• sâmbătă, 1 august 2015

    Luna lui august in ziua dintai: pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Sfintei si de viata facatoarei Cruci.

      
      Aceasta sarbatoare provine dintr-o randuiala mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o particica din lemnul Sfintei Cruci era scoasa din paraclisul palatului imparatesc si purtata, cu sobor si alai de sarbatoare, la Biserica Sfanta Sofia, unde ramanea, spre mangaierea si cinstirea credinciosilor, pana la 14 august, cand era readusa la palat. Aceasta se facea, se pare, in amintirea aratarii Sfintei Cruci, la biruinta marelui Constantin, asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe raul Tibru (312), precum si a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de catre Sfanta Elena, la Ierusalim.
        Dupa o alta traditie, aceasta sarbatoare este legata si de biruinta, in aceeasi zi, a binecredinciosului imparat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea si lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecand Sfantul si marele imparat Constantin.
        Impreuna cu celelalte sarbatori ale cinstitei Cruci - Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie si Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare - scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheama la o intalnire duhovniceasca cu taina Crucii si la purtarea, in umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, data noua, in viata, de Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava si ascultare. Amin.
     



    Intru aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim si Marcel, a maicii lor Solomoni si a lui Eliazar, dascalul lor.
        Acestia au trait pe vremea lui Antioh, (+164) urmasul lui Seleuc, imparatul Siriei, care stapanea tot neamul evreilor, silindu-i sa se lepede de obiceiurile lor cele parintesti si sa manance carnuri de porc. Si, aducand, in Palestina si alte paganesti faradelegi, intorcea pe multi evrei de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu. Cei intelegatori si iubitori ai dreptei credinte suspinau si plangeau pentru parasirea credintei stramosesti.
        Intre cei ce nu s-au supus tiraniei, urmand si pazind legile pamantesti, erau indeosebi, batranul Eleazer, mare dascal si talcuitor al Legii, si cei sapte tineri, invatati de dansul. Deci, a iesit porunca de la imparatul Antioh, ca toate popoarele imparatiei sa respecte pe zei si legile elinesti. El a mai poruncit ca templul Domnului, de la Ierusalim, sa fie prefacut in capiste idoleasca, avand pe Jupiter in locul cel sfant al templului. Si multi evrei alergau cu sarguinta la jertfele idolesti, pe cand cei statornici fugeau in munti si in pustie, ascunzandu-se in pesteri si in crapaturile pamantului, si era frica mare peste tot poporul, incat nimeni nu indraznea a se numi evreu.
        Deci, a fost prins batranul Eleazar, si, fiind legat cu mainile la spate, a fost batut greu, si l-au silit sa manance carne de porc, iar el nu primea, vrand mai bine sa moara decat sa calce porunca lui Dumnezeu, acum la batranete si, pentru putina viata vremelnica, sa mearga in chinurile iadului.
        Deci, s-a rugat batranul ca moartea lui sa fie mantuire pentru tot poporul evreilor, si, fiind aruncat in foc, a raposat.
        Au fost adusi, apoi, la tiran, vitejii tineri Macabei, unul cate unul, incepand cu cel mai in varsta dintre ei, si, chinuindu-i pe ei cu mestesugite si cumplite zdrobiri ale trupului, tragandu-i pe roti de fier si impungandu-i cu tepi inrosite in foc si, in sfarsit, au fost aruncati, ei insisi, in foc; si asa, si-au dat duhul, primind cununile rabdarii mucenicilor si aratand ca cugetul este demn si stapan peste patimi. Iar maica lor, Solomoni, daca a vazut cum s-au savarsit fiii ei, a vrut sa fie partasa, si ea, la patimirea cea de buna voie, pentru credinta. Si, alergand ea singura in para focului, a luat aceeasi moarte muceniceasca.
        Mai pe larg, mucenicia aceasta, din legea Vechiului Testament, se afla in Biblie, la Cartea a 2-a a Macabeilor. Si asa si-au dat sufletul lui Dumnezeu.
     

     
    Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, pentru aducerea aminte de firea omeneasca.
        Sa nu ne facem fratilor, pareri prea mari despre viata si trecerea noastra prin lume, nici sa nu ne mandrim cu puterea, nici sa nu ne inaltam cu bogatia, ci sa supunem poftele trupesti si sa ne ingrijim de sufletele noastre. Luati aminte, unde sunt parintii nostri, unde Proorocii si unde Apostolii? Sau, ce au luat cu ei, cei ce au strans pe lume avutii? Oare, nu precum goi s-au nascut, asa au si murit, neavand nimic in mana? Ci numai dreptatea dreptilor este cu ei si pomenirea lor, cu laude precum si pacatele pacatosilor, sunt cu ei. Caci toti suntem din tarana si in pamant ne vom intoarce. Si tot omul, ca o haina, se invecheste. Hrana vietii lui este painea si apa si zilele omului numarate sunt, ca un pumn de nisip, si degraba curg spre sfarsit, ca apa unui rau.
        Drept aceea, fratilor, aducandu-ne aminte de sfarsitul nostru, sa parasim toate faptele cele rele. Ca nici cele frumoase si bune ale lumii nu sunt vesnice, nici necazurile de aici nu sunt fara de sfarsit. Priviti cum se schimba toate; astazi ari tu pamantul, maine altul, dupa aceea, altul, si nu este nimic, care sa ramana neclintit. Toate se misca, ca si cum ar merge pe o cale; unul o pierde, iar altul o afla. Deci, de ne-am pierdut sufletele noastre, prin pacate, apoi, sa le aflam acum, prin pocainta. Pentru ca, la aceasta, Insusi Domnul ne invata pe noi, zicand: "Cel care cauta, afla, si, celui ce bate i se va deschide" (Matei 7,8). A Domnului este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin+ 

    sursa:http://www.ortodoxism.ro/

    0 comments:

    Trimiteți un comentariu

    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More