Maicuta Gavrilia ne povesteste:
Odată, pe când mă aflam unde mă aflam [în India, n.ed.], un misionar străin a venit la mine şi mi-a spus: “Sunteţi un om bun, dar nu sunteţi o bună creştină”.
I-am zis: “De ce?”
“Fiindcă sunteţi aici de atâta vreme şi vorbiţi doar în engleză. Ce limbi ale băştinaşilor aţi învăţat?”
I-am răspus: “N-am izbutit să învăţ nici o limbă a locului, fiindcă călătoresc foarte mult dintr-un loc în altul. De îndată ce învăţ un dialect, cei din jur încep să vorbească altul. Am învăţat să spun doar ‘Bună dimineaţa’ şi ‘Bună seara’. Nimic altceva”.
“Aaa, nu sunteţi creştină. Cum puteţi evangheliza? Toţi catolicii şi protestanţii învaţă dialectele locale ca să poate face asta…”
Atunci mi-am zis: “Doamne, dă-mi un răspuns pentru el”. Am cerut aceasta din toată inima, şi apoi i-am spus: “Ah, am uitat! Ştiu cinci limbi.”
“Cu adevărat? Care sunt acestea?”
“Cea dintâi limbă este zâmbetul; cea de-a doua, lacrimile. Cea de-a treia este a mângâia. Cea de-a patra este rugăciunea, iar cea de-a cincea este dragostea. Cu aceste cinci limbi mă plimb în toată lumea.”
Atunci el s-a oprit şi mi-a zis: “O clipă. Puteţi să repetaţi, ca să notez ce aţi spus?”
Cu aceste cinci limbi poţi călători în tot pământul, şi toată lumea va fi a ta. Iubeşte-i pe toţi ca pe tine însuţi – fără să-ţi pese de religie sau rasă, fără să-ţi pese de nimic.
Peste tot sunt oameni ai lui Dumnezeu (zidirea lui Dumnezeu, n.ed.). Nu poţi şti niciodată dacă cineva pe care-l vezi astăzi va ajunge mâine sfânt.
sursa:http://cuvant.credo.ro/
.jpg)
Postări
