Translate

sâmbătă, 7 mai 2011

Slujirea aproapelui

Prin toată viaţa sa pe pământ, Hristos ne-a învăţat ce înseamnă să slujeşti cu adevărat pe om: să-l ajuţi, să-i faci bine din milă şi dragoste, fără să tragi nădejde să primeşti ceva în schimb. Iisus a vindecat, a înviat morţi, a scăpat suflete de urgia demonilor, şi asta fugind de slava lumii. Indurerat, a intervenit simplu, firesc, fără să facă observaţii, fără să ţină lecţii. A dat doar câte un îndemn scurt, o povaţă, arătând că pe lângă vindecarea rănilor trupeşti, voia să facă să pătrundă lumina în suflete.
Să facem şi noi pentru semenii noştri ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Să fim receptivi la suferinţele celorlalţi. Unii sunt străini faţă de tot ce-i înconjoară. Nu văd şi nu-i preocupă decât persoana lor. Aceasta e sălbăticie. Alţii îi chinuie pe cei din preajma lor, dar se chinuie şi pe ei înşişi, fără să-şi dea seama. Noi însă să nu facem aşa. Când aflăm un bolnav, un suferind, un muribund, să alergăm cu o vorbă bună, cu o mângâiere, cu o faptă creştinească, fără să aşteptăm vreo răsplată în schimb.
Să nu fim indiferenţi, căci indiferenţa ucide!          (din: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011)                                                                                     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu