PREDICA PARINTELUI CLEOPA LA SFANTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

Părinţilor şi fraţilor şi iubiţi credincioşi,

Dar nu putem cuprinde într-o predică tâlcuirea tuturor Evangheliilor de astăzi. Ci fiindcă o dată în an se prăznuieşte Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, vom vorbi ceva din viaţa acestui Mare Martir, mare Sfânt al Bisericii lui Hristos. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, s-a născut în cetatea Solunului, sau Tesalonic, din Grecia. Tatăl său a fost voievodul, comandantul cetăţii Tesalonic; şi era creştin, dar ţinea în taină dreapta credinţă, pentru marea prigoană care era atunci asupra credincioşilor creştini. El avea pe acest copil Dimitrie, pe care l-a crescut în dreapta credinţă cea a lui Iisus Hristos (vezi viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, 26 octombrie, în Vieţile Sfinţilor). Şi avea în palatul său tatăl lui Dimitrie două icoane preafrumoase, ferecate în aur: icoana Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi cea a Prea Sfintei şi Prea Curatei Maici, la care se duceau în taină şi se închinau, el şi soţia lui. Şi îl ducea şi pe copilul Dimitrie, din pruncie, să se închine Mântuitorului şi Maicii Domnului, în faţa acestor sfinte icoane, învăţându-l pe dânsul taina adevăratei credinţe în Hristos încă de la cea mai fragedă vârstă. Dar când era sfântul Dimitrie în jurul vârstei de 20 de ani, a murit tatăl său, binecredinciosul voievod al Tesalonicului. Şi auzind împăratul Maximilian că a murit şi că alt voievod aşa de vrednic ca dânsul nu se găseşte în părţile răsăritului, a trimis oamenii săi de încredere, ca pe fiul voievodului Tesalonicului, pe Dimitrie, să-l cheme la dânsul. Şi văzându-i împăratul înţelepciunea şi auzind despre vitejia lui în războaie, l-a făcut voievod în Solun, în locul tatălui său. Apoi Sfântul Dimitrie a mers îndată în patria sa, unde, în loc să prigonească şi să ucidă pe creştini – aşa cum îi poruncise Maximilain –, a început înaintea tuturor a mărturisi şi a învăţa dreapta credinţă, slăvind numele Mântuitorului Hristos. Astfel, el s-a făcut solunenilor ca un alt Pavel, pe mulţi aducându-i la cunoştinţa adevărului şi dezrădăcinând închinarea de idoli. Dar împăratul acela păgân a avut tocmai în vremea aceea mare război împotriva sciţilor şi a sarmaţilor. Împărăţia sciţilor a fost în câmpia rusă, iar sarmaţii au trăit în Peninsula Scandinavă, unde-s Norvegia şi Suedia de astăzi, în ţinuturile nordice, fiind strămoşii germanilor. Şi venind împăratul de la război biruitor, a voit să aducă jertfă spurcaţilor de zei făcuţi de mână de om: lui Apolo, lui Mornas, lui Zeus, lui Marte, zeiţei Afrodita sau Venera şi celorlalte. Deci având el o mulţime de spurcaţi zei cărora le făceau praznice sângeroase şi necurate, sau mai bine zis draci, cum le zice Scriptura, că „idolii păgânilor sunt draci” (Psalmii 95, 5), a voit să le aducă jertfe de mulţumire că a biruit în război. Şi atunci a venit cu mare fală în cetatea Tesalonicului, spre a le face mare prăznuire, şi a chemat şi pe Dimitrie ca să aducă jertfă necuraţilor zei. Iar dumnezeiescul Dimitrie, văzând că acuma e vremea cea mai prielnică, cea mai bună de a mărturisi el adevărata credinţă în faţa împăratului, s-a îmbărbătat, amintindu-şi de cuvântul apostolului Pavel, care zice: „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10,10). Adică, nu-i de ajuns să crezi în taină în Dumnezeu, ci să mărturiseşti şi cu gura, ca să te poţi mântui. Această credinţă a Duhului Sfânt având-o în inima sa, când împăratul făcea praznic spurcaţilor zei şi le aducea jertfe acolo în Tesalonic, Dimitrie a ieşit în mijloc şi a mărturisit cu glas mare şi prealuminat pe Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, că El este Dumnezeu adevărat, Care a făcut cerul şi pământul şi Care, pentru nemăsurata Sa milostivire, S-a pogorât până la trup şi S-a îmbrăcat în firea noastră, afară de păcat, şi ne-a mântuit pe noi, suindu-ne iarăşi – nu în rai, ci în cer. Când a văzut împăratul că Dimitrie a avut atâta îndrăzneală să mărturisească în faţa unei mari mulţimi că este creştin, a rămas cu totul buimăcit, că altele aştepta să audă de la Dimitrie. Aştepta să audă cum îl laudă pe el, pentru că a biruit pe sarmaţi şi pe sciţi, şi să aducă jertfă necuraţilor zei. Iară el, din contră, îl aude pe voievod că-L mărturiseşte pe Cel Răstignit, cu toate că îi poruncise – când l-a făcut antipat – să şteargă de pe faţa Tesalonicului şi din toată Grecia pe cei ce cred în Cel Răstignit, adică pe creştini. Deci, auzind împăratul mărturisirea aşa de luminată a lui Dimitrie, nemaiputând de furie, a trimis ostaşii săi, care l-au luat şi l-au băgat în temniţă, să-l ţie acolo spre judecată şi spre moarte, până va avea vremea să-l judece. Acest crunt împărat avea obiceiul acesta: când se întorcea biruitor de la un război, făcea mari petreceri, mare teatru, mari desfrâuri, mari jocuri, sau mari nebunii, mai bine zis. Avea obiceiul rău de a se desfăta cu circuri, cu spectacole pline de răutăţi, ca să veselească pe cetăţenii oraşului şi pe cei de sub conducerea lui. Şi, printre alte distracţii, avea el şi un mare goliat din neamul vandalilor, pe care îl chema Lie. Şi îi făcea acestui preaspurcat împărat mare veselie să vadă cum acest Lie, fiind foarte voinic cu trupul şi iscusit la luptă, omoară pe cei mai slabi decât el. Deci atunci, pe acest goliat, pe acest atlet al satanei, l-au pus pe un pod înalt, iar dedesubt au pus o mulţime de suliţe înfipte cu vârful în sus; şi se luau la luptă cei voinici şi cei slabi cu dânsul, din porunca împăratului. Mai cu seamă îi punea pe creştini la această treabă, ca Lie acela, blestematul, tare cu trupul, să-i arunce de pe pod în vârful suliţelor, spre moartea care-i aştepta în acest chip. Şi aşa preaspurcatul atlet Lie, voind să satisfacă plăcerea împăratului şi să-l laude mulţimea spectatorilor care priveau această petrecere sângeroasă, acest măcel omenesc, foarte mulţi oameni a doborât de pe pod şi i-a aruncat în vârful suliţelor, încât bieţii oameni şi bieţii creştini mureau cu amare chinuri. În acest timp, Sfântul Dimitrie, fiind păzit în temniţă din ordinul împăratului, un oarecare tânăr creştin, cu numele Nestor, s-a aprins de râvna lui Dumnezeu Atotţiitorul şi, nemaiputând să rabde spurcăciunile şi distracţiile blestemate ale acestui crud împărat, s-a dus la marele mucenic Dimitrie în temniţă şi i-a spus: „Robule al lui Dumnezeu, te rog, roagă-te pentru mine, că vreau să mă lupt cu Lie, că nu mai pot răbda să văd atâta sânge creştinesc care se varsă acum”. Iară dumnezeiescul mucenic Dimitrie, fiind în lanţuri, a binecuvântat pe Nestor şi, însemnându-l cu pecetea Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, i-a zis: „Du-te, frate, că şi pe Lie vei birui, şi pentru Hristos vei mărturisi!”. Tânărul Nestor, înarmat fiind cu rugăciunea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi cu semnul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, s-a dus la petrecerea aceea şi înaintea împăratului, a generalilor săi şi a toată lumea care era de faţă, a strigat: „Vreau să mă lupt cu Lie!”. Împăratul, văzându-l pe Nestor că este copil frumos şi înţelept, a început să-l momească: „Copile, nu te juca cu viaţa ta, că Lie acesta a dărâmat mii şi mii până acum, iar tu eşti un copil; fie-ţi milă de frumuseţea şi de tinereţele tale!”. Iar el, neascultând nimic din momelile împăratului, şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi s-a repezit la goliatul Lie, l-a încleştat şi a început a se învârti întâi la dreapta şi apoi, cu rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, l-a azvârlit în mijlocul suliţelor, şi acolo a pierit blestematul acela, ucigaşul de oameni. Dar împăratul a auzit pe Nestor, când se urca pe pod să lupte cu Lie, zicând aşa: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”. Şi înţelegând din aceste cuvinte că Sfântul Dimitrie l-a pus la cale pe tânărul Nestor şi l-a înarmat asupra lui Lie, a hotărât uciderea acestui viteaz tânăr creştin, care a fost scos în afara cetăţii, unde i s-a tăiat capul. Apoi, mâhnindu-se pentru moartea lui Lie mai mult decât dacă ar fi pierdut împărăţia, s-a hotărât să-l omoare pe Sfântul Dimitrie, voievodul Tesalonicului, care acum era la temniţă grea, în lanţuri, păzit de ostaşi. Şi a trimis ostaşi păgâni, cu suliţe ascuţite foarte, zicându-le: „Duceţi-vă în temniţa unde este Dimitrie legat, băgaţi suliţele în el şi-l străpungeţi; nu mai trebuie să trăiască, fiindcă nu numai că nu se fereşte a mărturisi pe Hristos, dar şi pe ceilalţi îi îndeamnă a crede în Hristos!”. Şi au venit ostaşii în temniţă, cu sentinţa împăratului în mână, şi le-au spus celor ce îl păzeau: „Daţi-vă la o parte, că avem poruncă să-l omorâm!”. Şi auzind aceasta marele mucenic Dimitrie şi văzând că moartea îi va fi de suliţă, de bună voie a ridicat mai întâi mâna dreaptă în sus, să-l străpungă mai întâi în coasta dreaptă şi să se asemene prin această rană cu Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a fost împuns în coastă cu suliţa, pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Şi aşa au străpuns ostaşii mai întâi coasta dreaptă a Sfântului Dimitrie, iar apoi l-au străpuns peste tot cu suliţele până l-au omorât şi sângele lui a udat pământul şi a umplut temniţa cu şiroaie fierbinţi.

Dar, pe când îl străpungeau cu suliţele pe marele mucenic Dimitrie, era acolo de faţă şi un slujitor al Sfântului Dimitrie, anume Lupu, căruia Sfântul Dimitrie îi încredinţase mai din vreme testamentul cu toată averea lui – că ştia că va muri pentru Hristos – şi i-a spus s-o împartă la săraci. Acest Lupu, după ce a văzut că a murit marele mucenic Dimitrie şi şi-a dat duhul său sfânt în mâinile lui Dumnezeu, fiind de faţă când îl străpungeau cu suliţele, a luat haina cu care Sfântul Dimitrie era învelit şi inelul sfântului, pe care, muindu-le în sângele cel mucenicesc, a început a face cu ele minuni mari în tot Tesalonicul şi oriunde ajungea. Toţi care se atingeau de giulgiul acela însângerat al Sfântului Dimitrie, pe care îl purta preafericitul Lupu, se vindecau de patimile şi de boalele lor şi ieşeau din ei duhurile necurate. Şi ajungând toate acestea până la urechile împăratului, a trimis acela ostaşi la preafericitul Lupu şi, ducându-l undeva în afara cetăţii, i-au tăiat capul. Şi aşa sluga cea bună după păstorul şi stăpânul ei s-a dus. Trecând o vreme după moartea Sfîntului Mare mucenic Dimitrie, a Sfântului Nestor şi a Sfântului Lupu, s-a liniştit prigoana, care ţinu până prin anii 304-305, când veni la împărăţie marele Constantin, care a dat libertate credinţei creştine. În vremea acestuia, acolo unde îngropaseră pe Sfântul Dimitrie nişte creştini, care l-au luat din temniţă aşa, împuns cu suliţele, s-a făcut o bisericuţă, mai întâi din lemn – după puterea creştinilor de atunci –, îngropându-se în pământ, într-o ladă de lemn, trupul multpătimitor şi preafericit al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Dar – o, minunile Tale, Hristoase, şi ale tale, Sfinte Mare Mucenic Dimitrie! – în bisericuţa aceea unde, dedesubt, sub Sfântul Altar, se odihneau moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, au început a se face minuni preaslăvite şi foarte mari. Se tămăduiau toţi surzii, toţi îndrăciţii, toţi leproşii, toţi slăbănogii şi orice fel de boală a celor ce veneau cu credinţă adevărată şi tare în Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi în sluga Sa, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. În vremea aceea, în părţile Iliricului, era un voievod, un boier mare cu numele Leonte, foarte bolnav şi paralizat. Şi auzind că la Tesalonic, într-o bisericuţă mică de lemn, ar fi moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ce fac minuni, s-a dus şi el cu mare greutate, cu căruţa şi cu mijloacele de transport ce se foloseau pe atunci; s-a dus, tocmai din părţile Iliricului, până la Tesalonic. S-a dus la bisericuţa aceea şi, când a ajuns şi a făcut rugăciuni în biserica de lemn, îndată s-a făcut sănătos, fără nici o urmă de boală. Iar el, văzând această preaslăvită minune, ca şi slugile care îl aduseseră, a zis: „Nu voi pleca de aici până ce nu voi face o biserică preafrumoasă Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care m-a tămăduit”; căci era boierul foarte bogat şi, ca mulţumire pentru tămăduirea sa, a stricat biserica cea de lemn şi a început să zidească alta, preaminunată şi de piatră. Şi când săpau şanţurile temeliei pentru noua biserică – o, minunile tale, Sfinte Dimitrie! – au dat peste racla sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pe care le-au găsit întregi, nestricate deloc, iar racla era plină de mir binemirositor şi aromat foarte. Şi când au început a unge bolnavi cu acest mir, toţi se tămăduiau. Şi s-a bucurat Leonte şi tot poporul din cetate, nu numai că au găsit racla sfântului cu moaştele, ci şi că pururea izvora mir. Oricât ar fi luat din raclă mir, ea se umplea din nou şi tămăduia mii şi zeci de mii de bolnavi din hotarele acelea şi de prin alte părţi, până departe. Şi aşa acest boier, văzând acea preaslăvită minune, a continuat lucrarea bisericii, a făcut o biserică de marmură şi de piatră preaminunată şi preafrumoasă, iar moaştele şi veşmintele sfântului, care erau într-o raclă de lemn, le-a pus într-o raclă de aur şi de pietre scumpe. Apoi, voind să se ducă în ţara sa, când să plece, a vrut să ia ceva din moaştele sfântului. Dar sfântul s-a arătat lui şi i-a zis: „Nimic să nu îndrăzneşti a lua; ia numai giulgiul muiat în sângele meu şi-ţi ajunge ţie!”. Şi aşa boierul Leonte, după ce a terminat biserica, a luat giulgiul sfântului şi a plecat în ţara sa. Dar, trebuind el să treacă un râu spre a putea continua drumul spre patria lui, când a fost să treacă apa, s-a stârnit o furtună care a ridicat valuri primejdioase, încât nu îndrăznea, de teamă, nici o corabie să treacă pe malul celălalt. Şi neştiind boierul ce să facă: să se întoarcă înapoi sau să treacă, numai ce aude un glas: „Racla cu giulgiul – căci îl pusese într-o raclă de aur – ia-o în mâinile tale şi treci fără grijă!”. Şi a luat racla în mâini şi a trecut apa fără nici o primejdie, că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie era acela care i-a uşurat călătoria şi a făcut această minune pentru acel binecredincios creştin, ca să se întoarcă sănătos acasă. La câtăva vreme după aceasta, s-a întâmplat însă şi altceva: împăratul Justinian cel Mare terminase biserica cea preaslăvită şi preafrumoasă a Sfintei Sofia din Constantinopol (cea mai mare biserică a Ortodoxiei, în care încap până la patruzeci de mii de oameni), zidită în numele înţelepciunii lui Dumnezeu. Şi ar fi voit împăratul Justinian să cinstească această mare biserică cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, fiindcă cetatea Tesalonicului era tot sub stăpânirea lui, ca şi Constantinopolul. Deci voia să le aducă de acolo la Constantinopol. Şi a trimis cu mare cinste episcopi şi oameni de încredere să aducă moaştele sfântului de la Tesalonic la Constantinopol. Dar n-a fost voia Sfântului Dimitrie să se mute de acolo. De aceea, când au ajuns arhiereii, după ce au cerut voie episcopului locului, după ce au făcut rugăciuni la Sfântul Dimitrie, au încercat să ia racla cu sfintele moaşte. Dar – o, minunile tale, sfinte Dimitrie! – au auzit un glas ca de tunet: „Staţi, nu îndrăzniţi!”. O dată cu glasul, au ieşit din racla sfântului foc şi scântei. Şi au căzut cu faţa la pământ ca morţi, şi n-au mai voit nici să gândească să ia moaştele sfântului. Numai atît au îndrăznit, să scoată puţină ţărână de la mormântul sfântului, pe care, luând-o cu ei, s-au dus la Constantinopol cu cutremur mare şi au spus împăratului că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie nu vrea să părăsească cetatea sa şi mormântul său de la Tesalonic. După această întâmplare, împăratul a fost mulţumit că nu i-a pierdut Sfântul Dimitrie pe aceia care îndrăzneau să-i ia moaştele şi a zis: „Nu este voia Domnului; să lăsăm toate cum voieşte Bunul Dumnezeu şi preafericitul său mucenic, Sfântul Dimitrie”. S-a mai întâmplat tot pe vremea aceea o foamete mare în Tesalonic. Şi atunci singurele mijloace prin care puteau să-şi aducă acolo hrana ori apa erau corăbiile, ca pe vremea aceea, cu pânze, care foarte greu ajungeau din cauza vânturilor şi a furtunilor. Mare foamete era în Tesalonic şi bietele femei, şi copiii, şi orfanii, şi văduvele, şi gospodarii plângeau la racla sfântului: „Sfinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu să trimită ploaie, că murim de foame!”. Iar Sfântul Dimitrie, în chip de ostaş călare pe cal, alerga prin toate porturile Mării Mediterane şi, unde întâlnea o corabie cu grâu, întreba: „Unde vă duceţi?”. Ele mergeau în alte părţi, şi atunci Sfântul Dimitrie le dădea bani de aur şi le plătea grâul, zicând: „Duceţi-vă în cetatea mea, că este lipsă!”. Şi aşa a cumpărat multe tone de grâu şi le trimetea la Tesalonic. Şi acolo s-a făcut pe urmă mare belşug, că toţi se îndreptau către Tesalonic, oraşul şi cetatea sfântului, şi n-a mai fost foamete până a dat Dumnezeu ploaie pe pământ. Dar iată şi altă minune a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. În biserica sfântului din Tesalonic era un paraclisier care aprindea candelele, lumânările şi îngrijea de curăţenie. Şi acest paraclisier, cu numele Onisifor, îndemnat de satana, fura lumânările din biserica sfântului – pe care le aduceau binecredincioşii creştini – şi le vindea apoi la alţii. Le lua înainte de a arde mult, sau chiar şi neaprinse, după cum le dădeau oamenii, le vindea şi făcea un fel de câştig al lui. Din ce? Din jertfa adusă lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie în biserică. Altfel, viaţa o avea bună Onisifor; nu era om rău, dar i-a dat satana patima să fure lumânările de la racla şi din biserica sfântului. Iar Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, acest preablând al sfânt al lui Hristos, întâi s-a arătat lui Onisifor în vis şi i-a spus: „Onisifor, e ruşine şi păcat! Oamenii vin săracii aici de la sute şi mii de kilometri şi Dumnezeu ştie cum adună un ban ca să cumpere o lumânărică şi să o pună aici, şi tu o iei, o furi şi o vinzi. Să nu mai faci aşa, că e păcat!”. Şi s-a trezit Onisifor din vis şi din mustrarea sfântului, s-a ruşinat şi o bucată de vreme a încetat să fure lumânări. Dar după o vreme a uitat certarea sfântului şi iar l-a îndemnat cel rău să fure. Veniseră doi oameni şi aduseseră două lumânări mari şi frumoase, cum au obicei bunii creştini, şi le-au dat lui, spunându-i: „Părinte Onisifor – că era călugăr –, pune-le la sfântul, la racla Sfântului Dimitrie”. Şi ce i-a zis satana? „Ia-le acum, că sunt frumoase şi ai să iei bani buni pe ele!”. Şi, în loc să le pună la sfântul, se gândea cum să le dea altcuiva şi să le vândă. Dar – o, minunile tale, sfinte Dimitrie! – când s-a dus lumea din biserică şi Onisifor era tocmai cu lumânările în mână, se auzi de la racla Sfântului Dimitrie un glas înfricoşat, spunându-i: „Dar mare tâlhar te-ai mai făcut, omule!”. Şi îndată după această certare, acela a căzut ca mort la pământ, şi a stat amorţit acolo, şi venind preoţii bisericii, abia l-au ridicat, mai mult mort decât viu. Şi după ce s-a trezit, i-au făcut Maslu de mai multe ori, că-i era gura încleştată şi nu putea să spună ce i se întâmplase; şi după ce Dumnezeu şi Sfântul Dimitrie s-au milostivit de el, cu glas tremurat a mărturisit de faţă cu toţi păcatul său, spunând: „Cel ce m-a certat şi m-a făcut aproape mort este Sfântul Dimitrie, pentru că eu furam lumânările de pe racla lui şi din biserică şi le vindeam”. Şi după ce a mărturisit păcatul şi s-a rugat toată biserica pentru el, împreună cu preoţii bisericii, l-a iertat Sfântul Dimitrie; dar de atunci s-a cuminţit şi toată viaţa lui a plâns păcatul său. În Tesalonic s-a mai întâmplat însă şi o altă minune mare. Au venit barbarii să lovească Tesalonicul. Şi era înconjurată cetatea Tesalonicului din toate părţile şi poporul plângea la Sfântul Dimitrie şi făcea privegheri şi slujbe. Şi după ce se termina slujba de seară, pleca fiecare acasă la el. Iar un om foarte credincios, cu numele Ilustrie, după ce a plecat poporul de la vecernie, a rămas în biserică să se roage, căci fiind îmbunătăţit şi evlavios, se mai ruga şi singur, după ce plecau ceilalţi creştini. Şi acesta rugându-se în biserică, nefiind nimeni, deodată a văzut că au intrat înăuntru doi tineri foarte frumoşi şi au venit la mormântul Sfântului Dimitrie. Şi de acolo a ieşit alt tânăr frumos şi a întrebat pe cei doi tineri care veniseră, şi care erau doi îngeri: „De ce aţi venit, fraţilor, aici?”. Şi au zis cei doi care veniseră: „Ne-a trimis Stăpânul, Dumnezeul nostru Iisus Hristos, să-i poruncim Sfântului Dimitrie să plece de aici, să părăsească cetatea aceasta, pentru păcatele lumii care nu se pocăieşte. Deci spune-i lui Dimitrie că aceasta este pricina venirii noastre aici”. Iară tânărul acela care ieşise din mormânt – alt sfânt înger, care păzea mormântul – s-a dus, şi Ilustrie l-a auzit vorbind în mormântul Sfântului Dimitrie. Şi deodată a ieşit din mormânt un ostaş îmbrăcat ca fulgerul, foarte frumos şi la chip ca soarele: era Sfântul Dimitrie. Şi a întrebat pe cei doi tineri care au intrat în biserică: „De ce aţi venit, fraţilor, aici?”. Iară aceia au zis: „Frate Dimitrie, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a trimis aici pentru a-ţi porunci prin noi să părăseşti cetatea Tesalonicului şi să te duci din locul acesta, pentru păcatele lumii, ce s-au înmulţit foarte”. Iar Sfântul Dimitrie, când a auzit, a început a plânge, zicând: „Fraţilor, duceţi-vă înapoi şi spuneţi Mântuitorului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos că aşa a zis robul Său Dimitrie, care şi-a vărsat sângele pentru dreptatea Sa: «Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule al îndurărilor şi a toată mângâierea, ştiu că poporul Te-a supărat, ştiu că păcatele oamenilor din oraşul acesta sunt mari, dar adu-Ţi aminte, Doamne, că Tu i-ai răscumpărat cu prea scump Sângele Tău. Şi Te rog, Doamne, nu-i părăsi şi nu lepăda rugăciunea mea; nu da cetatea aceasta creştinească păgânilor acelora care nu Te cunosc pe Tine şi nu slăvesc Prea Sfânt numele Tău»”. Şi aceasta zicând Sfântul Dimitrie, cei doi îngeri l-au sărutat şi au plecat, zicând: „Bine, frate Dimitrie, ne ducem să spunem cele ce ai zis Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne-a trimis aici”. Iară Sfântul Dimitrie ca fulgerul, ca o rază de soare a intrat în mormânt, şi după el tânărul, celălalt înger, care păzea mormântul. Şi cei doi s-au dus, iar credinciosul Ilustrie, care stătea încremenit în biserică de această vedenie, văzând cât de tare ţine Sfântul Dimitrie la cetatea şi la ţara lui, a început a plânge şi s-a rugat cu lacrimi ca Sfântul Dimitrie să se roage mereu să scape Dumnezeu cetatea şi poporul din mâinile păgânilor. Şi aşa, cu puterea lui Dumnezeu, oştile barbare s-au îndepărtat îndată de acolo şi cetatea a rămas nevătămată, iar prin această descoperire care s-a făcut prin Ilustrie, s-a arătat cât de mult ţinea Sfântul Dimitrie la cetatea sa. [...] Dar, fraţii mei, cum v-am spus, Sfântul Dimitrie şi toţi sfinţii se roagă pentru noi. Însă de la o vreme, dacă nu ne îndreptăm viaţa noastră, şi Dumnezeu şi sfinţii Lui ne părăsesc. Aşa s-a întâmplat şi atunci, pentru că, după o vreme, poporul de acolo a uitat minunile lui Dumnezeu şi ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, iar preoţii, care se aflau în biserica sfântului, vindeau cu bani mirul, care izvora din racla sa ca un izvor de folos, şi încă cu bani grei. Cine voia să aibă un gram de mir de la Sfântul Dimitrie, apoi acela trebuia să dea bani mulţi. Şi s-a mâniat Sfântul Dimitrie pentru aceasta, pentru că el nu izvora mirul cu bani, ci gratuit, iar ei îl vindeau cu bani grei la cei mai săraci oameni şi la văduve. Şi atunci s-a supărat Sfântul Mare Mucenic Dimitrie al Tesalonicului şi s-a hotărât să plece de acolo, după porunca lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, pentru care el şi-a vărsat sângele. Dar înainte de a pleca Sfântul Dimitrie din Tesalonic, s-au mai întâmplat şi alte minuni înainte de căderea Ţarigradului, înainte de a veni Mahomed al II-lea Cuceritorul să cucerească Constantinopolul, la anul 1453. S-au întâmplat multe minuni, iar pe urmă au plecat nu numai moaştele Sfântului Dimitrie, ci şi alte sfinte moaşte, ca semn că Dumnezeu a părăsit pe greci pentru o vreme, pentru păcatele lor. Şi iată cum s-a întâmplat acea plecare. Nişte oameni binecredincioşi mergeau la hram la biserica Sfântului Dimitrie, în ajun de 26 octombrie. Mergeau zece oameni spre Tesalonic, pe o vreme frumoasă, că acolo e mai cald ca la noi, fiind mai la sud, şi au ajuns la o răspântie de drumuri, pe un câmp unde se întretăia drumul care venea de la apus către răsărit cu cel de la miazănoapte către miazăzi şi care mergea drept la Tesalonic. Şi pentru că înnoptase, aceşti oameni, care aveau şi ei ceva în traistă, ca la hram: mâncare, haine de schimb, ceva jertfă de dat la biserica sfântului, fiind obosiţi de cale, s-au culcat să se odihnească acolo, pe câmp, la acea răscruce de drumuri. Dar – o, minune! – ce s-a întâmplat? După ce ceilalţi au adormit, unul din ei s-a trezit şi – ce să vezi? Vede că vine dinspre Tesalonic un ostaş luminat, foarte frumos îmbrăcat şi călare pe un cal, şi strălucea o aureolă în jurul capului său, ca soarele. Venea călare dinspre Tesalonic, iar dinspre oraşul Larisa venea un arhiereu nespus de frumos îmbrăcat, cu toată podoaba arhieriei. Şi când i-a văzut că vin, acela i-a ghiontit în coaste pe ceilalţi tovarăşi: „Măi, sculaţi-vă! Ia uite ce se vede: de aicea vine un arhiereu şi de acolo vine un ostaş”. Şi aceia, când s-au trezit din somn, au încremenit, căci cei doi veneau cu lumină mare, deşi era o noapte întunecoasă. Şi când au ajuns la răscrucea drumurilor, arhiereul a întrebat pe ostaş: „De unde vii, ostaş al lui Dumnezeu, Dimitrie?”. Iar sfântul, care era călare pe cal, a început a zice: „Vin de la Tesalonic, că pentru păcatele poporului mi-a poruncit Dumnezeul şi Mântuitorul meu să plec de acolo, că nu mai poate suferi păcatele lor; şi iată, plec”. „Dar unde pleci?”. „Unde mă va duce Domnul, dar la Tesalonic nu mai pot sta, că s-au înmulţit păcatele poporului”. Şi atunci Sfântul Dimitrie a întrebat pe arhiereul acela care venea de la Larisa, alt oraş mare al Greciei: „Dar tu, arhiereule al lui Dumnezeu, Ahilie – că aşa se numea, pentru că sfinţii Ahilie şi Visarion aveau amândoi sfintele lor moaşte de arhierei în Larisa –, tu de unde vii?”. Şi a zis arhiereul: „Şi eu, Sfinte Dimitrie, aceeaşi am păţit ca tine; am păzit cetatea Larisa patru sute de ani, rugându-mă, că se aflau moaştele mele acolo, dar în noaptea aceasta a venit îngerul Domnului şi mi-a spus că Stăpânul Hristos îmi porunceşte să plec din Larisa, fiindcă şi alte sfinte moaşte în noaptea aceasta vor pleca, pentru că Dumnezeu vrea să dea pe greci în mâna turcilor, pentru păcatele lor. Şi noi trebuie să tăcem, să nu mai apărăm ţărişoara aceasta, pentru că a greşit lui Dumnezeu”. Şi după ce au vorbit acestea, amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, apoi s-a sărutat Sfântul Dimitrie cu Sfântul Arhiereu Ahilie şi, luându-şi rămas bun unul de la altul, îndată s-au făcut nevăzuţi. Iar cei care mergeau la hram, când au văzut aceste lucruri petrecute în miezul nopţii, au încremenit, spunând unii către alţii: „Oare ce să fie aceasta?! Vai de noi, că ne pedepseşte Dumnezeu, pleacă sfinţii din ţara noastră! Oare aşa să fie, cum am auzit noi?”. Şi şi-au luat traistele şi n-au mai dormit, ci au pornit noaptea, căci înţelegând că în curând negreşit va veni mânia lui Dumnezeu, nici n-au îndrăznit creştinii aceia să se ducă la Tesalonic. Ci s-au întors înapoi, povestind tuturor acea vedere şi minune. Şi netrecând nici o lună, atât Tesalonicul cât şi Larisa s-au luat de către turci. Iar mai apoi a venit Mahomed al II-lea şi a luat şi Constantinopolul, căzând atâţia creştini în război şi în robie. Şi a dat Dumnezeu o ţară creştină ca roabă turcilor celor fără Dumnezeu. Pentru ce? Pentru păcatele ei. Să tragem concluzii, fraţilor, şi să luăm aminte! Şi noi suntem ţară creştină, şi noi ne închinăm Stăpânului Hristos şi Prea Sfintei Treimi şi Maicii Domnului, şi noi cinstim pe Sfântul Dimitrie şi avem atâtea moaşte sfinte dragi, întregi, în ţărişoara noastră, iar sfinţii, ale căror moaşte păzesc ţara, ne ajută cu sfintele lor rugăciuni. (…) sursa:http://www.cuvantul-ortodox.ro

Read More

Banutul dragostei

Într-o zi îngerul lui Dumnezeu întrebă bănuțul milei: -Cine ești tu, bănuțule, că te văd așezat între lucrurile cele iubite de Dumnezeu? -Eu sunt bănuțul pe care Bunul Dumnezeu l-a făcut pentru a fi dat de pomană, zise smerit, micul bănuț. -Dar de unde vii tu, bănuțule? -Vin din pușculița copiilor buni, din mâna albă a domnișoarelor smerite, din mâna muncită și plânsă a văduvelor, din portmoneul vechi și subțire al bătrânilor, din mâna binecuvântată a preoților. -Și unde te duci acum, bănuțule? -Mă duc să cumpăr suflete pentru Dumnezeu, ulei pentru candelele fecioarelor înțelepte, să aprind candela credinței ce se stinge la unii, să zidesc biserica cea vie a lui Dumnezeu, căci, pe cât mă vezi de mic eu stau totdeauna la temelia bisericii. -Spune-mi bănuțule, care-i taina ta: de ce ești așa iubit de Dumnezeu? -Îngerașule, eu deschid porțile raiului, celui ce mă dăruiește în numele lui Hristos cu dragoste și cu inimă senină. -Drum bun, bănuțule, și să cumperi, cu spor, cât mai multe suflete lui Dumnezeu! „Pilde și povestiri” – Ed. Credința Strămoșească sursa:http://ortodox.md

Read More

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare”

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este prăznuită pe 21 mai și 7 octombrie.

În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită ținând în brațe pe Pruncul Hristos, astfel încât dreapta Lui se află lângă inima ei. Hristos Își îmbrățișează Maica cu mâna dreaptă ținând-o pe sub năframă în jurul gâtului. În acest fel, atât Maica Domnului cât și Hristos ne arată blândețea, mângâierea și dragostea lor.

Maica Domnului poartă năframă. În icoane, năframa este simbolul purității. În această icoană, năframa Născătoarei de Dumnezeu cade pe umeri, acoperind trupul Pruncului Hristos, simbolizând dragostea pură de mamă.

Pe năframă și pe mantie sunt pictate stele ce reprezintă pururea fecioria Maicii Domnului. Fiecare stea are forma Sfintei Cruci cu patru puncte. Centrul stelei fiind reprezentat printr-un pătrat. Reprezentarea stelelor sub forma unor cruci cu patru puncte simbolizează cele patru zări iluminate de Hristos Care a venit în lume prin intermediul Preasfintei Născătoare.

Veșmântul Maicii Domnului este pictat albastru. Albastrul simbolizează cerul, taina și viața duhovnicească.

Hristos este pictat fiind copil, dar purtând haine de adult și un brâu din fire de aur în jurul taliei și peste umărul stâng. Firele de aur sunt ca razele de soare, pentru că Hristos este Soarele Dreptății, Dătătorul de Lumină.

Născătoarea de Dumnezeu „Cea iubitoare” ne învață să ne comportăm unii cu alții cu blândețe și dragoste. Ea dorește ca noi să înțelegem că blândețea nu este slăbiciune, blândețea arată puterea dragostei.

Hristos ne învață și ne poruncește să ne iubim: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Luca 10, 27)

Mai multe informatii:http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-maicii-domnului-cea-iubitoare-pesterilor-din-pskov

Read More

Pilda de viata

“Am cules” o pilda foarte frumoasa, pe care am vrut sa v-o impartasesc si voua, in speranta ca fiecare putem fi mai buni, mai corecti si mai intelepti, atat fata de noi insine, cat si fata de cei din jur.
Demult, a venit la un călugăr, un om tare necăjit şi l-a întrebat:
- Ce este rău cu mine ? De ce nu îmi găsesc liniştea ? De ce nu sunt mulţumit de viaţa mea ?
Bătrânul călugăr a luat, atunci, o sticlă şi, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în faţa omului şi l-a întrebat:
- Cum e această sticlă ?
- Este pe jumătate goală !
- Vezi, i-a mai spus călugărul – eu o văd pe jumătate plină.
În viaţă, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai ales că în toate există ceva frumos. Dacă vom şti să privim natura, vom vedea frumuseţe şi bogăţie. Dacă vom şti să-l privim pe om, în adâncul lui, vom vedea bunătate şi dragoste.
Privind astfel viaţa şi oamenii, devenim noi înşine mai frumoşi, mai bogaţi şi mai buni.

sursa: http://mihaelaoprea.wordpress.com

Read More

Din canoanele date de Duhovnicul Paisie Olaru

Drept canon de obşte, bătrânul obişnuia să dea fiilor săi duhovniceşti să repete zilnic, în casă, pe cale şi la lucru, de 10-20 de ori Tatăl nostru, de 7 ori zilnic să rostească Psalmul 50, de 3 ori Crezul, de 100 de ori „Doamne Iisuse…” şi de 100 de ori „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. În 24 de ore le rânduia să citească, mai ales seara şi dimineaţa, un acatist şi Paraclisul Maicii Domnului şi, celor mai râvnitori sau fără servici, câte două-trei catisme din Psaltire. Apoi să facă 30-50 sau 100 de metanii şi, regulat, să citească un capitol din Sfânta Scriptură, viaţa pe scurt a sfântului zilei, câteva pagini din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi alte cărţi sfinte.

Celor care aveau păcate grele şi erau robiţi de patimi vechi, le rânduia bătrânul să postească obligatoriu toate posturile şi zilele rânduite de Biserică, să nu mănânce un timp carne şi ulei şi să nu bea vin. Apoi o zi sau două pe săptămână, de obicei miercurea şi vinerea, le rânduia post negru până la orele 3 după masă, până seara sau chiar până a doua zi şi să citească psaltirea la miezul nopţii. Iar celor care săvârşeau avorturi, le rânduia să nască alţi copii în locul celor ucişi, sau să boteze şi să îmbrace copii săraci după numărul avorturilor, sau să înfieze copii fără părinţi.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, pp. 115-116)
Sursa: Doxologia.ro

Read More

Pilda

Era un monah în Tebaida care avea mare nevointă si petrecere. Si acesta se îndeletnicea neîncetat cu privegheri si rugăciuni, arătând neagoniseală în chip desăvârsit. El lua aminte la post, încât o dată pe săptămână, duminica spre seară, se hrănea, mângâindu-si neputinta firii cu legumele ce se întâmplau sau cu verdeturi sălbatice. Si multă vreme a petrecut asa. Dar aflătorul răutătii, diavolul, zavistuindu-l pentru fapta lui cea bună, s-a silit să-l surpe cu păcatul mândriei în care si el a căzut. Deci i-a pus în minte gândurile puterii, zicându-i că face prea multă nevointă pe care nimeni altul nu poate s-o facă. "Trebuie să faci si minuni - a zis diavolul - ca si spre nevointă mai osârduitor să te faci si pe oameni să-i zidesti, ca văzând ei minunea lui Dumnezeu să slăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri. Să cerem lucrarea minunilor, căci însusi Mântuitorul a zis: cereti si vi se va da vouă! Deci această rugăciune cu neîncetată cerere trebuie să o aduci lui Dumnezeu". Însă iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce voieste ca toti oamenii să se mântuiască, văzând înselăciunea lui si aducându-si aminte de osteneala si nevointa sa, nu l-a lăsat să fie biruit de vrăjmas. Asa i-a venit lui în minte si a socotit, că zice apostolul: Nu suntem din destul a socoti ceva de la sine. Deci, dacă unul ca acesta a zis: "Nu sunt din destul", cu cât mai vârtos am eu trebuintă de învătătură! Mă voi duce dar la cutare sihastru si ceea ce îmi va zice si mă va sfătui, ca de la Dumnezeu voi primi povătuire spre mântuire. Si era părintele la care avea să meargă mare si vestit, sporit în privirea mintii si mult i-a folosit pe cei ce mergeau la dânsul. Deci, iesind din chilie, a venit la el. Când a intrat fratele înăuntru, a văzut părintele două maimute sezând pe umerii fratelui si cu lant de fier legându-i gâtul si la sine fiecare trăgându-l. Bătrânul a cunoscut că acestia sunt draci, cel al slavei desarte si cel al mândriei, căci era bătrânul de Dumnezeu învătat. Deci, suspinând, a lăcrimat în ascuns. Si după rugăciune si după sărutarea frătească, a sezut tăcând un ceas, fiindcă acesta era obiceiul la părintii de acolo. Apoi a zis călugărul care mersese: "Părinte, foloseste-mă si dă-mi sfaturi ale căii de mântuire!". Bătrânul i-a răspuns: "Nu mă pricep, fiule, la aceasta, căci si eu am nevoie de îndreptare". Iar el a zis: "Nu te feri, avvo, să mă folosesti, că am încredere în tine si m-am hotărât să primesc sfatul tău!". Iar el iarăsi nu se pleca, zicând: "Nu mă vei asculta si pentru aceasta mă opun". Celălalt sta si îl încredinta, zicând: "Orice îmi vei zice, te voi asculta ca pe îngerul Domnului". Atunci i-a zis lui bătrânul: "Ia banul acesta si mergi în cetate si cumpără zece pâini, zece măsuri de vin, zece ocale de carne si adu-le aici!". Fratele, auzind, s-a întristat, însă, primind, s-a dus. Pe cale, multe gânduri îi veneau si, nedumerindu-se, îsi zicea în sine: "Ce a socotit bătrânul cu aceasta? Si cum voi cumpăra bunurile? Că se vor sminti mirenii când le voi lua". Deci, plângând si rusinându-se, s-a dus în cetate si prin altcineva a cumpărat pâinea, prin altcineva vinul, dar pentru carne nu se lămurea, zicând: "Vai mie, ticălosul, cum voi cumpăra eu carnea, singur sau prin altul?". Însă, găsind un mirean i-a dat acestuia un ban si, cumpărând, i-a adus carne călugărului. Acela, luând carnea si celelalte, le-a dus la bătrânul. Atunci i-a zis bătrânul: "Stii că mi-ai dat cuvânt că orice îti voi zice asculti! Ia, dar, aceasta si, după rugăciune, mănâncă o pâine si câte o oca de carne si bea câte o măsură de vin în fiecare zi si, după zece zile, vino iarăsi la mine!". Dar el auzind si neîndrăznind a se împotrivi, luându-le, s-a dus plângând si zicând întru sine: "Vai mie, din ce fel de post, la ce am ajuns! Oare voi face, sau nu? De nu voi face, voi fi călcător de făgăduintă către Dumnezeu. Că mi-am dat cuvântul că orice îmi va cere bătrânul am să fac, primind ca de la Dumnezeu, si acum, Doamne, caută spre ticălosia mea si mă miluieste, iertându-mi păcatele, că iată, sunt silit să fac peste voia si socoteala pe care am avut-o pentru înfrânarea mea!". Si asa, plângând, a venit la chilie. Si precum i-a poruncit bătrânul, asa a făcut. Când trebuia să mănânce, uda bucatele cu lacrimi, zicând către Dumnezeu: "Pentru ce m-ai părăsit?". Si a petrecut asa cele zece zile, plângând, tânguindu-se si pe sine socotindu-se nevrednic de călugărie. Dumnezeu, luând aminte la smerenia lui, i-a dat mângâiere în inimă si a cunoscut pentru ce i s-a întâmplat să fie nebăgat în seamă, după cum se socotea. Multumind Iubitorului de oameni Dumnezeu, a zis întru sine: Cu adevărat, toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată. Si iarăsi: De nu va zidi Domnul casa si nu va păzi cetatea, în zadar priveghează cel ce o zideste, sau cel ce o păzeste. Deci s-a întors la bătrânul, trudit cu trupul mai mult decât când se nevoia, nemâncând în celelalte săptămâni. Si văzându-l bătrânul asa smerit si maimutele făcute nevăzute, s-a veselit si, bucurându-se, l-a primit. Si făcând ei rugăciune, au sezut tăcând. Apoi a zis bătrânul: "Fiule, Iubitorul de oameni Dumnezeu te-a certat si nu l-a lăsat pe vrăjmasul să te stăpânească. Căci obisnuieste vicleanul ca pe cei ce se nevoiesc, când nu va putea să-i împiedice de la nevointă, să-i îndemne la cele peste măsură, ca prin aceasta să-i cufunde în groapa mândriei. Si nu este un lucru mai urât de Dumnezeu decât patima aceasta. Deci, tu călătoreste, precum zice Scriptura, pe calea împărătească si nu te abate în dreapta sau în stânga, ci măsura cea din mijloc întrebuintând-o la mâncare, cu măsură mănâncă în fiecare seară. Iar de-ti va veni tie nevoie, pentru vreo patimă sau pentru altă pricină, să strici ceasul cel rânduit sau iarăsi peste zi să mănânci si să nu te îndoiesti. Că nu suntem sub lege, ci sub dar. Însă, când mănânci, să nu te saturi, ci tine-te în înfrânare, mai vârtos pentru bucatele cele poftitoare si îndemnătoare spre lăcomie. Cele proaste iubeste-le totdeauna si inima ta păzeste-o în tot chipul, căutând la smerenie. Că jertfa lui Dumnezeu, precum zice proorocul, duhul umilit, inima înfrântă si smerită, Dumnezeu nu o va urgisi. Si iarăsi: Smeritu-m-am si m-a mântuit Domnul. Deci, toată nădejdea ta, fiule, aruncând-o spre Dumnezeu, mergi cu pace pe calea ta! El va scoate ca o lumină dreptatea ta si judecata ta ca miazăzi". Deci, asa folosindu-l pe frate si întărindu-l, l-a slobozit. Iar fratele se bucura, multumea Domnului si zicea: Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine si cei ce stiu mărturiile Tale, Doamne. Si: Certându-mă, m-a certat Domnul, dar mortii nu m-a dat. Si: Certa-mă-va dreptul cu milă si mă va mustra. Si către sine: Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ti-a făcut bine tie!, si celelalte. Si asa, intrând în chilie, a vietuit după sfaturile bătrânului si a ajuns monah iscusit.

Read More

Pravila de rugaciune catre Maica Domnului - Cele mai mari cinci dureri pe care le-a rabdat pentru Fiul sau IISUS HRISTOS

” Un oarecare staret dintre Parintii purtatori de Dumnezeu, stand la rugaciune si fiind in rapire, a auzit glasul Domnului nostru Iisus Hristos, Care graia cu Preacurata si Preasfanta Nascatore de Dumnezeu, Maica Sa, zicandu-i : ” Maica, spune-mi : care sunt cele mai mari dureri pe care le-ai rabdat pentru Mine traind in lume? Si a zis Preasfanta : ” Fiule si Dumnezeul meu ! Cele mai mari cinci dureri pe care le-am rabdat pentru Tine au fost acestea : 

1.  prima – cand am auzit de la Simion Prorocul ca vei fi omorat;
2.  a doua – cand cautandu-te in Ierusalim, trei zile nu Te-am vazut;
3.  a treia – cand am auzit ca ai fost prins si legat de catre iudei;
4.  a patra – cand te-am vazut rastignit pe Cruce intre talhari;
5.  a cincea – cand te-am vazut pus in mormant. ”

Si a zis Domnul catre dansa : ” Iiti spun, Maica : daca cineva va pomeni zi de zi fiecare durere a ta, rostind totodata rugaciunea Mea, adica ‘ Tatal nostru ‘…si heritirisirea ingereasca, adica ” Nascatoare de Dumnezeu Feciora, bucura-te…” , pentru cea dintai durere ii voi da cunoasterea pacatelor sale si cainta pentru ele; pentru a doua ii voi da iertarea tuturor pacatelor; pentru a treia ii voi da inapoia virtutile sale, pe care le-a pierdut prin pacate; pentru a patra il voi hrani in ceasul mortii lui cu Trupul si Sangele Meu cele Dumnezeiesti; pentru a cincea Ma voi arata lui , Insumi cand va fi sa moara si voi primi sufletul lui in viata vesnica. Amin “

Insuflat de vedenia acelui staret purtator de Dumnezeu , Sfantul Dimitrie al Rostovului a alcatuit prezenta pravila de rugaciune.  

Slava Tie , Hristoase Dumnezeul nostru, Care nu m-ai pierdut pe mine , pacatosul, cu faradelegile mele, ci pana acum rabzi pacatele mele ! ( metanie )

Invredniceste-ne , Doamne , in ziua aceasta fara de pacat sa ne pazim noi.  Daruieste-mi,  Doamne, sa nu Te manii pe tine, Ziditorul meu, nici cu cuvantul , nici cu lucrul, nici cu gandul, ci toate faptele, vorbele si gamdurile mele sa fie spre slava preasfant numelui Tau. (metanie ) 

Dumnezeule , milostiv fii mie, pacatosului, in toata viata mea; la iesirea mea din aceasta viata si dupa sfarsitul meu nu ma parasi. ( metanie ).

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeste-ma pe mine, cela ce am murit cu sufletul si cu mintea. Primeste-ma pe mine, pacatosul , curvarul, spurcatul cu sufletul si cu trupul. Alunga-l pe nerusinatul diavol si nu intoarce fata Ta de al mine, nu grai, Stapane :” Nu stiu cine esti!”, ci ia aminte glasul rugaciunii mele;mantuieste-ma ca Cela ce ai multime de indurari si nu voiesti moartea pacatosului. Nu ma voi lasa, Ziditorul meu, pana cand nu ma vei asculta si nu-mi vei da iertare de toate pacatele mele. Pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, cu mijlocirile cinstitelor ceresti si netrupesti puteri, ale sfantului slavitului meu inger pazitor, ale Prorocului , Inaintemergatorului si Botezatorului Tau Ioan, ale de Dumnezeu graitorilor Apostoli, ale Sfintilor si bunilor biruitori Mucenici, ale cuviosilor si de Dumnezeu purtataorilor Parintilor nostri si ale tuturor sfintilor Tai, miluieste-ma si mantuieste-ma pe mine , pacatosul. Amin.

Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Dadatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toat intinaciunea, si mantuieste Bunule, sufetele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi ( de trei ori, cu semnul crucii si metanie mica - inchinare pana la pamant ).

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor . Amin.

Tatal nostru , Carele esti in ceruri ! Sfinteasca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, fac-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi , si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean. Amin. (Daca este preot, spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci . Amin )

Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara bucura-te , ceea ce esti plina de har, Marie, domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si benecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.

Rugaciunea intaia
 O, Maica Preamilostiva, Fecioara Marie! Eu , pacatosul si netrebnicul robul tau, pomenind durerea pe care ai rabdat-o cand ai auzit de la Simeon Prorocul despre nemilostiva ucidere a Fiului Tau si Domnului nostru Iisus Hristos, aduc tie aceasta rugaciune si arhangheliceasca heterisire: primeste-le in cinstea si pomenirea durerilor tale si roaga-L pe Fiul tau, pe Domnul nostru Iisus Hristos, sa imi dea cunoasterea pactelor mele si cainta pentru ele. ( metanie )

Tatal nostru , Carele esti in ceruri ! ..................

Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara bucura-te , ceea ce esti plina de har, ..................................

Rugaciunea a doua
 O , de Dumnezeu fericita si preanevinovata Fecioara Marie, primeste de la mine , pacatosul si netrebnicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-o cand L-ai uitat in Templu pe Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si nu L-ai vazut trei zile : roaga-L si cere iertarea si lasarea tuturor pacatelor mele, ceea ce esti una binecuvantata. (metanie )

Tatal nostru , Carele esti in ceruri ! ..................

Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara bucura-te , ceea ce esti plina de har, ..................................


Rugaciunea a treia
 O, Maica a Luminii, preabinecuvantata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare ! Primeste de la mine , ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii care ai rabdat-o cand ai auzit ca Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, a fost prins si legat. Pe Acesta roaga-l sa-mi inapoieze virtutile pe care le-am pierdut prin pacat, ca sa te maresc, Preacurata, in veci. ( metanie )

Tatal nostru , Carele esti in ceruri ! ..................

Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara bucura-te , ceea ce esti plina de har, ..................................


Rugaciunea patra
O, Izvor al milostivirii, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare ! Primeste de la mine ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-o cand L-ai vazut pe Fiul tau , Domnul nostru Iisus Hristos, pe cruce intre talhari. Pe acesta roaga-L, Stapna, sa imi dea darul milostivirii Sale in ceasul mortii mele si sa ma hraneasca cu Trupul si Sangele Sau cele Dumnezeiesti, ca sa te slavesc, Aparatoare, in veci . ( metanie )

Tatal nostru , Carele esti in ceruri ! ..................

Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara bucura-te , ceea ce esti plina de har, ..................................

Rugaciunea a cincea
 O, Nadejdea mea, Preacurata Feciora de Dumnezeu Nascatoare ! Primeste de la mine, ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-0 cand L-ai vazut pe Fiul tau , Domnul nostru Iisus Hristos, pus in mormant. Pe Acesta roaga-L, Stapana, sa mi se arate mie in ceasul mortii mele si sa primeasca sufletul meu in viata vesnica. Amin ( metanie )

Tatal nostru , Carele esti in ceruri ! ..................

Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara bucura-te , ceea ce esti plina de har, ..................................


 O, preamilostiva Fecioara, Doamna de Dumnezeu Nascatoare, turturea iubitoare de fii, a cerului si al pamantului singura stapanitoare Imparateasa, ceea ce ii primesti cu dragoste pe toti cei ce se roaga tie, mangaierea celor necajiti !
Primeste de la mine , pacatosul si netrebnicul robul tau, aceasta încincita ruga prin care pomenesc bucuriile tale pamantesti si ceresti, cu umilinta strigand catre tine unele ca acestea : 

Bucura-te, ca fara de samanta ai zamislit in pantece pe Hristos, Dumnezeul nostru.
Bucura-te, ca in pantece L-ai purtat fara de durere. Bucura-te, ca ai nascut prin minunata iconomie.
Bucura-te, ca ai primit de la magii-imparati daruri si inchinare.
Bucura-te, ca intre invatatorii Templului L-ai aflat pe Fiul tau.
Bucura-te, ca Cel nascut din tine preaslavit S-a sculat din morti.
Bucura-te, ca L-ai vazut inaltandu-se pe Ziditorul tau, la Care insati te-ai inaltat cu sufletul si cu trupul. 
Bucura-te pentru fecioria ta, ceea ce esti mai slavita fara de asemanare decat ingerii si decat toti stintii.  
Bucura-te, ca in apropierea Preasfintei Treimi stralucesti. 
Bucura-te , Facatoarea , noastra de pace.  
Bucura-te, Stapanitoare ce poruncesti tuturor puterilor ceresti. 
Bucura-te, ca mai mult decat toti ai indraznire catre Fiul si Dumnezeul tau. 
Bucura-te, milostiva Maica a tuturor celor ce alearga la tine. 
Bucura-te, ca veselia ta nu se sfarseste in veci ! 

Si mie, nevrednicului, dupa nemincinoasa fagaduinta a ta, in ziua iesirii mele din trup arata-te milostiva, ca sa ajung, calauzit fiind de tine, in Ierusalimul de Sus, unde cu slava imparatesti cu Fiul Tau si Dumnezeul nostru, Caruia se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal si cu Preasfantul Duh in vecii cei nesfarsiti. Amin.

Din buze intinate, din inima pangarita, din limba necurata, din suflet spurcat, primeste, Doamna Imparateasa, aceasta lauda, Bucuria mea. Primeste-o cum au fost primiti cei doi obolio ai vaduvei si daruieste-mi sa iti aduc dar vrednic de bunatatea ta. Amin.

O , Stapana mea, Preacurata Fecioara, cereasca Imparateasa! Dupa cum voiesti, invata-ma ce se cuvine sa-ti graiesc tie, Maica lui Dumnezeu, singura scapare si mangaiere a pacatosilor. Bucura-te , Stapana, ca si eu , robul tau , multgresit, sa strig cu bucurie catre tine, Prealaudata Maica a lui Hristos Dumnezeul nostru . Amin.

La preasfanta icoana ta cautand, te vad ca si cum ai fi de fata, si cazand cu credinta la tine, ma inchin tie ca unei Nascatoare de Dumnezeu, te cinstesc si ma rog tie cu lacrimi: acopera-ma cu acoperamantul tau, ca tu ai dat intrare neamului omenesc in Imparatia cerurilor. Amin.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim , Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru; ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu - Cuvantul ai nascut, pe tine , cea cu adevarat de Nasctoare de Dumnezeu te marim ! Slava si multumita Domnului pentru toate !”

Fragment preluat din cartea ” Calea imparateasca Invataturi si pravile de rugaciune” autor Sfantul Dimitrie al Rostovului

http://preasfantafecioaramaria.wordpress.com/2014/05/05/o-pravila-de-rugaciune-catre-maica-domnului-3/

heretisíre, herertisíri, s.f. (înv.) 1. salutare. 2. felicitare. 3. a cinsti cu băutură pe cineva.

           
           sursa: https://www.facebook.com/notes/cristian-miran/

Read More

Sfânta Ipomoni (Sfanta Rabdare)

Sfanta Ipomoni se numara in randul acelor sfinti pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale si familiile domnitorilor. Dupa numele purtat in lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica imparatului slavilor Constantin Dragastes si sotie a imparatului bizantin Manuil II Paleologul.

Numele Ipomoni (Rabdare) l-a primit odata cu tunderea in monahism, moment petrecut dupa trecerea la cele vesnice a imparatului Manuil II. Intreaga viata a Sfintei Ipomoni (ca printesa sarba, ca imparateasa bizantina, dar si ca simpla monahie) s-a intemeiat pe trairea adevarurilor de credinta ortodoxe prin lucrarea faptelor bune. Pe langa calitatile intelectuale si morale de neconstetat pe care le-a manifestat, lucru amintit de cronicari ai vremii sale, trasaturile sale fundamentale au fost neincetatul "dor dupa Dumnezeu” si rugaciunea.

Sfanta Ipomoni este praznuita de doua ori pe an, pe 13 martie (in ziua trecerii sale la cele vesnice) si pe 29 mai (ziua caderii Constantinopolului si a mortii fiului ei, Imparatul Constantin XI Paleologul).

Viata Sfintei Ipomoni

Sfanta Ipomoni s-a nascut in jurul anului 1372 in familia lui Constantin Dragastes, unul dintre conducatorii si mostenitorii regatului sarb al lui Stefan Dusan. Este demn de amintit faptul ca multi dintre stramosii ei au fost sfinti, precum Sfantul Stefan Nemanja sau Sfantul Simeon Izvoratorul de Mir.

Cresterea si educatia Sfintei Ipomoni au fost de factura bizantina, fiind cunoscuta influenta culturii bizantine asupra spatiului slav. De asemenea, pe langa educatia laica, a fost crescuta in credinta ortodoxa a stramosilor ei, maninfestand inca de timpuriu o credinta profunda. Aceasta credinta a calauzit-o si a luminat-o pe parcursul vietii ei pline de incercari si ispite.

Sfanta Ipomoni avea aproximativ 19 ani atunci cand s-a casatorit cu Manuil II Paleologul (1390), cu numai cateva zile inainte ca acesta sa devina imparat al Bizantului.

Noua viata sfintei s-a aratat dintru inceput a fi una plina de incercari si ispite, data fiind si situatia politica critica a Imperiului Bizantin.

Peste toate acestea Sfanta Ipomoni a trecut cu ajutorul harului lui Dumnezeu manifestand credinta nestramutata intru El. Ca imparateasa a iubit poporul. A fost ca o mama de care oricine se putea apropia pentru a primi mangaiere sufleteasca si cuvant ziditor de suflet. Tot ceea ce facea era insotit de rugaciune.

Filosoful Georgios Plethon scrie ca in calitate de imparateasa era de asemenea cunoscuta pentru intelepciunea si dreptatea sa: "A dat dovada de inteligenta si curaj, mai mult ca oricare alta femeie a vremii sale”.

Sfanta Ipomoni s-a aratat credincioasa sotului ei Manuil, langa care a vietuit vreme de 35 de ani. Impreuna lucrau virtutile prin cuvinte si fapte. Dumnezeu le-a daruit opt copii. Din sase baieti, doi au urcat pe tronul imperial, Ioan VIII si Constantin XI (ultimul imparat al Bizantului), Teodor, Dimitrie si Toma au devenit conducatori ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele doua fete au murit la o varsta frageda.

Sfanta Ipomoni i-a crescut pe cei opt copii in dragostea fata de Hristos sadind intru ei, prin rugaciuni si lacrimi, dragostea pentru virtutue. Trei din copii au devenit monahi, Teodor si Andronic fiind tunsi in monahism in Manastirea Pantocrator, iar Dimitrie in Manastirea Didymoteicho.

Imparatul Manuil II, sotul sfintei, lasand tronul fiului sau Ioan VIII, cu doua saptamani inaintea mortii sale, a fost tuns in monahism la Manastirea Pantocrator primind numele Matei.

Dupa moartea sotului, imparateasa a devenit maica (1425) in manastirea SfinteiMarta, primind numele Ipomoni (Rabdare). In aceasta manastire a vietuit vreme de 25 de ani.

Desi era imparateasa, Sfanta Ipomoni ajuta la toate treburile in manastire impreuna cu celelalte maici, facandu-se ascultatoare intru totul Imparatesei Cerurilor.

Sfanta Ipomoni a ctitorit un asezamant pentru batrani, ce purta numele "Nadejdea celor deznadajduiti”. Asezamantul era situat in cadrul Manastirea Sfantul Ioan unde se aflau si moastele Sfantului Patapie Tebeul fata de care Sfanta Ipomoni avea o ravna deosebita.

Dumnezeu a randuit ca Sfanta Ipomoni sa nu traiasca ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemand-o la Sine pe 13 martie 1450, cu trei ani inainte de caderea Constantinopolului sub turcii otomani. Fiul ei, Constantin XI Paleologul, ultimul basileu bizantin, a murit in timpul caderii Constantinopolului, pe 29 mai 1453.

Sfanta Ipomoni a fost inmormantata in Manastirea Pantocrator din Constantinopol. Dupa cucerirea Constantinopolului de catre turci in 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei Ipomoni, a mutat pe Muntele Geraneia (in orasul Loutraki, Corint, Grecia ) intr-o pestera, moastele Sfantului Patapie Tebeul. In aceasta pestera a fost zugravita o icoana a Sfantului Patapie langa care a fost reprezentata si Sfanta Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniaza cinstea deosebita pe care sfanta i-a purtat-o Sfantului Patapie. Tot aici a fost adus si capul Sfintei Ipomoni.

In 1952, parintele Nectarie Marmarinos a infiintat pe acest loc Manastirea Sfantul Patapie (Loutraki) unde inca se pastreaza cinstitul cap al Sfintei Ipomoni.

sursa:http://www.crestinortodox.ro/

Sfânta Ipomoni și Împăratul Constantin Paleologul

a) Semnul Crucii care s-a arătat lui Constantin cel Mare, primul împărat bizantin care a contribuit la consolidarea credinței creștine, nu prevestea doar victoria solemnă a creștinismului. El pecetluia și sublinia, în același timp, adevărul că acela care primește vreo stăpânire trebuie să fie pregătit să se jertfească pentru poporul lui sau împreună cu acesta.

b) Astfel, ultimul împărat al Bizanțului, Constantin Paleologul, a refuzat să capituleze și să predea de bunăvoie dușmanilor conducerea Constantinopolului, chiar dacă vedea catastrofa care se apropia. A refuzat de asemenea să părăsească orașul, așa cum îi recomandau senatorii și patriarhul. Poate că plecarea mea ar fi prielnică pentru mine, a răspuns, îmi este însă cu neputință să plec. Cum să las bisericile Domnului nostru și tronul și poporul meu într-o astfel de nenorocire ?

c) Acest fel de a fi îl învățase cu siguranță de la mama lui, împărăteasa Elena, soția lui Manuil al II-lea Paleologul (1349-1425), (o mamă) cu mulți copii și foarte educată, care a crescut șase băieți și două fete. După moartea soțului, împărăteasa Elena a plecat de la palatul imperial și a trăit vreme de 25 de ani în mănăstirea Doamnei Martha, ca monahie, luând numele de Ipomoni (Răbdare). A murit cu câțiva ani înainte de căderea Constantinopolului, iar Biserica o prăznuieşte ca sfântă în data de 29 mai. Sfânta Ipomoni a ales chilia monahală, însă întotdeauna a inspirat copiilor ei curaj, iubire de pace și duh de jertfă.

d) Astfel, atunci când Constantin Palelologul i-a trimis guvernatori la Mistra pe frații lui, Toma și Dimitrie, deşi între aceştia exista o anumită răceală, Ipomoni nu s-a rezumat numai la un salut protocolar, ci l-a chemat la mănăstire pe fiul ei, împăratul, pe ceilalţi doi fii ai ei, pe membrii curții imperiale și pe prietenul comun Frandzis, iar după ce i-a sfătuit ce să facă, i-a lăsat să plece punându-i să jure că vor respecta înțelegerile și acordurile făcute. Ca nici unul dintre ei să nu depășească locurile și granițele și să ia cu sila ceva, ci să colaboreze în pace. Adică, a reușit, ca o doică bună și mamă excelentă, să-i facă pe toți să fie de aceeași părere. Și acest lucru se întâmpla întotdeauna, după cum menționează Gheorghios Plithon-Ghemistos. Astfel, copiii ei se înțelegeau între ei și, cu girul intervenției materne, ea rezolva fără ceartă și în liniște diferendele dintre ei.

e) Sfânta Ipomoni nu a fost de folos numai familiei ei. Oricine se afla în preajma ei avea de câștigat roade duhovnicești. Sunt grăitoare în acest sens cele menționate de Gheorghios Scholarios, cel ce avea să fie ales patriarh după căderea Constantinopolului: când sfânta era vizitată de vreun om înțelept, acela pleca uimit de înțelepciunea ei. Când o întâlnea vreun pustnic, pleca rușinat de sărăcia virtuții lui. Când ea se întâlnea cu vreun om cuminte, acesta se îmbogățea cu mai multă înțelepciune. Când o vedea vreun om al legii, devenea mai atent. Când vorbea cu ea vreun judecător, constata că are în fața lui o lege de drept reală.

f) Și Scholarios continuă să spună: când Sfânta Ipomoni era vizitată de un om viteaz, acesta se simțea biruit, era plin de uimire din cauza răbdării, înțelepciunii și puterii caracterului ei. Când se apropia de ea un filantrop, dobândea mai intens sentimentul iubirii de oameni; când o întâlnea un iubitor de distracții, dobândea cumințenie și se pocăia, recunoscând smerenia în persoana ei. Când făcea cunoștință cu ea vreun om cu multă evlavie, acesta dobândea mai mult zel. Oricărui om îndurerat i se alina durerea când era lângă Sf. Ipomoni. [În preajma ei,] orice om trufaș își micșora iubirea de sine. Și în general, nu exista nimeni care să intre în legătură cu ea și să nu devină mai bun.

g) În Bizanț a existat acest fenomen, anume ca împărații, membrii ai familiilor imperiale, bărbați și femei sau alți demnitari care avuseseră funcții de conducere să îmbrățișeze, în urma vreunui eveniment, viața monahală. Însă părăsirea funcțiilor lumești și alegerea „vieții monahale celei pline de înțelepciune”, a „filosofiei practice”, a ascezei și a rugăciunii era însoțită de diverse motive. Unii, pătimind nenorociri, aflându-se în dizgrație sau pierzându-şi funcția și urmând să fie încarcerați sau trimiși în exil, erau obligați să se închidă într-o mănăstire. Existau, însă, și alţii, care de bunăvoie părăseau cele lumești și trăiau în pocăință, precum a fost și Sfânta Ipomoni, şi care s-a dovedit a fi un model de soție și mamă, dar și un exemplu de viață sfântă.

sursa:http://www.pemptousia.ro/

Read More

Ziua femeilor creştine

Ziua femeilor creştine. (Parintele Cleopa Ilie)
Ele sînt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul familiei. Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decît bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile străbune, focul sfînt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sînt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sînt întîi la biserică, întîi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în familie, în societate.

De astfel de mame bune au nevoie astăzi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite şi model în toate are atîta nevoie astăzi societatea în care trăim. Sînt destule mame care nu vor să nască copii, nici să le dea o educaţie creştină bună. Sînt atîtea mame care îşi ucid majoritatea copiilor, iar puţinii pe care îi nasc, nu-i cresc în frica lui Dumnezeu sau îi lasă de capul lor şi ajung să fie o povară pentru familie şi o ruşine pentru societate.

Mamelor, sînteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului, nu miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cît mai mult. Dumneavoastră puteţi contribui cît mai mult la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn sfînt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei, vor ieşi mîine suflete mari, oameni buni, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi mamele noastre. Gîndiţi-vă ce mame sfinte am avut!

Tinere fecioare, păstraţi neîntinată pentru Domnul cinstea şi buna voastră credinţă pînă veţi dobîndi şi voi calitatea de mame în societate şi în Biserică. La fel şi dumneavoastră văduvelor şi bătrînelor mame, supravegheaţi pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu tăceţi. Mamele tinere au nevoie de exemplul şi de jertfa voastră, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copiii şi nepoţii, de rugăciunile, de lacrimile şi mustrarea voastră.

Începeţi toate cu Dumnezeu, cu rugăciunea, cu spovedania regulată şi cu mai multă smerenie şi răbdare. Mai multe mame bune, mai multe văduve şi fecioare cinstite şi credincioase, înseamnă pentru ziua de mîine, mai mulţi copii în case, mai mulţi credincioşi la biserici, mai multă pace în familie, mai puţine beţii, divorţuri şi avorturi în lume, mai puţine boli şi lacrimi pe pămînt şi mai multe suflete în Rai! Amin.

Hristos a înviat!

Read More

Despre Denii

Deniile din Saptamana Patimilor sunt unele dintre cele mai profunde, frumoase si inaltatoare slujbe crestine. Deniile au aparut odata cu crestinismul si se tin in Postul Mare al Pastilor, post care dureaza sase saptamani.

Deniile din Saptamana Mare atrag insa o multime de credinciosi; se savarsesc in biserici incepand cu seara Floriilor, deci din duminica a sasea a postului, pana vineri seara, cand se canta si Prohodul Domnului. Anul acesta deniile vor incepe LUNI 14 APRILIE si se vor termina sambata 19 APRILIE

Deniile sunt slujbe care se tin dupa orele 18-19. Denia se deosebeste de priveghere, care inseamna tot slujba de seara, prin faptul ca se refera numai la utrenia savarsita seara.

De luni pana vineri, in ziua cumplita a rastignirii, preotii rostesc rugaciuni rituale, canturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament (Psalmi, Profeti etc.), numite paremii. Cat despre Evanghelii, ele sunt randuite astfel ca in fiecare zi din Saptamana Patimilor sa se citeasca o anumita Evanghelie.

Cele mai importante denii sunt cele de joi si vineri seara, cunoscute si sub denumirile de denia mica si denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor si scoaterea Sfintei Cruci in mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeste de celelalte denii prin Cantarea Prohodului, si inconjurarea bisericii cu Sfantul Epitaf (cusatura sau pictura de mare frumusete care reprezinta scena punerii in mormant).

Vinerea Mare este ziua de doliu a crestinatatii: atunci a fost rastignit Mantuitorul. De aceea, in aceasta zi, in orice biserica crestina din lume, nu se oficiaza slujba Liturghiei. Liturghia insasi inseamna jertfa si se considera ca nu se pot aduce doua jertfe in aceeasi zi. De aceea, Vinerea Mare este zi aliturgica.

In schimb, vineri seara se oficiaza Denia Prohodului. Mai intai, tineri si batrani, in lant neintrerupt, trec pe sub masa plina de flori, masa ce simbolizeaza catafalcul DeniaDomnului. Pe ea este asternuta o fata de masa bogat pictata, cu punerea in Mormant a Mantuitorului (Epitaf), precum si Evanghelia impreuna cu Crucea. Apoi, preotii, strana si credinciosii canta Prohodul Domnului.

Deniile nu sunt doar slujbe de dimineata savarsite seara, pana tarziu in noapte, ci scopul lor principal este, ca prin rugaciune si cantare, prin citirea Sfintei Scripturi si meditatie, prin pocainta si post, sa alungam din suflet intunericul pacatelor si sa ne umplem de lumina cea tainica si nevazuta a prezentei iubitoare a lui Hristos in noi.

In Bucovina, Deniile sunt intampinate cu emotie si cu protocol. Pana la inceperea lor, in saptamana a cincea din Postul Pastilor, satele trebuie curatate si primenite, incepand cu casele si ograzile. Toata lumea foieste, aeriseste si scutura.

Copiii dupa ce varuiesc pomii din livezi si gradini, se imbraca in haine de sarbatoare si se duc la biserica. La fel mamele, bunicile si surorile lor, care in Saptamana cea Mare intra in biserica cu capul acoperit de-o naframa neagra.

Deniile primenesc sufletul prin curatare interioara, reculegere si concentrare in rugaciune, pentru a putea trai deplin si profund taina si bucuria Invierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Read More