Botezul Domnului
Îl vedeţi la mal pe Sfântul Ioan, în strai din păr de cămilă, încins peste coapse cu curea din piele. Îl înconjoară mulţime fără număr de popor din Ierusalim, din Iudeea şi din tot ţinutul Iordanului. Botezul Mântuitorului numai ce s-a sfârşit, şi ochii tuturor sunt aţintiţi la Fiul Omului, Care Se ridica din apă. Ei nu mai văd nimic altceva. Voi faceţi însă ager prin credinţă ochiul minţii voastre şi în urma lui Ioan, trecând de acestea pe care le văd toţi, opriţi-vă privirea plină de luare-aminte asupra celor pe care nu le vede toată lumea: cerul deschis, porumbelul care se pogora şi glasul ce s-a auzit: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit! (Mt. 3, 17).
Să vă opriţi privirile şi să nu vă desprindeţi luarea-aminte de această privelişte minunată! O! Cine va da cuvântului nostru putere ca să cântăm după vrednicie slavă lui Dumnezeu Care S-a arătat la Iordan în Trei Ipostasuri!
Împreună cu raiul pierdut, şi cerurile au fost închise de dreptatea lui Dumnezeu – dar după cum nici măcar un stăvilar trainic nu poate opri un mare potop de apă, şi tăria dreptăţii s-a topit în cele din urmă de la focul iubirii lui Dumnezeu, şi iată că s-au deschis cerurile. Aşa ne deschidem şi noi, fraţilor, toate puterile firii noastre, să-L primim cu nesaţ pe Dumnezeu, Care S-a descoperit nouă, şi să ne desfătăm de Dânsul. Să ne hrănim cu El toate simţurile, toate gândurile şi poftele.
Suntem cufundaţi în beznă, dar iată aici lumină îmbelşugată. Suntem loviţi de o tristă dezbinare atât faţă de cer, cât şi faţă de noi înşine, dar iată aici împăcare atotînviorătoare. Suntem istoviţi de neputinţă, dar iată aici izvor nesecat al puterilor de tot felul!
Aşadar, precum după îndelunga întunecime a nopţii toată făptura însetează de lumină şi năzuieşte cu dorire să primească cele dintâi raze ale soarelui ce răsare, aşa şi noi, aţintind la Dumnezeiasca Arătare ochiul luminat de credinţă al minţii, să primim cu poftă razele aducătoare de veselie ale dumnezeieştii rânduieli a mântuirii noastre, pe care le trimite cuvântul cel milostiv al lui Dumnezeu-Tatăl, şi să ne îndulcim de ele. Precum făptura zgribulită de frigul iernii întâmpină cu lăcomie primăvara, ce rupe legăturile gerului, şi primeşte din nou o înviorare plină de armonie, aşa şi noi să primim cu inimă înviorată de nădejdea mântuirii împăcarea care răsare în Domnul Cel botezat, şi să ne îndulcim de ea!
Precum în vremea arşiţei verii pământul însetat soarbe cu toate gurile sale ploaia care se pogoară la el din cer, aşa şi noi să primim cu toată dorirea sufletului puterile de tot felul, care sunt gata să se reverse asupra noastră de la Duhul, Ce Se pogoară în chip de porumbel, şi să ne îndulcim de aceasta!
Dar de ce să ne poftim pe noi înşine la aceasta? Căci doar n-am fost aduşi deja cu toţi în toată iconomia mântuirii, şi ca atare n-ar trebui să fie toţi şi luminaţi, şi împăcaţi, şi învioraţi? Ce bine ar fi fost însă să fie aşa! Cândva, pomenind de Ioan Botezătorul, Domnul le-a zis iudeilor cu dojană: „El era făclie, care arde şi luminează, iar vouă vi s-a făcut de căutarea altor plăceri în ceasul când a luminat el”.
Iată că an de an în Sfânta Sa Biserică Domnul trimite şi asupra noastră lumina Dumnezeieştii Sale Arătări de la Iordan, din vremea lui Ioan. Oare nu El ne spune prin aceasta: „Iată, unde este lumina care arde şi luminează!”? Aveţi grijă, deci, să nu vi se facă poftă de altceva decât de a vă bucura în ceasul când luminează El. Luaţi seama, dar, fraţilor, căci cu primejdie umblaţi! Oare chemările amăgitoare ale vrăjmaşilor mântuirii noastre nu ne înşeală uneori auzul?
Înţelepciunea cea deşartă şi mincinoasă îmbie: „Veniţi la mine, la mine este lumina” — însă la ea nu este lumina, ci numai o nălucă a luminii, şi cei care o ascultă numesc lumina întuneric şi întunericul – lumina.
Lumea cheamă: „veniţi la mine, eu vă voi da pace!” — însă la ea nu este pace, ci o nălucă a păcii şi cei care se lasă momiţi de ea, descoperind-o târziu, o osândesc mustrător, zicând: „Pace! Pace! Şi unde este pacea?”
Stăpânitorul acestei lumi făgăduieşte lărgime, şi viaţa, şi putere, şi îndestulare – însă la el nu e nici putere, nici libertate, nici îndestulare, ci numai o nălucă a acestora, şi cei amăgiţi de el au doar nume că sunt vii, liberi şi îndestulaţi, însă de fapt sunt robi căldicei, chinuiţi de lipsuri.
Grăbiţi-vă, fraţilor, să căpătaţi deprinderea de a deosebi toate acestea în lumina Dumnezeieştii Arătări, şi nu vă lăsaţi atraşi de ceea ce doar se numeşte lumină, şi pace, şi putere, însă de fapt nu este, ci mai vârtos năzuiţi spre Cel care este calea, adevărul şi viaţa, dreptatea şi sfinţirea şi izbăvirea!
Aproape că am ajuns, iată, la judecarea şi osândirea de sine. Asta şi vrea Domnul. Bisericii i-a poruncit să prăznuiască luminat Dumnezeiasca Sa Arătare, iar pe fiecare dintre noi binevoieşte să îl aducă în bucuria prăznuirii numai după ce l-a trecut prin judecata conştiinţei. Cine a gustat din darurile datorită cărora prăznuieşte Biserica, acela se bucura, iar cine nu a gustat, să guste mai înainte, şi se va bucura. Amin!
Sfântul Teofan Zăvorâtu
“Să cântăm, deci, azi noi, credincioşii, mărirea facerii de bine a lui Dumnezeu cea pentru noi, că făcându-se Om pentru păcatul nostru, pentru curăţirea noastră se curăţeşte în Iordan, unul cel curat şi nestricăcios, sfinţindu-ne pe noi şi apele şi zdrobind capetele balaurilor în apă.
Deci să luăm apă cu veselie, fraţilor, că darul Duhului nevăzut se dă celor ce iau cu credinţă de la Hristos Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre”. Amin.
https://www.facebook.com/sfantulefrem.celnou?fref=ts
.jpg)
Postări
0 comments:
Trimiteți un comentariu