Monahia Doroteia Bărbieru (1909-2012)

Monahia Doroteia a fost un model de viaţă monahală pentru soborul Mănăstirii Pasărea, în special, şi pentru vieţuitorii mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor în general, prin statornicia şi îndelungata osteneală în cinul monahal. Născută în anul 1909 în comuna gălăţeană Matca, a cunoscut de timpuriu vitregiile vieţii, rămânând orfană la vârsta de opt ani. Din această familie greu încercată în timpul celui Dintâi Război Mondial, patru din şase fraţi au devenit monahi: arhim. Nifon Bărbieru, fost slujitor la Mănăstirea Pasărea şi stareţ la Mănăstirea Cernica (1974-1981), decedat în aprilie 1990; protosinghelul Pimen Bărbieru, fost stareţ la mănăstirile Cetăţuia-Muscel şi Negru Vodă (arestat într-o noapte, în timpul comunismului, a îndurat 16 ani de detenţie grea, a decedat în noiembrie 1982); ieromonahul Dorotei Bărbieru, vieţuitor la Mănăstirea Cetăţuia-Argeş (†1974), şi monahia Doroteia Bărbieru. Cei trei fraţi au îndemnat-o pe sora lor Doroteia să-I slujească lui Dumnezeu, încredinţând-o stareţei Mănăstirii Pasărea, Filofteia Constantinescu, şi monahiei Arsenia Demetriade, pentru anii de noviciat. A cunoscut toate ascultările mănăstireşti până în anul 1936, când, împreună cu alte surori din câteva mănăstiri, au fost trimise la Şcoala de caritate "Crucea Roşie". Un an mai târziu (1937), însuşi patriarhul României, Miron Cristea, a venit la Pasărea şi a săvârşit tunderea în monahism a 27 de vieţuitoare, care urmau să se specializeze pentru îngrijirea bolnavilor, spunând că "nimeni nu este mai potrivit pentru a îngriji suferinzii decât monahiile, pentru că ele văd în omul bolnav pe Hristos şi toate le fac pentru El". În anul 1938, monahia Doroteia a finalizat cursurile Şcolii de caritate şi a rămas să lucreze la Spitalul Militar încă doi ani. În anul 1940 se reîntoarce în mănăstire pentru a o îngriji pe povăţuitoarea sa, monahia Arsenia Demetriade, care era bătrână şi foarte bolnavă. A lucrat la atelierele mănăstireşti mulţi ani şi a acordat, cu multă pricepere, asistenţă medicală în mănăstire şi în satele din jurul acesteia. În anii grei ai celui de-al Doilea Război Mondial, ea a înţeles şi arătat că monahul este dator să ajute pe cei suferinzi. De aceea, ca soră de caritate, împreună cu alte vieţuitoare ale chinoviei sale, a ajutat mulţi oameni care au fost răniţi pe front. În Mănăstirea Pasărea, locul unde a vieţuit şi cuvioasa Filoteea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, monahia Doroteia a reuşit să împlinească chemarea ei monahală şi să devină un model de slujire, făcându-se tuturor pildă prin ascultare, smerenie, rugăciune, înţelepciune şi ajutorare a celor aflaţi în suferinţă. În aceste momente de tristeţe prin care trece obştea Mănăstirii Pasărea, ne amintim de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25). Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi şi înălţat întru slavă, să aşeze sufletul maicii Doroteia împreună cu drepţii, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Veşnica ei pomenire din neam în neam! † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Read More

Inaltarea Domnului

Inaltarea este unul dintre cele 12 mari Prazince Imparatesti ale Bisericii noastre. In aceasta zi praznuim momentul in care, in prezenta apostolilor Sai, Domnul nostru, lisus Hristos s-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor. Aceasta a avut loc la 40 de zile de la Inviere. Intalnindu-se Iisus cu ucenicii dupa inviere, si deschizandu-le mintea ca sa priceapa Scripturile, le-a spus: "asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi (...) Voi sunteti martorii acestora. Si iata. Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei,inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare"(Luca 24:45-52). Iar in Faptele Apostolilor se spune: Iisus s-a aratat ucenicilor timp de patruzeci de zile "vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu. Si cu ei petrecand le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte fagaduinta Tatalui, pe care (a zis El) ati auzit-o de la Mine: Ca Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant, nu mult dupa aceste zile (...) Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor". Inaltarea Domnului este totodata o garantie si a inaltarii noastre: "Iar Eu cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine", (Ioan 12:32). Nu este vorba numai de o inaltare spirituala, ci va participa si trupul nostru. Dupa cuvintele Sf.Pavel aceasta va aveea loc dupa invierea celor adormiti si a transformarii trupurilor celor aflati in viata in trupuri nestricacioase si nemuritoare: "Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba (...) Caci trambita va suna si mortii vor invia nestricaciosi, iar noi ne vom schimba. Caci trebuie ca acest trup stricacios sa se imbrace in nestricaciune si acest (trup) muritor sa se imbrace in nemurire" (I Corinteni, 15:51-53)

Read More

Deznadejde eliberatoare

Sunt eu, fiica Ta netrebnică. Sufletul meu atât de întinat tânjeşte spre Tine, spre iubirea Ta nemăsurată asemeni făpturii rămase fără aer şi care tânjeşte doar pentru încă o suflare, o ultimă suflare. Nu ştiu cum încă Îţi mai apleci urechea spre rugăciunile mele, Doamne după câte fărădelegi am săvârşit eu, păcătoasa şi fricoasa, nedemnă de a mă numi fiica Ta. Am greşit înaintea Feţei Tale, am greşit când nu mi-am pus toată nădejdea în Tine, lăsând frica să îmi cuprindă inima şi astfel să mi-o robească. Am greşit când, din prea multă trândăvie am uitat de Glasul Tău atât de blând care îmi şoptea la urechea sufletului iar eu am ales calea neascultării, a ignoranţei. Am greşit când,după multele binecuvântări pe care Tu mi le-ai oferit eu am uitat să Îţi mulţumesc, uitând că eu mai respir acum doar datorită bunătăţii Tale. Am greşit când m-am lăsat purtată de valul acestei lumi trecătoare şi am uitat de dulceaţa iubirii Tale, preferând să fiu pe plac unor trupuri create din pământ. Am greşit când, din deznădejde şi griji, am lăsat păcatul idolatriei să mă acapareze asemeni unei fiare care zi de zi îmi muşca din suflet, uitându-Te, părăsindu-Te, lăsându-Te singur şi trist. Am greşit când Te-am izgonit din sufletul meu pe care mi l-am umplut doar cu fărădelegi iar Tu, în nemăsurata Ta dragoste stăteai şi mă priveai trist. Am greşit când, din mândrie am crezut că voi răzbi singură în viaţa însă Tu, smerit ai aşteptat să mă întorc la Tine asemeni fiului risipitor care s-a întors la tatăl său. Am greşit când mi-am judecat apropele, uitând că eu şi el am fost creaţi de un singur Tată şi că înaintea acestui Părinte voi da socoteală pentru fratele meu. Am greşit când am minţit doar pentru a ieşi eu bine din situațiile delicate, necugetând asupra urmărilor din această faptă. Am greşit când gura mea a vorbit fără a trece prin sita judecăţii cuvintele şi astfel i-am rănit pe mulţi. Am greşit când am văzut un om în nevoinţă şi nu l-am ajutat, ascultând de glasul cel rău care mă îndemna să mă grăbesc pentru a ajunge la destinaţie, care îmi zicea că nu am timp de pierdut. Greșelile mele sunt multe Doamne, asemeni nisipului deşertului, însă Tu îmi eşti salvarea, Tu mă ridici de fiecare dată întinzându-mi mâna Ta cea sfântă, iar acest gest mă face să mă simt ruşinată de propria mea fiinţă, de propria mea fire stricăcioasă. Îţi mulţumesc Doamne că nu mă laşi orfană şi că de fiecare dată iei în braţele Tale această fiică nedemnă de Împărăţia Ta. sursa:http://intacere.wordpress.com

Read More

La picioarele Crucii (Jurnalul unui preot ortodox)

Noi toţi suferim adeseori. Se întâmplă că acela suferă cel mai mult care recunoaşte aceasta cel mai puţin. Unele su­ferinţe îi sunt cunoscute doar unicului Dumnezeu. Numai în Sfânta Scriptură găsim cuvinte de mângâiere, în afară de Dumnezeu nimic nu ne poate linişti (odihni). La picioarele Crucii orice suferinţă îşi schimbă înfăţişa­rea, se luminează, parcă se transfigurează potrivit cu credin­ţa noastră. În Cruce sunt concentrate toate suferinţele şi în ea îşi găsesc explicaţia şi sensul. Suferinţa noastră îşi pierde amărăciunea la gândul că ne apropie de Hristos şi în acest fel într-un anume fel ne aseamănă cu El. În clipa celei mai arzătoare dureri, a deznădejdii celei mai întunecate putem să fim mângâiaţi doar de un lucru: su­ferinţele nu l-au ocolit nici pe Hristos însuşi. El a luat cru­cea noastră asupra Sa, mai înainte de noi. Şi prin această cruce ne cheamă la Sine. Din "Jurnalul unui preot ortodox"

Read More

C U V ÂN T LA VENIREA DOMNULUI Sfârsitul lumii si venirea lui Antihrist

Cum voi putea eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, sa spun cele mai presus de puterea mea? Dar, de vreme ce Mantuitorul, prin a Sa milostivire, pe cei necarturari i-a invatat intelepciunea si pe credinciosii cei de pretutindeni i-a luminat, si pe a noastra limba o va lumina cu indestulare spre folosul si zidirea, si a mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor. Si voi grai intru dureri, si voi spune intru suspine, pentru sfarsitul lumii acesteia de acum si pentru cel prea fara de rusine si cumplit balaur, cel ce va sa tulbure pe toate cele de sub cer, si sa bage temere, si imputinare, si cumplita necredinta in inimile oamenilor, si sa faca aratari, si semne, si infricosari, incat, de ar putea, sa amageasca si pe cei alesi si pe toti sa-i insele cu mincinoase semne si cu naluciri de aratari, care se vor face de catre dansul (Mate 24, 25). Dupa ingaduinta Sfantului Dumnezeu, va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-a inmultit paganatatea lumii si pretutindeni tot felul de lucrari rele se lucreaza. Si pentru aceasta, Preacuratul Stapan va slobozi duhul inselaciunii ca sa ispiteasca lumea pentru paganatatea ei, de vreme ce oamenii au voit a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul (II Tesaloniceni 2, 11). Fratilor, mare nevointa va fi in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cu multa stapanire. Cand se va arata pe sine ca un dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii, ca ingerii, in vazduh inaltandu-se inaintea tiranului (II Tesaloniceni 2, 4). Ca vor striga cu tarie, schimbandu-si chipurile, infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci, fratilor, oare cine se va afla ingradit si petrecand neclintit, avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut, Fiului Dumnezeului nostru, adica Sfanta Lui Cruce? Cand va vedea necazul acela nemangaiat, facut pretutindeni, peste tot sufletul, care nu va avea nicaieri mangaiere, nici iarasi slabire, pe pamant si pe mare. Vand va vedea toata lumea tulburata si va fugi fiecare sa se ascunda in munti, unii, adica murind de foame, iara altii topindu-se ca ceara de sete cumplita, si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Cand va vedea toate fetele lacrimand si cu dorire intreband, daca nu cumva se afla vreun cuvant al lui Dumnezeu pe pamant. Si nu va auzi nicaieri. Cine oare va suferi zilele acelea? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand va veni amestecarea popoarelor, ce vor veni de la marginile pamantului pentru vederea tiranului, si multi, inchinandu-se inaintea tiranului, strigand cu cutremur: „Tu esti mantuitorul nostru?” Marea se va tulbura si pamantul se va usca, cerurile nu vor ploua, sadurile se vor veºteji si toti cei ce vor fi pe pamantul rasariturilor, catre apusuri vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi la apusurile soarelui catre rasarituri vor fugi cu cutremur. Atunci, luand obraznicul stapanire, va trimite draci in toate marginile ca sa propovaduiasca cu indraznire: „Imparat mare s-a aratat cu slava. Veniti de il vedeti pe el”. Cine oare va avea suflet de diamant, incat sa sufere vitejeste toate smintelile acelea? Cine oare va fi acest om, precum am mai zis, ca toti ingerii sa-l fericeasca pe el? Ca eu, fratilor, iubitori de Hristos si desavarsiti, m-am infricosat numai din pomenirea numelui balaurului, cugetand in mine necazul ce va fi oamenilor in vremurile acelea si in ce fel se va arata acest balaur pangarit si aspru neamului omenesc. Iar mult mai amar se va arata Sfintilor, celor ce vor putea birui nalucirile lui. Ca atunci vor fi multi cei ce se vor afla bine placuti lui Dumnezeu si se vor putea mantui, in munti, si in dealuri, si in locuri pustii, cu multe rugaciuni si plangeri nesuferite. Ca Sfantul Dumnezeu, vazandu-i pe dansii asa, intru plangere nemangaiata, si intru credinta curata, se va milostivi spre ei, ca un Parinte, iubitor de fii, si ii va pazi pe ei, unde se vor ascunde. Ca prea pangaritul nu va inceta cautand pe sfinti pe pamant si pe mare, socotind ca a imparatit de acum inainte pe pamant si pe toti ii va supune. Si va socoti, ticalosul, sa stea impotriva in ceasul acela infricosat, cand va veni Domnul din ceruri, nestiind, ticalosul, a sa neputinta si mandrie, pentru care a si cazut. Cu toate acestea va tulbura pamantul, va infricosa pe toate cu mincinoasele semne vrajitoresti. Si nu va fi in vremea aceea, cand va veni balaurul, slabire pe pamant, ci necaz mare, tulburare si amestecare, morti si infometati, intru toate marginile. Ca Insusi Domnul nostru cu dumnezeiasca Sa gura a zis: Ca unele ca acestea nu s-au aratat din inceputul zidirii (Matei 24, 21). Iara noi, pacatosii, cum vom asemana nevoia cea peste masura a ei, inca si netalcuita, daca Dumnezeu asa a numit-o pe dansa? Insa sa-si puna fiecare mintea sa cu dinadinsul intru sfintele cuvinte ale Domnului si Mantuitorului nostru, cum ca pentru nevoia si necazul cel prea mare, va scurta zilele necazului aceluia, prin a Sa milostivire, sfatuindu-ne pe noi si zicand: Rugati-va va sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata (Matei 24, 20). Si iarasi: Privegheati totdeauna, adeseori rugandu-va ca sa va faceti vrednici a scapa de necaz si a sta inaintea lui Dumnezeu, ca vremea este aproape (Luca 20, 36). Si intru aceasta rautate stam toti, si nu credem, dar sa ne rugam necontenit cu lacrimi si cu rugaciuni, noaptea si ziua, caznad la Dumnezeu, ca sa ne mantuim noi, pacatosii. De are cineva lacrimi si umilinta, sa se roage Domnului, ca sa ne izbavim de necazul ce va fi pe pamant; ca sa nu vada nicidecum, nici pe fiara, nici sa auda infricosarile ei. Ca va fi pe alocuri foamete, cutremure si morti, de multe feluri, pe pamant. Suflet viteaz va avea cel care va putea sa-si tina viata sa in mijlocul smintelilor. Ca, daca putin se va imputina omul, lesne se va incinjura si se va robi de semnele balaurului celui rau si viclean. Si unul ca acesta se va afla neiertat la Judecata. Ca insusi vanzatorului se va asemana, ca a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o, iubitilor, ca sa se afle cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei, cele ce se vor face. Ca fiind impotriva lui Dumnezeu, pe toti va voi sa-i piarda. Auziti, fratii mei, iubitori de Hristos, ca a facut israielitenilor in pustie, cand ieseau din Egipt, cum i-a amagit pe ei, ticalosul si preaspurcatul, ca sa faca toti, acel pacat prea cumplit, ca a invatat pe Valaam ca sa dea lui Valac, imparatul madianitilor, sfat rau si pe popor sa-l amageasca spre desfranare, cu totul deodata sa-i piarda pe ei, dupa ce toti se vor desfrana cu muierile ca niste dobitoace. Si au pus femei cu ochi nerusinati si mese pline de stropiri si de jertfe, inaintea portilor, pe toti tragandu-i spre moarte, ca cel ce va vrea sa se desfraneze cu spurcatele acelea, mai inainte sa faca jertfa si apoi sa intre la dansele. Ca femeile nu luau plata de la popor, ca sa jertfeasca ii sileau pe toti cei ce veneau la dansele. Si au pus boierilor pe fiicele boierilor. Asijderea inca si bogatilor pe fiicele bogatilor. Iara pe cele mai multe din femei, de obste, la tot poporul cel de jos, vrand pe toti deodata sa-i vaneze spre moarte, ca nici bogatul sa se ingretoseze de cei saraci, nici boierii de fiica cea saraca a celui de jos. Vazut-ai lucrare a nedreptatii si vicleana mestesugire, cum tuturor le-a sapat gropi spre moarte? Vazut-a cineva dintre voi candva vreun lucru ca acesta fara de rusine? Pe desfranare tinand, ca sabia cea cu doua ascutisuri, caci, cu doua morti cumplite secerau femeile pe cei ce intrau la dansele: si ca sa jertfeasca, si sa se desfraneze. Ca acest fel de chip va face tiranul, ca toti sa poarte pecetea fiarei, cand va veni in vremea sa, la plinirea vremurilor, sa amageasca cu semne pe toti si apoi asa, sa cumpere bucate, si tot felul de trebuinta si povatuitori de popor sa puna ca sa savarseasca porunca lui. Luati aminte, fratii mei, covarsirea fiarei si mestesugirile vicleniei, cum de la pantece isi incepe lucrarea, ca, dupa ce se va stramtora cineva, plictisandu-se de bucate, sa fie silit a primi pecetea aceluia, paganescul chip, dar nu peste toate madularile trupului, ci pe mana dreapta, asijderea si pe frunte, ca sa nu aiba stapanire omul a se pecetlui cu mana dreapta, cu semnul Sfintei Cruci, nici iarasi pe frunte, nicidecum a se insemna cu Sfantul Nume al Domnului, nici cu Preaslavita si Cinstita Cruce a lui Hristos si a Mantuitorului nostru. Ca stie ticalosul, ca Crucea Domnului, daca se va pecetlui, risipeste toata puterea lui si pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este aceea care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea si fruntea, ca un sfesnic, poarta faclia luminii, adica pe semnul Mantuitorului nostru, pe fata. Deci, fratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, ca pana la ceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu molesire, cand va inchipui balaurul pecetea sa in locul Crucii Mantuitorului. Ca acest fel de chip va face, ca de tot Numele Domnului si Mantuitorului nostru nicidecum sa se numeasca in vremile acestuia. Si aceasta o va face, fiindca se teme si se cutremura de Sfanta putere a Mantuitorului nostru, neputinciosul. Ca de nu se va pecetlui cineva cu pecetea celuia, nu se va face robit de nalucirile lui, nici iarasi Domnul nu se va departa de la unii ca acestia, ci ii va lumina si ii va trage catre Sine. Se cade sa intelegem noi, fratilor, cu tot dinadinsul nalucirile vrajmasului, ca sunt nemilostive si fara de omenie. Iar Domnul nostru cu liniste va veni la noi, la toti, ca sa goneasca de la noi mestesugirile fiarei. Deci, noi, tinand neabatuta credinta lui Hristos cu usurinta vom birui puterea tiranului. Gand neschimbat se ne castigam si buna statornicie si se va departa de la noi neputinciosul, neavand ce sa faca. Eu, prea micul, fratilor, va rog pe voi, iubitorilor de Hristos sa nu ne molesim, ci, mai vartos, sa ne facem puternici cu puterea Crucii. Netrecuta nevointa este langa usi. Platosa credintei sa o luam toti. Sa scoatem cu dragoste din Izvorul cel Dumnezeiesc nadejdile mantuirii sufletelor noastre. Pe nezidita, zic, iubitilor frati, Treimea cea de o fiinta, Care este izvor ce izvoraste viata. Daca se va ingradi cu acest fel de arme, sufletul nostru, nu va fi calcat de balaur. Cu toate acestea, se cade nouta a ne ruga ca sa nu venim in ispita, nici sa fugim iarna. Deci, fiti gata, ca niste robi credinciosi, neprimind pe altul. Furul si pierzatorul si cel fara de omenie, mai intai, va veni intru ale sale vremuri ca sa fure si sa junghie si sa piarda turma cea aleasa a lui Hristos, Adevaratul Pastor. Ca va lua asupra sa chipul Adevaratului Pastor, ca sa insele oile turmei. Insa cei ce vor cunoaste aratat glasul cel sfant al Adevaratului Pastor, indata il vor cunoaste. Ca glasul pierzatorului nu se aseamana cu al Adevaratului Pastor, fiindca este ranitor. Glasul fiind plin de chipul furului, indata se cunoaste in ce fel este acesta. Deci, sa ne invatam, o, prieteni, cu ce fel de chip va veni pe pamant sarpele cel fara de rusine. Fiindca Mantuitorul, vrand sa mantuiasca neamul omenesc, S-a nascut din Fecioara si prin chipul omului a amagit pe vrajmasul cu Sfanta Putere a Dumnezeirii Lui. Si bland, si smerit a fost pe pamant, ca pe noi sa ne inalte de la pamant la cer. Caci, cu incredintare si cu adevarat, Dumnezeu Cel ce S-a zamislit, Acelasi, intrupandu-Se, Acelasi, nascandu-Se din Sfanta Fecioara cu trupul nostru, prin patima Crucii a mantuit tot neamul omenesc, dand porunci. Si iarasi va sa vina in ziua cea mai de pe urma, sa judece vii si mortii si sa rasplateasca tuturor dupa faptele lor, dreptilor si necredinciosilor, ca un drept Judecator. Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu Slava Dumnezeirii, a socotit si aceasta sa ia asupra sa chipul venirii Lui si sa ne insele pe noi. Iar Domnul nostru pe nori luminosi, ca un fulger infricosat, va veni pe pamant (Matei 24, 27-28). Dar vrajmasul nu va veni asa, ca este viclean. Se va naste cu adevarat dintr-o fecioara spurcata care va fi unealta lui. Si nu el insusi se va intrupa, ci cu acest fel de chip va veni prea pangaritul, ca un fur, ca sa insele pe toti: smerit, linistit, urand, zice, cele nedrepte, dinspre idoli intorcandu-se, evlavia mai mult cinstind-o, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, prea cu buna asteptare, bland catre toti, cinstind cu buna cuviinta neamul iudeilor, fiindca ei asteapta venirea aceluia. Si pe langa toate aceste semne va face aratari, si infricosari cu multa stapanire. Se va fatarnici cu viclesug, sa placa tuturor, ca degrab sa fie iubit de catre multi. Daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat. Ca, dupa ce vor vedea noroade multe si gloate, niste fapte bune ca acestea si puteri, toti cu o intelegere se vor face si cu bucurie mare il vor propovadui pe el ca imparat, zicand unii catre altii: „Au doara se mai afla vreun om bun si drept ca acesta?”. Si mai mult poporul cel ucigas al iudeilor il vor cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea, ca unul ce va cinsti mai mult locul si biserica iudaiceasca, va arata lor ca are purtare de grija pentru dansii. Cand va imaprati balaurul pe pamant, cu mare sarguinta popoarele i se vor face ajutatoare. Edom si Moab, inca si fiii lui Amon, ca unui adevarat imparat i se vor inchina cu bucurie si ei, cei intai aparatori ai lui i se vor face. Se va intari indata imparatia aceasta si va bate cu manie pe trei imparati mari. Apoi se va inalta inima lui si va varsa balaurul amaraciunea sa, punand inaintea celor din Sion veninul mortii. Tulburand lumea, va clinti marginile, va necaji toate, va pangari suflete. Caci nu se va mai arata ca un cucernic, ci cu totul intru toate aspru, fara de omenie, iute, manios, cumplit, nestatornic, infricosat, slut, uracios, gretos, salbatic, pierzator, obraznic si sarguindu-se a arunca in groapa paganatatii, intru a sa nebunie tot neamul omenesc. Va inmulti cu minciuni, semne in multime. Si stand inainte multe alte popoare si laudandu-l pe el, pentru naluciri, va striga cu glas mare, incat se va cinsti si locul, intru care popoarele vor sta inaintea lui, si va grai cu indraznire: „Cunoasteti toate popoarele puterea si stapanirea mea. Iata, inaintea voastra a tuturor poruncesc acestui munte ce este de cealalta parte, ca acum sa se mute aici, de aceasta parte de mare, prin cuvantul meu”. Si va zice spurcatul: „Tie iti poruncesc: Muta-te dincoace de mare!”. Si va alerga, adica, muntele in ochii privitorilor, nicidecum clatinandu-se din temeliile sale. Ca cele ce Dumnezeu Cel Preainalt dintru inceputul zidirii le-a intarit si le-a inaltat, asupra acestora prea spurcatul stapanire nu are, ci va amagi lumea cu naluciri vrajitoresti. Si iarasi altui munte ce va sta in adancul marii celei mari, fiind ostrov foarte mare, ii va porunci sa se duca si pe uscat sa stea in tarmuri veselitoare spre veselia privitorilor, ostrovul nicidecum din mare miscandu-se. Iar balaurul isi va intinde mainile sale si va adunca multime de taratoare si de pasari. Asisderea insa va pasi pe deasupra adancului si ca pe uscat va umbla peste dansul si va naluci pe toate. Si multi vor crede si il vor slavi pe el, ca pe un dumnezeu tare. Iara cei ce vor avea pe Dumnezeu intru ei, se vor lumina ichii inimii lor si cu de-amanuntul vor privi prin credinta curata si il vor cunoaste pe el. Dupa aceasta se va sui pe apa marii si ca pe uscat, asa va umbla pe apa. Si asa va naluci si va insela lumea, si multi vor crede lui si il vor slavi pe el ca pe un dumnezeu tare. Iara cati vor avea frica lui Dumnezeu intru dansii si ochii inimii luminati, vor cunoaste cu adevarat ca nici muntele nu s-a miscat din locul sau, nici ostrovul nu s-a mutat din mare pe pamant. Si toate acestea intru numele sau le va savarsi Antihtist. Ca nu va primi sa numeasca pe Curatul Nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, caci este luptator de Dumnezeu si fiul pierzarii. Acestea asa facandu-se si popoarele inchinandu-se lui si ca pe un dumnezeu laudandu-l, din zi in zi se va mania Cel Preainalt din ceruri, Isi va intoarce fata Sa dinspre el si se vor face ciume cumplite, foamete necurmata, cutremure neincetate, foamete si stramtorare pretutindeni, necaz mare, morti necontenite, temere infricosata si tremur nepovestit. Atunci cerurile nu vor ploua, pamantul nu va mai rodi, izvoarele vor lipsi, raurile vor seca, iarba nu va mai odrasli, verdeata nu va mai rasari, copacii din radacina se vor usca si nu vor mai rodi, pestii marii si chitii intr-insa vor muri. Si asa, marea va trimite putoare pierzatoare si sunet infricosat, incat vor slabi si vor muri oamenii de frica. Atunci va plange cumplit tot sufletul si va suspina; atunci toti vor vedea necaz nemangaiat, cuprinzadu-i pe dansii noaptea si ziua si nicaieri nu vor afla sa se sature de bucate. Ca povatuitori aspri de popoare se vor pune in tot locul. Si daca cineva va aduce cu sine pecetea tiranului, pe frunte sau pe mana dreapta, va cumpara putine bucate din cele ce se vor afla. Atunci vor muri prunci la sanul maicii lor, va muri si maica deasupra pruncului ei si vor muri tatal impreuna cu muierea si cu fiii in ulite si nu va fi cine sa-i ingroape si sa-i stranga in morminte. Din mortaciunile cele multe ce vor fi aruncate in ulite se va face rea putoare pretutindeni, care va necaji tare pe toti cei vii. Dimineata toti vor zice cu durere si cu suspinuri: „Cand se va face seara ca sa dobandim odihna?”. Venind seara iarasi cu lacrimi prea amare vor grai intru dansii: „Oare cand se va lumina, ca sa scapam de necazul ce ne sta deasupra?”. Si nu va fi unde sa fuga sau sa se ascunda. Ca se vor tulbura toate, marea si uscatul. Pentru aceasta ne-a zis noua Domnul: Privegeati deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru (Matei 24, 42). In mare si pe pamant va fi rea putoare, foamete, cutremure, in mare tulburare, pe pamant tulburare; infricosari in mare, infricosari pe pamant. Aurul mult si argintul si hainele cele de matase, nimic nu vor folosi pe cineva intru necazul acela. Ci toti oamenii ii vor ferici pe mortii cei ingropati, mai inainte de a veni necazul acela mare pe pamant. Ca atunci va fi aruncat si aurul, si argintul in ulite si nu va fi nimeni cine sa-l ia, fiindca vor fi urate toate. Ci toti se vor sargui a fugi si a se ascunde si nicaieri nu va fi cu putinta sa se ascunda de necaz. Ci impreuna cu foamea si cu necazul si cu frica se vor afla fiare si taratoare de trupuri mancatoare, muscandu-i. Dinlauntru frica si dinafara cutremur. Si noaptea si ziua pe ulite vor fi mortaciuni. In ulite putoare, in case putoare; in ulite foame si sete, in case foame si sete; in ulite glas de plangere, in case glas de plangere; in ulite galcevi, in case galcevi; in ulite amar, in case amar. Unul pe altul cu plangere il va intampina: tatal pe fiu si fiul pe tata; mama pe fiica; prieteni pe prieteni in ulite, imbratisandu-se vor lesina; si frati cu frati, imbratisandu-se vor muri. Se va veºteji frumusetea fetii la tot trupul si se vor face fetele lor ca de mort. Va fi gretioasa si urata chiar frumusetea muierilor. Se va veºteji tot trupul si pofta oamenilor. Si toti cei ce s-au plecat cumplitei fiare si au luat pecetea aceea, adica paganescul chip al spurcaciunii, alergand catre dansul, vor zice lui cu durere: „Da-ne noua sa mancam si sa bem, ca toti murim de foame, sugrumandu-ne, si goneste de la noi fiarele cele inveninate”. Si neavand, ticalosul, va raspunde cu multa asprime, zicand: „De unde sa va dau eu voua, o, oamenilor, sa mancati si sa beti? Cerul nu voieste sa dea pamantului ploaie si pamantul iarasi nicidecum nu a dat seminte sau roade”. Auzind acestea, popoarele vor plange si se vor tangui, neavand de necaz mangaiere, ci necaz peste necaz va fi lor nemangaiat, caci de buna voie au crezut tiranului. Ca acela, ticalosul, nu va putea nici luisi sa-si ajute, si cum pe dansii ii va milui? In acele zile va fi nevoie mare din necazul cel mult al balaurului, si din frica, si din cutremur, si din vuietul marii, si din foame, si din sete, si din muscarile fiarelor. Si toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist si se vor inchina lui, ca lui Dumnezeu Celui Bun, nu vor avea nici o parte intru imparatia lui Hristos, ci impreuna cu balaurul se vor arata in gheena. Fericit va fi acela ce se va afla prea sfant si prea credincios si va avea inima lui fara de indoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica va lepada toate intrebarile lui, defaimandu-i si muncile si nalucirile (Apocalipsa 11, 3-4). Iar mai inainte de a se face acestea, va trimite Domnul pe Ilie Tezviteanul si pe Enoh, ca un Milostiv, ca sa faca cunoscuta dreapta credinta neamului omenesc si sa propovaduiasca cu indraznire cunostinta de Dumnezeu tuturor, ca sa nu creada tiranului de frica, care vor striga si vor zice: „Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sa nu creada lui, nicidecum, sau sa il asculte pe luptatorul de Dumnezeu. Nimeni din voi sa nu se infricoseze ca se va surpa degrab. Iata, Dumnul Cel Sfant, vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui”. Insa putini vor fi atunci cei ce vor vrea sa asculte si sa creada propovaduirii Proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa Isi arate negraita Sa iubire de oameni, ca niciodata El nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la judecata. Deci, multi din Sfinti, cati se vor afla atunci la venirea spurcatului, vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant ca sa se izbaveasca de balaurul si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, si in munti, si in pesteri cu frica se vor ascunde. Si vor presara pamant si tarana pe capetele lor, rugandu-se ziua si noaptea cu multa smerenie. Si li se va darui lor aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant si ii va povatui pe dansii in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea acestuia, iar celor ce-si au mintea de-a purureaU intru lucruri lumesti si ubesc cele pamantesti, nu le va fi lesne aratata aceasta. Ca cel ce de-a pururi este legat de lucruri lumesti, macar de ar si auzi, nu crede si uraste cele ce i se spun. Pentru aceasta, Sfintii se imputernicesc a scapa, ca toata invaluirea si grija vietii acesteia au lepadat-o. Atunci va plange tot pamanteanul impreuna si dobitoacele cele salbatice cu pasarile cerului. Vor plange muntii, si dealurile, si lemnele campului. Vor plange inca si luminatorii cerului cu stelele pentru neamul omenesc, ca toti s-au abatut de la Dumnezeu Cel Sfant, Ziditorul tuturor, si inselatorului au crezut, primind chipul spurcatului si de Dumnezeu luptatorului in locul facatoarei de viata Crucii Mantuitorului. Va plange pamantul si marea, ca de naprasna cu totul va inceta glasul psalmului si al rugaciunii din gura omului. Vor plange Bisericile lui Hristos, toate, cu plangere mare ca nu se va sluji Sfintirea si Prinosul. Iar dupa ce se vor implini trei vremi si jumatate ale stapanirii spurcatului si ale faptelor lui si dupa ce se vor implini toate smintelile a tot pamantul, dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul, Mantuitorul nostru, ca un fulger, stralucind din cer, Cel Sfant si Precurat, si infricosat, si Preaslavit, Dumnezeul nostru si Imparatul si Mirele Cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergand inaintea slavei Lui randuielile Ingerilor, ale Arhanghelilor, toti fiind vapai de foc si rau plin de foc, cu inficosat urlet. Heruvimii avand ochii in jos si Serafimii zburand, si fetele si picioarele ascunzandu-si intru aripile lor cele de foc, strigand cu groaza si zicand unul catre altul: „Intreit Sfant, intreit Sfant, intreit Sfant, Domnul” si glas de trambita graind cu frica: „Sculati-va cei ce dormiti! Iata a venit Mirele”. Atunci se vor deschide mormintele si va auzi tarana putrezita acea mare si infricosata venire a Mantuitorului si ca intr-o clipeala de ochi se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumusetea cea sfanta a Mirelui. Si milioane de milioane si mii de mii de Ingeri si Arhangheli si nenumarate osti, se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii si Dreptii si toti care nu vor fi luat pecetea balaurului celui pagan se vor bucura. Si se va aduce tiranul legat de ingeri impreuna cu toti dracii inaintea Divanului. Si cei ce au luat pecetea lui, si toti paganii, si pacatosii legati. Si imparatul va da asupra lor hotararea cea aspra a osandirii celei vesnice in focul cel nestins. Si toti cei ce nu au luat pecetea lui Antihrist, si toti cei din pesteri, se vor bucura impreuna cu Mirele, cu bucurie negraita, in camara cea vesnica si cereasca, impreuna cu toti Sfintii intru netrecutii veci ai vecilor. Amin. sursa:http://www.ortodoxism.ro/endworld.shtml

Read More

ISTORICUL SFANTULUI MUNTE ATHOS

Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km o latime ce variaza intre 8-12 km , ria totala fiind de 360 Km patrati. Muntele Athos, sau Athon, după niste vechi traditiuni întunecate ar veni de la Athos, un supranume ce da zeului Joe (Jupiter) care avea un templu pe unul din vârfurile Muntelui. Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca mărime, înăltime si artă. In zilele senine, Idolul se vedea dela Constantinopol si era adorat cu însufletire. In timpurile vechi Athosul era tot atât de renumit ca si Olimpul, faimosul munte, pe înăltimea căruia sălăsluiau zeii mitologiei antice. De la poalele Athosului si până la cele ale Olimpului se întinde ca o pânză albastră, frumoasa mare Egee, semănată ca o multime de insule, a căror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de sălas zeilor din Olimp. O legendă spune, că vreme îndelungată a petrecut aici si Junona. Muntele Athos, pe atunci era locuit de păgâni. Deasupra lui se aflau 5 cetăti: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetăti ca si cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeitătilor de pe munte, si în special lui Apolon cel de pe vârful Athonului. Lumea dornică să cunoască viitorul venea de prin toate părtile, spre a-l consulta si toti primeau de la dânsul răspunsuri potrivite, dar fireste mincinoase, ca toate răspunsurile oracolelor păgâne. După poemele lui Homer, pe lângă Atbon, ar fi trecut flota viteazului între viteji, Achile, fiul lui Pele, regele Tesaliei, când împreună cu Agamenon, si înteleptul Ulise, au pornit război împotriva Troiei,— faimoasa cetate ale cărei ruine se văd si astăzi, pe coastele Asiei Mici. Crestinarea Athosului. Păgânii care locuiau Sf. Munte, după o veche traditiune bisericească au primit crestinismul din vremile cele dintâi ale erei crestine, în niste conditiuni cu totul exceptionale, Se stie că, după înăltarea Mântuitorului la cer si pogorârea Sf. Duh asupra celor 12 Apostoli, printre care erau si sfintele femei mironosite, în frunte cu Sf. Fecioară Maria, urmând poruncii Mântuitorului: „Mergând învătati toate neamurile... si propovăduiti evanghelia la toată zidirea", Sf. apostoli au tras la sorti, care încotro să meargă la propovăduire. In chipul acesta, s-au orânduit toti, fiecare în câte o parte a lumii. Cât despre Maica Domnului, singur Dumnezeu, după a Sa pronie, i-a rânduit mai înainte soarta, trimitând pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit, ca să meargă la muntele Athos, unde sunt cele mai multe Temple păgâne. Aceasta s-a îndeplinit întocmai, în următoarele împrejurări: In insula Cipru, fusese rânduit episcop, Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morti; hirotonit de către apostolul Varnava, ucenicul Sf. Ap. Pavel. După un timp, oarecare, Lazăr a fost cuprins de un dor nespus, de a mai vedea, odată înainte de a-si da obstescul sfârsit pe prea Sf. Fecioară; dar stiind bine, că el nu se mai putea duce la Ierusalim, din cauza jidovilor, carel urmăreau, ca să-l ucidă, a scris o epistolă Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multă stăruintă si cu adâncă smerenie, ca să vină ea la Cipru, spre a-I împărtăsi blagoslovirea Fiului si Dumnezeului. Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasă, a răspuns Sf. Lazăr, că-i va îndeplini dorinta, numai să-i trimită o corabie în portul Iaffa, ca să o ia. Primind acest răspuns, Sf. Lazăr s-a umplut de o bucurie nespusă si a trimis îndată corabia la port. Maica Domnului o astepta. S-a suit în corabie, însotită fiind de apostolul Ioan feciorelnicul -în grija căruia o lăsase Mântuitorul - si de alti doi apostoli si s-au îndreptat cu corabia, spre insula Cipru. Vântul însă fiind împotrivă, - după dnmnezeiasca rânduială de sus - se pomeneste după câtăva vreme de călătorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în dreptul Mânăstirii Ivirilor de azi. Când s-a apropiat corabia de tărm, s-a întâmplat o minune! Toti idolii din munte au căzut cu fetele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăti; iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului răcnind groaznic, fără orânduială, ca niciodată, a strigat; Iesiti noroadelor bărbati si femei, tineri si bătrâni si alergati în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinati pe Maica Marelui Impărat si adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Si zicând aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vârful muntelui, împreună cu diavolul care locuia într-nsul, sfărâmând coama întreagă a muntelui si prăbusindu-se în adâncurile mării. Norodul, auzind aceasta, s-a înspăimântat foarte si adunându-se la un loc cu mic cu mare s-au pogorât în grabă la limanul lui Climent, unde au întâmpinat pe prea Sf. Născătoare de Dumnezeu si Sf. apostoli care era cu dânsa. Fiind ea pe bordul corabiei, i-au adus cuviincioasa cinstire si căzând i s-au închinat, zicând; „O prea sfântă stăpână, Maică pururea fecioară! Spune-ne luminat cum ai născut pe cel neîncăput? Cum ai hrănit cu lapte din sânul Tău pe cel ca hrăneste toată făptuirea si cum ai tinut în Sf. Tale brate pe cel ce tine în brate toată zidirea? " Atunci Maica Domnului, cea cu dar dăruită, deschizând gura a dezvăluit norodului aceluia înselat de idoli toate tainele Fiului Său, învătându-i să creadă si să se boteze în numele Lui. Si asa a crezut tot norodul si s-a botezat de la mic la mare, aducând multumire Maicii Prea Curate. Maica Domnului le-a mai spus următoarele cuvinte: „O fii luminati, ascultati. Acest loc a fost sortit mie de către Fiul si Dumnezeul meu. Voi însă, nu veti mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbati din toată lumea, ca să vietuiască în curătie, după chipul îngerilor. După aceasta, maica cea prea curată s-a suit în corabie, împreună cu cei doi ucenici care o însoteau, si dând ultimele povete norodului, binecuvântându-l, a plecat spre insula Cipru. Sf. Lazăr, după multă asteptare, zărind corabia apropiindu-se, mult s-a înveselit, vărsând lacrimi de bucurie. Si sosind corabia, Maica Domnului a povestit Sf. Lazăr cum a fost rânduită să meargă la muntele Athos, unde a adus pe tot norodul la credinta cea adevărată. Sf. Lazăr s-a bucurat mult, si luând blagostovenia cea mult dorită, corabia cu Maica Domnului s-a îndepărtat de la tărm, pornind spre Iaffa si apoi spre Ierusalim. Nu se stie sigur când au venit primii monahi pe muntele Athos. Se bănuieste însă că ar fi venit chiar din timpul Sf. Apostol si Evanghelist Ioan (101 după Hr.), care însotise pe Sf. Fecioară în călătoria Sa spre Athos. Această versiune voieste să ne spună că, chiar din timpurile vechi ale erei crestine, au debarcat aici sihastri din Asia mică, poate si din Efes, patria Sf. Evanghelist Ioan, unde viata singuratică, contemplativă, începuse a se manifesta de timpuriu. Desigur însă, că viata călugărească de aici a luat fiintă mai întâi sub forma de sihăstrii si de schituri. Pe vremea împăratului Teodosie I (+395) si a sotiei sale Pulheria, existau câteva Mânăstiri, care însă au fost pustiite de barbarii năvălitori. Către sfârsitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Athonitul, din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat în vis, a găsit muntele pustiu. De aceea a trebuit să-si caute adăpost într-o pesteră întunecoasă, plină de târâtoare otrăvitoare, pe care numai cu rugăciunea le-a alungat. Hrana sa, la început, a fost din ierburi care cresteau în preajma pesterii, iar mai în urmă s-a învrednicit de hrană cerească pe care i-o aducea îngerul Slavei, o dată la patruzeci de zile. In a doua jumătate a sec. IX (867) vine si se asează la Athos, pustnicul Ioan Colibasul vestit prin sfintenia vietii sale. Pilda lui fu urmată de altii, asa că în scurt timp înăltimile muntelui au fost populate cu sihastrii si monahii, râvnitori după viata îngerească, post si rugăciune de zi si de noapte, în linistea profundă a muntelui. Vasile Macedon, împăratul bizantului (867-886) ascultând rugămintea sihastrului Ioan Colibasul, îi dărui lui si urmasilor săi acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sf. MUNTE. Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întări si împăratul Leon Inteleptul. Pe lângă sihastrii, mai veniră apoi si chinovitii, care începură să zidească mânăstiri. Ca organizator al Sf. munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreună cu alti râvnitori de viată monahicească, întemeie marea mânăstire Lavra, pe la anul 963. Pentru viata sa, plină de evlavie si cuviosie, Atanasie, ca si Petru Athonitul, este trecut în rândul Sfintilor. Prin secolul. al X-lea, viata monahală ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi se retrag la mânăstirile Aghiorite si intră în rândurile monahilor. Lor le urmează împărati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfătărilor, trăind în singurătatea muntelui sfânt, si ducând cu dânsii averi si odoare scumpe. Faima despre sfintenia vietii în Sf. Munte, s-a răspândit în toată lumea. Principii tutoror popoarelor ortodoxe: Iberi, Rusi, Sârbi, Bulgari si mai ales Românii, dăruiesc averi considerabile pentru zidirea si împodobirea mânăstirilor din Sf. Munte. 0 chestie care merită să fie cercetată este si interzicerea intrării femeilor, sau femelelor în genere, în Sf. Munte. După o veche traditie, păstrată prin viu grai, se povesteste că, Plagudia, sotia împâratului Teodosie cel mare trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a abătut si pe la muntele Athos spre a vedea mânăstirea Vatoped zidită de către sotul său. Primită în port de către monahii a mers până în tinda Bisericii, unde este până astăzi Icoana Maicii Domnului numită vie. Aici auzi o voce tunătoare: „Opreste-te si întoarce-te înapoi căci eu sunt împărăteasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit să tulburi linistea supusilor mei ? Să stiti că de azi înainte, nici o femeie nu va mai călca pământul sfânt al acestui munte". Auzind aceste cuvinte, împărăteasa Plagudia căzută cu fata la pământ, pocăindu-se de îndrăzneala ce a avut, dărui mânăstirii odoare scumpe după care a plecat la Constantinopol. De atunci si până azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sf. munte Athos. Prin sec, XI-lea, Athosul îsi pierde caracterul de asezământ împărătesc, curat Bizantin. Atunci Rusii întemeiază aici mânănstirea lor Sf. Pantelimon, numită Rusicu, cu slujbă rusească de pe cărti Slavonesti, pomenite încă pe la 1143. In curând se înfiintează si mânăstirea Sârbească Chilandarul, o frumoasă mânăstire bulgărească si un frumos schit românesc: Prodromul. In timpul imperiului Latin, întemeiat de cruciati în anul 1204, monahii Sf. munte Athos au înscris cea mai glorioasă pagină a istoriei lor, luptând si mărturisind, în ciuda tuturor prigoanelor catolice, credinta drept măritoare de răsărit. Martiriul, mucenicia si moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe. De atunci si până azi, Sf. munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni si centrul prin excelentă al monahismului ortodox. sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/muntele-athos

Read More

Mesajul unei lumanari

M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet? Eu mă bucur pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă, arzând, am devenit mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul. A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi, prin asta, să mă dăruiesc chiar pe mine însămi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece şi fără rost. Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă daruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu Lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt doar o simplă lumânare aprinsă. Singură, luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice. Şi la voi, oamenii, e tot aşa, “împreună luminaţi mai mult”. http://nicoletasavin.wordpress.com

Read More

CUVIOASA OLIMPIADA DIACONIŢA DIN CONSTANTINOPOL

Olimpiada diaconita Fericita Olimpiada s-a nascut la Constantinopol (intre 361 si 368) intr-o familie din marea aristocratie imperiala. Tatal sau, contele Seleucos, si mama sa murind atunci când ea era inca copil, Olimpiada a fost data spre a fi crescuta de una din rudeniile sale, Procopiu (Procopie), governator de Constantinipol, care a insarcinat cu educatia sfintei pe Teodosia, sora sfântului Amfilohie de Iconium (cf. 23 noiembrie). Astfel, Olimpiada a avut relatii prietenesti si familiare cu sfântul Grigorie Teologul, sfântul Grigorie de Nyssa (care i-a si dedicat Comentariul sau la Cântarea Cântarilor) si cu alti barbati de seama ai Bisericii, pe care mai târziu i-a si ajutat, ori de cate ori au venit la Constantinopol, chiar daca unii, ca Teofil al Alexandriei (385-412), s-au intors mai târziu împotriva ei .

Din tinerete Olimpiada a stralucit nu doar prin frumusetea trupeasca, dar si prin intelepciunea si credinta ei. In anul 386 s-a maritat cu Nebridios, prefectul Constantinopolului, dar acesta a murit inainte ca ei sa traiesca impreuna. Acum Olimpiada a decis sa isi daruiasca viata ei Domnului, ca vaduva si fecioara in acelasi timp, si de a pune imensa ei bogatie in slujba Bisericii. Dar in momentul in care ea a refuzat o a doua casatorie, cu Elpidios, ruda a împaratului Teodosie, Statul i-a confiscat toate bunurile si a fost impiedicata sa frecventeze pe oamenii Bisericii pâna când avea sa se supuna dorintei imparatului. Dar, la intoarcea din campania militara contra lui Maxim (388), imparatul, din admiratie pentru zelul ei in asceza si virtute, i-a restituit toate bunurile. Imediat, sfânta Olimpiada a inceput sa dea milostenie si sa faca opere de binefacere cu imensele sale bogatii. Si-a vândut poprietatile ce avea Tracia, in Bitinia, in Galatia si in Capadocia, ca sa somptuasele locuinte de la Constantinopol si a facut peste tot case de primire pentru calatori, spitale, biserici si o manastire, in spatele porticului meridional al Sfintei Sofia, care a juns sa adaposteasca mai mult de 250 de vietuitoare: mai intai slujnicele sale si alte rudenii, la care s-au adaugat apoi multe femei din inalta societate a imperiului. Pentru viata ei dedicata in intregime lui Hristos, Sfantul Patriarh Nectarie (381-397, praznuit la 11 octombrie) a numarat-o pe dansa in randul diaconitelor, slujire pe care a implinit cu cinstire si fara de cusur. Diaconitele, alese dintre fecioarele sau vaduvele de o vârsta inaintata (60 de ani in acea vreme, apoi 40 ani), erau hirotonite prin punerea mâinilor si puteau sa intre in altar, insa ele nu erau considerate ca facând parte din cler. Slujirea lor consta in principal in vizitarea si ajutorarea bolnavilor, asistarea preotului la botezul femeilor si alte câteva sarcini auxiliare. Ele nu puteau nici sa invete in public nici sa boteze (cf. Constitutiilor Apostolice 3, 6, 1-2). Slujirea diaconitelor ca cazut incet-incet in desuetudine odata cu disparitia aproape completa a botezurilor de adulti, in secolul al XII-lea. In anul 398, când Sfântul Ioan Gura de Aur (praznuit la 13 noiembrie) s-a urcat pe tronul patriarhal de la Constantinopol, Olimpiada a gasit in el nu doar pe parintele duhovnicesc pe care si-l dorea, autoritatea in materie de interpretare a Scripturii, pastorul care se îngrijea de turma sa mai mult decât de propriul sau trup, ci si un prieten, atât pentru zile bune, cât si pentru dificultatile ce le intampina adesea din cauza corectitudinii si verticalitatii ei. Olimpiada s-a pus deci in slujba sfântului patriarh cu ardoare, suportând toate cheltuielile lui materiale si facând din belsug milostenie, asa cum sfântul o sfatuia. De altfel, singura persoana masculina admisa in Manastirea ei era Sfântul Episcop, care venea adeseori si le intruia pe surori cu invataturile sale. Pe câteva din ucenitele sale din aceasta manastire le-a si hirotonit diaconite, de altfel. Olimpiada ConstantinopolSfantul Ioan Gura de Aur a avut multa lauda pentru Sfanta Olimpiada, drept pentru care a aratat catre dansa mare bunavointa si dragoste duhovniceasca. Cand Sfantul Ierarh a fost pe nedrept trimis in surghiun (in Armenia, la anul 404), Sfanta Olimpiada si celelalte diaconite au primit aceasta cu mare tristete. Ultima oara cand a parasit biserica sfantul le-a chemat la sine pe diaconite: Olimpiada, Pentadia, Proklia and Salbina, le-a spus cum ca indarjitele acuze care i se aduc or sa ajunga la un sfarsit, dar de vazut nu o sa mai vada aproape de loc. Le-a rugat sa nu paraseasca acea biserica, ci sa slujeasca pe mai departe celui de ii va urma. Sfintele femei au cazut inaintea sfantului varsand lacrimi. In ciuda sfaturilor sfântului, Olimpiada a refuzat sa-l recunoasca pe succesorul lui si chiar a purces la apararea cauzei Sfântului Ioan Gura de Aur. In aceasta vreme, un incendiu a izbucnit in catedrala Sfânta-Sofia si o parte din palatul imperial a fost distrusa de flacari. Atunci, toti sustinatorii Sfantului Ioan Hrisostom au cazut sub banuiala incendierii, si au fost adusi pentru cercetari in fata prefetului Optat. Au chemat-o si pe Sfanta Olimpiada la judecata supunand-o la o riguroasa cercetare. Au amendat-o la plata unei mari sume de bani pentru crima de incendiere, cu toata nevinovatia sa si lipsa de probe. Dupa aceasta sfanta a parasit Constantinopolul si s-a stabilit la Cizic (la marea Marmara). Dar nici aici persecutorii nu i-au dat pace, astfel ca, dupa inca un interogatoriu, in anul 405 sfânta a fost trimisa in exil la Nicomedia, unde sfanta a indurat multa suferinta si lipsuri. Sfantul Ioan i-a scris din surghiun 17 scrisori, mangaindu-o in durerea ei si indemnând-o la rabdare pentru Domnul. La 25 iulie 408 Sfanta Olimpiada a trecut la cele vesnice, incoronata impreuna cu marturisitorii pentru credinta. Sfanta Olimpiada a aparut in vis episcopului de Nicomedia si cerand ca trupul sa ii fie pus intr-un sicriu de lemn si aruncat in mare:”Acolo unde valurile vor purta cosciugul acolo lasa trupul meu sa fie ingropat”.Cosciugul a fost adus de valuri intr-un loc numit Briktoi aproape de Constantinopole. Locuitorii acelor locuri, cunoscand ca acestea sunt de la Dumnezeu, au loat moastele si le-au asezat in biserica inchinata Sfantului Apostol Toma, unde au inceput a faca multe minuni si vindecari. Dar in timpul unei invazii a persilor, biserica a fost arsa dar moastele s-au aflat intregi. Sub Patriarhul Serghie (610-638), moastele au fost mutate la Constantinopole si puse in manastirea de maici ctitorita de Sfanta Olimpiada, distrusa in timpul revoltei lui Niceta (anul 532), dar reconstruita de imparatul Iustinian.

Read More

Maica Pelaghia , de ce o rugaciune de la 12 seara e cat 40 rugaciuni spuse ziua

Maica Pelaghia s-a născut în satul Zaharovo, regiunea Reazani (Rusia) în anul 1890. Oarbă din naştere a primit de la Dumnezeu darul de văzătoare cu duhul. Din cauza unui tratament greşit al mamei sale care era însărcinată, fetiţa s-a născut oarbă. Ea ştia toată psaltirea pe de rost. A fost un om deosebit. În copilărie când avea cinci-şase ani, era vizitată de o călugăriţă care o învăţa despre credinţa adevărată. Îi citea fetiţei psalmi şi rugăciuni. Tânăra avea o memorie extraordinară, orice psalm putea să-l memoreze numai după ce i se citea de trei ori. După mărturiile contemporanilor cuvioasa Pelaghia nicicând nu mânca carne, iar în prima şi a şaptea săptămînă a postului Mare îşi întreţinea puterile doar cu o prescură şi puţină apă. Mulţi credincioşi au fost vindecaţi datorită rugăciunilor ei. Primeau de la ea îndrumări şi sfaturi. Ea însăşi se ruga şi cîte paisprezece ore pe zi, însoţind rugăciunea cu până la zece mii de metanii. O mare atenţie acorda faptului cum ne facem însemnul Sfintei cruci. După spusele ei la unirea corectă a degetelor din ele iese foc. Şi acest foc ne sfinţeşte şi curăţeşte corpul nostru, sângele nostru trecând prin această cruce de foc se curăţeşte de tot răul – totul arde. Deci cu cît mai des ne însemnăm cu simbolul Sfintei Cruci , cu atît este mai curat sângele nostru şi cugetările noastre. Cu atât sîntem mai aprope de Dumnezeu, şi mai repede ajung la El rugăciunele noastre. Din amintirele protodiaconului Pavel Smirnov (Reazani):" E foarte greu să povesteşti despre Maica Pelaghia fără să-ţi reţii lacrimile. În viaţa mea n-a existat un om mai sfânt ca ea... Încă din copilărie a fost alungată de acasă de proprii părinţi şi locuia la cei care vroiau s-o primească. Era foarte aproape de Dumnezeu şi Sfinţii lui, cu care vorbea de la o vârstă fragedă, în deosebi cu Sfântul Serafim de Sarov care a devenit ocrotitorul şi îndrumătorul ei..." Ea a vindecat foarte mulţi oameni cu puterea rugăciunii sale. Înainte de a fi arestată i-a zis stăpânei casei unde locuia "în curând vor veni să mă ia...". La întrebarea de nedumerire de ce şi unde, a răspuns "că timpul este aşa". Fiind arestată îşi petrecea timpul în arest citind toate acatistele pe care le ştia. Şi în curând a fost eliberată, dar cu condiţia că nu va mai primi oameni pentru sfaturi şi vindecări. De aceea o perioadă s-a retras de la această activitate. Dar totuşi nu putea sa nu-i ajute pe toţi acei care aveau nevoie de ajutorul ei. Ultima dată a fost arestată în anul 1939. Ea a prezis războiul cu Germania cu mult timp înainte, chiar şi ziua începerii. Într-o zi a zis : „ Iată, astăzi s-a început războiul." Nu a fost crezută de la început , fiindcă ştirea ajunse abea peste vreo patru zile. Prezise că trupele fasciste vor ajunge până la localitatea unde locuia ea şi ca de acolo nu va mai putea înainta mai departe. Din alte amintiri despre ea „ A fost un om sfânt. Şi cît de mult era iubită de oameni ...La ea oamenii vin amărâţi , dar se întorc înaripaţi. O mare putere avea de la Dumnezeu " . Unul din cazurile întâmplate cu ea îl povestesc martorii: S-a întâmplat înainte de război. Câţiva consăteni , însoţiţi de Maica Pelaghia veneau din localitatea învecinată. Pe drum ea le citea după memorie fragmente din psaltire. Brusc a început o furtună şi o ploaie foarte puternică, care îi inconjura, dar de ei nu se atingea. Înainte de a trece la cele veşnice le spunea celor ce o cunoşteau că atunci când nu va mai fi să mearga la ea la mormânt şi să continuie să-i spună durerile . Şi chiar de nu o vor auzi pe ea, ea îi va auzi...şi le va ajuta. Şi îi ajută. A fost o adevărată credincioasă. Un exemplu minunat pentru noi toţi. Contemporanii ei mărturisesc că avea un râs de copil. Şi la ultima sa împărtăşanie o bucurie de copil. Noi nu sântem în stare să-i înţelegem această bucurie. Maica Pelaghia a trecut la Domnul în anul 1966. Maica Pelaghia spunea despre importanţa deosebită a Sfintei Împărtăşanii din Joia Mare că, de s-ar întâmpla prigoană, cu harul acestei Sfinte Împărtăşanii poţi rezista trei ani. Pentru agonisirea tăriei şi a neclintirii în credinţă să ne rugăm în faţa icoanelor „Vladimirskaia", „Grebnevskaia", proorocului Amos, poorocului Daniel (el dăruieşte rugăciunea buzelor), Cuv. Simeon Stâlpnicul, Sf. Apostol Pavel şi Fericitului Augustin (ambii încă dăruiesc cunoştinţe, minte deosebită şi ajută copiilor la învăţătură). Maica Domnului prin chipul Său „Izvorul de viaţă dătător" dăruieşte har pentru cunoaşterea adevărului. De orice lucru straşnic - Sf. Mc. Bonifatie. Pentru iertarea păcatelor grozave - Mântuitorului, înaintea icoanei Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi", Sf. Arh. Mihail, Drept. Iosif Logodnicul, Drept. Simeon de Dumnezeu Primitorul, Sf. Ap. Petru şi Pavel, Sf. Părinte Ierarh Nicolaie, M. Făcător de Minuni, tuturor sfinţilor. Pentru izbăvirea de necazuri, scârbe şi pieire - înaintea sfintei icoane „Izbăvitoarea". De toate bolile - la icoana „Tămăduitoarea", Sf. Arhanghel Rafail, Drept. Simeon de Dumnezeu Primitorul, Sf. Sfinţitul Mc. Pancratie, Cuv. Serafim de la Sarov şi de citit cât mai des psalmul 26 (de 40 de ori nu mai puţin de trei nopţi la rând). De dureri de cap - Sf. Prooroc Înaintemergător şi Botezător al Domnului Ioan. De bolile ochilor - rugăciuni la icoana Maicii Domnului „Kazanskaia". De bolile pieptului şi a pântecelui - Sf. Ap. Ioan Teologul. De bolile plămânilor, boli femeieşti şi pentru ajutor la naştere - înaintea icoanei „Feodorovskaia" (la bolile de plămâni de citit cât mai des „Împărate Ceresc...", de 40 de ori, noaptea). De bolile mâinilor - la icoana Maicii Domnului „Trichirusa" („Троеручица"). De bolile picioarelor - Cuv. Simeon Stâlpnicul, Sf. Mc.Trifon, Cuv. Serafim de la Sarov. De boli canceroase - la icoana Maicii Domnului „Împărăteasa Tuturor" („Pantanasa"), Cuv. Macrina, Drept. Nicodim. De boala sângelui - Sf. Mc. Smaragd. Pentru ca să fii iubit, ca oamenii să aibă faţă de tine o atitudine binevoitoare - Sf. Împărat şi Prooroc David. Pentru ca copiii să aibă dragoste faţă de părinţi- Sf. M. Mc. şi Tămăduitor de boale Pantelimon. Pentru a trăi în îndestulare - înaintea icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor" („Спорительница хлебов"), Sf. Proor. Ilie, Sf Ap. şi Evang.Ioan Teologul, Sf. Nicolae, Făcătorul de Minuni, Sf. Spiridon al Trimitundiei, Sf. Sfinţit. Mc. Haralampie. Pentru a primi serviciu, loc de muncă - Sf. Mc. Boris şi Gleb. Pentru a avea casă - la icoana Maicii Domnului „Zid Nesurpat" („Нерушимая Стена"), Sf. Părinte Ierarh Nicolae, Mare Făcător de Minuni, Sf. Împărat şi Prooroc David, Cuv. Serafim, celor 12 fraţi-zidari ai bisericii din Kiev. Să ne însemnăm cu Sfânta Cruce cu multă luare aminte şi cu evlavie: pe frunte, pe pântece, pe umărul drept şi stâng (nu deasupra umărului, ci din faţă). Atunci când adunăm corect degetele mâinii drepte, noi chemăm ajutorul Preasfintei Treimi, cine-I va putea sta împotrivă? Metaniile să le batem corect: după însemnarea cu Sf. Cruce, privind cu evlavie la Sf. icoană sau la Sf. Cruce facem metanie şi îndată ne îndreptăm. Este de nepermis ca, stând în genunchi, să culcăm fruntea pe podele sau pe mâini şi să „înmărmurim" pe mai mult timp în această poziţie (cu dosul în sus). E un păcat foarte grav. Aşa procedează dracii şi vrăjitorii în zilele marilor sărbători ale Sfintei Treimi, ale Pogorârii Duhului Sfânt. Harul îi ţintuieşte la pământ şi ei îşi ascund capetele (dracii îşi bagă râtul în mocirla mlaştinii), însă, în semn de nesupunere lui Dumnezeu, îşi expun dosurile goale spre cer. O vrăjitoare din Reazan a fost surprinsă, chiar la ea acasă, de ziua Sfintei Treimi în această poziţie ruşinoasă. În colţul camerii unde se află sfintele icoane ţineţi deschisă Psaltirea (de exemplu, la psalmul 26), chiar dacă încă nu citiţi psalmii, dracii deja şi de la aceasta se scutură. Pelagheia din Reazan, fecioară văzătoare cu duhul, spunea că rugăciunea de noapte (metania) este înaintea lui Dumnezeu preţuită de 40 de ori mai mult decât tot aceeaşi rugăciune care se citeşte ziua. Deoarece în numele Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, omul se scoală la rugăciune în timpul cel mai potrivit pentru somn. De rugăciunea în toiul nopţii, însă, te poţi apropia numai având deprinderea întărită a rugăciunii de zi. La început să te rogi noaptea foarte puţin, apoi, să adaogi cu încetul câte o „fărâmitură", desigur, numaidecât aflându-te în smerenie. Maica Pelaghia explica importanţa şi folosul practic al citirii unor psalmi şi rugăciuni, deosebit de necesare în vremurile noastre, vremuri de pe urmă. Foarte puternică este rugăciunea alcătuită numai din cinci cuvinte: „Căci cu noi este Dumnezeu!". În ea este tăria credinţei, toată nădejdea noastră către Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a credincioşilor conştienţi că înlăuntrul lor este Dumnezeu- Emanuel. Şi dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră? Iată de ce de această mică rugăciune atât de mult se teme vrăjmaşul nostru cel văzut şi nevăzut (oamenii răi, vrăjitorii, dracii). O roabă a lui Dumnezeu a reuşit să rostească de trei ori mecanic, în grabă, rugăciunea: „Căci cu noi este Dumnezeu!", înainte de a-i deschide uşa „lăcătuşului" care a zis: „Mi-ai luat-o pe dinainte, acum nu mai am ce face la tine", şi, înspăimântat, s-a retras. Psalmul 26 este cel mai puternic din toată Psaltirea. Cine-l va citi măcar de 3 ori pe zi pe acela Domnul (când va binevoi El, iar nu noi, păcătoşii) „îl va trece pe apă ca pe uscat". Dracii nu rezistă să se afle lângă omul care citeşte deseori acest psalm. Este posibil ca prin citirea psalmului 26 (cu binecuvântarea unui preot duhovnic care te cunoaşte mai demult (şi numai în cazuri extraordinare) să te izbăveşti de stăpânirea celui rău (de îndrăcire). Chiar şi unei foste vrăjitoare, care a cerut rugăciuni pentru sine, i s-a spus că Sfânta Biserică interzice rugăciunea pentru vrăjitori, dar dacă cu toată sinceritatea doreşti să te izbăveşti de tirania dracilor, atunci singură trebuie să citeşti noaptea psalmul 26 de 40 de ori. Şi dacă nu te vei înspăimânta de frica diavolească, Domnul te va slobozi de puterea lor. Însă de la început citirea acestui psalm trebuie s-o faci ziua, citindu-l de 3 ori. Obişnuinţa de a te ruga noaptea poţi s-o agoniseşti cu alte rugăciuni şi nicidecum cu psalmul 26. Cine va citi cât mai des psalmul 26, alegoric vorbind, va merge printre vrăjitori ca în maşina blindată. Unei schimonahii prin descoperire i s-a dat această povăţuire: „După o discuţie cu oamenii care îţi sunt străini duhovniceşte, restabileşte-ţi forţele cu citirea psalmului 26". Psalmii 26, 45, 69 şi 90 se citesc împotriva năvălirilor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi pentru a rămâne neclintit (mai trebuie citit şi condacul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - „Apărătoarei Doamne pentru biruinţă mulţumiri..."). Psalmul 33 - la foame şi la sete. Psalmul 63 - împotriva peceţii lui antihrist, (încă de citit acatistul „Celor şapte tineri din Efes", şi rugăciunea de la sfârşitul primei catisme, ea este nucleul întregii Psaltiri, „Psaltirea comprimată"). Psalmul 21 - împotriva păcatelor ultimilor vămi (de la desfrâu până la împietrirea sufletului) şi împotriva spurcării silnice cu păcatul curviei şi sodomiei. (De mai rugat la Sf. Mc. Agnia şi la Sf. M. Mc. Anastasia, Izbăvitoarea din Lanţuri - ele ne vor îngrădi de întemniţarea de către slugile lui antihrist şi de silnicie (violare). Psalmul 5 - pentru dobândirea rugăciunii. Psalmul 43 - pentru ca în casă să stăpânească harul, ca în ea să strălucească totul de har precum străluceşte de aur palatul împărătesc (duminicile şi la sărbătorile Domneşti de citit „Slavă Doamne Sfintei Învierii Tale!"). Psalmul 83 - pentru ca să moştenim Împărăţia Cerurilor. Psalmul 49 - (nouă, tuturor păcătoşilor, dar mai ales preoţilor) - împotriva mândriei şi a întunecării minţii, pentru înţelepţirea cum trebuie să-I slujim lui Dumnezeu ca să nu ne lepădăm de El. sursa:http://www.crestinortodox.ro

Read More

Marturisesc ca...

Marturisesc ca ...

Sunt nevrednic a sluji acestui Dumnezeu ce merge pana la jertfa suprema si pentru mine. Ma vad de cele mai multe ori neputincios in a-mi iubi fratele precum mi-a poruncit, coplesit fiind de iubirea de sine, care nu face altceva decat sa murdareasca haina sufletului meu…

Marturisesc ca…
Sunt neputincios in a-I slujii Domnului din toatainima, din tot cugetul si din tot sufletul meu. Incerc sa-I fiu alaturi ca si ceilalti ucenici, insa sunt prea mandru sa ma smeresc in fata fratilor, dupa cum mi-a poruncit…

Marturisesc ca…
Stau si privesc cum se roaga Tatalui Ceresc pentru noi toti si pacatele noastre, fara sa fac nimic. Cum plin de sudoarea ce se transforma in broboane de sange, plange, vazand ca jertfa Lui nu va fi pretuita cum trebuie. Caci nu-mi schimb viata, nici obiceiurile…

Marturisesc ca…
Ma simt mai rau decat Iuda, care cu gand viclean s-a indepartat de El. Caci el poate avea o scuza, necunoscand pe deplin Dumnezeirea Lui Hristos. Eu insa o cunosc! Si totusi Il vand zi de zi, cautand sa fac compromisuri de tot felul, pentru a trai cat mai bine…

Marturisesc ca…
Desi am fagaduit sa-I urmez Lui pana la sfarsitul vietii, ca si Petru, ma lepad de fiecare data cand incerc sa fac voia mea; lepadandu-ma de credinta ce o am ca sa nu smintesc pe ceilalti…

Marturisesc ca…
Departe fiiind de El, ma rusinez de ceilalti si urmaresc ca un spectator clipele in care este batjocorit de societatea "moderna" in care traim. Raman pasiv la orice acuzatie care I se aduce, neincercand nici macar sa ma rog sa-I ierte pe fratii mei pentru pacatul facut. Nici pentru mine nu cer iertare…

Marturisesc ca…
Ma cutremur la gandul ca sunt si eu o rana pe trupul Lui. Deoarece prin felul in care-mi traiesc viata, nu-I recunosc jertfa. Uit sa-I dau slava in tot timpul si in tot ceasul, caci sunt convins ca mi se cuvine tot ceea ce am. Si astfel nu voi recunoaste poate niciodata prezenta Lui in viata mea; intoarcerea mea - a fiului risipitor - pe care o asteapta, devine un vis rupt de realitate…

Marturisesc ca…
Sunt pricina pentru care sufera aceste chinuri. Iau eu nici macar nu privesc catre El cum se rastigneste si pentru mine; cautand sa alin suferinta mea cu bucuria impacari cu Dumnezeu. Inima imi ramane impietrita la vederea jertfei, caci ma gandesc ca nu merit sa sufar si eu, mie frica…

Marturisesc ca…
Atunci cand ma simt rastignit, nu privesc cu credinta in ochii Lui. Ci ma las coplesit detristete, uitand ca pot fi "astazi" cu El "in Rai". Caci noi pentru pacatele noastre suferim…

Marturisesc ca…
Frica mortii ma cuprinde cand vad ca inaintez in varsta, prietenii incep si "pleaca la Domnul", iar puterile mele scad pe zi ce trece. Cu toate ca ar trebui sa ma incred in cuvantul ca acum moartea nu mai exista! Ca prin Invierea Lui, eu am posibilitatea de a revenii in sanul lui Avraam, precum saracul Lazar…

Marturisesc ca…
Mie greu sa cred in Inviere, ca sunt sub robia fricii de a ma prezenta in fata Lui la judecata. Voi fi singur si din pacate nu am ajuns sa-L iubesc; uit ca numai iubirea poate alunga frica! Dupa cum spunea si Sf. Antonie cel Mare; “acum nu ma mai tem de El, caci Il iubesc. Iar iubirea alunga frica”…

Marturisesc ca…
Desi incerc sa raman cu Mironositele langa crucea Lui, ma indepartez mereu de Golgota. Sunt slab in a demonstra cat de mult Il iubesc, si mai slab in a crede ca ma iubeste. Iubesc mai degraba fuga de responsabilitate, decat bucuria iertarii ce mi se ofera…

Marturisesc ca…
Incerc sa ma pocaiesc de pacatele facute, dar de cele mai multe ori nu las Harul Sfantului Duh sa lucreze in mine. Pocainta mie atat de superficiala, incat nu ma gandesc sa-mi schimb viata. Imi linistesc constiinta incercand sa fac ce trebuie dupa invatatura Bisericii. Raman intr-o stare de impietrire ce-mi cuprinde sufletul, lacriminu am sa-mi spal haina sufletului meu, iar iertarea ce mi-o daruieste mi se pare un drept al meu, nu o mila de-a Lui cu mine…

Marturisesc ca…
Adesea caut sa ma scuz pentru comportamentul meu, incercand sa dau vina pe altcineva. Este simplu sa ma uit la cei de langa mine, sa ma las in voia vietii, fara sa incerc a fi mai bun. Sunt las in a recunoaste cat de usor mi-a fost sa spun: "nu eu, ci…"

Marturisesc ca…
Mie greu sa traiesc dupa legea iubirii, caci ea presupune jertfe la care nu sunt pregatit sa ma supun…

Marturisesc ca…
Rugaciunea-mi este ca o povara de multe ori, ca nu cred in puterea ei decat cand am nevoie de ajutor. Traiesc dupa placul meu, nu dupa placul Lui!...

Marturisesc ca…
Am simtit de multe ori bucuria Invierii, insa nu am pastrat vie Lumina ce se coboara si in sufletele noastre in noaptea de Sfintele Pasti. Ea stingandu-se la prima adiere cu tristete, sau din lipsa uleiului in candela sufletului meu…


Cred si marturisesc ca va ajuta dorintei mele de a-I slujii (fiecare din noi Ii poate slujii de pe pozitia pe care se afla), incercarii mele de a-mi schimba viata prin pocainta, imi va ierta lepadarea si fuga de responsabilitate, ma va lua cu El in Rai…Caci nu-mi doresc altceva decat sa cred, sa ma rog, sa iubesc, sa rabd si sa iert. Din tot sufletul, din tot cugetul si cu toata puterea mea!

AMIN!

Arhim. Siluan Visan

Read More

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ ÎN SFÂNTA ŞI LUMINATA ZI A SLĂVITEI ŞI MÂNTUITOAREI ÎNVIERI A LUI HRISTOS AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

sursa:http://acvila30.wordpress.com/category/ortodoxie/

Read More

Ce ne lipseste pentru a intelege Invierea?

Sinceritatea ne umple de energie dumnezeiasca, iar minciuna ne tranteste in fundul disperarii. Credinta nu este o ocazie, un ciubuc, ci o revarsare a cascadei harului in inima noastra. Nu vrem afirmare sociala, ci pace edenica. Cel mai bun sfat este cumpatarea, evitarea extremelor. Mesajul de Inviere al parintelui mitropolit Andrei este luminos: "Creştinul refuză să trăiască în mediocritate şi râvneşte să trăiască eroic. Cu puţină vreme înainte de a trece la Domnul Părintele Profesor Ilie Moldovan l-am vizitat la spital. Era slăbit de suferinţă dar faţa-i era transfigurată de lumina şi entuziasmul care l-au însoţit o viaţă întreagă. La despărţire mi-a spus: „să trăim în lumina Sfintei Învieri şi să nu ne pierdem steaua polară”. Această maximă este de mare folos pentru noi pentru toţi cei ce dorim să scăpăm de întristările pe care ni le provoacă necazurile. Cu ochii aţintiţi la Domnul Hristos „Care pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea” (Evrei 12,2), întăriţi de Învierea Lui care „celor din morminte viaţă le-a dăruit”, să devenim curajoşi şi să ne izbăvim de întristare. „Când Domnul va trimite istoria şi veşnicia să culeagă viaţa şi sufletul nostru, să nu fim găsiţi pe malurile mlaştinii, ci în înălţimile vieţii eroice, care sunt slava pământului şi împlinirea voinţei cerului”.

Nu ne descurajam, stiind ca vom fi inviati (2 Corinteni 4, 14). Ce ne lipseste pentru a intelege Invierea? Am gasit un raspuns pertinent in cartea "Omul si Dumnezeu-Omul" a pr. Iustin Popovici: O VIATA CURATA! Daca nu ma simt fiu pe deplin, nu simt deloc caldura Tatalui. Indumnezeirea = singura Cale. Mesia iubirii dovedeste ca este Painea vietii nemuritoare. Cum? Prin Inviere! Imperativul omului Invierii: te schimbi, devii om nou. Si de ai credinta, muti si muntii (Matei 17, 20). Mesia Inviat este preocupat sa intelegem ca El este Painea (Ioan 6, 48). Si mai mult, ca doar El este Calea, Adevarul si Viata. De ne vom curati simtirile, Il vom vedea pe Hristos stralucind, cantam in noaptea sfanta. Nici o inchisoare nu poate intemnita iubirea, nici un mormant nu poate inghiti Viata. Mironositele TE CAUTAU, Hristoase! Noi ce si pe cine cautam?! La mormantul Tau, au varsat MIRESME CU LACRIMI. Iata efectul: S-AU UMPLUT DE BUCURIE!

sursa:http://marius-matei.blogspot.com

Read More

Vinerea cea Mare(Saptamana Patimilor)

La evrei era obiceiul de Paste sa fie slobozit cate un condamnat la moarte. Era atunci un talhar numit Varava. Pilat intreaba poporul: "Pe cine voiti sa slobozesc: pe Iisus sau pe Varava? Tot poporul a strigat: "Pe Varava, cerand ca Iisus sa fie rastignit. Pilat da sentinta de moarte, mai ales la remarca fariseilor ca daca va elibera pe Iisus nu este prieten al Cezarului, iar el, ca sa nu-si piarda postul, inchide ochii, nu mai vede adevarul.

O, ce judecata nedreapta! O, ce cerinta fara socoteala a poporului. Poporul acesta miluit si vindecat de Iisus a cerut sa fie liberat un talhar care facuse atatea crime in locul Fiului lui Dumnezeu si binefacatorului lor. De atunci, in cursul vremurilor, asa au facut si asa vor face multe popoare si multi judecatori nedrepti; caci dreptatea si dreptii vor fi tinuti in lanturi, adevarul inabusit, iar hotii si criminalii vor triumfa plini de bucurie saturandu-se de libertate.

Dupa o noapte de stat in inchisoare cu picioarele in butuci, de umilinta si biciuiri nemiloase, de stat cu picioarele pe table arse, Iisus este dus inauntrul curtii si imbracat intr-o mantie rosie. Pilat il arata poporului zicand: "Iata Omul! Multimea agitata de farisei si carturari au inceput sa strige ca iesita din minti: "Rastigneste-L, rastigneste-L. Ia-L, ia-L si-L rastigneste!

Ostasii il scot afara legat de maini pe Iisus si ii fac vant pe scara. El cade, lovindu-se foarte greu. O, Parinte ceresc, vezi pe iubit Fiul Tau pe care L-ai nascut mai inainte de veci! In vremea aceasta si Tatal si-a acoperit fericitii Sai ochi cu aripile serafimilor sa nu mai vada patima Fiului Sau. Unde sunteti apostolilor, unde sunteti ucenicilor? Toti acestia L-au lasat si au fugit. Acum El este omul care nu mai are pe nimeni langa El. O, soare, infricoseaza-te si voi, ceruri, suspinati. In aceasta multime de popor nu se gaseste nimeni ca sa aiba mila de El.

Durerile care au sfasiat trupul lui Iisus, bataile de la stalpi cu biciuri cu plumb la varf, cine poate sa le spuna cu de-amanuntul? Era lovit de moarte peste maini si peste spate; cand unii oboseau, altii luau bicele si-L bateau. Sangele curgea siroaie, de la cap pana la picioare, iar usturimile ii sfasiau inima de durere. Au venit apoi unii cu o coroana de spini si i-au pus-o pe cap. Coroana o puneau si o luau in mod repetat ca sa-I faca cat mai multe rani. Asa s-au implantat spinii in capul lui Iisus si unii au ramas acolo pana la ziua judecatii. Atunci ii va scoate si-i va arata lumii zicand: "Am stat cu ghimpii in cap si v-am asteptat sa va intoarceti la Mine.

De acolo L-au dus la un zid unde I-au pus o trestie in mana si ingenunchind inaintea Lui ii ziceau: "Bucura-Te, imparatul iudeilor! Unii ii smulgeau parul si barba, iar altii il scuipau in fata. S-a infiorat pamantul vazand Crucea rezemata de un zid, pregatita spre a-L primi pe Domnul. Miez de zi si arde soarele ca niciodata.

Soare, arsita si Crucea se implanta adanc in umar. Este greu pacatul lumii. Te cutremuri. Tras de funii printre loviri, cu Crucea-n spate, Dumnezeu poarta azi osanda inimilor vinovate. Ioan zice: "Doamne, cum putut-a oare tradatorul sa te vanda? / Cum l-a biruit pe Iuda pofta de arginti flamanda? / Cine-o sa ne mai invete, cine plansul sa ne-aline? / Unde ni Te duci, Iisus, ia-ne si pe noi cu Tine!

Sfarsit de suferinta, Iisus cade din cand in cand sub greutatea Crucii. O, suflete, suflete, daca L-ai vedea, ai plange intr-una si ai suspina. Inima, inima, daca L-ai simti, ai plange intr-una si L-ai preaslavi. La o cotitura a drumului ce duce spre Golgota, niste femei cu copiii in brate plangeau. Domnul se intoarce spre ele si le zice: "Fiice ale Ierusalimului, nu Ma plangeti pe Mine, plangeti-va pe voi si pe copiii vostri ca vor veni zile grele peste voi si veti zice: muntilor, cadeti peste noi, dealuri, acoperiti-ne ca nu mai putem suferi groaza si mania aceasta!

Suie in tacere dealul, golindu-si singur paharul ce I-a fost dat sa-l bea. La o raspantie de drum, se intalneste cu Maica Sa, care nu-L mai vazuse de joi, de cand s-au despartit in Betania. Vazandu-L cu Crucea in spate, a strigat din adancul sufletului: "Fiul meu cel prea iubit! A cazut apoi lesinata in bratele sfintelor femei. E cald si Crucea este grea, sudori se scurg din fruntea Sa, iar spinii il dor amar. Convoiul il urmeaza. Vazand-o pe Maica Lui, multe femei o compatimesc, zicand: "Sarmana femeie, e mama Lui.

Altele o insulta cu vorbe urate zicand, ca daca ar fi stiut sa-L creasca nu s-ar fi ajuns aici. Cate n-a auzit Prea Curata Fecioara din gurile spurcate ale hulitorilor! Ea insa mergea cu suspinuri in urma Fiului ei zicand: "Fiul meu, unde te duci, Fiul meu! Oare mai este o nunta ca aceea din Cana Galilei sa le prefaci apa in vin? Unde mergi asa grabit Fiul meu? Sa-i saturi cu paine si peste ori sa le vindeci bolile? O, Fiul meu cel prea dulce, unde mergi asa grabit?

Impovarat de greutatea Crucii, Iisus ajunge iarasi la o raspantie, unde i se infatiseaza o fecioara numita Veronica cu o mahrama pe care I-o da Domnului sa se stearga de sudorile amestecate cu sange de pe fata Sa. Atunci S-a imprimat fata Domnului pe acea mahrama, pe care Veronica a primit-o ca rasplata si care exista si astazi in Biserica crestinilor. Fiind cald si nemancat, iar Crucea foarte grea Iisus a cazut iar sub greutatea ei. Atunci ostasii au silit pe un om, anume Simion Cirineanul, sa-I duca Crucea. Simion duce Crucea in varful Golgotei, iar Domnul arata lumii si noua umarul Sau jupuit de greutatea Crucii.

Ajunsi in varful Golgotei, Domnul zice: "Poporul Meu, ce vreti sa-Mi faceti poporul Meu, de ce voiti sa Ma rastigniti? Pentru ce, poporul Meu, pentru ca am daruit viata la cei morti in pacate, la cei batuti de soarta am impartit dreptate, pentru ca am potolit durerea in inima straina si am alinat amarul la cei care suspina? Fiindca la morti am dat viata, la orbi am dat lumina? Poporul Meu, pentru ce? Poporule indaratnic, imi dezbraci camasa de pe Mine! Cu asta imi platesti Mie, popor aprins de patimi, de ura si manie!

Domnul plange mult. Fiind intrebat, raspunde: "Cum sa nu plang, cand vad ca sufar durerile amare si vad cum astazi satana va poarta-n gheare, poporul Meu. Miez de zi. Golgota geme azi sub cea mai grea povara. Racnet ragusit de ura si doua cruci se ridica. Cuie, funii, scari si tot mai greu ciocanul pica si intre doua cruci pe culme, o alta Cruce se ridica. Piroanele reci, groase si ruginite, I-au strapuns mainile si picioarele. La ridicarea Crucii trupul se lasa greu, iar ranile de la maini si picioare se largesc. Se rupe carnea si sangele curge siroaie pe Cruce.

Astfel, Fiul lui Dumnezeu a fost rastignit in varful Golgotei intre doi talhari, unde a fost adapat cu fiere si otet, unde a fagaduit talharului raiul, unde a incredintat pe Maica Sa ucenicului Ioan, zicand apoi: "Savarsitu-s-a, adica s-a implinit scriptura. Si-a plecat apoi capul zicand: "Tata, in mainile Tale imi dau Duhul Meu! Ca raspuns din partea Tatalui ceresc, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis si in intunericul acela umblau cei morti care inviasera printre cei vii, iar acestia din urma strigau ingroziti ca sa plece dintre ei.

Aceste semne infricosate le-au vazut si le-au trait cu totii in acele clipe de groaza. Se innoptase dintr-odata si soarele si-a stins lumina. Jos, sub Cruce, Mama Lui plange cu Maria Magdalena. Cerul se imbraca in noapte, totul prinde sa se-nfioare. Ucenicul si cu Mama Lui plang de jale. Vantul vajaie puternic; Ioan striga printre suspine: "Unde ni Te duci, Iisuse? Ia-ne si pe noi cu Tine!

Ucenicii inchisi in casa de cand L-au prins pe Invatatorul lor, stau si asteapta. N-au gustat din seara aceea nici odihna si nici somnul. Se caiau cu totii ca au parasit pe Domnul. Petru nu mai putea de-atunci sa-si stapaneasca plansul, caci de-atatea ori pe fata el s-a lepadat de Dansul.
parintele Visarion Iugulescu

Read More

Joia cea Mare(Saptamana Patimilor)

In dimineata acestei zile, Iisus trimite pe Petru si pe Ioan sa pregateasca locul unde spre seara avea sa manance Pastele cu ucenicii Sai. Aceasta zi a petrecut-o tot in Betania, langa prea-iubita Sa Maica, pe care cauta s-o linisteasca cu cele mai dulci cuvinte, fiindca presimtea ca prin inima ei de mama va trece sabia cea proorocita de batranul Simeon.

Ochii ei cei sfinti si frumosi varsau necontenit lacrimi amare si ruga pe Fiul ei sa nu se duca in Ierusalim de sarbatoarea Pastelui, fiindca stia ca evreii sunt invrajbiti si cauta sa-L omoare. Cazand in genunchi in fata Fiului ei, il ruga zicandu-i cu durere: "Fiul meu cel prea dulce, nu te duce in Ierusalim, asculte pe Maica Ta, ca evreii Te vor prinde si te vor omori. Atat era de sigura de suferintele Fiului sau in aceste zile, ca de multa intristare cadea jos coplesita si daca n-ar fi fost sfintele femei ca s-o mangaie si sa o retina, s-ar fi desfigurat smulgandu-si parul si zgaraindu-si fata de multa durere.

Domnul nostru Iisus Hristos a ridicat-o, a mangaiat-o, spunandu-i ca a venit vremea si trebuie sa mearga la Ierusalim. Si-a luat ramas bun de la ea, a lasat-o in grija sfintelor femei si a plecat intristat si ingandurat de durerea cea amara pe care o lasa in urma.

Mergea incet, trist, domol si linistit, gandindu-se la toata viata Lui pamanteasca, la pestera cea saraca unde S-a nascut, la drumul Egiptului cu suferintele indurate in pribegie, la munca cea mantuitoare a propovaduirii, la calea spre apele Iordanului ca sa primeasca botezul de la Ioan. Se gandea la toate minunile si invatatura raspandita in timpul celor trei ani si jumatate prin localitatile Iudeii, chemand la viata noua, la pace si dreptate.

Dupa atatea binefaceri pe care le facuse poporului suferind, vedea cu Duhul Sau uneltirile celor mari, ticalosia celor rai, tradarea ucenicului, vedea urcusul Golgotei si simtea pe umerii Sai povara Crucii infiorandu-se de strabaterea piroanelor prin maini si picioare. Odata cu venirea serii, se apropia si ceasul patimilor, cu pas domol se indreapta spre locul unde va cina cu ucenicii Sai pentru cea din urma oara. Inainte de a se aseza la masa spala picioarele ucenicilor, pilda de adanca smerenie, spala picioarele celui ce avea sa-L vanda, iar Iuda nu se Impotriveste, nu se rusineaza.

Asezandu-se la masa a binecuvantat painea si a dat-o ucenicilor zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu! Luand apoi paharul cu vin, binecuvantandu-l a zis: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu a legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor. A spus apoi ucenicilor Sai planul ticalos al vanzarii, zicandu-le: "Adevar zic voua ca unul dintre voi Ma va vinde!

Dupa ce au cinat cu totii, au mers impreuna pe muntele Maslinilor si lasandu-si ucenicii sa vegheze, Iisus se departeaza si intra in gradina Ghetsimani. Ingenuncheaza si intinde mainile catre cer in linistea noptii, intre maslinii salbateci, rugandu-se cu lacrimi de sange si zicand: "Tata, sa treaca paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti!

Pe cand se ruga cu cele mai fierbinti lacrimi, ce cadeau pe pamant amestecate cu sudorile de sange, deodata gradina Ghetsimani se umplu de ostasi cu faclii aprinse in mana. In fruntea lor mergea Iuda. Se apropie de invatatorul sau si-l saruta, aratand astfel pe Cel vandut pe 30 de arginti. Ostasii il leaga pe Hristos ca pe un raufacator, ucenicii se risipesc, fug si se ascund, vazand cele intamplate. Iisus este dus inaintea lui Pilat si a arhiereilor Anna si Caiafa. Pilat L-a intrebat: "De ce esti Tu vinovat? Domnul nu-i raspundea, numai ochi-i lacramau. Fariseii, soldatii, toata gloata ii cer moartea-n gura mare: "Rastigneste-L, o, Pilate! Pilat intreaba pe Domnul, zicandu-I: "Neamul Tau si tot poporul Te-au adus la mine, ce-ai facut?

O, Pilate, de ce intrebi ce-a facut, tu, care ai auzit de multele Lui minuni, de invatatura Lui cea sfanta. Deschide ochii, o, Pilate, si intelege ca Acesta a facut cerul si pamantul, soarele si luna, stelele si lumina, marea si izvoarele apelor, pasarile si animalele, plantele si toate cele ce se vad si nu se vad, precum si dulceata pamantului si parfumul florilor.

Un singur lucru nu a facut: pacatul. Daca nu vrei sa crezi, intreaba multimea pe care a saturat-o cu cele cinci paini si doi pesti, intreaba pe Maria Magdalena din care a scos sapte diavoli, intreaba pe Zaheu vamesul si pe Lazar cel mort de patru zile; intreaba pruncii Ierusalimului. Toate acestea Pilat le cunoaste, stie bine ca nu are nici o vina, si totusi il osandeste la moarte, la moarte pe Cruce.
parintele Visarion Iugulescu

Read More

Inca putin de Traian Dorz

Încă puţin – şi ce s-a spus curând o să se-arate,
se va vedea că ce s-a scris sunt toate-adevărate,
se va vedea că este-un iad şi este-o Judecată,
se va vedea cât de-nşelaţi sunt cei ce-au râs odată!


Încă puţin – şi tot ce-i azi neghină şi ocară
trimişi cereşti vor arunca în focul mai de-afară
şi seceriş nemaivăzut va trece peste lume
că ziua groazei a sosit tot răul să-l sugrume.


Încă puţin – şi semne mari, puteri ne-nchipuite
se vor ivi cutremurând privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat al hulei şi-al pieirii.


Încă puţin – şi Dumnezeu, Cel Viu în veci, deodată
ivi-Se-va, zdrobind pe veci minciuna apostată,
încă puţin, dar pân’ atunci dureri cum n-au fost încă
vor încerca nimicitor credinţa cea adâncă.


Fiţi treji şi vă rugaţi, voi, toţi câţi mergeţi către-aceste
nemaivăzute vremi şi stări căzute fără veste,
orice-aţi vedea şi-aţi auzi pe voi să nu vă-nşele,
căci vai de cei ajunşi atunci nepregătiţi în ele!

Read More

Miercurea cea Mare(Saptamana Patimilor)

Ziua aceasta a petrecut-o intreaga in Betania unde avea prieteni dragi, pe Lazar cel inviat din morti, pe surorile lui, Marta si Maria, pe Simon leprosul si pe multi altii. Pe cand se afla in casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de El o

femeie cu un vas de alabastru plin cu mir scump pe care l-a turnat pe capul si picioarele Domnului, cand sedea la masa. Iuda cel iubitor de argint a mustrat-o pe femeie pentru aceasta risipa sustinand ca mirul trebuia vandut, iar banii impartiti saracilor. Iisus insa a zis: "Pe saraci ii aveti pururea cu voi, iar pe Mine nu Ma aveti pururea, aceasta femeie a turnat mir pe trupul Meu si M-a pregatit pentru ingropare.

Pe cand Iisus se afla cu ucenicii In Betania, in Ierusalim se uneltea razbunarea fariseilor si carturarilor. Ei s-au strans si au hotarat in unanimitate moartea Mantuitorului. In acest timp, iata ca se apropie Iuda Iscarioteanul si le fagaduieste a-i ajuta, zicandu-le: "Ce-mi veti da mie si eu il voi da in mainile voastre? Ei s-au invoit cu el sa-i dea 30 de arginti.

Pamantul nu s-a cutremurat, soarele straluceste mai departe peste omenire, frunzele maslinilor fosnesc deasupra celui ce se roaga in aceasta seara pentru toti oamenii, chiar si pentru cei care vor striga: "Sa se rastigneasca! Daca atunci langa Iisus era un Iuda, cati nu se vor fi mai nascut si cati nu s-or mai naste pana la sfarsitul veacurilor, ca sa-L vanda pe bani, sa-L tradeze pe Mantuitorul sufletelor noastre? Vai acelora insa, ca era mai bine sa nu se fi nascut.

Iata de ce Sfanta Biserica pomeneste foarte des fapta marsava a tradatorului Iuda, ca sa auda toate urechile crestinilor si sa ia aminte. Dar vai, sunt astazi atatea iude, care vand pe Mantuitorul pe orice lucru de nimic. Acestia sunt cei care neaga existenta lui Dumnezeu si cei ce se lupta pe toate caile ca sa incurce sau sa distruga invataturile Lui, Biserica Lui. Grozav lucru este acesta, caci Iuda pentru tradare nu si-a agonisit numai spanzuratoare, ci si muncile cele nesfarsite ale iadului.
Parintele Visarion Iugulescu

Read More

MARTEA CEA MARE.

Domnul se odihneste peste noapte intre prietenii Sai dragi din Betania. In zorii zilei Iisus vine iarasi in Ierusalim unde-L asteapta ura si furia fariseilor, saducheilor si carturarilor. Urca treptele de piatra ale templului, vorbeste poporului care era dornic sa primeasca minunatele lui invataturi si iarasi mustra cu asprime fatarnicia si masca evreilor.

Vorbeste apoi despre pilda celor zece fecioare, despre datoria fiecaruia de a-si pregati sufletul pentru a fi gata oricand sa intampine pe Domnul, zicandu-le: "Privegheati asadar, caci nu stiti, ziua nici ceasul in care Fiul Omului are sa vina; tineti aprinse candelele credintei, candelele iubirii aproapelui, fiti pregatiti a raspunde celui ce va va intreba daca ati iubit pe aproapele vostru.

Bunul Iisus dezvaluie taina dreptei judecati, rasplata sau osanda, dupa implinirea sau neimplinirea poruncilor. Inimile impietrite au ramas insa fara raspuns, au ramas neclintite ca niste stanci ale urii, caci erau sufletele lor stapanite de diavolul rautatii si n-au putut intelege adancul talc al predicii Mantuitorului. Urechi n-au avut sa auda si nici ochi sa vada.

Aceasta a fost predica de pe urma catre popor a Domnului, aceasta a fost legea statornicita de El, ca toti cei ce cred si marturisesc numele Lui sa traiasca in iubire si sa vesteasca iubirea. De azi inainte Iisus nu mai vorbeste multimii. Timpul este aproape si cele din urma cuvinte le daruieste prietenilor Sai, acelora care aveau sa semene pretutindenea samanta cea buna a Evangheliei, dupa care impreuna cu ucenicii Sai paraseste cetatea urii si razbunarii, indreptandu-se spre locasul de pace si tihna al prietenilor Sai din Betania.
La evrei se apropia Pastele, de aceea fariseii si carturarii plini de dusmanie pe Iisus, pentru ca tot poporul venea dupa Dansul, cautau prilej ca sa-L omoare inainte de a sarbatori ei Pastele.
Parintele Visarion Iugulescu

Read More