Totdeauna Dumnezeu ajută, totdeauna ajunge la timp, dar vrea de la noi ... răbdare

“Vino, buna si iubita mea sora, vino si iarasi vom mangaia necazurile tale. Vino, si vom binecuvanta pe Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gurasi care rasuna in minte. Spunand: “Binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu numele cel sfant al Lui”.

Vezi cat de mult ne iubeste Domnul? Vezi cat suntem de fericiti noi, nevrednicii, pentru toate cate ne daruieste bunatatea Lui in fiecare zi? Dar inca ne asteapta ceasul acela al secerisului adevarat, al clipei aceieia fericite cand vom lasa cele de aici si vom pleca in cealalta patrie a noastra, cea intru totul adevarata, viata cea fericita, bucuria cea sigura, pentru a primi fiecare partea pe care ne-o daruieste Preadulcele Iisus Cel preadarnic.

O, bucurie! O, multumire! O, iubire a Parintelui ceresc! Sa ne curateasca de toate necuratiile, sa ne cinsteasca, sa ne imbogateasca, daruindu-ne bogatiile sale!Acolo, sora mea preabuna, nu mai exista cel ce nedreptateste, cel preaviclean; a disparut ravnirea si invidia. Acolo nu mai sunt patimi. Cei cu patimi au ramas la poarta. Prapastie mare este de o parte si de alta.

Dar, o, iubire preadulce a lui Hristos, ce lucru bun ai vazut la noi si ne-ai condus pe calea Ta cea dumnezeiasca! Bucura-te deci si veseleste-te, iubita mea sora, multumeste si da slava lui Dumnezeu, caci iata, se apropie ceasul. A sosit clipa ca peste putin sa auzim glasul acela binecuvantat: “Veniti la Mine”. Numai ce se vor inchide ochii acestia simtitori, se vor deschide ochii tainici ai sufletului; si ca din somn ne vom trezi in viata cealalta. Atunci vei vedea parinti, frati, rude. Atunci vei vedea ingeri, sfinti si pe Maica cea preafericita a tuturor, pe Preacurata Fecioara si Maica a lui Dumnezeu, pe care toti o strigam in fiecare clipa si careia, dupa Dumnezeu, ii datoram toate.

Cu cine sa vorbim mai intai, cine ne va imbratisa, pe cine vom saruta mai intai – toate preacurate, toate preafrumoase, toate sfinte! Cine, deci, asteptand toate acestea, nu va rabda orice necaz al vietii de aici?

Asadar, sora mea buna si iubita, priveste in urma viata ta, cerceteaza cu amanuntul cum ai petrecut-o. Adu-ti aminte de binefacerile nemarginite ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos si ale Preadulcei Sale Maici. Indura cu rabdare ispitele ce au sa mai vina.

Totdeauna Dumnezeu ajuta, totdeauna ajunge la timp, dar vrea de la noi rabdare. El aude de indata ce noi strigam, dar nu dupa cum crezi tu.

Tu crezi ca glasul tau nu a ajuns numaidecat la sfinti, la Maica Domnului, la Hristos. Dar, inainte chiar de a striga tu, sfintii s-au si repezit sa-ti ajute, cunoscand ca ii vei chema in ajutor si vei cere apararea lor cea de la Dumnezeu. Tu insa, nevazand dincolo de cele ce se vad si necunoscand ca Dumnezeu conduce lumea, vrei ca cererea ta sa se implineasca de indata, ca fulgerul. Nu este asa. Domnul cere de la tine rabdare. Vrea ca tu sa arati credinta ta. Nu este suficienta rugaciunea pe care o spune cineva ca un papagal. Trebuie ca iubirea sa fie impreuna lucratoare la cele pe care le contine rugaciunea, si apoi trebuie sa inveti sa astepti. Iata ca s-a implinit deja ceea ce ieri si alaltaieri ai dorit. Dar tu ai fost pagubita, pentru ca nu ai avut rabdare sa astepti. Ai fi castigat si pe unele si pe celelalte, si pe cele trecatoare si pe cele ceresti.

Acum te manii, te mahnesti si te necajesti, gandind ca Tatal ceresc intarzie sa-ti raspunda. Eu iti spun ca aceasta se va implini asa cum doresti – se va implini neaparat – dar este nevoie de rugaciune din tot sufletul si de asteptare. Si cand tu vei inceta sa-ti mai amintesti de ceea ce ai cerut, atunci iti va veni ca dar al rabdarii si al asteptarii tale.

Cand, rugandu-te si cerand de la Dumnezeu ceva, ajungi la deznadejde, atunci este aproape de tine implinirea cererii. Hristos vrea sa vindece vreo patima ascunsa din tine, de aceea amana implinirea cererii. Daca primesti mai repede decat te astepti tu, patima ta ramane nevindecata. Daca astepti, primesti si ceea ce ai cerut si vindecarea patimii. Si atunci te vei bucura cu bucurie mare si vei multumi cu caldura lui Dumnezeu, care pe toate le zideste cu intelepciune si le face spre folosul nostru. Nu ai nici un folos, deci, daca te mahnesti, daca te superi, daca spui cuvinte grele. Trebuie sa-ti inchizi gura. Nimeni sa nu inleleaga ce ai tu. Sa iasa abur pe ochi, nu pe nas. Sa nu oftezi, pentru a te usura, zice-se, ci sa te linistesti. Prin asteptare si indelunga-rabdare vei arde pe diavol.

Eu – martor imi este Domnul, Cel ce pierde pe toti cei care rostesc minciuni – mult m-am folosit din ceea ce iti spun acum. Atat de mari si grele erau ispitele incat credeam ca de durere o sa-mi iasa sufletul precum fumul pe horn. Si totusi, dupa ce trece incercarea, vine atata mangaiere, ca si cand ai fi in rai, fara trup. Te iubeste Hristos, te iubeste Maica Domnului, te lauda Sfintii, Ingerii se minuneaza de tine.

Vezi cate bunatati aduc ispitele si necazurile? Daca vrei sa vezi, sa gusti si tu iubirea lui Hristos, indura ceea ce vine asupra ta. Nu in ceea ce-ti place tie, ci in ceea ce vrea Domnul sa te incerce. Nimic din ceea ce facem noi de buna voie nu este atat de folositor cat este ceea ce ne trimite Domnul fara incuviintarea noastra. Dumnezeu vrea ca vrajmasul diavol sa lupte pe om lupta crancena, os peste os, sange peste sange. Atat incat sa se topeasca precum ceara la fata focului.

Atunci cand incercarea va trece, te vei umple de bucurie. Vei fi coplesita de jur imprejur de lumina stralucitoare si vei vedea taine pe care limba nu este cu putinta a le grai. Atunci vei dori cu sete sa vina iarasi ispitele, pentru ca ai cunoscut cat folos aduc.

Aceasta este calea adevarata, sora mea, si cel care iti scrie da marturie de adevar din propria lui experienta.

Indrazneste, deci, si intareste-te in Hristos Domnul, indurand tot ceea ce vine asupra ta, primind, impreuna cu durerea, pacea si harul lui Dumnezeu.

Pastreaza-ti sufletelul cu tarie, gandind ca schiopii si leprosii nu patrund la aceste bunuri. De aceea ne lasa ispitele Domnul, ca sa ne curatim de toate prejudecatile. Acestea sunt sapunul si lespedea pe care lovindu-ne intruna, ne albeste. Si hainele care sunt tari rezista si sunt de folos Mirelui. Cele care nu rezista loviturilor pe lespede se sfasie si sunt aruncate la cele nefolositoare.

De aceea este nevoie sa ne silim putin aici, pentru ca se apropie ceasul. Sa pastrezi scrisorile pe care ti le trimit, sa le ai atunci cand esti incercata de necazuri. Ma tem ca te voi lasa curand. Cu cat trece timpul, cu atat ma simt mai ingreuiat. Sunt ca un slabanog.

Nu am timp sa-ti scriu despre minunea pe care a facut-o cu mine Domnul pentru a indrepta o greseala de a mea din nestiinta. Vezi, deci, bunatatea cea multa a Domnului nostru? Vezi ca lucreaza si cu minuni, atunci cand grija Sa dumnezeiasca socoteste de cuviinta?

Omul se insala de multe ori din nestiinta sau pentru ca este atras de altii. Dar daca are sufletul deschis si bunavointa, nu-l lasa Domnul, ci in multe feluri il poate aduce la lumina. Acest lucru ma face sa devin tarana, cenusa, vierme al pamantului.

Mare cu adevarat este mila Domnului. Are dreptate Psalmistul cand spune: “Nu dupa faradelegile noastre ne-ai facut, Doamne, nici dupa pacatele noastre ne-ai rasplatit noua”.

De ce sa nu multumesti lui Dumnezeu? De ce sa cartesti? Daca eu iti scriu despre ispitele pe care le indur eu nu este posibil sa le rezisti. Si totusi, harul Domnului Hristos si al Preasfintei noastre Maici toate le topeste. Ai rabdare. Imparateasa si Maica lui Dumnezeu si Stapana tuturor nu ne lasa. Ea se roaga pentru noi“.

Gheron Iosif, Marturii din viata monahala, Editura Bizantina

Read More

FERICIŢI CEI CURAJOŞI CU INIMA

 Ne rugãm adeseori cu cuvintele din Psalmul 50, printre care sunt şi acestea: „Inimã curatã zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlãuntru ale mele”. Cuvintele acestea constituie o rugãciune când într-adevãr cerem ceva prin ele, şi nu sunt cuvinte de rugãciune, când le rostim ca pe o formulã, fãrã sã cerem ceva. Ca sã fie într-adevãr o rugãciune, curãţirea inimii trebuie sã fie o preocupare de toatã vremea a fiecãruia dintre noi. Dacã nu avem preocuparea aceasta, nu vom ajunge niciodatã la o inimã curatã, iar dacã suntem preocupaţi în toatã vremea de curãţirea inimii, vom avea fericirea pe care o spune Domnul Hristos în Predica de pe munte: „Fericiţi cei curaţi cu inima, cã aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).

          Prin inimã se înţelege partea cea mai lãuntricã a fiinţei omeneşti, nefiind vorba de inima de carne, ci de locul cel mai adânc al fiinţei noastre. Când cerem de la Dumnezeu sã ne dea „inimã curatã”, dorim de fapt sã se curãţeascã inima noastrã, fiinţa noastrã, în deplinãtate şi în adâncime.

          „Învãţaţi-vã de la Mine – a zis Domnul Hristos – cã sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi avea odihnã sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Sfântul Ioan Scãrarul, referindu-se la acest cuvânt al Domnului Hristos, atrage atenţia cã Domnul Hristos a zis „Învãţaţi-vã de la Mine”, deci nu de la lume, nu de la om şi nu din carte, ci „de la Mine”, de la lucrarea Mea cea din voi, „cã sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi avea odihnã sufletelor voastre” de patimile care vã rãzboiesc. Câtã vreme avem nemul-ţumiri, câtã vreme avem zbucium sufletesc, câtã vreme avem întinãciuni ale gândurilor, inima noastrã încã nu este curatã. Încã nu s-a împlinit rugãciunea „Inimã curatã zideşte întru mine, Dumnezeule”, încã nu suntem în situaţia de fi fericiţi de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, încã nu avem în simţirea noastrã conştiinţa legãturii cu Dumnezeu. A-L vedea pe Dumnezeu înseamnã a avea conştiinţa existenţei lui Dumnezeu, a avea conştiinţa legãturii cu Dumnezeu, a simţi prezenţa lui Dumnezeu în sufletul nostru şi a simţi prezenţa lui Dumnezeu în jurul nostru, în naturã, în oamenii cu care venim în legãturã. Or, aşa ceva se întâmplã numai cu aceia care au inimã curatã.

          Fiecare Sfântã Spovedanie are rostul de a ne curãţi prin eforturile pe care le facem de a ne recunoaşte pãcatele (şi nu numai pãcatele, ci şi deficienţele, greşelile şi tot ce ţine de nega-tivul fiinţei omeneşti) şi de a le ocoli. Rostul Sfintei Spovedanii este sã ne curãţeascã de pãcatele din trecut şi sã ne pregãteascã pentru a fi curaţi în viitor. Or, lucrul acesta se întâmplã cu adevãrat numai dacã suntem cu destulã seriozitate şi dacã ne silim sã nu repetãm cele pe care le-am fãcut în viaţa noastrã, iar dacã se întâmplã sã ajungem iarãşi la întinãciuni, sã cãutãm curãţirea sufletului.

          Ca ajutor pentru curãţirea inimii avem rugãciunea şi privegherea: „Privegheaţi şi vã rugaţi, ca sã nu intraţi în ispitã” (Matei 26, 41). Privegherea are înţeles de luare aminte, iar rugãciunea are înţeles de angajare în faţa lui Dumnezeu într-o strãdanie de a avea inimã curatã: „Inimã curatã zideşte întru mine, Dumnezeule” spunem noi în rugãciune şi, spunând cuvântul acesta, avem încredinţarea cã inima curatã este un dar de la Dumnezeu. Ne învrednicim de acest dar în mãsura în care ne rugãm şi ne silim, în mãsura în care avem priveghere, în mãsura în care cãutãm sã înlãturãm din sufletul nostru orice chip al rãutãţii, orice chip al întinãrii.

          Dacã, cu ajutorul lui Dumnezeu, reuşim sã ajungem la aceasta, ajungem la linişte sufleteascã, ajungem la conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în noi şi în jurul nostru, în naturã şi în oameni, şi atunci avem fericirea pe care ne spune Domnul Hristos cã o au cei care au inimã curatã, care Îl vãd pe Dumnezeu.

          Dumnezeu sã ne ajute ca prin inima curatã sã avem condiţia vederii Lui, amin.

sursa:http://www.manastireabrancoveanu.ro/downloads/cartit/t106.html

Read More

Maica Domnului ca exemplu pentru noi

Cucernice părinte, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, ca să fim cu adevărat cinstitori ai Maicii Domnului trebuie să o cunoaştem pe

Maica Domnului şi mai ales putem fi cinstitori ai Maicii Domnului când îi urmăm exemplul.

Read More

Femeia crestina: Nobila ei istorie. Pretioasele ei misiuni

I-ISTORIA EI NOBILA

Aceasta istorie începe în creatia sa, se urmeaza în caderea ei dureroasa, se termina cu o slava incomparabila în împacarea ei în Iisus Hristos.
Femeia la crearea ei. – Ceea ce trebuie sa fie ea, în ce rang o plaseaza Dumnezeu, ce prerogative îi confera ei Dumnezeu, ce drepturi îi pastreaza; Dumnezeu ne-o arata în actul sau creator.

1. Scopul crearii ei. – Sa urmam opera divina, mai bine decât în oricare alt studiu, ea ne va descoperi ideea divina în crearea femeii, în momentul în care îl creeaza Dumnezeu pe barbat, universul este format, împodobit stralucitor; este domeniul regelui pe care-l introduce Dumnezeu pentru a împarati aici. In acest domeniu imens a fost pastrata o resedinta regeasca, este raiul pamântesc. Viata curge din plin peste maluri lânga Adam; fiinte de tot felul au fost create pentru a sluji la nevoile sale sau pentru a contribui prin farmecul lor la fericirea sa.
Ori în sânul bogatiilor acestora, Adam este izolat.
Nici-o fiinta nu-i raspunde prin cunostinta si prin inima si se pare ca crearea sa ar fi ramas incompleta. “Si Dumnezeu zice: nu este bine ca omul sa fie singur”. Si el adauga în tainicul sfat al Persoanelor divine:“Sa facem ajutor pentru el ca sa fie asemenea lui”. Aceia sunt termenii hotarârii divine. “O sotie”, “un ajutor”; asa va fi femeia pentru barbat. Ea va fi farmecul existentei lui si ea îi va fi un ajutor. Ajutor de-o noblete egala si lasând deoparte în mod infinit ajutoarele pastrate de Dumnezeu în celelalte creaturi ale creatiei.
Acest farmec, pe care-l va afla omul în însotitoarea sa îi este închipuit în scena tainica din Eden. Dumnezeu îi trimite lui Adam deliciile extazului si în timpul acestui extaz el o scoate din Adam pe care-o va iubi “ca trup din trupul sau si os din oasele sale”.

2. Rangul ei, demnitatea ei, privilegiile ei, puterile ei. -Femeia nu-i este inferioara barbatului: crearea ei o demonstreaza în mod biruitor. Ca si pentru barbat este Treimea întreaga cea care se hotaraste, tine sfat si da hotarârea “sa facem”. Ea nu este formata dintr-o materie mai inferioara, ea este scoasa chiar din Adam însusi: si când o primeste Adam din mâinile lui Dumnezeu, devenind vazuta, dotat cu darul profetiei, el îi da nume adevarat, femeie; el o proclama “trup din trupul meu”, el vesteste ca pentru a o poseda va trebui ca omul sa renunte la fiintele cele mai dragi.
Femeia nu este sclava barbatului, ea împarte cu el sceptrul stapânirii, la amândoi le-a zis Dumnezeu “stapâniti” “vor stapâni”.

Femeia în caderea ei cea dureroasa. – Dureroasa este istoria acestei caderi si trei întâmplari o împlinesc. Noi o vedem pe femeie rând pe rând într-o greseala grea: Dumnezeu într-o dreapta dar milostiva pedepsire: pe barbat în abuzul dispretuit al sau de forta.

1. “Nu Adam este cel care s-a lasat înselat în raiul pamântesc, de înselaciunile diavolului, ci femeia”. Eva este cea care vorbeste în mod sacrileg cu Satana, care putin câte putin, încântata prin promisiuni înselatoare, ajunge la acest fapt de deplina mândrie si de revolta de a pretinde sa se substituie lui Dumnezeu! Aceasta greseala personala ea o accentueaza facându-l partas la ea si pe Adam; ea se foloseste spre el de partea pe care i-o face farmecul ei, de împaratia care-o are peste el frumusetea ei. Ea stapâneste barbatul pentru a-l antrena cu ea în cea mai nerusinata stricaciune.

2. Care va fi pedeapsa? Dumnezeu îi da una, totodata aspra si milostiva, dreapta însa temperata. Ea îsi pierde o parte din puterea sa de stapânire, din aceasta stapânire pe care ea n-a stiut s-o foloseasca decât pentru ruinarea comuna. Sceptrul ei se zdrobeste dupa ce n-a facut din el decât un complice pentru revolta sa.
Insa în pedepsire Dumnezeu cuprindea mai ales mila. Punând peste om povara de a stapâni, el o lua de pe umerii femeii. Cu cât sotia lui devenea mai slaba si mai dezarmata, cu atât mai mult omul trebuia s-o trateze cu delicatete si cu blândete, devenind ajutorul ei si facându-i-se ca un protector, ceea ce-i va aduce ei supunerea si serviciile: “Vei fi plecata catre barbatul tau, aceasta este scaparea ta; portul; ajutorul tau va fi el”.

3. Dumnezeu voia asa. Insa barbatul era creat liber. El putea sa abuzeze; el putea sa travesteasca si sa strice opera divina. El o face. Si istoria femeii nu mai este decât istoria unui lung si sângeros martiriu.

Femeia în împacarea ei în lisus Hristos. – 1. Lumea, dupa ce a degradat si a coborât femeia, îi arunca în fata dispreturile ei si o respinge. Lumea este mândra, fariseul Simon neaflând în fata lacrimilor Magdalenei decât mustrarile, acuzarile si insultele, însa Hristos este acolo. Se produce o revolutie imensa. Femeia sclava barbatului, prada patimilor lui, victima cruzimii lui, aceasta femeie este înaltata în mod maret de catre lisus Hristos, Omul-Dumnezeu. In Magdalena, Iisus Hristos reuneste lumea si veacurile, si de acum femeia va deveni un obiect de respect peste tot unde va patrunde Evanghelia si unde va împarati crestinismul. El a primit-o, el a curatat-o; ea a uns capul lui cu mir, si a stropit cu lacrimi picioarele lui cele sfinte. Si el în schimb îi confera cu nevinovatia redobândita, onorurile nespuse. Câta slava omeneasca sortita la uitare! Câte straluciri stinse pentru totdeauna! Si în lumea întreaga, dupa douazeci de secole, nu înceteaza sa rasune vestea despre femeia smerita.

2. La aceasta prima împacare lisus Hristos îi mai adauga una. Femeia dispretuita pâna la a nu mai fi decât o sclava, redevine în crestinism, ceea ce a facut-o crearea ei: “un ajutor asemenea”. Ea colaboreaza la faptele barbatului cele mai înalte si cele mai grele. lisus Hristos le face predicatori si apostoli, ele seamana Evanghelia, si în timpul întemeierii credintei, Sf. Pavel saluta în ele pe nobilele colaboratoare si neobositele ostenitoare.

3. In pagânism femeia a devenit prada venala a barbatului, si cum nimic n-o apara împotriva patimilor lui nestapânite si loviturile cruzimii lui, i-au venit dezonoruri peste dezonoruri, nefiind decât ca o negustoreasa pusa la taraba spre vânzare. Crestinismul îi construieste spitale; el o retrage în pustie, el o pune sub rânduielile religioase, la adapost de insultatori; singuratatile Iudeii si ale Egiptului au fost umplute cu ele, care au mers acolo cu miile, femeile pe care pocainta si evlavia le-au sfintit în actiunile lor.

4. Un tron de slava mult mai ridicat le este pastrat înca. Ele vor fi îmbracate cu purpura regeasca a martiriului; ele vor marturisi credinta lor în fata regilor si a puternicilor; Roma va auzi afirmatiile lor marete si puterea marelui imperiu se va zdrobi de puterea lor de neînvins.
Astfel revelate, astfel înnobilate, dobândind o demnitate noua si o putere noua, femeia n-a încetat sa împlineasca cele mai pretioase si cele mai diferite misiuni.

Il-PRETIOASELE EI MISIUNI

Pentru a aprecia diferitele ei misiuni, s-o consideram pe femeie rând pe rând: ca sotie, ca mama, ca stapâna a casei.

Ca sotie. – Sa nu uitam ca ea a fost data barbatului ca un “ajutor” ca siguranta. Si Dumnezeu a pregatit-o în mod minunat pentru acest rol. Mai întâi prin singuratate. Barbatului îi sunt atribuite viata publica cu luptele ei, pericolele ei, ranirile ei. Pe când barbatul pentru a veni în ajutorul tuturor se expune la furtunile cele mai înalte de pe mare, femeia se bucura în interiorul caminului ei de o pace continua. Daca ea iese de acolo o face numai pentru un moment scurt si datoriile ei o recheama în singuratatea sa protectoare. Cine nu o vede cât de favorabila este aceasta viata de calm si de siguranta, pentru dezvoltarea evlaviei si culturii virtutilor? Aceasta evlavie si aceste virtuti vor fi podoaba si în acelasi timp marele mijloc de a actiona al sotiei, împodobita de virtuti fermecatoare în simplitatea ei, iubirea ei, rabdarea ei, bucuria ei, ea îsi va asigura asupra sotului ei o stapânire binefacatoare. Când viata publica îl va tulbura, necaji, mânia, sau cazând în lasitate sau deznadejde, ea îl va reculege precum salveaza portul pe cei naufragiati. Ce putere are pentru bine ca si pentru rau, sotia sau virtuoasa sau lipsita de sfintenie! O femeie îl sustine pe Apostolul lui Hristos, o alta îl pierde pe Samson.

Ca mama. – Ca educatia copiilor este totdeauna opera mamei, este foarte usor a o dovedi si pe temeiuri solide ale ratiunii. Cât de putina alegere are tatal pentru aceasta misiune sfânta? Pe femeie totul o apropie de copii, singuratatea caminului, asemanarea naturii, delicatetea si stiinta, devotamentul si iubirea. Natura o desemneaza pentru aceasta misiune; însa Dumnezeu o desemneaza si mai puternic si mai clar înca.
Sa ascultam apostolul. El începe prin a-i face mamei aceasta promisiune mângâietoare ca ea se va mântui în nasterea ei: “Prin nasterea de fii”. Acolo unde pacatul a pus durerea si expierea, Dumnezeu socoteste demn sa puna harul si mântuirea. Insa apostolul ramâne la aceasta prima afirmatie? Este destul pentru o mama sa le dea fiilor ei o viata naturala? Nu desigur! “Daca-i va educa pe copii”. Iata prin excelenta opera mamei. Si cum este lucrul ei, Dumnezeu a pregatit-o pentru aceasta cu grija. Femeia pastreaza mai bine credinta si evlavia. Ea arata alaturi de copii aptitudini cu totul speciale. Calmul vietii sale din casa îi creeaza starile necesare. Totul o cheama la aceasta munca mare a primei educatii, de care va depinde pentru copil viata sa întreaga. Caci cum vom putea noi arata destul pretul acestei opere?
Acest pret se evalueaza cu diferite titluri. Prima educatie ni se ofera noua ca opera esentiala pentru mai multe motive. Primul este obligatia. Mai mult decât oricare altele parintii au datoria la aceasta. Al doilea este gravitatea urmarilor. Ce va ajunge copilul a carui educatie va fi neglijata? Vai! Acest suflet tânar devine un pamânt acoperit cu toate ravagiile. Al treilea este legea divina. Dumnezeu a legiferat asupra acestei materii grave. Si legile promulgate de El în Scripturile divine sunt legi obligatorii ale primului cap. Al patrulea este interesul chiar temporal al unei mame. Câte nenorociri îi pregatesc ei slabiciunile ei sau neglijenta sa! Câte lacrimi o va face sa verse acest fiu, pe care ea a neglijat sa-l ridice în credinta si în virtute.

Ca stapâna casei. – Unul îi este serviciul femeii ca sa împarta grija, sa pastreze cele spuse, sa grijeasca de lucrurile casei; caci spre aceasta a rânduit-o Dumnezeu, ca în aceste lucruri si în altele sa ne fie de ajutor. Caci viata noastra consta din doua lucruri, din lucruri private si publice; ei i-a atribuit Dumnezeu partea ei: grija femeii este sa grijeasca de lucrurile casei, a barbatului de negotul public, judecatile, armata, celelalte toate. Femeii îi este orânduita conducerea interioara. Daca ea se achita cu fidelitate de sarcina ei familia este prospera; daca o neglijeaza, este ruina ei.
De acolo se poate judeca, cât de nebune sunt aceste teorii care-i atribuie femeii lucrurile dinafara, ostenelile vietii publice. “O voi care totul rasturnati, lucrul diavolului este acesta, ca toate sa se confunde si sa se strice de la principiul lor începator, care a fost dat din natura de catre Dumnezeu. Femeilor Dumnezeu atât le-a dat sa pazeasca casa, barbatilor însa grija vietii publice; tu capule te transformi în picioare si picioarele în cap”.

Sfântul Ioan Gură de Aur

sursa:http://cadelnita.blogspot.it/2011/05/femeia-crestina-nobila-ei-istorie.html

Read More

IUBIREA

IUBIREA..."Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră
un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte
grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să
se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până
să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la
fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd
despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă. În aşteptarea
medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică
conversaţie.
Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu
preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii... Îmi
răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum
face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.
Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi
povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de
mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia
putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana, dar
batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este
el...
Şi-atunci îl întreb mirată: "Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi
micul dejun împreună?". Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi
răspunde:
"E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea".
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la
bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi.
Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: "Asta este
dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!... Căci, în fond,
aşa este dragostea adevărată ...nu neapărat fizică şi nici romantică în
mod ideal.
Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce
va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat."

SURSA:Julia Ziav http://www.facebook.com/photo.php?fbid=458618234174045&set=a.155249294510942.25858.155049277864277&type=1&theater

Read More

Viata la tara

Viaţa la ţară are un farmec aparte. Nu este deloc uşoară, dar te captivează şi te odihneşte prin truda ei de fiecare zi, aducând bucurii simple şi curate în sufletul celui ce doreşte linişte.

La 23 de ani, prin îngăduinţa Bunului Dumnezeu 

am lăsat oraşul cu toată agitaţia lui şi am venit la ţară. Zece ani au trecut de atunci, dar sincer vă spun nu regret nimic, … poate doar faptul că timpul trece atât de repede. Dar, mai bine să povestesc cum am ajuns aici:

Nu este un secret faptul că facultaţiile de teologie din ţară scot mai mulţi absolvenţi decât este necesar, aşa că pentru un tânăr preot şi familia lui, o parohie de ţară este mai întotdeauna un prim popas.
Aşa s-a întamplat şi cu mine: căutând pe listele Episcopiei, am găsit localitatea Homorod (nu am auzit în viaţa mea despre acest sat) şi împreună cu preoteasa am zis:

Să mergem!

Degeaba a încercat părintele consilier să mă convingă să mă mai gândesc, să mai aştept, eu: … Nu şi Nu! Vreau la Homorod! …
Ca să înţeleg mai bine, unde vreau să mă duc, l-a sunat pe protopopul de Oraştie de atunci şi l-a întrebat, cu mine de faţa:
- Cum este la Homorod, ce este pe acolo?
- Ce să fie … mistreţi …!
„Mistreţi” … hmmmm … Doamne, ce să fac?
- Părinte consilier, eu mă duc acolo!
- Mă eşti sigur?
- Da!

… şi am plecat … La Homord …

Bine, bine, la Homorod, dar unde e Homorodul?
E, trebuie să-l găsim noi, o fi el pe undeva, … probabil pe lângă o pădure … că de, acolo sunt mistreţi … şi nădăjduiesc eu: şi oameni!
Ajungând acasă, intru cu preoteasa pe internet, dăm un „search” pe Google şi … ce să vezi? … nimic (era în anul 2003). Găsim cu chiu cu vai un Homorod, dar altul, nu cel de Hunedoara. Căutăm pe hărţi dar … nu apare … era prea mic şi neînsemnat.
Asta e, cu Dumnezeu înainte!

Homorodul

Găsesc un coleg care ştia unde este satul, dar nu îl vizitase niciodată.
Ce să mai stăm pe gânduri hai… Să mergem!
Pe drum, la câţiva km de sat pe dreapta ne întâmpină … O groapă de gunoi (foarte parfumată, pentru că era vară – de câţiva ani, nu mai există, Slavă Domnului şi zona a fost ecologizată),
Mergem mai departe, găsim o casă şi oprim să întrebăm, pe unde să o luam (unde credeţi că am nimerit: … la doi sectari).
Primim indicaţii şi mergem mai departe către „centrul” satului.
Atât de „centru” era (centru satului era o cabină telefonică), încât am trecut de el, fără să observăm şi am ajuns în următorul sat (nici o problemă, pentru că şi aici, tot eu urma să slujesc).

Până aici, au fost ispite, dar acum a venit … Mila lui Dumnezeu!
A ieşit să mă întâmpine cel mai cumsecade om, cântăreţul de acolo: nea Ion (să-l ţină Dumnezeu). M-a poftit cu bucurie în casa lui şi parcă am început să mă simt, aşa oarecum,

… Acasă!

Casa parohială era acceptabilă. Bineînţeles fără apă, baie şi … curent electric (era un scurt pe instalaţie). Prima noapte am stat fără lumină dar … dar mai conta? Eram bucuroşi!

Nu ştiam atunci, diferenţa între sapă şi hârleţ (arşeu – aşa-i spune la noi), nu ştiam să crap lemne, sau să dau cu coasa, că de, eram de la oraş … dar ce să fac? Mi-am zis:
Hai dom’ părinte, pune-te la treabă, că dacă nu faci tu, n-are cine!

Cât m-am bucurat când am terminat baia (nu mai trebuia să merg in curte), sau când am terminat fântâna şi am tras în casă apa (nu mai trebuia să scot cu găleata) … şi am stat şi m-am gândit: … toate acestea le aveam şi înainte, dar niciodată nu le-am preţuit …niciodată nu am înţeles câtă trudă se ascunde în spatele unor lucruri care ni se par atât de fireşti, nouă, celor de la oraş…

Am ajuns să-i iubesc pe oamenii de aici şi poate şi ei mă iubesc pe mine.
Satul şi-a pus amprenta asupra mea şi nădăjduiesc ca şi eu la rândul meu să îmi fi pus amprenta asupra lui.
Şi ştiţi ceva …
Viaţa la ţară e frumoasă!
… şi da … avem şi mistreţi!

Cu dragoste (de la ţară) Părintele Ciprian!

sursa:http://www.facebook.com/parintele.ciprian?fref=ts

Read More

Suferinta vine nechemata

În viața noastră se petrec adesea lucruri pe care nu le înțelegem, nu le percepem scopul și lucrarea iar neavând o perspectivă intuitivă în duh ortodox ne frământăm, cârtim, tulburăm fără noimă neînțelegând Taina Suferinței. Uneori această înțelegere vine mai târziu când mintea și duhul din noi se „coace” și începe să vadă mai limpede „nu ca în oglindă și ghicitură” ci din perspectiva inspirației divine. Părintele Simeon Kraiopoulos ne pune în atenție un episod evanghelic în tandem cu ceea ce se petrece în viața noastră de zi cu zi spunându-ne că:

Domnul se milostivește de noi căci Suferința vine nechemată.

Suferința vine nechemată

În general, toți care vin în lume, toți câți trec pe acest pământ – acum este rândul nostru – toți oamenii fără excepție, în decursul vieții lor, unii mai mult, alții mai puțin simt tristețe, mâhnire, suferință până la lacrimi, ca și în cazul acestei femei.

Toți oamenii știu acest lucru, mai mult sau mai puțin, din experiență. Și să nu vrea cineva să plângă, va plânge și să nu dorească să sufere, va suferi și să nu voiască să se întristeze, se va întrista.

 

Sunt multe împrejurări în care omul trece prin suferință, se cutremură. Nu doar se întristează, ci pătimește, interiorul lui se schimbă.

Adică există situații în care răul – moartea, o altă suferință, chiar și bolile noastre – vine pe nepusă masă, fără ca cineva să săvârșască vreun păcat. Ce a făcut această văduvă? Să spunem că a făcut o greșeală, un păcat și de aceea suferă? Nimic din toate acestea n-a săvârșit, dar a venit această suferință mare, pe care acum nu poate s-o evite, ci vrând-nevrând, o rabdă. Nu se întâmplă aceasta doar în situațiile în care este vorba despre o moarte, ci despre alte împrejurări în care suferința, tristețea, strâmtorarea nesuferită, vin nechemate, fără ca omul să fi făcut ceva. Desigur, există și situații de suferință create, despre care știi clar că se datorează unei greșeli dintre ale tale, unei neatenții, unei purtări nu tocmai bune, unei lucrări rele, unui păcat de-al tău. Și după aceea vine suferința, mâhnirea, care te zdrobesc. Uneori zici: „bine că sufăr, fiindcă n-am luat aminte, m-am purtat rău, am arătat răutate și acum plătesc!” Dar există și situații, așa cum am spus, când cineva simte că nu greșește, că nu există nici o pricină din partea lui, însă suferința adâncă vine nechemată!

Taina Suferinței – Arhim. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină – București 2007

Read More

Marturisesc ca...

Marturisesc ca ...
Sunt nevrednic a sluji acestui Dumnezeu ce merge pana la jertfa suprema si pentru mine. Ma vad de cele mai multe ori neputincios in a-mi iubi fratele precum mi-a poruncit, coplesit fiind de iubirea de sine, care nu face altceva decat sa murdareasca haina sufletului meu…

Marturisesc ca…
Sunt neputincios in a-I slujii Domnului din toatainima, din tot cugetul si din tot sufletul meu. Incerc sa-I fiu alaturi ca si ceilalti ucenici, insa sunt prea mandru sa ma smeresc in fata fratilor, dupa cum mi-a poruncit ...

Marturisesc ca…
Stau si privesc cum se roaga Tatalui Ceresc pentru noi toti si pacatele noastre, fara sa fac nimic. Cum plin de sudoarea ce se transforma in broboane de sange, plange, vazand ca jertfa Lui nu va fi pretuita cum trebuie. Caci nu-mi schimb viata, nici obiceiurile…

Marturisesc ca…
Ma simt mai rau decat Iuda, care cu gand viclean s-a indepartat de El. Caci el poate avea o scuza, necunoscand pe deplin Dumnezeirea Lui Hristos. Eu insa o cunosc! Si totusi Il vand zi de zi, cautand sa fac compromisuri de tot felul, pentru a trai cat mai bine…

Marturisesc ca…
Desi am fagaduit sa-I urmez Lui pana la sfarsitul vietii, ca si Petru, ma lepad de fiecare data cand incerc sa fac voia mea; lepadandu-ma de credinta ce o am ca sa nu smintesc pe ceilalti…

Marturisesc ca…
Departe fiiind de El, ma rusinez de ceilalti si urmaresc ca un spectator clipele in care este batjocorit de societatea "moderna" in care traim. Raman pasiv la orice acuzatie care I se aduce, neincercand nici macar sa ma rog sa-I ierte pe fratii mei pentru pacatul facut. Nici pentru mine nu cer iertare…

Marturisesc ca…
Ma cutremur la gandul ca sunt si eu o rana pe trupul Lui. Deoarece prin felul in care-mi traiesc viata, nu-I recunosc jertfa. Uit sa-I dau slava in tot timpul si in tot ceasul, caci sunt convins ca mi se cuvine tot ceea ce am. Si astfel nu voi recunoaste poate niciodata prezenta Lui in viata mea; intoarcerea mea - a fiului risipitor - pe care o asteapta, devine un vis rupt de realitate…

Marturisesc ca…
Sunt pricina pentru care sufera aceste chinuri. Iau eu nici macar nu privesc catre El cum se rastigneste si pentru mine; cautand sa alin suferinta mea cu bucuria impacari cu Dumnezeu. Inima imi ramane impietrita la vederea jertfei, caci ma gandesc ca nu merit sa sufar si eu, mie frica…

Marturisesc ca…
Atunci cand ma simt rastignit, nu privesc cu credinta in ochii Lui. Ci ma las coplesit detristete, uitand ca pot fi "astazi" cu El "in Rai". Caci noi pentru pacatele noastre suferim…

Marturisesc ca…
Frica mortii ma cuprinde cand vad ca inaintez in varsta, prietenii incep si "pleaca la Domnul", iar puterile mele scad pe zi ce trece. Cu toate ca ar trebui sa ma incred in cuvantul ca acum moartea nu mai exista! Ca prin Invierea Lui, eu am posibilitatea de a revenii in sanul lui Avraam, precum saracul Lazar…

Marturisesc ca…
Mie greu sa cred in Inviere, ca sunt sub robia fricii de a ma prezenta in fata Lui la judecata. Voi fi singur si din pacate nu am ajuns sa-L iubesc; uit ca numai iubirea poate alunga frica! Dupa cum spunea si Sf. Antonie cel Mare; “acum nu ma mai tem de El, caci Il iubesc. Iar iubirea alunga frica”…

Marturisesc ca…
Desi incerc sa raman cu Mironositele langa crucea Lui, ma indepartez mereu de Golgota. Sunt slab in a demonstra cat de mult Il iubesc, si mai slab in a crede ca ma iubeste. Iubesc mai degraba fuga de responsabilitate, decat bucuria iertarii ce mi se ofera…

Marturisesc ca…
Incerc sa ma pocaiesc de pacatele facute, dar de cele mai multe ori nu las Harul Sfantului Duh sa lucreze in mine. Pocainta mie atat de superficiala, incat nu ma gandesc sa-mi schimb viata. Imi linistesc constiinta incercand sa fac ce trebuie dupa invatatura Bisericii. Raman intr-o stare de impietrire ce-mi cuprinde sufletul, lacriminu am sa-mi spal haina sufletului meu, iar iertarea ce mi-o daruieste mi se pare un drept al meu, nu o mila de-a Lui cu mine…

Marturisesc ca…
Adesea caut sa ma scuz pentru comportamentul meu, incercand sa dau vina pe altcineva. Este simplu sa ma uit la cei de langa mine, sa ma las in voia vietii, fara sa incerc a fi mai bun. Sunt las in a recunoaste cat de usor mi-a fost sa spun: "nu eu, ci…"

Marturisesc ca…
Mie greu sa traiesc dupa legea iubirii, caci ea presupune jertfe la care nu sunt pregatit sa ma supun…

Marturisesc ca…
Rugaciunea-mi este ca o povara de multe ori, ca nu cred in puterea ei decat cand am nevoie de ajutor. Traiesc dupa placul meu, nu dupa placul Lui!...

Marturisesc ca…
Am simtit de multe ori bucuria Invierii, insa nu am pastrat vie Lumina ce se coboara si in sufletele noastre in noaptea de Sfintele Pasti. Ea stingandu-se la prima adiere cu tristete, sau din lipsa uleiului in candela sufletului meu…


Cred si marturisesc ca va ajuta dorintei mele de a-I slujii (fiecare din noi Ii poate slujii de pe pozitia pe care se afla), incercarii mele de a-mi schimba viata prin pocainta, imi va ierta lepadarea si fuga de responsabilitate, ma va lua cu El in Rai…Caci nu-mi doresc altceva decat sa cred, sa ma rog, sa iubesc, sa rabd si sa iert. Din tot sufletul, din tot cugetul si cu toata puterea mea!

AMIN!

Arhim. Siluan Visan

Read More

Cand iti va fi mai greu,sa il chemi pe Sfantul Nicolae

 in  ajutor!O seara cat mai frumoasa ,linistita cu fulgi de sarbatoare.

Sfantul NICOLAE 6 DECEMBRIE

A fost sarac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sarac pentru ca i-a ajutat pe cei saraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a stiut ca prin milostenia sa se apropie de Cel Ce a spus: “Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.” A fost doritor de inmultirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piara in pacat..

E firesc sa ne intrebam: Oare, daca Sfintul Nicolae – care, dupa numele sau inseamna “Biruitor de popoare” – ar fi in vremea noastra si ar birui rautatile din sufletul nostru si gindurile cele rele din mintea noastra cu mijlocirile sale sfinte, daca ar fi, deci, contemporanul nostru, oare ce ne-ar indemna el mai mult sa facem?……Sfintul Nicolae Cel Datator de Daruri ne-ar indemna sa fim si noi oferitori de daruri. Si sa facem aceasta cu inima curata, cu dorinta de a implini lipsurile celor lipsiti. Sa o facem cu inima de parinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce multumire, aduce seninatate. Pentru ca, zice Isaac Sirul, atunci cind oferi ceva, cuiva, veselia fetei tale sa fie mai mare decit darul pe care-l oferi…

preotul Teofil Paraian.

Din batrani se povesteste ca in aceasta seara magica, la geamul fiecarui copilas vine un batran cu chip bland si suflet de aur, pe numele sau Mos Nicolae, si ii priveste cum dorm. Si el stie ce a facut fiecare in timpul anului, si daca au fost cuminti, ascultatori, buni cu ceilalti semeni, si cel mai important, daca si-au facut de cu seara ghetutele, le va lasa in ele dulciuri de toate felurile pentru a le rasplati comportamentul exemplar. In caz contrar, insa, le va lasa o nuielusa cu speranta ca anul viitor nu va mai fi nevoit sa fie atat de drastic. Aceasta experienta poate constitui si un mod de invatare pentru cei mici, de recompensare pozitiva si de incurajare a unui comportament prosocial, precum si de recompensare negativa. Nu se stie cu exactitate de cand a aparut aceasta traditie, insa se pare ca a reprezentant inca din stravechi timpuri o modalitate de invatare si educare a celor aflati la o varsta precara, in care linia dintre bine si rau este foarte fragila si astfel, fara grija celor mari, inclusiv a lui Mos Nicolae, echilibrul poate fi foarte usor distrus!

In ceea ce priveste adevarata legenda a lui Mos Nicolae, pe numele sau cunoscut de crestinii din lumea intreaga, Sfantul Nicolae, acesta a fost un copil ramas orfan de mic in urma unei epidemii ce i-a rapus ambii parinti, fara a se cunoaste perioada de timp in care s-au petrecut toate aceste evenimente. In urma acestei tragedii, provenind dintr-o familie instarita, faptele lui Nicolae au devenit remarcabile, caracterizate de milostenie fata de cei neajutorati, saraci, si cel mai important aspect, cel in urma caruia a ramas cunoscut drept Mos Nicolae, a fost protectorul copiilor. Moartea sa, pe data de 6 decembrie a anului 345, in urma persecutiei crestinilor in perioada Imperiului Roman, a marcat apartia in calendarele crestine a sarbatoririi sale, si anume pomenirea celui intre sfinti Parintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, facatorul de minuni ..

Astfel, Nicolae, acest om intrat in istoria omenii drept sfant, Sfantul Nicolae, si in traditia popoarelor de pretutindeni drept Mos Nicolae, este omagiat atat prin continuarea faptelor lui remarcabile, in seara de 5 spre 6 decembrie, cat si prin cladirea de biserici ce ii poarta hramul, precum si prin denumirea noilor nascuti cu acest nume sfant, a caror onomastica este sarbatorita pe tot parcursul vietii, oferindu-i astfel nemurire...

Desi sumara prezentarea acestui sfant a carui nume si implicit, poveste, are o rezonanta la fel de puternica in toate colturile globului, de retinut este faptul ca in fiecare, indiferent de varsta, statut, numarul prietenilor de pe facebook, sau alte site-uri de socializare, precum si de multitudinea de factori care ne fac atat de diferiti unii de ceilalti, dainuieste acelasi suflet de copil ce isi asteapta dulciurile in ghetute cu acelasi entuziasm. Asadar, sa nu uitati sa il asteptati pe Mos Nicolae la fel de cuminti, si daca simtiti ca din cauza vremii nefaste s-ar putea impotmoli, sa nu va refuzati, nici dumneavoastra, nici celor dragi, o ciocolata binemeritata!

MOSII NOSTRI:NICOLAE SI CRACIUN...Doua sarbatori dintre cele mai indragite ale crestinatatii,marcheaza luna DECEMBRIE:SFANTUL NICOLAE  SI NASTEREA DOMNULUI.

Scrisoare catre mos NICOLAE

Au trecut cativa ani de cand nu ti-am scris scrisori, dar stii bine ca m-am gandit la tine in fiecare an si am asteptat cu emotie in suflet sa vii pe 6 Decembrie in casa mea.

Anul acesta am decis sa iti scriu.. pentru ca inca sunt copil..pentru ca inca ma joc..pentru ca inca cred in povesti cu zane si in printi calare pe cai albi ce vin sa salveze taramurile cu vise si sperante tesute din prea multa copilarie in inima mea.

Mosule, as vrea sa pun in sufletul fiecarui om un strop de pasiune..unul de dragoste si trei de bunatate. As vrea sa pot schimba lumea..sa o pot face sa creada, sa simta si sa spere.. sa o pot impulsiona sa isi asculte sufletul.. intaintea mintii.. As vrea sa fiu un om mai bun, un OM care sa fie ghidat in viata de armonie, implicare si dragoste. 

Mosule, as vrea sa fiu nemuritoare...as mai vrea sa nu mai fiu asa sensibila, sa pot trece mai usor peste lucruri ce dor.. as vrea sa culeg intr-o zi de iarna.. treisprezece fulgi de nea si sa impletesc din ei o pereche de aripi pe care sa i le dau sufletului meu..iar de fiecare data cand el are nevoie sa zboare departe de indiferenta si nepasare... sa o faca. As vrea, Mosule, sa cunosc pentru o clipa.. inceputul iubirii.. si teama.. sa simt ca "acel cufar" pe care il cunosti si tu este din nou plin de sentimente nevinovate si fragile.

Mosule, mi-as dori sa ma duci cu tine intr-o seara la marginea si inceputul copilariei, sa pot simti in fiecare particica a trupului meu emotia, bucuria si IMATURITATEA copilului din mine, sa pot vedea in ochii copiilor amalgamul de sentimente din sufletul lor atunci cand constientizeaza prezenta ta divina.

Mosule, nu mai vreau sa fiu mare, da-mi pentru o zi mintea, sufletul si trupul de atunci... si nu lasa niciodata timpul sa inece in secunde... inocenta mea de copil.

Stiu ca.. nu imi vei putea aduce ceea ce ti-am cerut eu, dar te-as ruga sa-mi pui in ghete increderea ca voi reusi sa fac ceea ce imi propun, un pic de sanatate si daca mai ramane ceva dulce in sacul tau si pentru mine.. vei face inca un copil sa zambeasca :).



Iti multumesc, Mosule, pentru ca mi-ai citit scrisoare si pentru ca ai grija de mine de oriunde ai fi.

Cu multa stima...Lorelei

sursa:Cred, sper şi simt..

http://corina-roth.blogspot.it/

Read More