Să ne întoarcem către Dumnezeu cu nădejde!

Aşa că pocăinţa se pune în lucrare atunci când dintr-odată sufletul nostru primeşte un şoc, când conştiinţa ne grăieşte, iar Dumnezeu ne cheamă cu aceste cuvinte: “Unde mergi? Către moarte? Oare, cu adevărat, aceasta voieşti?” Şi dacă noi răspundem: “Nu, Doamne, iartă-ne, ai milă de noi, mântuieşte-ne!” si ne întoarcem către El, Hristos ne spune: “Te iert; iar tu, în semn de recunoştinţă pentru o asemenea iubire şi pentru că, răspunzând iubirii Mele, şi tu ai capacitatea de a iubi, începe şi schimbă-ţi viaţa… “ Atunci când facem ceva rău ori vorbim ce nu trebuie, când gânduri întunecate ne macină mintea sau un val negru ni se aşează pe inimă, dacă ajungem să facem măcar puţină lumină în noi înşine, vom simţi primele mustrări de conştiinţă. Dar aceste păreri de rău ale conştiinţei nu sunt încă ceea ce se înţelege prin pocăinţă. Ne putem petrece toată viaţa reproşându-­ne purtarea noastră greşită în fapte sau în cuvinte, gândurile şi simţămintele noastre întunecate, fără însă a ne îndrepta. Mustrările de conştiinţă pot face din viaţa noastră un adevărat iad, dar ele nu ne deschid Împărăţia cerească. Trebuie adăugat la acestea ceva, care se găseşte în chiar inima pocăinţei, şi anume, să ne întoarcem către Dumnezeu cu nădejde şi cu încredere deplină că El are destulă iubire încât să ne dăruiască iertarea şi destulă putere pentru a ne schimba. Pocăinţa este acea cotitură a vieţii, acea schimbare a gândurilor, preschimbare a inimii, care ne pune faţă către faţă cu Dumnezeu, plini de nădejde fremătândă şi de bucurie, având convingerea că nu merităm milostivirea lui Dumnezeu dar că Domnul a venit pe pământ nu pentru a judeca, ci pentru a mântui, că a venit nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi. A ne întoarce către Dumnezeu cu nădejde, chemându-L în ajutor, nu e încă de ajuns, căci sunt multe lucruri în viaţa noastră care depind de noi înşine. De câte ori nu cerem în mod repetat: “Doamne, ajută-­mă! Doamne, dă-mi răbdare, dă-mi neprihănire, dă-mi curăţia inimii, dă-mi cuvânt adevărat!” Dar când ni se oferă prilejul de a ne potrivi faptele cu rugăciunea pe care o facem, urmăm mai curând înclinaţiile inimii, căci ne lipsesc curajul şi duhul hotărârii pentru a pune în lucrare cerinţele adresate lui Dumnezeu în rugăciune. Într-un asemenea caz pocăinţa noastră, elanul sufletului nostru rămân neroditoare. Pocăinţa trebuie să izvorască din nădejdea noastră în iubirea luiDumnezeu, printr­-un efort susţinut şi viguros de a duce o viaţă dreaptă şi de a părăsi vechile noastre rătăciri. Fără aceasta Dumnezeu Însuşi nu ne va izbăvi, căci, după cum ne spune Hristos, nu cei ce zic “Doamne, Doamne!” vor intra în Împărăţia Cerurilor (Matei 7, 21), ci cei care aduc rod. Aceste roade noi le cunoaştem: ele sunt pacea, bucuria, dragostea, răbdarea, blândeţea (Gal. 5, 22-23). Acestea ar putea face încă de pe acum din pământul nostru un paradis dacă, asemenea pomilor roditori, am putea, ajunşi la o deplină maturitate, să le rodim. Aşa că pocăinţa se pune în lucrare atunci când dintr-odată sufletul nostru primeşte un şoc, când conştiinţa ne grăieşte, iar Dumnezeu ne cheamă cu aceste cuvinte: “Unde mergi? Către moarte? Oare, cu adevărat, aceasta voieşti?” Şi dacă noi răspundem: “Nu, Doamne, iartă-ne, ai milă de noi, mântuieşte-ne!” si ne întoarcem către El, Hristos ne spune: “Te iert; iar tu, în semn de recunoştinţă pentru o asemenea iubire şi pentru că, răspunzând iubirii Mele, şi tu ai capacitatea de a iubi, începe şi schimbă-ţi viaţa… “ Ce s-ar mai putea spune? Primul lucru de învăţat este să ne asumăm întreaga noastră viaţă cu toate evenimentele şi persoanele ce au intrat în ea, cu tot ce ar fi putut fi uneori o sursă de suferinţă. Să acceptăm, nu să respingem. Până când nu ne vom asuma întregul conţinut al vieţii noastre fără a lăsa nimic deoparte, ca şi cum l-am primi din mâna lui Dumnezeu, nu vom fi în măsură de a ne elibera de nelinişte, de o anumită înrobire şi răzvrătire lăuntrică. Noi Îi spunem Domnului: “O, Doamne, voiesc să fac voia Ta!” Dar din adâncul fiinţei noastre se ridică un strigăt: “dar nu pe aceasta, Doamne!” sau “nu pe cealaltă... !”. Desigur, sunt gata să-l accept pe aproapele meu, dar nu pe aproapele acesta!Sunt gata să accept tot ce îmi vei trimite, dar nu ceea ce îmi trimiţi acum… ” De câte ori nu spunem în momentele noastre de limpezire: “Doamne, acum înţeleg totul! Mântuieşte-mă, salvează-mă, oricare ar fi preţul!” Dacă în astfel de momente ne-ar apărea deodată Mântuitorul sau dacă ne-ar trimite pe îngerul Său, pe vreun sfânt care să ne ceară socoteală pe un ton aspru, cerându-ne să ne pocăim şi să ne schimbăm viaţa, probabil că am accepta. Dar dacă în locul îngerului, în locul unui sfânt, în loc de a Se înfăţişa El Însuşi, Hristos ni l-ar trimite pe aproapele nostru, mai cu seama pe cel pe care nu-l iubim, care ne pune jar, şi ne-ar adresa aceasta întrebare vitală: “Pocăinţa ta se exprimă în cuvinte sau în fapte?”, atunci ne vom uita propriile cuvinte, ne vom înăbuşi bunele sentimente, vom arunca pocăinţa la gunoi şi vom exclama: “Pleacă de aici! Nu prin tine voi primi eu judecăţile lui Dumnezeu, nu e treaba ta să mă înveţi lecţia care mă va pregăti pentru o nouă viaţă… “Vom lăsa să treacă şi ocazia şi persoana trimisă de Domnul pentru a ne tămădui, pentru a ne ajuta să intrăm cu smerenie în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru a ne asuma cu răbdare repetatele noastre căderi în păcat şi a primi totul cu încredere ca din mâinile lui Dumnezeu. Dacă nu ne primim viaţa ca din mâinile lui Dumnezeu, dacă nu primim tot ce cuprinde ea ca venind de la Însuşi Dumnezeu, atunci viaţa nu ne va croi drum către veşnicie. Vom căuta fără încetare o altă cale. Da, vom căuta fără încetare o altă cale către veşnicie, cu toate că singura cale este Domnul Iisus Hristos. “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” (Mitropolit Antonie de Suroj, Taina iertării. Taina tămăduirii, Editura Reîntregirea, 2010, pp. 66-69) www.doxologia.ro

Read More

Marturisesc ca...

Marturisesc ca ...
Sunt nevrednic a sluji acestui Dumnezeu ce merge pana la jertfa suprema si pentru mine. Ma vad de cele mai multe ori neputincios in a-mi iubi fratele precum mi-a poruncit, coplesit fiind de iubirea de sine, care nu face altceva decat sa murdareasca haina sufletului meu…

Marturisesc ca…
Sunt neputincios in a-I slujii Domnului din toatainima, din tot cugetul si din tot sufletul meu. Incerc sa-I fiu alaturi ca si ceilalti ucenici, insa sunt prea mandru sa ma smeresc in fata fratilor, dupa cum mi-a poruncit ...

Marturisesc ca…
Stau si privesc cum se roaga Tatalui Ceresc pentru noi toti si pacatele noastre, fara sa fac nimic. Cum plin de sudoarea ce se transforma in broboane de sange, plange, vazand ca jertfa Lui nu va fi pretuita cum trebuie. Caci nu-mi schimb viata, nici obiceiurile…

Marturisesc ca…
Ma simt mai rau decat Iuda, care cu gand viclean s-a indepartat de El. Caci el poate avea o scuza, necunoscand pe deplin Dumnezeirea Lui Hristos. Eu insa o cunosc! Si totusi Il vand zi de zi, cautand sa fac compromisuri de tot felul, pentru a trai cat mai bine…

Marturisesc ca…
Desi am fagaduit sa-I urmez Lui pana la sfarsitul vietii, ca si Petru, ma lepad de fiecare data cand incerc sa fac voia mea; lepadandu-ma de credinta ce o am ca sa nu smintesc pe ceilalti…

Marturisesc ca…
Departe fiiind de El, ma rusinez de ceilalti si urmaresc ca un spectator clipele in care este batjocorit de societatea "moderna" in care traim. Raman pasiv la orice acuzatie care I se aduce, neincercand nici macar sa ma rog sa-I ierte pe fratii mei pentru pacatul facut. Nici pentru mine nu cer iertare…

Marturisesc ca…
Ma cutremur la gandul ca sunt si eu o rana pe trupul Lui. Deoarece prin felul in care-mi traiesc viata, nu-I recunosc jertfa. Uit sa-I dau slava in tot timpul si in tot ceasul, caci sunt convins ca mi se cuvine tot ceea ce am. Si astfel nu voi recunoaste poate niciodata prezenta Lui in viata mea; intoarcerea mea - a fiului risipitor - pe care o asteapta, devine un vis rupt de realitate…

Marturisesc ca…
Sunt pricina pentru care sufera aceste chinuri. Iau eu nici macar nu privesc catre El cum se rastigneste si pentru mine; cautand sa alin suferinta mea cu bucuria impacari cu Dumnezeu. Inima imi ramane impietrita la vederea jertfei, caci ma gandesc ca nu merit sa sufar si eu, mie frica…

Marturisesc ca…
Atunci cand ma simt rastignit, nu privesc cu credinta in ochii Lui. Ci ma las coplesit detristete, uitand ca pot fi "astazi" cu El "in Rai". Caci noi pentru pacatele noastre suferim…

Marturisesc ca…
Frica mortii ma cuprinde cand vad ca inaintez in varsta, prietenii incep si "pleaca la Domnul", iar puterile mele scad pe zi ce trece. Cu toate ca ar trebui sa ma incred in cuvantul ca acum moartea nu mai exista! Ca prin Invierea Lui, eu am posibilitatea de a revenii in sanul lui Avraam, precum saracul Lazar…

Marturisesc ca…
Mie greu sa cred in Inviere, ca sunt sub robia fricii de a ma prezenta in fata Lui la judecata. Voi fi singur si din pacate nu am ajuns sa-L iubesc; uit ca numai iubirea poate alunga frica! Dupa cum spunea si Sf. Antonie cel Mare; “acum nu ma mai tem de El, caci Il iubesc. Iar iubirea alunga frica”…

Marturisesc ca…
Desi incerc sa raman cu Mironositele langa crucea Lui, ma indepartez mereu de Golgota. Sunt slab in a demonstra cat de mult Il iubesc, si mai slab in a crede ca ma iubeste. Iubesc mai degraba fuga de responsabilitate, decat bucuria iertarii ce mi se ofera…

Marturisesc ca…
Incerc sa ma pocaiesc de pacatele facute, dar de cele mai multe ori nu las Harul Sfantului Duh sa lucreze in mine. Pocainta mie atat de superficiala, incat nu ma gandesc sa-mi schimb viata. Imi linistesc constiinta incercand sa fac ce trebuie dupa invatatura Bisericii. Raman intr-o stare de impietrire ce-mi cuprinde sufletul, lacriminu am sa-mi spal haina sufletului meu, iar iertarea ce mi-o daruieste mi se pare un drept al meu, nu o mila de-a Lui cu mine…

Marturisesc ca…
Adesea caut sa ma scuz pentru comportamentul meu, incercand sa dau vina pe altcineva. Este simplu sa ma uit la cei de langa mine, sa ma las in voia vietii, fara sa incerc a fi mai bun. Sunt las in a recunoaste cat de usor mi-a fost sa spun: "nu eu, ci…"

Marturisesc ca…
Mie greu sa traiesc dupa legea iubirii, caci ea presupune jertfe la care nu sunt pregatit sa ma supun…

Marturisesc ca…
Rugaciunea-mi este ca o povara de multe ori, ca nu cred in puterea ei decat cand am nevoie de ajutor. Traiesc dupa placul meu, nu dupa placul Lui!...

Marturisesc ca…
Am simtit de multe ori bucuria Invierii, insa nu am pastrat vie Lumina ce se coboara si in sufletele noastre in noaptea de Sfintele Pasti. Ea stingandu-se la prima adiere cu tristete, sau din lipsa uleiului in candela sufletului meu…


Cred si marturisesc ca va ajuta dorintei mele de a-I slujii (fiecare din noi Ii poate slujii de pe pozitia pe care se afla), incercarii mele de a-mi schimba viata prin pocainta, imi va ierta lepadarea si fuga de responsabilitate, ma va lua cu El in Rai…Caci nu-mi doresc altceva decat sa cred, sa ma rog, sa iubesc, sa rabd si sa iert. Din tot sufletul, din tot cugetul si cu toata puterea mea!

AMIN!

Arhim. Siluan Visan

Read More

Iata ca a sosit si POSTUL CRACIUNULUI…. Ce trebuie sa facem?

“Iata ca a sosit si postul Craciunului, vreme de pocain­ta pentru pacatele proprii, de curatire a constiintei noastre. Pocainta ne deschide calea care duce la cer. Ce avem de facut?

Pregateste-te de pocainta. Cerceteaza-ti constiinta in lumina poruncilor. Nu spune: „Am facut toate pacatele!” Nu este bine nici sa-ti atribui pacate pe care nu le-ai facut, dar nici sa le ascunzi pe cele pe care le-ai facut. Trebuie sa urasti pacatul pentru care te pocaiesti si sa nu-l mai faci.

Ia seama ca si talharul intelept, care s-a pocait pe cruce, a rabdat totusi chinurile rastignirii cateva ceasuri. Straduieste-te sa faci roade vrednice de pocainta; daca te pocaiesti de zgarcenie, manifesta generozitate; daca esti lacom, consuma mancaruri simple; dacaslujesti pantecelui, fii mai retinut la mancare; daca esti lenes, fii iubitor de munca; daca estmic de suflet, fii plin de barbatie; daca esti neglijent, fii grijuliu; daca esti invidios, fii iubitor; daca esti elegant, imbraca-te modest; daca ai citit carti lumesti, citeste-le pe cele duhovnicesti, daca ai dansat, bate metanii etc.

La multi pocainta este doar pe buze. Le pare rau, plang, dar nu lucreaza binele. Pentru un pacat mai mare este nevoie de o pocainta mai mare, aratata prin fapte! Pacatele se spala cu lacrimi. Doi frati se pocaiau cu lacrimi. La unul dintre ei, pacatele s-au sters de tot, iar la celalalt doar in parte, din cauza ca erau pacate mult mai grele. Cei care se pocaiesc trebuie sa lectureze carti duhovnicesti, mai ales despre pocainta; sa afle cum sa discearna binele de rau, pentru ca necunostinta este tot un pacat.

Cand te pregatesti de spovedanie nu te cerceta cu superficialitate, enumerand simplu pacatele, aminteste-ti cum ai gresit. Valoarea marturisirii nu consta doar in iertarea pacatelor, ci si in ajutorul lui Dumnezeu pentru a renunta la acele pacate. In post evita distractiile. Uita de televizor, de filme etc, nu te antrena in discutii fara rost. Concentreaza-ti atentia la propriile caderi, nimicindu-le prin marturisire. Renunta la podoabele exterioare. Taci,pazind intelepciunea. Asculta muzica duhovniceasca. Nu mustra pe nimeni, ci, dimpotriva, bucura-te si rabda cand esti mustrat. Nimiceste mandria. Renunta sa bei cand esti in vizita la cineva. Defaimarea si judecarea aproapelui paraseste-le, vorbeste ce este de folos. Nu te rusina de credinta si nu te teme sa suferi pentru Dumnezeu. Nu te desfata de caldura si in baie, foloseste-te de ele doar cat este nevoie. Stai acasa. Nu te supara si nu supara pe nimeni. Nu refuza cand ti se adreseaza o rugaminte. Nu invidia. Educa-te doar pe tine, copiii si nepotii. Aminteste-ti de moarte si iubeste oamenii. Tine minte ca pocainta este intelegerea cu Dumnezeu pentru indreptarea vietii.

Pacatele se uita. Cand uitam o carte folositoare, o luam si o recitim. Odata cu noua lectura, gasim in ea nu doar ce ne-a placut inainte, ci si multe lucruri noi, pe care nu le bagasem de seama la prima lectura. In acelasi fel, si marturisirea cu cainta trebuie innoita in memorie. Daca, dupa spovedanie, constiinta ta nu s-a linistit, trebuie sa implinesti canonul. Imbunatateste pregatirea pentru spovedanie: noteaza-ti in fiecare zi tot ceea ce iti nelinisteste constiinta. La spovedanie, citeste notitele parintelui tau duhovnicesc. Daca trebuie, el te va intreba in plus.Raspunde fara sa ascunzi ceva.

Dupa spovedanie trebuie sa te lupti cu gandurile, care le indeamna la deprinderile rele. Tine minte: pacatul repetat distruge spovedania! Orice pacat cere pedeapsa ispasitoa­re. Pentru pacatul nemarturisit, omul este chinuit de demon si aici, pe pamant. De aceea, nu tine pacatul in inima nici o zi, nici un ceas. El te lipseste de indraznirea in rugaciune. Rabda suferintele si neputintele daca este necesar. Dar este gresit si sa te ocupi cu pacatele tale mai mult decat cu cuge­tarea la Dumnezeu“.

(din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si intamplari minunate,Editura Sophia, 2011)

sursa:http://www.razbointrucuvant.ro/2012/11/15/postul-craciunului-spovedanie-pregatire-pocainta/

Read More