Rolul femeii in familia crestina

http://audio.crestinortodox.ro/Oq8W7OIZVWU/Rolul_femeii_in_familia_crestina___Pr_Gheorhe_Anitulesei.html

http://audio.crestinortodox.ro/1rFcld7ecmx/Rolul_femeii_in_familia_crestina_2___Pr_Gheorghe_Anitulesei.html

http://audio.crestinortodox.ro/q80uMVCPVbP/Rolul_femeii_in_familia_crestina_3.html

Read More

Filosofia Paianjenului

Am arătat, fratii mei, câte taine si câte minuni sunt în zidiri. Zidirea mărturiseste despre slava lui Dumnezeu, căci a spus Duhul Sfânt: Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Ele vorbesc cu imensitatea lor, cu lărgimea lor, cu miliardele de corpuri ceresti si minunile dintre ele.

Sfântul Vasile cel Mare o ia de la păianjen, de la furnică, de la albină si merge până la astrele ceresti, descriind minunile lui Dumnezeu din zidiri. Si cu cât cunosti mai mult minunile lui Dumnezeu din zidiri, cu atât mai mult te aprinzi de dragostea fată de Ziditorul lor si te unesti cu El. 

Auzi ce teologie face el, ce filosofie, ce artă în cuvânt la păianjen. Zice: "Mare filosof este păianje-nul!" Noi nici nu-l băgăm în seamă. Vine femeia: "Dă-l la boala de păianjen!" 

Ehei! Dacă ai sti ce ai de învătat de la păianjen! Cine a auzit vreodată glasul păianjenului pe lume? (La greci erau două feluri de filosofi: ritori, care vorbeau, si tăcuti, cum era Diogene, care-l face mare filosof al tăcerii pe păianjen). Vezi păianjenul. Dacă-i micut, îsi face si el o pânzisoară acolo, după puterea lui. Dacă-i mare, face una mai mare. Dar de ce? Auzi ce spune Scriptura: Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui, la Cuvântul pentru pronie al Marelui Vasile. 

Cum se întinde pronia lui Dumnezeu, adică purtarea de grijă, până la păianjen. Păienjenelul cel mic după ce a făcut o plăsută se retrage: "Dă-mi, Doamne, mâncare! Eu mi-am făcut datoria!" Cel mai mare, tot asa. Când îl vezi că stă, tace. L-ai auzit grăind? 

O muscă o auzi bâzâind; un tântar îl auzi, dar ai auzit păianjenul vreodată? Nu, el este filosof. El stă grămădit acolo si asteaptă ca Dumnezeu să-i trimită mâncare. Si pronia lui Dumnezeu, la cel mic, nu-i trimite o muscă mare, Doamne fereste! Dar de ce? Dac-a fi mai mare, cum pânzuta lui e prea subtire, i-o strică si n-o poate prinde, si el moare de foame. Dumnezeu, Care l-a făcut, spune la Ecclesiast: Câte a făcut Dumnezeu, pe toate le iubeste si de toate poartă grijă. 

La cel mic îi dă o muscută mică. Si el, stând ascuns, când vede că s-o încurcat, o prinde, o suge; da' mai are treabă până a doua zi, să repare înapoi acolo unde s-a rupt pânzisoara, pentru că-i trebuie si mâine mâncare. La acel mare Dumnezeu îi trimite o muscă mai mare, că are pântecele mai mare. Si acela, după ce-o prins-o, iar se apucă de treabă. Dar nu zice nimic. L-ai auzit vorbind pe păianjen? Bâzâind? Nu. Tace. Numai ce-l vezi că-i arhitect. Întinde de colo, leagă de colo si face. Nu zice nimic. Îsi caută de treabă. 

Ce frumoasă artă face Sfântul Vasile aici! El zice: "La palatele împărătesti stau santinelele să nu cumva să fie atentat contra împăratului: "Stai! Cine-i? Parola!" Dar păianjenul nostru nu dă parola nimănui, numai să nu măture femeile prin odăi. Numai ce-l vezi. N-a dat parola nimănui. El a intrat si si-a cătat de treabă. 

[Prin rânduiala lui Dumnezeu, chiar în acest moment al discutiei, pe masa Părintelui Cleopa s-a ivit un păianjen. Si cineva din cei de fată a exclamat: 

- A venit la noi păianjenul, ia uitati! 

- Da, da, da! El aude că vorbim de el, săracul! zice Părintele Cleopa. Dă-i pace, mamă, că vorbim de dânsul, săracul! 

Si toti cei prezenti au început să râdă]. 

El nu dă parola când intră în palatele împără-testi, zice Sfântul Vasile. Iar Preasfântul Dumnezeu, care l-a făcut si pe el, are grijă în toată ziua si-i trimite o musculită mică la acel mic; la acel mare, una mai mare. Dacă-s mai multi, mai multe muste. Că Dumnezeu, dacă-i al Lui, îl hrăneste, că el n-ar putea trăi. 

Dar zice cel necredincios: "Da... Eu nu-s păian-jen, să trăiesc c-o musculită mică, sau c-o muscă. Eu am femeie, eu am copii, eu am dări la stat, eu trebuie să mănânc mult, să fac...!" "O, răutatea ta, necredinciosule! zice Marele Vasile în Hexaimeron. Dumnezeu, Care hrăneste pe păianjenul cel mic cu o muscă mică si pe cel mare cu o muscă mare, Acela hrăneste si pe carida si verida - cei mai mari chiti ai lumii care trăiesc în oceane (azi le spune balene albastre), si care unul din ei mănâncă într-o zi cât două sate -, ca să-ti arate tie că El poartă grijă de si de cel ce mănâncă o muscă si de cel ce mănâncă cât două sate într-o zi; e din Cuvânt pentru pronie al Marelui Vasile. 

Si acestea când le întelegi si când le vezi în zidire, nu se poate să nu te aprinzi cu dragoste de Dumnezeu, când vezi atâta minune!

Parintele Cleopa 

Read More

Iubirea crestina

Domnul a spus: "Ca unde sunt doi sau trei adunati intru numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20). Se gasesc oare doi sau trei adunati intru numele Lui? Se gasesc, dar rareori. De altfel nu vorbeste de o simpla adunare si unire locala a oamenilor. Nu cere numai asta. Vrea ca, impreuna cu unirea, sa existe la cei adunati acolo si alte virtuti. Prin aceste cuvinte, asadar, vrea sa spuna: "Daca cineva Ma va avea pe Mine ca temelie a iubirii lui fata de aproapele, si impreuna cu aceasta iubire are si celelalte virtuti, atunci voi fi impreuna cu el". Acum insa, cei mai multi oameni au alte scopuri. Nu intemeiaza pe Hristos iubirea lor. Cineva iubeste pe altcineva, pentru ca si acela ii arata iubire; altul il iubeste pe cel care l-a cinstit; iar altul il iubeste pentru ca i-a fost de folos la vreo treaba de-a lui.

Read More

Puterea rugaciunii demonstrata chiar si de stiinta !

http://youtu.be/UcLGtUwu2SI"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg . "Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2] Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. "Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative. Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina. Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"

Read More

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

capitolul 13 1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; 9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. 10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. 11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. 12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. 13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Read More

Cat pacatul m a purtat

Cât păcatul m-a purtat cincisprezece toamne, toţi mereu m-au lăudat nimeni nu s-a supărat, nimeni Doamne! Cât la cel rău i-am slujit cincisprezece toamne, toată lumea m-a iubit nimeni nu m-a prigonit nimeni Doamne! Cât de lume mi-a plăcut cincisprezece toamne, orice rele-aş fi făcut nimeni nu m-ar fi-abătut, nimeni Doamne! Cât trecură ca un fum cincisprezece toamne, nimeni nu mi-a stat în drum să mă strige ca acum nimeni Doamne! Dar de când mă port să-Ţi plac (trei ori patru toamne) bine caut mereu să fac şi tot nu mă are-n plac nimeni Doamne!... - O, mereu de-aş fi-un pribeag toate-a vieţii toamne, ura tuturor o trag, mi-e de-ajuns că mă ai drag azi Tu Doamne!...

Read More

Rugaciune grabnic ajutatoare catre Maica Domnului

Cand avem necazuri, cand suntem bolnavi cand suntem in grele incercari, haideti sa ne rugam, sa cerem ajutor de la Maicuta Domnului. Sfanta fecioara este o buna mijlocitoare catre Dumnezeu si ori de cate ori ii cerem ajutorul, rugaciunile noastre nu raman neascultate. Maicuta Domului vine grabnic in intampinarea noastra, noi trebuie doar sa nu ne pierdem increderea si sa deznadajduim. Ceea ce singura esti bucuria celor scarbiti si Partinitoare celor ce se nedreptatesc. Mangaierea celor ce plang si ajutor celor neajutorati. Cercetarea celor neputinciosi si acoperamant si sprijin celor ce se chinuiesc. Liman celor inviforati, toiag orbilor, povatuitoare celor rataciti si scapare tare celor din nevoi, Nascatoare a lui Dumnezeu cu totul fara prihana. Ia aminte la rugaciunea mea cea smerita, pe care o aduc tie din adancul inimii si ma izbaveste de viforul cel rau al gandurilor. Izbaveste- ma din somnul cel greu, care mi s-a pricinuit mie din lenevire si departeaza de la mine nepasarea si lenevirea. Ajuta-ma ca sa ma izbavesc de obiceiul cel rau al pacatelor ca sa scap de tiranisirea cea amara a diavolilor. Si te rog Stapana, dupa cum stii, mantuieste-ma pe mine nevrednicul robul tau, cel ce spre tine dupa Dumnezeu mi-am pus nadejdea mantuirii mele. Invredniceste-ma Preacurata ca sa fac cu osardie poruncile Fiului tau si Dumnezeului nostru si sa pazesc intotdeauna asezamintele cele mantuitoare. Si ma invredniceste ca sa cuget intotdeauna cu minte luminata si sa intampin slavosloviile lui cele bine primite. Ca spre tine ceea ce ne daruieste toate bunatatile si ne esti grabnic ajutatoare, nadajduind aduc acesta cerere. Deci sa nu cad din nadejdea care o am catre tine prea curata, nici sa ma intorc smerit si rusinat; Ci sa aflu prin tine de Dumnezeu daruita Stapana, degraba implinirea cererilor mele. Ca totdeauna, ca pe o ajutatoare nebiruita a noastra a pacatosilor care implinesti toate cererile noastre bune, sa te laud si sa te preamaresc pe tine; Acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

Read More

Inaltarea Sfintei Cruci

Creştinii ortodocşi prăznuiesc, vinerii, Înălţarea Sfintei Cruci, zi prin care se celebrează găsirea crucii de către împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, şi înălţarea ei în timpul unei ceremonii solemne de către patriarhul Macarie de Ierusalim, la 14 septembrie 335.Sărbătoarea marchează şi readucerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Cu 14 ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă, luase ca pradă şi racla cu o bucată din lemnul Sfintei Cruci.Prima celebrare solemnă a Crucii a avut loc în anul 335, cu ocazia sfinţirii bisericii zidite de Constantin cel Mare, la propunerea mamei sale, pe Golgota, locul în care a fost îngropat Iisus, numită Biserica Sfântului Mormânt sau "Martyrium", iar mai târziu "Ad Crucem". În această biserică a fost depusă spre păstrare, la 13 septembrie, cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperit de Sfânta Elena. Sărbătoarea liturgică a Înălţării Sfintei Cruci s-a stabilit însă o zi mai târziu, pe 14 septembrie, şi aşa s-a transmis şi în Occident, cu începere din secolele VII - VIII, la evenimentul din 335 adăugându-se celebrarea momentului în care a fost redobândită relicva Sfintei Cruci, de către Heraclius, în anul 629.Urmele acestei părţi din Cruce s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul de Betleem şi dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Părţi din lemnul Sfintei Cruci se găsesc în prezent şi la Muntele Athos.Înălţarea Sfintei Cruci este una dintre cele două zile de post strict din an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). http://www.maramedia.ro/crestinii-ortodocsi-si-catolici-praznuiesc-inaltarea-sfintei-cruci

Read More

POMENIREA ÎNAINTE-PRĂZNUIRII NAŞTERII PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

Astăzi, mai înainte de naşterea Crinului cuvântător al fecioriei să-I aducem în dar florile laudelor, ca să ne învrednicim de mijlocirea Ei când vom păşi dincolo de pragul acestei vieţi. Astăzi, cu ceata îngerilor să ne adunăm şi să aducem cântări Celei Ce răsare pe pământ din Stâlpii dreptăţii, ca să poarte în pântecele Său pe Raza Tatălui, Care Se va arăta lumii ca Soare al dreptăţii. Astăzi, să ne întoarcem de pe căile nedreptăţii şi să aducem celei Ce se arată ca Pruncă cuvintele noastre neputincioase, ca ale unor copii străini de tainele înţelepciunii, şi Cea Care a purtat în pântece pe Înţelepciunea neajunsă va da nouă pricepere ca să O lăudăm după vrednicie. TROPAR Veniţi cu flori de cântări să întâmpinăm pe Sfeşnicul mântuirii, Pe Cea Care Se găteşte astăzi spre a fi Sălaş sfinţit Luminii, Din pântece neroditor va răsări Trandafirul Cel îngeresc, să ne grăbim a sădi în grădina inimilor noastre cuvântul ceresc. **** Astăzi să ne gătim inimile spre primirea bucuriei dumnezeieşti, Astăzi să împletim flori de cântări Celei slăvite de glasuri îngereşti, Astăzi Prunca binecuvântată se pregăteşte să vadă lumina simţitoare, Ca mai apoi să poarte în pântecele pe Soarele Cel mai înainte de soare. Suspinurile inimii Sfântului Ioachim au ajuns în auzul dumnezeiesc, Şi tânguirea Anei n-a rămas ascunsă, fiind primită ca prinos, Din rugăciune plină de întristare s-a zămislit Bucuria lumii, Cea fără prihană prin Care am câştigat darul mântuirii. Se veseleşte Arhanghelul Gavriil aducând vestea naşterii binecuvântate, Şi toată zidirea suspină, văzând începutul lucrării celei luminate, Glasurile proorocilor se odihnesc astăzi văzând plinirea dreptăţii, Şi Cea Plină de har se naşte ca să poarte Comoara Vieţii. Cea neroditoare mai înainte naşte pe Purtătoarea Mântuirii tuturor, Care ca o Făclie strălucind gândurile noastre, ne îndreptează spre Adevăr, Să întâmpinăm cu florile bucuriei pe Cea Care se va naşte din cea stearpă, Pe Maica Vieţii, prin Care s-a ridicat blestemul nerodirii şi prin Care lumea înviază. Din pântece neroditor răsare Cea în Care S-a odihnit Cel Neîncăput în ceruri, Şi începutul mântuirii se pune, iar mintea noastră se suie la cereştile adevăruri, Se deschise lumii Cartea Ce poartă gândurile dumnezeieşti, Se arată în lumina Duhului Cea împobită cu străluciri îngereşti, Preacurata Fecioară Se naşte spre ridicarea lumii din osânda morţii, Se bucură şi Ioachim şi Ana şi dănţuiesc, aşteptând Rodul dreptăţii. Dreptul Ioachim întinde masă duhovnicească pentru al său Rod minunat, Pe care cuvioasa Ana Îl poartă în pântece ca pe un dar cu totul curat, Cea peste Care S-au revărsat izvoarele Duhului iese din pântece omenesc, Ca să poarte pe Cel Neîncăput, pe Cel înfricoşător gândului îngeresc. Îngerii se gătesc să întâmpine cu cântări pe Deschizătoarea uşilor mântuirii, Şi oamenii cu bucurie se adună în jurul Anei, aşteptând Rodul iubirii, Noi, cu gânduri neputincioase, puţin putem sălta la vederea tainei minunate, Dar urcând pe aripile rugăciunii, ajungem cu mintea întru cele înalte. Pământul să se bucure primimd în braţele sale pe Cea Care ne va sui la cer, Şi îngerii cu trâmbiţe să vestească apropierea Celei Ce va ascunde al vieţii Adevăr, Scară eşti Fecioară nenuntită, prin Care ajungem la hotarele Împărăţiei, Pe Tine Te cinstim cu laude ca pe O Comoară tainică a veşniciei. Veseliţi-vă împreună cu mine, căci eu, cea mai înainte neroditoare, Am zămislit în pântecele meu pe Maica Neapusului Soare, Dezlegat-a Domnul Dumnezeu osânda mea, dăruindu-i Bucuria lumii, Care ca o ramură luându-se din mine, va dărui tuturor Floarea mântuirii. Cu astfel de gânduri se veselea Ana în aşteptarea Celei binecuvântate, Şi privind spre Ioachim se îndulcea de închipuirea celor luminate. Dreptul Ioachim saltă văzând plinirea nădejdii sale mult dorite, Şi toate se cutremură de străina minune a celor tăinuite, Auzit-a Domnul rugăciunea mea şi a ridicat blestemul meu, ca Un Îndurat, Căci m-a învrednicit a mă numi părinte al Rodului Celui luminat, Îngeri, bucuraţi-vă împreună cu mine şi oameni, lepădaţi vălul tânguirii, Căci Cea răsărită din coapsele mele va aduce lumii darul mântuirii. Din cămara pântecelui Anei va ieşi Cea vestită de glasurile prooroceşti, Cea neispitită de nuntă este întâmpinată de florile glasurilor îngereşti, Se naşte Bucuria lumii prin care întristarea se goneşte afară, Şi toate se umplu de veselie, văzând lumina nădejdii iară. Maica Cuvântului Se naşte şi prin Ea se şterg cuvintele osândirii, Întristarea Anei a născut bucurie prin aşteptarea Rodului mântuirii, Născătoarea Vieţii noastre Se arată lumii, strălucind în inimi nădejde, Şi toate cele de sub cer se bucură primind mântuitoarea veste. Nu se pricepe mintea a lăuda minunile Tale mai presus de cuvânt, Dar Te rugăm să răsari şi în inimile noastre ceresc legământ, Acoperă inima noastră neroditoare cu vălul rugăciunii Tale, Ca Ceea Ce Te-ai născut din cea stearpă spre a tuturor luminare. Să ne curăţim ochii inimii în lacrimile pocăinţei adevărate, Ca să vedem strălucind Lumina lumii cu raze curate, Se veseleşte cerurile Curată, aşteptând naşterea ta pe pământ, Şi oamenii saltă, văzând ţesut al trupului Tău acoperământ. Învredniceşte-ne şi pe noi milostivirii Tale celei mai presus de cuvânt, Ca la prăznuirea Naşterii Tale să-Ţi cântăm sub al Duhului acoperământ, Primeşte-ne întru bucuria Ta cea minunată, ca o Stăpână milostivă, Căci prin Tine s-a dezlegat blestemul şi ne-a răsărit mângâiere sfântă. Din pământ neroditor se naşte Floarea fecioriei cu adevărat, Din care va răsări mireasma Cuvântului Celui întrupat, Pe Aceasta să O întâmpinăm cu glasuri de cântări, Căci prin Ea lumea vede razele dumnezeieştii mângâieri. Veniţi să lăudăm pe Cea Care aduce darul mântuirii, Veniţi să săltăm cu duhul, fericind pe Comoara Luminii, Veniţi să ne împreunăm cu cetele îngerilor întru gânduri înalte, Şi să slăvim frumuseţea Celei împodobite cu adâncă dreptate. Bucură-Te, Vas primitor de Mir sfinţitor, Liman binecuvântat al mântuirii tuturor, Cartea Cea deschisă a Luminatului Adevăr, Povăţuitoarea noastră spre lăcaş mângâietor, Hrănitoarea Luminii Celei negrăite, Comoară a tainelor prea mărite, Toiagul sprijinitor al mântuirii, Muntele cel umbrit de darul nepătimirii, Zidul cel nebiruit al pocăinţei, Turnul cel neclintit al credinţei. http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.it/2012/09/pomenirea-inainte-praznuirii-nasterii.html

Read More

Dar sărman

Măicuţă Preacurată, primeşte ruga mea Ca pe a celui care nimic nu a făcut Din câte Domnul Slavei i-a dat şi-ar fi putut S-aducă rod seminţei din floarea ce purta. *** Mă iartă, sunt doar ciobul din vasul unui lut Ce fuse de Olarul cu dragoste lucrat Şi-apoi, spre lămurire, în focuri încercat, S-adune în strâmtoarea-i comori cât a-ncăput. *** Nu am mărgăritare în vas; şi-n curtea mea, Pustiul stăpâneşte în tina care sunt: Atâta sărăcie-i şi-mpuţinat pământ, Că mă cutremur, Maică, văzându-mă aşa. *** Cu câtă bucurie te-ntâmpină acum Fecioarele-nţelepte cu candele arzând Şi-ţi împlinesc alaiul de floare, bucurând Pe Domnul cu podoaba din inimă… În drum, *** Afla-vei, Preacurată, un ciob netrebnicit Pe care-l calcă toate urgiile sub paşi - Apleacă-te spre dânsul şi-n tină să nu-l laşi: Ţi-aduc într-însul lacrimi din schitu-mi năruit. http://cuvantortodox.ro/2012/09/08/dar-sarman/

Read More

Cersetorul

Vedem in lume ca exista multi cersetori. Cersetor este acela care nu are nimic: nici mancare, nici imbracaminte, nici casa, nici bani, nici celelalte necesare traiului, ci toate le cere de la oameni si le primeste de la ei. Intr-o asemenea saracie se afla toti oamenii, de la cei distinsi pana la cei nevoiasi, de la cei bogati pana la cei sarmani, de la stapani pana la robi; si, intr-adevar, cersetor este tot omul, chiar daca nu-si cunoaste lipsa. 1) Oricat de multe ar avea, nimic nu este al lui, ci al lui Dumnezeu, nimic nu are de la el insusi, ci primeste de la Dumnezeu (vezi I Cor. 1:7). Dumnezeu, ca un Bun si Indurat, isi deschide vistieria si daruieste tuturor toate, cu mana Sa cea atoatedarnica. Aurul, argintul, arama sunt avutia lui Dumnezeu si ne servesc noua in nevoile noastre. Mancarea cu care ne hranim; bautura cu care ne potolim setea, ne racorim si ne mangaiem; imbracamintea cu care ne acoperim si ne incalzim; casa in care ne odihnim si ne adapostim de vreme rea si de furtuna; focul la care ne incalzim si la care ne fierbem mancarea; aerul prin care ne pastram viata; lumina cu care ne luminam; dobitoacele toate – animalele salbatice, pasarile si pestii – care slujesc nevoilor noastre, si celelalte, toate sunt avutia lui Dumnezeu (vezi Psalm 23:1). El, ca un Iubitor de oameni, dupa bunatatea Sa ne daruieste toate acestea ca unor cersetori, necajiti si nenorociti. De aceea, toate cele necesare vietii noastre sa le cerem in rugaciune: „Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi”. Prin paine se intelege aici tot ce ne este de trebuinta pentru intretinerea vietii noastre. Vezi-ti, omule, saracia! Dumnezeu iti daruieste totul, ca unui cersetor si sarac. Iti daruieste toate ale Sale, pentru ca tu nu ai nimic. Altfel, nu ai putea trai nici macar o clipa. Dumnezeu cunoaste lipsa si saracia ta si Isi deschide vistieria, din care iti daruieste bunatatile Sale pentru trebuintele vietii tale. Din ceasul nasterii si pana in ceasul mortii tale, El iti arata propria saracie. Gol te nasti, vii in lume fara nimic; gol iesi din lume, deci pleci tot fara nimic (vezi Iov 1: 21; 1 Tim 6: 7). Tot ceea ce agonisesti de la nastere pana la moarte numai tie iti slujeste si toate sunt bunatatile lui Dumnezeu, iar nu ale tale. Dumnezeu iti daruieste toate acestea ca unui sarac si necajit, caci fara acestea nu poti trai. Invata deci: Sa-ti cunosti saracia si nenorocirea si, astfel, sa te smeresti. Esti cersetor si sarac, caci nu ai nimic al tau, ci toate le primesti de la Dumnezeu. Sa cunosti bunatatea dumnezeiasca, care toate ni le daruieste noua, celor cersetori si saraci. Sa-I multumesti pentru toate lui Dumnezeu, ca Datatorului tuturor bunatatilor noastre. De la El primim orice bunatate, fara vreun merit al nostru. Intotdeauna, cu vrednicie si cu dreptate, sa-I multumim pentru toate. Slava lui Dumnezeu, Binefacatorului, pentru toate! De aici, vedem ca toti oamenii sunt deopotriva, intru saracie si necaz. Saracia ii face pe toti egali. Fie ca cineva detine mult, fie ca detine putin, nimic nu este al sau, ci este un bun strain. De aceea nimeni nu trebuie sa se inalte asupra celorlalti si sa-i dispretuiasca pe ceilalti. Tot ceea ce are cineva este de fapt bun strain, iar nu al lui. De ce sa te mandresti cu cele straine? Prin urmare, trebuie sa ne ajutam la nevoie unul pe altul. Toate cate le avem sunt bunatatile lui Dumnezeu, de aceea trebuie sa le si chivernisim dupa voia Sa. Casa noastra trebuie sa slujeasca pentru odihna aproapelui nostru; hrana noastra trebuie sa-l hraneasca pe aproapele nostru; argintul si aurul nostru trebuie sa vina in ajutor nevoilor aproapelui nostru; dobitoacele noastre trebuie sa slujeasca si celorlalti oameni s.a.m.d. Aceste invataturi si altele asemenea le desprindem din cunoasterea saraciei noastre si a bunatatii lui Dumnezeu fata de noi. Aceasta este saracia cea vremelnica, materiala, careia ii suntem supusi cu totii. 2) Daca omul priveste inlauntrul inimii sale si cugeta la starea lui launtrica, atunci isi va vedea saracia duhovniceasca, mai rea decat cea materiala, caci nu va gasi nimic in sine decat nenorocire, ticalosie, pacate si intuneric. Nu va gasi credinta vie si nemincinoasa, rugaciunea adevarata si din inima, recunostinta sincera si nefatarnica, dreptatea, iubirea, curatia, bunatatea, milostivirea, blandetea, rabdarea, odihna, linistea, pacea si celelalte bunatati duhovnicesti. Asa de sarac si necajit este omul! Iar daca cineva detine vreo comoara, acela o are de la Dumnezeu, iar nu de la sine insusi. Ea se datoreaza harului lui Dumnezeu, iar nu puterii proprii. De aceea comoara duhovniceasca este numita de cuvantul lui Dumnezeu: rodul Duhului Sfant. „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia” (Gal. 5:22-23). Sa ne cunoastem, crestine, saracia duhovniceasca si sa cautam la Hristos comoara cea duhovniceasca, la Cel care, „bogat fiind, pentru noi a saracit, ca noi cu saracia Lui sa ne imbogatim” (II Cor. 8: 9). Nu avem credinta sincera; sa cautam, dar, sa ne imbogatim credinta: „Doamne! Ajuta necredintei mele” (Marcu 9:24). Nu avem rugaciune adevarata; sa o cautam, dar, la El, ca sa ne invete prin Sfantul Sau Duh sa ne rugam: „Doamne, invata-ne sa ne rugam” (Luca 11:1). Nu stim cum sa multumim sincer si din inima; sa cerem si aceasta de la El, ca sa ne invete sa multumim si sa-L proslavim. Nu avem frica lui Dumnezeu, nici dragoste, nici celelalte bogatii duhovnicesti; sa batem, dar, la usa milostivirii Sale, ca sa ne deschida vistieria Sa cereasca. Pentru toate acestea ne-a poruncit sa ne rugam si toate acestea a fagaduit sa ni le daruiasca. „Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide (Matei 7:7-8). „Pleaca, Doamne, urechea Ta si ma auzi, ca sarac si necajit sunt eu” (Psalm 85:1). „Cauta spre mine si ma miluieste, dupa judecata Ta, fata de cei ce iubesc numele Tau” (Psalm 118:132). „Spre unii ca acestia Imi indrept privirea Mea: spre cei smeriti, cu duhul umilit si care tremura la cuvantul Meu! – zice Domnul” (Is. 66:2). „Cautat-a spre rugaciunea celor smeriti si n-a dispretuit cererea lor. Sa se scrie acestea pentru neamul ce va sa vina” (Psalm 101:18-19). 3) Omul este sarac, pentru ca nu are prieteni adevarati si sinceri. Adevarata dragoste nu poate sa fie decat reciproca, intr-un singur cuget si cu deplina intelegere. Rara este dragostea in fiii oamenilor. Iar viclenia, siretenia, minciuna si fatarnicia se arata aproape in toti. „S-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor. Desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau, buze viclene in inima si in inima rele au grait (Psalm 11:1-2). Unul insala, altul minte, al treilea si al patrulea fac la fel. Deci trebuie sa ne pazim si sa ne temem de oricine. Inima omului este „mai vicleana decat orice si foarte stricata” (Ier. 17:9). De se intampla sa avem prieteni care mai apoi devin vrajmasii nostri, aflam astfel ca ei au fost prieteni mincinosi. Prietenul sincer este intotdeauna prieten. Avem multi prieteni cand suntem fericiti – acestia sunt ca umbra pe timpul insorit; dar cand se ascunde stralucirea fericirii noastre si ziua bunastarii noastre se intuneca, atunci ei ca umbra se indeparteaza de noi si se ascund. Din aceasta intelegem limpede ca prietenia lor a fost mincinoasa. Adevarata dragoste intotdeauna este alaturi de cei iubiti – si in fericire, si in nefericire. Din unul ea face doi, pentru ca unde este unul, acolo se afla si celalalt, chiar daca nu intotdeauna cu trupul, insa intotdeauna cu inima. Prieten adevarat este cel care nu ne paraseste la necaz. Asadar, cauta-ti un asemenea prieten cu atat mai mult astazi, cand oamenii invata pana si cum sa insele, cum sa ademeneasca, sa batjocoreasca si sa se cleveteasca unul pe altul. O, sarmanilor crestini, cat v-ati indepartat de crestinii primelor veacuri, ale caror „inima si suflet erau una” (Fapte 4:32). Din aceasta cunoasteti voi insiva ca a voastra crestinatate este mincinoasa. Tatal minciunii, diavolul, ii invata pe oameni sa se minta si sa se insele unul pe altul, sa se amageasca intre ei, ca astfel sa sece credinta si dragostea din inimile oamenilor. Indura-Te de mostenirea Ta, Doamne, si pazeste ramasita poporului Tau! Desertaciuni vorbeste fiecare catre aproapele sau, fiecare invata sa minta, fiecare isi ascute limba ca un brici, spre clevetire, batjocura, umilire si ocara. „Mantuieste-ma, Doamne, ca a lipsit Cel cuvios” (Psalm 11:1). Crestine, care sunt prietenii in care iti pui nadejdea? Aici se vadeste nenorocirea omului: nenorociri de la vecini, nenorociri de la cei ai casei, nenorociri de la prieteni, nenorociri de la frati, nenorociri de la slugi si robi. Nu poate fi dragoste mai mare ca cea dintre sot si sotie, dar si aici, asa cum vedem, se strecoara multa vrajba: cate plangeri, clevetiri si rele nu auzim si la ei, unul impotriva celuilalt! Ce prietenie mai este aceasta?! Sa se planga unul de altul si sa se cleveteasca. Vezi, crestine, ca noi nu avem prieteni devotati si sinceri, pentru ca saraci suntem si nu avem unde sa-i gasim. Sa ne indreptam spre Hristos, sa ne apropiem si sa ne alipim inimile de El. Fara indoiala, El ne iubeste pe toti, si pe cei nevrednici, ca un Iubitor de oameni, pentru ca insusi Sufletul Sau L-a pus pentru noi. Sa-L iubim si noi pe El, ca pe Cel ce ne iubeste pe noi, si astfel vom lega prietenie cu El, dar statornica prietenie, adevarata, sincera, care nu se sfarseste, fericita si vesnica, caci dragostea reciproca se transforma in prietenie. Atunci, chiar daca intreaga lume ar fi in vrajmasie cu noi, nimic nu ne va vatama. „Voi sunteti prietenii Mei” O, bunatatea! O, iubirea de oameni a lui Iisus! O, cinstea si vrednicia crestina – „daca faceti ceea ce va poruncesc” - spune Domnul (Ioan 15:14). „Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieste-ma si ma asculta. Ţie a zis inima mea: pe Domnul voi cauta. Te-a cautat fata mea; fata Ta, Doamne, voi cauta. Sa nu-ti intorci fata Ta de la mine si sa nu Te abati intru manie de la robul Tau; Ajutorul meu fii, sa nu ma lepezi pe mine si sa nu ma lasi, Dumnezeule, Mantuitorul meu” (Psalm 26:12-15). „Iar mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea, ca sa vestesc toate laudele Tale in portile fiicei Sionului” (Psalm 72:27). Despre aceeasi Oamenii saraci si sarmani, care traiesc in orice fel de saracie si lipsa, daca afla un om bogat si generos, alearga toti la el si fiecare cere ajutor in saracia lui. Unul cere de la el bani pentru nevoia lui, altul mancare, altul imbracaminte, altul altceva si toti primesc ceea ce cer. Crestine, noi toti suntem cersetori, nemernici si ticalosi, cum s-a spus mai sus. In saracia noastra, cu atat mai mult in cea duhovniceasca, nu ne poate ajuta nimeni, in afara de Hristos. Noi stim ca El este bogat, ca Dumnezeu, si Indurat, si Milostiv, si Iubitor de oameni. El poate si vrea ca toate sa ni le daruiasca noua. El, „bogat fiind, pentru noi a saracit, ca noi cu saracia Lui sa ne imbogatim” (II Cor. 8:9). El a luat asupra Sa saracia noastra, ca sa ne daruiasca noua bogatia bunatatii Sale. El este pentru noi, cei saraci, cei necajiti si sarmani, Limanul si Imbogatitorul. Catre El s-au intors stramosii si parintii nostri in saracia, lipsa, mizeria si ticalosia lor si au primit ajutor in tot ceea ce duceau lipsa, si s-au imbogatit prin mana Lui cea atotindurata. Spre El alearga si astazi toti care il cunosc, primind cele necesare. Sa ne apropiem si noi si sa ne alipim acestei adunari cucernice, sa alergam catre El cu credinta si cu nadejde, ca sa primim si noi de la El mila si sa ne imbogatim cu harul Sau. El nu alunga pe nimeni de la El. „Pe cel ce vine la Mine, zice Domnul, nu-l voi scoate afara” (Ioan 6: 37)… In primul rand, ne cheama la El pe noi, cei saraci si necajiti „Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11: 28). El daruieste tuturor bunatatile cele materiale, vremelnice, deopotriva celor care Il cunosc si celor care nu-L cunosc. Ei toate le primesc din Mana Sa cea atotdarnica. Ne va darui si noua cele necesare, iar noi le vom primi. Slava bunatatii Sale! Se cade insa noua ca toate sa le cerem de la Hristos, precum cersetorii si saracii, sa ne cunoastem si sa ne recunoastem saracia noastra si comoara bunatatii Lui, pe care ne-o deschide noua, celor necajiti, si sa-I multumim. Bunatatile duhovnicesti le daruieste insa numai celor care Il cunosc, care ii sunt credinciosi si care cer de la El cu credinta. Sa cunoastem si noi necheltuita Sa comoara, precum si pe El Rascumparatorul nostru, Mantuitorul si Imbogatitorul. Tatal Ceresc L-a trimis la noi, ca sa ne imbogateasca pe noi, cei saraci si necajiti. Intru El se afla toata comoara fericirii noastre. Sa alergam la Hristos cu credinta, sa-I marturisim saracia si lipsa noastra, ca El sa priveasca la noi si sa ne daruiasca, dupa cererea noastra, in locul saraciei noastre bogatia bunatatii Sale. Se cere insa de la fiecare ca neincetat sa-si cunoasca si sa-si marturiseasca propria saracie, caci altfel nimic nu va primi. „Pentru ca Dumnezeu celor mandri li se impotriveste, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5:5). Fara cunoasterea si marturisirea saraciei si lipsei, nu poate fi smerenie. O, cersetorilor si saracilor, cu ce ne mandrim si ne proslavim? Saraci suntem cu trupul, saraci suntem si cu duhul. Chiar daca avem bogatie materiala si vremelnica, ea tot o avutie straina este, iar nu a noastra. Toate sunt ale lui Dumnezeu, caci „al Domnului este pamantul si plinirea lui” (Psalm 23:1). Nu detinem comoara duhovniceasca si suntem cu atat mai nenorociti, cu cat nu ne asumam saracia. Suntem orbi si nu ne cunoastem orbirea, suntem nenorociti si nu ne recunoastem nenorocirea, suntem necajiti si nu ne recunoastem mizeria, suntem ticalosi si nu ne recunoastem nemernicia. Bogatia, prin harul lui Dumnezeu, este pregatita pentru toti si fiecaruia se deschide vistieria, iar omul nu vrea sa-si cunoasca si sa-si accepte saracia, sa se smereasca si astfel sa primeasca harul lui Dumnezeu. Numai celor smeriti li se da har. O, cat de cumplit l-a molipsit si l-a orbit pacatul pe sarmanul om! In ce netrebnicie a cazut chipul lui Dumnezeu! Nenorocit este omul care nu-si cunoaste si nu-si asuma nenorocirea – de aceea nu primeste nimic. Dumnezeu vrea sa-l imbogateasca, dar el nu vrea sa-si recunoasca saracia lui. Crestine, intreaga izbanda sta in a ne cunoaste si a marturisi saracia si nenorocirea, inaintea lui Dumnezeu; numai astfel ne este chezasuita noua bogatia harului Sau. Noua ne apartine vina de a nu fi dobandit comoara duhovniceasca. Sa ne cercetam si sa ne cunoastem saracia, pentru ca Domnul sa umple lipsa si neajunsul nostru cu harul Sau. „Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta” (Luca 18:14).  Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească sursa:http://www.facebook.com/serafym.amin

Read More

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ierusalimitisa

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ierusalimitisa, se găseşte in Biserica Ortodoxă unde este mormantul Maicii Domnului, Israel. Bucura-te Taina, care te-nfioara, Ca-l nasti pe Domnul si esti tot fecioara. Multumim Maicuta, ca ne-ai daruit, Intr-un feciorie, Pruncul Prea Slavit. Te rugam ajuta, Maica celor vrednici, Care sunt la suflet, buni si feciorelnici. Bucura-te Maica, ce ne-ai parasit, Neamul ce te cheama, cand ai adormit. Multumim Maicuta, caci de la mutare, Grija pentru lume, e mereu mai mare. Te rugam fierbinte, sa nu parasesti, Pe cei ce te cheama, neamul cel iubesti. Bucura-te Crinul, care s-a aflat, Cel mai alb din lume si cel mai curat. Multumim din suflet, ca ajuti Marie, Celor ce-ti urmeaza, tie-n curatire. Te rugam Maicuta, ca pe fiecare, In a ta gradina, sa ne faci o floare. Bucura-te Dorul, celor ce te cheama, Si-ntotdeauna, te cinstesc ca mama. Multumim Maicuta, noi ce stam in lume, Ca ne-auzi-ndata, cand strigam la tine. Te rugam fierbinte, sa ne scapi de rau, Caci noi suntem Maica, toti din neamul tau. Bucura-te Fiica, ce ai fost aleasa, De cerescul Tata, ca sa-I fii mireasa. Multumim Fecioara, Sfanta Imparateasa, C-ai primit vestirea, calma si sfioasa. Te rugam Maicuta, noi de pe pamant, Ca sa iei aminte, la al nostru gand. Bucura-te Mama, ca cerescul Har, A zidit in tine, duhului altar. Multumim Maicuta, ca simtim mereu, Mijlocirea Sfanta, catre Dumnezeu. Te rugam fierbinte, Maica si Fecioara, Pentru mantuire, fa-te noua scara. Bucura-te Maica, Domnului Hristos, Dumnezeul Vietii, Sfant si Prea Frumos. Multumim ca-n ceruri, Te avem ca mama, Si ajuti de-acolo, celor ce te cheama. Te rugam Maicuta, ca sa nu ne lasi, Pe noi care, suntem niste copilasi. Bucura-te Maica, Pururea Fecioara, Ce intreci in farmec, orice Primavara. Multumim Maicuta, caci nu ne lasi afara, Pe cei care-ti canta si te cheama iara. Te rugam fierbinte, din adancul firii, Sa sadesti la oameni, gandul mantuirii. Bucura-te Mirul, cel cu bun miros, Ce-ai primit mireasma, Pruncului Hristos. Multumim Maicuta, ca din mirul tau, Tu imparti acelor, ce-ti cer mereu. Te rugam fierbinte, sa neajuti pe noi, Bucura-te Scara, care urci in graba, Lacrima din ochii, celor ce se roaga. Multumim Maicuta, multumim frumos, Ca ducu ruga noastra, Domnului Hristos. Te rugam fierbinte, ca sa-nalti la ceruri, Si de-acum inainte, ale noastre cereri. Bucura-te Doamna, care-ai fost aleasa, Pe pamant si-n ceruri, ca Imparateasa. Multumim Maicuta, ca din multe valuri, Ne-ai salvat cu ruga si ne-ai scos la mal. Te rugam fierbinte, ca sa faci fecioara, Ce e val ca valul, repede sa piara. Bucura-te zicem, Mama iubitoare, Ca lucrarii noastre, esti aparatoare. Multumim Maicuta, ca ne-ai aparat, De vrajmasii pe care, tu i-ai rusinat. Noi cu tine Maica, vrem mereu sa fim, Si acum si-n vecii, vecilor Amin! Visarion Iugulescu

Read More

Sunt putred mucegai înaintea Ta Maicuţă

Sunt putred mucegai înaintea Ta Maicuţă. Mi-am coborât sufletul în iad pentru că pământul din mine nu a ştiut să asculte de Tine. Greşesc în tot locul şi la tot pasul, judec, mă mândresc în sinea mea, îmi doresc ce e mai bun material. Am uitat de sufletul meu, Maicuţă şi acum zac în patul meu plin de păcate şi încerc să mă ridic să fiu un om nou, să mă laşi să te iubesc şi să am parte de mila Ta spre iertarea mea. Mă simt neputincios şi şters, speriat de dreapta Ta judecată, mă simt pierdut în lumea asta şi nu găsesc altă scăpare decât la Tine. Mi-e teamă că nu sunt tare în credinţă, mi-e ruşine că nu ştiu să mă rog cu sufletul Ţie. Mă simt scârbit de toate gândurile mele, mi-e urât de mirosul ucigaş ce zace în păcatele mele. Am întristat fiinţa Ta, Doamne şi acum strig din rărunchii inimii mele: Nu mă lăsa Maicuţa mea şi Mântuitorul meu, niciodată!Am greşit şi simt că nu mai am scăpare,iartă-mă Bunule pentru toate păcatele mele, iartă-mă că nu ştiu să iubesc şi să tac, să fiu smerit. Nu mai plânge Maica mea, pentru că eu nu merit izvorul tămăduitor ce se naşte în ochii Tăi. Te rog, Maica mea, nu mai plânge pentru sufletul meu amorţit, că îmi este ruşine de mine.....Poate dacă nu erau lacrimile Tale, şi blândeţea cu cate te rogi Mântuitorului, eu eram demn de focul cel viu pentru mintea mea spurcată. Mie frică de mine însumi, pentru că firea mea e tot un mucegai şi nu merit toate câte am. Nu ştiu să apreciez, nu ştiu să-mi cinstesc părinţii şi iubirea lor pentru mine. Pentru ce mă chinuiesc vrăjmaşii mei?Apără-mă Maicuţă cu Preasfânt Acoperământul Tău, şi dă-mi liniştea de care am nevoie. Nu mă lăsa, ajută-mă să mă ridic, pune în graiul duhovnicului meu toată învăţătura cea bună. Dă-mi o haină albă ca s-o port cu cinste, ochi deşchişi ca să văd Binele, dă-mi tăcere ca să nu am răspuns în faţa vrăjmaşlor care mă chinuiesc şi vor să mă ispitească. Dă-mi mie bucuria de a iubi din nou, dă-mi mie minte trează ca să mă rog neîncetat. Te rog, să mă îmbrăţişezi pe mine, marele păcătos, pentru că sufletul meu e însetat de iertare, de iubire, te rog să mă laşi să plâng la picioarele Tale, Doamne că mult am greşit. Te rog să primeşti rugăciunile noastre şi să fii alături de noi mereu. Îmbrăţisează-mă Maica mea că sunt singur, neputincos şi păcătos! sursa :http://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-biserica/maica-domnului/

Read More

Sfântul Munte Athos - Grădina Maicii Domnului

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Cea mai vestită icoană din Sfântul Munte Athos, Icoana făcătoare de minuni Axion Estin (Biserica Protaton, Karyes) sursa:http://www.munteleathos.com/

Read More

Preoteasa Olga Michael: tămăduitoare, moaşă şi sfântă

“În timp ce toţi sfinţii Americii de Nord care au fost până acum canonizaţi sunt bărbaţi, o femeie ortodoxă originară din America de Nord a devenit tot mai cunoscută în ultimii ani, cu precădere printre femeile ortodoxe.Preoteasa Olga Michael a fost soţia protoiereului Nikolai O. Michael din satul Kwethluk, de lângă râul Kuskokwim, din Alaska. Aşa cum scrie în cartea Părintelui Michael Oleksa, Alaska ortodoxă, ea nu a fost „o prezenţă impresionantă din punct de vedere fizic, nici una impunătoare”. A crescut opt copii până la maturitate, la câţiva dintre ei dându-le naştere fără ajutorul unei moaşe. În timp ce soţul ei era ocupat cu activităţi în cadrul altor parohii, ea avea grijă de familie şi făcea multe lucruri pentru alţii. Unul din aceste lucruri aminteşte de istoria Tavitei (Faptele Apostolilor), căci “pe lângă faptul că în primii ani ţesea veşminte pentru Părintele Nikolai, cojoace minunate, cizme şi mănuşi pentru copii, ea ţesea şi împletea ciorapi sau haine groase pentru alţii. Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de preoteasa Olga special pentru el” Parohii situate la sute de mile distanţă primeau daruri care nu fuseseră solicitate, încălţăminte tradiţională de iarnă (mukluk) pentru a fi vândută sau donaţii pentru construcţii. Toţi clericii de la protoierie purtau mănuşi şi şosete de lână lucrate de mâna ei. În timp ce îndeplinea multe alte treburi (cum ar fi prepararea prescurilor) care sunt adesea preluate de preotese, ştia de asemenea pe de rost numeroase cântări ale diferitelor praznice, printre care cele ale Floriilor, din Săptămâna Mare sau ale Paştilor (în Yup’ik, limba ei maternă din spaţiul polar). După ce a supravieţuit în mod miraculos atunci când s-a îmbolnăvit de cancer şi părea că nu se mai poate face nimic, în cele din urmă a murit în urma revenirii ulterioare a bolii, pregătindu-se cu mult curaj şi cu credinţă pentru moartea care a avut loc în 8 noiembrie 1979. Părea că zăpada obişnuită şi gheaţa râului din acea perioadă a anului vor împiedica multă lume să vină la înmormântare. Dar vremea, potrivnică sezonului, s-a schimbat şi un vânt din sud a ajutat ca gheaţa şi zăpada să se topească, permiţând astfel enoriaşilor din satele învecinate să călătorească până la Kwethluk. „Sute de prieteni… au umplut biserica – sfinţită de curând, în acea minunată zi (parcă de primăvară) a înmormântării. La ieşirea din biserică, procesiunea a fost însoţită de un stol de păsări, deşi, la acel timp al anului, toate păsările plecaseră de mult în sud. Păsările au zburat în cerc deasupra sicriului până când acesta a fost adus la mormânt. Pământul, îngheţat de regulă, a fost foarte uşor de săpat, datorită topirii neobişnuite a gerului. În acea noapte, după masa de pomenire, vântul a început să bată din nou, solul a îngheţat iarăşi, gheaţa a acoperit râul, iarna s-a întors. Era ca şi cum pământul însuşi s-ar fi deschis pentru a primi această femeie. Cosmosul încă participă la slăvirea lui Dumnezeu de către poporul dreptcredincios.” Totuşi, nu doar povestea ei a fost atât de specială şi a schimbat viaţa altora, ci şi întâlnirile cu prezenţa ei, care au avut loc în chip minunat. O femeie originară din Kwethluk, care trăieşte acum în Arizona, a avut un vis în care preoteasa Olga a apărut şi a asigurat-o că mama ei este bine, deoarece ar fi urmat să o însoţească pe preoteasa Olga într-un loc luminos şi plin de bucurie. Femeia aceasta nu ştia pe atunci că mama ei era bolnavă, că a fost dusă de urgenţă până la Anchorage şi că va muri curând. Dar a doua zi a primit veşti despre situaţia urgentă a mamei sale şi a dat o fugă de la Arizona la Alaska, aducând mamei mângâiere prin cuvintele spuse de preoteasa Olga cu privire la soarta ei întru veşnicie. Femeia murit în pace avându-şi fiica alături, fără să treacă prin şocul sau mâhnirea care ar fi cuprins-o cu siguranţă dacă nu ar fi primit înştiinţare în vis.Altă femeie, după ce a văzut o fotografie a preotesei Olga a simţit “o prezenţă foarte palpabilă, plină de compasiune, dragoste şi delicateţe”. Cea mai detaliată experienţă vine din partea unei femei ortodoxe care, ca şi în exemplul anterior, a suferit ani de zile de pe urma consecinţelor unor severe abuzuri sexuale în copilărie. Aceasta este mărturia ei despre întâlnirea cu preoteasa Olga: „Într-o zi eram cufundată în rugăciune şi trează. Mi-am amintit un eveniment foarte înfricoşător. Rugăciunea mea a început cu rugămintea către Maica Domnului de mă ajuta şi milui. Treptat, am simţit că stau în pădure simţind încă puţină frică. Curând am simţit o undă delicată care străbătea pădurea, apoi o mireasmă proaspătă de grădină. Am văzut-o pe Maica Domnului aşa cum era îmbrăcată în icoană, dar mult mai palpabilă şi luminoasă, păşind spre mine. Cu cât se apropia de mine, am văzut că cineva mergea în urma ei. S-a dat la o parte şi a indicat înspre o femeie scundă, cu o înfăţişare care emana înţelepciune. Am întrebat-o pe femeie: „Cine eşti?” Şi Maica Domnului a răspuns: „Sfânta Olga”. Sfânta Olga mi-a făcut semn să o urmez. Am parcurs un drum lung până când s-au sfârşit copacii. Am ajuns la un deluşor care avea brăzdată o uşă într-o parte. Mi-a făcut semn să stau jos, iar ea a intrat înăuntru. După puţină vreme a ieşit nişte fum din vârful dealului. Sfânta Olga a ieşit cu nişte ceai din ierburi. Amândouă am băut în linişte ceaiul şi am simţit căldura soarelui pe feţele noastre. Am început să simt o durere în pântece şi ea m-a dus să mă întind puţin, înăuntru. Uşa era atât de joasă, încât a trebuit să mă aplec mult, ca pentru rugăciune. În interiorul dealului era cald şi foarte liniştit. Lumina foarte blândă provenea dintr-un vas scund şi din deschizătura din vârful dealului. Totul în jurul meu era foarte gingaş, mai ales Maica Olga. Căsuţa din interiorul dealului mirosea a cimbru sălbatic şi a pin alb amestecat cu soarele, trandafirii şi viorelele. Maica Olga m-a ajutat să mă ridic pe un fel de pat, asemănător cu o cutie de lemn plină cu muşchi şi ierburi. Era moale şi mirosea a pământ şi mare. Eram epuizată şi m-am întins. Sfânta Olga s-a întors la lampă şi a încălzit ceva pe care mi l-a frecat uşor de pântece. Arătam ca o gravidă în cinci luni (pe atunci nu eram însărcinată). Am început travaliul. Eram puţin speriată. Maica Olga s-a suit alături de mine şi, apucându-mă delicat de braţ, se prefăcea că participă cu mine la travaliu, arătându-mi ce să fac şi cum să respir. Tot nu zisese încă nimic. M-a ajutat să împing ceva în afară, apoi a aşezat acel lucru pe muşchi uscat pe pat. Eram foarte obosită şi când s-a sfârşit plângeam puţin, de uşurare. Până în acest moment nu vorbise, dar ochii ei exprimau multă gingăşie şi înţelegere. Ne-am ridicat amândouă şi am băut nişte ceai. Pe când beam, Sfânta Cuvioasă Olga se contopea tot mai mult cu lumina din cameră, devenind una cu aceasta. Faţa ei părea să aibă un mare nimb de lumină, ori soarele lumina de sub pielea ei. Cred că totul iradia lumină în ea. Eram atât de cufundată în mirare, încât nu am dat multă importanţă la toate celelalte. Era genul de privire iubitoare de mamă, care urează bun venit pruncului. Părea că îmi picură gingăşie înăuntrul meu, prin ochii ei. Acest lucru nu era înfricoşător, deşi la vremea aceea nu ştiam multe lucruri despre oamenii care strălucesc la propriu din dragoste pentru Dumnezeu (am înţeles mai multe după ce am citit despre Sfântul Serafim). Acum ştiu că anumite răni adânci mi se vindecau atunci. Mi-a redat viaţa care îmi fusese răpită, o viaţă care acum este definită prin frumuseţea şi dragostea lui Dumnezeu faţă de mine, reabilitarea zidirii mâinilor Sale. După un timp am simţit că mă umplu de o stare de bine şi de o pace, care mi-a cuprins sufletul, ca şi cum sufletul meu ar fi plâns asemenea unui prunc părăsit care în sfârşit aflase mângâiere. Chiar şi acum când scriu… minunea acelei stări de pace şi acea râvnă pentru viaţă pe care starea de bine mi-a adus-o mă face să plâng cu bucurie şi evlavie. Numai după aceasta a vorbit Cuvioasa Maică Olga. A vorbit despre Dumnezeu şi despre oamenii care aleg să facă lucruri rele. A spus că oamenii care m-au rănit credeau că mă pot determina pe mine să port răutăţile lor în mine, prin viol. Era foarte fermă când a spus: „Asta este o minciună. Numai Dumnezeu poate înlătura răul. Singurul lucru pe care îl puteau pune în tine era sămânţa vieţii, care este creaţia lui Dumnezeu şi nu poate întina pe nimeni”. Niciodată nu am fost pângărită. Mă simţeam aşa doar din cauza intenţiilor rele ale celor din jur. Ceea ce acumulasem în mine fuseseră durerea, spaima, ruşinea şi neputinţa pe care le simţeam. Am trecut împreună prin travaliu şi am scos toate acestea afară din mine. A ars puţină iarbă deasupra flăcării, iar fumul s-a dus drept către Dumnezeu, Care este atât Judecătorul cât şi Cel Care ne iartă. Am înţeles după „tămâie” că nu era sarcina mea să port păcatele oamenilor împotriva mea, ci era a lui Dumnezeu, şi ce bogăţie reprezintă această mântuire. La sfârşit ne-am dus afară împreună. În starea de rugăciune şi răpire în care mă aflam nu era întuneric. Erau atâtea stele, care se întindeau spre infinit. Cerul era strălucitor şi avea un văl de lumină mişcător (am văzut fotografii cu luminile polare dar nu ştiam că se mişcă). Fie preoteasa Olga a spus, sau amândouă am simţit în inimile noastre, nu îmi pot aminti, că vălul de lumină era pentru noi o făgăduinţă că Dumnezeu poate face o extraordinară frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie. Pentru mine era dovada vindecării mele, pentru că simţeam această frumuseţe extraordinară în locul profundei disperări pe care o simţeam înainte, ascunsă după ruşine şi mult chin.” Ce vom înţelege din aceste relatări? Cu siguranţă cel puţin faptul că preoteasa Olga a ocupat un loc special în viaţa a numeroase femei conaţionale ei. Dar încet şi treptat se extinde evlavia locală şi dincolo de graniţe, odată cu conştiinţa că Dumnezeu este „minunat întru sfinţii Săi”. Preoteasa Olga a fost moaşă şi este posibil să fi cunoscut din experienţa sa personală traumele abuzurilor din copilărie. Poate că tocmai în acest rol de apărătoare a celor care au fost abuzaţi, mai ales sexual, Dumnezeu va continua să o folosească pe preoteasa Olga pentru a transforma blestemul în binecuvântare, în lucrarea Lui de „a crea frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie”. Dacă va binevoi Dumnezeu, fie ca să putem striga într-o zi: „Binecuvântată Maică Olga, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!" sursa:http://intacere.wordpress.com/2012/06/21

Read More

Dorinta sufletului meu

Dorinta sufletului meu Mi-am intrebat sufletul - daca doreste sa fie o lacrima. Si mi-a raspuns ca lacrima trece, se uita, iar el nu doreste aceasta. Mi-am intrebat sufletul - daca vrea sa fie o frunza. Si mi-a raspuns ca frunza se usuca, apoi cade, iar el nu doreste aceasta. Atunci, poate sufletul meu ar dori sa fie o farama din acest pamant bogat. Dar el mi-a raspuns ca pamantul nu va reusi niciodata sa se inalte si sa patrunda-n Cerul Sfant. - Cu siguranta, draga suflete, ca doresti sa fii o pasare! Dar el, imi spune ca pasarile obosesc, cad si pier... Si am fost nelinistita pentru ca sufletul meu nu dorea nimic din acestea toate. - Atunci, ce doresti, suflete al meu? - Doresc sa lasi Duhul lui Dumnezeu in tine, pentru ca El nu e ca lacrima sa treaca, nu e ca frunza sa se ofileasca, nu e ca pamantul sa nu se poata inalta... si nici macar ca pasarea sa oboseasca. - Doar atat imi ceri? - Atat si mult mai mult: te doresc pe tine! "Ma-ndrept spre Vesnicie, Din zi in zi mai mult, Si-astept cu bucurie Mirele meu cel Sfant". sursa:de la Serafima (calauza-ortodoxa)

Read More

Rugaciune catre Maica Domnului

Bucura-te Taina, care te-nfioara, Ca-l nasti pe Domnul si esti tot fecioara. Multumim Maicuta, ca ne-ai daruit, Intr-un feciorie, Pruncul Prea Slavit. Te rugam ajuta, Maica celor vrednici, Care sunt la suflet, buni si feciorelnici. Bucura-te Maica, ce ne-ai parasit, Neamul ce te cheama, cand ai adormit. Multumim Maicuta, caci de la mutare, Grija pentru lume, e mereu mai mare. Te rugam fierbinte, sa nu parasesti, Pe cei ce te cheama, neamul cel iubesti. Bucura-te Crinul, care s-a aflat, Cel mai alb din lume si cel mai curat. Multumim din suflet, ca ajuti Marie, Celor ce-ti urmeaza, tie-n curatire. Te rugam Maicuta, ca pe fiecare, In a ta gradina, sa ne faci o floare. Bucura-te Dorul, celor ce te cheama, Si-ntotdeauna, te cinstesc ca mama. Multumim Maicuta, noi ce stam in lume, Ca ne-auzi-ndata, cand strigam la tine. Te rugam fierbinte, sa ne scapi de rau, Caci noi suntem Maica, toti din neamul tau. Bucura-te Fiica, ce ai fost aleasa, De cerescul Tata, ca sa-I fii mireasa. Multumim Fecioara, Sfanta Imparateasa, C-ai primit vestirea, calma si sfioasa. Te rugam Maicuta, noi de pe pamant, Ca sa iei aminte, la al nostru gand. Bucura-te Mama, ca cerescul Har, A zidit in tine, duhului altar. Multumim Maicuta, ca simtim mereu, Mijlocirea Sfanta, catre Dumnezeu. Te rugam fierbinte, Maica si Fecioara, Pentru mantuire, fa-te noua scara. Bucura-te Maica, Domnului Hristos, Dumnezeul Vietii, Sfant si Prea Frumos. Multumim ca-n ceruri, Te avem ca mama, Si ajuti de-acolo, celor ce te cheama. Te rugam Maicuta, ca sa nu ne lasi, Pe noi care, suntem niste copilasi. Bucura-te Maica, Pururea Fecioara, Ce intreci in farmec, orice Primavara. Multumim Maicuta, caci nu ne lasi afara, Pe cei care-ti canta si te cheama iara. Te rugam fierbinte, din adancul firii, Sa sadesti la oameni, gandul mantuirii. Bucura-te Mirul, cel cu bun miros, Ce-ai primit mireasma, Pruncului Hristos. Multumim Maicuta, ca din mirul tau, Tu imparti acelor, ce-ti cer mereu. Te rugam fierbinte, sa neajuti pe noi, Ca sa nu dam cerul pe praf si noroi. Bucura-te Scara, care urci in graba, Lacrima din ochii, celor ce se roaga. Multumim Maicuta, multumim frumos, Ca ducu ruga noastra, Domnului Hristos. Te rugam fierbinte, ca sa-nalti la ceruri, Si de-acum inainte, ale noastre cereri. Bucura-te Doamna, care-ai fost aleasa, Pe pamant si-n ceruri, ca Imparateasa. Multumim Maicuta, ca din multe valuri, Ne-ai salvat cu ruga si ne-ai scos la mal. Te rugam fierbinte, ca sa faci fecioara, Ce e val ca valul, repede sa piara. Bucura-te zicem, Mama iubitoare, Ca lucrarii noastre, esti aparatoare. Multumim Maicuta, ca ne-ai aparat, De vrajmasii pe care, tu i-ai rusinat. Noi cu tine Maica, vrem mereu sa fim, Si acum si-n vecii, vecilor Amin! Visarion Iugulescu

Read More