„Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa, ca un miel spre junghiere S‑a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa“ (Isaia 53, 7).
În capitolul 53, versetul 7 de la Isaia, Mântuitorul, în suferinţele şi pătimirea Sa, este asemănat cu o oaie ce stă mută înaintea celui ce o tunde şi nu-şi deschide gura sa.
Asemănarea Mântuitorului cu oaia este plină de învăţătură pentru noi.
Întâi şi întâi, această asemănare ne îndeamnă stăruitor să ne gândim la răbdarea Mântuitorului. Răbdarea Prea Scumpului nostru Mântuitor este arătată în chipul oii care stă mută înaintea tunzătorului ei.
Domnul a fost adus în faţa „tunzătorilor“ şi a stat liniştit ca o oaie. N-a grăit nimic. Cât de răbdător a fost Domnul în faţa lui Pilat, în faţa lui Irod, în faţa lui Caiafa, în faţa crucii şi pe cruce! Nici o evanghelie nu ne spune că ar fi scos vreun strigăt de nerăbdare când suferea cumplit din pricina răutăţii omeneşti.
Pilat îi zise: „Nu răspunzi nimic? Uite ce grăiesc osânditorii Tăi…“
Dar Domnul nu răspunde… El rabdă şi tace până la sfârşit.
În faţa acuzatorilor şi duşmanilor, Domnul a stat „ca o oaie mută şi fără de glas“. El n-a învinuit pe nici unul dintre ei de cruzime şi nedreptate. Ei Îl hulesc – El tace. Ei ridică martori mincinoşi – El nu răspunde.
Măcar când L-au scuipat, trebuia să vorbească (după judecata noastră). Dar El a tăcut.
Însă nu. El tace, ca şi când n-ar auzi înjurăturile lor. El nu Se plânge în faţa Tatălui Său.
El n-avea decât să-Şi ridice ochii spre cer şi legiuni de îngeri ar fi alungat pe cruzii soldaţi plătiţi cu bani; o rază din aripa unui serafim – şi Irod ar fi fost mâncat de viermi şi Pilat, judecătorul cel nedrept, predat morţii.
Dealul crucii putea să devină o gură de vulcan, spre a înghiţi întreagă mulţimea care stătea în jurul Lui, batjocorindu-L şi luându-L în râs.
Însă nu. Aici n-a fost arătarea puterii Lui, ci arătarea răbdării Lui.
.jpg)
Postări
