• duminică, 3 aprilie 2011

    Necazul, călăuză pe cale

    Tacerea asta de care avem nevoie ne-ar prinde bine s-o practicăm în fiecare zi, cât de puțin. Alminteri noi, ne vom vedea viața și o vom trăi numai la nivelul rațiunii, la nivelul trăirilor afective, numai la nivelul sufletului ca psihic. În Sfânta Scriptură există învățătură clară despre trei etaje ale sufletului omenesc. Un prim etaj este acela de jos în care lucrează ”angajații” noștri, cei atât de prost plătiți: acela cu metabolismul, acela cu respirația, cel cu forța motrică...Și nu numai că sunt necunoscuți și muncesc din greu dar sunt asupriți, sunt chinuiți de noi. Îi punem la eforturi fără nici un sens, le dăm să mănânce ce nu le trebuie și nu le place, le mai dăm și câte o țuică făcută nu din prune...și tot așa ne purtăm și cu puterile sufletului care ne slujesc viața, baza vieții, viața noastră fiziologică, viață noastră trupească. Așa batjocorim aceste puteri care ne zidesc și ne întrețin templul Duhului Sfânt, care este trupul nostru, trupul nostru însuflețit. Da, disprețuim

    sâmbătă, 2 aprilie 2011

    Sfanta Cuvioasa TEODORA DE LA SIHLA

    Troparul Sfintei, glasul 1
    Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
     
    Sfanta Cuvioasa TEODORA DE LA SIHLA
     
    Viaţa  Preacuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care, la sfârşitul secolului al XVII-lea, a sihăstrit mulţi ani într-o peşteră din preajma Schitului Sihla - Neamţ.
     Această floare duhovnicească şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la

    Sfantul Mucenic IOAN CEL NOU de la Suceava

    Troparul sfântului
    Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, patimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi, şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea, Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, loane, pururea pomenite.

    Sfantul Mucenic IOAN CEL NOU de la Suceava

    Viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava
    După Sfânta Cuvioasă Paraschiva de la Iasi (14 Octombrie), unul dintre sfintii cei mai venerati în Moldova este Sfântul Ion cel Nou de la Suceava, ale cărui moaste se află în tara noastră de 600 de ani.
    Era originar din Trapezunt, în Asia Mică, si negustorea cu tătăl său făcând comert cu cetătile de pe malul Mării Negre. Într'una din călătoriile spre Cetatea Albă, pe Nistru, a avut o dispută cu un negutător venetian care, din răzbunare, a mintit pe stăpânul mongol al cetătii că Ioan vrea să devină musulman. În confruntarea cu acesta, tânărul crestin i-a spus că nu are motive să-si schimbe credinta, ceea ce a declansat furia eparhului, sau mai marelui cetătii, care a poruncit ca Ioan să fie chinuit. A suportat cu credintă si stoicism torturi înfricosătoare între care legarea de coada unui cal sălbatic si târârea pe caldarâmul cetătii - iar în final i s'a tăiat capul. Era 2 Iulie 1330.

    Sfantul Cuvios DANIIL SIHASTRUL


    Troparul Sfântului Daniil, glasul al 8-lea
    Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet,de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, cu îngerii împreună, se bucură, Cuvioase Părinte Daniil, duhul tău.
     
    Sfantul Cuvios DANIIL SIHASTRUL
     
    Viaţa Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul
    Acest Sfânt Cuvios s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, într-un sat din ţinutul Rădăuţi. Din copilărie, cuprins de o deosebită râvnă pentru cele duhovniceşti, a părăsit casa părintească şi a trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântului Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se pentru sporirea credinţei şi a faptelor bune, iubind foarte mult rugăciunea şi privegherile de toată noaptea.
    Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acelei obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti o dată cu numele de David.
    Râvnind spre mai multe nevoinţe duhovniceşti, s-a îndreptat la mănăstirea Sfântului Lavrentie, aproape de satul Laura de astăzi, la 30 de kilometri depărtare de Rădăuţi; aici ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere. Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, cu sfatul părintelui său duhovnicesc, egumenul acelei lavre i-a dat schima cea mare şi i-a pus numele Daniil.
    Nu după multă vreme de la primirea schimei, cu binecuvântarea stareţului, se retrage în codrii locului, pe valea pârâului Viţău, azi localitatea Putna, unde, cu ajutorul ciobanilor şi ai altor iubitori de viaţă duhovnicească şi cinstitori ai sihaştrilor, sapă într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, la un kilometru depărtare de Mănăstirea Putna. Cunoscut ca mare nevoitor al sfintelor rugăciuni, Cuviosul Daniil este cercetat de mulţi credincioşi pentru a primi sfat şi învăţătură de trăire creştinească şi, mai ales, vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este Stânca Şoimului, lângă Voroneţ. Şi aici a fost cercetat de credincioşi pentru folosul cel duhovnicesc. Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care l-au cercetat, amintim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşa cum arată cronica lui Ion Neculce şi alte multe însemnări din paginile de istorie ale neamului şi Bisericii noastre străbune.
    Sfântul Voievod Ştefan Vodă, venind la chilia Sfântului Daniil, l-a găsit în rugăciune şi, aşteptând să-şi termine rugăciunea, a primit sfat şi binecuvântare de la el.
    Când pomenim aceste două nume, noi, fiii Bisericii lui Hristos, nu ştim pe care să-l cinstim mai mult: pe nevoitorul rugăciunii, Daniil Sihastrul, sau pe viteazul apărător al credinţei strămoşeşti şi al gliei străbune, Sfântul Ştefan cel Mare. Aceasta pentru că amândoi au fost iubitori deopotrivă ai rugăciunii şi ai Casei lui Dumnezeu. Cuvintele încrustate pe piatra de mormânt a Cuviosului Daniil, pusă de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare: Acesta este mormântul Părintelui nostru David, schimnicul Daniil, arată legătura fiului cu părintele său duhovnicesc. De aceea şi rânduiala statornicită de Biserica noastră este ca aceşti doi bărbaţi, prea iubitori de Dumnezeu, să fie cinstiţi cu aleasă slujbă de prăznuire, întrucât amândoi au stăruit în rugăciune, credinţă curată şi iubire de neam.
    După îngroparea sa în biserica Mănăstirii Voroneţ, unde a povăţuit multă vreme pe ostenitorii acelei obşti, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul este cinstit şi pomenit împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai sfintei mănăstiri. La mormântul său străjuieşte un sfeşnic cu lumânare aprinsă. Credincioşii vin mereu pentru a primi binecuvântare şi ajutor duhovnicesc, dobândind vindecări de bolile sufleteşti, aşa cum se arată în diferite scrieri.
    Pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Voroneţ, deasupra uşii de intrare, pe latura de sud, este zugrăvit chipul Sfântului Daniil alături de cel al Mitropolitului Grigore Roşca, alt fiu duhovnicesc al său. Pe sulul de pergament pe care Cuviosul Daniil îl ţine în mână sunt scrise cuvintele: Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Învăţa-vă-voi frica Domnului, cine este omul...
    Această frică de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, să ne călăuzească şi pe noi în toate zilele vieţii. Cu rugăciunile Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastrul numit şi cel Nou, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

    Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei

    Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin.

    Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”, i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi într-adevăr fericit”. (IPS Bartolomeu Anania)

    vineri, 1 aprilie 2011

    PSALMUL 93

    1.Dumnezeul răzbunărilor, Domnul, Dumnezeul răzbunărilor cu îndrăzneală a grăit.
    2.Înalţă-Te Cel ce judeci pământul, răsplăteşte răsplătirea celor mândri.
    3.Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii se vor făli?
    4.Până când vor spune şi vor grăi nedreptate; grăi-vor toţi cei ce lucrează fărădelegea?
    6.Pe văduvă şi pe sărac au ucis şi pe orfani i-au omorât.
    7.Şi au zis: "Nu va vedea Domnul, nici nu va pricepe Dumnezeul lui Iacob".
    8.Înţelegeţi, dar, cei neînţelepţi din popor, şi cei nebuni, înţelepţiţi-vă odată!
    9.Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte?
    10.Cel ce pedepseşte neamurile, oare, nu va certa? Cel ce învaţă pe om cunoştinţa,
    11.Domnul, cunoaşte gândurile oamenilor, că sunt deşarte.

    joi, 31 martie 2011

    CELE 10 PORUNCI

    1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.2.  Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.3.  Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.4.  Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.5.  Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.6.  Sa nu ucizi.7.  Sa nu fii desfranat.8.  Sa nu furi.9.  Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

    Pocainta

    Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale
    Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa-cer;
    Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
    Si talcul rugaciunii de lacrimi si taceri.
    Imi stiu faradelegea: gresita sunt, Stapane,
    Prea mult am stat cu ochii plecati, catand in lut,
    Prea multe griji avut-am de zilele de mane
    Si n-am iertat, cand rana in suflet m-a durut.
    Ti-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
    Si cantecul taranei l-am ascultat prea mult,
    Am irosit comoara de armonii divine
    Si glasul cel de taina eu n-am vrut sa-l ascult.
    Mi-am impletit cantare din grele flori de tina,
    Am indragit mirosul de verde si de crud,
    Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumina
    Si turma de caprite, cu botul mic si ud.
    Mi-am impletit cantarea din flore de matasa,
    Am indragit mirosul de miere si de tei,
    Am prea iubit podoaba si haina de mireasa,
    In zambetul campiei, mijind sub pasii mei.
    Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale,
    Caci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
    Ci ca un rob , am irosit in cale
    Multimea milei Tale si darul Tau bogat.
    Acum, cutremurata de taina Cinei sfinte,
    Stau, Doamne, inainte-Ti, in goliciunea mea,
    M-apasa greu pe umeri aducerile-aminte
    De patimile firii, de toata pofta rea.
    Din gand smerit primeste, Iisuse, rugaciunea,
    Hraneste-ma pe mine cu har imbelsugat,
    Adapa-ma cu mila, imbraca-mi goliciunea
    Cu raza de sfintenie din chipul Tau curat.
    Sa nu ma lasi, Preabune, sa plec nemangaiata,
    Caci imi cunosc pacatul si taina Ta o stiu
    Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
    Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.
    Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
    Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
    Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
    Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir.

    de ZORICA LATCU


    • DESPRE ASCULTARE

      "Asta este menirea omului: ascultarea glasului lui Dumnezeu. Mantuitorul zice: oile Mele aud glasul Meu si urmeaza Mie. Glasul strainului nu il aud si se infricoseaza de al strainilor, ca nu il cunosc. (Ioan,10:1-5) Deci oile lui Hristos si, in masura in care suntem oile lui Hristos, ne invatam increderea in Dumnezeu. Invatam sa deslusim glasul lui Dumnezeu (glas tainic, precum si cuvantul este o taina a energiilor lui Dumnezeu), incepand dintr-o traire morala prin care ni se dezvolta niste simturi. Pornim cu oarecare frica - aceasta fiind o energie care pazeste - frica aceasta dezvolta o perceptie: deslusirea glasului strain de al Tatalui, atunci cand deslusim un glas strain - acolo unde este strain - si glasul Tatalui - glasul Celui ce ne naste intru viata vesnica - in cuvintele lui Dumnezeu; omul, fiind atras catre viata, desluseste moartea acolo unde nu este glasul lui Dumnezeu.
      De aceea spune Mantuitorul ca oile Mele se tem de straini, fiindca nu cunosc glasul strainului. Adica, nu recunoastem in strain glasul chemarii catre viata. Dar acesta-i un simt care este in om din fire, mai mult sau mai putin, in masura caderii fiecarui om, simt care se dezvolta prin trairea cuvantului dumnezeiesc.
      Astfel, incep sa se induhovniceasca cele cinci simturi care, induhovnicite initial printr-o prima traire, ne conduc putin cate putin la o mai adevarata cunoastere in cele ale lui Dumnezeu, pana ajungem la o familiaritate cu Dumnezeu."
      ..................................................- ................................................
      "Ma gandesc la alta chemare a glasului lui Dumnezeu: "Auzi, Israil!" - Israil insemnand poporul lui Dumnezeu. Auzul - este un lucru pe care-l numim in Biserica "ascultare". "Ascultarea" este in primul rand "auzul cuvantului", ceva ce ascultam. Noi intelegem ascultarea ca o disciplina: sa asculti de cineva". Este un adevar si in asta, dar nu aceasta este esenta ascultarii. Efectul de disciplina vine din ce numim duhovniceste ascultare, dar este numai un efect, un efect secundar. Fac o comparatie: Precum pruncul in pantecele maicii: am auzit din cunostintele stiintifice ca in el, dintre cele cinci simturi, auzul este primul care se dezvolta si ca pruncul poate auzi glasul tatalui prin tesuturile pantecelui maicii. Ceva analogic se intampla in trairea noastra duhovniceasca. Prin tesuturile lumii asteia, materiei asteia, invatam sa deslusim glasul Tatalui. Deci ascultarea, inainte sau dincolo de a fi o disciplina, este o auzire si un discernamant. Discernem deci glasul cunoscut al Bunului Pastor de glasul strainului, pe care il recunoastem ca strain. Bineinteles ca ascultarea, auzirea, daca vreti, duce si la o infaptuire oarecare. Auzim ceva si facem dupa ce auzim - asta numim ascultare ca, as zice, cultura. Deci omul, umbland dupa povatuirile pe care le aude, cultiva in el trairea acelor povatuiri; precum Adam, ascultand povatuirea sarpelui mai mult decat pe a lui Dumnezeu, fara sa-si dea seama, la inceput, a cultivat moartea - si a picat in ea; tot asa, ascultand cuvantul lui Dumnezeu, cultivam in noi samanta vietii si, ca sa zicem asa, "picam" in viata (dar nu picam, ca este, nu o cadere, ci un urcus). Cultivand samanta vietii, samanta va incolti, samanta va rodi si asta este o intreaga cultura. Ziceam ca si cultura pamantului este o cultura; dar si asta este o cultura a "pamantului" care sunt eu.
      Am zis la inceput ca tot ce cultiva omul este cultura. Cultura smintita sau buna, dar este cultura. (...)
      As vrea sa aduc aici un cuvant al Sfantului Dorothei al Gazei care spunea: Cel ce traieste in ascultare, cel ce-si leapada vointa, ca sa traiasca in ascultare - se trezeste facand voia sa dintotdeauna. La inceputurile trairii mele calugaresti, ceva din cuvantul asta am inteles, dar foarte smintit si as vrea sa vadesc aceasta smintire in caz ca si altii se smintesc in acelasi fel. Intelegeam oarecum ca, bineinteles, daca te-ai lepadat de voia ta si faci cu placere ce-ti spune altcineva, asta e voia ta si, deci, te gasesti ca tot mereu faci voia ta facand voia celuilalt. Un graunte de adevar este si acolo, dar intelesul este mult mai adanc, mult mai tainic si mai mangaietor.
      Adevarul este ca Dumnezeu site mai bine decat mine ce vreau. Eu caut viata, dar o pot cauta smintit. Facand ascultare in Duh, ma trezesc dintr-o data: "Pai, Doamne, asta-i ce voiam!" Pana la urma, acesta este lucrul catre care nazuiam. Recunosc, paradoxal, ce n-am cunoscut niciodata. Atuncea cand harul vine, cand cuvantul lui Dumnezeu traind si petrecand in noi incolteste si incepe sa dea viata, cand harul incepe sa traiasca in om, sa-l umple, sa-l plineasca si sa-l indumnezeiasca, marturia tuturor Sfintilor din Vechiul Legamant incoace a fost ca aceasta este ceea ce plineste pe om. (...)
      Se zice ca Dumnezeu este Dragoste, Dumnezeu este Iubire. Atunci omul ce este, daca-i chipul lui Dumnezeu? Si omul este dragoste, si omul este iubire. (...) Omul, fiind facut dupa chipul lui Dumnezeu, isi cauta identitatea, cum zicem noi astazi.
      Dumnezeu mai bine decat mine stie unde-mi este identitatea. Si, cand omul urmeaza cuvantul lui Dumnezeu, se trezeste dintr-o data ca asta si voia. Si voia asa de inversunat, asa de inflacarat, ca este gata si sa moara ca sa ramana cu dragostea, cu firea sa in dragoste, decat sa cada in smintirea dragostei pe care acuma o resimte ca smintire."
      (Parintele Rafail Noica, "Cultura Duhului")
    • GRADINA SUFLETULUI


      Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:
      - Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?

      - O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească aşa, fără să faci nimic?

      - Nu, părinte, trebuie să le ud...

      - Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?

      - Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni...

      - Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?

      - În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.

      - Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.

      Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea. Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!

      Ei, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important din toate câte ţi-am spus? Oare nu toate sunt importante? Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta! Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire. sursa:)opasduhovnicesc
    • BUCURA TE MARIE!

      Multe sunt minunile Maicii Domnului , toate atunci cand le citim, raman in inima noastra, dandu-ne mai multa forta si nadejde de a merge inainte, cu Dumnezeu.

      In cartea intitulata "Patericul Maicii Domnului" , este o istorisire care pe mine m-a invatat multe. Ceea ce am constientizat cel mai adanc este cat de mult se uita Dumnezeu la inima omului, la simplitatea inimii mai bine zis , si deasemenea inocenta ei .

      Inocenta inimii cred eu nevrednica , ca a avut-o si Maica Domnului de aceea in icoane la moartea ei , Mantuirorul este infatisat tinanand in brate un copil.

    Femeia crestina si rugaciunea ei

    Cum recunoaştem o femeie creştină? Cum arată ea? Vestimentaţia spune totul? Sau comportamentul ei? În zilele noastre , lucrurile sunt foarte confuze. Acum bărbaţii poartă haine mai multe femeieşti, fac gesturi asemenea, de aceea societatea îi categoriseşte ca "gay". Şi vor să-i mai şi acceptăm... Femeia vrea „egalitate" cu bărbatul, refuză concediul maternal, face culturism, iar unele chiar îşi schimbă sexul "pentru că nu se mai simţeau bine în pielea lor". Dar nu de asta vreau să vă vorbesc... Într-o astfel de lume, unde e la modă transexualitatea şi se promovează femeia modernă, mai există şansa să întâlneşti o creştină? Ei bine, da! Sunt foarte multe femei creştine în jurul nostru, „prin vorbă şi prin port".

    Femeia creştină nu este neapărat miss. Ea are o frumuseţe interioară superioară celei fizice. Poate fi foarte frumoasă, dar în acelaşi timp decentă şi modestă, fără să-şi exploateze frumuseţea, să cadă în penibil sau mai rău în desfrânare, înţelegând că tot ceea ce este şi ce are este darul lui Dumnezeu. În acest sens, avem exemplul sfintelor Ecaterina şi Varvara.

    Nu trebuie neapărat să poarte batic şi fustă lungă, deşi ar fi de dorit. O fată căreia îi place mult să se machieze pentru că suferă de vreun complex, poate avea un suflet foarte bun şi să iubească pe Dumnezeu şi Biserica. Nu putem judeca omul după aparenţe, mai ales pe tinerii care se îmbracă după moda anilor aceştia. Dumnezeu ştie viaţa şi faptele fiecăruia...

    Păcatul este cel care ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ni se urâţeşte şi trupul, chiar dacă nu ne dăm seama. Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Frumuseţea sufletească ni se resfrânge pe chip.

    Fie ca alege mănăstirea sau viaţa de familie, femeia creştină se evidenţiază prin supunerea ei, prin preocuparea intensă pentru valorile spirituale (şi aici mă refer la rolul Bisericii în viaţa ei), prin implicare şi frică de Dumnezeu, după ale Cărui porunci îşi ghidează existenţa.

    Femeia care alege să aibă o familie, îşi păstrează fecioria până la căsătorie, se dăruieşte unui singur bărbat, nu-şi avortează copiii, ci îi creşte cu răbdare şi dragoste. Îi învaţă cuvântul lui Dumnezeu, să fie curaţi (trupeşte şi sufleteşte), să preţuiască viaţa şi valorile morale, să aibă demnitate, să nu le fie ruşine să muncească, să-şi iubească ţara.

    Nu e deloc uşor să fii femeie. Pe lângă greutatea naşterii de prunci, femeile au foarte multe responsabilităţi într-o familie. Să fii soţie şi mamă nu e o cruce uşoară. O spun din experienţă...Însă bucuriile sunt pe măsură.

    Sunt convinsă că multe femei au atâtea pe cap şi în inimi încât cu greu mai pot pleca genunchii la rugăciune. Dimineaţa nu ştim ce să facem mai repede, ziua e plină cu diverse activităţi şi seara abia mai putem îngâna un Tatăl nostru obosit şi să facem o cruce în fugă asupra copiilor...

    Însă putem să înălţăm rugile noastre către Dumnezeu în timp ce muncim. Acelaşi lucru e valabil şi pentru bărbaţi, respectiv taţi, cu multe griji. Iată aplicarea acestei metode printr-un model de rugăciune pentru toate femeile, dintr-o pildă a părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei ţărănci:

    "La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc". Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?" la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog". „Şi cum te rogi?" „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!". Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare." ( sursa: Femeia Crestina)

    Punti catre suflet

    Doamne…
    Ajuta-ma sa le pot spune celor puternici adevarul in fata.
    Sa nu mint… doar pentru a castiga aplauzele celor slabi.
    Daca imi dai noroc… nu-mi lua fericirea.
    Daca imi dai putere… nu-mi lua ratiunea.
    Daca imi dai success… nu ma lipsi de umilinta.
    Iar daca imi dai umilinta… nu-mi lua demnitatea.
    Ajuta-ma ca intotdeauna sa vad si reversul medaliei.
    Nu ma lasa sa-i invinovatesc pe ceilalti pentru ca nu gandesc ca mine.
    Invata-ma sa iubesc oamenii ca pe mine insumi.
    Invata-ma sa ma judec ca pe restul.
    Nu ma lasa sa alunec in orgoliu… si nici in disperare sau esec.
    Mai bine aminteste-mi ca esecul… este experienta care precede triumful.
    Invata-ma ca in ciuda suferintei… sa merg inainte.
    Invata-ma ca in ciuda deceptiilor… sa nu-mi pierd increderea.
    Invata-ma ca A IERTA, este cel mai important lucru pentru cel puternic… si ca razbunarea este semnul primitiv al celui slab.
    Daca imi iei norocul… lasa-mi puterea de a tece peste esec.
    Daca eu am gresit cuiva… da-mi curaj sa-mi cer iertare.
    Daca cineva mi-ar gresi mie… da-mi curaj sa-l iert.
    Doamne daca eu te uit pe tine!
    Tu sa nu ma uiti pe mine!

    GRADINA SUFLETULUI


    Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:
    - Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?

    - O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească aşa, fără să faci nimic?

    - Nu, părinte, trebuie să le ud...

    - Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?

    - Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni...

    - Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?

    - În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.

    - Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.

    Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea. Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!

    Ei, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important din toate câte ţi-am spus? Oare nu toate sunt importante? Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta! Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.                       sursa:popasduhovnicesc

    O,OM!de SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL

    O, om! ce mari raspunderi ai, de tot ce faci pe lume,
    de tot ce spui in scris sau grai, de pilda ce la alţii dai,
    caci ea, mereu, spre iad sau rai
    pe mulţi o sa-i indrume.

    Ai spus un cantec, viersul tau, ramane dupa tine,
    indemn spre bine sau spre rau, spre curatire sau desfrau,
    lasand in inimi rodul sau,
    de har sau de rusine.

    Ce grija trebuie sa pui, in viaţa ta, in toata,
    caci gandul care-l scrii sau spui, s-a dus...
    in veci nu-l mai aduni, si vei culege roada lui,
    ori viu, ori mort, odata.

    Arati o cale, calea ta,in urma ta nu piere,
    e calea buna sau e rea, va prabusi sau va-nalta,
    vor merge suflete pe ea,
    spre cer sau spre durere.

    Ai spus o vorba, vorba ta, mergand din gura-n gura,
    va-nveseli sau va-ntrista, va curati sau va-ntina,
    rodind samanta pusa-n ea,
    de dragoste sau ura.

    Traiesti o viata... viata ta, e una, numai una,
    oricum ar fi tu nu uita, cum ti-o traiesti vei castiga,
    ori fericire pe vecie,
    ori chin pe totdeauna.

    Scrii un cuvant... cuvantul scris e-un leac sau e otrava,
    tu vei muri dar tot ce-ai scris, ramane-n urma drum deschis,
    spre moarte sau spre paradis, spre-ocara sau spre slava.

    O om! Ce mari raspunderi ai, tu vei pleca din lume,
    dar ce ai spus prin scris sau grai, sau lasi prin pilda care-o dai,
    pe multi; pe multi spre iad sau rai,
    mereu o sa-i îndrume.

    Deci nu uita...! Fii ortodox, cu grija fii, cu teama,d
    sa lasi în urma un folos,
    un semn, un gand, un drum frumos,

                                              
    caci pentru toate, neindoios, la urma vei da seama.    de SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL
                                      

    miercuri, 30 martie 2011

    LAUDELE Sfantului NECTARIE din Aegina (1846-1920) glasul 3 - Praises sti...

    Prohodul Maicii Domnului la Manastirea Nicula

    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More