"Cine nu ştie că un preot bun transformă sufleteşte pe credincioşii săi, prin slujbe frumoase, prin catehizare stăruitoare şi prin predici bune şi pline de căldură duhovnicească? Cine nu ştie că predica bună umple bisericile şi mănăstirile de credincioşi, apără şi sporeşte dreapta credinţă şi întoarce la pocăinţă multe suflete? Bisericile fără slujbe frumoase şi fără predici pline de duh şi putere se golesc de credincioşi şi nu pot vâna suflete pentru Hristos.
În Biserica lui Hristos, preoţii propovăduiesc cel mai mult cuvântul lui Dumnezeu, pentru că sunt toată viaţa în mijlocul credincioşilor. Ei sunt martorii vieţii noastre de la naştere şi până la moarte.
Prin predica lui vie, caldă, plină de har şi lumină, preotul poate transforma total masa enoriaşilor săi. Dar, pentru ca predica sa să poată ajunge la inima credincioşilor şi să aibă puterea Duhului Sfânt de a transforma sufletul şi a-l întoarce la pocăinţă, trebuiesc îndeplinite câteva condiţii duhovniceşti.
Una dintre condiţii este sfânta rugăciune.
Preotul trebuie să fie un om de rugăciune, să iubească mai mult ca orice Biserica, sfintele slujbe, Sfânta Liturghie, cântarea în comun a credincioşilor. Rugăciunea lui stăruitoare, unită cu cea a credincioşilor săi, îi sporeşte credinţa şi dragostea pentru Dumnezeu şi oameni, îl face mai înţelept în gândire şi predică, îi deschide inima pentru milostenie şi îi dă multă putere şi har.
Un preot care se roagă mult este un preot cu har în toate şi un bun predicator al cuvântului lui Dumnezeu." Părintele Cleopa Ilie
sursa: http://sfantulierarhnectarie.blogspot.ro

0 comments:
Trimiteți un comentariu