Sunt pescăruş pe marea-nvolburată-a vieţii
Şi port pe aripi albe doruri ancestrale,
Cu-amărăciune mă întâmpină scaieţii
Când mă opresc pe ţărmul mângâierii Tale, 
Să-mi oblojeşti nevindecate răni din suflet
Şi să mă luminezi cu binecuvântare,
Un sâmbure de-ncredere să-mi pui în umblet
Şi mir divin din sfintele-Ţi mărgăritare.
În zborul meu pe culmile răbdării sfinte
Voi înşira mătănii în lumina lunii,
La Tine voi veni, să-mi dăruieşti, Părinte,
Credinţă, să îngenunchez precum străbunii.
În aripi să-mi strecori o pace infinită,
Să pot zbura spre înălţimea rugăciunii,
Iar mintea, rogu-Te, să-mi fie-mpărtăşită
Cu pâinea şi cu vinul dulce-al sfiiciunii!
Postări
