• miercuri, 12 iulie 2023

    Rugaciunea Sfantului Filaret


    Rugăciunea Sfântului Filaret către Mântuitorul nostru Iisus Hristos :
    ,,Doamne, nu știu ce să cer de la Tine. Tu unul știi de ce am nevoie, Tu mă iubești pe mine mai mult decât pot să te iubesc eu pe Tine: Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu știe a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai să stau înaintea Ta. Inima  mea e deschisă Ție; Tu vezi trebuințele mele pe care nu le știu eu. Vezi și fă după mila Ta. Lovește-mă și mă tămăduiește, doboară-mă și mă ridică. Mă cutremur și tac cu evlavie înaintea voinței Tale sfinte și a căilor Tale cele nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ție jertfă, nu am altă dorință decât numai să fac voia Ta; învață-mă să mă rog singur, roagă-Te în mine !Amin
    Sursa: internet

    marți, 4 iulie 2023

    Sfânta Irina de Hrisovalant

    Povestea cea frumoasă a sfintei Irina de Hrisovalant! 
    Era în anul 1984, la Spitalul Central din Tesalonic (acum Spitalul Gh. Ghenimata), când medicii își ridicaseră mâinile în privința sănătății fratelui meu. Ei spuneau că, pentru a-l putea ține în viață, va trebui să-i taie un picior.

    În acel interval de timp în era în spital o doamnă, cu fiica ei, care a simțit ajutorul Sfintei Irina Hrisovalantu, și i-a dat mamei mele o cărticică cu numele ei, untdelemn și mărul, pe care trebuia să-l mănânci a patra zi, după trei zile de post.

    Era atât de mare deznădejdea noastră în privința sănătății fratelui meu, încât deja începusem să ne pierdem și credința în Dumnezeu. Numai mama mea, care de mică fusese nedespărțită de Biserică, spunea că în cele din urmă vom reuși și că Dumnezeu nu va lăsa ca să fie tăiat piciorul fratelui meu și să trăiască așa tot restul vieții lui, pentru ca avea doar 11 ani.

    Mama a citit cărticica, a uns cu untdelemn binecuvântat piciorul fratelui meu și au hotărât ca amândoi să postească până în ziua operației, cu toate că starea sănătății fratelui meu nu îngăduia asta, potrivit cu cele spuse de medici.

    Și așa cum toate se desfășurau într-o neagră deznădejde – numai mama mea era foarte optimistă -, în noaptea celei de a treia zi de post, în zorii zilei următoare, așa cum povestește și astăzi fratele și mama mea, a apărut în salonul lor din spital o femeie îmbrăcată în negru. Din salon s-au deșteptat numai mama mea, care de vreo 100 de zile dormea într-un scaun lângă patul fratelui meu, și fratele meu. Tânăra cu mama ei, care erau în același salon, nu s-au deșteptat. Acea femeie îmbrăcată în negru s-a apropiat de fratele și de mama mea și le-a spus:

    –     Sunt Sfânta Irina Hrisovalantu și nu vreau să vă mâhniți, căci toate vor merge bine.

    Sfânta Irina Hrisovalanti

    După aceea și-a întins mâna ei, mișcând-o de la talpa piciorului bolnav până la cap și i-a spus:

    –     De acum înainte nu mai ai de ce să te temi, căci ești și tu unul din copiii mei.

    De îndată ce a spus acestea, a plecat pe ușă cu aceeași liniște cu care a intrat. Fratele meu, un copil de 11 ani, cuprins de frică, și mama care plângea în hohote, fiindcă conștientizase minunea, nu au mai închis ochii în ceasurile de noapte ce au mai rămas.

    Dimineața, sfârșindu-se postul de trei zile, după ce au mâncat mărul Cuvioasei Irina Hrisovalantu, a sosit ceasul vizitei de dimineață a medicilor, care, intrând în salon, au poruncit infirmierelor să-l pregătească pe fratele meu pentru ultimele analize înainte de a intra în sala de operație. Mama i-a urmat până la radiologie, acolo unde trebuiau să se facă ultimele analize, înainte de a intra în operație pentru amputare.

    Trecuseră aproape 20 de minute, când mama îi vede pe medicii radiologi și cei de la alte cabinete medicale intrând în cabinetul unde s-au făcut analizele fratelui meu. După puțin vede cum ajunge tot colectivul de medici, panicați de cele pe care le auziseră de la medicii radiologi prin telefoanele interne.

    După un ceas întreg, a ieșit profesorul de Ortopedie (de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Aristotelice din Tesalonic), Dl. Vasilios Papavasiliu și-i spune mamei:

    –     Eu îmi ridic mâinile sus! Ceea ce văd eu acum este minunea lui Dumnezeu! Copilul nu mai are nimic și-l puteți lua și ieși din spital. Puteți pleca chiar acum, dar după ce veți pleca de aici opriți-vă la o biserică și-I mulțumiți lui Dumnezeu, Care a făcut una dintre cele mai mari minuni pentru mine de când sunt medic.

    Mama a început să plângă și și-a dat seama că Sfânta Irina Hrisovalantu nu a îngăduit să fie chinuită nici ea și nici fratele meu.

    De atunci Sfânta Irina Hrisovalantu a devenit Ocrotitoarea familiei noastre, care ne-a ajutat de nenumărate ori, chiar și atunci când mama mea s-a îmbolnăvit de cancer la sân și iarăși, prin arătarea Sfintei, boala a dispărut așa cum a venit.

    Fratele meu a cinstit minunea Sfintei prin a-i da fiicei sale, primul lui copil, după ce s-a căsătorit, numele Sfintei, iar eu celui de-al treilea.

    Asociația Invalizilor, pe care am fondat-o acum un an în Tesalonic, precum și cea din Atena, are numele Sfintei noastre, Ocrotitoarea nu numai a familiei noastre, ci și a tuturor semenilor noștri.

    Sfânta Irina, te iubim și te vom iubi până ce vom închide ochii. Vom spune tuturor semenilor noștri, cu dragoste și emoție, minunile pe care le-ai făcut familiei noastre, așa cum am făcut până astăzi. Suntem alături de tine și vom fi până la sfârșit.

    Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

    https://www.facebook.com/groups/1430840337049033/permalink/2917240975075621/

    Acatistul Sfintei Cuvioase Agafia de la Cușelăuca

    Acatistul Sfintei Cuvioase Agafia de la Cușelăuca

    Condac 1

    Ție, celei alese de Dumnezeu pentru ajutorarea celor suferinzi și din nevoi, cuvioasă maică Agafia, care fiind în neputință trupească ai primit darul vindecărilor și al facerii de minuni, cîntare de laudă îți aducem, zicînd: Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Icos 1

    Născîndu-te din părinți binecredincioși, cuvioasă maică Agafia, ai fost crescută din pruncie în dragostea către Hristos, Căruia I-ai slujit cu rîvnă toată viața, pentru care lăudîndu-te zicem:

    Bucură-te, rod ales din părinți credincioși;
    Bucură-te, doime de soți virtuoși;
    Bucură-te, pruncă aleasă de Dumnezeu;
    Bucură-te, copilă ce ai fost ferită de rău;
    Bucură-te, mlădiță povățuită pe căile sfinte;
    Bucură-te, odraslă ce-ai ales cele desăvîrșite;
    Bucură-te, că în smerenie ai fost educată;
    Bucură-te, fecioară nevinovată;
    Bucură-te, vas al Duhului Sfînt;
    Bucură-te, că ai trăit curat pe pămînt;
    Bucură-te, suflet plin de har;
    Bucură-te, comoară dată nouă în dar;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul al 2-lea:

    Pruncă fiind, însă cu rîvnă înflăcărată ai căutat cele cerești și adevărate, pentru care și Duhul Sfînt te-a arătat vas ales, în care sălășluindu-Se, ai cîntat: Aliluia!

    Icosul al 2-lea:

    Dornică după cele cerești, deși copilă mică fiind, ai pornit spre Lavra Peșterilor din Kiev, arătînd prin aceasta dorința înflăcărată a inimii tale de a urma pe cei ce au dobîndit Împărăția Cerurilor, pentru care îți cîntăm ție unele ca acestea:

    Bucură-te, copilă de har luminată;
    Bucură-te, inimă înflăcărată;
    Bucură-te, dorință după cele cerești;
    Bucură-te, că n-ai căutat la cele pămîntești;
    Bucură-te, că ai pornit spre Lavra Sfinților;
    Bucură-te, că ai urmat calea Părinților;
    Bucură-te, pilda fecioarelor celor înțelepte;
    Bucură-te, dreptarul sufletelor drepte;
    Bucură-te, povața micilor fecioare;
    Bucură-te, stea cu raze strălucitoare;
    Bucură-te, pruncă cu minte desăvîrșită;
    Bucură-te, că ai rîvnit viața cea sfîntă;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor
    din nevoi.

    Condacul al 3-lea:

    Cu desăvîrșire iubind pe Hristos și căutînd a urma Sfinților Părinți ce s-au nevoit în Lavra Peșterilor din Kiev, ai fost oprită prin căderea într-o fîntînă părăsită, în care rănindu-te, nu te-ai împuținat la suflet, ci te-ai încredințat celui Preaînalt, cîntîndu-I: Aliluia!

    Icosul al 3-lea:

    Deși neputincioasă fiind, ai fost ocrotită de Dumnezeu prin îngerul care îți slujea și te întărea, povățuindu-te în tainele rugăciunii celei esăvîrșite a inimii, precum și hrănindu-te cu mană cerească. Noi, văzînd purtarea de grijă cea dumnezeiască față de tine, îți zicem:

    Bucură-te pruncă iubitoare de Hristos;
    Bucură-te, că ai căutat pentru suflet folos;
    Bucură-te, copilă de Dumnezeu ocrotită;
    Bucură-te, că de înger ai fost păzită;
    Bucură-te, pentru purtarea de grijă cea dumnezeiască;
    Bucură-te, că ai primit mană cerească;
    Bucură-te, că-n neputință mintea la cer ai avut;
    Bucură-te, că n-ai purtat grijă de trup;
    Bucură-te, că ai stat tare în credință;
    Bucură-te, că n-ai cîrtit în suferință;
    Bucură-te, că ai dus Crucea lui Hristos cu bucurie;
    Bucură-te, că ai purtat-o pentru a ta mîntuire;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul al 4-lea:

    Povățuită de înger și umbrită de harul Sfîntului Duh, te-aiarătat vas curat Celui ce din milostivire S-a răstignit pentru noi, Care și te-a nvrednicit de darul facerii de minuni și a moșteni Împărăția Cerurilor, unde împreună cu toți Sfinții te veselești, cîntînd Domnului: Aliluia!

    Icosul al 4-lea:

    Ai rîvnit vieții îngerești, cuvioasă maică, căci după ce ai fost aflată de păstorul Dimitrie și adusă în casa părinților tăi, ai lăsat cele copilărești,rugîndu-te neîncetat; pentru care auzi de la noi laudele acestea:

    Bucură-te, vas ales al Celui Preaînalt;
    Bucură-te, suflet smerit și curat;
    Bucură-te, rîvnitoarea vieții îngerești;
    Bucură-te, dorință după cele cerești;
    Bucură-te, că ai fost de Har umbrită;
    Bucură-te, că a sluji lumii ai fost rînduită;
    Bucură-te, mîngîierea celor scîrbiți;7
    Bucură-te, alinarea celor necăjiți;
    Bucură-te, grabnic ajutătoare celor din nevoi;
    Bucură-te, că cerîndu-ți ajutorul, ne auzi pe noi;
    Bucură-te, că de Domnul ai fost slăvită;
    Bucură-te, că de Har ai fost sfințită;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul al 5-lea:

    Aflată fiind și adusă în casa părintească, cuvioasă maică, au cunoscut toți că Harul lui Dumnezeu este asupra ta prin minunile ce se săvîrșeau cu rugăciunile tale, care mai apoi cu mulțumire au cîntat Domnului: Aliluia!

    Icosul al 5-lea:

    Fiind neputincioasă cu trupul din cauza mulțimii bolilor, ai avut ochii minții totdeauna îndreptați la cele cerești și multora leai fost spre jutor în necazuri și-n nevoi, pentru care noi te lăudăm așa:

    Bucură-te, slujitoarea Dumnezeului Celui Adevărat;
    Bucură-te, suflet nevinovat;
    Bucură-te, că voii Domnului întru toate te-ai supus;
    Bucură-te, că privirea ai avut-o la Cel de sus;
    Bucură-te, căci cu ochii minții ai căutat la cele cerești;
    Bucură-te, că ai lăsat toate cele pămîntești;
    Bucură-te, că ai nesocotit neputința trupului;
    Bucură-te, că ai privit doar la sănătatea sufletului;
    Bucură-te, raza mîngîierii celor asupriți;
    Bucură-te, mijlocitoarea celor greșiți;
    Bucură-te, vindecarea multor bolnavi;
    Bucură-te, întărirea celor slabi;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul al 6-lea:

    Voii Stăpînului tău, plecîndu-te, fericită maică, ai făcut toate cele plăcute Lui și ca întărire în slujirea ta ai primit Evanghelia adusă ție de părinții athoniți, cîntînd Domnului: Aliluia!

    Icosul al 6-lea:

    Grabnică ajutătoare te-ai arătat tuturor celor din nevoi, fericită maică Agafia, căci a binevoit Dumnezeu a te preamări prin darurile Sale, pentru care noi adunați fiind te lăudăm, zicînd:

    Bucură-te, că ai fost de Hristos întărită;
    Bucură-te, că ai rîvnit viața cea sfîntă;
    Bucură-te, că ai urmat calea cea îngustă;
    Bucură-te, comoară de lume ascunsă;
    Bucură-te, slujitoarea Sfintei Evanghelii;
    Bucură-te, mîngîierea poporului din Țara Moldovei;
    Bucură-te, făclie cu lumină cerească;
    Bucură-te, povața celor ce vor să se mîntuiască;
    Bucură-te, vas plin de fapte bune;
    Bucură-te, sprijin tare celor din lume;
    Bucură-te, cuvioasă Agafia, chip al înfrînării;
    Bucură-te, maică, pildă a îndurării;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul al 7-lea:

    Ai primit poruncă de la Preacurata Fecioara Maria, cuvioasă maică, de a sluji în locașul închinat Adormirii ei și tu te-ai arătat grabnic ascultătoare la cele poruncite ție, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!

    Icosul al 7-lea:

    Ascultătoare fiind întru toate cele ale mîntuirii, fericită maică, ai părăsit casa părintească și te-ai sălășluit în mănăstirea Cușelăuca după cum ți s-a poruncit ție de Născătoarea de Dumnezeu, pentru care auzi de la noi aceste laude:

    Bucură-te, că te-ai arătat ascultătoare adevărată;
    Bucură-te, aleasă a Maicii Preacurate;
    Bucură-te, a mănăstirii Cușelăuca comoară;
    Bucură-te, preaînțeleaptă fecioară;
    Bucură-te, că ți s-a rînduit locașul cel mai sărac;
    Bucură-te, suflet în Har bogat;
    Bucură-te, că ai părăsit casa părintească;
    Bucură-te, că te-ai sălășluit în obște monahicească;
    Bucură-te, lucrătoarea sfintelor nevoințe;
    Bucură-te, tăria celor slabi în credință;
    Bucură-te, că ne înveți răbdarea prin viețuirea ta;
    Bucură-te, cea împodobită cu evlavia;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul al 8-lea:

    Avînd privirea minții îndreptată spre cele cerești și în gura ta necontenita rostire a psalmilor, cuvioasă maică, ai primit ca dar de la Născătoarea de Dumnezeu rugăciunea curată, prin care ai cîntat lui Dumnezeu: Aliluia!

    Icosul al 8-lea:

    Luminîndu-te la ochii cei înțelegători ai sufletului cu strălucirea harului Duhului Sfînt, maică Agafia, ai căutat mai mult spre privirea la cele înalte și de taină; pentru care noi te lăudăm așa:

    Bucură-te, lucrătoare a rugăciunii curate;
    Bucură-te, darul Celei Nevinovate;
    Bucură-te, gură de psalmi sfințită;
    Bucură-te, maică de Dumnezeu înțelepțită;
    Bucură-te, flacără ce curățești întinăcunea minții;
    Bucură-te, locuitoare împreună cu sfinții;
    Bucură-te, vederea celor negrăite;
    Bucură-te, sălașul harismelor sfinte;
    Bucură-te, vas al luminii dumnezeiești;
    Bucură-te, văzătoarea tainelor cerești;
    Bucură-te, că ne arăți nouă legea harului;
    Bucură-te, că ne izbăvești de chinurile iadului;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul al 9-lea:

    Urcînd pe scara faptelor bune ai dobîndit cele desăvîrșite și înălțimea vederii celei înțelegătoare, precum și arătării de celedumnezeiești și de taină, cîntînd Celui Preaînalt: Aliluia!

    Icosul al 9-lea:

    Păzind vrednicia cea după chipul Celui ce ne-a răscumpărat pe noi, cuvioasă maică Agafia, ai primit cele adevărate și har îmbelșugat, pe care dăruiește-l celor ce aleargă cu credință la ajutorul tău, zicînd:

    Bucură-te, că pe Dumnezeu pururea L-ai slăvit;
    Bucură-te, căci pe El cu adevărat L-ai iubit;
    Bucură-te, înălțimea vederii celei înțelegătoare;
    Bucură-te, că ai lucrat cele nemuritoare;
    Bucură-te, urcuș al celor desăvîrșite;
    Bucură-te, povățuitoarea vieții celei sfinte;
    Bucură-te, lucrătoare în grădina sufletului;
    Bucură-te, că ai smerit semeția cugetului;
    Bucură-te, că te-ai arătat stîlp al înfrînării;
    Bucură-te, pildă a ascultării;
    Bucură-te, că ne luminezi calea cea mîntuitoare;
    Bucură-te, că te avem adevărată mijlocitoare;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul al 10-lea:

    Locaș plin de daruri te-ai arătat, fericită maică, tuturor celor ce cu credință te cheamă și aleargă la mijlocirea ta, pentru care fericindu-te,  slăvim pe Dumnezeu, cîntîndu-I: Aliluia!

    Icosul al 10-lea:

    Cu razele faptelor bune și prin minunile tale te-ai făcut cunoscută tuturor, cuvioasă maică, tămăduind pe cei ce cu credință se roagă ție, cîntîndu-ți unele ca acestea:

    Bucură-te, ajutătoare grabnică celor bolnavi;
    Bucură-te, ocrotirea celor sărmani;
    Bucură-te, ușurarea celor ce sînt în suferință;
    Bucură-te, mîngîierea celor ce se roagă cu credință;
    Bucură-te, ca ai petrecut neîncetat în rugăciune;
    Bucură-te, îndreptarea celor greșiți;
    Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
    Bucură-te, alinare în patul durerii;
    Bucură-te, maica mîngîierii;
    Bucură-te, ceea ce curăți sufletele de necurăția patimilor;
    Bucură-te, că potolești pornirea cea rea a inimilor;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul al 11-lea:

    Sosind vremea plecării tale și împărtășindu-te cu Tainele cele dumnezeiești, Împăratul Hristos, pe Care L-ai iubit din pruncie, tea învrednicit de lumina cerească, iar cei ce de față atunci fiind și văzând cele petrecute cu tine, au cântat Domnului: Aliluia!

    Icosul al 11-lea:

    Mulțimea harului Duhului Sfînt S-a arătat întru tine, fericită maică, luminîndu-te cu razele cele dumnezeiești ale Luminii celei neînserate asemenea Părinților celor de demult, pentru care lăudîndu-te, îți cântăm:

    Bucură-te, sălaș al luminii cerești;
    Bucură-te, locaș al tainelor dumnezeiești;
    Bucură-te, că ai ajuns la măsura Părinților celor de demult;
    Bucură-te, că ești demonilor de temut;
    Bucură-te, vas minunat al sfințeniei;
    Bucură-te, chip adevărat al răbdării;
    Bucură-te, sprijinul cel tare al creștinilor;
    Bucură-te, izvor nesecat al minunilor;
    Bucură-te, podoaba viețuirii neprihănite;
    Bucură-te, vlăstar al evlaviei sfinte;
    Bucură-te, cea prin care Biserica se slăvește;
    Bucură-te, prin care poporul se veselește;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul  al 12-lea:

    Săvîrșind alergarea cea pămîntească, cuvioasă maică, ai primit cununa ostenelilor tale, cămara cea cerească împreună cu fecioarele cele înțelepte, unde împreună cîntați lui Dumnezeu: Aliluia!

    Icosul al 12-lea:

    Lăudînd ostenelile tale, fericită maică, Îl slăvim pe Dumnezeu Care te-a dăruit nouă, prin care revarsă rîuri de tămăduiri și risipește supărările patimilor; pentru care zicem:

    Bucură-te, că alergarea ta în pace ai săvîrșit;
    Bucură-te, că ai trăit în sfințenie pe pămînt;
    Bucură-te, că ai urcat la cele cerești;
    Bucură-te, că petreci cu cetele îngerești;
    Bucură-te, locuitoare cu înțeleptele fecioare;
    Bucură-te, a mănăstirii Cușelăuca ocrotitoare;
    Bucură-te, îți cîntă obștea monahiilor;
    Bucură-te, te laudă ceata creștinilor;
    Bucură-te, a noastră caldă rugătoare;
    Bucură-te, tămîia cea binemirositoare;
    Bucură-te, te slăvește mulțimea vindecată;
    Bucură-te, apărătoare adevărată;
    Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Condacul al 13-lea:

    O, cuvioasă maică Agafia, care din pruncie ai fost aleasă de Dumnezeu, primește de la noi această cîntare de laudă, pe care cu smerenie o a ducem ție și cere de la Domnul nostru Iisus Hristos să ne dăruiască iertare păcatelor noastre, ca să moștenim Împărăția cerurilor, cîntîndu-I Sfintei Treimi: Aliluia! (acest condac se cîntă de 3 ori)

    Apoi Condacul 1 și Icosul 1

     

    Rugăciune către Cuvioasa Maică Agafia

    O, Cuvioasă maică Agafia, fierbinte rugătoare și mijlocitoare către Dumnezeu. Tu din pruncie ai fost aleasă de Mîntuitorul Hristos pentru a sluji lumii, deși neputincioasă fiind cu trupul, ai primit de la El darul tămăduirii și al vindecării feluritelor boli și neputințe în popor. Pe cei bolnavi și în suferințe, ce veneau cu credință la tine, nu i-ai depărtat, tuturor ai fost ca o maică iubitoare de fii. Și acum, auzi-ne pe noi, cei ce cu inimă zdrobită te chemăm pe tine și cădem cu tot dinadinsul la racla cu cinstitele tale moaște; milostivește-te spre noi cei deznădăjduiți și vindecă bolile noastre cele cumplite; roagă-te, maică, ca să ni se ierte nouă păcatele și fărădelegile săvîrșite în toate zilele vieții noastre, ca, primind cu rugăciunile tale mare milă, să slăvim Treimea cea deoființă: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

    https://ortodox.md/acatistul-sfintei-cuvioase-agafia-de-la-cuselauca/


    Sfanta Agafia de la Mănăstirea Cușelăuca


    Ție, celei alese de Dumnezeu pentru ajutorarea celor suferinzi și din nevoi, cuvioasă maică Agafia, care fiind în neputință trupească ai primit darul vindecărilor și al facerii de minuni, cîntare de laudă îți aducem, zicînd: Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More