Sfânta Ipomoni (Sfanta Rabdare)

Sfanta Ipomoni se numara in randul acelor sfinti pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale si familiile domnitorilor. Dupa numele purtat in lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica imparatului slavilor Constantin Dragastes si sotie a imparatului bizantin Manuil II Paleologul.

Numele Ipomoni (Rabdare) l-a primit odata cu tunderea in monahism, moment petrecut dupa trecerea la cele vesnice a imparatului Manuil II. Intreaga viata a Sfintei Ipomoni (ca printesa sarba, ca imparateasa bizantina, dar si ca simpla monahie) s-a intemeiat pe trairea adevarurilor de credinta ortodoxe prin lucrarea faptelor bune. Pe langa calitatile intelectuale si morale de neconstetat pe care le-a manifestat, lucru amintit de cronicari ai vremii sale, trasaturile sale fundamentale au fost neincetatul "dor dupa Dumnezeu” si rugaciunea.

Sfanta Ipomoni este praznuita de doua ori pe an, pe 13 martie (in ziua trecerii sale la cele vesnice) si pe 29 mai (ziua caderii Constantinopolului si a mortii fiului ei, Imparatul Constantin XI Paleologul).

Viata Sfintei Ipomoni

Sfanta Ipomoni s-a nascut in jurul anului 1372 in familia lui Constantin Dragastes, unul dintre conducatorii si mostenitorii regatului sarb al lui Stefan Dusan. Este demn de amintit faptul ca multi dintre stramosii ei au fost sfinti, precum Sfantul Stefan Nemanja sau Sfantul Simeon Izvoratorul de Mir.

Cresterea si educatia Sfintei Ipomoni au fost de factura bizantina, fiind cunoscuta influenta culturii bizantine asupra spatiului slav. De asemenea, pe langa educatia laica, a fost crescuta in credinta ortodoxa a stramosilor ei, maninfestand inca de timpuriu o credinta profunda. Aceasta credinta a calauzit-o si a luminat-o pe parcursul vietii ei pline de incercari si ispite.

Sfanta Ipomoni avea aproximativ 19 ani atunci cand s-a casatorit cu Manuil II Paleologul (1390), cu numai cateva zile inainte ca acesta sa devina imparat al Bizantului.

Noua viata sfintei s-a aratat dintru inceput a fi una plina de incercari si ispite, data fiind si situatia politica critica a Imperiului Bizantin.

Peste toate acestea Sfanta Ipomoni a trecut cu ajutorul harului lui Dumnezeu manifestand credinta nestramutata intru El. Ca imparateasa a iubit poporul. A fost ca o mama de care oricine se putea apropia pentru a primi mangaiere sufleteasca si cuvant ziditor de suflet. Tot ceea ce facea era insotit de rugaciune.

Filosoful Georgios Plethon scrie ca in calitate de imparateasa era de asemenea cunoscuta pentru intelepciunea si dreptatea sa: "A dat dovada de inteligenta si curaj, mai mult ca oricare alta femeie a vremii sale”.

Sfanta Ipomoni s-a aratat credincioasa sotului ei Manuil, langa care a vietuit vreme de 35 de ani. Impreuna lucrau virtutile prin cuvinte si fapte. Dumnezeu le-a daruit opt copii. Din sase baieti, doi au urcat pe tronul imperial, Ioan VIII si Constantin XI (ultimul imparat al Bizantului), Teodor, Dimitrie si Toma au devenit conducatori ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele doua fete au murit la o varsta frageda.

Sfanta Ipomoni i-a crescut pe cei opt copii in dragostea fata de Hristos sadind intru ei, prin rugaciuni si lacrimi, dragostea pentru virtutue. Trei din copii au devenit monahi, Teodor si Andronic fiind tunsi in monahism in Manastirea Pantocrator, iar Dimitrie in Manastirea Didymoteicho.

Imparatul Manuil II, sotul sfintei, lasand tronul fiului sau Ioan VIII, cu doua saptamani inaintea mortii sale, a fost tuns in monahism la Manastirea Pantocrator primind numele Matei.

Dupa moartea sotului, imparateasa a devenit maica (1425) in manastirea SfinteiMarta, primind numele Ipomoni (Rabdare). In aceasta manastire a vietuit vreme de 25 de ani.

Desi era imparateasa, Sfanta Ipomoni ajuta la toate treburile in manastire impreuna cu celelalte maici, facandu-se ascultatoare intru totul Imparatesei Cerurilor.

Sfanta Ipomoni a ctitorit un asezamant pentru batrani, ce purta numele "Nadejdea celor deznadajduiti”. Asezamantul era situat in cadrul Manastirea Sfantul Ioan unde se aflau si moastele Sfantului Patapie Tebeul fata de care Sfanta Ipomoni avea o ravna deosebita.

Dumnezeu a randuit ca Sfanta Ipomoni sa nu traiasca ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemand-o la Sine pe 13 martie 1450, cu trei ani inainte de caderea Constantinopolului sub turcii otomani. Fiul ei, Constantin XI Paleologul, ultimul basileu bizantin, a murit in timpul caderii Constantinopolului, pe 29 mai 1453.

Sfanta Ipomoni a fost inmormantata in Manastirea Pantocrator din Constantinopol. Dupa cucerirea Constantinopolului de catre turci in 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei Ipomoni, a mutat pe Muntele Geraneia (in orasul Loutraki, Corint, Grecia ) intr-o pestera, moastele Sfantului Patapie Tebeul. In aceasta pestera a fost zugravita o icoana a Sfantului Patapie langa care a fost reprezentata si Sfanta Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniaza cinstea deosebita pe care sfanta i-a purtat-o Sfantului Patapie. Tot aici a fost adus si capul Sfintei Ipomoni.

In 1952, parintele Nectarie Marmarinos a infiintat pe acest loc Manastirea Sfantul Patapie (Loutraki) unde inca se pastreaza cinstitul cap al Sfintei Ipomoni.

sursa:http://www.crestinortodox.ro/

Sfânta Ipomoni și Împăratul Constantin Paleologul

a) Semnul Crucii care s-a arătat lui Constantin cel Mare, primul împărat bizantin care a contribuit la consolidarea credinței creștine, nu prevestea doar victoria solemnă a creștinismului. El pecetluia și sublinia, în același timp, adevărul că acela care primește vreo stăpânire trebuie să fie pregătit să se jertfească pentru poporul lui sau împreună cu acesta.

b) Astfel, ultimul împărat al Bizanțului, Constantin Paleologul, a refuzat să capituleze și să predea de bunăvoie dușmanilor conducerea Constantinopolului, chiar dacă vedea catastrofa care se apropia. A refuzat de asemenea să părăsească orașul, așa cum îi recomandau senatorii și patriarhul. Poate că plecarea mea ar fi prielnică pentru mine, a răspuns, îmi este însă cu neputință să plec. Cum să las bisericile Domnului nostru și tronul și poporul meu într-o astfel de nenorocire ?

c) Acest fel de a fi îl învățase cu siguranță de la mama lui, împărăteasa Elena, soția lui Manuil al II-lea Paleologul (1349-1425), (o mamă) cu mulți copii și foarte educată, care a crescut șase băieți și două fete. După moartea soțului, împărăteasa Elena a plecat de la palatul imperial și a trăit vreme de 25 de ani în mănăstirea Doamnei Martha, ca monahie, luând numele de Ipomoni (Răbdare). A murit cu câțiva ani înainte de căderea Constantinopolului, iar Biserica o prăznuieşte ca sfântă în data de 29 mai. Sfânta Ipomoni a ales chilia monahală, însă întotdeauna a inspirat copiilor ei curaj, iubire de pace și duh de jertfă.

d) Astfel, atunci când Constantin Palelologul i-a trimis guvernatori la Mistra pe frații lui, Toma și Dimitrie, deşi între aceştia exista o anumită răceală, Ipomoni nu s-a rezumat numai la un salut protocolar, ci l-a chemat la mănăstire pe fiul ei, împăratul, pe ceilalţi doi fii ai ei, pe membrii curții imperiale și pe prietenul comun Frandzis, iar după ce i-a sfătuit ce să facă, i-a lăsat să plece punându-i să jure că vor respecta înțelegerile și acordurile făcute. Ca nici unul dintre ei să nu depășească locurile și granițele și să ia cu sila ceva, ci să colaboreze în pace. Adică, a reușit, ca o doică bună și mamă excelentă, să-i facă pe toți să fie de aceeași părere. Și acest lucru se întâmpla întotdeauna, după cum menționează Gheorghios Plithon-Ghemistos. Astfel, copiii ei se înțelegeau între ei și, cu girul intervenției materne, ea rezolva fără ceartă și în liniște diferendele dintre ei.

e) Sfânta Ipomoni nu a fost de folos numai familiei ei. Oricine se afla în preajma ei avea de câștigat roade duhovnicești. Sunt grăitoare în acest sens cele menționate de Gheorghios Scholarios, cel ce avea să fie ales patriarh după căderea Constantinopolului: când sfânta era vizitată de vreun om înțelept, acela pleca uimit de înțelepciunea ei. Când o întâlnea vreun pustnic, pleca rușinat de sărăcia virtuții lui. Când ea se întâlnea cu vreun om cuminte, acesta se îmbogățea cu mai multă înțelepciune. Când o vedea vreun om al legii, devenea mai atent. Când vorbea cu ea vreun judecător, constata că are în fața lui o lege de drept reală.

f) Și Scholarios continuă să spună: când Sfânta Ipomoni era vizitată de un om viteaz, acesta se simțea biruit, era plin de uimire din cauza răbdării, înțelepciunii și puterii caracterului ei. Când se apropia de ea un filantrop, dobândea mai intens sentimentul iubirii de oameni; când o întâlnea un iubitor de distracții, dobândea cumințenie și se pocăia, recunoscând smerenia în persoana ei. Când făcea cunoștință cu ea vreun om cu multă evlavie, acesta dobândea mai mult zel. Oricărui om îndurerat i se alina durerea când era lângă Sf. Ipomoni. [În preajma ei,] orice om trufaș își micșora iubirea de sine. Și în general, nu exista nimeni care să intre în legătură cu ea și să nu devină mai bun.

g) În Bizanț a existat acest fenomen, anume ca împărații, membrii ai familiilor imperiale, bărbați și femei sau alți demnitari care avuseseră funcții de conducere să îmbrățișeze, în urma vreunui eveniment, viața monahală. Însă părăsirea funcțiilor lumești și alegerea „vieții monahale celei pline de înțelepciune”, a „filosofiei practice”, a ascezei și a rugăciunii era însoțită de diverse motive. Unii, pătimind nenorociri, aflându-se în dizgrație sau pierzându-şi funcția și urmând să fie încarcerați sau trimiși în exil, erau obligați să se închidă într-o mănăstire. Existau, însă, și alţii, care de bunăvoie părăseau cele lumești și trăiau în pocăință, precum a fost și Sfânta Ipomoni, şi care s-a dovedit a fi un model de soție și mamă, dar și un exemplu de viață sfântă.

sursa:http://www.pemptousia.ro/

Posted in: Sfanta Ipomoni(Sfanta Rabdare)