• marți, 20 noiembrie 2012

    Si iar Te Nasti...

    Si iar Te nasti din nou, Iisuse, si iarasi vii, ca alte dati,
    în lumea urii neapuse, cararea pacii s-o arati.

    Spre-a’ Tale zari de pace pline, pe-ai urii fii îi vei chema,
    dar, vai, îndemnul spre mai bine, asa de greu îl vor urma…

    Din Slava dragostei nespuse, cobori în lumea Ta sa-i iei,
    cu drag îi chemi spre ea, Iisuse, dar ei se sfâsie-ntre ei.

    O Doamne, lumea-i astazi plina de vamesi si de farisei
    si totusi mila Ta divina mai vine si mai sta-ntre ei.

    Mai vii, chiar daca Sfântu-T;i Nume din nou un an Îl vor huli…
    ...Ce dragoste Te-aduce-n lume, cu ce putere-o poti iubi!

    Cobori la ei si-i chemi la Tine, cu mila-i chemi, de ei T;i-e dor,
    ...o, dac-ar sti ei Cine vine si Cine-asteapta-n usa lor!…

    Dar vii, caci dintre ei, Iisuse, câtiva primi-vor scumpu-T;i har
    în taina inimii supuse… Si pentru ei cu drag vii iar.
     

    Traian Dorz 

    Mi e draga Maica Domnului...

    Mi-e draga Maica Domnului pentru duiosia ei. Uneori se raceste inima mea si uit cum trebuie sa o iubesc pe Maica Domnului. Ea insa, ma primeste ori de cate ori ma intorc. Trece cu vederea uitarea mea si ma primeste cu duiosie. Si duiosia ei ma face sa ma rusinez, ca nu o merit.Mi-e draga Maicuta Domnului pentru ca e pururea Fecioara. Si bucuria noastra e mare cand ne rugam ei laudandu-o pentru curatia sa.Mi-e draga ca e Nascatoare de Dumnezeu. Ma gandesc uneori cu cata dragoste si smerenie a primit ea pe Domnul Hristos in pantecelul ei, L-a nascut, L-a hranit, si a suferit odata cu El.Mi-e draga Maica Domnului pentru ca ea e ca o punte intre noi si Dumnezeu, dar si intre noi oamenii. De multe ori ea ma aduce aproape de cei dragi ai mei atunci cand sunt departe. Ne intalnim in rugaciune sub Sfantul ei Acoperamant.Mi-e draga Maica Domnului si ei ii multumesc pentru ca mereu mi-a fost ajutor in orice necaz.Mi-e draga Maica Domnului pentru ca mutandu-se la cer nu ne-a parasit pe noi. Ea se bucura in cer de atata cinste si lauda de la Ingeri si de la Sfinti, si cu toate acestea nu ne-a uitat pe noi cei de pe pamant. Si ne este alaturi in necazuri si in boala, si se roaga pentru mantuirea noastra.Mi-e draga Maica Domnului pentru ca e Maica blandului Dumnezeu si nimeni nu are Doamna mai buna si mai frumoasa, Maica mai curata si mai duioasa ca Maica lui Hristos,… ca Maica noastra.
    Bucura-te ceea ce esti plina de dar Marie Domnul este cu tine.AMIN
    http://parintelemarius.blogspot.it

    luni, 19 noiembrie 2012

    Despre însemnătatea postului

    123Friendster.Com


    ,… Despre însemnătatea postului, ştim cu toţii. Despre roadele lui, suntem încredinţaţi mulţi… Dar despre felul cum trebuie împlinit postul, ştim încă prea puţin; însă despre fericirea împlinirii acestora cu fapta nu ştim câţi ştim.
    Că trebuie să postim toate posturile, asta o ştim cu toţii. Că trebuie să le postim întocmai cum au fost aşe­zate de la început, şi asta o ştim, poate, iar unii o mai şi împlinim, deşi acest lucru nu trebuie să‑l trâmbiţăm, că ştie Domnul Dumnezeu cât poate şi cât face fiecare din împlinirea poruncilor înfrânării… Dar sunt mereu tot mai puţini cei care se mai interesează de asta acum, când lumea face tot ce poate spre a se îmbolnăvi şi a muri cât mai grabnic de îmbuibare şi de desfrâu. 
    Dincolo de oprirea de la mâncare sau de la anumite mâncări, în toate zilele rânduite postului sau numai în anumite zile deosebite, cine mai gândeşte şi la cele care mai trebuie nea­părat să însoţească adevăratul post? Câţi gândim, câţi luăm seama şi mai ales câţi ne oprim, ferindu‑ne de ceea ce credem că ne este îngăduit oricând? Câţi renunţăm la dorinţa la care credem că avem dreptul în orice timp?
    Datorită acestor înfrânări cerute şi poruncite de Cuvântul lui Dumnezeu, postul este neplăcut omului firesc. Şi pare fără nici un folos pentru cel care îl face. Ce mare este amăgirea că acum se poate orice! O, mai târziu, cum vor vedea că nu s‑a putut chiar orice! În zilele postului, ispitele sunt şi mai mari, şi mai multe, de aceea să fim şi mai veghetori.
    Oricine se scoală, acela se ridică, înălţându‑se spre lumină. Dar omul, cu cât se scoală mai repede, cu atât se luminează mai mult. Oricine porneşte tot ajunge odată. Numai că, cu cât porneşti mai devreme, mergi mai frumos şi ajungi mai liniştit. Oricine începe tot isprăveşte odată. Numai că, cu cât începe mai din timp, lucrează mai chibzuit şi sfâr­şeşte mai rodnic.
    Numai în lumina lui Dumnezeu vezi luminos şi vezi clar, vezi sănătos şi vezi realitatea, vezi adevărul şi în toate direcţiile. Fără Hristos, cazi în falsele călăuziri, cazi în amă­girea luminilor rătăcitoare, care duc la zăpăceală, la nebunie şi la pierzare. De aceea, tinere, luminează‑te!
    Scoală‑te şi vino la soare. Soarele îţi va da lumină şi sănătate, voioşie şi claritate, vigoare şi lărgime. Hristos te va lumina şi te va face luminos. Vino şi tu, oricare ai fi, care trăieşti în întunericul păcatelor, al deziluziilor, al falsităţilor şi al necredinţei. Scoală‑te şi vino şi vei fi luminat de Hristos. Iar dacă ai venit, rămâi în lumină, şi umblă în lumină, şi rodeşte în lumină… şi vei deveni şi tu luminos ca o parte din El.
    Un suflet care de tânăr a ascultat de acest cuvânt, sculându‑se, va avea parte de o mare lumină, devenind el însuşi un luminător ascultat de multe suflete. Şi preţuit de mulţi aleşi. Înaintaşii lui vor fi binecuvântaţi din pricina lui, iar urmaşii lui vor fi înconjuraţi cu dragoste şi preţuire nemărginită tot din pricina sa.
    Peste cel ce vine şi rămâne la Hristos, Harul lui Dumnezeu se va revărsa neîmpiedicat şi din belşug, în toate privinţele. Şi prin el, peste alţii. Acest har îl va face să devină un prilej de mari binecuvântări pentru Numele Domnului şi pentru Lucrarea Lui. Şi pentru cei care se vor împărtăşi din lumina lui Hristos din ele.
    Curăţia omului credincios dinăuntru ca şi fru­museţea din afară sunt nu numai o cinste pentru Nu­mele lui Hristos, Care a putut înălţa prin harul Său o asemenea zidire luminoasă dintr‑o dărâmătură, dar va fi totdeauna şi o pildă, şi un îndemn pentru oricine va mai dori să devină ca el, o Casă a Domnului, un Templu al Duhului Sfânt (I Cor 6, 19). Iată ce va face Hristos şi din tine, suflete ascultător de El, dacă te scoli, dacă te luminezi şi dacă începi să trăieşti statornic în lumina Lui.
    Cine aude numai cuvinte dulci, acela nu se în­dreaptă niciodată, ca şi cine aude numai cuvinte aspre. Cine vorbeşte numai despre dragostea lui Dumnezeu şi nu pomeneşte niciodată şi despre Dreptatea şi Judecata Lui, acela îşi înşală şi sufletul său, şi pe as­cultătorii săi. Ca şi cel care vorbeşte numai despre judecată şi despre pedeapsă.
    O, vestitori ai Adevărului Dumnezeiesc, luaţi aminte la Amândouă Feţele acestea ale lui Dumnezeu. Vorbiţi despre întregimea Cuvântului Sfânt. Vestiţi întreg Adevărul Evangheliei lui Hristos. Mărturisiţi tot planul lui Dumnezeu (Fapte 20, 27), căci numai aşa vă veţi face întreaga datorie faţă de Adevăr şi faţă de cei care au nevoie să‑l cunoască în întregime, spre a nu se înşela din pricina voastră.
    Dumnezeul Adevărului să vă lumineze deplin în asta." Amin.

    Traian Dorz
     ,, Păşunile dulci "(fragment din cap.Setea si izvorul)
    (sursa:http://www.comorinemuritoare.ro) 


    PRAVILA DE RUGACIUNE DE LA UN PUSTNIC

    Această pravilă de rugăciune am primit-o de la o cunoștință care o avea de la un parinte bătrân care a pustnicit în tineretile lui. Am fost foarte încântat de ea, fiind foarte cuprinzătoare. Cred că pustnicul a compus-o din inima lui și spre sfârsitul vietii a dat-o și altora să le fie de folos sufletesc. Eu am îndrăgit-o din prima clipă și m-am gândit să o postez – poate cuiva îi va fi de folos!
    Angel Comments


    Îţi mulţumim Doamne pentru toate binefacerile Tale, care ni le-ai făcut şi ni le faci nouă!  o metanie
    Îţi mulţumim Doamne pentru toate suferinţele şi patimile Tale, şi pentru tot ce-ai lucrat pentru mântuirea noastră!  o metanie
    Îţi mulţumim Doamne pentru bunătăţile pe care ni le-ai dat nouă şi pentru că nu ne-ai pierdut din cauza  fărădelegilor noastre!  o metanie
    Iartă Doamne păcatele şi greşelile fraţilor şi surorilor şi a tuturor celor pe care îi pomenesc în rugăciunile mele!  o metanie
    Iartă Doamne păcatele şi greşelile fraţilor, surorilor şi a tuturor celor care mă pomenesc în rugăciunile lor şi se gandesc la mântuirea sufletului meu şi a familiei mele!  o metanie
    Ascultă Doamne smeritele noastre rugăciuni, a celor ce cerem Milostivirii Tale, ce ştii că ne sunt nouă de trebuinţă sufletului şi trupului şi dăruieşte robilor Tăi ce-i pomenesc în rugăciunile mele!  o metanie
    Dă-le lor şi nouă iertare păcatelor şi izbăvire de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Măreşte credinţa, nădejdea şi dragostea în sufletul nostru, primeşte-ne în pocăinţă şi revarsă peste noi toţi Harul Tău. Trimite pe Sfinţii Tăi Îngeri Doamne, să ne înveţe a lucra cu stăruinţă orice faptă bună, pentru a ne păzi de tot păcatul şi sminteala, pentru a ne ţine pe toţi uniţi în legătura păcii, a dragostei şi a ascultării de Sfanta noastră Biserică Ortodoxă şi de conducătorii ei cei duhovniceşti, care se ostenesc a ne arăta căile Tale!  o metanie
    Scrie Doamne şi numele nostru în Cartea Vieţii Tale, şi fereşte-ne de ceasul încercărilor. Ajută-ne Doamne să sfârşim cu bine viaţa aceasta, dăruindu-ne sfarşit uşor şi fără dureri şi îngeri milostivi care să ne întărească şi să călătorească cu noi la Împărăţia Ta!  o metanie
    Apără şi păzeşte Doamne, pe părinţii noştri cei duhovniceşti, pe Prea Fericitul Părintele nostru Patriarh (…), Sfantul Sinod cu toţi episcopii noştri, toată preoţimea, diaconimea pe misionarii creştini care se ostenesc în propovăduirea Evangheliei, pe călugări şi călugăriţe, monahi şi monahii pe pustnicii şi sihaştrii din peşteri şi crăpăturile pămantului şi pe tot Clerul Bisericii Tale Creştine Ortodoxe!  o metanie
    Miluiește Doamne – pe toţi cei ce sunt bolnavi(…),pe cei călătoresc pe uscat, pe apă și prin aer, pe văduve şi pe orfani, pe bătrani şi pe copii, pe toţi care sunt în războaie, în cutremure, incendii, inundații și secete, în arșița frigului, în suferinţă şi necazuri, în lipsuri şi dureri, -după mare mila Ta!  o metanie
    Iartă Doamne pe toţi vrăjmaşii, rău voitorii şi clevetitorii noştri, toţi cei caută să ne împileze şi să ne facă rău şi să aducă vină nedreaptă asupra noastră. Smereşte-i pe ei Doamne ca să cunoască că Tu eşti Apărătorul nostru (deşi suntem şi noi păcătoşi) şi ne păzeşte de răutatea lor!  o metanie
    Iartă Doamne păcatele părinţilor care ne-au născut(…), naşilor care ne-au botezat/cununat (…), finilor noștri, bunicilor, moșilor și strămoșilor noștri și a întregii noastre familii, învăţătorilor care ne-au învăţat carte, şi la toţi miluitorii, ajutătorii, găzduitorii şi la toţi binefăcătorii noştri, la tot neamul nostru cel creştinesc, căruia îi trebuie mila şi ajutorul Tău şi la cei vii şi la cei adormiți!  o metanie
    Iartă-i Doamne şi Părintelui meu duhovnic (…), păcatele, datoriile, obligaţiile şi orice făgăduinţă ce a făcut înaintea Ta, şi n-a putut-o îndeplini. Dăruieşte-i dezlegare şi iertare de orice greşeală. Primeşte-i osteneala ce face pentru noi, şi ascultă smeritele noastre rugăciuni, învrednicindu-ne de viaţă veşnică şi fericită, unde este lumina Ta! Amin.                  o metanie
    Iartă-i Doamne, pe toţi prietenii și cunoscuții cu care am viețuit și viețuiesc în lumea aceasta şi s-au smintit din cauza mea, cu care am adus hulă impotriva Duhului Sfant, am făcut păcate de moarte şi păcate strigătoare la cer şi pe cei vii şi pe ce între timp au adormit!  o metanie
    Iartă Doamne, păcatele la toţi adormiţii din neamurile noastre, bunicii, moşii şi strămoşii noştri, părinţii, fraţii şi surorile, cu tot neamul nostru cel adormitși pe cei pe care-i pomenesc în rugăciunile mele! (aici se pomenesc morţii…)o metanie
    Iartă Doamne, şi sufletele cele botezate în numele tău Prea Sfantă Treime, care au murit nepregatiți şi se află în iad, şi n-au fost vrăjmaşi ai Tăi, iar aici pe pămant nu au pe nimeni să se roage pentru ei, miluieşte-i Doamne, după mare mila Ta!  o metanie  
    sursa:http://cristiboss56.blogratuit.ro/

    Iata ca a sosit si POSTUL CRACIUNULUI…. Ce trebuie sa facem?


    “Iata ca a sosit si postul Craciunului, vreme de pocain­ta pentru pacatele proprii, de curatire a constiintei noastre. Pocainta ne deschide calea care duce la cer. Ce avem de facut?
    Pregateste-te de pocainta. Cerceteaza-ti constiinta in lumina poruncilor. Nu spune: „Am facut toate pacatele!” Nu este bine nici sa-ti atribui pacate pe care nu le-ai facut, dar nici sa le ascunzi pe cele pe care le-ai facut. Trebuie sa urasti pacatul pentru care te pocaiesti si sa nu-l mai faci.
    Ia seama ca si talharul intelept, care s-a pocait pe cruce, a rabdat totusi chinurile rastignirii cateva ceasuriStraduieste-te sa faci roade vrednice de pocainta; daca te pocaiesti de zgarcenie, manifesta generozitate; daca esti lacomconsuma mancaruri simple; dacaslujesti pantecelui, fii mai retinut la mancare; daca esti lenes, fii iubitor de munca; daca estmic de suflet, fii plin de barbatie; daca esti neglijent, fii grijuliu; daca esti invidios, fii iubitor; daca esti elegant, imbraca-te modest; daca ai citit carti lumesticiteste-le pe cele duhovnicesti, daca ai dansatbate metanii etc.
    La multi pocainta este doar pe buze. Le pare rau, plang, dar nu lucreaza binele. Pentru un pacat mai mare este nevoie de o pocainta mai mare, aratata prin fapte! Pacatele se spala cu lacrimi. Doi frati se pocaiau cu lacrimi. La unul dintre ei, pacatele s-au sters de tot, iar la celalalt doar in parte, din cauza ca erau pacate mult mai grele. Cei care se pocaiesc trebuie sa lectureze carti duhovnicesti, mai ales despre pocainta; sa afle cum sa discearna binele de rau, pentru ca necunostinta este tot un pacat.
    Cand te pregatesti de spovedanie nu te cerceta cu superficialitate, enumerand simplu pacatele, aminteste-ti cum ai gresit. Valoarea marturisirii nu consta doar in iertarea pacatelor, ci si in ajutorul lui Dumnezeu pentru a renunta la acele pacate. In post evita distractiile. Uita de televizor, de filme etc, nu te antrena in discutii fara rost. Concentreaza-ti atentia la propriile caderi, nimicindu-le prin marturisire. Renunta la podoabele exterioare. Taci,pazind intelepciunea. Asculta muzica duhovniceasca. Nu mustra pe nimeni, ci, dimpotriva, bucura-te si rabda cand esti mustrat. Nimiceste mandria. Renunta sa bei cand esti in vizita la cineva. Defaimarea si judecarea aproapelui paraseste-le, vorbeste ce este de folos. Nu te rusina de credinta si nu te teme sa suferi pentru Dumnezeu. Nu te desfata de caldura si in baie, foloseste-te de ele doar cat este nevoie. Stai acasa. Nu te supara si nu supara pe nimeni. Nu refuza cand ti se adreseaza o rugaminte. Nu invidia. Educa-te doar pe tine, copiii si nepotii. Aminteste-ti de moarte si iubeste oamenii. Tine minte ca pocainta este intelegerea cu Dumnezeu pentru indreptarea vietii.
    Pacatele se uita. Cand uitam o carte folositoare, o luam si o recitim. Odata cu noua lectura, gasim in ea nu doar ce ne-a placut inainte, ci si multe lucruri noi, pe care nu le bagasem de seama la prima lectura. In acelasi fel, si marturisirea cu cainta trebuie innoita in memorie. Daca, dupa spovedanie, constiinta ta nu s-a linistit, trebuie sa implinesti canonul. Imbunatateste pregatirea pentru spovedanie: noteaza-ti in fiecare zi tot ceea ce iti nelinisteste constiinta. La spovedanie, citeste notitele parintelui tau duhovnicesc. Daca trebuie, el te va intreba in plus.Raspunde fara sa ascunzi ceva.
    Dupa spovedanie trebuie sa te lupti cu gandurile, care le indeamna la deprinderile rele. Tine minte: pacatul repetat distruge spovedania! Orice pacat cere pedeapsa ispasitoa­re. Pentru pacatul nemarturisit, omul este chinuit de demon si aici, pe pamantDe aceea, nu tine pacatul in inima nici o zi, nici un ceas. El te lipseste de indraznirea in rugaciune. Rabda suferintele si neputintele daca este necesar. Dar este gresit si sa te ocupi cu pacatele tale mai mult decat cu cuge­tarea la Dumnezeu“.
    sursa:http://www.razbointrucuvant.ro/2012/11/15/postul-craciunului-spovedanie-pregatire-pocainta/

    Lacrimile unui batran

    Văzut-am ieri, în timpul Sfintei Liturghii, un bâtrânel, plângând, ce se ruga cu glas şoptit, în faţa lui Hristos şi aprindea o lumănare, 'naintea Sfintei Lui Icoane. 
    Nu ştiu de ce, sau cine m-a întors, ca să îl văd, fără ca el să şti
    e, dar ploaia gândurilor, parcă a pierit şi pe moment măcar, mi-am revenit ...în fire .
    Am înţeles atunci, ce dar preţios, sunt înaintea lui Hristos, vărsate din căinţa sau iubire, brăzdate pe obraz în jos, puţine lacrimi, pe un chip frumos, ce se ruga în taină, neştiut de nimeni, ... lui Hristos!


    - nu am înţelesc cuvintele pe care le rostea şi cred că ar fi fost de prisos să le înţeleg, dar ştiu cu certitudine, că lacrimile pe care le vărsa, nu era pentru sine ci pentru cineva bolnav,
    - strigătul lui tăcut, a fost atât de puternic încât a ajuns chiar şi pâna la mine şi mărturisesc că acest om minunat, fiu duhovnicesc, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, m-a făcut să conştientizez, mai mult ca oricând, cât de puţină şi săracă este rugăciunea mea.

    Cu dragoste, Părintele Ciprian!(
    Preot Ortodox la Parohia Homorod)

    duminică, 28 octombrie 2012

    Iarta!


    vineri, 19 octombrie 2012

    Când duhul meu


    Când suntem în stări de înalte binecuvântări duhovniceşti ca ale ucenicilor Domnului la Schimbarea Lui la Faţă de pe Muntele Taborului, desigur că am dori mereu şi mereu să rămânem 
    acolo, să ne facem acolo colibe şi să nu mai coborâm niciodată în văile îndurerate şi pline de frământări ale acestor preocupări de pe pământul acesta – multe dintre acestea fiind atât de deşarte – şi între care ne zbatem adeseori ca peştele pe uscat. Desigur că starea noastră pe Muntele Fericirilor sau în înălţimile rugăciunii, sau în ale marilor haruri, noi am vrea să nu se mai sfârşească niciodată. Dar, cât suntem încă în lumea aceasta, trebuie să coborâm iarăşi şi iarăşi în mijlocul semenilor noştri şi-n mijlocul datoriilor noastre, pentru ca, cu puterea pe care am primit-o când eram sus, să lucrăm pentru ajutorarea şi mântuirea celor care încă n-au ajuns să cunoască niciodată astfel de stări cum am gustat noi lângă Domnul nostru, între fraţii noştri şi-n mijlocul revărsărilor Sale de har. Şi numai după ce vom face totul pentru ca semenii noştri de-aici să afle şi ei ceva din bucuriile cereşti, numai după aceea vom putea ajunge pe totdeauna la fericirea veşnică lângă Domnul nostru Iisus, acolo de unde duhul nostru – legănat între cerurile iubirii, între ale cântării, între ale desfătărilor luminii şi bucuriilor veşnice – nu va mai trebui să se întoarcă iarăşi niciodată aici unde am gustat atât de adesea şi-atât de amar din suferinţa, din deznădejdea, din singurătatea şi din durerile acestei lumi.
    Să ne facem, deci, scumpii mei fraţi şi surori, să ne facem cu toţii deplin şi fiecare datoria cât încă suntem pribegind prin lumea aceasta spre locul fericit din ceruri, unde suntem aşteptaţi şi unde vom primi o slobodă intrare numai după ce vom fi împlinit întocmai şi deplin faptele bune pentru care ne-a trimis Tatăl nostru cel Ceresc aici, în viaţa şi-n lumea aceasta. Cu puterea pe care-o primim în stările fericite, să ne rugăm Domnului să ne ajute ca să le răbdăm şi pe cele grele; şi cu lumina pe care-o primim pe munţii fericirilor să umblăm prin valea umbrei morţii, până ce vom ajunge pe totdeauna şi cu toţii în Ierusalimul cel dorit şi ceresc, în Patria noastră scumpă şi dulce care va fi cetatea bucuriilor noastre veşnice, lângă Domnul nostru şi lângă toţi cei iubiţi ai noştri. Amin.

    Când duhul meu se leagănă-ntre ceruri
    şi gândul meu se-nchină-ntre iubiri,
    şi graiul meu Te laudă-ntre lacrimi
    – de ce-mi sfârşesc aceste străluciri?

    De ce-ntorc iar spre câte-mi sunt străine
    din noru-Ţi luminos şi-nsingurat,
    de ce mă-ntorc de unde-s doar cu Tine
    şi unde n-am nimic de întrebat?

    De ce-mi sfârşeşte clipa strălucită,
    de ce se frânge-al inimii sfânt zbor,
    de ce cobor spre teama de ispită,
    de ce nu merg în sus de pe Tabor?

    …O, până când îmi vor sfârşi lucrarea
    ce tot mai sfântă vreau să Ţi-o închin,
    fă-mi tot mai sus şi tot mai lungă starea
    din care n-aş mai vrea să mai revin!

    Iar saltul când, Iisus, îmi vei desparte
    cântarea mea de trupu-n care-o sui
    mi-l fă uşor – ea-mi zboare fără moarte,
    iar el, nu ştiu…, ci doar să-l simt că nu-i…
    Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»

    joi, 18 octombrie 2012

    De ce?



    - De ce în general, bisericile au ferestrele înguste şi înalte, iar geamurile sunt din sticlă mată?

    Pentru că Esenţialul îl găsim în Biserică, nu în afara ei.
    Pentru că la rugăciune trebuie să ne adunăm mintea nu să o risipim cu privelişti
     şi gânduri lumeşti.
    Pentru că frumuseţea unei Biserici nu este dată de aşezarea ei într-un peisaj mirific de care ochiul se bucură privind prin fereastră ci de oamenii frumoşi sufleteşte, care se adună la rugăciune în ea:
    **********************************************
    - De ce preotul îmbrăcându-se la slujbe cu veşminte scumpe propovăduieşte smerenia şi modestia? Nu există un dezacord între ceea ce face şi ceea ce spune?

    Veşmintele pe care le îmbracă preotul când slujeşte, nu sunt ale lui ci ale Bisericii, iar Biserica este a lui Dumnezeu.
    Dacă ar fi ale lui le-ar folosi tot timpul, nu numai în Biserică.
    În popor conştiinţă acestui lucru se manifestă atunci când oamenii se ating uşor de veşmintele preoţeşti, precum oarecând, femeia cu scurgere de sânge s-a atins de Veşmintele lui Hristos.
    Credincioşii ortodocsi ştiu că preotul nu poartă o haină oarecare, ci una “sfinţită”, adică închinată slujirii lui Dumnezeu.
    Hainele preotului sunt cele purtate pe sub veşminte şi în viaţa de zi cu zi. Dacă acele sunt foarte scumpe atunci putem vorbi de un dezacord între ce spune şi învaţă şi ceea ce face el însuşi.
    ************************************************

    - De ce trebuie neapărat să mergem la Biserică şi nu e suficient să ne rugăm acasă?

    Biserica este ridicată spre Slava lui Dumnezeu, este locul despre care Mântuitorul a spus: „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.”(Matei 18, 20).
    Mergem la Biserică pentru că acolo putem sta la Masa lui Dumnezeu, precum oarecând Sfinţii Apostoli, în Joia Mare la Cina cea de Taină. În toate Bisericile răsună chemarea: „Cu Frică de Dumnezeu cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi” pentru că: „Bine este cuvântat cel ce vine întru Numele Domnului, Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă”. Iar cel ce se apropie, pregătit fiind, primeşte Odorul Cel Nepreţuit: Sfâna Euharistie!
    Ce poate fi mai minunat decât aceasta?

    Cum putem spune că-l iubim pe Dumnezeu dacă îi ignorăm pe casnicii Săi (Efeseni 2,19), adică pe sfinţi?
    Cum putem spune că-L iubim pe Dumnezeu dacă nu mergem în Casa Lui (Ioan 14,2).
    Ce fiu bun şi ascultător uită de Casa Părintească?
    Ce este Biserica pentru noi, dacă nu "Acasa"?

    Ne dorim ca Dumnezeu să vină în casa noastră, în familia noastră, în inima noastră, dar a merge şi noi, la rândul nostru în Casa Lui ni se pare neesenţial sau prea obositor.
    Mântuitorul împreună Maica Sa şi Dreptul Iosif au călătorit cu bucurie câteva zile până la Ierusalim pentru a se închina la Templul zidit acolo, iar nouă astăzi ni se pare foarte obositor un drum de 10 minute până la Biserică, iar slujba lungă şi plictisitoare.

    Trebuie să ne rugăm în tot timpul şi în tot locul, dar mai ales în Biserică, iar prezenţa noastră la Sfintele Slujbe este o mărturisire a credinţei noastre, răsplătită din belşug cu „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi Împărtăşirea Duhului Sfânt” ce se revarsă peste toţi care „cu credinţă cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră de se roagă”!

    Cu dragoste Părintele Ciprian!

    http://www.facebook.com/parintele.ciprian

    10 porunci pentru soţiile ortodoxe


    * 1. Nu încerca să fii un dascăl pentru soţul tău. Cea mai bună cale de a-l schimba este să îl iubeşti ca pe tine însăţi şi să îl respecţi.
    * 2. Căsnicia este o taină constantă dar minunată, care ne ajută să ne descoperim adevăratul eu, lumea sufletului partenerului nostru, şi să îl cunoaştem pe Dumnezeu în biserica căminului nostru.
    * 3. Acceptă-ţi soţul aşa cum este el, cu slăbiciunile şi particularităţile lui, şi nu aşa cum ai vrea tu să fie. Familia este un teren în care ne antrenăm sufletele şi un pridvor de intrare în Rai.
    * 4. Încearcă să îţi înţelegi soţul. Nu uita că bărbatul gândeşte cu o logică pură, în timp ce femeia gândeşte sentimental, cu inima.
    * 5. Nu încerca să îţi impui punctul de vedere şi să îţi corectezi soţul. Luptă-te mai bine să te corectezi pe tine însăţi. „Dragostea trăieşte prin armonizarea contrariilor şi prin iertare." Nu te enerva.
    * 6. Cu credinţă, răbdare şi dragoste, toate greutăţile vieţii sunt biruite.
    * 7. Cel mai mare duşman al vieţii de familie este egocentrismul. Nu te va salva atacul asupra soţului, ci mai degrabă atacul asupra propriului egocentrism.
    * 8. Cel mai bun exemplu pentru copii este ca tatăl să o iubească pe mama, mama pe tata, iar copiii să îi vadă pe amândoi rugându-se şi mergând la biserică.
    * 9. Secretul păcii din familie este să fii capabil să ierţi, să iubeşti şi să respecţi.
    * 10. Căsătoria este „o mare Taină", care începe în Biserică şi se reînnoieşte prin Spovedanie, prin Sfânta Liturghie şi toate celelalte Taine ale Bisericii Ortodoxe şi ale credinţei trăitoare.

    miercuri, 17 octombrie 2012

    4 porunci pentru soțul ortodox


    Fii tandru!
    Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă, ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui.

    Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost alături atâţia ani!”, ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor. Însă epitrahilul Sfintei Spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea, soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.
    N-o mustra faţă de alţii!
    Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude. Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.
    Nu-i ascunde nimic!
    Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume la soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet. Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie; ci seara, în camera voastră, când veţi fi singuri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi blândeţe îi va părea rău, va plânge şi îşi va cere iertare. Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti.
    Rugaţi-vă, spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă împreună!
    Aşadar, pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi împreună Pavecerniţa. E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se împărtăşească la aceeaşi Sf. Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.
    Părintele Efrem Vatopedinul

    luni, 15 octombrie 2012

    Ca o oaie mută şi fără de glas


    „Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa, ca un miel spre junghiere S‑a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa“ (Isaia 53, 7).
    În capitolul 53, versetul 7 de la Isaia, Mântuitorul, în suferinţele şi pătimirea Sa, este asemănat cu o oaie ce stă mută înaintea celui ce o tunde şi nu-şi deschide gura sa.
    Asemănarea Mântuitorului cu oaia este plină de învăţătură pentru noi.
    Întâi şi întâi, această asemănare ne îndeamnă stăruitor să ne gândim la răbdarea Mântuitorului. Răbdarea Prea Scumpului nostru Mântuitor este arătată în chipul oii care stă mută înaintea tunzătorului ei.
    Domnul a fost adus în faţa „tunzătorilor“ şi a stat liniştit ca o oaie. N-a grăit nimic. Cât de răbdător a fost Domnul în faţa lui Pilat, în faţa lui Irod, în faţa lui Caiafa, în faţa crucii şi pe cruce! Nici o evanghelie nu ne spune că ar fi scos vreun strigăt de nerăbdare când suferea cumplit din pricina răutăţii omeneşti.
    Pilat îi zise: „Nu răspunzi nimic? Uite ce grăiesc osânditorii Tăi…“
    Dar Domnul nu răspunde… El rabdă şi tace până la sfârşit.
    În faţa acuzatorilor şi duşmanilor, Domnul a stat „ca o oaie mută şi fără de glas“. El n-a învinuit pe nici unul dintre ei de cruzime şi nedreptate. Ei Îl hulesc – El tace. Ei ridică martori mincinoşi – El nu răspunde.
    Măcar când L-au scuipat, trebuia să vorbească (după judecata noastră). Dar El a tăcut.
    Însă nu. El tace, ca şi când n-ar auzi înjurăturile ­­lor. El nu Se plânge în faţa Tatălui Său.
    El n-avea decât să-Şi ridice ochii spre cer şi legiuni de îngeri ar fi alungat pe cruzii soldaţi plătiţi cu bani; o rază din aripa unui serafim – şi Irod ar fi fost mâncat de viermi şi Pilat, judecătorul cel nedrept, predat morţii.
    Dealul crucii putea să devină o gură de vulcan, spre a înghiţi întreagă mulţimea care stătea în jurul Lui, batjocorindu-L şi luându-L în râs.
    Însă nu. Aici n-a fost arătarea puterii Lui, ci arătarea răbdării Lui.



    “Toată Scriptura de Dumnezeu este insuflată (II Tim 3, 16)”


    Autorul Sfintei Scripturi este Dumnezeu Însuşi. Dumnezeirea a scris această Carte prin insuflare, prin inspiraţie; Duhul Sfânt a inspirat pe scriitorii Bibliei, adică i-a însufleţit şi le-a dat în gând să scrie adevărul cel veşnic şi descoperirea lui Dumnezeu.
    Toate cele Trei Persoane din Sfânta Treime au lucrat la scrierea Sfintei Scripturi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl şi Duhul Sfânt au lucrat prin inspiraţie, iar Fiul “a lămurit Scripturile”, coborându-Se în chip văzut pe pământ. Scripturile sunt pline de dovezi despre inspiraţia lor divină. În atâtea şi atâtea locuri se spune prin Vechiul Testament că Dumnezeu a dat ordin să se scrie cuvintele şi poruncile Lui.  ”Şi a zis Domnul către Moise:  Scrie lucrul acesta în Carte, ca să se păstreze aducerea-aminte; scrie cuvintele acestea, căci pe temeiul lor închei legământ cu tine şi Israel” (Ieşire 17, 14 şi 34, 27).
    “Du-te acum – a zis Domnul către Isaia proorocul – şi scrie aceste lucruri şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi ca o mărturie în veci de veci” (Isaia 30, 8). “Ia-ţi hârtie de carte – a zis Dumnezeu către proorocul – şi scrie pe ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus ţie cu privire la Israel şi cu privire la toate neamurile din ziua în care ţi-am vorbit, până astăzi (Ieremia 36, 2).
    În Apocalipsa, Dumnezeu a strigat de 14 ori pe Ioan evanghelistul, zicându-i: “Scrie cele ce vezi!”; “scrie în carte cele ce vezi!” (Apocalipsa cap. 1, 11).
    Tot atât de mult se poate adeveri cu citate din Biblie şi lucrarea Duhului Sfânt: “Duhul Domnului vorbeşte prin mine – zicea David proorocul – şi Cuvântul Lui este pe buza mea” (II Samuel 23, 2). “Căci nici o proorocie – zice Ap. Pavel – n-a fost făcută prin voia oamenilor, ci purtaţi fiind de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu” (II Petru 1, 21). “Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea spre dreptate, ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul bun şi desăvârşit” (II Timotei 3, 16-17).
    Iată tot atâtea dovezi care spun răspicat că Biblia este o Carte a lui Dumnezeu; o Carte pe care a scris-o Însuşi Dumnezeu. Ce lucru măreţ este acesta! Ce veste minunată este aceasta, să ai o Carte în care Dumnezeirea a scris tainele cerului şi tainele sufletului! Să ai o Carte pe care Dumnezeu ţi-a scris-o ţie, dragă cititorule, ca să afli răspuns la toate întrebările şi suspinările sufletului tău; să afli în ea tocmai ceea ce caută sufletul tău.
    Voi spune şi aici: vai, ce lucru dureros este un creştin ştiutor de carte care n-are această Carte a lui Dumnezeu şi nu citeşte în ea!
    Biblia este o Carte insuflată de Dumnezeu; o Carte a Dumnezeirii. Biblia – spune un învăţat creştin – este un deget al Dumnezeirii, care s-a plecat din cer şi a scris pe pământ; a scris o Carte minunată care va rămâne până la sfârşitul veacurilor. De aici, puterea ei, trăinicia ei, veşnicia ei.
    Nimic nu se poate asemăna cu Scriptura. Luaţi, spre pildă, o scrisoare omenească de aceeaşi dată cu Biblia. Ce mai găseşti într-o carte scrisă acum trei mii de ani? O rămăşiţă ciudată din vechime, un document mucegăit, bun de păstrat în muzeu, neavând nici o legătură cu noi, cu lumea de azi şi cu starea de lucruri de azi.
    Biblia, dimpotrivă, este Cartea zilei de azi. Este Cartea lui Dumnezeu, descoperirea Lui desăvârşită. Este glasul Lui vorbind fiecăruia dintre noi. Este Cartea pentru fiecare veac, pentru fiecare vârstă, pentru fiecare climă, pentru fiecare om, pentru fiecare stare socială: de sus, de jos, bogat, sărac, învăţat, neînvăţat, bătrân, tânăr; cu un cuvânt, pentru oricine. Vorbeşte într-o limbă aşa de simplă, că şi un copil o poate pricepe; şi totuşi aşa de adânc, încât şi mintea cea mai uriaşă n-o poate pătrunde.
    Mai mult, ea vorbeşte de-a dreptul inimii; atinge cele mai sensibile corzi ale ei şi ale fiinţei noastre sufleteşti. Se coboară până la cele mai ascunse rădăcini de cugetare şi simţire ale sufletului; ne judecă în totul-totului. Ea se potriveşte tot aşa de bine cu viaţa şi deprinderile veacului nostru, ca şi atunci când s-a scris. Viaţa marilor oraşe de astăzi se oglindeşte tot aşa de bine în paginile ei sfinte, ca odinioară Tirul şi Babilonul.
    Cerul şi pământul vor trece, dar Biblia nu, pentru că în ea este Cuvântul lui Dumnezeu.

    joi, 11 octombrie 2012

    Dragoste neconditionata

    Dragoste neconditionata 

    Proprietarul unui magazin batea un ultim cui pentru a fixa o mica bucata de lemn în dreptul usii de la intrare: "Catelusi de vânzare". Si cum astfel de anunturi au darul sa trezeasca foarte usor curiozitatea copiilor, nu dupa multa vreme, în magazin intra un baietel. 

    - Cât costa un catelus? - îl întreba baietelul pe vânzator. 
    - Depinde, raspunse acesta, între 30 si 50 de dolari. 
    Baietelul baga mâna în buzunar si scoase ceva maruntis. 
    - Am doi dolari si jumatate. Îmi dati voie sa-i vad? 

    Vânzatorul zâmbi întelegator si fluiera scurt. De dupa tejghea aparu Lady, îndreptându-se grabita spre stapânul ei, urmata fiind de cinci catelusi. Unul dintre ei ramase mult în urma. Baietelul observa imediat ca puiul avea un handicap la una dintre labutele posterioare. 

    - Ce are catelusul? - se interesa el la vânzator. 
    Barbatul îi spuse ca dupa afirmatiile veterinarului, catelusul avea o malformatie din nastere si avea sa schiopateze toata viata. 

    - Pe asta vreau sa-l cumpar! - exclama baietelul. 
    - Nu, nu trebuie sa-l cumperi. Daca într-adevar vrei sa-l iei, ti-l dau pe gratis. 

    Baietelul se întrista, îl privi pe vânzator drept în ochi si spuse clar si raspicat: 

    Nu vreau sa mi-l dati pe gratis! E la fel de valoros ca oricare dintre fratii lui si va voi plati integral pentru el. Va voi da acum doi dolari si jumatate si câte 50 de centi în fiecare luna pâna voi reusi sa-l achit

    Barbatul insista: 

    - Nu pot sa cred ca vrei sa-l cumperi! Niciodata nu va fi în stare sa alerge, sa sara si sa se joace la fel ca ceilalti catelusi. 

    Baietelul se apleca si-si sufleca pantalonii, lasând sa se vada un dispozitiv metalic care-i sustinea piciorul stâng. 

    - Domnule, nici eu nu prea pot sa alerg, iar catelusul acesta are nevoie de cineva care sa-l înteleaga. 

    Stapânul catelusilor îsi musca buza inferioara, încercând sa-si stapâneasca lacrimile. 

    - Fiule, ma rog si sper ca fiecare dintre acesti catelusi sa aiba parte de un stapân ca tine. 



    În viata nu conteaza CINE esti, ci conteaza daca cineva te apreciaza pentru CEEA CE esti, acceptându-te asa cum esti si iubindu-te neconditionat. 

    sursa

    Comorile care rămân veşnic

    Comorile care rămân veşnic 

    1. La capătul timpului nu ne mai rămân decât amintirile scumpe, jertfele iubirii şi mulţumirea binefacerilor; pe toate celelalte le pierdem sau le uităm pe totdeauna. 

    2. Iubire, numai tu afli totdeauna ceva să lauzi, ceva să dai, ceva să mângâi, ceva să înfrumuseţezi, ceva să dezvinovăţeşti, ceva să înalţi. Iubire, numai tu poţi ceea ce nimeni altcineva nu poate, ştii ceea ce nimeni altcineva nu ştie, ierţi ceea ce nimeni altcineva nu poate ierta şi birui ceea ce nici o altă putere din lume nu poate birui. 

    3. Nu te uita niciodată înapoi decât pentru a şti să vezi mai bine înaintea ta, nu te odihni niciodată decât pentru a-ţi relua şi mai harnic munca ta şi nu te opri decât pentru a te arunca şi mai cu avânt înainte. Până ce vei ajunge la Ţinta fericită a mântuirii tale. Atunci să stai. 

    4. Doamne Iisuse, Soţul şi Mântuitorul Scump al inimii mele, binecuvântată este Taina cerească ce ne-a unit, făcându-ne pentru totdeauna unul: Butuc şi mlădiţă, Trunchi şi ram, astfel că rădăcinile noastre se împletesc sub pământ, iar mugurii noştri sub cer. 
    Seva Ta se ridică în roadele mele, iar respiraţia rugăciunii mele se coboară în inima Ta. Binecuvântare veşnică Tainei care a făcut această desăvârşită părtăşie! 

    5. Să nu regreţi niciodată bunele hotărâri, oricât de repede le-ai luat aici, chiar când ele cer un preţ greu. Greul lor trece, dar bunele hotărâri care te-au dus la făptuirea binelui rămân asigurări spre o răsplată netre­cătoare. 

    6. Regăseşte mereu puterea de a duce la îndeplinire orice hotărâre bună pe care ai luat-o fără să te laşi niciodată oprit de piedici, descurajat de potrivnici, ori doborât de nereuşită. 
    Nu te opri decât atunci când ai reuşit să închei bine un lucru pe care l-ai început şi bucură-te totdeauna în faţa lui Dumnezeu, spre a-I face şi Lui bucurie… Fii fericit cu Domnul numai atunci când El este fericit cu tine. 

    7. Noi, cei care ne-am predat în Mâna Domnului via­ţa, nu mai suntem nici în mâinile sorţii, nici în ale oamenilor, nici în ale vrăjmaşilor noştri, ci suntem pentru totdeauna în Mâinile bune şi puternice ale iubirii lui Dumnezeu. 
    Şi soarta, şi oamenii, şi vrăjmaşii noştri sunt în Mâinile Lui. Nimeni şi nimic nu ne mai poate face nici un rău cât rămânem în aceste Mâini dumnezeieşti. 

    8. Conştiinţa este în noi Sfânta Sfintelor din templul nostru duhovnicesc, sanctuarul nostru cel tainic, locul nostru sfânt în care nu trebuie să lăsăm să pătrundă nimic necurat, niciodată. Conştiinţa noastră trebuie să ne fie nouă altarul pe care să nu-l spurce nimic, respiraţia care să nu fie sugrumată niciodată, clopotul pe care să nu-l poată da nimeni jos din turnul cel înalt al personalităţii noastre. 
    De înştiinţările ei totdeauna să ascultăm! 

    9. Biserica este Mireasa cea curată a lui Hristos. Nimeni nu trebuie s-o logodească cu alt soţ. 
    Nici să o robească altui stăpân, nici să o supună altui împărat. 
    El trebuie să fie Soţul ei, Stăpânul ei, Împăratul ei. Nimeni nu trebuie să uite că ea a promis: Eu sunt a Prea­iubitului meu, întreagă şi pe totdeauna (Cânt. Cânt. 7, 10). 
    Cine strică dragostea asta va fi blestemat pe veci. 

    10. Pentru un credincios adevărat, care este fiul cerului, moar­tea este ceea ce era pentru el în copilărie poarta casei părinteşti. Pe uliţă, mergând spre casă, erau câini, erau ţigani răi, erau primejdii care îl puteau ajunge până la poartă. 
    Dar, o dată ajuns, ce fericită era pentru el poarta casei! Intrat pe ea, el era scăpat de orice primejdie. 
    Tot aşa vom fi după ce vom trece de poarta morţii, în Casa noastră fericită şi ocrotitoare. 

    11. Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu. Şi încălţămintea ta de aur. Şi urma ta prin rouă. 
    Lumina urmelor tale s-o laşi numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată. Numai urmele lui Iisus să le cauţi. 
    Ale nimănui altcuiva. 

    12. Hristos are numai fii unici. Nu are nici măcar doi la fel. 
    Fiecare e frumos, dar fiecare este altfel decât ceilalţi. Toate operele lui Dumnezeu sunt numai exemplare originale, fără còpii, nici una nu este o copie a alteia. Într‑un codru întreg nu sunt două frunze absolut la fel. Într-un câmp de iarbă sau de flori, nu sunt două fire absolut la fel. 
    Aşa sunt copiii lui Dumnezeu, aşa sunt operele Celui desăvârşit şi unic. 

    13. O, Mama dulce şi Sfântă a Domnului Iisus! 
    Cum îi va fi legat ea degetul sau picioruşul împuns sau rănit la lucru sau la joacă… 
    Cum Îl va fi sărutat să-I treacă durerea şi cum Îi va fi şters ea cu dragoste lacrimile când plângea… 
    Când va fi căzut alergând, cum Îl va fi ridicat de cu drag, spălându-I cămăşuţa şi mângâindu-I locul lovit… 
    Cum va fi vegheat nopţile la căpătâiul Lui bolnav şi cum va fi tremurat ea de teamă pentru El, ca mama cu un Singur Copil Preasfânt şi drag! 
    Ca mama căreia îi era încredinţat să crească pe Fiul lui Dumnezeu. Şi căreia, pentru a avea de El atâta grijă câtă trebuia, i-a fost dat ca Fiu al ei. 
    O, Dumnezeule Slăvit, cum ai binecuvântat-o Tu! 
    O, arhanghel slăvit, cum te-ai închinat tu înaintea ei! 
    O, om nesocotit care nu vorbeşti cu un respect sfânt despre ea, şi nu-i dai plecăciunea cuvenită ce osândit vei fi! 

    14. Binecuvântate să fiţi voi, bucurii ale noastre cu Iisus Domnul nostru, şi voi, suferinţe ale noastre cu El! Acum mi se pare că n-a fost nimic pământesc în voi în toate, ci numai un vis fericit, numai o sărbătoare de primăvară, numai o cunună cerească. 
    O, dulce Iisuse scump, ce fericire că Te-am cunoscut!

    sursa:Traian Dorz

    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More