La bine ne ajută Domnul, la rău, vrăjmaşii

Acum oamenii s-au făcut mândri şi nu se mântuiesc decât prin întristări şi pocăinţă, şi numai foarte arareori ajunge cineva la iubire.

Marele Antonie zicea: „De acum nu mă mai tem de Domnul, ci îl iubesc”. El vorbea aşa pentru că în sufletul lui era un mare har al Duhului Sfânt, Care dă mărturie de această iubire, şi atunci sufletul nu mai poate vorbi altfel. Dar pe cel care n-are asemenea mare har, Sfinţii Părinţi îl învaţă pocăinţa, şi pocăinţa nu e departe de iubire care vi­ne pe măsura simplităţii şi smereniei duhului.

Dacă cineva gândeşte bine despre fratele, că Domnul îl iubeşte şi mai cu seamă dacă tu însuţi gândeşti că în su­fletul lui viază Duhul Sfânt, atunci eşti aproape de iubirea lui Dumnezeu.

Cineva va spune poate: „El se gândeşte tot timpul la iu­birea lui Dumnezeu”. Dar la ce altceva să te gândeşti mai mult decât la Dumnezeu? Doar El ne-a zidit ca să fim veş­nic împreună cu El şi să vedem slava Lui. Cine iubeşte ce­va, acela vrea să şi vorbească de aceasta; după care ajunge la obişnuinţă: dacă se obişnuieşte să se gândească la Dum­nezeu, îl va purta întotdeauna în suflet; dacă se obişnu­ieşte să se gândească la cele ale lumii, atunci şi cu mintea va fi întotdeauna în aceasta. Obişnuieşte-te să te gândeşti la suferinţele Domnului, obişnuieşte-te să cugeți la focul cel veşnic şi atunci acestea ţi se vor încrusta în suflet.

La bine ne ajută Domnul, la rău, vrăjmaşii, dar aceasta atârnă şi de voia noastră; trebuie să ne silim spre bine, dar cu măsură şi cunoscându-ne măsura. Trebuie să învăţăm să ne cunoaştem sufletele, ca să ştim ce ne e de folos. Unuia îi este de folos să se roage mult, altuia să citească sau să scrie. E folositor să citeşti, dar e mai bine să te rogi fără împrăştiere, şi încă şi mai de preţ este plânsul; fiecă­ruia ce-i dă Dumnezeu. Negreşit însă atunci când te-ai scu­lat din pat, trebuie să-I mulţumeşti lui Dumnezeu, după care căieşte-te şi roagă-te îndeajuns; după aceasta citeşte, ca mintea ta să se odihnească; iar după aceasta roagă-te din nou şi munceşte. Harul vine de la tot binele, dar mai mult decât de la orice vine de la iubirea de fraţi.

O, Duhule Sfinte, sălăşluieşte în noi pururea, căci bine este nouă să fim împreună cu Tine.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei

Sursa: http://siluanathonitul.wordpress.com

Read More

Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol - Bulgaria

Mareste imaginea.

Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol, Bulgaria, au fost descoperite pe 28 iulie 2010 de o echipa de arheologi ce efectuau sapaturi pe insula Sfantul Ioan (Ivan), cea mai mare dintre cele cinci insule bulgare din Marea Neagra.

Orasul Sozopol este unul dintre cele mai vechi orase aflate pe coasta bulgara a Marii Negre si dateaza din Epoca Bronzului. Asezarea a fost colonizata de greci in jurul anului 610 i.Hr.. Orasul a devenit de timpuriu un important centru crestin, avand functie de resedinta episcopala.

Un complex monahal a fost construit intre secolele V-VI pe insula Sfantul Ioan, situata in apropierea orasului de coasta Sozopol, deasupra ruinelor unui templu roman.

Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul a devenit un important centru crestin in intreaga regiune. In jurul secolelor VII-IX, complexul a fost parasit pentru o vreme, urmand a fi reconstruit in sec. X.

Cercetarile arheologice au inceput in 1985, derulandu-se pe o perioada de doi ani, timp in care au fost descoperite o biserica, o resedinta episcopala, o biblioteca, o parte din zidul fortificat si cateva chilii monahale.

In timpul sapaturilor reluate in vara anului 2010, echipa de arheologi condusa de Prof. Kazimir Popkonstantinov, a descoperit un relicvar din alabastru ce fusese zidit in interiorul altarului bisericii inchinate Sfantului Ioan Botezatorul. Inca de la la inceput arheologii au sugerat ca acest relicvar ar putea adaposti moastele Sfantului Ioan Inaintemergatorul Domnului, fiind cunoscuta traditia existenta in vremea ridicarii Bisericii Sfantul Ioan Botezatorul (sec. V) de a fi construita pe mormnatul sfantului, sau de avea la temelie moaste ale sale.

Pe langa dovezile de ordin toponimic, o descoperire la fel de importanta, fara de care asupra autenticitatii moastelor ar fi planat suspiciunea, a fost o cutie mica gasita la o distanta de 1,2 m de relicvar, ce pastreaza o inscriptie in limba greaca. Desi lipsesc anumite litere, se intelege ca un anume Toma este cel care a adus particelele moastelor Sfantului Ioan Botezatorul, pe data de 24 iunie (Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul).

Desi nu exista o dovada clara in acest sens, arheologii spun ca moastele Sfantului Ioan Botezatorul ar proveni din Constantinopol. Se presupune ca in vechime, Patriarhia Ecumenica din Constantinopol ar fi oferit o parte din moastele sfantului Manastirii Sfantul Ioan Botezatorul.

Autenticitatea Sfintelor Moaste a fost recunoscuta si de Biserica Ortodoxa Bulgara. Prof. Kazimir Popkonstantinov, seful echipei de arheologi, a oferit sfintele moaste Episcopului de Sliven, Ioanichie, care le-a mutat in cadrul unei procesiuni in biserica Sfantul Gheorghe din Sozopol.

Cu aceasta ocazie, mii de pelerini bulgari, precum si turisti romani, rusi, germani, polonezi, cehi, care se aflau in vacanta pe litoralul bulgar al Marii Negre, au participat la acest moment unic inchinandu-se la Moastele Sfantului Ioan Botezatorul.

Sfintele moastele, ce constau in fragmente de os provenid din bratul si piciorul Sfantului Ioan Botezatorul, au fost asezate intr-o frumoasa racla din argint donata chiar de prim-ministrul bulgar.

La scurt timp a fost consemnata si o prima minune pretrecuta cu o femeie din Rusia, care, de teama, isi pierduse capacitatea de a vorbi, in urma unui atac terorist cecen din Moscova. Aceasta si-a recapatat graiul in chip minunat dupa ce s-a inchinat la moastele Sfantului Ioan Botezatorul.

Timp de cinci zile, incepand cu data de 12 noiembrie 2010, racla cu moastele Sfantului Ioan Botezatorul a fost adusa spre inchinare  la catedrala Sf. Alexandru Nevsky din Sofia (Bulgaria).  Patriarhul Maxim al Bulgariei a oficiat cu aceasta ocazie Sfanta Liturghie si s-a inchinat, alaturi de ceilalti membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, la moastele Sf. Ioan. Prezent in tara, premierul rus Vladimir Putin a profitat si el de aceasta ocazie, aducand prinos de cinstire.

Moastele Sfantului Ioan Botezatorul din Sozopol, Bulgaria, vor sta in Biserica Sfantul Gheorghe pana la finalizarea lucrarilor la Catedrala Sfantul Chiril si Metodie, aflata in apropiere. Biserica Sfantul Gheorghe mai poseda intre "odoarele sale de mare pret”, un fragment din Sfanta Cruce, precum si o particica din moastele Sfantului Apostol Andrei

sursa:http://www.crestinortodox.ro

Read More

Sfantul cersetor

„Sfantul Cersetor-Un om al carui exemplu trebuie sa-l urmam cu totii.De ce uitam de Dumnezeu si ne aducem aminte de el numai cand avem necazuri?De ce bucuria acestei vietii nu o impartim cu cel ce ne-a daruito? Slava Lui Dumnezeu pentru toate.

Cine n-are bătrîni, să-şi cumpere!”, zice proverbul. Bătrînul Dobri Dobrev din satul Baylovo (Bulgaria), pe care-l puteţi vedea în pozele alăturate (un film cu el poate fi vizionat şi pe youtube, fiind preluat de numeroase site-uri şi bloguri), ne-ar putea însă cumpăra el pe noi, dacă am merita paralele…

Cine este moş Dobri Dobrev? Un cerşetor ctitor în ţara lui şi căruia mărimile Bulgariei postcomuniste nu sunt vrednice să-i dezlege curelele încălţămintelor!

Dobri Dobrev are 97 de ani şi cerşeşte pe străzile Sofiei, luminos şi smerit. Ochii lui au o blîndeţe senină de rai şi uitaţi-vă numai cu cîtă firească simplitate sărută, într-una dintre poze, mîna unui copilandru! Locuitorii capitalei bulgare îl privescc ca pe un sfînt coborît din paterice sau din icoane. E atît de pitoresc răsăritean la înfăţişare încît, de cum îl vezi, analogiile cele mai nimerite ţi se par acelea cu vechii anahoreţi ai pustiei sau cu mai recenţii „nebuni pentru Hristos” ai creştinismului pravoslavnic.

În ţara poate cea mai descreştinată din Balcani, unde nu mai există decat cîteva mînăstiri în funcţiune, iar bisericile sînt chiar mai goale decît în Occidentul franco-germanic şi anglo-saxon (unde, dacă nu-s muzee, ajung restaurante şi săli de şedinţe), nonagenarul Dobri Dobrev cerşeşte nu pentru sine (căci pare a nu avea nimic din trebuinţele omului lumesc de azi, iar hrana lui de căpătai rămîne rugăciunea, care nu costă nimic), ci pentru Hristos.

Poate fi văzut, de regulă, fie în faţa Catedralei „Sfîntul Alexandru Nevski”, fie în faţa Bisericii „Sfinţii Chiril şi Metodie”, cu o cutiuţă de tablă sau de plastic în care adună „milele” trecătorilor, donînd apoi toţi banii agonisiţi fie lăcaşurilor şi aşezămintelor bisericeşti, pentru restaurare sau subzistenţă, fie fraţilor creştini mai săraci sau mai nevolnici decît el.

Pînă deunăzi, bătrînul în opinci donase numai Catedralei „Sfîntul Alexandru Nevski” suma de… 35.700 de leva (20.000 de euro!), cum rezultă chiar din condicile parohiale! Cu banii lui multe s-au construit pe pămînt, iar el însuşi şi-a construit, din cerşit, casă în ceruri. Şi numai Dumnezeu ştie cîte suflete se vor fi trezit, prin pilda lui simplă şi înduioşătoare, din uitarea sau indiferentismul religios ale acestui tîrziu de lume!

Ce creştin n-ar recunoaşte aici lucrarea lui Dumnezeu, Cel întotdeauna şi pretutindeni viu şi prezent prin sfinţii Lui, pe care-i ridică adesea, spre pildă sau spre dojană, tocmai acolo unde şi atunci cînd comunitatea de credinţă pare mai tulbure şi mai ruinată?

Cerşetorul Dobri Dobrev, omul lui Dumnezeu, săracul bogat al miracolului evanghelic, răscumpără vremurile sub bucata lui de cer şi este poate – umil şi nediscursiv – „conştiinţa mai bună” a Bulgariei lui natale şi a întregului nostru Răsărit ortodox.

~~~+~~~

Cerşetorul care ctitoreşte biserici

“Nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse… şi va vădi sfaturile inimilor” (I Corinteni 4, 5).

În vălmăşagul pestriţ al unei capitale contemporane, cu uşurinţa ar putea trece nebăgat în seamă un chip precum cel al bătrânului Dobri Dobrev, pe care oamenii l-ar încadra grabnic în rândul numeroşilor cerşetori şi săraci din Sofia. Nu mulţi sunt însă aceia care îl cunosc cu adevărat pe acest bătrân de 96 de ani şi ştiu lucrarea sa. Poate părea greu de crezut că cea mai mare biserică din Balcani, catedrala patriarhală şi simbolul oraşului, în care se adună să slujească în sobor lună de lună mitropoliţii Bulgariei, a primit de curând un uriaş ajutor financiar din partea lui bătrânului Dobri, urmaş al cuvintelor Apostolului „ca gunoiul lumii ne-am făcut, lepădătura tuturor până acum” (I Corinteni 4:13).

Această faptă ar fi rămas ascunsă cunoştinţei omeneşti dacă, anul trecut, Preasfinţitul Tihon al Tiveriopolei n-ar fi vestit-o presei: „Nu mi-a venit să cred când am văzut chitanţa, şi e incredibil, dar cel mai mare donator al Catedralei Patriarhale este Moş-Dobri, cerşetorul îmbrăcat în costum popular pe care toată lumea-l ştie, cel ce se închină înaintea tuturor. Bătrânul acesta a dăruit Catedralei suma de 35.700 de leva (aproape 20.000 de euro). Acest om atât de sărac şi de modest a făcut cea mai mare donaţie din ultimul deceniu pentru biserica Sfântului Alexandru Nevski!”.

În 1988, dedo-Dobri, cum îi zic bulgarii, a renunţat la vechea sa viaţă, începând să cerşească pe străzi şi în biserici. Acest bătrân, cu un venit lunar de 80 de euro, călătoreşte aproape în fiecare zi din satul său, Bailovo, până Ia Sofia, pentru a aduna bănuţ cu bănuţ – însă niciodată pentru sine! Mulţi dintre locuitorii Sofiei I-au văzut pe Dobri stând, an de an, cu un pahar în mână, pentru a aduna bani — pe care îi dădea apoi unui cunoscut, ca să-i depună într-un cont bancar. A strâns mai întâi bani pentru reconstruirea Mănăstirii Eleşniţa, aflată la câţiva kilometri depărtare de capitala Bulgariei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în 2006 biserica mănăstirii a fost renovată şi sfinţită. În mai 2009 s-a dus la epitropul Catedralei Sfântului Alexandru Nevski, căruia i-a zis doar atât: „Vino cu mine, să-ţi dau nişte bani pentru biserică!” Ce l-a determinat pe acest bătrân, cu un chip ce pare să iasă din cărţile sfinte, să se îndeletnicească cu aşa ceva? Doar Dumnezeu ştie! întrebat de ce a facut-o, Moş-Dobri a răspuns simplu: ,Adunăm bani pentru mănăstiri. Refacem bisericile aflate în nevoie. Le reconstruim, le renovăm — nu facem prea mult, dar… atâta putem“.

Numele bătrânului Dobri din Bailovo şi suma donată au răsunat ca o mare palmă pe obrazul tuturor politicienilor şi oamenilor de afaceri locali, care, deşi au vorbit şi au promis multe, până la urmă n-au ajutat cu nimic Biserica, facându-l pe un cunoscut jurnalist bulgar să exclame: „În ce hal a ajuns societatea noastră, dacă cel mai mare donator dintre noi este un bătrân sărac! Şi când Biserica ne cere ajutorul pentru a reda măreţia Catedralei Patriarhale, să nu ne îndreptăţim că nu putem, fiindcă Moş-Dobri ne arată zi de zi că se poate — chiar şi păstrând tăcerea“.

Bătrânul Dobri, acest tăcut luptător creştin, vine zi de zi să se închine liniştit în Catedrala Sfântului Alexandru Nevski, aşezându-se apoi la ieşire, unde îi salută pe toţi şi se închină înaintea tuturor, luându-şi rămas bun de la oameni cu cuvintele: „Bucuraţi-vă întru Domnul!” Ne simţim datori să încheiem cu câteva cuvinte adunate din înţelepciunea simplă, dar vie a lui Moş-Dobri, acest om ce „nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36): „Sunt două voinţe, una a lui Dumnezeu, alta a diavolului. Şi purtăm un război în mintea noastră. Cred că trebuie să urmăm şi să ne supunem voii lui Dumnezeu — aşa să ne ajute Domnul! Voinţa cea bună este dreaptă şi adevărată. Toate ale acesteia sunt bune. Trebuie să nu minţim, să nu furăm, să nu săvârşim curvie. Trebuie să ne iubim unul pe altul, aşa cum ne iubeşte Dumnezeu – învredniceşte-ne, Doamne!“.

Traducere şi adaptare de Radu Hagiu

Sursa: www.acvila30.wordpress.com

Bătrânul Dobry, pelerinul lui Hristos

Acum patru ani am avut placerea să îl întâlnesc și să mă bucur deîndată de gingășia și simplitatea lui nevinovată. Oamenii din Sofia îl cunosc drept bătrânul Dobre Dobrev din Baylovo. Este un bătrân de 96 de ani care poate fi deseori văzut în picioare cerşind cu puşculiţa lui metalică în faţa bisericii Sf.Alexandru Nevski sau a Sfinţilor Metodie şi Chiril şi a celor cinci ucenici ai lor. Dăruieşte banii primiţi săracilor sau pentru renovarea mănăstirilor şi bisericilor.

Eu l-am întâlnit la biserica Sfintei Kiriaki unde am participat la Sfânta Liturghie săvârşită de mai mulţi episcopi, în prezența moaştelor dătătoare de har ale regelui sfânt Ştefan Milutin. În chip simplu, a intrat pe uşa bisericii, a stat drept în faţa moaştelor şi, ca un tânăr băiat, a facut câteva metanii. Era o imagine uimitioare, mai degrabă un simţământ de nevrednicie, ca atunci când Dumnezeu traversează drumul vieții noastre prin unul din drepții Săi.
Ochi buni, un surâs blând, o privire smerită…toate acestea se aduc luminoase celor care l-au întâlnit şi care, fără ezitare, se grăbesc să primească binecuvântarea acestui înţelept bătrân. Poartă încălţăminte tradițională din piele neprelucrată şi nu foloseşte niciodată mijloacele de transport moderne. În mod simplu, iubeşte mersul ascetic. Mănâncă ceea ce îi dau oamenii buni şi nu se plânge niciodată de starea lui. Faţa îi radiază de o lumină cerească care dă la un moment dat de înţeles oamenilor că este un adevărat ieşit din Scripturi.

Nădăjduiesc că voi fi judecat vrednic de Dumnezeu să sărut mâna dreapta milostivă a batrânului pentru a treia oară în viaţa mea.

“Omul trebuie să păzească dreptatea și adevărul. Este calea lui Dumnezeu!”

sursa http://o-viata-frumoasa.blogspot.com/ si http://www.youtube.com/

Read More

Viata Sfantei Paraschiva

Cuvioasa maica noastră
Parascheva cea nouă

"Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie"

(Marcu 8, 34)

Read More

Viata Sf.Teodora de la Sihla

In luna august, ziua a saptea, facem pomenirea Prea Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care a sihastrit multi ani, la sfarsitul secolului al XVIl-lea, intr-o pestera din preajmaSchitului Sihla-Neamt.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si "armas", adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita).

Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt - vechii ei sfatuitori.

Read More

Doamne,eu iti multumesc!

Imi stii toate colturile inimii mele si ma auzi cand te strig

Suferi langa mine, te bucuri alaturi de mine, zambesti cu mine

Ca un copil caut sa te imbratisez, sa te ating usor de mana

Raul il preschimbi in bine, si faci din lucruri simple, minuni

Fiind iubirea lumii intregi, iubeste-ma asa cum sunt

Cand merit cel mai putin, cand ma intristez si razvratesc

Iubeste-ma asa si precum voiesti vindeca-mi neputintele

Iubeste-ma ca un parinte bland, arata-mi calea spre care voi merge

Cand omul sufera, Tu suferi cu el

Il ajuti sa-si duca crucea,

In brate il porti spre rai si cu bunatate ii stergi lacrimile

Bunule, in sufletul meu eu vreau sa te pastrez

Iertand sa pot iubi, cazand sa ma pot ridica

Eu te iubesc, asa cum sunt!
amin.......(Nicolae Veselin)

Read More

Rugaciune de Anul Nou

Doamne, iti multumim pentru anul care a trecut si pentru viata
noastra de pana acum. Iti multumim pentru darurile Tale pe care le-
am primit in anul care a trecut si in toata vremea vietii noastre.
Iti multumim pentru lumina si pentru toata dragostea Ta, iti
multumim pentru bucuria de a trai, iti multumim pentru sanatate,
iti multumim pentru ceea ce ne-ai invrednicit sa vedem si sa
cunoastem si pentru ceea ce ne-ai invatat, iti multumim pentru tot
ajutorul pe care l-am primit de la Tine pana acum. Iti multumim
pentru ceea ce ne-ai invrednicit sa realizam bun, frumos si util,
prin eforturile si priceperea noastra, pentru semenii nostri si
pentru noi. Iti multumim pentru ca existam, pentru implinirile
noastre spirituale, pentru sporirea noastra duhovniceasca si pentru
realizarile materiale.
Binecuvinteaza Anul Nou care incepe si viata noastra de aici
incolo. Ajuta-ne sa incepem cu bine, sa Te iubim mai mult, iubind
cu adevarat lumea Ta, viata noastra pe care am primit-o de la Tine
si locul pe care-l ocupam in mijlocul lumii Tale. Ajuta-ne sa fim
mai buni si sa devenim utili unii altora, sa facem binele si sa
avem parte de bine. Sporeste puterea adevarului, intareste
dreptatea, inmulteste cinstea, trezeste in noi bunul-simt, rusinea,
mila, respectul si toate simturile umane cele adormite. Opreste-ne
din toate caile ce nu duc la Tine. Ajuta-ne Doamne sa facem din
anul pe care-l avem în fata un an al împlinirilor, al pacii, al
muncii si al roadelor, al bucuriei, al cinstei si corectitudinii,
al respectului si al tuturor realizarilor bune, frumoase si utile,
pentru credinta noastra, pentru neamul nostru si pentru noi însine.
Fii alaturi de noi, Doamne, si lucreaza cu noi si prin noi si ne
ajuta sa lucram ca Tine si cu Tine spre dainuirea si fericirea
lumii Tale si spre multumirea Ta. Amin. 

Read More

Regina Maria: Poveste de Craciun

O SA VA ISTORISESC ASTAZI o poveste foarte stranie, o poveste de Craciun!

E vorba de un put parasit, adanc si tainic, care se afla in mijlocul unei paduri mari si intunecoase. Nimeni nu stia de ce putul era acolo, nici cine il facuse, nici cat de vechi era. Taranii din imprejurimi se temeau grozav, caci din el se auzeau iesind vaiete, gemete si cateodata niste ciocanituri ca si cand cineva ar fi batut in ghizduri.

Credinta tuturora era ca un suflet sta robit in adancimea-i din care nu putea scapa. Satul cel mai apropiat de padure se numea Galea; sat micut si saracacios, cu case scunde si ticaloase, in ale caror gradini florile pareau searbede si far’ de viata, caci pamantul era pietros si nerodnic. In mijlocul satului se ridica o bisericuta veche de lemn, cu un acoperis foarte mare ce parea ca o doboara. Nenumaratele anotimpuri il parguisera atat de frumos, incat sita invechindu-i-se batea in cenusiu, de-ti era mai mare dragul sa privesti la el.

Tufe de lilieci batrani si piperniciti cresteau imprejurul bisericii, adapostind sub umbra lor umilele morminte imprastiate pe alocuri, ca o turma de oi parasite.

Taranii se cam rusinau de bisericuta lor darapanata si visau sa dureze una noua, frumoasa si alba pe dinafara, cu un acoperis de tabla, ce ar fi stralucit la soare ca argintul si prin care n-ar fi razbit in vremuri rele nici ploaia, nici zapada. Iar amvonul sa aiba stalpi grosi de piatra zugravita in culori vii, cu ochiul lui Dumnezeu vopsit deasupra usii.

Fara indoiala ca noua ne-ar fi placut mai mult bisericuta stramba de lemn, cu acoperisul cel mare, dar vedeti… fiecare sat isi are ravna si mandria lui si nu-i place sa ramaie mai prejos de altul. In Bostea, satul de dincolo de padure, se inaltase o biserica noua si mare, asa precum o ravneau cei din Galea. Galea era un biet satuc sarac, ce suferea cumplit de starea in care se gasea. Dar pare-mi-se ca vorbeam de putul fermecat, nu e asa?Nu stiu

Read More

Care este folosul smereniei

Cine poate înțelege raiul?  Îl poate înțelege în parte cine poartă în el pe Sfântul Duh,  pentru că raiul este Împărăția Duhului Sfânt, și Duhul Sfânt în cer și pe pământ este Același. Gândeam în mine însumi: „Sunt un ticălos și vrednic de toate pedepsele“, dar în loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e mai dulce decât tot ce e pământesc. Este hrana cerească e bucuria sufletului.

Dacă vrei să ai în chip simțit harul Duhului Sfânt, smerește-te ca Sfinții Părinți. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui: „Credeți-mă, copiii mei, unde e Satana acolo voi fi și eu“. Un curelar din Alexandria gândea: „Toți se vor mântui, eu singur voi pieri“, și Domnul a descoperit lui Antonie cel Mare că n-a ajuns încă la măsura curelarului aceluia. Părinții au dus o luptă încrâncenată cu demonii și s-au obișnuit să gândească smerit despre ei înșiși, și pentru aceasta i-a iubit pe ei Domnul. Domnul mi-a dat să înțeleg puterea acestor cuvinte. Și când țin mintea mea în iad, sufletul meu are odihnă, dar când uit de aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu plac lui Dumnezeu.
Gândeam: „Sunt pământ, și încă pământ păcătos“. Dar Domnul mi-a arătat mila Sa și mi-a dat din belșug harul Său și se bucură duhul meu pentru că, deși sunt un ticălos, Domnul mă iubește și de aceea sufletul meu e atras spre El în chip nesăturat, iar când îl voi întâlni, voi zice sufletului meu: uită-te la El,nu-L pierde, să nu ți se întâmple ceva mai rău (In 5, 14), pentru că sufletul îndură mari chinuri atunci când pierde harul Duhului Sfânt.
Credeți-mă, scriu înaintea feței Domnului, pe Care sufletul meu îl cunoaște. Pentru a păstra harul, trebuie să ne smerim pururea. Iată, Domnul smerește cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea că în pustie el era mai bătrân și mai desăvârșit decât toți, dar Domnul l-a îndreptat spre Pavel Tebeul, și Antonie a văzut pe cel ce era mai bătrân și mai desăvârșit decât el. Cuviosul Zosima credea că era monah din copilărie și că nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca și a văzut că era departe de a fi ajuns la măsura ei. Sfântul Tihon din Zadonski a fost smerit de un nebun întru Hristos, care i-a dat o palmă și i-a zis: „Nu te trufi cu înțelepciunea!“ Astfel, Domnul Cel Milostiv smerește pe sfinți, ca ei să rămână smeriți până la sfârșit. Cu atât mai mult trebuie să ne smerim noi. De aceea, ziua și noaptea cer și eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu însetează să o dobândească, pentru că este darul cel mai înalt al Duhului Sfânt. În smerenia lui Hristos e și iubire, și pace, și blândețe, și înfrânare, și ascultare, și îndelungă-răbdare, și toate virtuțile sunt cuprinse în ea. […]
Cât trăim pe pământ trebuie să ne învățăm să ducem război cu vrăjmașii.Lucrul cel mai chinuitor decât toate este să ne omorâm trupul pentru Dumnezeu și să ne biruim iubirea de sine. Pentru a birui iubirea de sine, e nevoie să ne smerim totdeauna. Aceasta este o MARE ȘTIINȚĂ , pe care ne-o însușim degrabă. Trebuie să ne socotim mai răi decât toți și să ne osândim la iad. Prin aceasta sufletul se smerește și câștigă plânsul pocăinței din care se naște bucuria. Este bine să ne obișnuim sufletul să gândească: în focul iadului voi arde. Dar, vai, puțini înțeleg aceasta. Mulți cad în deznădejde și merg spre pierzanie. Sufletele lor se sălbăticesc și nu mai vor nici să se roage, nici să citească, nici chiar să se maigândească la Dumnezeu
Trebuie să ne osândim pe noi înșine în sufletul nostru, dar să nu deznădăjduim de mila și iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să dobândim duh umilit și înfrânt și atunci vor pieri toate gândurile și mintea se va curăți. Dar înainte de aceasta trebuie să ne cunoaștem măsura, ca să nu ne chinuim fără folos sufletul. Învață să te cunoști pe tine însuți și să dai sufletului nevoință (asceză) după puterile lui. […]

Sfântul Siluan Athonitul

Read More