Tacerea si cuvintele mele

Doresc cu atâta nerăbdare orice întâlnire cu Tine,
încât, cu mult înainte de sosirea ceasului fericit, inima îmi tremură, înfiorată la vântişorul oricărui gând care vin dinspre Tine.
Şi în vederea întâlnirii,
îmi caut veşmintele cele mai sărbătoreşti şi îmi împodobesc toate intrările cu roade.
Îmi umplu toate cămările cu miresme alese,
îmi aşez cele mai frumoase feţe pe toate mesele mele,
cele mai frumoase aşternuturi pe toate paturile,
cele mai preţioase podoabe pe toţi pereţii casei.
Îţi presar în toate curţile mele, de la toate intrările, pe toate căile
şi pentru toţi paşii Tăi,
cele mai frumoase flori ale aşteptării, cu toată fiinţa mea frământată de bucurie,
cu toată inima înfiorată de dragoste şi cu toată lumina ochilor umezită
de fericirea revederii Tale.
Dar din atâtea câte aveam să-Ţi spun, atunci nu mai pot şti nimic.
Aplec ochii în jos, căci, parcă de prea mult soare pe lume,
se face dintr-o dată întuneric în jurul meu,
de prea multă dragoste, parcă, mi s-a vărsat tot mirul meu pe aer,
de prea multă cântare năvălită în ea, mi s-au rupt dintr-o dată toate corzile harfei mele
şi de prea multă sărbătoare şi primăvară şi înviere nu mai ştiu ce-i cu mine.
Iartă-mi cuvintele pe care, atunci, în nebunie, le spun
şi greşelile mele pe care, în pierderea măsurii, le săvârşesc.
Iartă-mi tăcerea care Îţi spune atât de mult din inma mea.
Şi iartă-mi cuvintele care Îţi spun atât de puţin.
Ştiu că Tu, singurul Care ştii ce rară şi ce dumnezeiască este nebunia dragostei,
mi-o înţelegi şi mi-o cauţi.
Când ai întâlnit întâia dată lumea, ai spus doar trei cuvinte:
Să fie lumină!
Şi lumină a fost. Şi ea, apoi, n-a mai apus niciodată. Şi în ea ai făcut lumii totul.
Când m-ai întâlnit întâia dată pe mine, mi-ai spus doar trei cuvinte:
Să fie iubirea! Şi a fost...
Şi ea n-a mai murit apoi niciodată. Prin ea mi-ai devenit mie totul.
Cea dintâi zi a luminii în inima mea şi cea dintâi zi a iubirii în inima mea
au fost de aceeşi mărime şi frumuseţe şi minune.
Pe amândouă le-ai făcut într-o clipă, Tu, Cuvânt cald şi luminos al Lui Dumnezeu.
Până atunci existasem. De atunci trăiesc.
Până atunci timpul meu era veşnicia Ta.
De atunci veşnicia mea este Timpul Tău.
Raza mea şi-a găsit soarele ei,
dorinţa , împlinire,
şi tinereţea mea, Prietenul dulce cu care am umblat în atâtea infernuri şi „purgatorii”, simţindu-mă neîncetat în acelaşi Paradis.
O, Dragostea mea eternă şi întreagă, IISUSE!!!"Traian Dorz

Posted in: Poezie,Traian Dorz