• joi, 12 decembrie 2019

    Uitam ...


    "Uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte pe care ni le oferă viaţa. Uităm să privim cerul, să observăm stelele, să auzim păsările, greierii, să admirăm pomii, florile, lucrurile frumoase. Uităm să fim veseli, pentru că-i lăsăm pe alţii să ne indispună. Uităm să dăruim, pentru că suntem prea preocupaţi să adunăm. Uităm să legăm prietenii şi uităm să le menţinem. Uităm oamenii care au însemnat mult pentru noi cândva, şi-i uităm pe cei care ne iubesc. Uităm gesturile frumoase făcute de alţii pentru noi, dar nu le uităm pe cele urâte. Uităm să întindem o mână unui suferind. Uităm să zâmbim, să privim cu duioşie, să mângâiem, să îmbrăţişăm. Uităm să spunem „mulţumesc” „te rog” „iartă-mă” „te iubesc”. Uităm să renunţăm la ură, la orgoliu, la invidie şi la toate sentimentele negative. Uităm să fim fericiţi cu ceea e avem, pentru că suntem prea concentraţi cu ceea ce nu avem. Uităm până şi de Dumnezeu pe Care Îl invocăm doar atunci când avem temeri sau neajunsuri. Uităm să iertăm. Uităm să iubim. Uităm să trăim, căci suntem prea ocupaţi să existăm…"

    miercuri, 13 noiembrie 2019

    Marturisirea Credintei

    ”Oamenii buni nu ţin cuvântul lui Hristos scris pe hartie, pentru ca hartia este in afara omului şi poate fi pierdută. Nici în minte nu-l ţin, pentru ca mintea se afla la suprafaţa fiinţei, si poate uita. Ci îl ţin întru cele mai dinlăuntru, în inima curata si bună, unde nu se poate pierde, nici nu se poate uita, ci unde creşte ca aluatul si dă în spic ca grâul, veselindu-l pe om ca vinul şi mângâindu-i viaţa lui ca untdelemnul, ca să strălucească precum soarele.” (Sf. Nicolae Velimirovici)

    duminică, 24 februarie 2019

    Rugaciune la Maica Domnului



    Maica Domnului, ridică-mi din adâncuri trupul greu,
    Fă-mă zbor spre înălțime, dor aprins de Domnul meu,
    Dă-mi râvnire să-mi duc crucea fără să mă uit ‘napoi,
    Rădăcina ușurează-mi, aripa să n-o-ncovoi.

    Sunt pământ și duh – ajută-mi, Maica Domnului, acum
    Să găsesc drumul de mijloc pe împărătescul drum,
    Să fiu țarină mănoasă și cuvântul semănat
    Să-l întorc înspre Lumină, împlinit în rod bogat.

    Nicio singură sămânță în zadar să nu fi fost,
    Fă ca toate să-ncolțească în adevăratul rost:
    Să nu fiu nici drum de piatră, nici pe lângă drum să fiu,
    Să n-am sufletul la vremea secerișului – pustiu.

    Îmi ajută, Preacurată, să fiu roditor pământ
    Care, înmulțind talantul, să rodească-n Duhul Sfânt;
    Țarina inimii mele curățește-o; ajutor
    Dă-mi, să nu mă poticnească vrajba buruienilor.

    Fă-mă rază de lumină, să nu mă îngrop în trup,
    Vraja-nșelătoare-a tinei, cu grăbire să o rup;
    Blând să mă aduc la Domnul, ca al zilei zor curat,
    Trup și suflet să îmi fie cântec binecuvântat.

    Izbăvește-mă de lume și de duhul ei nebun
    Și-mi ajută ca puterea în Hristos să îmi adun,
    Să n-am altă trebuință, altceva să nu-mi doresc,
    Decât: casă rugăciunii Domnului să mă gătesc.

    Și să zic și eu cu Pavel care nu trăia în el
    Că Hristos trăiește-n mine și să pot și eu, la fel,
    Spre a Domnului slăvire să-mi duc viața și să fiu
    Dragoste nebiruită, din acest ceas prea târziu.

    Mult am rătăcit pe cale… Maica Domnului, să-mi stai
    Spre povățuire. Încă: și putere să îmi dai
    Și gând bun, și împlinire gândului ce mi l-ai dat;
    Grăunciorul meu de tină, du-l, Stăpână, la-mpărat.

    Și m-așază la picioare-I, și m-ajută să-I sărut
    Tălpile însângerate, rănile ce L-am durut
    Când mă căuta cu lacrimi printre-ai Săi răstignitori,
    Iar eu viețuiam păgână, mult rănindu-L deseori.

    Maică Preacurată, du-mă și mă-nchină Domnului,
    Roagă-L să imi dea iertare și, primindu-mă-ntre-ai Lui,
    Să-mi ajute să Il bucur pe cât chin amar I-am fost
    Și să împlinesc de-a pururi dăruitul drum cu rost.

    Dă ulei candelei mele și fitil ne-mpuținat
    Și-mi ajută cu iubire să ard Domnului curat;
    Fă-mă flăcăruie, Doamnă, ca din rugul tău cândva
    Și scânteie-mi dăruiește, în Lumină să pot sta.

    Iar în ceasu-mi de pe urmă, ia-mi suflarea și o du
    Domnului, să se închine – și iertare-I cere tu,
    Că mult poate rugăciunea-ți… Mântuiește-mă cum știi,
    Preacurată Maică Sfântă, binecuvântată fii!

    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More