• marți, 31 ianuarie 2012

    Rugaciune pentru Romania

    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit in lume sa ne mantuiesti pe toti, cu sufletele pline cu evlavie, Tie astfel ne rugam: “Indura-te, Doamne, de tara noastra si neamul nostru si ajuta sa-si gaseasca, in sfarsit, calea cea dreapta. Coboara Duhul Tau cel Mangaietor sa le curateasca intinaciunea si sa le intoarca blandetea si frica de Tine, Doamne. Lumineaza, Doamne, mintile celor care din pricina amaraciunilor si umilintelor nu vad calea cea dreapta. Incalzeste, Doamne, mintile celor care din pricina amaraciunilor si umilintelor nu vad calea cea dreapta. Incalzeste, Doamne, inimile celor care, invrajbiti de diavol, au uitat sa-si iubeasca aproapele si sa ierte vrajmasilor. Sadeste, Doamne, in sufletele lor mandria muncii cinstite, bucuria de a-si agonisi painea cu sudoarea fruntii. Slobozeste, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului. Invata-i, Doamne, sa se rabde unii pe altii asa cum Tu ne rabzi pe noi toti. Stinge pofta celor care pentru binele lor isi asupresc semenii. Incalzeste-le, Doamne, inimile, tamaduieste-le ranile si imbratiseaza-i in nestramutata Ta dragoste. Odihneste, Dumnezeule, sufletele celor care si-au dat bunul cel mai de prêt pentru credinta si dreptate. Cu capetele plecate, genunchii indoiti si inimile frante, ridicam aceasta rugaciune catre Tine, Doamne, Bunule, si Tie iti strigam: Auzi-ne, Doamne, si trimite Mila Ta pentru neamul nostru romanesc. Ca numai a Ta este puterea si marirea si numai Tu vei intoarce raurile neamului nostru la matca strabuna, ca sa se laude numele Tau in veac, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

    (Rugaciune cuprinsa in slujbele duminicale ale Bisericii Ortodoxe Romane “Buna Vestire” din Sydney)

    miercuri, 25 ianuarie 2012

    Legea “avatonului” interzice intrarea femeilor in Sfantul Munte Athos! Cine are interes sa incalcea aceasta lege?


    Legea “avatonului” interzice intrarea femeilor in Sfantul Munte Athos! Cine are interes sa incalcea aceasta lege?


    Avatonul este legea care interzice femeilor a intra in Sfantul Munte Athos. “Avaton” inseamna “neumblat”, prin acest cuvant facandu-se referire la interdictia femeilor de “a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos. Avatonul este actul care a permis locului sa ramana pana astazi unul sihastresc si monahal, singurul de acest gen din intreaga lume. Avatonul este un fel de granita naturala a Sfantului Munte.

    Imi pare rau

    Îmi pare rău de tot ce-n viaţă
    putut-am pierde în zadar
    dar după vremea mea pierdută
    îmi pare rău cel mai amar.

    Îmi pare rău după Cuvântul
    ce l-am ştiut şi nu l-am spus
    de tot ce nu mai pot întoarce
    căci timpul meu pierdut s-a dus.

    Îmi pare rău după iubirea
    ce-o datoram şi n-am ştiut
    c-atâţi din cei ce-o aşteptară
    s-au dus cu timpul meu pierdut.

    Îmi pare rău după-mpăcarea
    ce n-am căutat-o când puteam
    acum s-a dus şi ea şi harul
    cu timpul care nu-l mai am.

    Îmi pare rău după pierzarea
    atâtora din dragii mei
    nu i-am chemat de-ajuns - şi-s pururi
    cu timpul meu pierduţi şi ei.

    Îmi pare rău amar, Iisuse,
    de cât puteam şi n-am făcut
    cum am să pot răspunde-odată
    de timpul meu pierdut, pierdut!...
    Traian Dorz

    marți, 24 ianuarie 2012

    Troparul Sf. Cuv. Xenia din Sankt Petersburg


    Acatistul Sfintei Xenia



    (pomenirea la 24 ianuarie si 11 septembrie)

    Condacul 1
    Ţie celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu şi nebunei pentru Hristos, sfântă şi fericită maică Xenia, care ai ales nevoinţa răbdării şi relei pătimiri, cântare de laudă îţi aducem toţi cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie:
    Bucură-te sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

    Icosul 1
    Vieţii îngereşti ai râvnit maică fericită, căci după moartea soţului tău ai lepădat frumuseţea lumii acesteia şi toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului şi trufia vieţii, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
    Bucură-te, că te-ai asemănat prin viaţa ta sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
    Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
    Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soţului tău Andrei ;
    Bucură-te, căci numindu-te cu nume bărbătesc neputinţa femeiască ai lepădat;
    Bucură-te, că toată avuţia ta ai împărţit-o oamenilor buni şi săracilor;
    Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
    Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învăţat să lepădăm cugetarea cea deşartă a acestui veac;
    Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă;
    Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

    Viata Sfintei Xenia



    Sfanta Xenia a trait in Sankt Petersburg, in timpul domniei imparateselor Elisabeta Petrovna si Ecaterina a II-a, fiind casatorita cu Andrei Theodorovici Petrov, capelmaistru imperial.
    Se presupune ca in primii ani Xenia a dus o viata obisnuita, destul de confortabila, prestand servicii ce nu aveau nevoie de nici o remuneratie sau rasplatire. Se pare de asemenea ca a fost fericita in casnicie, fiind cu totul devotata sotului ei, care traia insa putin cam lumeste. Desi tanar ca varsta si cu o sanatate robusta, acesta a murit subit in timpul unei petreceri de noapte.
    Moartea fulgeratoare a iubitului ei sot a zdruncinat-o profund pe Xenia Grigorievna, schimbandu-i cu desavarsire viata. Pe atunci avea doar 26 ani, nu se bucurase de urmasi, iar sotul ei trecuse la cele vesnice total nepregatit. Adanc afectata de moartea sa, ea a ajuns sa se cerceteze cu luare-aminte si sa inteleaga toata trufia si desertaciunea placerilor si bogatiilor lumesti. Si-a dat seama ca adevarata valoare se afla numai in bogatia duhovniceasca, iar adevarata bucurie n-o gasim decat in Hristos.
    Spre surprinderea rudelor si a prietenilor, Xenia Grigorievna a inceput sa renunte la tot ce avea. Banii si toate bunurile le-a impartit saracilor, chiar si casa i-a daruit-o dragei sale prietene Parascheva Antonova.
    Rudele, considerand-o iresponsabila, au dat-o in judecata, spre a impiedica instrainarea totala a averii fostului ei sot, motivand ca moartea acestuia a dezechilibrat-o mintal. Dar in urma unui minutios examen medical, la care a fost supusa, s-a constatat ca era deplin sanatoasa, avand dreptul de a dispune in exclusivitate asupra proprietatilor sale.
    Dupa inlaturarea tuturor obstacolelor lumesti, Xenia a disparut din Petersburg vreme de vreo 8 ani. Se spune ca in acest timp a trait retrasa impreuna cu o sfanta pustnica, povatuindu-se in ale rugaciunii si ale vietii duhovnicesti de catre un staret luminat.
    Spre sfarsitul vietii ea s-a intors in Petersburg imbracata intr-o uniforma veche a sotului ei, de atunci refuzand sa mai raspunda la numele de Xenia Grigorievna, pe care l-a inlocuit cu cel al sotului, Andrei Theodorovici. Poate ca in devotamentul profund fata de sotul ei nadajduia ca astfel ar putea prelua din povara pacatelor lui si a nefericitei sale morti ce il surprinsese total nepregatit. Indurerata si plina de cainta pentru propriile pacate si ale sotului, si-a parasit casa, incepand sa cutreiere pe strazile marginase ale Petersburgului, cunoscute drept Storona (periferia) Petersburgului.La inceput locuitorii Storonei credeau ca este vorba despre o cersetoare cu mintea ratacita, iar vagabonzii strazii o insultau si radeau de ea. Dar ea indura totul cu umilinta, pastrand in fata ochilor imaginea suferintei cumplite a Celui fara de pacat, a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a rabdat ocari, batjocuri, chinuri si rastignire, putand fi vazuta adesea in vecinatatea parohiei Sfantul Matei, unde se aflau cele mai nevoiase locuinte.
    Cu vremea, oamenii au inceput sa-si dea seama ca Xenia era mai mult decat o simpla cersetoare.Au ajuns chiar s-o invite in casele lor, oferindu-i hrana si imbracamintea necesare pentru a rezista iernilor grele ale Petersburgului. Ea insa nu le accepta niciodata imbracamintea, ci lua de la ei doar cateva copeici, cunoscute sub numele de "regele din spinarea calului", dupa infatisarea calaretului imprimat pe ele. Le impartea apoi saracilor, uneori chiar si cu o anumita proorocie.
    Sfanta Xenia era intotdeauna gata sa-i ajute pe toti, in orice imprejurare. In timpul zilei ratacea pe strazi, chipul reflectandu-i starea de spirit launtrica, plina de evlavie si smerenie, de bunatate si bunavointa. Noaptea insa, pe orice anotimp, se retragea pe camp si intra in convorbire cu Dumnezeu.
    Intotdeauna plina de impreuna patimire si cautand sa-i ajute pe toti in timpul calatoriei sale pamantesti, Xenia nu a uitat lumea cea pacatoasa nici dupa ce a adormit intru Domnul. Cu adevarat, Xenia, dupa ce s-a apropiat mai mult de Mantuitorul, continua sa se roage pentru cei care Il iubesc pe Dumnezeu.

    joi, 19 ianuarie 2012

    KATHARSIS


    marți, 10 ianuarie 2012

    Contraste

    Sunt bucurii care-ntristează, 
    Sunt întristări ce fericesc, 
    Sunt zile fără de lumină 
    Şi nopţi adânci ce strălucesc.

    Sunt adevăruri ce doboară 
    Şi sunt minciuni care ridică, 
    Sunt împăraţi, atotputernici
    Ce însă tremură de frică.

    Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă, 
    Dar când s-au stins parcă n-au fost, 
    Palate care nu pot ţine 
    Cât o cocioabă adăpost.

    Sunt oameni albi pe dinafară, 
    Dar negri în adâncul lor 
    Şi negri în afară, negri, 
    Da-n ei de-un alb strălucitor.

    Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea, 
    Dar şi amaruri ce-ndulcesc 
    Sunt nedreptăţi care îndreaptă, 
    Dreptăţi care nedreptăţesc.

    Sunt multe contradicţii, multe:
    Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
    Sunt suferinţi ce-aduc lumină
    Şi fericiri nefericiri!...
    de Virgil Carianopol

    duminică, 8 ianuarie 2012

    A mai trecut un an,s a dus...



    A mai trecut un an, s-a dus…
    Si-n veci n-o sa mai vie
    Si cati crestini ne-au parasit
    S cate suflete-au pornit
    Cu el in vesnicie
    Asa trec anii dupa ani
    Si duc cu ei la vale
    Si pe bogati, si pe sarmani
    Pe mame dragi, lasand orfani
    Si tot ce afla-n cale
    In anu-acesta poate treci
    Si tu, iubite frate 
    Vezi zilele sa le petreci
    Caci acolo pe unde mergi
    Vei fi-ntrebat de toate
    Si ce folos de-ai castiga
    Aicea lumea toata
    Si sufletul ti l-ai uitat
    Caci pentru el n-ai adunat
    Nimica niciodata
    O, Dumnezeule Ceresc
    Rugamu-Te fierbinte
    Sa fii cu noi in orice zi
    Si-n anul care va veni
    Sa ne ajuti Parïnte

    sâmbătă, 7 ianuarie 2012

    La bine ne ajută Domnul, la rău, vrăjmaşii



    Acum oamenii s-au făcut mândri şi nu se mântuiesc decât prin întristări şi pocăinţă, şi numai foarte arareori ajunge cineva la iubire.
    Marele Antonie zicea: „De acum nu mă mai tem de Domnul, ci îl iubesc”. El vorbea aşa pentru că în sufletul lui era un mare har al Duhului Sfânt, Care dă mărturie de această iubire, şi atunci sufletul nu mai poate vorbi altfel. Dar pe cel care n-are asemenea mare har, Sfinţii Părinţi îl învaţă pocăinţa, şi pocăinţa nu e departe de iubire care vi­ne pe măsura simplităţii şi smereniei duhului.
    Dacă cineva gândeşte bine despre fratele, că Domnul îl iubeşte şi mai cu seamă dacă tu însuţi gândeşti că în su­fletul lui viază Duhul Sfânt, atunci eşti aproape de iubirea lui Dumnezeu.
    Cineva va spune poate: „El se gândeşte tot timpul la iu­birea lui Dumnezeu”. Dar la ce altceva să te gândeşti mai mult decât la Dumnezeu? Doar El ne-a zidit ca să fim veş­nic împreună cu El şi să vedem slava Lui. Cine iubeşte ce­va, acela vrea să şi vorbească de aceasta; după care ajunge la obişnuinţă: dacă se obişnuieşte să se gândească la Dum­nezeu, îl va purta întotdeauna în suflet; dacă se obişnu­ieşte să se gândească la cele ale lumii, atunci şi cu mintea va fi întotdeauna în aceasta. Obişnuieşte-te să te gândeşti la suferinţele Domnului, obişnuieşte-te să cugeți la focul cel veşnic şi atunci acestea ţi se vor încrusta în suflet.
    La bine ne ajută Domnul, la rău, vrăjmaşii, dar aceasta atârnă şi de voia noastră; trebuie să ne silim spre bine, dar cu măsură şi cunoscându-ne măsura. Trebuie să învăţăm să ne cunoaştem sufletele, ca să ştim ce ne e de folos. Unuia îi este de folos să se roage mult, altuia să citească sau să scrie. E folositor să citeşti, dar e mai bine să te rogi fără împrăştiere, şi încă şi mai de preţ este plânsul; fiecă­ruia ce-i dă Dumnezeu. Negreşit însă atunci când te-ai scu­lat din pat, trebuie să-I mulţumeşti lui Dumnezeu, după care căieşte-te şi roagă-te îndeajuns; după aceasta citeşte, ca mintea ta să se odihnească; iar după aceasta roagă-te din nou şi munceşte. Harul vine de la tot binele, dar mai mult decât de la orice vine de la iubirea de fraţi.
    O, Duhule Sfinte, sălăşluieşte în noi pururea, căci bine este nouă să fim împreună cu Tine.

    Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei

    vineri, 6 ianuarie 2012

    Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol - Bulgaria



    Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol, Bulgaria, au fost descoperite pe 28 iulie 2010 de o echipa de arheologi ce efectuau sapaturi pe insula Sfantul Ioan (Ivan), cea mai mare dintre cele cinci insule bulgare din Marea Neagra.
    Orasul Sozopol este unul dintre cele mai vechi orase aflate pe coasta bulgara a Marii Negre si dateaza din Epoca Bronzului. Asezarea a fost colonizata de greci in jurul anului 610 i.Hr.. Orasul a devenit de timpuriu un important centru crestin, avand functie de resedinta episcopala.
    Un complex monahal a fost construit intre secolele V-VI pe insula Sfantul Ioan, situata in apropierea orasului de coasta Sozopol, deasupra ruinelor unui templu roman.
    Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol - Bulgaria
    Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul a devenit un important centru crestin in intreaga regiune. In jurul secolelor VII-IX, complexul a fost parasit pentru o vreme, urmand a fi reconstruit in sec. X.
    Cercetarile arheologice au inceput in 1985, derulandu-se pe o perioada de doi ani, timp in care au fost descoperite o biserica, o resedinta episcopala, o biblioteca, o parte din zidul fortificat si cateva chilii monahale.
    Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol - Bulgaria
    In timpul sapaturilor reluate in vara anului 2010, echipa de arheologi condusa de Prof. Kazimir Popkonstantinov, a descoperit un relicvar din alabastru ce fusese zidit in interiorul altarului bisericii inchinate Sfantului Ioan Botezatorul. Inca de la la inceput arheologii au sugerat ca acest relicvar ar putea adaposti moastele Sfantului Ioan Inaintemergatorul Domnului, fiind cunoscuta traditia existenta in vremea ridicarii Bisericii Sfantul Ioan Botezatorul (sec. V) de a fi construita pe mormnatul sfantului, sau de avea la temelie moaste ale sale.
    Pe langa dovezile de ordin toponimic, o descoperire la fel de importanta, fara de care asupra autenticitatii moastelor ar fi planat suspiciunea, a fost o cutie mica gasita la o distanta de 1,2 m de relicvar, ce pastreaza o inscriptie in limba greaca. Desi lipsesc anumite litere, se intelege ca un anume Toma este cel care a adus particelele moastelor Sfantului Ioan Botezatorul, pe data de 24 iunie (Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul).
    Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol - Bulgaria
    Desi nu exista o dovada clara in acest sens, arheologii spun ca moastele Sfantului Ioan Botezatorul ar proveni din Constantinopol. Se presupune ca in vechime, Patriarhia Ecumenica din Constantinopol ar fi oferit o parte din moastele sfantului Manastirii Sfantul Ioan Botezatorul.
    Autenticitatea Sfintelor Moaste a fost recunoscuta si de Biserica Ortodoxa Bulgara. Prof. Kazimir Popkonstantinov, seful echipei de arheologi, a oferit sfintele moaste Episcopului de Sliven, Ioanichie, care le-a mutat in cadrul unei procesiuni in biserica Sfantul Gheorghe din Sozopol.
    Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol - Bulgaria
    Cu aceasta ocazie, mii de pelerini bulgari, precum si turisti romani, rusi, germani, polonezi, cehi, care se aflau in vacanta pe litoralul bulgar al Marii Negre, au participat la acest moment unic inchinandu-se la Moastele Sfantului Ioan Botezatorul.
    Sfintele moastele, ce constau in fragmente de os provenid din bratul si piciorul Sfantului Ioan Botezatorul, au fost asezate intr-o frumoasa racla din argint donata chiar de prim-ministrul bulgar.
    Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol - Bulgaria
    La scurt timp a fost consemnata si o prima minune pretrecuta cu o femeie din Rusia, care, de teama, isi pierduse capacitatea de a vorbi, in urma unui atac terorist cecen din Moscova. Aceasta si-a recapatat graiul in chip minunat dupa ce s-a inchinat la moastele Sfantului Ioan Botezatorul.
    Timp de cinci zile, incepand cu data de 12 noiembrie 2010, racla cu moastele Sfantului Ioan Botezatorul a fost adusa spre inchinare  la catedrala Sf. Alexandru Nevsky din Sofia (Bulgaria).  Patriarhul Maxim al Bulgariei a oficiat cu aceasta ocazie Sfanta Liturghie si s-a inchinat, alaturi de ceilalti membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, la moastele Sf. Ioan. Prezent in tara, premierul rus Vladimir Putin a profitat si el de aceasta ocazie, aducand prinos de cinstire.
    Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol - Bulgaria
    Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol, Bulgaria, vor sta in Biserica Sfantul Gheorghe pana la finalizarea lucrarilor la Catedrala Sfantul Chiril si Metodie, aflata in apropiere. Biserica Sfantul Gheorghe mai poseda intre "odoarele sale de mare pret”, un fragment din Sfanta Cruce, precum si o particica din moastele Sfantului Apostol Andrei

    Sfantul cersetor


    Cine n-are bătrîni, să-şi cumpere!”, zice proverbul. Bătrînul Dobri Dobrev din satul Baylovo (Bulgaria), pe care-l puteţi vedea în pozele alăturate (un film cu el poate fi vizionat şi pe youtube, fiind preluat de numeroase site-uri şi bloguri), ne-ar putea însă cumpăra el pe noi, dacă am merita paralele…
    Cine este moş Dobri Dobrev? Un cerşetor ctitor în ţara lui şi căruia mărimile Bulgariei postcomuniste nu sunt vrednice să-i dezlege curelele încălţămintelor!

    Dobri Dobrev are 97 de ani şi cerşeşte pe străzile Sofiei, luminos şi smerit. Ochii lui au o blîndeţe senină de rai şi uitaţi-vă numai cu cîtă firească simplitate sărută, într-una dintre poze, mîna unui copilandru! Locuitorii capitalei bulgare îl privescc ca pe un sfînt coborît din paterice sau din icoane. E atît de pitoresc răsăritean la înfăţişare încît, de cum îl vezi, analogiile cele mai nimerite ţi se par acelea cu vechii anahoreţi ai pustiei sau cu mai recenţii „nebuni pentru Hristos” ai creştinismului pravoslavnic.
    În ţara poate cea mai descreştinată din Balcani, unde nu mai există decat cîteva mînăstiri în funcţiune, iar bisericile sînt chiar mai goale decît în Occidentul franco-germanic şi anglo-saxon (unde, dacă nu-s muzee, ajung restaurante şi săli de şedinţe), nonagenarul Dobri Dobrev cerşeşte nu pentru sine (căci pare a nu avea nimic din trebuinţele omului lumesc de azi, iar hrana lui de căpătai rămîne rugăciunea, care nu costă nimic), ci pentru Hristos.
    Poate fi văzut, de regulă, fie în faţa Catedralei „Sfîntul Alexandru Nevski”, fie în faţa Bisericii „Sfinţii Chiril şi Metodie”, cu o cutiuţă de tablă sau de plastic în care adună „milele” trecătorilor, donînd apoi toţi banii agonisiţi fie lăcaşurilor şi aşezămintelor bisericeşti, pentru restaurare sau subzistenţă, fie fraţilor creştini mai săraci sau mai nevolnici decît el.
    Pînă deunăzi, bătrînul în opinci donase numai Catedralei „Sfîntul Alexandru Nevski” suma de… 35.700 de leva (20.000 de euro!), cum rezultă chiar din condicile parohiale! Cu banii lui multe s-au construit pe pămînt, iar el însuşi şi-a construit, din cerşit, casă în ceruri. Şi numai Dumnezeu ştie cîte suflete se vor fi trezit, prin pilda lui simplă şi înduioşătoare, din uitarea sau indiferentismul religios ale acestui tîrziu de lume!
    Ce creştin n-ar recunoaşte aici lucrarea lui Dumnezeu, Cel întotdeauna şi pretutindeni viu şi prezent prin sfinţii Lui, pe care-i ridică adesea, spre pildă sau spre dojană, tocmai acolo unde şi atunci cînd comunitatea de credinţă pare mai tulbure şi mai ruinată?
    Cerşetorul Dobri Dobrev, omul lui Dumnezeu, săracul bogat al miracolului evanghelic, răscumpără vremurile sub bucata lui de cer şi este poate – umil şi nediscursiv – „conştiinţa mai bună” a Bulgariei lui natale şi a întregului nostru Răsărit ortodox.
    ~~~+~~~
    Cerşetorul care ctitoreşte biserici

    “Nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse… şi va vădi sfaturile inimilor” (I Corinteni 4, 5).

    În vălmăşagul pestriţ al unei capitale contemporane, cu uşurinţa ar putea trece nebăgat în seamă un chip precum cel al bătrânului Dobri Dobrev, pe care oamenii l-ar încadra grabnic în rândul numeroşilor cerşetori şi săraci din Sofia. Nu mulţi sunt însă aceia care îl cunosc cu adevărat pe acest bătrân de 96 de ani şi ştiu lucrarea sa. Poate părea greu de crezut că cea mai mare biserică din Balcani, catedrala patriarhală şi simbolul oraşului, în care se adună să slujească în sobor lună de lună mitropoliţii Bulgariei, a primit de curând un uriaş ajutor financiar din partea lui bătrânului Dobri, urmaş al cuvintelor Apostolului „ca gunoiul lumii ne-am făcut, lepădătura tuturor până acum” (I Corinteni 4:13).
    Această faptă ar fi rămas ascunsă cunoştinţei omeneşti dacă, anul trecut, Preasfinţitul Tihon al Tiveriopolei n-ar fi vestit-o presei: „Nu mi-a venit să cred când am văzut chitanţa, şi e incredibil, dar cel mai mare donator al Catedralei Patriarhale este Moş-Dobri, cerşetorul îmbrăcat în costum popular pe care toată lumea-l ştie, cel ce se închină înaintea tuturor. Bătrânul acesta a dăruit Catedralei suma de 35.700 de leva (aproape 20.000 de euro). Acest om atât de sărac şi de modest a făcut cea mai mare donaţie din ultimul deceniu pentru biserica Sfântului Alexandru Nevski!”.
    În 1988, dedo-Dobri, cum îi zic bulgarii, a renunţat la vechea sa viaţă, începând să cerşească pe străzi şi în biserici. Acest bătrân, cu un venit lunar de 80 de euro, călătoreşte aproape în fiecare zi din satul său, Bailovo, până Ia Sofia, pentru a aduna bănuţ cu bănuţ – însă niciodată pentru sine! Mulţi dintre locuitorii Sofiei I-au văzut pe Dobri stând, an de an, cu un pahar în mână, pentru a aduna bani — pe care îi dădea apoi unui cunoscut, ca să-i depună într-un cont bancar. A strâns mai întâi bani pentru reconstruirea Mănăstirii Eleşniţa, aflată la câţiva kilometri depărtare de capitala Bulgariei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în 2006 biserica mănăstirii a fost renovată şi sfinţită. În mai 2009 s-a dus la epitropul Catedralei Sfântului Alexandru Nevski, căruia i-a zis doar atât: „Vino cu mine, să-ţi dau nişte bani pentru biserică!” Ce l-a determinat pe acest bătrân, cu un chip ce pare să iasă din cărţile sfinte, să se îndeletnicească cu aşa ceva? Doar Dumnezeu ştie! întrebat de ce a facut-o, Moş-Dobri a răspuns simplu: ,Adunăm bani pentru mănăstiri. Refacem bisericile aflate în nevoie. Le reconstruim, le renovăm — nu facem prea mult, dar… atâta putem“.
    Numele bătrânului Dobri din Bailovo şi suma donată au răsunat ca o mare palmă pe obrazul tuturor politicienilor şi oamenilor de afaceri locali, care, deşi au vorbit şi au promis multe, până la urmă n-au ajutat cu nimic Biserica, facându-l pe un cunoscut jurnalist bulgar să exclame: „În ce hal a ajuns societatea noastră, dacă cel mai mare donator dintre noi este un bătrân sărac! Şi când Biserica ne cere ajutorul pentru a reda măreţia Catedralei Patriarhale, să nu ne îndreptăţim că nu putem, fiindcă Moş-Dobri ne arată zi de zi că se poate — chiar şi păstrând tăcerea“.
    Bătrânul Dobri, acest tăcut luptător creştin, vine zi de zi să se închine liniştit în Catedrala Sfântului Alexandru Nevski, aşezându-se apoi la ieşire, unde îi salută pe toţi şi se închină înaintea tuturor, luându-şi rămas bun de la oameni cu cuvintele: „Bucuraţi-vă întru Domnul!” Ne simţim datori să încheiem cu câteva cuvinte adunate din înţelepciunea simplă, dar vie a lui Moş-Dobri, acest om ce „nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36): „Sunt două voinţe, una a lui Dumnezeu, alta a diavolului. Şi purtăm un război în mintea noastră. Cred că trebuie să urmăm şi să ne supunem voii lui Dumnezeu — aşa să ne ajute Domnul! Voinţa cea bună este dreaptă şi adevărată. Toate ale acesteia sunt bune. Trebuie să nu minţim, să nu furăm, să nu săvârşim curvie. Trebuie să ne iubim unul pe altul, aşa cum ne iubeşte Dumnezeu – învredniceşte-ne, Doamne!“.

    Traducere şi adaptare de Radu Hagiu
    Bătrânul Dobry, pelerinul lui Hristos
    Acum patru ani am avut placerea să îl întâlnesc și să mă bucur deîndată de gingășia și simplitatea lui nevinovată. Oamenii din Sofia îl cunosc drept bătrânul Dobre Dobrev din Baylovo. Este un bătrân de 96 de ani care poate fi deseori văzut în picioare cerşind cu puşculiţa lui metalică în faţa bisericii Sf.Alexandru Nevski sau a Sfinţilor Metodie şi Chiril şi a celor cinci ucenici ai lor. Dăruieşte banii primiţi săracilor sau pentru renovarea mănăstirilor şi bisericilor.
    Eu l-am întâlnit la biserica Sfintei Kiriaki unde am participat la Sfânta Liturghie săvârşită de mai mulţi episcopi, în prezența moaştelor dătătoare de har ale regelui sfânt Ştefan Milutin. În chip simplu, a intrat pe uşa bisericii, a stat drept în faţa moaştelor şi, ca un tânăr băiat, a facut câteva metanii. Era o imagine uimitioare, mai degrabă un simţământ de nevrednicie, ca atunci când Dumnezeu traversează drumul vieții noastre prin unul din drepții Săi.
    Ochi buni, un surâs blând, o privire smerită…toate acestea se aduc luminoase celor care l-au întâlnit şi care, fără ezitare, se grăbesc să primească binecuvântarea acestui înţelept bătrân. Poartă încălţăminte tradițională din piele neprelucrată şi nu foloseşte niciodată mijloacele de transport moderne. În mod simplu, iubeşte mersul ascetic. Mănâncă ceea ce îi dau oamenii buni şi nu se plânge niciodată de starea lui. Faţa îi radiază de o lumină cerească care dă la un moment dat de înţeles oamenilor că este un adevărat ieşit din Scripturi.
    Nădăjduiesc că voi fi judecat vrednic de Dumnezeu să sărut mâna dreapta milostivă a batrânului pentru a treia oară în viaţa mea.
    “Omul trebuie să păzească dreptatea și adevărul. Este calea lui Dumnezeu!”

    luni, 2 ianuarie 2012

    Viata Sfantei Paraschiva


    Cuvioasa maica noastră
    Parascheva cea nouă
    "Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie"



    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More