Maica MACARIA(persoana prin care Sfantul Efrem cel Nou a binevoit sa se faca cunoscut)

Persoana prin care Sfantul Efrem a binevoit sa se faca cunoscut intregii lumi este Maica Macaria. Pe numele din lume Margarita Desipri, ea s-a nascut in 12 martie 1911 in satucul Fataladi din Insula Tinos din Marea Egee. Din parinti evlaviosi, avand un bunic preot din partea mamei pe care l-a indragit nespus de mult, parintele Antonie. Familia Desipri a fost binecuvantata cu nasterea a multi copii, dintre care doua fete au devenit monahii, iar unul dintre baieti preot, Andrei, singurul care mai traieste astazi.Domnul o chema la nevointe deosebite. Pe timpul ocupatiei si-a facut simtita prezenta binevoitoare in inchisorile de femei din Atena.

A intrat in manastire pe 11 decembrie 1930, mai apoi primind in 31 iunie 1932 tunderea in monahism cu numele de Macaria. Aprinzandu-se cu ravna pentru cunostiinta Sfintilor lui Dumnezeu si voind a cunoaste nemijlocit cum vietuiau si se osteneau vechii pustnici greci, ea s-a retras i Nea Makri, intr-un loc in care se stia prin traditie ca este una din cele mai vechi vetre pustnicesti ale acelui tinut.

In vara anului 1945, vizitand localitatea Nea Makri din peninsula Atica, a urcat sa aprinda o candeluta intre ruinele a ceea ce avea sa i se descopere ulterior ca fiind Manastirea stavropighie de calugari de odinioara din „Muntele celor neprihanmiti”.Inca de atunci a inceput sa simta ca acel loc este un loc sfant. Un loc unde, cu voia lui Dumnezeu, va ramane pana la sfarsitul vietii. Si-a incropit o chiliuta si a continuat acolo viata monahaa, noaptea lucrand pentru a-si asigura cele absolut necesare traiului si ziua, in afara de slujbe, cercetand ruinele vechii bisericute a Buneivestiri si ale chiliilor de odinioara. A trait in conditii aspre, incalzita iarna de focul rugaciunilor arzatoare catre Dumnezeu, avand drept acoperire numai o invelitoare lasata de un cioban care descoperise ca acolo traia cineva.

Dupa multa rugaciune si statornicie in ravna launtrica pentru a afla cum vietuisera Sfintii nevoitori ai acestor locuri, Mantuitorul Hristos i-a descoperit Maicii Macaria osemintele Sfantului Mare Mucenic Efrem. Acest lucru se petrece in 3 ianuarie 1950, iar MAICA Macaria era aproape de varsta de 40 de ani, foarte apropiata de a celui ale carui moaste i-au fost descoperite de Mantuitorul. Iata cat de minunat a lucrat Domnul, daruind raspuns Maicii Macaria nu un cuvant, ci un Sfant de o varsta foarte apropiata de a ei. Cu adevarat cuviintele cele mai frumoase ale lui Dumnezeu sunt Sfintii.

Intre ruinele vechii manastiri....

''Asezata intre ruinele vechii manastiri, unde sfanta Pronie imi calauzise pasii, mi-am intors gandurile catre anii care s-au scurs, catre vremurile de demult, cand peste tot erau risipite osemintele sfintilor care au inrosit si au hranit cu sangele lor arborele Ortodoxiei.

Curatind aceste ruine, ma gandeam ca ma aflu intr-un loc sfant si ma rugam asa: “Doamne, Dumnezeul meu, invredniceste-ma pe mine, smerita roaba a Ta, sa vad pe unul din parintii care au trait aici”. Dupa un timp oarecare, in care eu m-am rugat fara incetare, am auzit inlauntrul meu un glas zicandu-mi: “Sapa acolo si vei afla ceea ce doresti” si mi s-a aratat minunat, in chip tainic, un coltisor de pamant in pridvorul manastirii. Timpul trecea, iar glasul, si mai puternic si mai inflacarat, imi porunci: “Sapa acolo si vei afla ceea ce doresti“.

Atunci i-am aratat acel loc muncitorului pe care il chemasem in acele zile pentru o mica reparatie. Doar ca el nu a vrut sa sape in locul pe care glasul launtric mi-l insemnase. El voia sa sape undeva mai departe. In fata incapatanarii lui, l-am lasat sa sape unde voia, dar am ramas acolo, rugandu-ma sa nu poata plini lucrul, sa dea de piatra si sa fie silit sa vina la locul aratat de tainicul glas. Si, in sfarsit, in vreme ce el incerca in trei sau patru locuri, dadu de fiecare data de pietre si, pana la urma, se intoarse la locul pe care i-l aratasem la inceput. Acolo – vatra, trei nise, peretele pe jumatate prabusit – totul arata ca in acel loc fusese candva chilia unui monah si ca din ea ramasesera doar ruinele, pentru a ne vorbi de drama care s-a savarsit in acel loc. Am curatat locul de pietrele care il acoperisera si lucratorul a inceput sa sape. Era destul de agitat, putin manios si ma temeam sa nu faca vreo stricaciune.

I-am zis:

- Nu te grabi, nu te obosi, lucreaza usurel.

Si, ca si cand nu m-ar fi auzit, a continuat sa sape in acelasi fel.

I-am spus:

- Poate ca cineva este ingropat aici si s-ar putea sa strici ceva. Te rog, fii cu luare – aminte!

Atunci a inteles si mi-a zis:

-Tu chiar crezi ca este adevarat ceea ce-ti trece prin cap?

Si, intr-adevar, eram atat de sigura, ca si cum as fi vazut. Sapand tot mai mult si ajungand la o adancime de putin peste 1,7 metri, harletul aduse mai intai la lumina craniul omului lui Dumnezeu. Si, in aceeasi clipa, o mireasma de nespus se raspandi de jur imprejurul nostru. Muncitorul pali pe data, limba ii amuti si i se taie rasuflarea.

- Lasa-ma singura, te rog, i-am zis, si el se indeparta.

Am ingenuncheat cu evlavie si am imbratisat ramasitele Sfantului, presimtindu-i adanc maretia martiriului. Sufletul meu s-a umplut de bucurie. Aflasem o mare comoara. Apoi, inlaturand cu grija pamantul, am descoperit sfintele sale moaste intregi, care, in ciuda sederii lor de multe veacuri in pamant, nu putrezisera.

Am inteles ca era vorba de un cleric, caci, dand la o parte pamantul din dreptul sfintelor sale maini, am zarit marginile manecii unei rase. Haina nu avea pe ea nici cea mai mica urma de praf, era foarte curata, cusuta mai grosolan, cu o lucratura precum cele din vremurile de demult, iar grosimea firului era mai mare de un milimetru. Dezvelind locul unde se aflau picioarele, iata din nou tivitura rasei curate, ca si cea a manecilor, in vreme ce urma picioarelor Sfantului se imprimase pe sol.

N-am stiut ce sa fac mai intai – sa ma bucur, ori sa plang -, intrebandu-ma cum ajunsese omul lui Dumnezeu ca sa fie ingropat acolo. Ce se intamplase? Ce vazusera ochii lui? Ma gandeam ca trebuie sa se fi intamplat o drama cutremuratoare. Am incercat sa-i curat moastele de noroi, dar oasele mainii se faramitau; ploaia patrundea in mormant. De aceea, am asezat osemintele, asa cum erau, intr-o nisa deasupra mormantului. Dar ce sa va spun despre ploaia care incepu sa cada? S-ar fi zis ca cerul arunca frunzulite argintate cu care il stropea pe Sfant si mormantul lui. Era seara, asa ca am citit vecernia; eram inca singura in acel loc sfant in care ma calauzise Dumnezeu.

Deodata, am auzit pasi care pornisera dinspre mormant si inaintau spre curte: au ajuns pana la usa bisericii. Erau pasi puternici si hotarati si am simtit ca erau ai unui barbat viguros. A fost singurul moment cand mi-a fost teama. Am simtit cum tot sangele imi ingheata si, paralizata de spaima, nici nu m-am putut intoarce inapoi.

Atunci i-am auzit glasul, zicandu-mi:

- Pana cand ma vei lasa acolo? Si el, care mi-a pus capul asa…!

M-am intors si l-am vazut: era inalt de statura, cu ochi mici, rotunzi si cu usoare riduri pe la colturi. Barba ii acoperea gatul si de aici se despartea intr-o parte si in alta si in fata, era putin buclata si de culoare neagra. Purta imbracaminte calugareasca, in mana stanga tinea o faclie foarte stralucitoare, iar cu mana sa dreapta binecuvanta. Sufletul meu se umplu de fericire si de o bucurie de nespus. Am dobandit din nou curaj si putere. Frica disparu, l-am simtit aproape de mine si i-am spus:

- Iarta-ma, maine, de indata ce Dumnezeu va face sa rasara zorii zilei, ma voi ingriji de tine.

Intr-o clipa s-a facut nevazut, iar eu am incheiat in tihna vecernia. A doua zi, dupa slujba utreniei, am luat sfintele moaste, le-am curatat, le-am spalat si le-am pus intr-o firida, in Sfantul Altar, aprinzand o candela alaturi. In seara aceleeasi zile, l-am vazut in somn pe Sfantul barbat al lui Dumnezeu stand in picioare in biserica, in partea dreapta, si tinand alaturat o icoana stralucitoare, avand pe ea chipul lui. Icoana era in marime naturala, imbracata in argint vechi si lucrata de mana. Langa el se afla un mare policandru sub care am aprins o lumanare de ceara curata.

L-am auzit zicandu-mi:

- Iti multumesc mult. Ma numesc Efrem.

Cu cat timpul trecea, aveam in mine o nesiguranta cu privire la cele intamplate. Intr-o zi, dupa vecernie, cand am intins mana sa inchid usa bisericii, am auzit trei batai, ca si cum cineva ar fi lovit cu un sirag de matanii de chihlimbar in usa. Am inteles ca era Sfantul. Am intrat in Altar, unde ii asezasem sfintele moaste si, dupa ce am aprins o lumanare, m-am inchinat. Dar ce sa va spun? Cum as putea cuprinde in cuvinte simtamantul pe care l-am avut inaintea miresmei ceresti care se raspandea din sfintele moaste? Un adevarat noian mi-a invaluit intreaga fiinta, am simtit in mine insami Raiul, dar, in acelasi timp, si micimea mea in fata acestei maretii.''

Maica Macaria

Prin viata si marturia ei neincetata, Maica Macaria, a vestit tuturora cele descoperite de catre Sfantul Efrem Cel Nou., pe locul unde fusesera aflate sfintele moaste ridicandu-se o Manastire inchinata Marelui Mucenic. Pana la sfarsitul vietii sale stareta Macaria a fost o adevarata pilda de credinta si rugaciune urmand pe cat i-a fost cu putinta nevointele si ostenelile pustnicesti ale Sfantului Efrem. Cuvioasa Macaria a trecut la cele vesnice in 23 aprilie 1999, la praznicul Sfantului Gheoghe, fiind in varsta de 88 de ani.

Staretei Macaria Despiri – care este o persoana foarte duhovniceasca – i-a fost dat sa auda de la Sfantul Efrem aceste cuvinte: “Voi face multe minuni!”

Deoarece Sfantul Efrem face multe minuni – adica e în foarte mare masura un facator de minuni -, el se aseamana duhovniceste cu Sfantul Rafail din Mitilene.

„Voi face multe minuni” - i-a spus Sfantul Efrem Staretei Macaria cand i s-a aratat nemijlocit.

„Ii voi ajuta pe multi înainte sa vina suferintele!… înainte sa vina nenorocirile”.

Am auzit eu însumi aceasta de mai multe ori de la egumena Manastirii de la Nea Makri. Este o persoana foarte duhovniceasca, ea fiind cea careia i s-a descoperit Sfantul Efrem. Acesta a fost îngropat vreme de 500 de ani si el însusi i-a aratat egumenei locul unde era îngropat. Ea a sapat în acel loc si a gasit moastele. Sfantul Efrem face multe minuni. Fara îndoiala, avand în vedere scrierile si prorociile Parintilor, din pricina ca nu ne pocaim, ne sunt pregatite suferinte…

teolog Nikolas Sotiropoulos, Grecia

Read More

Copacul unde a fost martirizat Sfantul Efrem cel Nou

Toate lucrurile acestea care le voi spune si pe care le ve-ti citi sunt marturisite de Sfantul Efrem dupa descoperirea moastelor sale prin Maica Macaria.Ele nefiind cunoscute din copilaria sa, nu sunt lasate in scripte si nicidecum nu le-a scris cineva despre el atunci cand era micut. Toate acestea s-au aflat mult mai tarziu dupa mai bine de 500 de ani.

Felul in care Sfantul a aratat cum a murit e greu de explicat. Prin iconomia lui Dumnezeu a fost prins si robit chiar in ziua sa de nastere,14 septembrie, ziua crucii, purtand astfel grea cruce.
De pilda, o femeie care s-a dus sa se inchine icoanei lui, dintr-o data l-a vazut acolo pe Sfantul Efrem pironit pe un copac, atarnat de picioare, trupul fiindu-i stapuns de piroane mari ca si cele cu care a fost tintuit Domnul Hristos.I-au strapuns pantecele cu un taciune mare inrosit si atat l-au lovit si l-au batut, incat tot copacul era plin de sangele lui, iar carnea ii statea imprastiata imprejur. Astfel a fost martirizat. Sfantul Efrem se ruga si astfel si-a dat duhul, in acele chinuri. Mai apoi, o alta maicuta de la acea manastire povesteste cum a fost ingropat trupul Mucenicului, marturisandu-le acestea tot in urma descoperiri a Sfantului Efrem. Vreme de multe zile, trupul Sfantului a ramas jos langa dud, caci nimeni in afara de turci nu stia ce se petrece acolo, nici unul dintre crestini neindraznind sa urce in locul unde se aflau armatele turcesti.

La multe zile de la plecarea turcilor, cativa sateni crestini au urcat pe Colina Neprihanitilor si doar un caine, poate al manastirii, alerga spre locul unde a fost martirizat Sfantul Efrem. Cu adevarat, peste veacuri si acest caine a ramas in memoria Dumnezeirii, caci numai de acolo se putea vesti acest adevar. Dumnezeu nu uita nimic, nici pe cainele acesta mergand plangand si inconjurand tot timpul copacul martiriului si parca pazindu-l pe Sfantul Efrem.

Celelalte batjocoriri pe care le-a suferit Sfantul Efrem sunt nenumarate, insa merita subliniat inca ceva.Si anume ca atunci cand au venit cei trei tarani, nu se vedea trupul Sfantului agatat pe lemn, caci saracul caine nu facea decat sa fuga de la tarani la trupul lui, ca si cum ar fi vrut sa le spuna unde e trupul Mucenicului. Atunci oamenii au inteles ca este ceva acolo si, luand de jos trupul au strans tot ce se putea strange, pentru ca erau bucati din trupul lui peste tot, si apoi l-au pus in mormant.

Povesteste mai departe maicuta, careia i-a fost randuit sa vada acestea , ca acel caine s-a dus si si-a bagat botul intr-o scorbura si a mai scos o bucata din trupul Sfantului Efrem si a adus-o acolo. Iar maicuta se minuna cu cata delicatete tinea acel caine bucatica din trupul Mucenicului.

Sfantul Efrem a patimit si n-a fost cunoscut nimanui vreme de 500 de ani. Descoperirile despre el sunt minunate, cele despre patimirea sa muceniceasca, Sfantul descoperindu-le mai multor oameni. Ganditi-va numai ca maicii de acolo, de la manastire, Sfantul i s-a aratat in chilie, l-a vazut limpede,era tocmai dupa rugaciune si se intinsese putin. Era inalt, foarte slab, putin aplecat de spate, cu haina monahala, cu parul lasat pe umeri. Haina calugareasca era neagra, dar era atat de invechita, incat devenise verzui. Arata ca un monah adevarat, iar de un om cu o astfel de infatisare te-ai fi temut daca l-ai fi vazut dintr-odata in chilia ta. Si totusi Maica Macaria a simtit multa odihna cand i-a fost dat sa-l vada. El s-a apropiat de patul ei, dar nu s-a apropiat pasind, ci a fost dintr-odata langa patul ei si i s-a aplecat la ureche, gaind:

''In anul 1526, la 5 mai, la noua dimineata, a murit martirizat Sfantul Efrem cel Nou''.Atunci Maica Macaria s-a gandit:''Sa ma ridic sa notez''. Iar el a zis din nou:''In anul 1526, la 5 mai, la noua dimineata, a murit martirizat Sfantul Efrem cel Nou'', repetand aceasta de sapte-opt ori, incat Maica Macaria se gandea ca de acum va tine minte.Deci sa tinem minte dragi iubitori de Dumnezeu, iubitori ai Sfantului Efrem ca in anul 1526, la 5 mai, la 9 dimineata, a murit martirizat in chinuri groaznice, bunul Sfant Efrem cel Nou.

Asadar, aceste lucruri au fost descoperite atat de detailat, incat nici daca am fi fost de fata nu am fi vazut asemenea amanunte.Insa toate acestea s-au aratat si au ramas in memoria Dumnezeiasca, in pomenirea lui Dumnezeu, si sunt amintite acum, incat le stim si noi. Sfantul Efrem este pomenit astazi si prin el Dumnezeu a facut si face minuni nenumarate si mari, intarind din nou credinta in poporul dreptcredincios. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou.Bunul si iubitorul nostru Sfant.

Amin.

Sa mergem pe firul povesti, adevaratei si tulburatoarei povesti a Sfantului Efrem cel Nou. Cunoscandu-i martirul orice inima nu poate sa nu se tulbure...si sa nu-si doreasca al cunoaste.Deci sa pornim pe urmele bunului nostru Sfant.

In anul 1966, in ziua de 29 aprilie, monahia Macaria a primit din nou descoperire de la sfant:

''Deodata l-am vazut langa mine, venise fara sa paseasca. A soptit cu multa evlavie...

''Sfantul Efrem si-a sfarsit viata muceniceste, sub turci, in anul 1426, pe 5 mai, la ora noua dimineata.''

In seara urmatoare o alta monahie a avut un vis in care i s-a descoperit martirul Sfantului. Fusese legat cu capul in jos de un copac batran si in mijlocul pantecelui i s-a infipt o bucata de lemn aprins, care ii ardea madularele, in timp ce trupul ii era strapuns cu multe cuie.

Din ziua de 14 septembrie, cand implinea 42 de ani, Sfantul Efrem si-a inceput urcusul mucenicesc, caci vreme de opt luni si jumatate turcii l-au chinuit in fel si chip, nadajduind sa-l faca sa se lepede de Hristos si sa-l marturiseasca pe Alah drept Dumnezeu. Astfel, ziua de 14 septembrie a devenit pentru Sfantul Efrem o a doua nastere prin crucea patimirilor.

Ramanand netulburat si luminos prin rugaciune si credinta, Sfantul Efrem a fost torturat in chip cumplit de catre turci, chiar in curtea Manastirii in care se nevoise atatia ani. Apoi turcii l-au inchis intr-o camaruta mica, fara hrana sau apa, batandu-l in fiecare zi si sperand ca-l vor birui si se va lepada de Hristos pentru a deveni musulman.

Vreme de mai mult de 8 luni, Sfantul Efrem a indurat chinuri si torturi groaznice. Supus caznelor de o barbarie rar intalnita, indurand chinuri groaznice, dincolo de cuvinte, Sfantul Efrem nu se abate nici in aceste ultime clipe cumplite ale vietii sale, dand marturie despre iubirea imensa si credinta desavarsita care dealfel i-a dat forta sa-si indure cu vrednicie, cumplitul martir. Cand turcii au priceput ca, orice vor face, Sfantul va ramane credincios lui Hristos, au hotarat sa-l omoare la praznicul Invierii, spre mai multa batjocorire a crestinatatii.

Din pricina ca turcii nu au izbutit sa-l infranga pe Sfantul Efrem prin nici un fel de caznire, dar şi pentru ca el sa nu fie o pilda de staruinta in credinta in Hristos, paganii l-au spanzurat cu picioarele in sus de un dud si i-au infipt un taciune aprins in pantece. Rugaciunea catre Dumnezeu a fost nedezlipita de pe buzele Sfantului Efrem si astfel a avut putere sa biruiasca pana in sfarsit toate caznele agarenilor, iar sufletul si l-a dat lui Dumnezeu tot intru rugaciune.
In vremea celor din urma patimiri ale Cuviosului Mucenic, batjocoritorii turci strigau catre el:

„Unde este Dumnezeul tau?! De ce nu te ajuta?!”, iar Sfantul Efrem se ruga astfel:

„O, Dumnezeule, nu tine seama de cuvintele acestor oameni, ci faca-se voia Ta, caci Tu le-ai randuit pe acestea!”.

Din cele descoperite Maicii Macaria in chip dumnezeiesc, aflam ca atunci cand turcii l-au atarnat pe Sfantul Efrem de dud, l-au batut pana l-au sleit de puteri. Ca sa il trezeasca din starea de sfarseala, au inceput sa-l traga de barba si sa i-o smulga. Din pricina multelor batai, hainele Sfantului erau numai zdrente, trupul fiindu-i acoperit mai mult de rani si sange decat de vesminte. Privelistea era cutremurator de jalnica. Cu toate acestea, indracirea turcilor nu avea masura si pofta lor nebuna nu ii saturau de sange. Atunci, unul dintre chinuitori a luat un taciune aprins si, luandu-si avant, l-a infipt cu toată puterea in pantecele Sfantului Efrem. Durerea va fi fost atat de mare, incat mintea omeneasca nu poate sa si-o inchipuie si sa o cuprinda in cuvinte. Sangele curgea din pantece, insa turcii nu s-au oprit nici acum. Trupul Sfantului se zvarcolea de durere si toate madularele ii erau o rana. Apoi, din pricina suferintei, Sfantul si-a pierdut puterea de a mai grai si s-a rugat Domnului in taina sa ii ierte pacatele. Din gura lui au tasnit sange si saliva, iar pamantul dimprejur era deja inrosit de sange si de bucati din carnea lui. Gandindu-se ca a murit, turcii l-au dat jos din copac, iar trupul Sfantului a cazut la pamant, indracirea lor nu avea sat in cruzime, asa incat au inceput sa loveasca cu piciorul in Sfant si sa-l bata cu toata puterea. Dupa o vreme, Sfantul Efrem a deschis ochii si a rostit:

„Doamne, in mainile Tale incredintez duhul meu”... si odata cu aceste cuvinte sufletul lui a parasit trupul. Era la ora 9 dimineata, in ziua de 5 mai a anului 1426 – fiind atunci Martea Luminata, a treia zi de Pasti. Turcii au facut acest lucru spre a defaima si uratii marele praznic al Invierii Domnului, insa cu siguranta ca la plecarea lor din viata aceasta, Dumnezeu le-a aratat ca acela pe care l-au chinuit cu atata bestialitate a dobandit viata fara de moarte.
Turcii au batjocorit si ciopartit trupul Sfantului dupa ce acesta si-a incredintat duhul in mainile lui Dumnezeu, ca mai apoi ramasitele pamantesti au fost adunate si ingropate cu cinste de catre tarani crestini din imprejurimile Manastirii.

Acest Sfant al lui Hristos isi dadu sfantul suflet in mainile Stapanului sau, de la care primi cununa de Mucenic si darul facerii de minuni.

Viata sa sfanta si sfarsitul crunt dar preafericit au fost nestiute de oameni, mai bine de 500 de ani, nimeni nu a stiut nimic despre acest Mare Mucenic. Insa prin descoperirea sfintelor sale moaste,Preafericitul Efrem, s-a facut cunoscut pana la marginile pamantului. In data de 3 ianuarie 1950,prin revelatie dumnezeiasca monahia Macaria descopera, Sfintele Moaste ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou, astfel fiind cunoscute viata si patimirile sale.

De aceea, Sfantul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, este sarbatorit de doua ori pe an:
*pe 3 ianuarie-ziua aflarii Sfintelor sale Moaste si
*pe 5 mai -ziua adormirii sale intru Domnul, in urma chinurilor cumplite suferite ca Mare Mucenic.

Minunile la moastele Sfantului Marelui Mucenic Efrem, aratarile lui in vis sau aevea, ajutorul grabnic oferit celor in nevoi, nenumaratele tamaduiri s-au facut cunoscute in numeroase scrieri. Marturiile fiind stranse la inceput de maica Macaria, iar dupa moartea ei, de maicile de la manastirea Sfantului. Odata citind martirul si cunoscand minunile lui devi parte din el, simtindu-l foarte aproape, nu poti sa nu iubesti un astfel de Sfant si mai ales sa il doresti ca ocrotitor al casei tale. Bucuria intalnirii, cu un mare sfant prin care Dumnezeu a lucrat imbelsugat facerile sale de bine este una ce nu se confunda, pentru orice om cu adevarat credincios.

Sfintii sunt vii,mai vii ca noi.Ceea ce au facut ei in trup , fac si dupa plecarea lor din trup.Viata ne invata ca sfintii sunt alaturi de noi, mai ales atunci cand le cerem ajutorul. Moastele si nu numai sunt marturia vietii nemuritoare pe care sfintii o primesc nu numai in sufletul, ci si in trupul lor muritor. Fericit este poporul care are in mijlocul sau comori de asa mare pret!

''Cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosului Lui.''

''Noule intre Sfinti, cel ce ai ramas nestiut multi ani,facatorule de minuni,Sfinte Efrem vrednicule de lauda,prin harul tau sfinteste pe toti cei ce vin si cad cu multa credinta la moastele tale cele izvoratoare de mir, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!

AMIN
sursa:https://www.facebook.com/sfantulefrem.celnou

Read More

Icoana izvorâtoare de mir

Cuvânt înainte la carteaMINUNILE SFÂNTULUI EFREM CEL NOUPRIN ICOANA SA IZVORÂTOARE DE MIR, Editura Areopag, 2013

  

Mari sunt minunile lui Dumnezeu, Cel ce a făcut din nimic lumea aceasta, univer­sul şi toate cele văzute şi nevăzute! Îngerii şi toţi sfinţii laudă minunile Lui cele negrăite, consfinţind prezenţa cerului aici pe pământ prin sfintele moaşte care iz­vo­­răsc minuni mari şi prin sfintele icoane făcă­­toare de minuni, care împânzesc unele biserici, catedrale şi mănăstiri. Aşa am văzut curgând mir de bună mireasmă duhovnicească şi la icoana făcă­toa­re de minuni a Sfântului Marelui Muce­nic Efrem cel Nou, marele făcător de mi­nuni, care aduce alinare durerilor, sufe­rin­ţelor pământeşti şi bucurie vieţii în lumea aceasta. Aduce mângâiere şi tot binele prin ru­gă­­ciu­nile celor ce i se roagă cu credinţă şi‑i solicită ajutorul. Şi eu ‑ fiind bătrân, înaintat în vârstă, şi su­fe­rind din tinereţile mele ‑ am cunoscut pu­te­rea lui Dumnezeu, ajutorul Lui şi iubi­rea Lui cerească faţă de zidirea Lui. Tot aşa, dă­ruind mântuirea tuturor, a dă­ruit sfinţe­nia şi puterea Sa şi sfinţilor, ca­re I s‑au dăruit şi s‑au jertfit pentru dra­gostea Lui.

Tot aşa se cunoaşte şi se primeşte aju­to­rul lui Dumnezeu şi prin rugăciunile şi mijlocirile Sfântului Efrem cel Nou, marele făcător de minuni.

Cel mai mic între preoţi,arhimandritul Ioan Ilarion,de la Mănăstirea Sihăstria Rarăului.

***

Din mila Lui, Dumnezeu a rânduit să văd aceste minuni foarte mari şi cu o im­por­­tan­­tă lucrare de vindecare a celor care s‑au închinat icoanei Sfântului Efrem. De fiecare dată când oamenii mă întrea­bă ce să facă, le spun aşa: „Vorbiţi cu sfân­tul din i­coa­nă, căci sfinţii nu mor nicio­dată. Ei sunt mij­­lo­citori către Dumnezeu”. Toţi care au venit cu credinţă, închinân­du‑se sfintei icoane, prin ea s‑au închinat sfân­tului şi sfâ­n­tul a vorbit cu ei. Sfântul este viu şi lu­crător. Mie viaţa mi‑a dăruit o încercare. Du­pă o meningită cronică, purtam zi şi noap­­te ochelari fumurii, de ‑3,5. Mergând în­tr‑o zi la control, acolo unde îl fac de obi­cei, mi s‑a spus pe loc că nu mai am nimic şi nu‑mi trebuie nici măcar 0,5 pentru îndrep­tarea vederii. Credeţi în Hristos, în minu­nile Maicii Sale şi ale sfinţilor rânduiţi de Biserica noas­tră Ortodoxă, printre care se numără şi Sfân­tul Efrem cel Nou, marele fă­că­tor de minuni! Dumnezeu este viu pentru cei curaţi cu inima.

Părintele Onufrie Căruntu

***

Mergând pentru prima dată în Grecia, în anul 2010, am auzit despre Sfântul Efrem pentru prima oară. Nu ştiam nimic despre el până atunci. La un moment dat, ghidul ne spune: „Să mergem la Sfântul Efrem!”

Dar nu ştia autocarul unde să meargă. A început în autocar o discuţie: „Dar ce, vreţi să ne omorâţi, pe aici? Cum să mer­gem la ora asta, aşa?” A venit o maşină, la un moment dat, şi a zis: „Pe aici e cărarea”, şi am ajuns imediat. Am intrat înăuntru, am văzut sfintele moaşte, ne‑am închinat toţi, în genunchi, frumos, şi la pangar am văzut că erau preţuri foarte mari la icoană ‑ şi nu aveam bani. Am plecat aşa. Când am ieşit pe poarta mănăstirii, văd icoana respectivă, dar avea nişte defecte, nu avea nici de prins nimic, şi era pusă în spatele cortului. Şi eu dau să zic: „Vreau şi eu icoana asta”, dar m‑a ajutat cineva care ştia greacă: „Vreau şi eu icoana asta!” Se uită vânzătorul, nici nu ştia ce să‑mi zică, cât să‑mi ceară, că o avea acolo pusă. Şi a zis: „Nu ştiu cum să cer, cât să cer”. Şi a cerut 15 euro. I‑a dat omul res­pectiv, mi‑a luat‑o el, şi am pus icoana aşa, strâns la piept, ţin minte, şi mergeam spre autocar, şi am spus: „Unde‑o punem? Asta‑i preţioasă! Unde‑o punem?”

Am venit în România, şi am ţinut icoa­na o perioadă la un domn, Avram îl cheamă, că eu n‑aveam unde să o ţin. La un moment dat, domnul Avram spune: „Pă­rinte, la icoa­nă se simte un miros, nu ştiu…” Eu îi zic: „Ei, te‑ai miruit matale. Eu ştiu de la ce simţi mirosul?” A adus‑o în casă, am pus‑o pe perete. Icoana era pusă acolo unde e acum cea cu sfinţii închisorilor de la Aiud, de la toate închisorile.

Şi, fiind acolo, în prima zi de Înviere, în seara de Înviere din 2010, eu eram pe Ra­rău şi am rugat pe două doamne care aveau cheia să vină să aducă sfânta lumină de Paşti în casă. Când au venit să aducă sfân­­ta lu­mină în casă, s‑au înspăimântat: de la Sfân­tul Efrem curgea mir, şi se vede şi acu­ma locul, se văd dârele, cum a curs… Şi mă sună şi‑mi zic. Dar eu zic: „Măi, aţi pătat voi cu ulei sau cine ştie cum…” „Nu, părinte, că n‑avem acolo candelă!” Zic: „Staţi, măi, cuminte, măi, că nu‑i nimic!”

Când am venit acasă, când am vrut mă odih­nesc, m‑am întins pe pat şi, în mo­men­tul acela, am văzut şiroaie! Am înmăr­mu­rit! Îl sun repede pe părintele stareţ de la Ra­rău: „Părinte, curge mir…” „Măi, sigur nu‑i de la candelă?” „Părinte, nu‑i, că nu‑i încă nicio candelă la sfântul!”

Un an de zile, n‑am spus altora nimic. După care, părintele stareţ a zis: „De‑acum e vorba de o minune!” Şi au început oame­nii să vină să se închine. Am pus acel jgheab de cupru, să curgă mirul în sticlă. După aia, după ce am venit acasă, am văzut şi eu. După un an de zile, a venit părintele stareţ să se închine, a văzut minunea. A venit lu­me, miercurea şi vine­rea a venit lume care se închina, şi au început minunile: enorme!

Una – s‑o luăm de la început cu minu­nile – vine o bătrânică cu feciorul ei, pe la aproa­pe 32 de ani, cred, care avea patima bău­­­tului, dar nu aşa… şi spirtul îl bea! N‑avea serviciu, stătea pe pensia ei, fuma. El n‑a crezut, el nu credea sub nicio formă, venea că‑l ruga mama lui; inclusiv mie mi‑a bă­ut din spirtul pe care‑l aveam în casă. In­clu­siv! Şi a venit a doua oară, a treia oară… Prima dată i‑am zis aşa: „Eu cred cu ade­vărat că, dacă te uiţi la Sfântul Efrem şi crezi şi tu, ai să fii bine!”

De fiecare dată, eu nu le‑am dat multe sfaturi. Atât îi îndemn pe toţi: „Du‑te, vor­beşte cu sfântul, promite‑i ceva, dacă poţi, sau roagă‑l să te ajute. Dar, dacă ai promis, să nu uiţi ce ai promis!” A treia oară când a venit, băiatul şi‑a găsit serviciu, s‑a lăsat de vicii, a început să vorbească cu o fată, a în­ce­put să devină om.

După care, o femeie care mergea în bas­ton, de‑abia se târâia, trebuia să meargă la operaţie, infiltraţii, câte şi mai câte; a venit primele zile, primele săptămâni, în baston. După aia, lăsa bastonul la uşă; acuma l‑a lă­sat de tot. Urcă scări, merge, totul este bine – slavă lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi!

Mai este un caz al unui copil care trebu­ie să fie operat şi, de fiecare dată când tre­buie să intre în operaţie, răceşte sau se în­tâm­plă vreo problemă. A venit la Sfântul Efrem de câteva ori şi eu nădăjduiesc şi cred cu adevărat că sfântul o să‑l ajute. Atât cere sfântul ăsta: să crezi! De atâtea ori – aici poa­te am greşit, i‑am zis şi părintelui Ioan de la Rarău – nu ştiu, mi‑e drag sfântul, dar de multe ori îndrăznesc mult aici, îl consi­der ca un frate.

Părintele Onufrie Căruntu

sursa:http://www.sfantulefremcelnou.ro/icoana-izvoratoare-de-mir/

Read More

Rugaciunea Parintelui Calciu pentru bolnavii de cancer.

Sunt parintele Calciu de la Biserica Sfanta Cruce, Washington DC.
Putine lucruri as putea spune eu, un om ca si tine, neputincios si pacatos, chiar daca slujesc lui Dumnezeu asa cum pot cu credinta pe care o am, dar si cu nedesavarsirea omeneasca. Asa cum spunem noi in rugaciunile de la Vecernie, nu este om care sa vietuiasca si sa nu fi facut pacate.
Ceea ce pot sa-ti spun fara frica de a fi gresit este faptul ca necazurile si bolile ne vin din cauza pacatelor noastre si ca doctorul sufletelor si al trupurior oamenilor este numai Iisus Hristos. Interventia lui minunata se face in mod direct (Spune, Doamne, numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea), sau El Insusi se atinge de un bolnav si acesta se tamaduieste indata. Sfanta Scriptura ne de multe situatii de vindecari minunate, dar si experienta omeneasca ne adevereste acelasi lucru: oamenii bolnavi aud o voce care le spune ceva in sensul vindecarii, sau Mantuitorul, sau Maica Domnului la apare in vis sau in vedenie si le spune ca se vor vindeca. De asemenea, Dumnezeu Isi arata puterea Sa in sfintii sai, in sfintele icoane si in sfintele moaste, de care, atingandu-se cineva, se vindeca.
Sfatul meu este sa te rogi cu putere si cu nadejdea nezdruncinata ca Dumnezeu te va asculta. Spovedeste-te, impartaseste-te si roaga-te Domnului sa te vindece.

Poti spune asa: Doamne Iisuse Hristoase, Mantuitorul meu, stiu ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul sufletului meu, pentru ca n'am facut nimic bun care sa-mi aduca aceasta bucurie, dar sunt si eu zidirea Ta, desi nu am urmat poruncile tale. Iarta-ma, Stapane, intoarce-Ti fata spre mine si nu lua in seama rautatile mele pe care in toata ziua, cu nesocotinta le-am facut.
Vindeca-mi boala, alunga neputinta trupeasca si sufleteasca ce m'au coplesit, alunga-mi fierbinteala inimii si a mintii, lungeste-mi zilele, mai da-mi o vreme de pocainta si ma voi intoarce cu toata inima spre Tine, Facatorule al meu si Dumnezeu. Stiu ca toate sunt cu putinta la Tine si daca nu m'am vindecat pana acum este pentru ca nu Te-am cautat cu toata fiinta mea. Ca inca mai sunt cutreierat de indoieli si de razvratiri. Stiu, Doamne, ca nu ma voi putea ruga daca Tu nu-mi vei trimite duhul rugaciunii, duhul pocaintei, duhul parerii de rau pentru tot ce am gresit. Nu lua in seama pacatele tineretii mele, nici ale parintilor mei, ci primeste numai strigatul meu de durere si ma ocroteste impotriva desnadejdii. Aprinde-mi rugaciunea mea ca pe flacara care sa-mi curete pacatele; asculta cuvantul meu de iertare care sa intre in urechile Tale Sfinte si sa ma primesti ca pe Fiul Risipitor, caci in desfatari pacatoase am cheltuit viata mea. Ajuta-ma sa-mi recastig viata, iarta-ma, iubeste-ma cum Tatal si-a iubit Fiul Risipitor cand s'a reintors la el; cauta-ma ca pe o oaie pierduta, adu-ma inapoi la staulul Tau - Sfanta Biserica - si spune-mi ca slabanogului de la Scaldatoarea Vitesda: Ridica-te, ia-ti patul si umbla.
Si ma voi ridica din patul durerii mele, voi pune la picioarele tale viata mea si sanatatea pe care Tu mi-o redai si fara incetare voi lauda numele Tau cel sfant, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fa aceasta si vei fi viu.

Cu dragoste parinteasca,

Preot Gheoghe
sursa:https://www.facebook.com/photo.php?

Read More

Floriile

Creştini ortodocşii au intrat, începând de luni, în săptămâna Floriilor, a şasea sătămână din Postul Paştelui. Până la Florii, credincioşii îşi amintesc de boala, moartea şi învierea lui Lazăr şi se pregătesc să întâmpine intrarea lui Hristos în Ierusalim.

Vinerea Floriilor, denumită şi Vinerea Ouălor, precum şi Vinerea de dinaintea Crăciunului sunt Vineri Scumpe şi se ţin cu credinţă pentru a fi feriţi de arsuri.

De Sâmbăta Floriilor, în popor se sărbătoreşte şi Lăzărelul, Moşii de Florii sau Sâmbăta lui Lazăr.

Legenda spune că Lazăr era un fecior cioban şi, înainte de a pleca cu oile, şi-a rugat mama să-i facă plăcinte. El s-a urcat într-un copac pentru a aduna frunze şi muguri pentru mioare dar, grăbindu-se să se întoarcă la plăcinte, a căzut şi a murit. Sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete – nora Babei Dochia -  l-a găsit, l-a dus acasă şi l-a spălat în lapte dulce pentru a-l pregăti de înmormântare. Laptele în care a fost spălat Lazăr a fost aruncat sub un nuc, iar în acel loc Lazăr a reînviat transformându-se în flori şi iarbă. De atunci a rămas şi obiceiul ca în Sâmbăta Floriilor să se jelească morţii.

Se mai spune că Lazăr era frate cu cucul. Iar într-o zi, cucul s-a rătăcit de Lazăr şi se strigau unul pe altul de dorul plăcintelor. De aici şi obiceiul să se facă plăcinte şi să se dea de pomană, ca să nu se mai rătăcească cucul de Lazăr.

Ziua morţii şi renaşterii lui Lăzărel aminteşte de sărbătorirea zeilor păgâni ai vegetaţiei şi coincide cu credinţa creştină prin care Hristos l-a înviat pe ucenicul său Lazăr din morţi cu o zi înainte de intrarea Sa în Ierusalim.

Duminica de Florii se serbează întotdeauna cu o săptămână înainte de Paşte, iar în popor se mai numeşte şi Duminica Stâlpărilor.

Denumirea populară a Floriilor vine de fapt de la zeiţa romană a florilor, Flora. Această zi face parte din şirul de sărbători ale primăverii cînd, tot în această perioadă a anului, în trecut era celebrată Flora cu ramuri înverzite ce simbolizau renaşterea naturii.  Peste această sărbătoare, creştinii au suprapus Intrarea Mântuitorului în Ierusalim care a fost întâmpinat cu mare bucurie şi cu ramuri verzi de măslin. Duminca Floriilor reprezintă pentru creştini începerea sărbătorilor Pascale care se termină cu Înălţarea lui Hristos.

În popor, Floriile sunt precedate de diverse datini.

În Transilvania dar şi în Banat, există obiceiul ca, în ajunul Floriilor, fecioarele să pună o oglindă şi o cămaşa curată, sub un păr altoit, iar răsăritul soarelui să le prindă a doua zi acolo. Oglinda era apoi obiect de farmece de dragoste. Tot în aceste regiuni, fetele fierbeau, aproape de miezul nopţii, apă cu busuioc în care înmuiau canafii de la prapurile (ciucuri de la steagul bisericesc) folosite la înmormântarea unei fete mari. A doua zi dimineaţa ele se spălau pe cap cu această apă pentru a avea părul frumos, iar feciorii să se uite după ele.

În alte zone, în amintirea morţii lui Lăzărel, fetele umblă, cu o zi înainte de Florii, din casă în casă. Ceata de fete este condusă de cea mai frumoasă dintre ele care este denumită Lăzărica. Aceasta, îmbrăcată în haine de mireasă, joacă în fiecare casă vizitată şi cântă păţania lui Lăzărică. Fetele se prind apoi în horă, iar în mijlocul lor joacă şi cântă Lăzărica. Fetele primesc de la gazde ouă şi plăcinte şi toate acestea aduc aminte de colinde.

Sărbătoarea Floriilor este tot timpul întâmpinată cu ramuri de salcie, aceasta fiind considerată simbol al regenerării, fiindcă salcia este prima plantă care se trezeşte primăvara. Se crede că salcia se grăbeşte să înverzească tocmai pentru a sluji Sfintele Florii. De aceia, Floriile mai poartă şi denumirea de Sărbătoarea înfloririi salciei.

În această zi, credincioşii duc sau primesc de la biserică rămurele de salcie. La ieşirea din biserică, credincioşii înghit mâţişorii (florile de salcie) pentru a preveni bolile de gât.

Ramurile sfinţite sunt puse acasă sub streaşină sau la icoane pentru a proteja familia şi gospodăria. În credinţa creştină, acest obicei vine de la ajutorul pe care salcia l-a dat Maicii Domnului în drumul ei dureros spre crucea de pe Golgota.

Se spune că cei ce se împărtăşesc în ziua de Florii şi îşi spun o dorinţă când se apropie de preot, aceasta se va împlini.

În credinţa populară este interzis să te speli pe cap de Florii că altfel albeşti ca pomii şi ca ghioceii şi de aceea este voie să te speli doar cu apă descîntată.

Bătrânii spun că aşa cum va fi vremea de Florii aşa va fi şi în prima zi de Paşti, iar pentru că urzicile înfloresc acum nu mai sunt bune de mîncat - de aici şi o altă denumire a sărbătorii, de Nunta Urzicilor. Şi tot tradiţia bătrânească spune că cei care nu sărbătoresc Lăzărelul se vor umple de pistrui.

Alte obiceiuri populare de Florii:

Cei care încă mai poartă mărţişorul pot ca în ziua de Florii să-l lege de ramurile unui copac înflorit.

Apicultorii învelesc stupii în ramuri înverzite de salcie pentru ca aceştia să se umple de miere.

În apa în care facem baie trebuie să punem flori sfinţite pentru a ne feri de boli.

Şăranii îngroapă mugurii de salcie sub brazdă pentru a avea recoltă bogată.

Mugurii din salciile de la Flroii trebuie aruncaţi pe foc în vreme de furtună pentru a împrăştia norii şi grindina.

De florii se aerisesc hainele, aşternuturile şi zestrea.

De florii se dau vitelor să mănânce ramuri de salcie pentru a se înmulţi şi a fi sănătoase tot anul.

Toţi cei care poartă cu nume de flori sunt sărbătoriţi cu veselie la români.

sursa:http://www.traditionalromanesc.ro

Read More

Acatistul Sfantului Gheorghe

Acatistul Sfantului Gheorghe

(23 aprilie)

Troparul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe (glas 4)

Ca un izbavitor al celor robiti si celor saraci folositor, neputinciosilor doctor, conducatorilor ajutator, Purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul 1

Mult nevoitorului al lui Hristos, Marelui Mucenic Gheorghe, acum toti din suflet sa-i cantam, laudandu-l pe el in sfintitele locasuri, ca pe un preastralucit mare soare al mucenicilor; si ca unul aparator al credinciosilor si ajutator, cu credinta sa-i strigam: Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Icosul 1

Inger intru nevointa cu adevarat te-ai aratat, purtatorule de biruinta al lui Hristos Gheorghe; ca materialnic si cu trup fiind, vitejeste pentru credinta ca un nematerialnic si fara de trup te-ai nevoit; pentru aceasta strigam tie unele ca acestea:

Bucura-te, ca te-ai aratat fire mai presus de fire.
Bucura-te, ca te-ai aratat materie mai presus de materie.
Bucura-te, tanarule, veselule si preafrumosule.
Bucura-te, incepatorule de nevointa al lui Hristos preaalesule.
Bucura-te, inger in trup, care covarsesti pe cei muritori.
Bucura-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea.
Bucura-te, ca intru nevointa in chipul soarelui te-ai aratat.
Bucura-te, ca, dupa fel, ca un inger te-ai infatisat.
Bucura-te, adevarata lucrare a darului.
Bucura-te, curata nelucrare a firii.
Bucura-te, cel prin care credinta s-a inaltat.
Bucura-te, cel prin care ratacirea s-a stricat.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 2

Vederile mintii avandu-le curatite, ai ales mai mult a patimi pentru Ziditorul si impreuna a muri cu El, decat a trai si a avea vremelnica castigare; caci ai dorit a te incununa cu cununa mucenicilor si a canta Domnului: Aliluia!

Icosul 2

Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cinstirii de Dumnezeu te-ai aratat dupa numire; iar necinstirii dezradacinator, toata inselaclunea idolilor din radacina smulgand-o. Pentru aceasta, vrednic esti a auzi de la toti acestea:

Bucura-te, semanatorul copacilor dreptei credinte.
Bucura-te, taietorul neghinelor inselaciunii.
Bucura-te, ca ai smuls spinii idolilor.
Bucura-te, ca ai semanat holda credintei.
Bucura-te, ca pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos.
Bucura-te, ca pe multi ai adus mantuiti lui Dumnezeu.
Bucura-te, purtatorule de grija al sadurilor slujirii Treimii.
Bucura-te, taietorul radacinilor credintei pagane.
Bucura-te, cel ce ai aratat pamantul cel neroditor.
Bucura-te, cel ce l-ai aratat luiDumnezeu roditor.
Bucura-te, cel prin care nedumerirea s-a pierdut.
Bucura-te, cel prin care cunostinta de Dunmezeu a rasarit.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 3

Din inaltime putere primind, te-ai aratat viteaz ostean nevoitorule al nestricatului Imparat Iisus, de stricaciosul imparat netemandu?te; ci de Dunmezeu luminat fiind, Domnului strigai asa: Aliluia!

Icosul 3

Avand, o, purtatorule de biruinta, ca o mare pavaza credinta lui Hristos in inima, ca un leu ravnind, in mijiocul nevointei barbateste ai stat, cu indrazneata cugetare. Pentru aceasta te binecuvantam zicand:

Bucura-te, incepatorule de toata biruinta al lui Dumnezeu.
Bucura-te, voievodule al lui Hristos.
Bucura-te, luptatorule nebiruit al credintei.
Bucura-te, de biruinta purtatorule, mare nevoitorule al Duhului.
Bucura-te, preatare David, care ai omorat pe Goliat.
Bucura-te, preaviteazule Samson, care ai biruit pe cei de alt neam.
Bucura-te, al dreptei credinte in lupte biruitorule.
Bucura-te, al gresitei credinte puternic cioplitorule.
Bucura-te, ca esti imbogatit cu inima de fier.
Bucura-te, ca te lauzi cu piept de diamant.
Bucura-te, viteazul Crucii cel biruitor.
Bucura-te, uriasul credinciosilor cel de cununa purtator.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 4

Dupa Ziditorul cu ravna ravnind, ca Ilie de demult, tu insuti indemnandu-te, intru nevointe ai intrat; ca n-ai suferit a unge capul tau, Sfinte, cu untdelemnul pacatosilor. Pentru aceea vrednicia de voievod ai aruncat-o lor, cantind lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

AIe slujitorilor de idoli defaimatoare porunci cele scrise impotriva crestinilor si a lui Hristos auzin-du-le, purtatorule de lupte, cu sufletul te-ai ranit ca un urmator al lui Hristos; pentru aceea, lumea si trupul dispretuind, auzi acestea:

Bucura-te, ca ai urat bogatia cea stricacioasa,
Bucura-te, ca ai impartit bogatia aceasta saracilor.
Bucurat-te, luptatorule impotriva indulcirilor pamantesti.
Bucura-te, mai inaltule decat bunatatile cele materialnice.
Bucura-te, ca ai calcat pe toata lumea cu picioarele.
Bucura-te, ca ai dispretuit marirea cea trecatoare.
Bucura-te, ca ai trecut cu vederea floarea tineretii.
Bucura-te, ca nu te-ai milostivit de frumusetea trupului.
Bucura-te, ca nu ti-ai crutat cu nimic viata.
Bucura-te, vrajmasule neimpacat al trupului.
Bucura-te, ca ai avut neimpatimirea de catre toate.
Bucura-te, ca ai luat biruinta peste patimile toate.
Bucurat-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 5

Dumnezeiasca iubire ai avut in inima ta, Mucenice, si foc al dragostei celei catre Hristos; de care, infierbantandu-ti-se mintea, indumnezeit cu totul si infocat te-ai facut; si pe toate acestea de fata ca un vis le-ai socotit, strigand lui Dunmezeu: Aliluia!

Icosul 5

Catre inchinatorul de idoli, Diocletian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce intarzii judecatorule si nu-mi gatesti in graba toate chinurile? Caci pe toate sunt gata a Ie primi pentru Ziditorul meu. De aceea auzi:

Bucura-te , nemasurata iubire catre Dumnezeu.
Bucura-te, infocata dorinta catre Hristos.
Bucura-te, foc nestins al dragostei celei dumnezeiesti.
Bucura-te, iubirea cea neincetata a Stapanului.
Bucura-te, ca pe toate le-ai dat si pe Hristos L-ai cumparat.
Bucura-te, ca, pentru Dumnezeu, ai socotit desfatari toate cele dureroase.
Bucura-te, ca ai biruit prin dor dorul trupului.
Bucura-te, ca ai stins vapaia prin vapaie.
Bucura-te, primitorul bunei desfatari.
Bucura-te, cel ce duhovniceste iubeai si impreuna asemenea erai iubit.
Bucura-te, cel ce de sineti cu totul te-ai instrainat.
Bucura-te, ca de Hristos cu totul te-ai apropiat.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 6

Cu totul s-a spaimantat tiranul de prea minunata barbatie a ta, Mucenice Gheorghe, si de cuvintele tale detunandu-se, peste uimit si fara de glas s-a facut, caci nu avea ce sa zica, nici nu stia sa cante Domnului: Aliluia!

Icosul 6

Luminat, o, Mucenice, in auzul tuturor in mljlocul luptei ai strigat: Unul este Dunmezeu-Treimea: Tatal si Fiul si Duhul Sfant; si Hristos este Dumnezeu. Pentru aceasta te binecuvantam pe tine zicind:

Bucura-te, stralucite al Treimii propovaduitorule.
Bucura-te, vesel trambitator al credintei.
Bucura-te, privighetoare cu dulce glas si mult viersuitoare.
Bucura-te, randunea cantatoare si rasunatoare.
Bucura-te, buze in cer tunatoare a Dumnezeirii lui Hristos.
Bucura-te, limba de miere curgatoare a iconomiei lui Hristos.
Bucura-te, al cuvantarii de Dumnezeu, propovaduitorule.
Bucura-te, ritor impodobit al credintei.
Bucura-te, sirena atragatoare a Parintelui.
Bucura-te, psaltire a Duhului bine rasunatoare.
Bucura-te, cel prin care adevarul s-a aratat.
Bucura-te, cel prin care minciuna s-a infruntat.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 7

Mari dupa tot chipul sunt felurile chinurllor, pe care le-ai suferit, Mucenice; caci, numai cugetand cineva la ele, i se frange chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai suferit, cu bucurie cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Tanar cu varsta, dar batran cu mintea, te-ai aratat, o, Mucenice Gheorghe; pentru aceea si chinurile cu barbatie, ca si cum altul le?ar fi patimit, le-ai suferit cu viteaza cugetare; de aceea cantam tie unele ca acestea:

Bucura-te, ca pantecele ti-a fost impuns cu ascutisul sulifei.
Bucura-te, ca trupul cu vine de bou ti-a fost lovit.
Bucura-te, ca ai fost batut peste gura cu multe toiege.
Bucura-te, ca ti-au fost legate mainile cu lanturi.
Bucura-te, ca ai fost tras pe roata cea cu ascutisuri.
Bucura-te, ca pieptul tau cu pietre a fost strivit.
Bucura-te, ca ai purtat incaltaminte inrosita in foc.
Bucura-te, ca ai petrecut trei zile in groapa cu var.
Bucura-te, ca ai baut inveninatoare bauturi.
Bucura-te, ca ai locult adeseori in temnita.
Bucura-te, ca ai fost pus in sulite prea ascufite.
Bucura-te, ca ai luat sfarsitul prin sabie.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 8

Cu total straine si preamarite sunt toate minunile cate ai facut, Mucenice Gheorghe, in luptele tale; si, dupa suferinte nenumarate, cu barbatie mare si cu putere, dand lauda lui Dumnezeu, ai cintat: Aliluia!

Icosul 8

Purtatorule de chinuri, avand in pieptul tau intreg pe Hristos, Cel ce este minunat intre sfinti, prin acesta lucrai minunile cele infricosatoare si mai presus de minte; de care noi inspaimantandu?ne, cu mirare strigam:

Bucura-te, cel ce varfurile sulitelor ai nesocotit.
Bucura-te, cel ce ai biruit chinurile rotii.
Bucura-te, ca te-ai aratat mai tare decat varul.
Bucura-te, ca ai invins puterea veninului.
Bucura-te, ca din mormant ai ridicat pe un mort dedemult.
Bucura-te, ca ai inviat boul lui Glicherie.
Bucura-te, cel ce ai izbavit un copil din Bulgaria.
Bucura-te, cel ce ai scapat un copil din Creta.
Bucura-te, cel prin care copilul a biruit.
Bucura-te, cel de care negutatorii s-au oprit.
Bucura-te, cel ce ai primit stalpul vaduvei.
Bucura-te, ca i-ai surpat pe zeii elinilor.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 9

Pe tine toata firea ingerilor vazandu-te stand in mijiocul luptei, tanar si putenic prin Hristos, singur luptandu-te, plesnind cu mainile te lauda; si bucurandu-se, pe Domnul slavea, cantand: Aliluia!

Icosul 9

Ritor al dogmelor credintei fiind, de trei ori fericite, si minuni multe savarsind, pe tine vazandu-te popoarele pe pamant, catre dumnezeiasca credinta a lui Hristos se indemnau, si se bucurau cu duhul, strigand tie unele ca acestea:

Bucura-te, privelistea ingerilor.
Bucura-te, privirea oamenilor.
Bucura-te, indulcirea puterilor ceresti.
Bucura-te, veselia oamenilor pamantesti.
Bucura-te, ca te-ai facut marire cerului si pamantului.
Bucura-te, ca bucurie ai adus ingerilor si oamenilor.
Bucura-te, desfatarea frumoasa a lumii celei de sus.
Bucura-te, lauda dumnezeiasca a lumii celei de jos.
Bucura-te, dulce stralucire a mintilor.
Bucura-te, dulce intrumusetare a sufletelor.
Bucura-te, cel prin care Biserica se veseleste.
Bucura-te, cel prin care toata lumea dantuieste.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 10

Ceata demonilor, vazindu-te pe tine, Mucenice, ca i-ai biruit pe ei prin lupta, caderea lor cu suspin amar o plangeau si acestea ziceau: Cum a biruit purtatorul de trup pe cei iara de trup si lui Dumnezeu canta: Aliluia!

Icosul 10

Toiag de biruinta mare si atotputernic ai ridiucat asupra amagirii elinilor; pentru aceasta si purtator de biruinta te numesti, Mucenice Gheorghe; de care noi, minunindu-ne, spre lauda strigam unele ca acestea:

Bucura-te, pierzatorul demonilor.
Bucura-te, surpatorul elinilor.
Bucura-te, cel ce ai sfaramat pe idolii cei neinsufletiti.
Bucura-te, cel ce ai vadit mestesugirile lor.
Bucura-te, ca ai infruntat stapaniri si incepatorii.
Bucura-te, caci cu varsarea sangelui tau pe leviatan l-ai inecat.
Bucura-te, cel ce focul amagirii l-ai stins.
Bucura-te, cel ce latirea politeismului al restrans-o.
Bucura-te, infricosatorule arzator al capistilor.
Bucura-te, preaputernicule sfaramator al idolilor.
Bucura-te, cel din a carui pricina satana suspina.
Bucura-te, cel prin care paganismul ofteaza.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 11

Cetele tuturor sfintilor intampinau, o, Mucenice, sfant sufletul tau, cand se suia la ceruri, si cu ingerii cantare de biruinta lui Dumnezeu strigau cu veselie, cantand impreuna: Aliluia!

Icosul 11

Lumina cea neapusa a Sfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Mucenice, si te bucuri acum de bucuria cea adevarata, nesfarsita si negraita, pentru chinurile ce ai suferit. Pentru aceasta strig tie:

Bucura-te, ca te desfatezi in viata cea fara de moarte.
Bucura-te, ca te impartasesti de lumina cea negraita.
Bucura-te, vorbitorule cu nematerialnicii ingeri.
Bucura-te, cel ce impreuna petreci cu toti sfintii.
Bucura-te, ca Impreuna ai patimit cu Hristos, Cel ce a patimit mai Inainte.
Bucura-te, ca acum te-ai marit impreuna cu Cel ce S-a preasiavit.
Bucura-te, cel ce ai dobandit imparatia cerurilor.
Bucura-te, cel ce te-ai impartasit de vesnica marire.
Bucura-te, cel ce porti cununa cea nevestejita.
Bucura-te, cel ce ai luat dupa dar indumnezeirea.
Bucura-te, neincetat-vazatorule al lui Dumnezeu.
Bucura-te, dumnezeiescule impreuna-mostenitor al lui Hristos.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 12

Dar ai luat, Mucenicule, de la Dumnezeu, a vindeca patimile sufletelor si ale trupurllor; pentru aceasta, da-le pe acestea si noua slujitorilor Bisericii tale, celor ce de amandoua suntem lipsiti, dar care cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Cu cantari de psalmi serband amintirea si luptele tale, Mucenice, te Iaudam pe tine si te binecuvantam din suflet, ca pe un fierbinte aparator al lumii, si toti cu cantarile, ca si cu buzele, sarutandu-te, strigam catre tine:

Bucura-te, comoara cea nefurata a saracilor.
Bucura-te, mare aparator al vaduvelor.
Bucura-te, binefacatorule in felurite imprejurari al credinciosilor.
Bucura-te, doctorule fara de plata al bolnavilor.
Bucura-te, ca te faci tuturor toate, pentru Hristos.
Bucura-te, ca scapi pe toata lumea din nevoi.
Bucura-te, grabnic ajutatorule al celor in nevoi.
Bucura-te, dulce mangaietor al intristarilor.
Bucura-te, izvorule nesecat al minunilor.
Bucura-te, curgere neincetata a darurilor.
Bucura-te, minunea Bisericii celei din Lida.
Bucura-te, rugatorule si mijlocitorule al tuturor.
Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!

Condacul 13

O, Mucenice Gheorghe, nume dulce si scump tuturor credinciosilor, aceasta scurta lauda, ce o aducem tie, cu blandete primeste-o, si de tot felul de intamplari fereste pe cei ce canta lui Dunmezeu: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se repeta Icosul 1 si Condacul 1.

Read More

Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu(icoana facatoare de minuni)

Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu este una dintre icoanele recunoscute ca facatoare de minuni, pastrate inca in Sfantul Munte Athos. Manastirea Zografu este manastirea bulgarilor, pe Sfantul Munte, ea fiind intemeiata undeva pe la sfarsitul secolului al IX-lea si inceputul celui de-al X-lea, de catre trei bulgari veniti din Ohrida. Semnatura manastirii bulgare apare intr-un tipicon al Sfantului Munte, in anul 927, ceea ce intareste ctitoria acesteia in cadrul secolului al IX-lea.

Numele manastirii este luat de la o icoana a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, zugravita in preajma secolelor XIII-XIV. Icoana este numita "Sfantul Gheorghe Zografu" deoarece se crede ca aceasta s-a zugravit singura, prin mijlocire dumnezeiasca. Cuvantul romanesc "zugrav" vine de la grecescul "zograf", care este alcatuit din doua cuvinte: "zoe", care inseamna "viata" si "grafos", care inseamna "scriitor". Astfel, "zugrav" inseamna "scriitor de viata".

Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu

Istoria icoanei Sfantului Gheorghe de la Zografu este legata de insusi momentul in care manastirea a fost ctitorita. Trei frati din Ohrida, anume calugarii Moise, Aaron si Ioan, au venit in Sfantul Munte, spre a duce viata retrasa.

Precum lumina nu se poate ascunde sub obroc, asa nici acestia trei nu au ramas multa vreme tainuiti. In scurta vreme, in jurul lor s-au adunat mai multi ucenici. Vazand aceasta, in anul 919, ei vor ridica o micuta biserica, pe actualul loc al manastirii.

In legatura cu hramul viitoarei biserici, ei nu au cazut de acord, caci unul dorea sa fie inchinata Maicii Domnului, altul Sfantului Nicolae, iar celalalt, Marelui Mucenic Gheorghe. Pentru a fi pace, ei au hotarat ca Domnul sa aleaga hramul manastirii.

Astfel, ei au luat lemnul pentru icoana hramului si l-au asezat in Sfantul Altar, nepictat si neatins. Incuind biserica, ei au purces la rugaciune de toata noaptea. In noapte, ei au vazut o lumina puternica izvorand din biserica. A doua zi, ei au gasit icoana zugravita in chip minunat, pe fata acesteia fiind minunat infatisat Sfantul Gheorghe. Se mai spune ca vreme de trei zile ei au postit si s-au rugat cu mare putere lui Dumnezeu.

Icoana Sfantului Gheorghe din Lodd - Palestina

In Palestina, in apropiere de Lida - Lodd, se afla Mormantul Sfantului Gheorghe. In aceasta manastire se afla o icoana minunata a Sfantului Gheorghe, inaintea careia se faceau multime de minuni. Intr-o zi, icoana s-a facut nevazuta de la ochii tuturor. In pofida tuturor cautarilor intreprinse in tara si in imprejurimi, nimeni nu a putut gasi icoana.

Intr-o noapte, Sfantul Gheorghe s-a aratat in vis egumenului acelei manastiri, pe numele sau Eustatie, si i-a spus: "De ce te istovesti peste masura de intristare si mahnire dupa mine, omule? Eu mi-am gasit biserica si manastire in Sfantul Munte Athos, unde este locul ales al Preasfintei noastre Stapane si Nascatoare de Dumnezeu. Acolo am dorit sa petrec. Daca vreti sa va mantuiti de mania care vine peste tine si peste aceia care sunt cu tine, ia pe frati si mergeti in pamantul si manastirea pe care ti le-am spus, si acolo ma vei afla, caci Domnul a dat intreaga Palestina si Siria spre nimicire saracinilor, din pricina inmultirii pacatelor si nedreptatilor savarsite de crestini."

Plecand parintii din Palestina, au mers in Sfantul Munte Athos. Aici, la Manastirea Zografu, ei au vazut icoana lor iubita, asezata insa pe un lemn nou, iar nu pe cel vechi, precum se afla in biserica lor. Vazand aceasta, nici unul dintre ei nu a mai vrut sa se intoarca in patria natala, ei ramanand in manastirea athonita pana la moarte.

Degetul episcopului necredincios a ramas lipit de icoana Sfantului Gheorghe !

Pana astazi, pe chipul sfantului, se vede foarte clar un deget de om. Degetul lipit de chipul sfantului este al episcopului Eparhiei de Vodin. Acesta, ajungand in manastirea Zografu, se inchina icoanei Sfantului Gheorghe, insa auzind istoria minunatei zugraviri a acesteia, el nu crezu minunii.

Necrezand nici minunea zugravirii, nici minunile savarsite inaintea icoanei, episcopul cel nebun a atins icoana cu degetul aratator, in chip batjocoritor. In clipa in care degetul a atins icoana, episcopul nu si l-a mai putut deslipi. Nici o metoda nu a fost suficienta spre a desprinde degetul lipit pe icoana. In cele din urma, durerile fiind crancene, degetul trebui a fi taiat. Pana astazi, acesta sta lipit pe icoana.

Sfantul Stefan cel Mare si a doua icoana a Sfantului Gheorghe de la Zografu

Manastirea Zografu s-a bucurat si ea de sprijinul Tarilor Romane. Mai intai din partea voivodului Alexandru cel Bun, iar mai apoi din partea lui Alexandru Aldea. Din pomelnicul manastirii reiese ca si Petru Rares, Alexandru Lapusneanul si Ieremia Movila au ctitorit aici, dimpreuna cu domnita Ruxandra, sotia Lapusneanului. Neagoe Basarab, Radu cel Mare si Vintila Voda, Aron Voda, Miron Barnovski si Vasile Lupu au ajutat si ei.

Insa cel mai de seama ctitor roman la Zografu ramane Sfantul Stefan cel Mare, care o numea "manastirea sa din Sfantul Munte", fapt confirmat de calugarul Isaia de la Hilandar, care spunea, la 1489, ca Zografu a fost infiintata de Sfantul Stefan cel Mare al Moldovei.

Inainte de Batalia de la Vaslui a avut loc o minunata intamplare. Fiindu-i teama de multimea paganilor, crestinii lui fiind cu mult mai putini la numar, Sfantul Stefan cel Mare a facut rugaciune. In noaptea aceea, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe i s-a aratat in vis si i-a zis: "Indrazneste in Domnul si sa nu te temi de aceasta multime, ci in zori aduna ostirile tale, le trimite asupra vrajmasilor lui Hristos, cu glas de trambita si alai. In aceasta vei cunoaste puterea lui Dumnezeu, care acum te ajuta, caci pentru aceasta sunt eu trimis, sa-ti arat cine va birui, si puterea aceasta este mare in tine si lucratoare, si o sa te ajut pe tine in toate bataliile. Tu sa innoiesti manastirea mea pustiita, numita Zografu, care este inMuntele Athos, si trimite acolo icoana mea pe care o ai cu tine.“

Sfantul Stefan cel Mare a refacut complet manastirea si a pictat biserica mare, construind si portul, intarit cu turn de aparare. Portul va fi reparat de care fiul sau, Bogdan Voievod, in secolul al XVI-lea, acesta pastrand pisaniile originale pane astazi. Din vechea manastire nu a ramas mai nimic pana la noi. La restaurarile din secolul al XIX, fresca originala s-a pierdut, inclusiv portretul ctitorului. Tabloul votiv a fost repictat, insa el nu mai are valoarea originalului.

In muzeul manastirii se afla si astazi steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare, brodat cu chipul Sfantului Gheorghe, iar in biserica se afla icoana facatoare de minuni a Sfantului Gheorghe, icoana care l-a insotit pe marele voievod in batalia de la Vaslui si pe care insusi voievodul a trimis-o in dar, Manastirii Zografu, asa cum insusi Sfantul Gheorghe i-a poruncit.

Icoana cu Sfantul Gheorghe, precum si steagul de lupta al Moldovei, cusut in fir de aur si argint, avand pe o parte icoana sfantului Gheorghe, iar pe cealalta stema Moldovei, au fost oferite Manastirii Zografu in anul 1502, cu putin timp inainte de moartea Sfantului Stefan cel Mare.

Pe steagul de lupta, Sfantul Stefan cel Mare a scris: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale."

Icoana Sfantului Gheorghe adusa de un catar la Manastirea Zografu

O a treia icoana a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe care se pastreaza la Manastirea Zografu a venit singura pe mare, aproape de golful Manastirii Vatoped. Parintii de la Vatoped au dorit-o pentru manastirea lor, precum si celelalte manastiri din zona, care auzisera despre minune.

Neajungand la nici o intelegere, ei hotarara ca Sfantul Gheorghe singur sa isi aleaga manastirea, ei facand numai rugaciune. Astfel, ei asezara icoana pe un catar, lasat liber. Catarul a mers cu icoana pana la Manastirea Zografu, langa care s-a asezat jos si nu s-a mai miscat deloc, murind.

Parintii au luat icoana sfantului si au asezat-o in biserica cea mare a manastirii, ctitorita de Sfantul Stefan cel Mare. A doua zi, icoana nu mai era in biserica, parintii gasind-o pe locul unde se oprise catarul. Luand-o inapoi in manastire, abia peste cateva zile ei intelesesera ca aceasta este voia Sfantului Gheorghe, care de fiecare data aparea in acelasi loc. Astfel, pe acel loc au ridicat parintii o biserica inchinata sfantului.

sursa:http://www.crestinortodox.ro

Read More

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

 În mijlocul primăverii, când natura îşi îmbracă veşmântul ei multicolor, scăldat în razele de soare, ca pe o floare între flori şi ca o nestemată în cununa anului bisericesc, întreaga creştinătate prăznuieşte amintirea unuia dintre cei mai mari şi mai străluciţi martiri ai ei, a Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe.
Aşa cum soarele de primăvară inundă cu focul razelor sale pământul cu verdeaţa crudă a roadelor în creştere, tot aşa şi razele luminoase ale acestui praznic ne înrâuresc sufletul trezindu-ne la o viaţă nouă, primăvăratică, după iarna aspră şi greu apăsătoare a păcatelor. Şi precum văpaia soarelui de primăvară străbate până în cele mai dosite colţuri de pădure topind nămeţii furişaţi sub stâncă, lumina caldă şi binefăcătoare a credinţei Sfântului Mucenic Gheorghe are darul dumnezeiesc ca, an de an, această sărbătoare să pătrundă în cele mai ascunse taine ale sufletului nostru, topind îngheţul păcatului şi făcând să răsară şi să rodească în noi florile şi faptele virtuţilor creştine, după însăşi pilda vieţii sale. Pe drept cuvânt spune cântarea bisericească: „Primăvara ne-a strălucit… cu razele luminoase ale preamăritului mucenic Gheorghe” (Svetilna praznicului).

 
Sfântul Mucenic Gheorghe a fost un om ca noi, care a trăit pe la anul 303 d. Hr., pe timpul împăratului Diocleţian. Era fiul unei vechi şi nobile familii de militari, el însuşi ajungând – prin pregătirea şi calităţile sale alese – la gradul de general şi la rangul de tribun împărătesc.
Pe lângă pregătirea sa intelectuală, Sfântul Gheorghe cultiva în suflet virtuţile creştine, pe care le propovăduia şi celor dimprejurul său. Simţind împăratul că mişcarea creştină începe să ia proporţii tot mai mari, porneşte o prigoană sângeroasă împotriva lor. Pe unii i-a intimidat cu închisoarea, pe alţii i-a momit cu daruri băneşti, iar pe cei mai îndrăzneţi şi mai neînduplecaţi în credinţă i-a supus la cele mai crude schingiuiri şi torturi, până la exterminare.
În timpul acestei prigoane este descoperit şi Sfântul Gheorghe care mărturiseşte că este creştin şi că vrea să trăiască urmând pe Hristos. Auzind acestea, Diocleţian se înfurie şi porunceşte să fie străpuns cu suliţa în faţa soldaţilor săi. Sfântul Gheorghe a înfruntat durerile cu multă seninătate, lăudând şi preamărind pe Hristos care a fost de asemenea împuns cu suliţa în coastă.
Înveninat, împăratul poruncit apoi să-i fie călcat trupul cu o roată de fier având piroane ascuţite. Înfruntă însă şi această caznă preamărind pe Hristos care a purtat pe cap cunună de spini şi şi-a întins mâinile pe cruce. Atunci împăratul a ordonat ca să fie încălţat în sandale de fier înroşite în foc până îşi va lepăda credinţa. Sfântul nu se lasă biruit ci, cu picioarele arse, lăuda necontenit pe Domnul care a suferit pentru mântuirea noastră.
Vestea schingiuirilor Sfântului Mucenic de către crudul împărat s-a răspândit ca fulgerul făcând pe mulţi creştini să prindă curaj şi pe mulţi păgâni să îmbrăţişeze religia creştină.
Împărăteasa Alexandra însăşi îl admira pe Sf. Mucenic. Văzând aceasta, împăratul a încercat să-l câştige cu alte mijloace. L-a condus la templul păgân, împreună cu împărăteasa şi cu mulţi ofiţeri din garda sa. Arătându-i măreţia podoabelor şi idolii din templu, i-a spus că dacă se va închina acestora va scăpa cu viaţă şi va fi pus în toate onorurile de mai înainte.
Atunci Sfântul Gheorghe a cerut voie împăratului să se adreseze unui idol pretins zeu. Încuviinţându-i-se aceasta, Sf. Mare Mucenic a întrebat în faţa mulţimii idolul de piatră dacă este el Dumnezeu cu adevărat. La aceasta idolul a răspuns în auzul tuturor că numai Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi toţi idolii atunci, ca la o poruncă, căzând de pe piedestalele lor, s-au prăbuşit la pământ. Văzând această minune toţi cei de faţă s-au înspăimântat, iar împărăteasa Alexandra s-a declarat creştină alături de Sf. Gheorghe. Înfuriat împăratul a aruncat-o în închisoare unde şi-a dat sufletul ca o creştină adevărată, în chinuri cumplite. Sfântul Gheorghe a fost aruncat într-o groapă cu var din care a ieşit iarăşi viu şi sănătos, prin puterea rugăciunii. Ca să termine odată cu acest nebiruit creştin, Diocleţian porunceşte să i se taie capul cu sabia în faţa întregii oştiri la 23 aprilie 303 d. Hr., dată rămasă înscrisă în calendar ca ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Cunoscând puterea credinţei, curajul eroic cu care Sf. Mucenic Gheorghe a înfruntat cruzimea împăratului Diocleţian şi cu care a îndurat tot lanţul suferinţelor, noi creştinii de astăzi, de ziua numelui său, odată cu soarele primăverii, să-l rugăm să ne trimită şi razele calde şi luminoase ale credinţei şi dragostei sale care să ne întărească în lupta noastră împotriva păcatelor şi în dobândirea fericirii în veacul de acum şi în cel ce va să vie.
sursa:http://www.rasunetul.ro

Read More