Translate

vineri, 24 mai 2013

Maica MACARIA(persoana prin care Sfantul Efrem cel Nou a binevoit sa se faca cunoscut)

Persoana prin care Sfantul Efrem a binevoit sa se faca cunoscut intregii lumi este Maica Macaria. Pe numele din lume Margarita Desipri, ea s-a nascut in 12 martie 1911 in satucul Fataladi din Insula Tinos din Marea Egee. Din parinti evlaviosi, avand un bunic preot din partea mamei pe care l-a indragit nespus de mult, parintele Antonie. Familia Desipri a fost binecuvantata cu nasterea a multi copii, dintre care doua fete au devenit monahii, iar unul dintre baieti preot, Andrei, singurul care mai traieste astazi.Domnul o chema la nevointe deosebite. Pe timpul ocupatiei si-a facut simtita prezenta binevoitoare in inchisorile de femei din Atena.

A intrat in manastire pe 11 decembrie 1930, mai apoi primind in 31 iunie 1932 tunderea in monahism cu numele de Macaria. Aprinzandu-se cu ravna pentru cunostiinta Sfintilor lui Dumnezeu si voind a cunoaste nemijlocit cum vietuiau si se osteneau vechii pustnici greci, ea s-a retras i Nea Makri, intr-un loc in care se stia prin traditie ca este una din cele mai vechi vetre pustnicesti ale acelui tinut.

In vara anului 1945, vizitand localitatea Nea Makri din peninsula Atica, a urcat sa aprinda o candeluta intre ruinele a ceea ce avea sa i se descopere ulterior ca fiind Manastirea stavropighie de calugari de odinioara din „Muntele celor neprihanmiti”.Inca de atunci a inceput sa simta ca acel loc este un loc sfant. Un loc unde, cu voia lui Dumnezeu, va ramane pana la sfarsitul vietii. Si-a incropit o chiliuta si a continuat acolo viata monahaa, noaptea lucrand pentru a-si asigura cele absolut necesare traiului si ziua, in afara de slujbe, cercetand ruinele vechii bisericute a Buneivestiri si ale chiliilor de odinioara. A trait in conditii aspre, incalzita iarna de focul rugaciunilor arzatoare catre Dumnezeu, avand drept acoperire numai o invelitoare lasata de un cioban care descoperise ca acolo traia cineva.

Dupa multa rugaciune si statornicie in ravna launtrica pentru a afla cum vietuisera Sfintii nevoitori ai acestor locuri, Mantuitorul Hristos i-a descoperit Maicii Macaria osemintele Sfantului Mare Mucenic Efrem. Acest lucru se petrece in 3 ianuarie 1950, iar MAICA Macaria era aproape de varsta de 40 de ani, foarte apropiata de a celui ale carui moaste i-au fost descoperite de Mantuitorul. Iata cat de minunat a lucrat Domnul, daruind raspuns Maicii Macaria nu un cuvant, ci un Sfant de o varsta foarte apropiata de a ei. Cu adevarat cuviintele cele mai frumoase ale lui Dumnezeu sunt Sfintii.

Intre ruinele vechii manastiri....

''Asezata intre ruinele vechii manastiri, unde sfanta Pronie imi calauzise pasii, mi-am intors gandurile catre anii care s-au scurs, catre vremurile de demult, cand peste tot erau risipite osemintele sfintilor care au inrosit si au hranit cu sangele lor arborele Ortodoxiei.

Curatind aceste ruine, ma gandeam ca ma aflu intr-un loc sfant si ma rugam asa: “Doamne, Dumnezeul meu, invredniceste-ma pe mine, smerita roaba a Ta, sa vad pe unul din parintii care au trait aici”. Dupa un timp oarecare, in care eu m-am rugat fara incetare, am auzit inlauntrul meu un glas zicandu-mi: “Sapa acolo si vei afla ceea ce doresti” si mi s-a aratat minunat, in chip tainic, un coltisor de pamant in pridvorul manastirii. Timpul trecea, iar glasul, si mai puternic si mai inflacarat, imi porunci: “Sapa acolo si vei afla ceea ce doresti“.

Atunci i-am aratat acel loc muncitorului pe care il chemasem in acele zile pentru o mica reparatie. Doar ca el nu a vrut sa sape in locul pe care glasul launtric mi-l insemnase. El voia sa sape undeva mai departe. In fata incapatanarii lui, l-am lasat sa sape unde voia, dar am ramas acolo, rugandu-ma sa nu poata plini lucrul, sa dea de piatra si sa fie silit sa vina la locul aratat de tainicul glas. Si, in sfarsit, in vreme ce el incerca in trei sau patru locuri, dadu de fiecare data de pietre si, pana la urma, se intoarse la locul pe care i-l aratasem la inceput. Acolo – vatra, trei nise, peretele pe jumatate prabusit – totul arata ca in acel loc fusese candva chilia unui monah si ca din ea ramasesera doar ruinele, pentru a ne vorbi de drama care s-a savarsit in acel loc. Am curatat locul de pietrele care il acoperisera si lucratorul a inceput sa sape. Era destul de agitat, putin manios si ma temeam sa nu faca vreo stricaciune.

I-am zis:

- Nu te grabi, nu te obosi, lucreaza usurel.

Si, ca si cand nu m-ar fi auzit, a continuat sa sape in acelasi fel.

I-am spus:

- Poate ca cineva este ingropat aici si s-ar putea sa strici ceva. Te rog, fii cu luare – aminte!

Atunci a inteles si mi-a zis:

-Tu chiar crezi ca este adevarat ceea ce-ti trece prin cap?

Si, intr-adevar, eram atat de sigura, ca si cum as fi vazut. Sapand tot mai mult si ajungand la o adancime de putin peste 1,7 metri, harletul aduse mai intai la lumina craniul omului lui Dumnezeu. Si, in aceeasi clipa, o mireasma de nespus se raspandi de jur imprejurul nostru. Muncitorul pali pe data, limba ii amuti si i se taie rasuflarea.

- Lasa-ma singura, te rog, i-am zis, si el se indeparta.

Am ingenuncheat cu evlavie si am imbratisat ramasitele Sfantului, presimtindu-i adanc maretia martiriului. Sufletul meu s-a umplut de bucurie. Aflasem o mare comoara. Apoi, inlaturand cu grija pamantul, am descoperit sfintele sale moaste intregi, care, in ciuda sederii lor de multe veacuri in pamant, nu putrezisera.

Am inteles ca era vorba de un cleric, caci, dand la o parte pamantul din dreptul sfintelor sale maini, am zarit marginile manecii unei rase. Haina nu avea pe ea nici cea mai mica urma de praf, era foarte curata, cusuta mai grosolan, cu o lucratura precum cele din vremurile de demult, iar grosimea firului era mai mare de un milimetru. Dezvelind locul unde se aflau picioarele, iata din nou tivitura rasei curate, ca si cea a manecilor, in vreme ce urma picioarelor Sfantului se imprimase pe sol.

N-am stiut ce sa fac mai intai – sa ma bucur, ori sa plang -, intrebandu-ma cum ajunsese omul lui Dumnezeu ca sa fie ingropat acolo. Ce se intamplase? Ce vazusera ochii lui? Ma gandeam ca trebuie sa se fi intamplat o drama cutremuratoare. Am incercat sa-i curat moastele de noroi, dar oasele mainii se faramitau; ploaia patrundea in mormant. De aceea, am asezat osemintele, asa cum erau, intr-o nisa deasupra mormantului. Dar ce sa va spun despre ploaia care incepu sa cada? S-ar fi zis ca cerul arunca frunzulite argintate cu care il stropea pe Sfant si mormantul lui. Era seara, asa ca am citit vecernia; eram inca singura in acel loc sfant in care ma calauzise Dumnezeu.

Deodata, am auzit pasi care pornisera dinspre mormant si inaintau spre curte: au ajuns pana la usa bisericii. Erau pasi puternici si hotarati si am simtit ca erau ai unui barbat viguros. A fost singurul moment cand mi-a fost teama. Am simtit cum tot sangele imi ingheata si, paralizata de spaima, nici nu m-am putut intoarce inapoi.

Atunci i-am auzit glasul, zicandu-mi:

- Pana cand ma vei lasa acolo? Si el, care mi-a pus capul asa…!

M-am intors si l-am vazut: era inalt de statura, cu ochi mici, rotunzi si cu usoare riduri pe la colturi. Barba ii acoperea gatul si de aici se despartea intr-o parte si in alta si in fata, era putin buclata si de culoare neagra. Purta imbracaminte calugareasca, in mana stanga tinea o faclie foarte stralucitoare, iar cu mana sa dreapta binecuvanta. Sufletul meu se umplu de fericire si de o bucurie de nespus. Am dobandit din nou curaj si putere. Frica disparu, l-am simtit aproape de mine si i-am spus:

- Iarta-ma, maine, de indata ce Dumnezeu va face sa rasara zorii zilei, ma voi ingriji de tine.

Intr-o clipa s-a facut nevazut, iar eu am incheiat in tihna vecernia. A doua zi, dupa slujba utreniei, am luat sfintele moaste, le-am curatat, le-am spalat si le-am pus intr-o firida, in Sfantul Altar, aprinzand o candela alaturi. In seara aceleeasi zile, l-am vazut in somn pe Sfantul barbat al lui Dumnezeu stand in picioare in biserica, in partea dreapta, si tinand alaturat o icoana stralucitoare, avand pe ea chipul lui. Icoana era in marime naturala, imbracata in argint vechi si lucrata de mana. Langa el se afla un mare policandru sub care am aprins o lumanare de ceara curata.

L-am auzit zicandu-mi:

- Iti multumesc mult. Ma numesc Efrem.

Cu cat timpul trecea, aveam in mine o nesiguranta cu privire la cele intamplate. Intr-o zi, dupa vecernie, cand am intins mana sa inchid usa bisericii, am auzit trei batai, ca si cum cineva ar fi lovit cu un sirag de matanii de chihlimbar in usa. Am inteles ca era Sfantul. Am intrat in Altar, unde ii asezasem sfintele moaste si, dupa ce am aprins o lumanare, m-am inchinat. Dar ce sa va spun? Cum as putea cuprinde in cuvinte simtamantul pe care l-am avut inaintea miresmei ceresti care se raspandea din sfintele moaste? Un adevarat noian mi-a invaluit intreaga fiinta, am simtit in mine insami Raiul, dar, in acelasi timp, si micimea mea in fata acestei maretii.''

Maica Macaria

Prin viata si marturia ei neincetata, Maica Macaria, a vestit tuturora cele descoperite de catre Sfantul Efrem Cel Nou., pe locul unde fusesera aflate sfintele moaste ridicandu-se o Manastire inchinata Marelui Mucenic. Pana la sfarsitul vietii sale stareta Macaria a fost o adevarata pilda de credinta si rugaciune urmand pe cat i-a fost cu putinta nevointele si ostenelile pustnicesti ale Sfantului Efrem. Cuvioasa Macaria a trecut la cele vesnice in 23 aprilie 1999, la praznicul Sfantului Gheoghe, fiind in varsta de 88 de ani.

Staretei Macaria Despiri – care este o persoana foarte duhovniceasca – i-a fost dat sa auda de la Sfantul Efrem aceste cuvinte: “Voi face multe minuni!”

Deoarece Sfantul Efrem face multe minuni – adica e în foarte mare masura un facator de minuni -, el se aseamana duhovniceste cu Sfantul Rafail din Mitilene.

„Voi face multe minuni” - i-a spus Sfantul Efrem Staretei Macaria cand i s-a aratat nemijlocit.

„Ii voi ajuta pe multi înainte sa vina suferintele!… înainte sa vina nenorocirile”.

Am auzit eu însumi aceasta de mai multe ori de la egumena Manastirii de la Nea Makri. Este o persoana foarte duhovniceasca, ea fiind cea careia i s-a descoperit Sfantul Efrem. Acesta a fost îngropat vreme de 500 de ani si el însusi i-a aratat egumenei locul unde era îngropat. Ea a sapat în acel loc si a gasit moastele. Sfantul Efrem face multe minuni. Fara îndoiala, avand în vedere scrierile si prorociile Parintilor, din pricina ca nu ne pocaim, ne sunt pregatite suferinte…

teolog Nikolas Sotiropoulos, Grecia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu