Suntem in Saptamana Patimilor. Este luni dimineata. Glasurile puternice care ieri
strigau "Osana!, s-au potolit. Ierusalimul intreg pare ca doarme. Sub mantia soarelui primavaratec ce poleieste cu aur si argint ulitele si casele cetatii, incet, incet, orasul se trezeste. Ici si colo se strang cete de preoti care soptesc in taina cu chipuri incruntate.
Acestia se aduna si soptesc intre ei privind plini de ura spre norodul sarman care intampinase ieri pe Nazarineanul ca pe un imparat. Cei mai infierbantati sunt carturarii, fariseii si bogatii, dregatorii cetatii, impotriva carora Iisus rostise deseori cuvinte grele de osanda pentru faradelegile lor, pentru inima lor impietrita fata de suferintele celor saraci. Ei pun astazi la cale razbunarea. Se pregatesc de lupta. Daca ieri a fost biruinta lui Hristos, maine trebuie sa fie biruinta lor.
Framantarea creste, ulitele se umplu de lume, cetatea e plina de freamat, multime mare se indreapta spre templu ca sa auda cuvantul talcuitorilor legii. In departare, pe drumul prafuit se coboara dinspre Betania sarbatoritul de ieri, Iisus. Inconjurat de ceata ucenicilor Sai paseste incet, linistit, spre orasul revoltat.
La margine de drum un smochin isi intinde ramurile pline de frunze. Iisus se simte flamand si isi ridica privirile spre ramuri. Cauta in copac, si in soapta zice: "Numai frunze, multime de frunze si nici un rod! Ochii Lui se pleaca intristati si buzele Lui soptesc cu amaraciune: "De acum in veac sa nu mai fie rod in tine! Deodata se usuca pe loc, toate frunzele cazand invartindu-se. Ucenicii inmarmuresc plini de mirare. Domnul le talcuieste minunatul fapt, aratandu-le cum trebuie dat pierzarii cel ce vietuieste pe pamant fara sa aduca roada faptelor bune.
Ceata intreaga porneste mai departe. Se apropie de Ierusalim, intra in cetate, se indreapta spre templu; Iisus urca scarile de piatra. Iata-L la usa. Privirile pline de ura ale preotilor il intampinara. Din toate colturile, ochii se indreapta spre El. Capeteniile preotilor incearca sa-I intinda curse ispitindu-L cu intrebari viclene si mestesugite. Domnul insa ii rusineaza cu raspunsurile Lui, descoperindu-i ca pe niste nestiutori ai scripturilor si mustrandu-i pentru rautatea lor.
Smochinul cel din marginea drumului, care era plin numai de frunze, inchipuia Biserica evreiasca dimpreuna cu toti arhiereii si preotii Vechiului Testament, care erau plini numai de vorbe goale, fara faptele adevaratei credinte, fara duh de viata si fara roadele bogate pe care le cauta Iisus si pe care le cauta si la noi crestinii si ucenicii Bisericii Lui pana la sfarsitul veacurilor.
Asa cum unui om nu-i trebuie numai umbra si frunza copacului, nici Lui Iisus nu-i trebuie crestinul care are doar formele credintei, dar e lipsit de roadele dreptatii, milei si iertarii. Dupa ce Domnul ii mustra fara putinta de raspuns, incepu sa vesteasca celorlalti credinciosi ai Sai cuvantul adevarului. El vesti daramarea Ierusalimului si dreapta Sa judecata, apoi iesi din templu invaluit de umbrele inserarii si urca domol spre muntele Maslinilor.
Citez:Pr. Visarion Iugulescu(Taica Parinte)
.jpg)
Postări
0 comments:
Trimiteți un comentariu