Translate

duminică, 3 aprilie 2011

Sfântul Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare 
a trǎit în secolul al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Este socotit a fi întemeietorul vieţii monahale, şi este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieţii cǎlugǎreşti. Nǎscut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminǎtor al credinţei a fost fiul unor ţǎrani creştini înstǎriţi. În acest mediu a deprins calea credinţei. Pe când Antonie avea 20 de ani, dupǎ moartea pǎrinţilor sǎi, întrebându-se despre drumul sǎu în viaţǎ, fericitul a auzit în bisericǎ cuvintele lui Hristos: “Daca voieşti sǎ fii desǎvârşit, du-te, vinde averea ta, dǎ-o sǎracilor şi vei avea comoarǎ în cer; dupa aceea, vino şi urmeazǎ-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punând aceste cuvinte în inima sa, şi-a împǎrţit averea la sǎraci, şi-a încredinţat sora unei comunitǎţi de fecioare şi s-a retras în singurǎtate.
Dupǎ ce s-a nevoit o perioada într-o colibǎ de lângǎ satul natal, sub povǎţuirea unui ascet mai bǎtrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc; apoi, pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deşertului. Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani, pânǎ când ucenicii sǎi l-au silit sǎ pǎrǎseascǎ acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavoleşti. Acum Antonie devine deja pǎrintele duhovnicesc al multor cǎlugari din diversele comunitǎţi monastice din pustia egipteanǎ, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis.
Dupǎ ce în anul 310 face o cǎlǎtorie la Alexandria pentru îmbǎrbǎtarea creştinilor prigoniti din cauza persecutiei lui Maximin, Antonie se stabileşte în 312 în adâncul deşertului, pe muntele Kolzim. Aici a rǎmas sfântul pânǎ la sfârşitul vieţii, împreunǎ cu doi ucenici, nemaipǎrǎsindu-şi locul decât pentru a-şi vizita discipolii şi pentru a doua sa cǎlǎtorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de arianişti.
Sfântul Antonie a trecut la cele veşnice în anul 356 d. Hr. în deşertul de pe malul drept al Nilului. Informaţiile pe care le avem despre Sfântul Antonie sunt relatarile Sfantului Atanasie, ucenicul sau.
Iata ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: "Eu, o! fiilor, precum este scris, ma duc pe calea parintilor, caci ma vad singur chemat de Domnul; iar voi treziti-va, ca pustnicia voastra cea veche sa nu o pierdeti, ci ca si cum ati face inceput de pustnicie, asa sarguiti-va sa paziti osardia voastra intreaga. Ca stiti pe diavolii cei ce va bantuiesc, stiti cum sunt de salbatici, dar neputinciosi cu puterea; deci, nu va temeti de dansii, ci mai vartos sa credeti in Hristos de-a pururea. Apoi, ca si cum fiecare ati muri, asa sa vietuiti, luand-aminte si pomenind sfatuirile pe care le-ati auzit de la mine. Nici o impartasire sa nu aveti cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca stiti ca si eu ma abateam si ma feream de acestia pentru eresul lor cel de Hristos urator si rau credincios; ci sarguiti-va mai cu seama de-a pururea a va impreuna mai intai cu Domnul, apoi cu sfintii; ca astfel dupa moarte, intru vesnicele locasuri, ca pe niste prieteni cunoscuti sa va primeasca si sfintii pe voi. Acestea ganditi-le, acestea cugetati-le si de aveti vreo purtare de grija pentru mine, ma veti avea ca pe un parinte al vostru; dar sa nu lasati pe nimeni sa ia trupul meu si sa-l duca in Egipt, ca nu cumva sa-l puna in casele lor, dupa cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici in munte.
Stiti cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta si le porunceam sa inceteze un obicei ca acesta; deci, voi ingropati trupul meu si sub pamant ascundeti-l. Apoi sa paziti taina intre voi, ca nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la invierea mortilor il voi lua nestricacios de la Mantuitorul. Impartiti hainele mele si dati lui Atanasie episcopul un cojoc si haina pe care o asterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosita, iar la mine s-a invechit. Celalalt cojoc dati-l lui Serapion, episcopul; voi tineti haina cea de par, si mantuiti-va fiilor, fiti sanatosi; ca Antonie acum se muta si nu mai este impreuna cu voi".
Dupǎ ce zise acestea şi aceia l-au sǎrutat, ca pe nişte prieteni, au vǎzut îngerii care venirǎ la dânsul şi, bucurându-se de dânşii, el şi-a întins picioarele şi zǎcând cu faţa în sus, se arǎtǎ vesel; dupǎ aceea şi-a dat sufletul, şi s-a dus la Sfinţii Pǎrinţi. Iar ucenicii lui, precum le dǎduse porunca, înfǎşurându-l şi îngropându-l, au ascuns trupul lui sub pǎmânt. Şi nimeni nu ştie pânǎ acum unde este ascuns, afarǎ de cei doi ucenici ai lui.

Un comentariu:

  1. O, preaintelepte de Dumnezeu purtatorule Antonie, capetenia parintilor si slava cuviosilor, primeste de la noi aceste laude ce cu tot sufletul le aducem tie si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi cei ce cantam : Aliluia !

    RăspundețiȘtergere