Translate

joi, 29 decembrie 2011

Care este folosul smereniei



Cine poate înțelege raiul?  Îl poate înțelege în parte cine poartă în el pe Sfântul Duh,  pentru că raiul este Împărăția Duhului Sfânt, și Duhul Sfânt în cer și pe pământ este Același. Gândeam în mine însumi: „Sunt un ticălos și vrednic de toate pedepsele“, dar în loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e mai dulce decât tot ce e pământesc. Este hrana cerească e bucuria sufletului.

Dacă vrei să ai în chip simțit harul Duhului Sfânt, smerește-te ca Sfinții Părinți. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui: „Credeți-mă, copiii mei, unde e Satana acolo voi fi și eu“. Un curelar din Alexandria gândea: „Toți se vor mântui, eu singur voi pieri“, și Domnul a descoperit lui Antonie cel Mare că n-a ajuns încă la măsura curelarului aceluia. Părinții au dus o luptă încrâncenată cu demonii și s-au obișnuit să gândească smerit despre ei înșiși, și pentru aceasta i-a iubit pe ei Domnul. Domnul mi-a dat să înțeleg puterea acestor cuvinte. Și când țin mintea mea în iad, sufletul meu are odihnă, dar când uit de aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu plac lui Dumnezeu.
Gândeam: „Sunt pământ, și încă pământ păcătos“. Dar Domnul mi-a arătat mila Sa și mi-a dat din belșug harul Său și se bucură duhul meu pentru că, deși sunt un ticălos, Domnul mă iubește și de aceea sufletul meu e atras spre El în chip nesăturat, iar când îl voi întâlni, voi zice sufletului meu: uită-te la El,nu-L pierde, să nu ți se întâmple ceva mai rău (In 5, 14), pentru că sufletul îndură mari chinuri atunci când pierde harul Duhului Sfânt.
Credeți-mă, scriu înaintea feței Domnului, pe Care sufletul meu îl cunoaște. Pentru a păstra harul, trebuie să ne smerim pururea. Iată, Domnul smerește cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea că în pustie el era mai bătrân și mai desăvârșit decât toți, dar Domnul l-a îndreptat spre Pavel Tebeul, și Antonie a văzut pe cel ce era mai bătrân și mai desăvârșit decât el. Cuviosul Zosima credea că era monah din copilărie și că nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca și a văzut că era departe de a fi ajuns la măsura ei. Sfântul Tihon din Zadonski a fost smerit de un nebun întru Hristos, care i-a dat o palmă și i-a zis: „Nu te trufi cu înțelepciunea!“ Astfel, Domnul Cel Milostiv smerește pe sfinți, ca ei să rămână smeriți până la sfârșit. Cu atât mai mult trebuie să ne smerim noi. De aceea, ziua și noaptea cer și eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu însetează să o dobândească, pentru că este darul cel mai înalt al Duhului Sfânt. În smerenia lui Hristos e și iubire, și pace, și blândețe, și înfrânare, și ascultare, și îndelungă-răbdare, și toate virtuțile sunt cuprinse în ea. […]
Cât trăim pe pământ trebuie să ne învățăm să ducem război cu vrăjmașii.Lucrul cel mai chinuitor decât toate este să ne omorâm trupul pentru Dumnezeu și să ne biruim iubirea de sine. Pentru a birui iubirea de sine, e nevoie să ne smerim totdeauna. Aceasta este o MARE ȘTIINȚĂ , pe care ne-o însușim degrabă. Trebuie să ne socotim mai răi decât toți și să ne osândim la iad. Prin aceasta sufletul se smerește și câștigă plânsul pocăinței din care se naște bucuria. Este bine să ne obișnuim sufletul să gândească: în focul iadului voi arde. Dar, vai, puțini înțeleg aceasta. Mulți cad în deznădejde și merg spre pierzanie. Sufletele lor se sălbăticesc și nu mai vor nici să se roage, nici să citească, nici chiar să se maigândească la Dumnezeu
Trebuie să ne osândim pe noi înșine în sufletul nostru, dar să nu deznădăjduim de mila și iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să dobândim duh umilit și înfrânt și atunci vor pieri toate gândurile și mintea se va curăți. Dar înainte de aceasta trebuie să ne cunoaștem măsura, ca să nu ne chinuim fără folos sufletul. Învață să te cunoști pe tine însuți și să dai sufletului nevoință (asceză) după puterile lui. […]
Sfântul Siluan Athonitul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu