Translate

marți, 22 mai 2012

Deznadejde eliberatoare


Sunt eu, fiica Ta netrebnică. Sufletul meu atât de întinat tânjeşte spre Tine, spre iubirea Ta nemăsurată asemeni făpturii rămase fără aer şi care tânjeşte doar pentru încă o suflare, o ultimă suflare. Nu ştiu cum încă Îţi mai apleci urechea spre rugăciunile mele, Doamne după câte fărădelegi am săvârşit eu, păcătoasa şi fricoasa, nedemnă de a mă numi fiica Ta. Am greşit înaintea Feţei Tale, am greşit când nu mi-am pus toată nădejdea în Tine, lăsând frica să îmi cuprindă inima şi astfel să mi-o robească. Am greşit când, din prea multă trândăvie am uitat de Glasul Tău atât de blând care îmi şoptea la urechea sufletului iar eu am ales calea neascultării, a ignoranţei. Am greşit când,după multele binecuvântări pe care Tu mi le-ai oferit eu am uitat să Îţi mulţumesc, uitând că eu mai respir acum doar datorită bunătăţii Tale. Am greşit când m-am lăsat purtată de valul acestei lumi trecătoare şi am uitat de dulceaţa iubirii Tale, preferând să fiu pe plac unor trupuri create din pământ. Am greşit când, din deznădejde şi griji, am lăsat păcatul idolatriei să mă acapareze asemeni unei fiare care zi de zi îmi muşca din suflet, uitându-Te, părăsindu-Te, lăsându-Te singur şi trist. Am greşit când Te-am izgonit din sufletul meu pe care mi l-am umplut doar cu fărădelegi iar Tu, în nemăsurata Ta dragoste stăteai şi mă priveai trist. Am greşit când, din mândrie am crezut că voi răzbi singură în viaţa însă Tu, smerit ai aşteptat să mă întorc la Tine asemeni fiului risipitor care s-a întors la tatăl său. Am greşit când mi-am judecat apropele, uitând că eu şi el am fost creaţi de un singur Tată şi că înaintea acestui Părinte voi da socoteală pentru fratele meu. Am greşit când am minţit doar pentru a ieşi eu bine din situațiile delicate, necugetând asupra urmărilor din această faptă. Am greşit când gura mea a vorbit fără a trece prin sita judecăţii cuvintele şi astfel i-am rănit pe mulţi. Am greşit când am văzut un om în nevoinţă şi nu l-am ajutat, ascultând de glasul cel rău care mă îndemna să mă grăbesc pentru a ajunge la destinaţie, care îmi zicea că nu am timp de pierdut. Greșelile mele sunt multe Doamne, asemeni nisipului deşertului, însă Tu îmi eşti salvarea, Tu mă ridici de fiecare dată întinzându-mi mâna Ta cea sfântă, iar acest gest mă face să mă simt ruşinată de propria mea fiinţă, de propria mea fire stricăcioasă. Îţi mulţumesc Doamne că nu mă laşi orfană şi că de fiecare dată iei în braţele Tale această fiică nedemnă de Împărăţia Ta. sursa:http://intacere.wordpress.com