Şapte ani de „Ziarul Lumina“

      "Ziarul Lumina", cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte astăzi şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ scurtă, dar importantă, în care v-am oferit un alt fel de presă, una sănătoasă, o alternativă la tabloidizarea ce a cuprins în ultima vreme întreaga mass-medie românească."Ziarul Lumina" a apărut ca o necesitate, o alternativă la ceea ce piaţa media oferea în anii 2004-2005. Aceasta deoarece presa românească a intrat în declin poate de la începuturile "libertăţii" ei. După 1990 au apărut numeroase ziare, posturi de televiziune sau radio, însă, din dorinţa de a obţine o cât mai bună "cotă de piaţă", locul ştirilor adevărate, utile, a fost luat de textele agresive, de non-ştiri, paginile ziarelor fiind pline de violenţă şi nonvalori.                        
    În acest context, dar şi din dorinţa de a informa corect cititorii, un grup de oameni entuziaşti, de creştini adevăraţi, între care amintim pe regretatul Florin Zamfirescu, directorul fondator al ziarului, a pus bazele "Ziarului Lumina". Un ziar care îşi propunea să facă "linişte" în acea lume a informaţiilor agresive, să reaşeze la locul lor valorile ce păreau a fi pierdute şi să arate că se poate face presă prin cultivarea valorilor şi a responsabilităţii civice.
   

Read More

Uşile pocăinţei deschide-ne nouă…

     


 Duminica Vameşului şi a fariseului, denumită astfel după Evanghelia rânduită a se citi la Sfânta Liturghie, deschide timpul liturgic al Triodului, un timp al efortului ascetic susţinut, o şcoală anuală a pocăinţei în care nădăjduim să învăţăm smerenia şi să ne adâncim credinţa. Toate acestea pentru a recunoaşte în noi curăţia dobândită la luminarea baptismală, iar cu fiecare ceas al slujbelor să înţelegem că sărbătoarea Învierii care ne întâmpină la finalul acestui minunat pelerinaj este mult mai mult decât una dintre sărbători, mult mai mult decât o comemorare anuală a unui eveniment trecut. Este Marele Praznic în care ne întâmpină însuşi Hristos cel Înviat.Perioada liturgică a Triodului este o perioadă de adâncă invitaţie la asceză, căinţă şi rugăciune şi de redescoperire a felului ortodox de a fi, şi se deschide cu o vreme pregătitoare pentru Postul Mare alcătuită din Duminicile Vameşului şi a fariseului, a Fiului risipitor, a Înfricoşătoarei Judecăţi şi a Izgonirii lui Adam din Rai.
     În ajunul Duminicii Vameşului şi a fariseului, la slujba Vecerniei, cartea liturgică folosită de-a lungul acestui răstimp liturgic - Triodul - îşi face prima sa apariţie, iar după începutul obişnuit al slujbei de seară, după stihirile Învierii, ne întâmpină o idomilă care ne îndeamnă "să nu ne rugăm ca fariseul fraţilor, că cel ce se înalţă pe sine se va smeri; ci să ne smerim înaintea lui Dumnezeu ca vameşul, prin postire strigând: Dumnezeule milostiveşte-Te peste noi, păcătoşii".
    Pericopa evanghelică a acestei duminici (Luca XVIII, 10-14) ne înfăţişează un om satisfăcut întotdeauna de sine, parcă facil de regăsit şi în cultura în care trăim, ce ne insuflă permanent sensul mândriei, al măririi de sine şi al îndreptăţirii de sine.
    În săptămâna ce urmează Duminicii Vameşului şi fariseului se dezleagă total de la post, în ea noi, toţi creştinii, putând mânca în toate zilele, chiar şi miercurea şi vinerea brânză, ouă şi carne, acest lucru întâmplându-se din vechi răstimpuri, ca opoziţie la practicile incorecte ale monofiziţilor care posteau strict în timpul acestei săptămâni, iar mai târziu acest obicei a rămas, dobândind o semnificaţie diferită, suspendarea postului înscriindu-se în ciclul pregătirii treptate în vederea intrării în Postul Mare.
    Cea de-a doua duminică pregătitoare Postului Mare, Duminica Fiului risipitor, dezvoltă în principal o învăţătură privitoare la căinţă, precum şi la iertarea dumnezeiască ce decurge de aici. După învăţătura sinaxarului, ea a fost instituită pentru ca păcătoşii să nu cadă în deznădejde "văzându-se pe ei înşişi". Împreună cu imnurile cântate în această zi, parabola ne dezvăluie timpul pocăinţei ca fiind întoarcerea omului din exil şi de aceea cântăm acum şi psalmul 136, al întristării: "La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am adus aminte de Sion..." Acest psalm era cântat de evrei în captivitatea lor babilonică, pe când se gândeau la oraşul sfânt al Ierusalimului. El a devenit pentru totdeauna cântecul omului căzut în păcat atunci când realizează îndepărtarea sa de Dumnezeu şi, realizând aceasta, devine om din nou: ca unul ce nu poate fi niciodată deplin satisfăcut de nimic în această lume decăzută, care prin structură şi vocaţie este un pelerin al Absolutului. Acest psalm va fi cântat încă de două ori, în ultimele două Duminici, înainte de începerea postului, anunţându-ne drumul postului ca un drum al reîntoarcerii.
    După Sfântul Grigorie Palama, milostivirea dumnezeiască arătată în această duminică e completată şi echilibrată de următoarea duminică, cea a Înfricoşătoarei Judecăţi, cunoscută mai ales în popor ca Duminica Lăsatului sec de carne, ce încearcă să ne aducă mai aproape de efortul duhovnicesc pe care-l aşteaptă de la noi şapte zile mai târziu. Suntem purtaţi treptat spre acest efort duhovnicesc pentru neputinţa noastră, pentru slăbiciunea noastră sufletească şi trupească. Acum urmează o săptămână în care ne vom înfrâna de la carne în toate zilele şi vom mânca doar brânză şi ouă, o săptămână de antrenament în asceza celor 40 de zile ale Postului Mare, fiind uşa de intrare în stadionul înfrânării.
    Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a lăsatului sec de brânză, a fost numită de Sfinţii Părinţi şi Duminica iertării, pentru a ne arăta că nimeni nu poate intra cum se cuvine în rânduiala postului dacă nu este în pace cu semenii, pentru că de multe ori e uşor să iertăm cu buzele, superficial şi chiar puţin fariseieşte, dar e destul de greu să iertăm adevărat, din tot sufletul, dând întâietate întru toate fraţilor noştri. Cântările Vecerniei acestei duminici anunţă începutul postului, iar la sfârşitul ei cei prezenţi îşi cer iertare unii de la alţii, într-o rânduială emoţionantă, întâlnită mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte Athos. Imnologia liturgică a acestei Duminici a Izgonirii lui Adam din Rai însumează, într-adevăr, întreaga pregătire pentru post. Aflăm din cântări şi din toate stihurile citite că omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, pentru comuniunea harică cu El, iar nu pentru păcat şi pentru depărtarea de la cele sfinte şi sfinţitoare.
    Perioada cea mai profundă a Triodului, perioada Postului Mare, o perioadă de participare mistică la Patima lui Hristos, este alcătuită din şase popasuri duminicale până în ziua Măritei Învieri. Dacă primele patru duminici ale Triodului se înscriu în teologia căii, următoarele duminici au ca element de relaţie problema libertăţii şi dinamismul dobândirii smereniei şi a harului dumnezeiesc, fiind invitaţi la o luptă personală şi sinceră împotriva unei înţelegeri "formale" a postirii şi a apropierii de Dumnezeu.
     Duminicile din Postul Mare sunt trepte duhovniceşti ale smeritului nostru urcuş către Golgota. Astfel, urcând în cunoaşterea jertfei lui Hristos şi a semnificaţiilor mântuitoare ale Sfintelor Patimi, pătrundem taina Crucii şi a Învierii, a biruinţei asupra morţii. Astfel, toată această tristeţe a înstrăinării noastre de Dumnezeu, a pustiului din viaţa noastră se poate transforma în luminoasă prezenţă a iertării dumnezeieşti prin redobândirea bucuriei, a dorinţei şi a păcii regăsite cu Hristos, Lumina cea adevărată care luminează tuturor. Acesta este duhul adevărat al slujbelor din întreaga perioadă a Triodului. 

                             
                                                                          Nu uitati..." Rugati-va neincetat "

Read More

Pilda despre nevinovăție și vinovăție

”Noi zicem că suntem nevinovați, mereu nevinovați. Poate că într-un fel așa este. Poate că față de legile omenești, care nu ne cunosc tainele inimii noastre, suntem într-adevăr fără o vină dovedită, dar oare față de legile lui Dumnezeu, Care ne știe gândurile și faptele noastre ascunse ale fiecăruia suntem oare noi tot așa de nevinovați?

Ascultați o povestire, după care să-mi spuneți apoi dacă sunteți tot așa de nevinovați cum ziceți acum.

Era demult în Siria un tânăr numit Efrem, singurul fiu al unor părinți bogați, dar credincioși. Acest tânăr era foarte răsfățat și întrecut, îngăduindu-și orice, fiindcă părinții lui aveau o mare slăbiciune pentru el.

Odată, fiind trimis de părinți la niște rudenii într-un oraș vecin, tânărul trecu printr-o pădure. La marginea pădurii era o căsuță, iar pe calea din pădure păștea o văcuță singură.

Cum tânăr trecând, vaca nu se dădu la o parte ca să-i facă loc, Efrem, furios că vaca nu știe cine este el, ca să se ferească dinaintea lui, începu să o lovească puternic cu bățul pe care îl avea în mână. Speriată, văcuța o luă la fugă, dar tot pe cale, înaintea lui. Atunci el și mai furios începu să fugărească vaca, lovind-o tot mai sălbatic, până când văcuța, ajungând la o prăpastie, căzu și muri acolo. Nimeni nu-l văzuse când făcuse isprava asta.

Seara a ajuns în orașul în care mergea. S-a bucurat la rudeniile sale, iar dimineața s-a întors înapoi spre casă.

Când ajunse prin pădurea de ieri, îl întâlni un om foarte sărac și necăjit, care îi zise:

-Tinere dragă, ieri am văzut că treceai pe aici - spune-mi, te rog, n-ai văzut cumva o văcuță păscând pe calea asta? Eu sunt un om tare sărac, locuiesc în căsuța asta de la marginea pădurii și am cinci copilași. Nevasta mea a murit de curând lăsându-mi copilașii fără mamă. Aveam numai o văcuță de la care ne hrăneam cu toții cu lapte. Copilul cel mai mărișor a adormit ieri când o păzea pe aici, iar când s-atrezit el, văcuța nu mai era. Spune-mi, te rog, ieri când ai trecut pe aici n-ai văzut cumva ce s-a făcut văcuța noastră?

Și bietul om începu să plângă dureros.

-Vezi-ți de drum, momârlane - zise tânărul bogat și încrezut, supărat de îndrăzneala săracului. Ce, eu sunt văcarul tău? Nu ți-e rușine? Ce am eu cu vaca ta? Du-te și ți-o caută pe unde știi.

Și plecă mai departe în drumul lui, fluierând nepăsător.

Dar abia ajuns acasă, pe când se lăuda la părinții lui ce bine și-a petrecut pe unde a fost, când, dintr-o dată intrară pe ușă doi jandarmi înarmați și-l întrebară:

-Tinere, tu ai fost ieri în orașul vecin?

-Da, am fost, - răspunse el tremurând.

-Și ai trecut printr-o pădure?

-Da, am trecut.

-Atunci vii cu noi, ești arestat! Acolo a fost găsit un om omorât și jefuit, nu se știe de cine deocamdată. Cum numai tu ai fost văzut trecând pe acolo, înțelegi... Vii cu noi!

- Sunt nevinovat, sunt nevinovat - începu să se vaiete tânărul Efrem. Lăsați-mă în pace.

-Poate că ești nevinivat - încă nu se știe. Deocamdată însă vii cu noi - ziseră oamenii legii, aspru.

Și tânărul fu dus la închisoare unde umă ancheta cu bătăi și cu amenințări.

-Sunt nevinovat, sunt nevinovat - se apăra ziua plângând mereu Efrem în fața oamenilor. Iar noaptea, tot așa, aducându-și aminte de Dumnezeul părinților săi strigă:

-Doamne, Dumnezeule Drept și Milostiv, cum îngădui Tu ca eu să sufăr aici nevinovat? Ei mă învinuiesc că am ucis, dar Tu știi că eu n-am ucis pe nimeni...

Într-o noapte când mereu strigase: ”Sunt nevinovat, sunt nevinovat” - avu un vis sau o vedenie. I se păru că intră în celula lui o ființă luminoasă și îi zise:

-Efrem , tu tot strigi mereu în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor că ești nevinovat, nevinovat... Dar și de văcuța săracului ești tu nevinovat? Adu-ți aminte!

Atunci Efrem se trezi din nebunia lui și se aruncă la pământ plângând amar și zicând:

-O, Dumnezeule Atotputernice și Mare, Care le vezi pe toate și le judeci după dreptatea Ta, Te rog iartă-mă! Da, nu voi mai spune că sunt nevinovat, dar Te voi ruga neîncetat să mă ierți pentru nebunia și ăcatul meu. Îndură-Te și ai milă de mine. Dacă mă vei scăpa cu bine de aici, voi despăgubi pe cel căruia i-am făcut rău, iar eu mă voi preda Ție și-Ți voi sluji cu o viață ascultătoare câte zile voi mai avea pe pământ. Pun legământ în clipa aceasta în Fața Ta că așa voi face...

Chiar în dimineața următoare ușa se deschise - și temnicerul intrând la el îi zise:

-Ei, tinere, ai avut noroc. Azi-noapte a fost descoperit și prins ucigașul adevărat. Deci tu ești liber. Ia-ți bagajul și pleacă acasă.

-Domnule temnicer - zise Efrem plângând de bucurie, știu eu cine m-a eliberat pe mine. Dumnezeu, Care mi-a ascultat pocăința mea.

Ajuns acasă, de data asta tânărul povesti părinților lui totul, cu lacrimi de rușine și pocăință, precum și despre legământul lui pus în fața lui Dumnezeu.

-Acum, tată și mamă - zise el- vă rog să mă ajutați ca să-mi împlinesc legământul și făgăduința pe care am promis-o Domnului, ca să-i duc săracului răscumpărarea pentru văcuța și durerea lui. Să-mi dați cele mai bune două vaci cu lapte dintre vacile noastre, ca să le duc copilașilor săracului și două pungi de galbeni, ca să i le duc lui- fiindcă eu i-am făcut să sufere atât de mult din cauza nebuniei mele.

Ajuns la căsuța săracului cu răscumpărarea sa, tânărul Efrem i-a mărturisit cu lacrimi păcatul său și i-a cerut iertare din toată inima lui pentru paguba și durerea pe care i-a produs-o. Săracul fericit și copiii lui mulțumiți i-au dat toată iertarea și mulțumirea lor.

După aceea Efrem a trăit toată viața sa în felul cum promisese lui Dumnezeu, ajungând să fie numit până astăzi Sfântul Efrem Sirul...

Așa și voi ziceți mereu ca tânărul Efrem: Sunt nevinovat, sunt nevinovat... dar aduceți-vă aminte, căci fiecare vă știți trecutul - nu aveți cumva pe conștiință vreo văcuță a cuiva, vreo nevastă a cuiva, vreo căsuță, vreo vină, vreun păcat ascuns, pe care nu vi-l știe nimeni dintre oameni, dar vi l-a văzut Dumnezeu?”

(Traian DORZ, Hristos- Mărturia mea)

sursahttp://www.pelerinortodox.com/2012/01/pilda-despre-nevinovatie-si-vinovatie.html:

Read More

Crucea -podoaba a suferintei !

Voi vreti sa-mi usurati crucea mea?
Mie degeaba vreti sa mi-o usurati,ca asta este crucea mea.Voi,sa nu fugiti ca sa lepadati crucea!
Sa nu va mai rugati lui Dumnezeu sa va ia crucea;ci mai bine rugati-va sa v-o lase.
In 3 feluri vi se arata cum trebuie sa va purtati:
1-Rugati-va cat puteti de mult
2-Bucurati-va ori de cate ori e aproape Dumnezeu;
3-Multumiti lui Dumnezeu pentru toate.
Venirea suferintei e venirea crucii,ca atunci voi nu mai sunteti singuri ci e Iisus cu voi.
De vreme ce suntem cu semnul Crucii,suntem cu toata insemnatatea Crucii.Sa luam seama ca nu cumva sa gresim cu respingerea Crucii.
Dar sa mergem la pilda lui Iisus:Ce inseamna lepadarea de sine?
Intr-o sambata,intrand Mantuitorul in sinagoga,unde eray multi farisei si carturari,nu S-a uitat ca ei sunt acolo ci a facut o minune,o vindecare.
Intr-o alta sambata,trecand cu ucenicii printre holdele de grau,iar ucenicii fiind flamanzi,au rupt spice de grau si frecandu-le in palme,mancau boabe,iar fariseii ziceau ca treiera sambata.
Iar altadata cand spunea :"Iertate iti sunt pacatele"fariseii ziceau: "Cum poate el sa ierte pacatele?"
Vamesul cartea impotriva lui Iisus,dar mai tarziu s-a intors.El il iarta.
Iisus mereu a avut ce rabda.Mai presus de toate a avut de rabdat Crucea,rastignirea,moartea.
Noi trebuie sa-L urmam intocmai,pentru ca prin aceasta ne asemanam cu El.Toti crestinii sunt datori sa se asemene cu Iisus.
Oare,cum a putut Iisus sa rabde toate acestea?
Pentru ca multi ziceau si zic ca Iisus a fost Fiu de Dumnezeu si de aceea a putut sa biruie toate,doua motive spuns contrariul:
1-Mai intai S-a lepadat de Sine si
2-Ii iubea pe oameni.Caci astfel viata aceasta se face iad.Fiti ascultatori pana pe cruce.
"De voieste cineva sa vina dupa Mine sa se lepede de sine,sa-si ia crucea in fiecare zi si sa-mi urmeze Mie"
Sfantul Apostol Pavel era fericit si chiar multumea lui Dumnezeu cand era in suferinta...Lucru care l-a ajutat a fost faptul ca stia ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu.
Prin urmare,lasa-te de ale tale si asculta de Iisus,de Biserica,ca altfel nu merge bine nicidecum,pentru ca in noi este sadit crestinismul de sus.
Prin urmare suntem unsi ca urmasi ai lui Iisus.Aceasta urmare a lui Iisus sa o faci cum zice:"Cel ce voieste sa vina dupa Mine,sa se lepede de sine,sa-si ia crucea sa in fiecare zi si sa Ma urmeze pe Mine"

Sa stiti ca fara Cruce in fiecare zi nu se poate calatori.Prin urmare,de nu vom fi bucurosi de Cruce,vom fi straini de Iisus.Caci a rabda Crucea,a te stinge din trufia de sine,inseamna sa te asemeni cu Iisus.De aceea este buna suferinta.
De aceea binecuvantam Crucea;Crucea e podoaba a suferintei.
Cea ma grea cruce,e lepadarea de sine si nu poti urma lui Iisus fara lepadarea de sine.
Pui pret pe lepadarea de sine(te lepezi de tine?),poti urma lui Iisus;nu pui pret pe lepadarea de sine(nu te lepezi de tine?)nu poti urma lui Iisus.
(cartea Omul zidire de mare pret-Din invatatutile parintelui Arsenie Boca)

Read More

Si ei sunt copiii nostri!

Ziua copilului nostru,pentru unii  este un motiv de  bucurie,petrecere,cadouri,torturi si toate cele.Jucarii  si hainute noi(daca se poate musai sa fie de "firma") de care copii nu duc lipsa.Si ce-i cu asta?las' sa fie cat mai multe oricum peste putin timp vor avea aceeasi soarta(cutia de jucarii de care copiii s-au plictisit ).Azi ii rasfatam poate  ceva mai mult,le facem toate poftele ca doar e ziua copilului ,uitam insa ca astazi este ziua tuturor copiilor nu numai alor nostri,uitam  sau poate nu vrem sa ne amintim ca sunt sute,zeci de mii de copii saraci care tanjesc dupa o jucarie sau ceva dulce.Bineinteles vom spune "nu e vina mea ca  un oarecare copil e imbracat zdrenturos sau ca un altul cerseste la un colt de strada" si astfel ne vom "spala pa maini" vazandu-ne in continuare de ale noastre.Astazi si nu numai este un prilej bun de a face o bucurie unui copil aflat in lipsuri,orice lucru marunt (o jucarie,o prajiturica,o carte de colorat) ii va bucura sufletul si astfel vei face o fapta buna inaintea lui Hristos.
Fii bun  si ajuta macar unul din miile de copii cu ce poti si vei primi rasplata  pe masura  sufletului tau!

" Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. 
Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?
Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?
Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?
Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut." http://miculcrestinortodox.blogspot.com

Read More

Read More

Read More

" Rugati-va neincetat "

                                       

Read More

Arborele de tamaie,un izvor de sanatate

Arborele de tămâie face parte din familia Burseraceae, cu speciile Boswellia carteri, Boswellia serrata, Boswellia sacra, Boswellia thurifera, Boswellia frereana, fiind originar din Africa tropicală şi Arabia. Pe lângă utilizările în ceremonialul religios, tămâia are şi foarte multe proprietăţi terapeutice.

În terapia naturistă sunt utilizate aproape toate organele vegetale ale arborelui. Scoarţa se incizează longitudinal, în lunile noiembrie-aprilie, pentru a secreta o oleorezină, numită tămâie sau esenţă de oliban.
Răşina este un lichid alb-lăptos când este proaspătă, dar se solidifică rapid în contact cu aerul, sub formă de pietricele globuloase, de diferite mărimi şi culori (alb-verzui, galben-pal şi portocalie). În medie, se extrage un kilogram de răşină la fiecare arbore. Răşina este supusă apoi unei extrageri cu benzen, rezultând un rezinoid. În continuare, prin distilare cu vapori de apă, se obţine uleiul eteric, un lichid incolor sau gălbui, cu miros balsamic, uşor citric.
Tămâia are următoarele proprietăţi terapeutice:
- expectorante, antiiflamatoare, diuretice, sedative;
- antiseptice, antimicrobiene, astringente, cicatrizante;
- analgezice, antialergice, antidepresive;
- antitumorale;
- antiastmatice;
- antireumatice;
- imunostimulatoare, tonice.
Rezina olibanum şi uleiul eteric sunt foarte mult folosite în terapeutică, aromaterapie, cosmetică şi parfumerie. Cea mai importantă acţiune a uleiului de tămâie este asupra sistemului nervos, având efecte calmante, înviorătoare, energizante, imprimând o stare de confort, mai ales în cazul persoanelor stresate, anxioase, cu depresie psihică, copleşite de deznădejde sau afectate de scleroza multiplă în plăci.
La nivelul aparatului digestiv, uleiul acţionează benefic în boli inflamatorii ale colonului (boala Crohn), în diaree, dizenterie, calculoză biliară, ulcere gastrice, indigestii, colite ulceroase, hemoragii interne.
În afecţiunile căilor respiratorii cronice, efecte benefice se constată în tratamentul bronşitelor, al astmului bronşic, guturaiului, tusei, sinuzitei, rinitei alergice şi febrei. În aceste tratamente se aplică sub formă de inhalaţii şi comprese.
Alte acţiuni terapeutice se manifestă în cazul infecţiilor genitale şi urinare, în reglarea conţinutului de colesterol din sânge, în corelaţie cu hipertensiunea arterială şi cardiopatia ischemică.
Tămâia nu prezintă nici un fel de toxicitate, doar rareori putând să apară tulburări de ordin digestiv. Nu se recomandă însă femeilor gravide sau mamelor care alăptează.
Masajul cu ulei de tămâie pe gât şi pe tenul acneic şi obosit contribuie la înfrumuseţarea pielii, la tratarea arsurilor, psoriazisului, lupusului eritematos, urticariei şi a rănilor greu vindecabile. Efectele pot fi sporite, în amestec cu extracte de citrice, eucalipt, lavandă, trandafir şi lemn de santal. O baie fierbinte, cu câteva picături de ulei eteric, ajută substanţial la relaxarea organismului. În mod particular se recomandă atleţilor, în caz de traumatisme şi întinderi musculare.

Read More

Ce este tămâia şi de ce o ardem în timpul slujbelor?

Tămâia este o răşină solidificată ce curge din nişte copaci care cresc în India şi Africa. Această răşină se strânge de pe scoarţa copacului şi, pentru a fi şi mai parfumată, se amestecă şi cu alte substanţe aromate. Tămâia este apoi pusă pe cărbuni încinşi, unde arde, degajând fum alb şi miros parfumat.

Tămâia era, pentru evrei, un element important al cultului. Când îi dă lui Moise indicaţii privind cultul de la cortul mărturiei, Dumnezeu îi spune: "Ia-ţi mirodenii: stacte, oniha, halvan mirositor şi tămâie curată, din toate aceeaşi măsură, şi fă din ele, cu ajutorul meşteşugului făcătorilor de aromate, un amestec de tămâiat, cu adaos de sare, curat şi sfânt; pisează-l mărunt şi-l pune înaintea chivotului legii, în cortul adunării, unde am să Mă arăt ţie. Aceasta va fi pentru voi sfinţenie mare. Tămâie, alcătuită în felul acesta, să nu vă faceţi pentru voi: sfinţenie să vă fie ea pentru Domnul" (Ieşire 30, 34-37). Templul de la Ierusalim avea afară, în curte, altarul pentru jertfele arderii de tot, iar în interior, în Sfânta, avea altarul tămâierii, pe care preoţii pregăteau cărbuni aprinşi şi puneau apoi tămâie.

Biserica a păstrat din iudaism simbolismul jertfelor, dar jertfa pe Cruce a Mântuitorului Hristos a împlinit scopul jertfelor de animale. Astfel, noi avem în cult doar arderea tămâiei. Când primeşte cădelniţa în care se află tămâie, preotul o binecuvântează şi se roagă, spunând: "Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Duh." Întotdeauna tămâiatul în biserică sau la noi acasă este însoţit de rugăciune. Când preotul cădeşte biserica, după rugăciunea pe care am amintit-o mai sus, el rosteşte în taină Psalmul 50.

Tămâia simbolizează, în general, prezenţa şi sfinţenia lui Dumnezeu, dar fiecare element al tămâiatului are propria semnificaţie. Astfel, fumul care se ridică către Dumnezeu semnifică faptul că jertfa de tămâie este bine primită.

 Rugaciunea tamaierii:"Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

Read More

Rugăciunea Cuviosului Paisie Aghioritul pentru lume

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndurerati şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemnitati, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrainati.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Read More

Sfanta Xenia de Sankt Petersburg cea nebuna dupa Hristos

Sfânta Xenia a trăit în al 18-lea secol, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a doua.

Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viaţă poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).

Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei. Într-un anumit fel, aceasta era adevărat. A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere spirituală. Când a dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităţilor. După ce au vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, aşa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să îşi culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de orice legături cu lumea.

Când uniforma roşie şi verde a soţului ei s-a învechit, ea a continuat să se îmbrace în zdrenţe de aceleaşi culori. După un timp, Sfânta Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani. Se crede că a fost în pelerinaj la locurile sfinte din întreaga Rusie. Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul Teodor de Sanaxar (19 februarie), de asemenea militar. Viaţa lui s-a schimbat dramatic după ce un tânăr ofiţer a murit în timpul unei petreceri, la băut. Poate că acest ofiţer a fost soţul Sfintei Xenia. În orice caz, ea îl ştia pe Sfântul Teodor şi a avut de câştigat în urma sfaturilor sale.

Sfânta Xenia s-a întors până la urmă în Petersburg unde îşi băteau joc de ea şi o insultau pentru comportamentul ei straniu. Când accepta bani de la oameni, primea doar monede mici, pe care le folosea să ii ajute pe săraci. Îşi petrecea nopţile în rugăciuni, fără să doarmă, pe un câmp din apropierea oraşului.

În curând, virtutea sa şi darurile sale au început să fie observate. Ea a prezis evenimente viitoare care urmau sa afecteze cetăţenii Petersburgului şi chiar familia regală. Împotriva voii ei, ea a început să fie cunoscută ca cineva plăcut lui Dumnezeu. Oamenii considerau vizitele ei în casele sau căminele lor ca mari binecuvântări.

Sfânta Xenia a trăit cam 45 de ani după moartea soţului ei, şi a plecat la Domnului la vârsta de 71 de ani. Data exactă şi împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a avut loc pe la sfârşitul secolului 18. A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.

Prin anii 1820, oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei şi să o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Atât de mulţi vizitatori luau pământ din mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an. Mai târziu a fost construită o capelă pe mormântul ei.

Cei care îşi îndreaptă rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc vindecare din bolile lor şi eliberare de probleme. Este de asemenea cunoscută pentru ajutorarea celor care îşi caută de lucru.

Read More

Cuvant pentru suflet

Când suferi cu trupul şi oboseşti, adu-ţi aminte de trupul Domnului, cum a fost lovit de Pilat şi cum a obosit în călătoriile Sale.
Când îţi lipseşte ceva, aminteşte-ţi că Domnul, Creatorul zidirilor, venind pe pământ, a zis: "Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, iar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul şi să Se odihnească."
Când mergi pe jos, aminteşte-ţi că şi picioarele Domnului erau prăfuite de mersul totdeauna pe jos, afară de o singură dată, când, spre a împlini profeţia, S-a aşezat pe asin.
Când ţi se umplu ochii de lacrimi, gândeşte-te că Domnul a plâns căderea ta, rugându-Se către Tatăl cu glas mare şi belşug de lacrimi, ca tu să fii izbăvit din moarte.
Când râd de tine oamenii, aminteşte-ţi de palmele şi scuipările primite de El, rămânând astfel în smerenia ta lăuntrică.
Să ştii însă că dacă te culci pe pământ uscat, acesta nu-i mai tare pentru trupul tău decât coroana ce I s-a pus Domnului pe cap.

sursa:http://laportilecerului.blogspot.com

Read More

Maica Domnului apara neputinciosii care o cer in ajutor

        Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.
         Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oamenii necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.

         Niciun păcătos, oricât de mare ar fi, să nu se piardă, dacă Maica Domnului îl apără.
        O, fericită încredere! O, scăpare sigură! Maica Lui Dumnezeu este Maica mea. Cu câtă siguranţă aşadar trebuie să nădăjduim, dacă mântuirea noastră atârnă de voinţa unui Frate atât de bun şi a unei Mame atât de îndurătoare!
        „O, ce fericire este a muri în mijlocul atâtor îngeri! (se zice despre călugări). Ah, nu este timp de odihnă chiar acum când se apropie sfârşitul vieţii mele!” Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine. Ea se arată cu inima largă chiar şi faţă de aceia care, fie din nepăsare sau din nerecunoştinţă, aleargă rar la dânsa. Dar cu cât mai generoasă nu va fi ea cu aceia care neîncetat îi cerşesc ajutorul? Aceia nu numai că sunt iubiţi mult dar chiar sunt slujiţi de dânsa.
        Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte Ea.
        Un păcătos a spus Maicii Domnului: „Arată-te că-mi eşti mamă”, iar ea îi răspunde: „Arată-te şi tu că-mi eşti fiu”. Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă. Haide-ţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii!

Arhimandrit Arsenie Papacioc

Read More

O,creste mi iubirea

O, creste-mi iubirea in inima mea,

Iisuse, Iisuse, mereu Te-as ruga:

imi umple cu harul pe care-l astept

si ochii si graiul si inima-n piept.

O creste-mi iubirea, Iisuse iubit,

sa fiu de-a ei haruri deplin coplesit;

revarsa-mi-o-n suflet cu val dupa val,

ca raul ce creste de da peste mal.

O, creste-mi iubirea, iubite Iisus,

in starea si locul in care m-ai pus.

Sa port pretutindeni belsugu-i de har,

si-a ei revarsare sa n-aiba hotar.

O, creste-mi iubirea cu rodu-i sfintit,

chiar numai cu ura de as fi rasplatit;

Sa nu pot Iisuse, trai fara ea:

- O, creste-mi iubirea in inima mea.

de Traian Dorz

Read More

Ce linistiti sunt pasii Tai

Ce liniştiţi sunt paşii Tăi în mine când coboară
şi pe-a iubirii mii de căi fiinţa-mi înconjoară!...
Ca mersul stelelor pe cer, ca răsăritul lunii,
ca luntrea gândului, năier, pe apa rugăciunii,

ca izvorârea din afund a stropilor spre unde,
ca taina harului profund când duhul mi-l pătrunde,
ca rouă cerului senin pe iarba aplecată,
ca seara ce-nfăşoară lin pădurea nemişcată,

ca şoapta dulcii adieri prin spicele-nflorite,
ca pacea marilor tăceri pe culmile-nsorite,
ca zvonul paşnicei cântări din sânul primăverii,
ca sfintele înfiorări din noaptea Învierii...

Ca a iubirii dulci văpăi spre-a inimii comoară...
— Ce liniştiţi sunt paşii Tăi în mine când coboară!... 

Traian Dorz

Read More

Implinirea sufletului

sursa:http://ro.netlog.com/cameleon_eyes/

Read More