"Asta este menirea omului: ascultarea glasului lui Dumnezeu. Mantuitorul zice: oile Mele aud glasul Meu si urmeaza Mie. Glasul strainului nu il aud si se infricoseaza de al strainilor, ca nu il cunosc. (Ioan,10:1-5) Deci oile lui Hristos si, in masura in care suntem oile lui Hristos, ne invatam increderea in Dumnezeu. Invatam sa deslusim glasul lui Dumnezeu (glas tainic, precum si cuvantul este o taina a energiilor lui Dumnezeu), incepand dintr-o traire morala prin care ni se dezvolta niste simturi. Pornim cu oarecare frica - aceasta fiind o energie care pazeste - frica aceasta dezvolta o perceptie: deslusirea glasului strain de al Tatalui, atunci cand deslusim un glas strain - acolo unde este strain - si glasul Tatalui - glasul Celui ce ne naste intru viata vesnica - in cuvintele lui Dumnezeu; omul, fiind atras catre viata, desluseste moartea acolo unde nu este glasul lui Dumnezeu.
De aceea spune Mantuitorul ca oile Mele se tem de straini, fiindca nu cunosc glasul strainului. Adica, nu recunoastem in strain glasul chemarii catre viata. Dar acesta-i un simt care este in om din fire, mai mult sau mai putin, in masura caderii fiecarui om, simt care se dezvolta prin trairea cuvantului dumnezeiesc.
Astfel, incep sa se induhovniceasca cele cinci simturi care, induhovnicite initial printr-o prima traire, ne conduc putin cate putin la o mai adevarata cunoastere in cele ale lui Dumnezeu, pana ajungem la o familiaritate cu Dumnezeu."
..................................................- ................................................
"Ma gandesc la alta chemare a glasului lui Dumnezeu: "Auzi, Israil!" - Israil insemnand poporul lui Dumnezeu. Auzul - este un lucru pe care-l numim in Biserica "ascultare". "Ascultarea" este in primul rand "auzul cuvantului", ceva ce ascultam. Noi intelegem ascultarea ca o disciplina: sa asculti de cineva". Este un adevar si in asta, dar nu aceasta este esenta ascultarii. Efectul de disciplina vine din ce numim duhovniceste ascultare, dar este numai un efect, un efect secundar. Fac o comparatie: Precum pruncul in pantecele maicii: am auzit din cunostintele stiintifice ca in el, dintre cele cinci simturi, auzul este primul care se dezvolta si ca pruncul poate auzi glasul tatalui prin tesuturile pantecelui maicii. Ceva analogic se intampla in trairea noastra duhovniceasca. Prin tesuturile lumii asteia, materiei asteia, invatam sa deslusim glasul Tatalui.
Deci ascultarea, inainte sau dincolo de a fi o disciplina, este o auzire si un discernamant. Discernem deci glasul cunoscut al Bunului Pastor de glasul strainului, pe care il recunoastem ca strain. Bineinteles ca ascultarea, auzirea, daca vreti, duce si la o infaptuire oarecare. Auzim ceva si facem dupa ce auzim - asta numim ascultare ca, as zice, cultura. Deci omul, umbland dupa povatuirile pe care le aude, cultiva in el trairea acelor povatuiri; precum Adam, ascultand povatuirea sarpelui mai mult decat pe a lui Dumnezeu, fara sa-si dea seama, la inceput, a cultivat moartea - si a picat in ea; tot asa, ascultand cuvantul lui Dumnezeu, cultivam in noi samanta vietii si, ca sa zicem asa, "picam" in viata (dar nu picam, ca este, nu o cadere, ci un urcus). Cultivand samanta vietii, samanta va incolti, samanta va rodi si asta este o intreaga cultura. Ziceam ca si cultura pamantului este o cultura; dar si asta este o cultura a "pamantului" care sunt eu.
Am zis la inceput ca tot ce cultiva omul este cultura. Cultura smintita sau buna, dar este cultura. (...)
As vrea sa aduc aici un cuvant al Sfantului Dorothei al Gazei care spunea: Cel ce traieste in ascultare, cel ce-si leapada vointa, ca sa traiasca in ascultare - se trezeste facand voia sa dintotdeauna. La inceputurile trairii mele calugaresti, ceva din cuvantul asta am inteles, dar foarte smintit si as vrea sa vadesc aceasta smintire in caz ca si altii se smintesc in acelasi fel. Intelegeam oarecum ca, bineinteles, daca te-ai lepadat de voia ta si faci cu placere ce-ti spune altcineva, asta e voia ta si, deci, te gasesti ca tot mereu faci voia ta facand voia celuilalt. Un graunte de adevar este si acolo, dar intelesul este mult mai adanc, mult mai tainic si mai mangaietor.
Adevarul este ca Dumnezeu site mai bine decat mine ce vreau. Eu caut viata, dar o pot cauta smintit. Facand ascultare in Duh, ma trezesc dintr-o data: "Pai, Doamne, asta-i ce voiam!" Pana la urma, acesta este lucrul catre care nazuiam. Recunosc, paradoxal, ce n-am cunoscut niciodata. Atuncea cand harul vine, cand cuvantul lui Dumnezeu traind si petrecand in noi incolteste si incepe sa dea viata, cand harul incepe sa traiasca in om, sa-l umple, sa-l plineasca si sa-l indumnezeiasca, marturia tuturor Sfintilor din Vechiul Legamant incoace a fost ca aceasta este ceea ce plineste pe om. (...)
Se zice ca Dumnezeu este Dragoste, Dumnezeu este Iubire. Atunci omul ce este, daca-i chipul lui Dumnezeu? Si omul este dragoste, si omul este iubire. (...) Omul, fiind facut dupa chipul lui Dumnezeu, isi cauta identitatea, cum zicem noi astazi.
Dumnezeu mai bine decat mine stie unde-mi este identitatea. Si, cand omul urmeaza cuvantul lui Dumnezeu, se trezeste dintr-o data ca asta si voia. Si voia asa de inversunat, asa de inflacarat, ca este gata si sa moara ca sa ramana cu dragostea, cu firea sa in dragoste, decat sa cada in smintirea dragostei pe care acuma o resimte ca smintire."
(Parintele Rafail Noica, "Cultura Duhului")
opasduhovnicesc 
Multe sunt minunile Maicii Domnului , toate atunci cand le citim, raman in inima noastra, dandu-ne mai multa forta si nadejde de a merge inainte, cu Dumnezeu. 
Postări
