Rugaciunea Sfantului Filaret

Rugăciunea Sfântului Filaret către Mântuitorul nostru Iisus Hristos :

,,Doamne, nu știu ce să cer de la Tine. Tu unul știi de ce am nevoie, Tu mă iubești pe mine mai mult decât pot să te iubesc eu pe Tine: Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu știe a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai să stau înaintea Ta. Inima  mea e deschisă Ție; Tu vezi trebuințele mele pe care nu le știu eu. Vezi și fă după mila Ta. Lovește-mă și mă tămăduiește, doboară-mă și mă ridică. Mă cutremur și tac cu evlavie înaintea voinței Tale sfinte și a căilor Tale cele nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ție jertfă, nu am altă dorință decât numai să fac voia Ta; învață-mă să mă rog singur, roagă-Te în mine !Amin

Sursa: internet

Read More

Sfânta Irina de Hrisovalant

Povestea cea frumoasă a sfintei Irina de Hrisovalant! 

Era în anul 1984, la Spitalul Central din Tesalonic (acum Spitalul Gh. Ghenimata), când medicii își ridicaseră mâinile în privința sănătății fratelui meu. Ei spuneau că, pentru a-l putea ține în viață, va trebui să-i taie un picior.

În acel interval de timp în era în spital o doamnă, cu fiica ei, care a simțit ajutorul Sfintei Irina Hrisovalantu, și i-a dat mamei mele o cărticică cu numele ei, untdelemn și mărul, pe care trebuia să-l mănânci a patra zi, după trei zile de post.

Era atât de mare deznădejdea noastră în privința sănătății fratelui meu, încât deja începusem să ne pierdem și credința în Dumnezeu. Numai mama mea, care de mică fusese nedespărțită de Biserică, spunea că în cele din urmă vom reuși și că Dumnezeu nu va lăsa ca să fie tăiat piciorul fratelui meu și să trăiască așa tot restul vieții lui, pentru ca avea doar 11 ani.

Mama a citit cărticica, a uns cu untdelemn binecuvântat piciorul fratelui meu și au hotărât ca amândoi să postească până în ziua operației, cu toate că starea sănătății fratelui meu nu îngăduia asta, potrivit cu cele spuse de medici.

Și așa cum toate se desfășurau într-o neagră deznădejde – numai mama mea era foarte optimistă -, în noaptea celei de a treia zi de post, în zorii zilei următoare, așa cum povestește și astăzi fratele și mama mea, a apărut în salonul lor din spital o femeie îmbrăcată în negru. Din salon s-au deșteptat numai mama mea, care de vreo 100 de zile dormea într-un scaun lângă patul fratelui meu, și fratele meu. Tânăra cu mama ei, care erau în același salon, nu s-au deșteptat. Acea femeie îmbrăcată în negru s-a apropiat de fratele și de mama mea și le-a spus:

–     Sunt Sfânta Irina Hrisovalantu și nu vreau să vă mâhniți, căci toate vor merge bine.

Sfânta Irina Hrisovalanti

După aceea și-a întins mâna ei, mișcând-o de la talpa piciorului bolnav până la cap și i-a spus:

–     De acum înainte nu mai ai de ce să te temi, căci ești și tu unul din copiii mei.

De îndată ce a spus acestea, a plecat pe ușă cu aceeași liniște cu care a intrat. Fratele meu, un copil de 11 ani, cuprins de frică, și mama care plângea în hohote, fiindcă conștientizase minunea, nu au mai închis ochii în ceasurile de noapte ce au mai rămas.

Dimineața, sfârșindu-se postul de trei zile, după ce au mâncat mărul Cuvioasei Irina Hrisovalantu, a sosit ceasul vizitei de dimineață a medicilor, care, intrând în salon, au poruncit infirmierelor să-l pregătească pe fratele meu pentru ultimele analize înainte de a intra în sala de operație. Mama i-a urmat până la radiologie, acolo unde trebuiau să se facă ultimele analize, înainte de a intra în operație pentru amputare.

Trecuseră aproape 20 de minute, când mama îi vede pe medicii radiologi și cei de la alte cabinete medicale intrând în cabinetul unde s-au făcut analizele fratelui meu. După puțin vede cum ajunge tot colectivul de medici, panicați de cele pe care le auziseră de la medicii radiologi prin telefoanele interne.

După un ceas întreg, a ieșit profesorul de Ortopedie (de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Aristotelice din Tesalonic), Dl. Vasilios Papavasiliu și-i spune mamei:

–     Eu îmi ridic mâinile sus! Ceea ce văd eu acum este minunea lui Dumnezeu! Copilul nu mai are nimic și-l puteți lua și ieși din spital. Puteți pleca chiar acum, dar după ce veți pleca de aici opriți-vă la o biserică și-I mulțumiți lui Dumnezeu, Care a făcut una dintre cele mai mari minuni pentru mine de când sunt medic.

Mama a început să plângă și și-a dat seama că Sfânta Irina Hrisovalantu nu a îngăduit să fie chinuită nici ea și nici fratele meu.

De atunci Sfânta Irina Hrisovalantu a devenit Ocrotitoarea familiei noastre, care ne-a ajutat de nenumărate ori, chiar și atunci când mama mea s-a îmbolnăvit de cancer la sân și iarăși, prin arătarea Sfintei, boala a dispărut așa cum a venit.

Fratele meu a cinstit minunea Sfintei prin a-i da fiicei sale, primul lui copil, după ce s-a căsătorit, numele Sfintei, iar eu celui de-al treilea.

Asociația Invalizilor, pe care am fondat-o acum un an în Tesalonic, precum și cea din Atena, are numele Sfintei noastre, Ocrotitoarea nu numai a familiei noastre, ci și a tuturor semenilor noștri.

Sfânta Irina, te iubim și te vom iubi până ce vom închide ochii. Vom spune tuturor semenilor noștri, cu dragoste și emoție, minunile pe care le-ai făcut familiei noastre, așa cum am făcut până astăzi. Suntem alături de tine și vom fi până la sfârșit.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

https://www.facebook.com/groups/1430840337049033/permalink/2917240975075621/

Read More

Acatistul Sfintei Cuvioase Agafia de la Cușelăuca

Acatistul Sfintei Cuvioase Agafia de la Cușelăuca

Condac 1

Ție, celei alese de Dumnezeu pentru ajutorarea celor suferinzi și din nevoi, cuvioasă maică Agafia, care fiind în neputință trupească ai primit darul vindecărilor și al facerii de minuni, cîntare de laudă îți aducem, zicînd: Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Icos 1

Născîndu-te din părinți binecredincioși, cuvioasă maică Agafia, ai fost crescută din pruncie în dragostea către Hristos, Căruia I-ai slujit cu rîvnă toată viața, pentru care lăudîndu-te zicem:

Bucură-te, rod ales din părinți credincioși;
Bucură-te, doime de soți virtuoși;
Bucură-te, pruncă aleasă de Dumnezeu;
Bucură-te, copilă ce ai fost ferită de rău;
Bucură-te, mlădiță povățuită pe căile sfinte;
Bucură-te, odraslă ce-ai ales cele desăvîrșite;
Bucură-te, că în smerenie ai fost educată;
Bucură-te, fecioară nevinovată;
Bucură-te, vas al Duhului Sfînt;
Bucură-te, că ai trăit curat pe pămînt;
Bucură-te, suflet plin de har;
Bucură-te, comoară dată nouă în dar;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul al 2-lea:

Pruncă fiind, însă cu rîvnă înflăcărată ai căutat cele cerești și adevărate, pentru care și Duhul Sfînt te-a arătat vas ales, în care sălășluindu-Se, ai cîntat: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Dornică după cele cerești, deși copilă mică fiind, ai pornit spre Lavra Peșterilor din Kiev, arătînd prin aceasta dorința înflăcărată a inimii tale de a urma pe cei ce au dobîndit Împărăția Cerurilor, pentru care îți cîntăm ție unele ca acestea:

Bucură-te, copilă de har luminată;
Bucură-te, inimă înflăcărată;
Bucură-te, dorință după cele cerești;
Bucură-te, că n-ai căutat la cele pămîntești;
Bucură-te, că ai pornit spre Lavra Sfinților;
Bucură-te, că ai urmat calea Părinților;
Bucură-te, pilda fecioarelor celor înțelepte;
Bucură-te, dreptarul sufletelor drepte;
Bucură-te, povața micilor fecioare;
Bucură-te, stea cu raze strălucitoare;
Bucură-te, pruncă cu minte desăvîrșită;
Bucură-te, că ai rîvnit viața cea sfîntă;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor
din nevoi.

Condacul al 3-lea:

Cu desăvîrșire iubind pe Hristos și căutînd a urma Sfinților Părinți ce s-au nevoit în Lavra Peșterilor din Kiev, ai fost oprită prin căderea într-o fîntînă părăsită, în care rănindu-te, nu te-ai împuținat la suflet, ci te-ai încredințat celui Preaînalt, cîntîndu-I: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Deși neputincioasă fiind, ai fost ocrotită de Dumnezeu prin îngerul care îți slujea și te întărea, povățuindu-te în tainele rugăciunii celei esăvîrșite a inimii, precum și hrănindu-te cu mană cerească. Noi, văzînd purtarea de grijă cea dumnezeiască față de tine, îți zicem:

Bucură-te pruncă iubitoare de Hristos;
Bucură-te, că ai căutat pentru suflet folos;
Bucură-te, copilă de Dumnezeu ocrotită;
Bucură-te, că de înger ai fost păzită;
Bucură-te, pentru purtarea de grijă cea dumnezeiască;
Bucură-te, că ai primit mană cerească;
Bucură-te, că-n neputință mintea la cer ai avut;
Bucură-te, că n-ai purtat grijă de trup;
Bucură-te, că ai stat tare în credință;
Bucură-te, că n-ai cîrtit în suferință;
Bucură-te, că ai dus Crucea lui Hristos cu bucurie;
Bucură-te, că ai purtat-o pentru a ta mîntuire;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul al 4-lea:

Povățuită de înger și umbrită de harul Sfîntului Duh, te-aiarătat vas curat Celui ce din milostivire S-a răstignit pentru noi, Care și te-a nvrednicit de darul facerii de minuni și a moșteni Împărăția Cerurilor, unde împreună cu toți Sfinții te veselești, cîntînd Domnului: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ai rîvnit vieții îngerești, cuvioasă maică, căci după ce ai fost aflată de păstorul Dimitrie și adusă în casa părinților tăi, ai lăsat cele copilărești,rugîndu-te neîncetat; pentru care auzi de la noi laudele acestea:

Bucură-te, vas ales al Celui Preaînalt;
Bucură-te, suflet smerit și curat;
Bucură-te, rîvnitoarea vieții îngerești;
Bucură-te, dorință după cele cerești;
Bucură-te, că ai fost de Har umbrită;
Bucură-te, că a sluji lumii ai fost rînduită;
Bucură-te, mîngîierea celor scîrbiți;7
Bucură-te, alinarea celor necăjiți;
Bucură-te, grabnic ajutătoare celor din nevoi;
Bucură-te, că cerîndu-ți ajutorul, ne auzi pe noi;
Bucură-te, că de Domnul ai fost slăvită;
Bucură-te, că de Har ai fost sfințită;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul al 5-lea:

Aflată fiind și adusă în casa părintească, cuvioasă maică, au cunoscut toți că Harul lui Dumnezeu este asupra ta prin minunile ce se săvîrșeau cu rugăciunile tale, care mai apoi cu mulțumire au cîntat Domnului: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Fiind neputincioasă cu trupul din cauza mulțimii bolilor, ai avut ochii minții totdeauna îndreptați la cele cerești și multora leai fost spre jutor în necazuri și-n nevoi, pentru care noi te lăudăm așa:

Bucură-te, slujitoarea Dumnezeului Celui Adevărat;
Bucură-te, suflet nevinovat;
Bucură-te, că voii Domnului întru toate te-ai supus;
Bucură-te, că privirea ai avut-o la Cel de sus;
Bucură-te, căci cu ochii minții ai căutat la cele cerești;
Bucură-te, că ai lăsat toate cele pămîntești;
Bucură-te, că ai nesocotit neputința trupului;
Bucură-te, că ai privit doar la sănătatea sufletului;
Bucură-te, raza mîngîierii celor asupriți;
Bucură-te, mijlocitoarea celor greșiți;
Bucură-te, vindecarea multor bolnavi;
Bucură-te, întărirea celor slabi;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul al 6-lea:

Voii Stăpînului tău, plecîndu-te, fericită maică, ai făcut toate cele plăcute Lui și ca întărire în slujirea ta ai primit Evanghelia adusă ție de părinții athoniți, cîntînd Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Grabnică ajutătoare te-ai arătat tuturor celor din nevoi, fericită maică Agafia, căci a binevoit Dumnezeu a te preamări prin darurile Sale, pentru care noi adunați fiind te lăudăm, zicînd:

Bucură-te, că ai fost de Hristos întărită;
Bucură-te, că ai rîvnit viața cea sfîntă;
Bucură-te, că ai urmat calea cea îngustă;
Bucură-te, comoară de lume ascunsă;
Bucură-te, slujitoarea Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, mîngîierea poporului din Țara Moldovei;
Bucură-te, făclie cu lumină cerească;
Bucură-te, povața celor ce vor să se mîntuiască;
Bucură-te, vas plin de fapte bune;
Bucură-te, sprijin tare celor din lume;
Bucură-te, cuvioasă Agafia, chip al înfrînării;
Bucură-te, maică, pildă a îndurării;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul al 7-lea:

Ai primit poruncă de la Preacurata Fecioara Maria, cuvioasă maică, de a sluji în locașul închinat Adormirii ei și tu te-ai arătat grabnic ascultătoare la cele poruncite ție, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Ascultătoare fiind întru toate cele ale mîntuirii, fericită maică, ai părăsit casa părintească și te-ai sălășluit în mănăstirea Cușelăuca după cum ți s-a poruncit ție de Născătoarea de Dumnezeu, pentru care auzi de la noi aceste laude:

Bucură-te, că te-ai arătat ascultătoare adevărată;
Bucură-te, aleasă a Maicii Preacurate;
Bucură-te, a mănăstirii Cușelăuca comoară;
Bucură-te, preaînțeleaptă fecioară;
Bucură-te, că ți s-a rînduit locașul cel mai sărac;
Bucură-te, suflet în Har bogat;
Bucură-te, că ai părăsit casa părintească;
Bucură-te, că te-ai sălășluit în obște monahicească;
Bucură-te, lucrătoarea sfintelor nevoințe;
Bucură-te, tăria celor slabi în credință;
Bucură-te, că ne înveți răbdarea prin viețuirea ta;
Bucură-te, cea împodobită cu evlavia;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul al 8-lea:

Avînd privirea minții îndreptată spre cele cerești și în gura ta necontenita rostire a psalmilor, cuvioasă maică, ai primit ca dar de la Născătoarea de Dumnezeu rugăciunea curată, prin care ai cîntat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Luminîndu-te la ochii cei înțelegători ai sufletului cu strălucirea harului Duhului Sfînt, maică Agafia, ai căutat mai mult spre privirea la cele înalte și de taină; pentru care noi te lăudăm așa:

Bucură-te, lucrătoare a rugăciunii curate;
Bucură-te, darul Celei Nevinovate;
Bucură-te, gură de psalmi sfințită;
Bucură-te, maică de Dumnezeu înțelepțită;
Bucură-te, flacără ce curățești întinăcunea minții;
Bucură-te, locuitoare împreună cu sfinții;
Bucură-te, vederea celor negrăite;
Bucură-te, sălașul harismelor sfinte;
Bucură-te, vas al luminii dumnezeiești;
Bucură-te, văzătoarea tainelor cerești;
Bucură-te, că ne arăți nouă legea harului;
Bucură-te, că ne izbăvești de chinurile iadului;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul al 9-lea:

Urcînd pe scara faptelor bune ai dobîndit cele desăvîrșite și înălțimea vederii celei înțelegătoare, precum și arătării de celedumnezeiești și de taină, cîntînd Celui Preaînalt: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Păzind vrednicia cea după chipul Celui ce ne-a răscumpărat pe noi, cuvioasă maică Agafia, ai primit cele adevărate și har îmbelșugat, pe care dăruiește-l celor ce aleargă cu credință la ajutorul tău, zicînd:

Bucură-te, că pe Dumnezeu pururea L-ai slăvit;
Bucură-te, căci pe El cu adevărat L-ai iubit;
Bucură-te, înălțimea vederii celei înțelegătoare;
Bucură-te, că ai lucrat cele nemuritoare;
Bucură-te, urcuș al celor desăvîrșite;
Bucură-te, povățuitoarea vieții celei sfinte;
Bucură-te, lucrătoare în grădina sufletului;
Bucură-te, că ai smerit semeția cugetului;
Bucură-te, că te-ai arătat stîlp al înfrînării;
Bucură-te, pildă a ascultării;
Bucură-te, că ne luminezi calea cea mîntuitoare;
Bucură-te, că te avem adevărată mijlocitoare;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul al 10-lea:

Locaș plin de daruri te-ai arătat, fericită maică, tuturor celor ce cu credință te cheamă și aleargă la mijlocirea ta, pentru care fericindu-te,  slăvim pe Dumnezeu, cîntîndu-I: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Cu razele faptelor bune și prin minunile tale te-ai făcut cunoscută tuturor, cuvioasă maică, tămăduind pe cei ce cu credință se roagă ție, cîntîndu-ți unele ca acestea:

Bucură-te, ajutătoare grabnică celor bolnavi;
Bucură-te, ocrotirea celor sărmani;
Bucură-te, ușurarea celor ce sînt în suferință;
Bucură-te, mîngîierea celor ce se roagă cu credință;
Bucură-te, ca ai petrecut neîncetat în rugăciune;
Bucură-te, îndreptarea celor greșiți;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
Bucură-te, alinare în patul durerii;
Bucură-te, maica mîngîierii;
Bucură-te, ceea ce curăți sufletele de necurăția patimilor;
Bucură-te, că potolești pornirea cea rea a inimilor;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul al 11-lea:

Sosind vremea plecării tale și împărtășindu-te cu Tainele cele dumnezeiești, Împăratul Hristos, pe Care L-ai iubit din pruncie, tea învrednicit de lumina cerească, iar cei ce de față atunci fiind și văzând cele petrecute cu tine, au cântat Domnului: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Mulțimea harului Duhului Sfînt S-a arătat întru tine, fericită maică, luminîndu-te cu razele cele dumnezeiești ale Luminii celei neînserate asemenea Părinților celor de demult, pentru care lăudîndu-te, îți cântăm:

Bucură-te, sălaș al luminii cerești;
Bucură-te, locaș al tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, că ai ajuns la măsura Părinților celor de demult;
Bucură-te, că ești demonilor de temut;
Bucură-te, vas minunat al sfințeniei;
Bucură-te, chip adevărat al răbdării;
Bucură-te, sprijinul cel tare al creștinilor;
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor;
Bucură-te, podoaba viețuirii neprihănite;
Bucură-te, vlăstar al evlaviei sfinte;
Bucură-te, cea prin care Biserica se slăvește;
Bucură-te, prin care poporul se veselește;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul  al 12-lea:

Săvîrșind alergarea cea pămîntească, cuvioasă maică, ai primit cununa ostenelilor tale, cămara cea cerească împreună cu fecioarele cele înțelepte, unde împreună cîntați lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Lăudînd ostenelile tale, fericită maică, Îl slăvim pe Dumnezeu Care te-a dăruit nouă, prin care revarsă rîuri de tămăduiri și risipește supărările patimilor; pentru care zicem:

Bucură-te, că alergarea ta în pace ai săvîrșit;
Bucură-te, că ai trăit în sfințenie pe pămînt;
Bucură-te, că ai urcat la cele cerești;
Bucură-te, că petreci cu cetele îngerești;
Bucură-te, locuitoare cu înțeleptele fecioare;
Bucură-te, a mănăstirii Cușelăuca ocrotitoare;
Bucură-te, îți cîntă obștea monahiilor;
Bucură-te, te laudă ceata creștinilor;
Bucură-te, a noastră caldă rugătoare;
Bucură-te, tămîia cea binemirositoare;
Bucură-te, te slăvește mulțimea vindecată;
Bucură-te, apărătoare adevărată;
Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Condacul al 13-lea:

O, cuvioasă maică Agafia, care din pruncie ai fost aleasă de Dumnezeu, primește de la noi această cîntare de laudă, pe care cu smerenie o a ducem ție și cere de la Domnul nostru Iisus Hristos să ne dăruiască iertare păcatelor noastre, ca să moștenim Împărăția cerurilor, cîntîndu-I Sfintei Treimi: Aliluia! (acest condac se cîntă de 3 ori)

Apoi Condacul 1 și Icosul 1

 

Rugăciune către Cuvioasa Maică Agafia

O, Cuvioasă maică Agafia, fierbinte rugătoare și mijlocitoare către Dumnezeu. Tu din pruncie ai fost aleasă de Mîntuitorul Hristos pentru a sluji lumii, deși neputincioasă fiind cu trupul, ai primit de la El darul tămăduirii și al vindecării feluritelor boli și neputințe în popor. Pe cei bolnavi și în suferințe, ce veneau cu credință la tine, nu i-ai depărtat, tuturor ai fost ca o maică iubitoare de fii. Și acum, auzi-ne pe noi, cei ce cu inimă zdrobită te chemăm pe tine și cădem cu tot dinadinsul la racla cu cinstitele tale moaște; milostivește-te spre noi cei deznădăjduiți și vindecă bolile noastre cele cumplite; roagă-te, maică, ca să ni se ierte nouă păcatele și fărădelegile săvîrșite în toate zilele vieții noastre, ca, primind cu rugăciunile tale mare milă, să slăvim Treimea cea deoființă: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

https://ortodox.md/acatistul-sfintei-cuvioase-agafia-de-la-cuselauca/

Read More

Sfanta Agafia de la Mănăstirea Cușelăuca

Ție, celei alese de Dumnezeu pentru ajutorarea celor suferinzi și din nevoi, cuvioasă maică Agafia, care fiind în neputință trupească ai primit darul vindecărilor și al facerii de minuni, cîntare de laudă îți aducem, zicînd: Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare celor din nevoi.

Read More

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfântul Apostol Petru, ucenicul înflăcărat al lui Iisus Hristos, mărturisind din suflet Dumnezeirea Sa: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, a fost  găsit vrednic de către Mântuitorul de a auzi răspunsul: „Fericit eşti Simone. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru (Petrus) şi pe această piatră (petra) voi zidi Biserica Mea” (Mt 16,16-18). Această „piatră” (petra) este cea despre care ai spus „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, pe aceasta, pe mărturisirea ta, voi zidi Biserica mea. Aşadar, „tu eşti Petru”: de la cuvântul piatră vine numele Petru şi nu piatră vine de la Petru, la fel cum creştin vine de la numele lui Hristos şi nu Hristos de la creştin. Vrei să ştii despre ce fel de piatră vorbea Mântuitorul când l-a numit pe Petru astfel? Ascultă pe Apostolul Pavel: „Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi”, spune Apostolul lui Hristos, „că părinţii noştri au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare. Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare. Şi toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească; Şi toţi, aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos” (1 Cor 10, 1-4). Iată ce fel de piatră este Petru.

Domnul nostru Iisus Hristos, în ultimele zile ale vieţii Sale pământeşti, în vremea împlinirii misiunii sale în neamul omenesc, a ales dintre ucenicii Săi pe cei doisprezece Apostoli pentru a predica Cuvântul lui Dumnezeu. Printre aceştia, Apostolul Petru, prin felul său de-a fi plin de entuziasm, a fost ales să ocupe primul loc şi să devină într-un fel cel care reprezintă Biserica. De atunci, lui i s-a spus, în mod special, după mărturisirea sa: „Îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Mt. 16, 19). De atunci n-a mai fost omul, ci mai degrabă întreaga Biserică Una şi Universală, care a primit cheile şi acest drept de a „lega şi a dezlega”. Faptul că aici este vorba, de fapt, despre Biserică şi nu exclusiv despre o singură persoană, se poate vedea dintr-un loc anume din Scripturi. Fiţi, deci, atenţi atunci când Domnul le spune tuturor Apostolilor Săi: „Luaţi Duh Sfânt”, şi îndată după aceea, „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23); sau „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Mt. 18, 18).

Biserica este, deci, cea care leagă şi dezleagă, întemeiată fiind pe piatra cea din capul unghiului, Însuşi Iisus Hristos (Efeseni 2, 20). Biserica leagă şi dezleagă. Să ne temem, deci, de „legare” şi „dezlegare”: de dezlegare, pentru a nu mai cădea din nou în cele de dinainte, iar de legare, pentru a nu rămâne pentru totdeauna în această stare. De atunci, „Cel fără de lege este prins în laţurile fărădelegilor lui şi de funiile păcatelor lui este înfăşurat (Pilde 5, 22); şi în afara sfintei Biserici, nicăieri altundeva nu putem fi dezlegaţi.

După Învierea Sa, Domnul a încredinţat Apostolului Petru păstorirea turmei Sale duhovniceşti nu pentru că, printre ucenici, singur Petru ar fi meritat să păstorească turma lui Hristos. Hristos Se adresează în primul rând lui Petru, fiindcă Petru era întâiul dintre Apostoli şi ca atare, reprezentantul Bisericii. În plus, întorcându-Se, în această situaţie precisă, numai către Petru, ca spre conducătorul Apostolilor, prin aceasta Hristos a confirmat unitatea Bisericii. „Simone, fiul lui Iona” — îi spune Domnul lui Petru — „Mă iubeşti tu? ” — iar Apostolul răspunde: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”. La fel răspunde când e întrebat a doua oară. Întrebat a treia oară şi văzând că nu e crezut, s-a întristat. Cum era posibil să nu-l creadă Acela care-i cunoştea inima? Prin urmare, Petru răspunde: „Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc”. Iar Iisus îi răspunde de fiecare dată: „Paşte oile Mele” (Io. 21, 15-27).

Pe lângă aceasta, întreita chemare a Mântuitorului adresată lui Petru şi întreita mărturisire a acestuia în faţa Mântuitorului au avut un scop favorabil pentru Apostol. Acesta, căruia îi fuseseră încredinţate „cheile Împărăţiei” şi dreptul de „a lega şi a dezlega”, legat de sine însuşi întru teamă şi laşitate (Mt. 26, 69-75), a fost eliberat de trei ori de Domnul, prin întreita întrebare şi întreitul răspuns, cel plin de adâncă dragoste.

Şi, într-adevăr, păstorirea turmei lui Hristos a fost dobândită de către toţi Apostolii şi urmaşii lor. Iată de ce Apostolul Pavel sfătuieşte pe prezbiterii Bisericii: „Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Fapte 20, 28); iar Apostolul Petru, pe preoţi: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi” (1 Petru 5, 2-4).

Este vrednic de remarcat faptul că Mântuitorul, spunând lui Petru: „Paște oile Mele”, nu a spus „Paște oile tale”, ci, mai degrabă, “hrăneşte, slugă bună, oile Domnului”. „Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel? ” (1 Cor. 1, 13). „Paște oile Mele”. Prin urmare, aceşti furi lacomi, asupritori sălbatici, învăţători mincinoşi şi slugi plătite cărora nu le pasă de turmă (Mt 7,15; Fapte 20,29; 2 Petru 2,1; Ioan 10,12), au furat o turmă străină şi, risipind-o, ca şi cum ar fi fost propriul lor câştig, cugetă că pasc propria turmă. Aceia nu sunt buni păstori, aşa cum sunt păstorii Domnului. „Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (Io. 10, 11), care i-au fost încredinţate de către Însuşi Mai-marele păstorilor (1 Petru 5, 4). Şi Apostolul Petru, răspunzând chemării Sale, şi-a pus sufletul pentru adevărata turmă a lui Hristos, pecetluindu-şi apostolatul prin moartea sa mucenicească şi este şi astăzi cinstit în lumea întreagă.

Apostolul Pavel, care mai înainte se numea Saul, a fost făcut din lup lacom, miel blând. La început duşman al Bisericii, a acţionat apoi ca Apostol al lui Hristos. Deşi la început a prigonit-o, a devenit mai apoi propovăduitor al cuvântului Evangheliei. Primind de la marii preoţi [ai Sinedriului] autoritatea de a pune în lanţuri pe creştinii de pretutindeni, pentru a-i executa, şi fiind deja pe drum, „suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului” (Fapte 9,1), însetat de sânge, acesta a uitat, însă, cuvântul psalmistului care zice: „Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!” (Ps 2, 4). Atunci când Saul, prigonind şi hărţuind într-o asemenea măsură „Biserica lui Dumnezeu” (1 Cor 15, 9), a ajuns în apropierea Damascului, iar Domnul Cerurilor l-a chemat, zicând: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” Eu sunt aici, Eu sunt pretutindeni: iată capul Meu, iată trupul Meu. Nu e nimic surprinzător în asta, căci noi înşine suntem mădulare ale Trupului lui Hristos. „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă” (Fapte 9, 4-5). Saul, însă, „tremurând şi înspăimântat fiind”, a strigat: „Cine eşti, Doamne?” iar Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti”.

Şi dintr-odată în Saul se produce o schimbare: „Doamne, ce voieşti să fac?”, strigă el. Şi Vocea îi răspunde direct: „Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci” (Fapte 9, 6). Acolo, Domnul îl trimite pe Anania: „Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă”, către un om „cu numele Saul” şi botează-l „fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel” (Fapte 9, 11, 15, 18). Acest vas trebuie să se umple de harul Meu. Anania, însă, a răspuns: „Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim. Şi aici are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă numele Tău” (Fapte 9, 13-14).

Dar Domnul îi porunceşte lui Anania cu nerăbdare: Caută-l şi adu-l, „fiindcă acesta Îmi este vas ales”, „căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu” (Fapte 9, 11, 15-16).

De fapt, Domnul îi va arăta lui Pavel suferințele pe care le va avea de îndurat pentru numele Său. Îi va arăta cele viitoare; nu se va opri la lanțuri, închisoare și naufragii; El Însuși îi va purta suferințele, Îl va călăuzi către ziua aceasta.

În această zi prăznuim patimile acestor doi Apostoli. Chiar dacă ei au suferit mucenicia în zile (și locuri) diferite, sunt uniți prin spiritul și apropierea suferințelor lor. Petru a plecat primul iar Pavel l-a urmat curând după aceea. Mai înainte s-a numit Saul, iar apoi Pavel, schimbând mândria în smerenie. Adevăratul său nume va arăta acest lucru, căci Paulus însemnând „mic, puțin, mai puțin”. Ce va deveni Apostolul Pavel după aceea? Întrebați-l și vă va răspunde: „Căci eu sunt, spune Sfântul Apostol Petru, cel mai mic dintre apostoli… dar m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine” (1 Corinteni 15, 9-10).

Și astfel, fraților, prăznuind acum amintirea sfinților Apostoli Petru și Pavel, amintindu-ne de cinstitele lor patimi, luând aminte la credința lor cea adevărată și la viața lor cea sfântă, cinstim nevinovăția în suferințe şi credința lor cea adevărată. Iubind în ei cea mai înaltă virtute și imitându-i prin fapte deosebite, prin care ne putem asemăna lor (2 Tesaloniceni 3, 5-9), așteptăm fericirea cea veșnică care este pregătită tuturor sfinților. Calea vieții noastre de dinainte a fost mai rea, mai spinoasă, mai grea, dar avem împrejurul nostru atâta nor de mărturii (Evr. 12, 1), care au fost împlinite înaintea noastră şi care ne-au făcut drumul mult mai simplu şi mai uşor de străbătut. În primul rând, această cale a fost deschisă de „începătorul şi plinitorul credinţei”, de Însuşi Domnul Iisus Hristos (Evr. 12, 2).

Curajoşii Săi Apostoli, apoi mucenicii, copii, femei, fecioare, şi o mare mulţime de martori nu au făcut decât să-L urmeze pe Hristos, Cel care a lucrat în ei şi a fost alături de ei pe această cale, Cel care a zis: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).

Fericitul Augustin de Hippona 

Sursa pemptousia.ro 

Read More

DEUTERONOM (22,5)

 DEUTERONOM (22,5):"Femeia să nu poarte veșminte bărbătești,nici bărbatul să nu îmbrace haine femeiești,că tot cel ce face aceasta,uraciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău."  🙏🙏🙏

    Știti ce poruncă este călcată foarte des si nici nu vă dati seama?S-a spus sa nu mințim!Sulemenelile,vopselele,pe față,pe unghii,pe păr,că si bărbații au ajuns de fac acest păcat greu,că si eu se vopsesc,unii!Operațiile alea,"estetice",de ajung să semene cu maimuțele!Vezi cate o batrană,te si sperii de ea,ce culori si-a pus!🙏MINCIUNĂ este pe fața voastră,care faceți asa!Pentru că mințiți,vreți să păreti altfel!Nici Dumnezeu nu vă cunoaste așa,El v-a dat un chip,vă bateti joc!O sa vedeti,sa nu va mirati,cele care poate mai îndraznesc sa vina asa la Sf.Împartasanie,de nu  le văd cumva,o să vedeti ce-o sa pătiti,ce boli o să vă ajungă,sa nu va mirati!S-a tot spus că sunt "dur"!Cu voi sunt dur?Nu cu voi,fratii si surorile mele,cu păcatul,cu diavolul care vă prosteste-"că ce,ce are,toată lumea face asa,esti mai frumoasa asa"-vă păcăleste,o sa vedeti!V-am spus!(Un duhovnic)🙏🙏🙏

sursa:https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid03auMD2Wu4pNA8GEsVdcewJH

Read More

Buna dimineata cu inima buna!

🌞Fiecare rază de soare care'ți mangaie obrazul,

    💨fiecare adiere de vânt,

   🌹fiecare parfum de floare,

   🦜 fiecare ciripit de pasare, în

   🤶fiecare colind de copil,

  ☘️ fiecare zi curată...

    reprezintă șoapte ale Tatalui ceresc,care vrea să iți amintească mereu și mereu:

  ☦️ "Eu sunt cu voi si nimeni împotriva voastră!"

   ❤️ Bună dimineața cu inimă bună !

Read More

𝐂ᴇʟᴇ Sᴀᴘᴛᴇ ᴘᴀ̆ᴄᴀᴛᴇ ᴅᴇ ᴍᴏᴀʀᴛᴇ sɪ ᴘᴀᴛɪᴍɪʟᴇ ᴄᴇ IZVORASC DIN ACESTEA

1) MÂNDRIA: 

Slava deşartă, lăudăroşenia, trufia, nesupunerea, batjocura, ipocrizia, invidia ş.a.

2) IUBIREA DE ARGINŢI: 

Lăcomia, nemilostivirea, împietrirea inimii, furtul, răpirea, minciuna, nedreptatea, viclenia, sperjurul, simonia, ierosilia, înşelarea ş.a.

3) DESFRÂNAREA:

 Adulterul, sodomia, zoofilia, pedofilia, violul, malahia, incestul, neruşinarea, orbirea minţii, lipsa conştiinţei, necredinţa ş.a.

4) INVIDIA: 

uneltirea, vrăjmăşia, bucuria de rău, cearta, osândirea, înşelăciunea, trădarea, uciderea, ingratitudinea, tristeţea la binele altuia ş.a.

5) LĂCOMIA PÂNTECELUI: 

lăcomia, beţia, risipa, iubirea de plăcere, senzualitatea ş.a.

6) MÂNIA: 

Blasfemia, ura, amintirea răului, cearta, sperjurul, blestemul, înjurătura, controversa, uciderea ş.a.

7) LENEA (Akedia):

 micimea de suflet, moleşeala, tristeţea şi indiferenţa faţă de binele ce-l poţi face, dezvinovăţirea păcatelor, deznădejdea, necredinţa, indolenţa şi lipsa faptelor bune.

Read More

Psalmul 22

1. Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi.

2.La loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit.

3. Sufletul meu l-a întors, povățuitu-ma pe cărările dreptății, pentru numele lui.

4. Că de voi și umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele că, tu cu mine ești.

5. Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat.

6. Gătit-ai masa înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; Uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.

7. Și, mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Read More

Icoana unica

O Icoana unica care reprezinta trei Sfinte Mame cu trei Fii Sfinți :

 -  Maica Domnului cu Domnul nostru IISUS HRISTOS

 -  Sfânta Elisabeta cu Sfântul IOAN BOTEZATORUL

  - Sfânta Salomeea cu Sfântul IOAN EVANGHELISTUL

   

Read More

Sfat duhovnicesc

„Dacă vrei să birui întristarea, nu te necăji. Şi chiar dacă eşti lovit, ocărât, sau prigonit, nu te supăra, ci mai mult bucură-te! Şi numai atunci să-ţi pară rău, când greşeşti. Însă şi atunci cu măsură, pentru ca să nu cazi în deznădejde.”

(Sfântul Efrem Sirul)

Read More

Rugaciune la aprinderea candelei.De ce se aprinde candelă înaintea icoanelor?

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin!
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin!

Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956) 

În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.

În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela – fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.

În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele, şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice, ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.

În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate şi mântuire şi tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.

În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru – fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul şi fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.

În al şaselea rând, ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum untdelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.

În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate Să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.

Read More

De ce este necesara Spovedania

Spovedania este necesară pentru următoarele motive:

1) pentru că este poruncă de la Dumnezeu;

2) pentru că aduce şi restabileşte pacea dintre Dumnezeu şi om; şi

3) pentru că-i foloseşte omului atât moraliceşte cât şi duhovniceşte [engl. morally and spiritually].

Cunoaştem din Sfintele Scripturi – din Noul şi Vechiul Testament – că spovedania este o poruncă a lui Dumnezeu. Vorbind în numele lui Dumnezeu, Moise le spune fiilor lui Israel următoarele: Spune fiilor lui Israel: Dacă un bărbat sau o femeie va face vreun păcat faţă de un om, şi prin aceasta vă păcătui împotriva Domnului şi va fi vinovat sufletul acela, să-şi mărturisească păcatul ce a făcut şi să întoarcă deplin aceea prin ce a păcătuit şi să mai adauge la aceea a cincea parte şi să dea aceluia faţă de care a păcătuit. (Num. 5: 6-7). Şi iarăşi: dacă un suflet păcătuişte… să-şi mărturisească păcatul pe care l-a săvârşit… şi să-l plătească pe de-a întregul; pentru ceea ce a păcătuit el cu privire la lucrul cel sfânt, va plăti preţul acestuia şi va mai adăuga a cincea parte din preţ;… Iar pentru greaşeala sa va duce din turmă un berbec fără meteahnă, preţuit după măsura păcatului (Lev: 6). În Pildele lui Solomon se spune astfel: Cel ce-şi acoperă propria răutate nu va propăşi, dar cel ce cu grai se învinuie pe sine va fi iubit (Pilde 28: 13) Toţi proorocii, David în mod deosebit, poruncesc mărturisirea.

Spovedania a fost întotdeauna o consecinţă/urmare a pocăinţei. Cei ce au venit la propovăduitorul pocăinţei, Proorocul, Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan, îşi mărturiseau păcatele înainte de a fi botezaţi. Iată cuvintele Evanghelistului: Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului. Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele (Mt. 3: 5-6). Vedem astfel că spovedania este o poruncă dumnezeiască şi, ca atare, este necesar să fie săvârşită cu exactitate pentru mântuirea cel ce se pocăiesc.

În Noul Testament, porunca a dobândit un nou înţeles. Spovedania este uşa de intrare în Creştinism, aşa cum bine s-a arătat la mărturisirea celor ce erau botezaţi În Iordan de către Sfântul Ioan. Acest Botez a fost o anticipare a Creştinismului; iată ce spunea el: Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după Mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc (Mt. 3: 11).

Avem de asemenea mărturii în Faptele Apostolilor. Apostolul Luca relatează cum au trecut efesenii la Creştinism; el notează că aceştia veneau să-şi mărturisească păcatele chiar şi în faţa altora. Iată cuvintele Apostolului: Şi mulţi dintre cei ce crezuseră veneau ca să se mărturisească şi să spună faptele lor (Fapte 19: 18).Rugăciunea „Tatăl nostru” este o spovedanie zilnică şi continuă: cererea de iertare a păcatelor este o mărturisire a păcatelor.

Apostlul Iacov, fratele Domnului, îndeamnă şi el la spovednie spunând: Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iac. 5: 16). Sfântul Ioan Evanghelistul spune că: Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea (1 In. 1: 9). Spovedania, ca o veche taină a Bisericii, este menţionată de Irineu, de Tertullian, de Clement Alexandrinul, de Origen, şi de Ciprian şi de alţii.

Vechii greci priveau mărturisirea ca pe ceva necesar şi folositor; ca unii care erau iniţiaţi în misteriile eleusine şi samotraciene, ei îşi mărturiseau în prealabil păcatele (Plutarh, Despre Sparta: Zicale). Socrate considera că mărturisirea este mântuitoare: „Dacă greşeşti, tu însuţi sau altcineva căruia îi porţi de grijă, de bună voie să te duci acolo unde se plăteşte cel mai repede vina, la judecător, întocmai ca la medic, grăbindu-te ca nu cumva învechirea bolii să facă sufletul cangrenos şi incurabil” (Platon, Gorgias) .

Pitagora spunea şi el: „nu încerca să-ţi acoperi păcatele cu cuvinte, ci tratează-le cu reproş.” Iar Aristotel afirmă: „omul care-şi mărturiseşte sincer păcatul pe care l-a făcut, nu e departe de curăţie”.

Spovedania este într-adevăr o poruncă dumnezeiască pentru că este o poruncă/dispoziţie/îndemn [injunction] a inimii. Omul care a păcătuit îşi simte inima împovărată şi nu-şi află liniştea/şi nu se uşurează decât dacă-şi mărturiseşte păcatul înaintea lui Dumnezeu. Sfânta Sciptură mărturiseşte – ca pe cel mai vechi exemplu – mărturisirea lui Lameh, care cu tristeţe a mărturisit soţiilor sale faptul că omorâse un om (Fac. 4: 23-24).

În urma păcatelor săvârşite, cele mai vechi civilizaţii ofereau divinităţii sacrficii de pace. Oferind aceste sacrificii, ei îşi mărturiseau păcatele. Aceste rugăciuni adresate de pe tot cuprinsul pământului unui zeu, reprezintă un fel anume de mărturisire simultană către divinitate a rasei umane. Sacrficiile de pace sunt un fel anume de mărturisire lucrătoare a păcatului şi a vinei acelora care care le oferă. Omul care nu-şi mărturiseşte păcatele nu-şi va găsi niciodată pacea deoarece refuză să se apropie vreodată de Dumnezeu. Cel ce nu-şi va mărturisi păcatul său se va afla permanent sub greutatea vinei şi a depărtării de Dumnezeu. Sufletul caută să se mărturisească fiindcă conştientizează dumnezeiasca poruncă. El îşi dă seama că este singurul mijloc de realizare a armoniei şi împăcării cu Dumnezeu, pe Care Îl simte mâniat de păcatele lui pe care caută să şi le răscumpere/pentru care caută să dea satisfacţie, şi pentru ca Dumnezeu să nu-l părăsească, ci să Se facă milostiv şi iertător faţă de păcatele lui.

La fel cum dorinţa de mărturisire este un imbold imanent sau firesc, tot astfel, dorinţa de a-L mulţumi/a-L împăca pe/a-I da satisfacţie lui/ împăcare cu Dumnezeu este o sugestie lăuntrică care-l îndeamnă pe om spre spovedanie. Sufletul este conştient că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, simţindu-se obligat să satisfacă Dreptatea Dumnezeiască, astfel că, în acest fel, el va afla tratament şi vindecare. Numai Biserica a primit autoriatea de a a-l împăca pe om cu Dumnezeu şi de a-i da vindecare. Iată de ce persoana care a păcătuit se simte obligată să alerge la Biserică; numai Ea îl poate împăca pe om cu Dumnezeu.

Sfântul Nectarie, Episcop de Pentapole († 1920), Pocăință și Spovedanie, partea a II – a, 2. Despre Spovedanie, Tradusă şi publicată de Mănăstirea greco-ortodoxă Sfântul Nectarie

Read More

Va veni prigoana- este randul nostru sa marturisim Credinta

Va veni prigoana. Este rândul nostru să mărturisim credința Este rândul nostru să mărturisim credința. Au fost zorii, iar acum am ajuns la apus. Lavra Peșterilor de la Kiev este astăzi un loc-cheie pe pământ. Căci acolo unde a fost începutul, acolo va fi începutul sfârşitului. Muntele Peșterilor, pe care se înalță Grădina Maicii Domnului, a fost ales de Dumnezeu de la început, ca muntele Sinai și Ierusalimul. Aici se află centrul duhovnicesc al Ortodoxiei din Rusia. Preacuviosul Antonie a fost adus aici de Duhul Sfânt. Aici, în pământul din peșteri, este pusă prima sămânță a celei mai bogate recolte din grânarul lui Dumnezeu. Prin urmare, toate forțele iadului s-au ridicat acum împotriva Lavrei, asupra simbolului credinței în Hristos pe pământul nostru. Dacă rădăcina va fi tăiată, lumea se va rostogoli cu vuiet în prăpastie, iar în Apocalipsă se spune că la sfârşitul timpului „fiara… va ieşi din abis” (Apocalipsa, 17:8). Dumnezeu ne-a descoperit viitoarele încercări prin ultimul preacuvios și mărturisitor al Lavrei Peșterilor de la Kiev, prin arhimandritul Avramie (Kuyava, în schimă Agapit). Cu trei săptămâni înainte de adormirea sa în Domnul, părintele Avramie a stat de vorbă cu un fiu duhovnicesc apropiat din obștea Lavrei. Cu binecuvântarea lui, aducem la cunoștința cititorilor cuvintele cuviosului duhovnic, care sunt importante pentru fiecare credincios. – Este o bucurie să trăiești în mănăstire, dar inevitabil vor veni suferințe și persecuții! Trebuie să rămânem până la moarte! Ei vor să calce în picioare credința și să întemeieze o lume fără Dumnezeu. Ne așteaptă inevitabil mărturisirea! A venit vremea! Zorii au trecut, iar acum a venit apusul. Diavolul s-a mâniat rău pe creștini. Suntem deja în pragul vremii când nu oamenii, ci satana va conduce statul. Doamne, ajută-mă să nu mă lepăd de Tine, dă-mi putere să nu pier! Au venit vremuri cumplite. Aș dori ca acestea să nu se întâmple cu noi și să treacă pe alături. „Suntem păcătoși, luați-ne trupul, dar să ne ferească Dumnezeu să ne pierdem sufletul”, aceasta trebuie să fie atitudinea noastră. Vom cere: „Doamne, ajută-ne”, „Doamne al puterilor, fii cu noi, căci pe altul afară de Tine nu avem”. Nu putem să avem nicio nădejde în lucruri bune. Va exista presiune pentru a smulge oamenii din Biserică și a-i forța să creadă așa cum învață Occidentul. Trebuie să rămânem fermi: principalul lucru este să nu ne pierdem credința! Există multe credințe strâmbe, dar nu toate sunt mântuitoare. Pierderea adevăratei credințe în suflet este un lucru groaznic: harul va pleca și cu nimic nu îl vei putea întoarce. Aceasta este moartea. Viața este scurtă, dar ne așteaptă Împărăția cea veșnică a cerurilor. A venit timpul: este rândul nostru să mărturisim credința. Ajută-ne, Doamne, să nu fie numai cu cuvântul, ci și prin fapte. Ultimul creștinism. De aceea, vrăjmașul se străduiește atât de mult să ne smulgă credința. Este scris că nu trebuie să ne fie frică. Aceasta ne așteaptă. Trebuie să ne rugăm. Dacă vom suferi răul de la cineva, să-i iertăm pe toți. Să credem cu tărie: Dumnezeu a înviat, El este biruitorul morții! Judecata de Apoi va arăta totul: unde sunt forțele lui Dumnezeu și unde sunt forțele vrăjmașului. Au fost și mai demult exiluri, foamete, muncă silnică, dar poporul lui Dumnezeu era ca sub un Omofor, chiar simțea și bucurie. Doar că nu trebuie să ne bazăm pe noi înșine. Fără Dumnezeu să nu ieșim nici măcar în prag. Dacă răbdăm, atunci ne vom sfinți cu ajutorul lui Dumnezeu. Vor fi multe înșelăciuni, se vor răspândi zvonuri mincinoase pentru a întina autoritatea spirituală a celor pe care oamenii îi cinstesc și în care se încred. Aceștia vor fi alungați din mănăstire, dar Dumnezeu îi va mântui pe cei care se tem de El. Ne vor bate, dar durerea se va micșora. Am trecut ​​și eu prin asta (preotul a arătat pe deget ceva de genul cum se bagă un ac sub un unghie). Dumnezeu îi va ajuta și nu-i va părăsi pe slujitorii Săi credincioși. Nu trebuie să vă temeți de durere, căci Dumnezeu o va potoli, iar Puterile Îngerești vă vor ajuta. Dumnezeu să ne dea har, să ne ajute pe noi și pe aproapele nostru. Odată te-ai născut și cu o moarte ești dator. Mulți fac trucuri pentru a-l intimida pe om, pentru a-l smulge de la Dumnezeu. Diavolul vrea să distrugă cât mai mulți oameni. Cât ne-a mai rămas? Poate încă un an, doi, cinci ani… (a fost spus în 2020) Dar va fi. Nu este nevoie să vă aprovizionați cu case, bogăție – acest lucru nu ne va ajuta, nu ne va mântui. Vor fi minciuni, înșelăciune. Toată lumea va fi încercată. În frunte stau străinii – americanii. Întreaga lume a acceptat codul numeric personal, s-a semnat… Acum miza va fi pe vaccinuri, vor fi forţați preoții și călugării. Dar dacă se va scufunda Biserica, oamenii nu se vor mântui. Am crezut că după ce Biserica a primit libertate, va fi prosperitate pentru mulți ani, dar au trecut douăzeci de ani și totul s-a întors pe dos… Nu ne așteaptă bucuria, ci întristarea. Fiți atenți. Nu trebuie să vă supărați pe asupritori și prigonitori. Iertați-i pe toți. Fiecare om greșește în felul său, dar uneori, după ce a căzut, se ridică. Nu spuneți nimic despre autorități. Să ne facem datoria, iar Dumnezeu nu va rămâne dator. Principalul lucru pentru noi este credința. Trebuie să ne ferim de rău. Nu trebuie să ținem în minte răul față de aproapele nostru. Dumnezeu va cere răspuns de la păstori, de la arhipăstori, pentru fiecare om pe care li l-a trimis, pentru fiecare fiu duhovnicesc, dacă i-a dat suficientă îndrumare pentru mântuire. Dar dacă cineva nu primește îndrumarea necesară de la duhovnicul său, dar cere sincer sfat bun de la Dumnezeu, dorește să fie mântuit, Dumnezeu îl va ajuta întotdeauna. În vremea noastră, există posibilitatea de a te spovedi mai des, de a te împărtăși mai des, ca nicio ispită să nu te ia prin surprindere. Este necesar doar să nu comitem păcate de moarte și să fim permanent în duhul pocăinței. Este important să înțelegem în ce mediu trăim, în ce împrejurări. Până când Dumnezeu nu ne va chema pe calea mărturisirii deschise, trebuie să-ți păstrezi starea duhovnicească în taină. Diavolul încearcă să ne calomnieze. Persecuția deschisă va izbucni în orice moment. A venit timpul mărturisirii. Lumea se apropie de sfârșit. Toată natura strigă – timpul este foarte scurt… https://www.aparatorul.md/

Read More

INALTAREA DOMNULUI

Înălțarea Domnului

 (sinaxar)

Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri. După Înălțarea Domnului, îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii.

În Faptele Apostolilor (1, 9-12) aflăm faptul că timp de patruzeci de zile după Înviere, Iisus continuă să propovăduiască Evanghelia. Iisus și cei unsprezece sunt adunați lângă Muntele Măslinilor, în nord-estul Betaniei. Iisus le spune ucenicilor săi că vor primi puterea Duhului Sfânt și că ei trebuie să ducă mesajul Său în lumea întreagă apoi se înalță la cer. Doi oameni îmbrăcați în alb li s-au arătat ucenicilor și le-au spus că Iisus se va reîntoarce în același mod ca la Înălțare. Ei au spus: "Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer." (Fapte 1, 11). După acestea, ucenicii s-au reîntors în Ierusalim bucurându-se și rămânând în continuare în Templu.

Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (Faptele Apostolilor 1, 9). Și cu alte ocazii Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine necreate (despre energiile necreate a vorbit mai mult Sfântul Grigorie Palama) menite să reveleze prezenta Divinității, dar să o și ascundă.

Read More

Din invataturile parintelui Arsenie Papacioc

Arzând de dragostea pentru Hristos şi de nevoinţe mai înalte, Părintele Cleopa se retrage la pustie în munţii Stânişoarei, de pe lângă Slatina, nu însă fără prietenul său, Părintele Arsenie. Chiar dacă era “pustnic din întâmplare”, aşa cum obişnuia să se smerească Părintele Arsenie, şi iubea mai mult viaţa de obşte, a dragostei de fraţi, decât pe cea aspră a pustiei, ţine totuşi pasul alături de Părintele Cleopa în nevoinţe şi singurătate. Despre experienţa pustiei Părintele Arsenie consemnează: “N-am cedat, mi-a ajutat Maica Domnului, mi-am ţinut poziţia pustnicească. Pustia este un lucru de foarte mare laudă. Trebuie să înţelegem că rugăciunile unui pustnic ajută lumea enorm de mult. Nu există pustnicii valabile dacă nu ai toată lumea aşa cum este ea în inima ta! Eu nu eram în măsura unui pustnic… Trebuie să te duci ca un erou în pustie, după ce ai biruit lumea“.
        Pustia îl învaţa pe Părintele să înţeleagă glasul naturii şi mişcările ei, dar şi să fie exigent cu sine însuşi spre a face faţă luptei cu diavolul, care uneori se dă corp la corp în pustie. “În pustie, ne spune Părintele, problemele erau acestea: să-l poţi ţine la distanţă pe diavol. Se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva. Nu se poate rezista decât dacă te stăpâneşte o autentică smerenie. O smerită smerenie. Niciodată nu te vezi smerit. Smerenia este arta de a sta la locul tău. Şi aş putea să spun cu îndrăzneală că: N-am fost în pustie! Atât numai că suportam rigoarea iernii care era grozavă, nu vedeai lumea, erai în pustie dar nu asta însemna pustia. Pustia înseamnă cu orice chip o stare de dincolo de fiinţa omenească, dincolo de socoteli omeneşti înalte, pentru că viaţa duhovnicească nu este o viaţă calculată, este o viaţă trăită fără cuvinte.”

Fragment din articolul “Viaţa necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc – Apostolul iubirii al Neamului românesc”, “Revista Atitudini” nr.18

Read More

Pilda oii pierdute

Pilda cu oaia cea pierdută. Ce se spune în această pildă? Că dacă cineva, cioban fiind, păstor de oi fiind, pierde o oaie din o sută de oi, le lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi se duce şi o caută pe cea pierdută, şi când o găseşte – fiţi atenţi – „se bucură de ea şi o pune pe umerii lui şi o duce la turmă”. Sfântul Ioan Gură de Aur observă că nu o ia cu sila, nu o ia cu toiagul, ci o pune pe umerii lui şi o duce la turmă. Şi zice către prieteni şi către vecini: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, că am aflat oaia mea cea pierdută.” Şi apoi adaugă o concluzie, care singură numai dacă ar exista din Evanghelie, tot ai şti Evanghelia, şi anume zice aşa, că: „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte – fiţi atenţi – mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au trebuinţă de pocăinţă” (Luca 15, 7). Parcă te iau fiorii când te gândeşti la astfel de lucruri. Aşa a privit Domnul Hristos, cu bunătate, pe păcătoşi. Nu pentru că sunt păcătoşi, ci pentru că ar putea să nu mai fie păcătoşi şi ar putea să se întoarcă la Dumnezeu.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 100)

Read More

Rugăciuni către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

Rugăciunea întâi către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

O, Cuvioase Sfinte Grigorie, credem că încă în trup viețuind te-ai făcut lăcaș Sfintei Treimi, la Care acum mutat fiind, neîncetat te rogi împreună cu toți sfinții și cu Preacurata Maica lui Dumnezeu pentru întărirea Sfintelor Biserici, a patriarhilor, a împăraților, a domnilor, a supușilor, a preoților, a călugărilor și pentru sănătatea și mântuirea tuturor drept-credincioșilor creștini. Cu umilință cădem la racla cu sfintele tale moaște și le sărutăm cu dragoste, rugându-te: întărește și păzește acest sfânt lăcaș, pe care ți l-ai ales sălaș, această sfântă mănăstire care te are pe tine apărător întru sine, precum și toate orașele și satele și pe toți locuitorii din ele. Nu trece cu vederea nici pe cei ce năzuiesc la sfintele tale moaște, care cu credință căzând se închină și le sărută, rugându-se a li se dărui sănătate și izbăvire de supărarea duhurilor necurate și de alte boli nenumărate, care dobândindu-și dorita izbăvire și sănătate, împreună cu noi lui Dumnezeu să-I înălțăm slavă, iar ție pentru datornica mulțumire îți aducem icoasele acestea, întru care mărim și lăudăm nevoințele tale, privegherile, posturile, rugăciunile, luptele cu diavolii, bătăile și toate ale tale fapte bune; pentru care toți zicem: Bucură-te, Preafericite Părinte, preaînțelepte Grigorie!

Rugăciunea a doua către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

O, întru tot Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, cel ce din pruncie te-ai dat pe tine Domnului rănindu-te de focul dragostei Lui și părăsind toate deșertăciunile lumii ca pe niște gunoaie, lăsând și pe părinții tăi, ai urmat cu toată dragostea după Dânsul, iubindu-L mai mult decât toate bunătățile cele trecătoare ale lumii acesteia. Că luminându-ți-se ochii sufletului tău, cu toată curăția I-ai slujit Lui ca un înger în trup, Care te-a preamărit cu darul facerii de minuni în viață și după moarte, că așa mărește Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe El. De la Care, Fericite, după multe trude și osteneli, ai aflat har și milă, că sfințindu-te privești cu cetele îngerești la lumina cea preadulce a Preasfintei Treimi. Rugămu-te dar, Sfinte al lui Dumnezeu, primește aceste rugăciuni de la noi, slugile tale, care nădăjduim la ajutorul tău, cei ce ne-am îmbogățit cu sfintele tale moaște, care cu darul lui Dumnezeu revarsă mireasmă bună și încuviințată celor credincioși. Deci avându-te către Milostivul Dumnezeu bun părtinitor, aducem ție această puțină a noastră rugăciune, și fii folositor și rugător pentru noi către Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să fim apărați de luptătorii noștri vrăjmași văzuți și nevăzuți, izbăvindu-ne și de toată ispita și necazul cel negândit și neașteptat și de chinurile cele veșnice ce va să fie și să aflăm mila în ziua Judecății a ne învrednici și noi cu tine de nespusele bunătăți, privind lumina cea preadulce și desfătată a feței lui Dumnezeu, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cântări Liturgice

Tropar - Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, glasul al 3-leaChip te-ai făcut înfrânării și prin Dumnezeiescul Duh pe toți i-ai luminat. Alergarea dreptei credințe o ai săvârșit și cu învățăturile lumea ai luminat și ai mustrat cugetele celor rău credincioși, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Tropar - Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, glasul al 4-lea

Dumnezeul părinților noștri Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Condac - Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, glasul al 3-lea

Soare luminos pe tine Biserica te cunoaște, care cu podoabele faptelor bune și cu razele tămăduirilor pe toți luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim Dumnezeiasca pomenirea ta și cinstim nevoințele tale, Preafericite Părinte, Înțelepte Grigorie.

Read More

Rugătoarea noastră către Dumnezeu

Era un monah leneş şi trândav care nu păzea făgăduinţele chipului îngeresc. El nu avea decât o faptă bună: din dragostea şi evlavia pe care o avea către Maica Domnului, stătea în fiecare zi înaintea icoanei Maicii Domnului şi rostea de 100 de ori rugăciunea cea îngerească. Şi aşa trăind el în lenevire, Dumnezeu cel Preabun şi Milostiv l-a învrednicit de a văzut o vedenie înfricoşătoare. A fost răpit de diavol şi sufletul său a mers cu diavolii la judecată. Acolo, datorită păcatelor sale, urma să meargă la chin.

Dar Maica Domnului, sculânduse de pe scaun, a zis:
-Rogu-mă Ţie, Dumnezeul meu, îngăduie să fac şi eu dreptate acestui suflet.

Şi scoţând o carte în care erau scrise rugăciunile lui, o puse pe cântarul faptelor bune. Dar diavolii au pus multe cărţi cu păcate pe partea cealaltă a cântarului şi astfel sufletul urma să meargă în Iad. Atunci, Maica Milostivirii, văzând că nu au folosit cu nimic rugăciunile, a zis:
-Adu-ţi aminte, Fiul meu, că din trupul meu ai luat fiinţa Ta cea omenească şi de aceea, te rog, dăruieşte-mi şi mie o picătură din sângele Tău cel scump pe care l-ai vărsat pentru păcătoşi, în vremea patimii Tale, Stăpâne mult milostive, fie-ţi milă de sufletul acesta pentru că pe mine mă iubea foarte mult şi se ruga la mine cu credinţă.

Zise Stăpânul:
-Fie voia Ta, Maica mea, dar să ştiţi că: „O PICĂTURĂ DIN SÂNGELE MEU ACOPERĂ TOATE PĂCATELE LUMII”.

Deci, primindu-şi împărăteasa darul şi punându-l pe cântar toţi diavolii au fugit şi s-au împrăştiat, iar sufletul a fost luat de Maica Domnului. Venindu-şi monahul în fire, a slăvit pe Dumnezeu, mulţumind Maicii Domnului că i-a arătat vedenie aşa de minunată. Şi, căindu-se, şi-a îndreptat viaţa sa şi a făcut aşa de multe fapte bune, încât toţi se minunau de el. Şi a murit, slăvind pe Dumnezeu şi
pe Maica Domnului, care l-a salvat.

Sursa: marturieathonita.ro

Read More

Pacatul mare si pacate mici

Două femei au plecat la o mănăstire. Una era cu conștiința neîmpăcată, căci săvârșise un păcat mare, cealaltă însă nu se credea așa de păcătoasă, zicând că ea a făcut numai păcate mici la viața ei.

Starețul a ascultat mărturisirea fiecăreia și le-a dat canon: uneia să aducă piatra cea mai mare pe care o va găsi, alteia să aducă 15 pietricele.

Femeile au făcut ascultare și s-au întors la părinte. Văzând că au adus pietrele cerute, starețul a zis fiecăreia să le așeze de unde le-a luat.

Cea cu pietricelele șovăia. Monahul a întrebat-o de ce ezită. "E greu să le pun la loc, sunt multe și nu țin minte locul exact al fiecăreia", răspunse ea.

"Sora ta are un singur păcat, dar îl ține minte, îl regretă și îl spală cu lacrimi mereu. Știe unde e locul pietrei sale. Dar tu, cu păcatele tale neînsemnate, nu-ți poți aduce aminte când, cui, unde și cum ai făcut rău și nu te poți pocăi pentru ele", zise starețul.

Orice păcat, oricât de mic ar părea, întinează negrăit sufletul.

Sursa: internet

Read More