Luna lui august in ziua dintai: pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Sfintei si de viata facatoarei Cruci.

  

  Aceasta sarbatoare provine dintr-o randuiala mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o particica din lemnul Sfintei Cruci era scoasa din paraclisul palatului imparatesc si purtata, cu sobor si alai de sarbatoare, la Biserica Sfanta Sofia, unde ramanea, spre mangaierea si cinstirea credinciosilor, pana la 14 august, cand era readusa la palat. Aceasta se facea, se pare, in amintirea aratarii Sfintei Cruci, la biruinta marelui Constantin, asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe raul Tibru (312), precum si a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de catre Sfanta Elena, la Ierusalim.
    Dupa o alta traditie, aceasta sarbatoare este legata si de biruinta, in aceeasi zi, a binecredinciosului imparat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea si lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecand Sfantul si marele imparat Constantin.
    Impreuna cu celelalte sarbatori ale cinstitei Cruci - Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie si Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare - scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheama la o intalnire duhovniceasca cu taina Crucii si la purtarea, in umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, data noua, in viata, de Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava si ascultare. Amin.
 



Intru aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim si Marcel, a maicii lor Solomoni si a lui Eliazar, dascalul lor.

    Acestia au trait pe vremea lui Antioh, (+164) urmasul lui Seleuc, imparatul Siriei, care stapanea tot neamul evreilor, silindu-i sa se lepede de obiceiurile lor cele parintesti si sa manance carnuri de porc. Si, aducand, in Palestina si alte paganesti faradelegi, intorcea pe multi evrei de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu. Cei intelegatori si iubitori ai dreptei credinte suspinau si plangeau pentru parasirea credintei stramosesti.
    Intre cei ce nu s-au supus tiraniei, urmand si pazind legile pamantesti, erau indeosebi, batranul Eleazer, mare dascal si talcuitor al Legii, si cei sapte tineri, invatati de dansul. Deci, a iesit porunca de la imparatul Antioh, ca toate popoarele imparatiei sa respecte pe zei si legile elinesti. El a mai poruncit ca templul Domnului, de la Ierusalim, sa fie prefacut in capiste idoleasca, avand pe Jupiter in locul cel sfant al templului. Si multi evrei alergau cu sarguinta la jertfele idolesti, pe cand cei statornici fugeau in munti si in pustie, ascunzandu-se in pesteri si in crapaturile pamantului, si era frica mare peste tot poporul, incat nimeni nu indraznea a se numi evreu.
    Deci, a fost prins batranul Eleazar, si, fiind legat cu mainile la spate, a fost batut greu, si l-au silit sa manance carne de porc, iar el nu primea, vrand mai bine sa moara decat sa calce porunca lui Dumnezeu, acum la batranete si, pentru putina viata vremelnica, sa mearga in chinurile iadului.
    Deci, s-a rugat batranul ca moartea lui sa fie mantuire pentru tot poporul evreilor, si, fiind aruncat in foc, a raposat.
    Au fost adusi, apoi, la tiran, vitejii tineri Macabei, unul cate unul, incepand cu cel mai in varsta dintre ei, si, chinuindu-i pe ei cu mestesugite si cumplite zdrobiri ale trupului, tragandu-i pe roti de fier si impungandu-i cu tepi inrosite in foc si, in sfarsit, au fost aruncati, ei insisi, in foc; si asa, si-au dat duhul, primind cununile rabdarii mucenicilor si aratand ca cugetul este demn si stapan peste patimi. Iar maica lor, Solomoni, daca a vazut cum s-au savarsit fiii ei, a vrut sa fie partasa, si ea, la patimirea cea de buna voie, pentru credinta. Si, alergand ea singura in para focului, a luat aceeasi moarte muceniceasca.
    Mai pe larg, mucenicia aceasta, din legea Vechiului Testament, se afla in Biblie, la Cartea a 2-a a Macabeilor. Si asa si-au dat sufletul lui Dumnezeu.
 

 
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, pentru aducerea aminte de firea omeneasca.     Sa nu ne facem fratilor, pareri prea mari despre viata si trecerea noastra prin lume, nici sa nu ne mandrim cu puterea, nici sa nu ne inaltam cu bogatia, ci sa supunem poftele trupesti si sa ne ingrijim de sufletele noastre. Luati aminte, unde sunt parintii nostri, unde Proorocii si unde Apostolii? Sau, ce au luat cu ei, cei ce au strans pe lume avutii? Oare, nu precum goi s-au nascut, asa au si murit, neavand nimic in mana? Ci numai dreptatea dreptilor este cu ei si pomenirea lor, cu laude precum si pacatele pacatosilor, sunt cu ei. Caci toti suntem din tarana si in pamant ne vom intoarce. Si tot omul, ca o haina, se invecheste. Hrana vietii lui este painea si apa si zilele omului numarate sunt, ca un pumn de nisip, si degraba curg spre sfarsit, ca apa unui rau.
    Drept aceea, fratilor, aducandu-ne aminte de sfarsitul nostru, sa parasim toate faptele cele rele. Ca nici cele frumoase si bune ale lumii nu sunt vesnice, nici necazurile de aici nu sunt fara de sfarsit. Priviti cum se schimba toate; astazi ari tu pamantul, maine altul, dupa aceea, altul, si nu este nimic, care sa ramana neclintit. Toate se misca, ca si cum ar merge pe o cale; unul o pierde, iar altul o afla. Deci, de ne-am pierdut sufletele noastre, prin pacate, apoi, sa le aflam acum, prin pocainta. Pentru ca, la aceasta, Insusi Domnul ne invata pe noi, zicand: "Cel care cauta, afla, si, celui ce bate i se va deschide" (Matei 7,8). A Domnului este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin+ 

sursa:http://www.ortodoxism.ro/

Read More

VIATA Sfantului Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia

VIATA Sfantului Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia

Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic, Marele Tamaduitor, Grabnicul Ajutator intru toate nevoile si Marele Facator de minuni - s-a nascut in Grecia pe data de 14 septembrie1384 (de ziua Sfintei Cruci).

Sfantul Efrem cel Nou a ramas orfan de tata inca de mic copil, astfel ca el impreuna cu ceilalti 6 frati ai sai au fost ingrijiti numai de mama sa evlavioasa.

La varsta de 14 ani, Sfantul Efrem cel Nou a intrat ca monah in Manastirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor, din regiunea greceasca Attica (de langa localitatea Nea Makri).

Pe data de 14 septembrie 1425 (tot de ziua Sfintei Cruci, cand Sfantul Efrem cel Nou implinea 41 de ani de viata si 27 de ani de aspra nevointa calugareasca), Sfantul Efrem cel Nou a fost luat in robie de catre turcii care au atacat manastirea de pe Colina Neprihanitilor, iar ceilalti calugari din obstea sa au fost decapitati.

Turcii l-au torturat de nenumarate ori si in multe feluri pe Sfantul Efrem cel Nou, timp de 8 luni, in speranta ca-l vor face sa se lepede de credinta ortodoxa si sa se faca musulman. Vazand ca nu reusesc sa-l convinga, turcii au hotarat sa-l omoare.

Astfel, turcii l-au spanzurat pe Sfantul Efrem cel Nou de un copac (mai exact de un dud, care mai exista si astazi in acel loc) cu capul in jos, i-au strapuns trupul cu multe cuie lungi, de fier, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins.

In urma acestor chinuri cumplite, Sfantul Efrem cel Nou, Marele Mucenic, si-a dat sufletul in mainile Domnului, pe data de 5 mai 1426, la varsta de 42 de ani.

Vreme de peste 500 de ani, nimeni nu a stiut nimic despre acest Mare Mucenic, iar in data de 3 ianuarie 1950, monahia Macaria a descoperit, prin revelatie dumnezeiasca, Sfintele Moaste ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou, precum si viata si patimirile sale.

De aceea, Sfantul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri (Grecia), estesarbatorit de doua ori pe an: pe 3 ianuarie (ziua aflarii Sfintelor sale Moaste) si pe 5 mai(ziua adormirii sale intru Domnul, in urma chinurilor cumplite suferite ca Mare Mucenic).

PATIMIRILE Sfantului Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia

Martiriul Sfantului Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - a durat 8 luni:

• a inceput pe data de 14 septembrie 1425 (de ziua Sfintei Cruci, care este si ziua de nastere a Sfantului Efrem cel Nou), cand turcii au cotropit Manastirea aflata pe Colina Neprihanitilor  (Nea Makri - Grecia) si au ucis pe ceilalti monahi prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem l-au luat in robie;
• s-a sfarsit pe data de 5 mai 1426, intr-o zi de marti, la ora 9 dimineata, cand Sfantul Efrem cel Nou si-a dat sufletul in mainile Domnului, in urma chinurilor cumplite la care fusese supus (a fost spanzurat cu capul in jos, in pantece i-au infipt un taciune aprins si i-au sfasiat carnea).

In toata aceasta perioada de 8 luni de robie, turcii l-au chinuit zi de zi pe Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou, pentru a-l determina sa-si lepede credinta ortodoxa si sa se faca musulman. 

Patimirile suferite de Sfantul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, au fost descoperite prima data Monahiei Macaria, apoi si altor credinciosi din Grecia. Sfantul Efrem cel Nou li s-a aratat acestor oameni uneori aievea (in realitate), iar alte ori s-a aratat in vis, pentru a-i imbarbata si a le promite ajutorul sau (pe care oamenii l-au primit neintarziat), apoi Sfantul Efrem le-a dezvaluit o parte din chinurile cumplite pe care le-a suferit pentru ca si-a pastrat credinta ortodoxa.

Un credincios din Atena a vazut intr-o vedenie inspaimantatorul martiriu al Marelui Mucenic si Tamaduitor Efrem. Iata cum descrie acesta patimirile Marelui Mucenic Efrem cel Nou:

"I-am vazut pe salbaticii si turbatii necredinciosi coborand de pe coasta muntelui, insetati de sange si de razbunare impotriva monahilor crestini. Telul lor era de a-i ucide pe calugari, dupa ce ii vor fi supus la chinuri cumplite. Toti striga si isi rotesc sabiile deasupra capului, dand nastere unei atmosfere pline de salbaticie si brutalitate.

Ei sosesc la manastire, in aceasta mica oaza cu chiliile ei albe si cu bisericuta lor: loc nevinovat si neprihanit, deschis care Dumnezeu si daruit oamenilor, cu usurinta cotropit de cei salbaticiti.

Incep sa-i supuna la aspre chinuri pe monahi. Dintre toti, Sfantul Efrem este cel mai pasnic si cel mai netulburat. Acest lucru ii scoate din minti. Astfel, in vreme ce altora le taie capul cu sabiile, pe Sfant il pun in lanturi pentru a-l cazni si pentru a-i infrange vointa cea catre Dumnezeu, pentru a-l sili sa se lepede de credinta sa.

Il inchid intr-o mica celula, fara mancare si fara apa. Il bat zi de zi, il chinuiesc, il umilesc, ii cer sa-si lepede credinta. Zilele trec fara ca ei sa dobandeasca ceea ce ravnesc. Sfantul ramane nestramutat in credinta fata de Dumnezeul Cel adevarat, astfel ca ei decid sa puna capat vietii lui, dupa ce mai intai il chinuisera in chip inspaimantator.

Atunci il scot pe Sfant din mica inchisoare si il duc la copacul muceniciei sale, dudul care in aceste zile este plin de frunze, toate verzi. Il atarna cu capul in jos si incep sa-l bata cu turbare. Il lovesc, il injura, isi bat joc de el, Il iau in ras pe Dumnezeul lui:

- Unde este Dumnezeul tau ca sa te ajute acum?

Sfantul nu-si pierde barbatia. Se roaga:

- Doamne, nu tine seama de vorbele acestor oameni, insa faca-se voia Ta.

Ii smulg barba, il tiranizeaza. Puterile lui se sleiesc. Unul, cu o bucata de fier, il loveste in cap cu turbare, in partea stanga, langa spranceana. Vesmintele sale sunt zdrentuite, trupul ii este aproape dezgolit, ranile fara de numar. Dar ei inca nu sunt satui de sange. Ar vrea sa-l mai chinuiasca. Atunci, unul din cei care il martirizeaza ia o bucata de lemn aprins si i-l infunda cu putere in pantece (in buric). Urletele sale sunt sfasietoare, durerea lui nemasurata. Ochii ii sunt sangerii. Sangele ii curge din pantece cu imbelsugare, dar ei nici acum nu se opresc. Iau de la capat aceleasi cazne dureroase, de mai multe ori. Trupul sau se zbate ca si cel al unui peste cand il scoti din apa. Toate madularele sale sunt cuprinse de spasme. Si, curand, Sfantul nu mai are putere sa vorbeasca. Puterile il parasesc, mai poate doar sa se roage intru sine si sa-I ceara iertare lui Dumnezeu. Din gura ii curge sange si saliva, in acelasi timp. Pamantul de sub el s-a adapat cu sangele sau, care curge din belsug. Isi pierde cunostinta.

Paganii il socotesc mort. Cu o sabie taie franghia care il tine agatat in copac si trupul lui cade la pamant. Dar nebunia care ii mana nu se opreste. Il lovesc cu picioarele, il bat, chiar si acum, cand il cred mort... Dupa catava vreme Sfantul isi vine putin in fire. Cu putinele puteri care i-au mai ramas, isi intredeschide pleoapele. Se roaga si ii aud glasul inimii:

- Doamne, in mainile Tale incredintez duhul meu.

Degetele sale se infig de durere in pamant si, in aceasta clipa, sufletul sau se desparte de trupul lui de Mucenic. Atunci Ingerul Domnului se pogoara din Cer. In maini tine o perna rosie, din catifea. Deasupra aseaza sufletul Sfantului si se suie spre Cer. Atunci vad Ingeri insirati la dreapta si la stanga, alcatuind o mare carare carare cereasca, iar Ingerul Domnului trece prin mijlocul lor, insotindu-l pe Sfantul Efrem catre Domnul.

Iar Domnul il intampina, zicandu-i:

VREDNIC ESTI, EFREM, CACI PE HRISTOS L-AI MARTURISIT!"

Ceea ce s-a intamplat in continuare cu Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou a fost descoperit intr-o vedenie unei calugarite de la Sfanta Manastire Bunavestire din Nea Makri, Grecia.

Maicuta a vazut cum un caine din manastirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care traise in vremea Sfantului, se tinea pe aproape de copacul scorburos (este vorba despre dudul de care a fost spanzurat Sfantul Efrem cel Nou, dud care exista si astazi, in jurul caruia s-a construit in zilele noastre un paraclis).

Cainele era foarte nefericit si lacrimile ii curgeau din ochi. Atunci, trei tarani intrara in manastire; pe data cainele incepu un du-te-vino intre tarani si copacul cel scorburos, latrand.

Unul din barbati a inteles ca se intampla ceva. Se apropiara si vazura trupul insangerat si ciopartit al Sfantului. Au sapat o groapa si au asezat trupul in ea. Dupa ce ei au luat trupul Sfantului, cainele alerga la scorbura si lua o bucata din trup, cazuta in urma numeroaselor chinuri la care fusese supus, si, tinand-o cu delicatete intre dinti, o puse in mormant laolalta cu trupul Sfantului. Apoi oamenii acoperira mormantul si plecara.

In iunie 1971, Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - i s-a aratat in vis unei maicute de la Manastirea sa de pe Colina Neprihanitilor, si i-a dezvaluit o parte din chinurile la care a fost supus de acei otomani necredinciosi. Sfantul Efrem i-a spus cu glasul sau bland:

"- Daca ai sti cat am patimit, chiar si la cap ... " si i-a aratat cu mana:

"- Mi-au infipt cuie mari si mi-au pironit capul de un copac."

Sfantul si-a facut Semnul Sfintei Cruci si a continuat:

"- Cu multe, foarte multe cuie."

Unei alte maici de la Manastirea sa de pe Colina Neprihanitilor (Nea Makri), Sfantul Efrem cel Nou i s-a aratat tot in vis si i-a spus ca a suferit foarte mult in timpul martiriului sau care a tinut 8 luni, mai ales in ultima zi, cand paganii i-au infipt un lemn aprins in pantece, astfel ca maruntaile sale ardeau, in timp ce trupul ii era strapuns cu multe cuie, din acelea cu care fusese rastignit Domnul nostru Iisus Hristos.

Read More