Translate

marți, 26 iulie 2011

CUVINTELE CELUI SCUMP

Când aud un cuvânt al cărui înţeles nu-l pot cuprinde, nici accepta, să nu mă grăbesc să răspund cu mâhnire!
Inima mea mâhnită nu m-a sfătuit bine niciodată pe drumul meu.
Gândul meu mâhnit nu mi-a înţeles drept niciodată cuvintele Lui.
Ochii mei mâhniţi nu mi-au putut vedea limpede niciodată Chipul Lui drag.
Lacrimile mâhnirii mele mi-au acoperit şi mi-au întunecat vederea Feţei dragi.
De ce să răspunzi tu cuvintele grele Prietenului tinereţii tale, inima mâhnită?
De ce să uiţi tu cât de mult te-a iubit El, Care îmi vorbeşte acum despre ascultarea şi ridicarea dintr-o stare bolnavă, spre ceea ce este sănătos?
Dintr-o stare apăsată, spre ceea ce este slobod?
Dintr-o stare ruinată, spre ceea ce eram în vremea tinereţii mele şi a Lui?
O, iartă-mă, Preaiubitul meu, când nu Te pot înţelege! Iartă-mă, când mâhniri prea mari mă împiedică să văd lumina spre care vrei să mă ridici Tu.

Mă doare această chemare ca o rupere şi îmi simt inima sfâşiată de sus până jos.
De o parte şi de alta a mâhnirii mele, inima mea, despicată în două, tremură.
Lacrimile însângerării ei se preling pe aşternutul unde zac, prăbuşit dintr-o dată ca într-o prăpastie de întuneric zdrobitor.
Mi se pare că zac din nou în aceeaşi prăpastie în care am mai fost
de celelalte două ori, şi din care abia ieşisem, târându-mă ani îngrozitori cu o singurătate şi pătimire care mă înspăimântă ori de câte ori mă uit înapoi.
Ce lung a fost drumul spre lumină şi ce scurt este cel spre întuneric!
Dumnezeul meu, nu mă lăsa să cad din nou!
Ţine-mă să nu mai alunec, dacă am putut ajunge până aici!
Iată vântul care vuieşte rece, voind să mă smulgă de pe stânca pe care mi se părea că am ajuns-o!
Voi gânduri negre, fugiţi de la mine! El n-a zis aşa cum îmi şoptiţi voi!
Duhule al mâhnirii, taci în lăuntrul meu, nu mă sfătui la nimic!
Nu mai vreau să te aud!
Nu vreau să te ascult tocmai acum când inima mea este sfâşiată prea adânc, când ochii mei nu mai pot vedea nimic înainte, şi când urechile mele nu mai aud nimic înafara glasului tău ispititor, care îmi spune veşti şi înştiinşări îngrozitoare.
Dumnezeul meu, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi ale mării din mine,
De Tine mă agăţ cu ultima mea nădejde!
Numai de Tine!
( Traian Dorz )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu