Translate

luni, 23 decembrie 2013

Victor Socaciu - Oameni de zapada


Ninge fără milă cu vinovăţie 
Ca o inculpare, ca un martor mut 
Ninge ca o nuntă, ninge şi sfâşie 
Se fărâmiţează ultimul salut. 

Vai de noi, femeie, ninge-a despărţire 
Vom pleca departe unde avem de mers 
Ninge să despartă gheaţă şi iubire 
Oarbe felinare trec spre univers‌ 

Ninge sfânt şi păgân 
Numai ochii mai ramân 
Despărţirea s-o mai vadă 
Ca în rest, noi ne-am stins 
Şi-am ajuns de-atâta nins 
Nişte oameni de zapadă. 

Ninge peste buze, ninge peste pleoape 
Ninge peste îngeri, ninge peste văi 
Ninge peste clopot, ninge peste ape 
Ninge incredibil peste ochii tăi. 

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă 
Ninge fantomatic şi bacovian 
Ninge că sunt rece, ninge că eşti dusă 
Ninge ca la moartea ultimului an.  
Adrian Paunescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu