Ne rugãm adeseori cu cuvintele din Psalmul 50, printre care sunt şi acestea: „Inimã curatã zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlãuntru ale mele”. Cuvintele acestea constituie o rugãciune când într-adevãr cerem ceva prin ele, şi nu sunt cuvinte de rugãciune, când le rostim ca pe o formulã, fãrã sã cerem ceva. Ca sã fie într-adevãr o rugãciune, curãţirea inimii trebuie sã fie o preocupare de toatã vremea a fiecãruia dintre noi. Dacã nu avem preocuparea aceasta, nu vom ajunge niciodatã la o inimã curatã, iar dacã suntem preocupaţi în toatã vremea de curãţirea inimii, vom avea fericirea pe care o spune Domnul Hristos în Predica de pe munte: „Fericiţi cei curaţi cu inima, cã aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).
Prin inimã se înţelege partea cea mai lãuntricã a fiinţei omeneşti, nefiind vorba de inima de carne, ci de locul cel mai adânc al fiinţei noastre. Când cerem de la Dumnezeu sã ne dea „inimã curatã”, dorim de fapt sã se curãţeascã inima noastrã, fiinţa noastrã, în deplinãtate şi în adâncime.
„Învãţaţi-vã de la Mine – a zis Domnul Hristos – cã sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi avea odihnã sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Sfântul Ioan Scãrarul, referindu-se la acest cuvânt al Domnului Hristos, atrage atenţia cã Domnul Hristos a zis „Învãţaţi-vã de la Mine”, deci nu de la lume, nu de la om şi nu din carte, ci „de la Mine”, de la lucrarea Mea cea din voi, „cã sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi avea odihnã sufletelor voastre” de patimile care vã rãzboiesc. Câtã vreme avem nemul-ţumiri, câtã vreme avem zbucium sufletesc, câtã vreme avem întinãciuni ale gândurilor, inima noastrã încã nu este curatã. Încã nu s-a împlinit rugãciunea „Inimã curatã zideşte întru mine, Dumnezeule”, încã nu suntem în situaţia de fi fericiţi de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, încã nu avem în simţirea noastrã conştiinţa legãturii cu Dumnezeu. A-L vedea pe Dumnezeu înseamnã a avea conştiinţa existenţei lui Dumnezeu, a avea conştiinţa legãturii cu Dumnezeu, a simţi prezenţa lui Dumnezeu în sufletul nostru şi a simţi prezenţa lui Dumnezeu în jurul nostru, în naturã, în oamenii cu care venim în legãturã. Or, aşa ceva se întâmplã numai cu aceia care au inimã curatã.
Fiecare Sfântã Spovedanie are rostul de a ne curãţi prin eforturile pe care le facem de a ne recunoaşte pãcatele (şi nu numai pãcatele, ci şi deficienţele, greşelile şi tot ce ţine de nega-tivul fiinţei omeneşti) şi de a le ocoli. Rostul Sfintei Spovedanii este sã ne curãţeascã de pãcatele din trecut şi sã ne pregãteascã pentru a fi curaţi în viitor. Or, lucrul acesta se întâmplã cu adevãrat numai dacã suntem cu destulã seriozitate şi dacã ne silim sã nu repetãm cele pe care le-am fãcut în viaţa noastrã, iar dacã se întâmplã sã ajungem iarãşi la întinãciuni, sã cãutãm curãţirea sufletului.
Ca ajutor pentru curãţirea inimii avem rugãciunea şi privegherea: „Privegheaţi şi vã rugaţi, ca sã nu intraţi în ispitã” (Matei 26, 41). Privegherea are înţeles de luare aminte, iar rugãciunea are înţeles de angajare în faţa lui Dumnezeu într-o strãdanie de a avea inimã curatã: „Inimã curatã zideşte întru mine, Dumnezeule” spunem noi în rugãciune şi, spunând cuvântul acesta, avem încredinţarea cã inima curatã este un dar de la Dumnezeu. Ne învrednicim de acest dar în mãsura în care ne rugãm şi ne silim, în mãsura în care avem priveghere, în mãsura în care cãutãm sã înlãturãm din sufletul nostru orice chip al rãutãţii, orice chip al întinãrii.
Dacã, cu ajutorul lui Dumnezeu, reuşim sã ajungem la aceasta, ajungem la linişte sufleteascã, ajungem la conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în noi şi în jurul nostru, în naturã şi în oameni, şi atunci avem fericirea pe care ne spune Domnul Hristos cã o au cei care au inimã curatã, care Îl vãd pe Dumnezeu.
Dumnezeu sã ne ajute ca prin inima curatã sã avem condiţia vederii Lui, amin.
sursa:http://www.manastireabrancoveanu.ro/downloads/cartit/t106.html
.jpg)
Postări
0 comments:
Trimiteți un comentariu