Viaţa la ţară are un farmec aparte. Nu este deloc uşoară, dar te captivează şi te odihneşte prin truda ei de fiecare zi, aducând bucurii simple şi curate în sufletul celui ce doreşte linişte.
La 23 de ani, prin îngăduinţa Bunului Dumnezeu
am lăsat oraşul cu toată agitaţia lui şi am venit la ţară. Zece ani au trecut de atunci, dar sincer vă spun nu regret nimic, … poate doar faptul că timpul trece atât de repede. Dar, mai bine să povestesc cum am ajuns aici:
Nu este un secret faptul că facultaţiile de teologie din ţară scot mai mulţi absolvenţi decât este necesar, aşa că pentru un tânăr preot şi familia lui, o parohie de ţară este mai întotdeauna un prim popas.
Aşa s-a întamplat şi cu mine: căutând pe listele Episcopiei, am găsit localitatea Homorod (nu am auzit în viaţa mea despre acest sat) şi împreună cu preoteasa am zis:
Să mergem!
Degeaba a încercat părintele consilier să mă convingă să mă mai gândesc, să mai aştept, eu: … Nu şi Nu! Vreau la Homorod! …
Ca să înţeleg mai bine, unde vreau să mă duc, l-a sunat pe protopopul de Oraştie de atunci şi l-a întrebat, cu mine de faţa:
- Cum este la Homorod, ce este pe acolo?
- Ce să fie … mistreţi …!
„Mistreţi” … hmmmm … Doamne, ce să fac?
- Părinte consilier, eu mă duc acolo!
- Mă eşti sigur?
- Da!
… şi am plecat … La Homord …
Bine, bine, la Homorod, dar unde e Homorodul?
E, trebuie să-l găsim noi, o fi el pe undeva, … probabil pe lângă o pădure … că de, acolo sunt mistreţi … şi nădăjduiesc eu: şi oameni!
Ajungând acasă, intru cu preoteasa pe internet, dăm un „search” pe Google şi … ce să vezi? … nimic (era în anul 2003). Găsim cu chiu cu vai un Homorod, dar altul, nu cel de Hunedoara. Căutăm pe hărţi dar … nu apare … era prea mic şi neînsemnat.
Asta e, cu Dumnezeu înainte!
Homorodul
Găsesc un coleg care ştia unde este satul, dar nu îl vizitase niciodată.
Ce să mai stăm pe gânduri hai… Să mergem!
Pe drum, la câţiva km de sat pe dreapta ne întâmpină … O groapă de gunoi (foarte parfumată, pentru că era vară – de câţiva ani, nu mai există, Slavă Domnului şi zona a fost ecologizată),
Mergem mai departe, găsim o casă şi oprim să întrebăm, pe unde să o luam (unde credeţi că am nimerit: … la doi sectari).
Primim indicaţii şi mergem mai departe către „centrul” satului.
Atât de „centru” era (centru satului era o cabină telefonică), încât am trecut de el, fără să observăm şi am ajuns în următorul sat (nici o problemă, pentru că şi aici, tot eu urma să slujesc).
Până aici, au fost ispite, dar acum a venit … Mila lui Dumnezeu!
A ieşit să mă întâmpine cel mai cumsecade om, cântăreţul de acolo: nea Ion (să-l ţină Dumnezeu). M-a poftit cu bucurie în casa lui şi parcă am început să mă simt, aşa oarecum,
… Acasă!
Casa parohială era acceptabilă. Bineînţeles fără apă, baie şi … curent electric (era un scurt pe instalaţie). Prima noapte am stat fără lumină dar … dar mai conta? Eram bucuroşi!
Nu ştiam atunci, diferenţa între sapă şi hârleţ (arşeu – aşa-i spune la noi), nu ştiam să crap lemne, sau să dau cu coasa, că de, eram de la oraş … dar ce să fac? Mi-am zis:
Hai dom’ părinte, pune-te la treabă, că dacă nu faci tu, n-are cine!
Cât m-am bucurat când am terminat baia (nu mai trebuia să merg in curte), sau când am terminat fântâna şi am tras în casă apa (nu mai trebuia să scot cu găleata) … şi am stat şi m-am gândit: … toate acestea le aveam şi înainte, dar niciodată nu le-am preţuit …niciodată nu am înţeles câtă trudă se ascunde în spatele unor lucruri care ni se par atât de fireşti, nouă, celor de la oraş…
Am ajuns să-i iubesc pe oamenii de aici şi poate şi ei mă iubesc pe mine.
Satul şi-a pus amprenta asupra mea şi nădăjduiesc ca şi eu la rândul meu să îmi fi pus amprenta asupra lui.
Şi ştiţi ceva …
Viaţa la ţară e frumoasă!
… şi da … avem şi mistreţi!
Cu dragoste (de la ţară) Părintele Ciprian!
Nu este un secret faptul că facultaţiile de teologie din ţară scot mai mulţi absolvenţi decât este necesar, aşa că pentru un tânăr preot şi familia lui, o parohie de ţară este mai întotdeauna un prim popas.
Aşa s-a întamplat şi cu mine: căutând pe listele Episcopiei, am găsit localitatea Homorod (nu am auzit în viaţa mea despre acest sat) şi împreună cu preoteasa am zis:
Să mergem!
Degeaba a încercat părintele consilier să mă convingă să mă mai gândesc, să mai aştept, eu: … Nu şi Nu! Vreau la Homorod! …
Ca să înţeleg mai bine, unde vreau să mă duc, l-a sunat pe protopopul de Oraştie de atunci şi l-a întrebat, cu mine de faţa:
- Cum este la Homorod, ce este pe acolo?
- Ce să fie … mistreţi …!
„Mistreţi” … hmmmm … Doamne, ce să fac?
- Părinte consilier, eu mă duc acolo!
- Mă eşti sigur?
- Da!
… şi am plecat … La Homord …
Bine, bine, la Homorod, dar unde e Homorodul?
E, trebuie să-l găsim noi, o fi el pe undeva, … probabil pe lângă o pădure … că de, acolo sunt mistreţi … şi nădăjduiesc eu: şi oameni!
Ajungând acasă, intru cu preoteasa pe internet, dăm un „search” pe Google şi … ce să vezi? … nimic (era în anul 2003). Găsim cu chiu cu vai un Homorod, dar altul, nu cel de Hunedoara. Căutăm pe hărţi dar … nu apare … era prea mic şi neînsemnat.
Asta e, cu Dumnezeu înainte!
Homorodul
Găsesc un coleg care ştia unde este satul, dar nu îl vizitase niciodată.
Ce să mai stăm pe gânduri hai… Să mergem!
Pe drum, la câţiva km de sat pe dreapta ne întâmpină … O groapă de gunoi (foarte parfumată, pentru că era vară – de câţiva ani, nu mai există, Slavă Domnului şi zona a fost ecologizată),
Mergem mai departe, găsim o casă şi oprim să întrebăm, pe unde să o luam (unde credeţi că am nimerit: … la doi sectari).
Primim indicaţii şi mergem mai departe către „centrul” satului.
Atât de „centru” era (centru satului era o cabină telefonică), încât am trecut de el, fără să observăm şi am ajuns în următorul sat (nici o problemă, pentru că şi aici, tot eu urma să slujesc).
Până aici, au fost ispite, dar acum a venit … Mila lui Dumnezeu!
A ieşit să mă întâmpine cel mai cumsecade om, cântăreţul de acolo: nea Ion (să-l ţină Dumnezeu). M-a poftit cu bucurie în casa lui şi parcă am început să mă simt, aşa oarecum,
… Acasă!
Casa parohială era acceptabilă. Bineînţeles fără apă, baie şi … curent electric (era un scurt pe instalaţie). Prima noapte am stat fără lumină dar … dar mai conta? Eram bucuroşi!
Nu ştiam atunci, diferenţa între sapă şi hârleţ (arşeu – aşa-i spune la noi), nu ştiam să crap lemne, sau să dau cu coasa, că de, eram de la oraş … dar ce să fac? Mi-am zis:
Hai dom’ părinte, pune-te la treabă, că dacă nu faci tu, n-are cine!
Cât m-am bucurat când am terminat baia (nu mai trebuia să merg in curte), sau când am terminat fântâna şi am tras în casă apa (nu mai trebuia să scot cu găleata) … şi am stat şi m-am gândit: … toate acestea le aveam şi înainte, dar niciodată nu le-am preţuit …niciodată nu am înţeles câtă trudă se ascunde în spatele unor lucruri care ni se par atât de fireşti, nouă, celor de la oraş…
Am ajuns să-i iubesc pe oamenii de aici şi poate şi ei mă iubesc pe mine.
Satul şi-a pus amprenta asupra mea şi nădăjduiesc ca şi eu la rândul meu să îmi fi pus amprenta asupra lui.
Şi ştiţi ceva …
Viaţa la ţară e frumoasă!
… şi da … avem şi mistreţi!
Cu dragoste (de la ţară) Părintele Ciprian!
.jpg)
Postări
1 comments:
Frumos. Sa va dea Bunul Dumnezeu numa bucurii de rodul muncii voastre Părinte Ciprian.Vali
Trimiteți un comentariu