Ce
importanță au în viața noastră lucrurile sfinte?
Pacatul lui Adam a avut
repercursiuni asupra intregii creatii. Totul s-a alterat. Nu s-a stricat
definitiv, dar asa cum marturisesc Sfintii Parinti, s-a alterat. Odata cu
venirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe pamant impreuna cu Legea si Harul
Sau, omul cu intreaga creatie au posibilitatea de a se curata, de a se
igieniza, de a reveni la starea initiala paradisiaca.
Bisericii si slujitorilor sai li s-au dat puteri foarte mari in acest sens de a sfinti si tuturor credinciosilor de a se impartasi de ele.
Biserica Ortodoxa detine cele sapte
Taine prin care Harul lui Dumnezeu lucreaza spre sfintirea omului. Insa pe
langa cele sapte Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Impartasania,
Maslul, Cununia si Hirotonia) mai exista si alte slujbe de sfintire a omului si
a diferitelor obiecte sau lucruri, numite, ierurgii. De aceste sfinte slujbe
poate beneficia orice crestin ortodox. Si ele sunt foarte necesare pentru
intarirea credintei si pentru simtirea Harului Duhului Sfant.Bisericii si slujitorilor sai li s-au dat puteri foarte mari in acest sens de a sfinti si tuturor credinciosilor de a se impartasi de ele.
Lucrurile sfintite de care trebuie
sa se foloseasca si sa se impartaseasca fiecare credincios sunt urmatoarele:
a) Aghiasma (apa sfintita);
b) Anafura (paine sfintita);
c) Uleiul sfințit (de la Sf. Maslu sau
de la Litie);
d) Icoane, cruci, troițe de asemenea
toate aceste obiecte sfintite au un mare rol in sfintirea omului si a locului
in care sta omul). Toate aceste sfintiri se fac de catre preot cu harul care
este in el prin invocarea Duhului Sfant ca sa vina si sa sfinteasca acele
lucruri sau obiecte.
Duhul Sfant este a treia persoana a
Sfintei Treimi care sfinteste totul in Biserica, in creatie, in familie, in
persoana umana, atunci cand este chemat (invocat) din toata inima. Duhul Sfant
este prin excelenta SFINTITORUL cel care sfinteste totul si toate.
Personal fiecarui credincios ii
recomand ca sa aiba in casa sa o camera sau un colt intr-o camera unde sa aiba
toate aceste lucruri sfintite: icoane, cruci, aghiasma, anafura, ulei sfintit,
si sa se impartaseasca de ele cu evlavie si cu curatenie. Oamenii maturi sa le
consume numai atunci cand sunt curati, iar copiii in fiecare dimineata dupa ce
s-au spalat pe fata si inainte de a manca.
a) Aghiasma (apa sfintita)
Aghiasma este de doua feluri:
aghiasma mare si aghiasma mica. Ambele feluri de aghiasma este recomandabil sa
le avem in sticle diferite cu etichete pe ele pentru a nu fi confundate.
Aghiasma Mare se face numai o
singura data pe an la Boboteaza. Se consuma 7 zile de pe 6 pana pe 13 ianuarie,
in fiecare zi dimineata pe nemancate. Dupa aceea in tot cursul anului se
foloseste numai daca s-a postit (nu s-a mancat nimic) pana la orele 16, 17
dupa-amiaza, de obicei cand se tine post negru vinerea sau cand socoteste
fiecare personal
Cu aceasta Aghiasma Mare se poate stropi
prin casa, prin gospodarie, prin masina, la birou, etc, avand puteri foarte
mari de alungare a diavolului.
Aghiasma Mică se face in fiecare zi
cu exceptia intervalului de timp 6-12 ianuarie, cand se face aghiasma mare.
Aghiasma Mica de asemenea, se tine
intr-o sticla la un loc curat si se ia in fiecare dimineata pe nemancate, daca
nu am consumat nimic dupa orele 24 de la miezul noptii.
Se mai poate stropi cu ea prin casa,
hainele, masina, gospodaria, biroul, etc. Odata sfintita, aghiasma detine energia
Harului Duhului Sfant. Deci nu este numai o apa simpla ci are o incarcatura
spirituala deosebita. Din cauza aceasta cel ce o ia cu evlavie si se
impartaseste de ea, se impartaseste de Harul Duhului Sfant. Aghiasma curata,
lumineaza si intareste sufletul omului. De foarte multe ori are puteri
miraculoase asupra celui ce o ia cu multa credinta si izgoneste diavolii.
b) Anafura (painea sfintita) Un alt
element sfintitor de care ne putem impartasi zilnic este sfanta anafura, acea
paine sfintita in timpul Sfintei Liturghii care s-a atins de Sfanta
impartasanie de catre preot in timpul Axionului. Ea are puteri harice
deosebite, deoarece a fost atinsa de Trupul si Sangele Domnului. Aceasta
anafura se ia de catre credincios duminica cand merge la biserica intr-o hartie
curata sau intr-un vas, se usuca pentru a evita riscul sa nu se mucezeasca si
dupa aceea a se strice. Pentru ca a fost atinsa de Sfanta Impartasanie se
consuma dimineata inainte de aghiasma. Deci randuiala este in felul urmator: in
fiecare zi crestinul ia o mica bucatica de anafura dupa aceea cateva
inghitituri de aghiasma (de preferat de trei ori in numele Sfintei Treimi), iar
dupa ce a consumat acestea se unge cu ulei sfintit pe frunte, facand semnul
sfintei cruci cu un betisor.
Dupa ce s-a impacat cu Dumnezeu prin
cateva rugaciuni ce le-a facut in gand, si s-a impartasit de Harul Duhului
Sfant prin aceste elemente sfintite, in sfarsit isi ia crucea zilei ce a venit
de dimineata cu binecuvantarea lui Dumnezeu si astfel mult spor va avea si va fi
ferit de multe curse ale celui viclean in acea zi.
c) Uleiul sfințit
Dupa cum aminteam mai sus, un alt
element sfintit de care ne mai putem impartasi zilnic este uleiul sfintit sau
mirul cum i se mai spune, nefacand confuzia cu Sfantul si Marele Mir cel cu
care suntem unsi numai odata in viata la Botez. Uleiul sfintit este de doua
feluri: cel care se face la Sf. Maslu si cel care se face la Litie, atunci cand
serbam un sfant mai mare cu cruce rosie in calendar.
Uleiul de la Taina Sf. Maslu are
mare putere sfintitoare si tamaduitoare asupra omului care-l ia cu credinta.
Acest ulei nu se resfinteste ci se
pune intr-o sticla cu uleiuri de la cat mai multe Sf. masluri (7-9-12 sau chiar
40 de Sf. Masluri). Deci nu se mai aduce inca o data acelasi ulei care s-a
sfintit la biserica. De asemenea acest ulei nu se pune la candela si nu se da
la animale. Este o greseala daca se face acest lucru. El se sfinteste pentru
oameni si oamenii trebuie sa-l foloseasca. Candela nu are nevoie de uleiul
sfintit pentru oameni ci are nevoie de ulei simplu care se sfinteste arzand
acolo; iar pentru animale nici nu mai vorbim. Este chiar o profanare cand se
face asa. Spun acest lucru deoarece sunt fel de fel de zvonuri care mai de care
mai colorate.
Cu uleiul de la Litie de asemenea se
miruieste pe frunte cu el. Uleiul de la Sf. Maslu se mai poate administra in
felul urmator mai ales pentru cei bolnavi: oricine se poate unge pe frunte cu
el facand semnul sfintei cruci cu degetul sau cu un betisor. Se mai poate unge
rana celui bolnav, tot asa facand semnul sfintei cruci pe ea. Se mai pot lua
dimineata pe nemancate cateva picaturi, inghitite sau puse pe o bucatica de
anafura. Iarasi se mai poate administra la cel bolnav sau la cel cu duhuri
necurate in mancare. Se, pun in farfuria celui care mananca cateva picaturi,
iar dupa ce mananca se spala farfuria singura si se arunca apa la o floare sau
la un loc curat din gradina.
Nu se arunca la chiuveta, la
canalizare sau la animale.
Mai exista in Biserica ortodoxa inca
doua feluri de ulei sfintit, unul este cel care se face la botez si se pune in
apa din cristelnita si se unge copilul cu el la toate incheieturile, iar cel
de-al doilea fel de ulei sfintit este cel de la sfintirea casei, cand se ung
toti peretii casei la toate punctele cardinale avand semnificatie biblica de
binecuvantare a casei unde locuim. Pentru animale exista rugaciuni de sfintire
a cerealelor sau a sarii, care se da animalelor, spre alungarea duhurilor
necurate, care se incuibeaza in gospodarii din cauza raufacatorilor care trimit
duhuri rele inclusiv asupra animalelor. Deci este exclusa folosirea uleiului
sau a fainii de la Taina Sfantului Maslu pentru animale.
Atat cu uleiul sfintit de la Sf.
Maslu care este pus intr-o sticla separat cat si cu uleiul de la Litie,
crestinul se poate mirui pe frunte in semnul sfintei cruci in fiecare zi sau se
poate administra intern.
De asemenea, noi crestinii ortodocsi
ne mai putem impartasi de uleiuri sfintite direct de la Harul lui Dumnezeu fara
interventia preotului, de la candela icoanelor facatoare de minuni sau de la
candela ce arde la sfintele moaste.
Aici parca harul sfintitor la care
sunt aprinse candelele este prezent in acel ulei care poate fi miraculos, de
cele mai multe ori, la multi credinciosi care-l iau cu multa credinta, evlavie
si inchinaciune, la acei sfinti. Acest fel de ulei se poate administra ca si
celelalte dinainte despre care am vorbit, insa aici ne imaginam prezenta
personala a sfantului de la care am luat uleiul si-l simtim in rugaciunea
noastra.
d) Cruci, icoane, troițe
Casa crestinului fara cel mai
important simbol al sau - Sfanta Cruce - poate avea multe lipsuri si poate fi
privata de prezenta Harului Duhului Sfant. De aceea se recomanda ca fiecare
casa si chiar fiecare camera sa aiba pe perete o sfanta cruce si o icoana.
Aceste obiecte sfintite pe langa incarcatura harica pe care o detin reprezinta
si pe cei care sunt pictati: Mantuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului sau
diferiti sfinti. Sfantul care este pictat pe acea icoana este prezent in icoana
dupa ce s-a sfintit, prin energiile necreate ale Duhului Sfant. Deci Duhul Sfant
este prezent in casa si o protejeaza. Cei care nu au icoane in casa nu au o
asemenea protectie si o asemenea prezenta. Chiar si o iconita purtata la tine
sau o cruciulita sfintita te ajuta in multe imprejurari ale vietii. S-au
intalnit cazuri cand o iconita sfintita la masina si o rugaciune rostita de
sofer inainte de a se urca in masina l-au ferit de un mare accident, dupa
cativa kilometri de mers. O casa ce avea multe icoane in ea a fost salvata de
la un incendiu, pentru ca prezenta sfintilor din icoane nu a ingaduit acest
lucru si a protejat casa. Reversul acestor lucruri protectoare este din pacate
prezenta in multe case ale crestinilor din ziua de azi a diferitelor tablouri
cu nuduri sau pornografii ce provoaca plecarea Duhului Sfant din acea casa si
lipsa de oricare protectie harica din ea. Nefiind Duhul Sfant in acea casa,
este prezent opusul lui, adica spiritul rau al diavolului si al ingerilor lui.
De asemenea troitele de la
intersectii de drumuri isi au rostul lor. Spiritele rele fug din acel loc si
din acea zona. Preotul cand sfinteste troita se roaga astfel: "...Trimite
acum harul Preasfantului Tau Duh peste acest semn al crucii si-l
binecuvanteaza, il sfinteste si-i da lui ca sa fie semn infricosator si tare
asupra tuturor vrajmasilor vazuti si nevazuti... si tuturor celor ce se vor
inchina Tie inaintea semnului acestuia si rugaciuni vor aduce, sa le fii
milostiv ascultator si indurat implinitor al tuturor cererilor celor catre
mantuire..." (Moliftelnicul; Randuiala sfintirii crucii si troitei).
Cand treci pe langa o troita si te
inchini inaintea ei parca simti ca te apropie ceva de ea, parca o energie te
atrage, iti da mangaiere, liniste. Cam cu masura credintei pe care o ai fata de
Sfanta Cruce si Cel Rastignit pe ea, cu aceeasi ti se raspunde. Punand mult
suflet si credinta primesti mangaieri si satisfactii pe masura. Aici nu se mai
poate pacali nimeni, nu mai poate vicleni nimeni.
Daca noi crestinii ortodocsi avem
aceste comori inestimabile si nu le constientizam, nu stim sa
"profitam" sau sa "uzam" de ele este dureros. Unii vor
spune ca nu conteaza mult aceste lucruri la intarirea credintei sau la
mantuire. Dar sa nu uitam ca de la lucrurile mici pornesc cele mari, sau daca
nu le infaptuim pe cele mici, pe cele mari nu numai ca nu le vom putea
infaptui, dar nici nu le vom putea cunoaste.
Cunoasterea lui Dumnezeu este
infinita, evolutiva si progresiva, daca nu ai un punct de pornire de jos nu
poate fi o sustinere obiectiva si reala ci numai una imaginara si ireala. IL
rog pe Bunul Dumnezeu sa ne lumineze spre tot lucrul bun si folositor.
Extras din Sfaturi
duhovnicesti - Arhim. Ioachim Parvulescu, Repere morale pentru o viata practica
crestin – ortodoxa, Sfanta Manastire Lainici 2004
0 comments:
Trimiteți un comentariu