ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Imnul Sfantului Maxim Marturisitorul inchinat Preamaritei Stapanei noastre

“Ce gand va numara si ce lauda va rosti sau ce mana va scrie cu mestesugul cartii multimea nenumarata a harurilor si bunatatilor Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, Pururea-Fecioara, pe care le-a aratat si pe care le arata din zi in zi neamului omenesc? Ea este:

Mijlocitoare arzatoare pentru toti cei ce o cheama pe langa Fiul ei, Hristos-Dumnezeu;

Liman linistit al tuturor celor clatinati de valuri;

Izbavitoare din valurile lumii si ale trupului, calauzitoarea vietii tuturor celor rataciti;

Cautatoare care intoarce pe cei pierduti;

Ajutorul si puterea celor din incercari;

Mijlocitoarea celor robiti;

Invierea lui Adam celui cazut;

Nimicirea lacrimilor Evei;

Mangaietoarea celor ce jelesc;

Scaunul Imparatului, care poarta pe Cel ce poarta toate,

Innoirea lumii invechite;

Scara ce urca la cer, pe care a coborat Dumnezeu pe pamant;

Podul ce duce pamantul la cer;

Uimirea ingerilor;

Rana demonilor;

Radacina supunerii si nestricaciunii;

Pomul cu rod nemuritor;

Cea care a lucrat Lucratorul Cel iubitor de oameni,

Cea care a facut sa infloreasca Radacina mantuirii;

Brazda care a facut sa infloreasca Spicul ce intareste inimile;

Masa ce poarta Fericirea vesnica;

Tamaia adusa lui Dumnezeu spre ajutorul nostru;

Folosul lumii;

Pricina indraznelii celor morti la Dumnezeu;

Maica Bunului Pastor;

Staulul oilor intelegatoare;

Izgonirea vrajmasilor nevazuti;

Cea care deschide usile raiului;

Glasul nesugrumat al apostolilor;

Sprijinul nebiruit al ucenicilor;

Taria si puterea crestinilor;

Zorii Zilei neinsangerate;

Nascatoarea Soarelui dreptatii;

Cea prin care a fost izgonita stapanirea diavolului mancatorului racnitor;

Cea prin care S-a aratat Mantuitorul Hristos, Prietenul oamenilor;

Cea prin care am fost izbaviti de noroiul multor pacate si am fost sloboziti de sub stapanirea feluritelor patimi;

Ridicarea oamenilor si caderea demonilor;

Stanca Vieti din care curge apa nemuririi pentru cei insetati;

Stalpul Luminii ce calauzeste si lumineaza pe cei intunecati;

Vasul cu Mana pogorata din cer;

Pamantul fagaduintei care odrasleste blandetea;

Floarea nestricaciunii;

Cununa podoabelor;

Pilda vietii ingeresti;

Pomul stufos la umbra caruia se odihnesc cei osteniti;

Nascatoarea care ne-a izbavit din robia inselatorului;

Ajutorul nostru in fata Dreptului Judecator;

Cea care sterge zapisul greselilor noastre;

Vesmantul celor goi de tot binele;

Usa tainei celei mari;

Slava neindoielnica a credinciosilor;

Cea care cuprinde pe Dumnezeu Cel Necuprins;

Scaunul sfant al Celui ce sade pe heruvimi;

Locuitoare impodobita de slava pe langa serafimi;

Cea care uneste ingeri si oameni;

Cea care a unit fecioria si nasterea, fiind in acelasi timp Fecioara far prihana si Maica a lui Imanuel;

Cea prin care s-a dezlegat blestemul, prin care s-a deschis raiul;

Cheia Imparatiei;

Pricina bunatatilor vesnice;

Vasul intelepciunii lui Dumnezeu;

Comoara Proniei Lui;

Stalpul fecioriei;

Usa Vietii;

Temeiul innoirii noastre;

Pricina milostivirii dumnezeiesti fata de oameni;

Cununa Soarelui Celui Nevazut;

Stralucirea lipsita de umbra a Luminii;

Scanteierea ce face sa straluceasca sufletele;

Tunetul ce loveste pe vrajmasi si demonii inselatori;

Cea care face sa salte Izvorul Vietii,

Baia care curata gandurile;

Potir ce revarsa bucuria;

Cortul Cuvantului lui Dumnezeu;

Sfanta Sfintelor mai presus de orice sfintenie;

Chivotul ales al Duhului Sfant;

Cununa cinstita a imparatilor ce slujesc lui Dumnezeu;

Cinstea si podoaba arhiereilor vrednici si sfinti;

Turnul neclatinat al Bisericii sobornicesti;

Meterezul neapropiat al cetatii credinciosilor;

Despre care David a spus: Cina ma va duce la cetatea cea intarita, care este adunare credinciosilor veniti din adunarile paganilor;

Cea care vindeca neputintele noastre;

Nadejdea si ajutorul sufletelor noastre.

Si ce voi mai spune, caci vremea imi lipseste pentru a povesti maretiile si renumele Preabinecuvantatei si Preaslavitei noastre Imparatese, Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea-Fecioara Maria si chiar daca s-ar aduna limbile ingerilor si ale oamenilor, ele nu vor fi in stare sa laude si sa cante dupa cuviinta si vrednicie, nici eu cel neputincios, nevrednic, nestiutor si barbat, nu pot spune ce este randuit si vrednic, dar fericita Maica a Domnului Celui milostiv si iubitor de oameni va sfinti acest cuvant nepotrivit al nostru, gatit cu harul si darurile sale, iar nu cu puterea si stiinta noastra. De aceea cer tuturor prietenilor lui Dumnezeu si credinciosilor in Hristos, care lauda pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, sa se adune pururea, impodobiti cu ravna si cu dorinta gatelilor duhovnicesti ca sa implineasca psalmodia si lauda dumnezeiasca in acest stralucit praznic al Adormirii ei, caci e cu adevarat mare si slavita si impodobita din toate partile, si minuni mari si taine dumnezeiesti s-au savarsit intru ea.
Ingerul Gavriil, venind din nou de la Dumnezeu sa-i vesteasca moartea, i-a dat semnul de biruinta, ramura de palmier, ca sa arate ca a fost biruitoare a tuturor randuielilor firii. Dupa care Sfintii Apostoli s-au adunat din toate colturile lumii rapiti de nori; s-au strans Cei Doisprezece si multi altii care i-au urmat, veniti intr-o clipa sa slaveasca pe Sfanta si Slavita Maica a Domnului, si au descoperit acolo taina celei de-a Doua Veniri, dupa cum spune apostolul Pavel:

Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh, si asa pururea cu Domnul vom fi. [1 Tes 4,17] , dumnezeiasca taina a rapirii de mai apoi pe nori.

Aici, la Adormirea Fecioarei, s-a savarsit marea si slavita minune, venirea intr-o clipita a unui atat de mare numar din toate colturile pamantului din tari indepartate, si oprirea lor in Sion in fata Maicii Pururea-Fecioara. Dupa care a venit Hristos, Dumnezeu Fiul, Imparatul Slavei, Domnul si Fiul sau, Care a socotit bun sa aduca la fiinta soarele si, prin venirea Duhului Sfant, prin salasluirea in sanul ei si prin intruparea din ea, a savarsit Iconomia mantuirii noastre, a fost rastignit si ingropat si a inviat a treia zi, dupa care S-a inaltat la ceruri si a sezut de-a dreapta Tatalui. Acelasi milostiv Imparat a venit si atunci cu multimile ingerilor si ale arhanghelilor, a cerut sufletul sfant si slavit al binecuvantatei si slavitei Sale Maici si l-a urcat in salasele slavite ale Tatatlui Sau,

cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El [1 Co 2,9], si mai mult decat toti pentru Maica Sa fara prihana.

Din porunca Domnului, Dumnezeului si Invatatorului lor, apostolii au dus apoi din Sion in Ghetimani trupul sfant si neprihanit al Imparatesei lor si l-au asezat in mormant ca odinioara Iosif si Nicodim trupul lui Iisus. Si asa cum Domnul Slavei a inviat a treia zi, tot asa si aici a treia zi trupul Sfintei Maici n-a mai fost gasit in mormant, ci a fost mutat asa cum a vrut Fiul ei. A fost ingropata ca un mort dupa randuiala firii si a fost mutata ca Maica lui Dumnezeu pentru a intari si a face vrednica de crezare Invierea Fiului sau, Domnul, si luarea firii pe care El o imbracase din ea, intarind propria noastra inaltare si adevarata noastra nestricaciune ce va veni. Asa cum nasterea ei s-a facut in chip nestricacios, tot asa moartea ei a fost nestricacioasa. Asa cum nasterea ei a fost mai inalta decat cuvantul si decat firea, tot asa si mutarea ei a fost mai adanca decat randuiala fireasca a vremii. Si a fost lucru uimitor, caci asa cum sufletul ei a urcat la cer fara de trup, asa si trupul ei a urcat fara suflet, aratand Fiului ei si slujitorilor ei atat partasia, cat si despartirea ei. A urcat la cer prin har si sub calauzirea Fiului ei inainte de invierea obsteasca, facandu-ne sa nadajduim in invierea ce va sa vina. A fost inaltata cu totul: mai intai cu sufletul ei sfant, atunci cand a cerut-o Domnului, iar mai apoi si trupul fara prihana, dupa cum a voit Domnul. Marturisim astfel constiinta omeneasca pe care o avea Fericita si harul slavit cu care a preamarit-o Fiul ei. Asa se cinsteste de catre toti acest praznic minunat, cinstire ingerilor si a oamenilor, si impodobit cu harul Sfintei Nascatoare de Dumnezeu. Iar sorocul praznicului slavit este bun si binecuvantat, plin de roade, impodobit intru toate, culesul e vestit, roadele pomilor si tot felul de alte roade se revarsa si aceasta e si cinstea firii noastre spre Slava Ziditorului si a Vestitorului desfatarilor raiului, si toate acestea sunt date spre cinstea acestui praznic sfant, spre desfatarea inchinatarilor sai. Bun si folositor pentru toti oamenii este acest soroc intre zilele anului, plin de folos si desfatare.
Prin inaltarea si mutarea Sfintei Fecioare, firea noastra a urcat acum la cer. Ca odinioara prin Inaltarea Fiului ei, ea s-a facut mai inalta decat tronurile, decat heruvimii si serafimii, caci s-a facut cu adevarat mai inalta decat toate fapturile nemateriale si netrupesti, si preaslavita, preabinecuvantata Maica a Mantuitorului nostru, Hristos Dumnezeu, invesmantata cu slava imparateasca, inchinata de toate ostirile, puterile si stapanirile, si de tot numele dat nu numai in aceasta lume, dar si in cea viitoare, nevazuta si necunoscuta. (…)
Dar astfel de lucruri sunt mai presus de cuvantul si de puterea noastra si nu suntem in stare sa le patrundem si sa le rostim cu limba. De aceea, vom lasa deoparte tainele ascunse, caci Domnul in cer si pe pamant a facut tot ce a vrut; dupa puterile noastre insa vom multumi Domnului nostru Iisus Hristos si Maicii Sale Preabinecuvantate si Preasfinte.

Te laudam, Imparate si Daruitorule al tuturor tainelor, pentru toate bunatatile tale si pentru cea pe care ai ales-o aici spre slujba tainelor Tale!

Te laudam pe Tine, Cel ce ai luat asupra Ta patima si rastignirea si moartea pentru noi si ai socotit lucuru bun pentru numele Tau sa suferi atatea osteneli si chinuri in aceasta lume pentru Sfanta Ta Maica si pentru a o uni cu slava Ta si prin cererile si ajutorul ei sa ne daruiesti si noua viata vesnica!

Te laudam pe Tine Care Te-ai dat pe Tine Insuti ca sa ne izbavesti, si Care ne-ai dat din nou pe Preasfanta Ta Maica spre ajutor in bunatatea Ta, Iubitorule de oameni si Imparatule dulce!

Te laudam si pe tine, Imparateasa binecuvantata si slavita, care ai de-a pururea milostivire de noi si suferi pentru toate chinurile noastre si ceri Fiului tau sa nimiceasca pacatele si ispitele noastre. Nu plangem moartea si ingroparea ta, ci praznuim cu slava mutarea ta, caci ai fost mutata la cer, si nu-i lasi pe cei ce locuiesc pamantul. Si desi acum esti lipsita de ostenelile si chinurile acestei vieti trecatoare si ai ajuns la fericirea negraita si nesfarsita, nu uiti insa saracia noastra de acum, ci ne mantuiesti acum inca si mai mult si ne izbavesti din toate incercarile si feluritele noastre ispite. Nu ne lasa orfani de ajutorul tau, ci lucreaza pentru noi si acopera-ne cu roua slavei tale si inchina Fiului tau si Dumnezeului nostru mijlocirea necontenita si cererea celor ce te lauda si te slavesc, caci cu adevarat acum esti Imparateasa tuturor, de-a dreapta Imparatului, cu haina tesuta de aur, impodobita si imbracata prin harul Duhului Sfant, preainfrumusetata cu podoaba si cu gateli si bogatii poporului slujesc slava ta, sufletele sfintilor si ale dreptilor, cei bogati in fapte bune, care sunt adevarata bogatie.
Prin Fiul tau si Dumnezeul tau ai acum cununa frumusetii si toiagul Imparatiei si podoaba mai presus de orice stapanire. Te rugam: nu uita poporul tau care lauda pe Fiul tau si canta numele tau, caci toate le poti pe langa Fiul tau milostiv si iubitor de oameni, Care asculta cu bunatate toate cererile si rugamintile tale, si tu insati esti milostiva pentru toti cei ce slujesc si nadajduiesc intru tine. Si purtarea ta de grija e cunoscuta din minunile tale necontenite si zilnice, si din tamaduirile sufletesti si trupesti pe care le arati pentru fiecare din cei ce se roaga. Ele sunt negraite si nenumarate, mai mult decat nisipul marii si – lucru mai inalt si mai adanc decat toate – mijlocesti pentru cei ce au pacatuit impotriva Fiului tau mai mult decat cererile proorocilor, decat sporirile si posturile dreptilor, si mantuirile castigate prin harul tau si bunatatile tale le dai pentru intreaga lume si pentru fiecare dintre oameni. De aceea frumusetea ta a placut Imparatului, i-a placut marea ta iubire de oameni, mila ta, atentia ta prevenitoare care Il imita printr-o mare milostivire. Desi si celelalte podoabe ale tale, sfintenia, intelepciunea, puterea si celelalte sunt nenumarate, prin atentia prevenitoare si prin milostivire este, mai mult decat orice, imitatoare a Fiului si Dumnezeului tau. Si asa, milostiva si iubitoare de oameni, prin mijlocirea ta in fata Lui reversi inca si mai mult peste noi milostivirea si blandetile Sale. Caci El singur e Mangaietorul nostru in fata Tatalui, Iisus Hristos Cel drept, cum spune Evanghelistul si Teologul Ioan. El este cel ce ne iarta pacatele [1 In 2, 1-2], iar tu, mijlocitoare pe langa El, abati mania si supararea Sa pornita pe buna dreptate impotriva pacatelor si neascultarilor noastre. Iar in milostivirea si blandetea Sa, reversi peste noi toate bunatatile cele mai presus de fire si darurile tale, Fecioara Sfanta!
Cu adevarat intreci marginile firii, nu numai prin nasterea mai adanca decat cunostinta, ci prin atentia ta prevenitoare ce intrece firea.

Prin tine s-a dezlegat blestemul maicii dintai,

Prin tine s-a rupt peretele vrajbei,

Prin tine s-a nimicit stapanirea mortii,

Prin tine am biruit asupra pacatului,

Prin tine s-a sadit fecioria intre oameni,

Prin tine invatam hotararea in faptele bune,

Pein tine ni s-a dat intelepciune, smerenie si iubire,

Iar noi nu ne vom arata biruitori dupa masura in care am fost biruiti, ci mult mai mult. Am fost izgoniti din Eden si prin tine am primit deopotriva cerul si Edenul. Am cules rodul pomului cunostintei si am pierdut pomul vietii, dar prin tine am dobandit pe Ziditorul pomului. Prin neascultare am fost dezbracati de vesmantul cel dumnezeiesc, dar prin tine ne-am imbracat in Dumnezeu si suntem uniti cu El si ne-a dat puterea de a ne face fii lui Dumnezeu. Acestea sunt darurile si harurile tale pentru noi, o, Fecioara si Nascatoare de Dumnezeu, care ne-ai daruit viata in care erai tu.
Si acum, dupa adormirea ta, esti inca si mai vie si praznuita si sezi impreuna cu Cel Viu si Daruitorul Vietii, Fiul tau, si vezi ca Cel nascut din tine e Unul din Treime, Cel ce  fost cuprins in tine si nu poate fi cuprins de cer si de pamant, Cl ce-ti implineste cererile cu simplitate. Pe cei pentru care ceri milostivire El ii copleseste cu bogatia, si chiar daca pacatuiesc din nou si te roaga din nou, indata faci inca o data milostivire si ceri pentru ei iertare, lucru inca si mai minunat si mai mare. Esti intr-adevar usa vietii, pururea apropiata de cei ce intra prin ea, desi prorocul te-a numit usa inchisa prin care nu trece nimeni decat numai Dumnezeu si el o lasa din nou inchisa [cf Iz 44,2]. Acum insa te-ai mutat din aceasta lume si prin mijlocirea pe langa Fiul tau si prin ajutorul si mana ta intinsa spre cei ce te roaga, aceasta usa a harului si milostivirii e deschisa pentru toti si primesti pe toata lumea si asculti toate rugaciunile.
O, comoara a tuturor bunavoirilor! O, daruitoare mai inalta decat firea! O, floare cu toate miresmele! O, faima a firii omenesti, dragostea noastra, biruinta noastra, intelepciunea noastra! O, domnie care strangi toate bunatatile pe care nicio limba nu le poate rosti si niciun gand nu e in stare sa le atinga si nicio intindere a vremii nu le poate invechi! O, dar dumnezeiesc facut oamenilor si inchinare a oamenilor catre Dumnezeu. O, cea plina de har si de slava Sfintei Treimi, salas al buntatilor Lui, mireasa nenuntita, Maica a lui Dumnezeu Imanuel. Salas al Duhului Sfant, Imparateasa a toate, vas de aur ce porti mana [Evr 9,4], toiag inflorit din radacina lui Iesei despre care Isaia spune: fericita radacina lui Iesei pentru ca o mladita va iesi din Iesei si floare din radacinile lui va inflori [Is 11,1]! Sfesnic al Luminii, pat al Imparatului [cf Cant 3,7], masa a Vietii, templu al Luminii, chivot al Sfinteniei, izvor al Nemuririi, rai intelegator, nor de lumina stalp de stralucire neclintita, potir al Painii vietii, usa a lui Dumnezeu, pe care El singur o strabate si ramane inchisa [Iz 44,2], munte cu totul sfant, Eden al celui de-al doilea Adam, cer si tron inaltat si ridicat, rug nears, chivor al sfinteniei, odihna a Domnului. Cum spune despre tine David: Inalta-te, Doamne, intru odihna Ta [Ps 131,8] si orice alt nume cu care te-au numit prorocii in chipuri si asemanari.  Cine va intelege multele tale numiri si nu se va minuna? Dar numele tau scurt si adevarat este de Maica a lui Dumnezeu, Fecioara fara prihana, Nascatoare de Dumnezeu, preabinecuvantata, Marie Pururea-Fecioara. Acesta e numele tau nou, aratat si adevarat; numele tale vechi rostite in chipuri si asemanari le-ai invatat celor noi si pe cele noi le-ai intarit celor vechi. Cu adevarat esti cartea cea vie in care a fost scris negrait Cuvantul lui Dumnezeu cu pana facatoare de viata a Duhului Sfant. Esti cu adevarat trupul Noului Testament scris dumnezeieste, al Testamentului facator de viata lasat de Dumnezeu oamenilor. Esti mijlocitoarea, rugatoarea si darul mantuirii noastre, ca una care privesti pururea spre noi si intinzi mana poporului credincios.
Priveste si acum la noi si ai mila de turma ta, poporul tau, pe care Fiul tau l-a rascumparat cu scumpul Sau sange. Roaga-te pentru el si aseaza-l in mostenirea ta, si din zi in zi milostiveste-te si indeamna pe toti oamenii impreuna si pe fiecare in parte sa se faca toti un trup ajungand la statura plinatatii duhovnicesti si sa aiba un singur Cap, pe Iisus Hristos, Fiul tau. Indulceste poporul tau si mostenirea ta si roaga-te pentru el, o, preasfanta Imparateasa, si ocroteste-l, acoperindu-l cu harul si cu ajutorul tau, si alunga din el pacatele cele nevazute ce omoara sufletele. Pazeste-l in luptele si in ispitele vazute, macar ca din pricina pacatelor noastre celor multe si a necredintelor suntem lipsiti de cuvant si vrednici de pedeapsa. Nu-ti adu aminte de faradelegile noastre, da-ne repede milostiviea ta, caci am saracit cumplit. Mantuieste-ne si departeaza pacatele noastre prin mijlocirea ta la Fiul tau. Si in aceasta viata pazeste-ne si fa-ne biruitori asupra incercarilor si asalturilor demonului si asupra ispitelor vazute si nevazute si fa sa inceteze toate pacatele noastre. Iar in veacul viitor, du-ne la salasurile cele vesnice, la locul de odihna, unde stapaneste lumina vietii lui Hristos, Fiul tau, ca de langa tine sa imparateasca poporul tau care te slaveste si sa ne bucuram de numele tau. Caci esti fericita intre femei si preabinecuvantata intre toate casele si toate semintiile, slavita in cer si pe pamant, fiindca toata limba te slaveste si te vesteste Maica a Vietii. Toata faptura e plina de lauda ta, toti slavesc prin tine Sfanta Treime in Trei Ipostase si o Singura fiinta, Dumnezeul nostru.(…)
O, prealaudatat Maica a lui Dumnezeu, care ai adus pe lume pe Sfantul Sfintilor, Cuvantul lui Dumnezeu, primeste cererea robilor tai, si pazeste-ne de tot necazul si ispita, si mantuieste-ne de chinurile vesnice, si fa-ne vrednici in viata fara de sfarsit a dreptilor de o parte din bunatatile vietii vesnice, prin Hristos, Fiul tau si Dumnezeul tau, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Parintele Sau Cel fara de inceput si cu Duhul Cel cu totul Sfant, binevoitor si de viata facator acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin”.

(in: Nasterea, Viata si Adormirea Maici Domnului, Editura Deisis, Sibiu, 2007)

Read More

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: “Maica Domnului e suparata pe aceia care nu-i cer nimic”

“Iubitii nostri frati crestini,

Cu toate cerurile, cu toată creaţia lui Dumnezeu, dacă n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atât de foarte frumos şi împlinită. Este stăpâna cerului şi a pământului! E uşor să spui lucrul acesta, dar când spui şi a cuvântului… Este atâta loc în împărăţia lui Dumnezeu, să stea ca o împărăteasă, dar îi convine mai mult să stea la căpătâiul nostru!

Şi să ştiţi că oricare ar fi motivul întristărilor şi al supărărilor, sunt numai de la draci! Cum e posibil să deznădăjduim când avem un frate atât de grozav şi de puternic, care este Hristos, şi o mamă atât de cuprinzătoare, peste tot, care e Maica Domnului! Dumnezeu ne-a făcut dintr-o mare iubire, dar numai pentru El, nu ne-a făcut şi pentru altceva, ca să fim în Împărăţie împreună în marea bucurie şi veselie alături de El! Dar pentru lucrul acesta trebuie să jertfim.

A căzut Adam, Dumnezeu ne-a creat perfecţi, ne-a creat cu mari posibilităţi pentru că umanitatea este superioară angelităţii îngerilor! Domnul Iisus Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam, ne-a adus putinţa de a ne îndumnezei după har.

În Evanghelia de aseară Maica Domnului spunea la Sfânta Elisabeta că mare dar mi-a dat, de acum mă vor bucura toate neamurile pământului, a căutat spre smerenia roabei Sale! Ce-o să zică duşmanii Maicii Domnului, care zic că-i o simplă femeie, măcar că şi chiar femeia simplă înseamnă viaţă, înseamnă nădejde! Dar cum să vorbeşti aşa de Maica Domnului? E îngrozitor de vinovat! Şi totuşi acestor oameni la judecata cea din urmă, Maica Domnului le va arăta această nebănuită pedeapsă: „Vă iert, dar, fraţi creştini! Domnul Dumnezeu poate să facă orice dar un lucru nu poate, să-şi calce cuvântul!” Şi dacă este vorba aşa şi nu se va pocăi, în focul iadului zice că o să se ducă! Ne aşteaptă clipă de clipă, veacuri întregi, ne aşteaptă să ne îndreptăm inima către El, pentru că o simplă suspinare e o rugăciune mare!

Nu vă descurajaţi! Am spus că e nevoie de cruce, de jertfă, pentru că trebuie să dărâmăm în noi tot ce a creat păcatul şi tot cu darul lui Dumnezeu vom face şi această nebunie. Pentru că nu este ruşine să mori strivit de dureri! E ruşine să mori istovit de plăceri!

Ne-a creat cu atâta putere, cu atâta dragoste dar ne-a făcut liberi ca să avem, zice-se, şi noi meritul că suntem în Împărăţia Cerului. Dar şi aici ne ajută pas cu pas, ne spune Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia mea!“. Dacă nu se mişcă fir de păr, nu se mişcă nici fir de iarbă, nici o frunză nu se mişcă fără voia lui Dumnezeu.

Am primit un bileţel într-o împrejurare, unde vorbeam, îmi spune unul că „eu am făcut un păcat mic“. Fraţilor, nu este lucrul mic în viaţă răul cel mai mic! E foarte mare păcatul! Şi atunci eu, era lume mai multă decât aici: „Domnule dragă, eu ştiu pe cineva care avea un păcat şi mai mic decât al matale! Adam n-a făcut decât că a muşcat dintr-un măr dar a răsunat cerul şi pământul, pentru că făcuse o neascultare, pentru că se despărţise de Dumnezeul lui!” Pentru lucrul acesta a trebuit, pentru că a fost jignită Sfânta Treime, Dumnezeirea, să Se întrupeze Cineva din Sfânta Treime şi aşa S-a întrupat Mântuitorul, aşa cum ştiţi. Dar pentru ca noi să străbatem, deşi suntem guvernaţi de El, cu multe ajutoare, avem înger păzitor, pe care l-aţi cam uitat! Şi spune aşa într-un loc: „E cu neputinţă să nu mori dacă l-ai vedea in adevărata lui lumină!“. Îngerul păzitor nu e singur, are alte miliarde de îngeri care sunt o mare unitate. Sunt extrem de puternici pentru că sunt extrem de curaţi!

Avem pe Maica Domnului, dacă este atât e destul! Maica Domnului este o nouă lume, Maicii Domnului îi place să stea la căpătâiul dureroşilor, la capătâiul suferinzilor, deşi stăpâneşte întreg cerul şi pământul. Este o enorm de mare greşeală aşa cum spuneam, să nu-i ceri nimic! E foarte supărată pe acei care nu-i cer nimic. Ne rugăm încontinuu să mai trăim, dar cu o condiţie, să purtăm crucea. A trebuit să vină Mântuitorul ca să ne salveze în urma unei căderi care a făcut-o Adam, v-am spus, a muşcat dintr-un măr.

Toate minunile pe care le-a făcut Mântuitorul, pe care le ştiţi, ne stă mintea în loc! Învia morţii ca şi cum era treaz. Dar n-a văzut lumea minunile pe care le-a făcut, numai atunci când a fost pe cruce, pentru că necesita această suferinţă cu orice chip. Când Mântuitorul era pe cruce, acum se văita Satana, a fost răpus! Nu putea în iubirea Dumnezeiască care stăpâneşte totul. Tot, fraţii mei! Nu există gând şi mişcare de păr să nu ştie! Dracul, dragii mei, e un tolerat, n-are nici o putere! „Îndrăzniţi“, a spus Mântuitorul, „Eu am biruit lumea!” şi ce alta doresc decât să aprindeţi focul pe care Eu l-am aprins.

Nu este timp de şagă, am fost în viaţa mea la multe căpătâi de morţi: plânset, vaiet, răcnet, muget, mii de glasuri fremătătoare. Vedeau păcatele pe care le-au făcut! Nu se puteau repara altfel decât înapoi, [dar] inapoi nu mai putea, că venise moartea. Moartea e o realitate, iadul e o realitate, raiul e o realitate – mereu auzim lucrurile acestea, mereu fiecare dintre noi spune ceva, bate un clopot în inima noastră: „Trezeşte-te!“.

Sigur că de asta am spus că e nevoie de jertfă! Oriunde ai fi, chiar în iubire, în familie, peste tot e nevoie de armonie. Ca să faci armonia e nevoie să ştii să jertfeşti! Ce ţi se cere? De ce vă speriaţi? De ce se zice: „Drace, drace!“. El zice: „Doamne, Doamne!“. Dumnezeu e bucuros de numai atât! Nu trebuie o mare meşteşugire, şi în sfârşit, tehnică neapărat a rugăciunii! Pune-ţi inima în mişcare! I-am spus lui Dumnezeu, şi cu cât i-am spus mai mult cu cât ne-a pierdut Adam. Ne-a adus putinţa de a fi dumnezei, ne-a dat putinţa să iubim duşmanii! Suntem mereu şi-n situaţia să repetăm că putem orice, dar părinte, să iubim vrăjmaşii nu putem. Bine dragii mei, care ziceţi că nu puteţi, dar ce vi se pare aşa de mare povară? Să zici: „Doamne, Doamne!“.

Iadul e o realitate care nu poate fi dezminţită, o confirmă: „mergeţi în focul cel de veci“. Focul veşnic e fără lumină! E de mii de ori mai tare în calorii decât asta de aici! Cât stai acolo? “O mie de ani“. Nu! O veşnicie! Pentru că nu i-ai spus ăluia: „Iartă-l Doamne!“. M-a înjurat, m-a lovit, m-a furat… Ce puţin! Eu m-am convins la căpătâiul atâtor morţi că toţi se căiau grozav, voiau să mai trăiască o zi! Ca să-şi pună lucrarea în regulă, care era foarte greu, nu s-a mai putut, decât atât. Astăzi este ziua aia! Dacă nu murim ne împodobim cu daruri deosebite, să putem sufla şi răsufla. Fraţi creştini, suflarea şi răsuflarea e un dar de la Dumnezeu, nici asta nu este a noastră! Totul – suntem guvernaţi, stăpâniţi de marea Lui iubire.

Vă daţi seama dumneavoastră ce se poate întâmpla dacă Mântuitorul Dumnezeu refuză să ne mai iubească?! Pentru că suntem cu gânduri frumoase, nu vă descurajaţi niciodată, este omeneşte să greşeşti, îngereşte să te ridici şi drăceşte să rămâi în groapă!

Acesta-i timpul, nu amânaţi cu nici un chip pe mâine! Nu vreau să fac istorie în tot ce vreau să vă spun, dar vreau să vă spun că este cel mai preţios timp acum, dovada este că stăm în picioare şi că am venit cu râvnă să împodobim aici cu prezenţa noastră acest grozav de mare praznic!

Ne spune Mântuitorul că atunci vei trece de la moarte la viaţă… Moartea-i o realitate, iadul de asemenea, v-am spus, Dumnezeu nu poate să facă un lucru, să-şi calce cuvântul. A spus aşa, aşa va judeca! A apărut iadul care este cea mai mare durere a lui Dumnezeu. Vă amintesc, să nu vă îngrijoraţi, nici să vă înspăimântaţi. Sunt foarte convins că veţi vedea la răscrucea cea din urmă ce important a fost momentul acesta, prezenţa dumneavoastră aici.

Noi batem clopotele, ne luptăm să fim prezenţi, şi nu vi se cere nimic decât atât, să fii prezent şi să spui: „Maica Domnului, nu mă lăsa!“. Credeţi că e puţin? Nu e puţin unde e dragoste desăvârşită. Acolo unde e dragoste desăvârşită totul este posibil. Încercaţi să vă iubiţi! Vă spun dragii mei, iubirea este criteriul judecăţii de apoi. Nu faceţi pofta acestui drac, că iar spun: e cu neputinţă să nu mori dacă dai în adevărata lui răutate, urâciune. O fetiţă mai mărişoară a văzut un drac, nu în adevărata lui urâciune, şi a preferat să meargă toată viaţa cu picioarele goale pe jar decât să mai vadă un drac! E o realitate, atât de mult l-a sluţit păcatul, lepădarea, urâciunea, şi tot ceea ce a făcut şi face. Dar nu vă speriaţi! Dumnezeu ne-a ascultat, ne-a dat înger păzitor, ne-a dat pe Maica Domnului, avem toate cetele de îngeri. Un părinte, îi citea ucenicul rugăciunea, părintele a făcut aşa şi a zis fratele: „Ce e părinte?“, „Ai greşit că am văzut îngerul dând din aripi!” Orice gând îl ia şi-l duce la Dumnezeu că-i înger păzitor, nu doarme în post!

Aveţi îndrăzneală, e tot ce vă putem spune, pentru că avem multe de spus, pentru că în inimile noastre foarte pretenţioase, aici nu mai e nevoie de multe, e nevoie de mult! E nevoie de adâncime, de a trăi acolo unde suntem!

E o mare bucurie pentru noi mânăstirea de-aci, că sunteţi prezenţi aici, şi cu alte cuvinte suntem una!

Nu vă temeţi de judecată dacă aveţi pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului! În noi stă toată fericirea veşnică. Luaţi lucrurile aşa cum sunt şi încercaţi, fraţilor încercaţi să vă iubiţi! Dacă nu se poate, cel puţin să nu vă omorâţi, să nu vă duşmăniţi!

N-am alt termen, decât ăsta: „Moarte sau viaţă!” Şi m-au întrebat mulţi ce e viaţa şi am răspuns: „Viaţa e moarte continuă!“, pentru că e mereu jertfă. Nu contează celelalte, ce spune lumea şi ce latră dracul! Contează ce spune Dumnezeu despre mişcarea inimii noastre.

Vă preţuim sincer, noi ne rugăm aici, chiar dacă nu vă interesează dar barem să ştiţi, ne rugăm pentru toată lumea şi sigur, pentru dumneavoastră acesta-i semnul material că sunteţi cu inima prezentă. N-aţi venit la praznicul din Techirghiol, aţi venit la un praznic ceresc sub oblăduirea, mângâierea, bucuria, nespus de marea veşnicie fericită a Maicii Domnului!

Aşa să vă ajute Dumnezeu!”

Read More

Cuviosul Arsenie Papacioc, nascut acum 96 de ani in lumina Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu, despre iubirea Preacuratei pentru noi: “O, FERICITA INCREDERE! O, SCAPARE SIGURA! MAICA LUI DUMNEZEU ESTE MAICA MEA. SA NE ARATAM FII!”

“Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.
Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.
Nici un păcătos, oricât de mare ar fi, să nu se piardă, dacă Maica Domnului îl apără.
O, fericită încredere! O, scăpare sigură! Maica lui Dumnezeu este Maica mea. Cu câtă siguranţă aşadar trebuie să nădăjduim, dacă mântuirea noastră atârnă de voinţa unui Frate atât de bun şi a unei Mame atât de îndurătoare!
„O, ce fericire este a muri în mijlocul atâtor îngeri! (se zice despre călugări). Ah, nu este timp de odihnă chiar acum când se apropie sfârşitul vieţii mele!” Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine.
Ea se arată cu inima largă chiar şi faţă de aceia care, fie din nepăsare sau din nerecunoştinţa, aleargă rar la dânsa. Dar cu cât mai generoasă nu va fi ea cu aceia care neîncetat îi cerşesc ajutorul? Aceştia nu numai că sunt iubiţi mult, dar chiar sunt slujiţi de dânsa.
Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte ea.
Un păcătos a spus Maicii Domnului: „Arată-te că-mi eşti mamă”, iar ea îi răspunse: „Arată-te şi tu că-mi eşti fiu”. Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă. Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii!

Fragment dintr-o scrisoare semnată de Părintele Arsenie Papacioc

“Pentru cele ce îţi voi scrie mai jos am vrut să îţi răspund cu mare grabă, fiind o problemă foarte gravă dacă nu vei ţine cont de aceste sfaturi îndrumătoare, dar n-am putut fiind foarte ocupat. In nevinovăţia şi gândurile tale curate de a fi cât mai aproape de Măicuţa Domnului şi să ai cât mai imprimat sfântul ei chip în inima ta, ai crezut că acelor inşi tineri li s-a arătat Maica Domnului. Este o deghizată şi mare înşelare şi nu este îngăduită ca adevărată această arătare. Nu ştiu cine îi instruieşte duhovniceşte pe aceşti tineri, dar când spun că au vedenii, ori cum ar fi, sunt înşelaţi de diavolul care le dă aceste închipuiri să-i rătăcească de la adevărata luptă, de la marea şi smerita înţelegere că nu prin vedere, ci numai prin credinţă dăm valoare relaţiei noastre cu Bunul Dumnezeu, cu Măicuţa Domnului şi cu sfinţii. Pronia divină ne-a dat destul har ca să ne putem apăra inteligent de apariţiile ascunse ale vrăjmaşului diavol care nu doarme mai ales acolo unde este lucrare şi inimă trează spre înţelegerea şi împlinirea Sfintei Scripturi şi ca să putem împlini în noi, mai conturat, adevăratul chip duhovnicesc care nu va fi niciodată fără de o smerită smerenie, manifestându-se printr-o odihnitoare şi senină iubire.
Părerea de sine, adică mândria, se instalează foarte repede la cei care, naivi, se cred ajunşi la cele mai de sus, şi încă mai şi spun, dând înfăţişare de spectacol, de senzaţional, lucru foarte primejdios de care să fugi şi să nu doreşti aceste apariţii, aceste arătări. Ele sunt ispitiri sigure de la vrăjmaşul diavol, care ispiteşte în şase feluri şi aceasta este o ispită foarte primejdioasă şi se numeşte ispită de-a dreapta, adică (pe naivi sau încrezuţi) îi ispiteşte cu lucruri bune dându-le forme eronate.
Nu mai rămâne cu prejudecăţi când priveşti icoana Maicii Domnului. Nu forţa nimic. Măicuţa Domnului te iubeşte sincer şi cu adevărat, mai ales că ea îţi călăuzeşte gândurile tale mari şi nu este bine să îţi forţezi privirile spre sfânta icoană ca să consideri că îţi dă un „semn”. Roagă-te cu iubire şi credinţă, fără provocări, şi chiar dacă, să zicem, s-ar vedea ceva, mai repede putem crede că nu este dorinţa Maicii Domnului, ci o falsă vedenie, falsă încântare.
Trăieşte permanent prin credinţă, pentru că, aşa cum îţi mai spuneam, nu eşti niciodată singură. Măicuţa Domnului nu te va lăsa niciodată să fii prada cuiva, dacă tu te vei ţine de învăţătura Bisericii noastre cu credinţa în dogmele ei şi în felul de a practica.
Biserica, deci, combate încurajarea „vedeniilor” acelor tineri de pe acolo şi-i consideră căzuţi într-o trăire şi difuzare eronată a iubirii tainice pe care ne-o arată Maica Domnului. Aşa se nasc sectele, adică aceia care interpretează după bunul plac adevărul despre dogme şi practici. Dogmă se numeşte acel adevăr de credinţă revelat, cuprins în Sfânta Scriptură şi Tradiţie şi interpretat de Biserică. Deci cine se abate de la aceste adevăruri fixate de Biserică, este eretic.
Despre toate acestea vom mai vorbi mult pentru că este şi atac mult din partea diavolului, mai ales cu cei curaţi, naivi şi cu gândurile cele mai frumoase şi mari privind mântuirea şi practicarea vieţii lor duhovniceşti. Mulţumeşte-te cu puţin şi nu căuta la lucruri mari, adică mai minunate decât puterea ta.
Până acum ai mers şi lucrat bine, păstrează-ţi numai acest foc aprins şi încet-încet ai să înţelegi şi ispitele subţiri, şi zborurile mai înalte.
Te pomenesc cu multă plăcere. Rămâi veselă şi mereu o fiică nevinovată a Maicii Domnului, care va fi mereu la greu marea ta salvare.
Bunul Dumnezeu să te binecuvânteze!”http://www.razbointrucuvant.ro

Read More

Strigand la Maica Domnului

Între anii 1951-1952 se picta biserica din satul Colmegeşti-Vâlcea. Pe schelă, între pictori lucra şi pictorul Marin Stăndulescu din satul mai sus numit.

Printre altele el adesea spunea vorbele acestea: ,,În viaţa mea am fost un păcătos, însă am avut mare evlavie la Maica Domnului, cum am şi acum. Când pictez o icoană cu chipul Maicii Domnului, mă rog ei să mă ajute să o pictez, cu toate că sunt păcătos”.

Iată însă că într-o zi, pe când Marian Stăndulescu picta acoperişul de deasupra turlei bisericii, a călcat greşit şi s-a prăbuşit de pe schelă, de la o înălţime de 25-30 metri. Toţi credeau că a şi murit. După zece minute însă, el a deschis ochii, deşteptat ca dintr-un vis şi a spus:

- Daţi-mi o cană cu lapte să beau.

Cei din jur, făcându-şi cruce l-au întrebat:

- Cum ai scăpat cu viaţă, frate Marine?

Şi el a răspuns:

- În clipa când cădeam de pe turn, m-am rugat cu credinţă Maicii Domnului zicând;

Maica Domnului, ajută-mi! Şi îndată am simţit sub mine ca nişte aripi, care mă sprijineau până ce am ajuns jos.

După ce a băut cana cu lapte, pictorul Marin Stăndulescu a urcat din nou pe schelă şi a lucrat până seara târziu http://www.popasduhovnicesc.ro/.

Read More

Liturgice: Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Luna lui august, în 15 zile, prilejuieşte pomenirea Adormirii Maicii lui Dumnezeu, a Sfintei Fecioare Maria.

Adormirea Maicii Domnului, Uspenia sau Sfântă Maria Mare, cum este numit praznicul în popor, este sărbătoarea care prăznuieşte Adormirea Sfintei Fecioare Maria, adică mutarea ei din viaţa aceasta trecătoare, la cea veşnică şi neîmbătrânitoare, în Împărăţia Fiului ei.

Sfânta Tradiţie a Bisericii învaţă că simţindu-şi apropierea sfârşitului vieţii ei pământeşti, Maica Domnului s-a aşezat în casa ei din grădina Ghetsimani, pe un pat, aşteptând mutarea către Împărăţia Fiului ei, Mântuitorul Iisus Hristos. Sfinţii Apostoli care erau împrăştiaţi în toate părţile lumii, cunoscute în vremea aceea, pentru a propovădui Evanghelia Mântuitorului Hristos, au fost aduşi în chip minunat pe nori, la Ierusalim, pentru a o prohodi pe Maica Domnului şi a-i aşeza trupul în mormânt. Dintre Sfinţii Apostoli lipsea însă Toma, care a ajuns la Ierusalim după 3 zile, adică tocmai după înmormântarea Maicii Preacurate. Acesta s-a rugat stăruitor să-i fie deschis şi lui mormântul, pentru a o vedea încă o dată pe Maica lui Hristos. Milostivindu-se către rugăciunile sale stăruitoare, Sfinţii Apostoli au deschis mormântul Maicii Sfinte, însă au văzut că, prin minune, trupul ei fusese mutat împreună cu sufletul ei, către cereştile locaşuri, iar mormântul era gol. Au cunoscut din aceasta că Maica Domnului se înălţase pentru a sta în preajma Fiului ei cel mult iubit, Iisus Hristos, în slava Împărăţiei Sale.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, Sinod care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de acum o foarte mare dezvoltare. În secolul al V-lea, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului exista sigur în Siria, fiind menţionată în documentele datând din acest secol.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalimul, oraşul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi Biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această Biserică, este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

În secolul al VI-lea, sărbătoarea este menţionată şi în Apus, pentru prima dată la Sfântul Grigorie, episcopul de Tours († 593 sau 594), cu deosebirea că acolo Adormirea Maicii Domnului se sărbătorea la date diferite de tradiţia Răsăritului, la 18 ianuarie, iar în unele părţi la 15 ianuarie.

Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.

În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puţin mai târziu de către papa Teodor I (642-649), care era originar din Ierusalim, şi care a impus data de 15 august ca dată a sărbătoririi Adormirii Maicii Preacurate, ca în Răsărit.

Numai creştinii din Galia şi copţii egipteni sărbătoresc până astăzi Adormirea Maicii Sfinte, la vechea dată a prăznuirii ei, adică în 18 ianuarie.

Praznicul acesta al Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor ortodocşi, având rânduită o perioadă de două săptămâni de postire, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viaţa Maicii Domnului. În seara dinaintea sărbătorii se săvârşesc în toate bisericile Vecernia cu Litie şi chiar Privegherea întreagă, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Pohodul Maicii Domnului. Foarte multe mănăstiri din ţară adună cu prilejul acestui praznic sute şi mii de pelerini în jurul zidurilor lor, ei petrecând întreaga noapte în rugăciune, cântare şi priveghere.

La bucuria deplină pe care o împărtăşeşte acest praznic se ajunge prin spovedania de păcatele săvârşite şi prin unirea cu Hristos Mântuitorul, în Sfânta Taină a Împărtăşaniei, din cadrul Sfintei Liturghii, săvârşite în ziua praznicului.

Read More

Frumusetea

Frumusetea arata cat de mult trebuie sa luptam sa ramanem mereu frumosi nu nunai fizic , ci si spiritual, cu inima curata de uratenia raului care alunga frumusetea binelui din inimile noastre, dar care ne si imbatraneste, uratindu-ne dupa raul pe care l-am lasat sa intre in noi !
Iubim pe omul frumos, dar nu trebuie sa ne limitam doar la frumusetea fizica care se ofileste repede, ci trebuie sa iubim in egala masura si pe oamenii frumosi spiritual care, daca pastreaza prin smerenie binele si florile iubirii in ei, nu se uratesc niciodata!

Ce frumos este omul duhovnicesc !
Omul plin de Duh Sfant este omul-indumnezeit!
Omul acestra traieste in Rai inca de pe pamant.

Va doresc sa traiti intr-o viata spirituala …reala ,nu doar virtuala !

http://www.parintelevisarion.ilive.ro/audio/88...
Scris:
http://www.parintelevisarion.ilive.ro/predicif...
http://ro.netlog.com/ortodoxul/blog

Read More

Cand va fi sfarsitul lumii

Un calugar din Muntii Neamtului, fiind multi ani pastor la oi, umbla cu oile manastirii prin toate poienile din Sihla si Sihastria. Mergand cu oile pe munte, a intalnit un sihastru pe care-l cunostea si l-a intrebat:
" Spune-mi, parinte, cand va fi sfarsitul lumii?"
Cuviosul, oftand din inima, i-a raspuns:
"Parinte Galaction, stii cand va fi sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin! Adica atunci cand nu va mai fi dragoste si intelegere crestineasca intre frati, intre rude, intre crestini, intre popoare. Atunci cand nu se vor mai iubi oameinii deloc, cu adevarat va fi sfarsitul lumii. Caci fara iubire si fara Dumnezeu, nu pot sa mai traiasca oamenii pe pamant!". 
http://ro.netlog.com/ortodoxul/blog

Read More

Cheia potrivita

La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă.
- Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul ?
- Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l.
- Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut ?
- Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi l-am certat. Şi de fiecare dată am făcut la fel.
Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.
- Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!
Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide.
- Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi aflu eu care-i cea potrivită - l-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:
- Acum înţelegi ce-am vrut să-ţi dovedesc ? Cum nu poţi tu deschide acea uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot aşa nu poţi deschide sufletul bărbatului tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!

“Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi.”
( Sfântul Vasile cel Mare )

Read More

CUM SE FACE O SPOVEDANIE CORECTA

Frati crestini,

Daca pe fata pamantului exista fel de fel de suferinte, boli si necazuri, cauza este numai pacatul.
Omenirea este slabanogita de o multime de pacate intocmai ca bietul slabanog din Evanghelia de astazi. Cei mai multi oameni nu s-au spovedit din copilarie, iar altii nu s-au spovedit niciodata cum trebuie si astfel nu au primit iertare.
Slabanogul de care ne-a vorbit Sfanta Evanghelie, indata dupa ce a primit iertarea pacatelor de la Domnul Hristos, a luat si putere tamaduitoare, deoarece vedem ca s-a intarit, luandu-si patul in spate si mergand vesel la casa sa. Crestinii nostri nu cunosc greutatea pacatului, nu stiu cum sa se spovedeasca si nici nu stiu cat de importanta si necesara este taina marturisirii sau spovedaniei, cum ii mai zicem. Iata de ce oamenii implinesc taina spovedaniei formal si nu fac pocainta adevarata pentru iertarea pacatelor.
Sunt unii care traiesc in vrajba cu vecinii, fratii, cunoscutii, cumnatii, sunt deci oameni carora le place cearta si galceava. Cand se apropie timpul de spovedanie si de impartasanie, cauta sa se impace, insa dupa ce a trecut putin timp de la impartasanie, iarasi cauta raca si dusmanie, si asa o tin multa vreme. Toti acestia sa nu creada ca-L inseala pe Dumnezeu. O mare pedeapsa ii asteapta chiar aici, caci primesc foc in gura lor la impartasanie si nu vor scapa nici de dreapta judecata a lui Dumnezeu.
Daca omul nu cauta pacea si sfintenia, nu se mantuieste. De aceea zice Mantuitorul: ,,De veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta greselile voastre?. Iata conditia iertarii pacatelor. Nu putem trece peste aceste cuvinte ale Mantuitorului; nu putem inchide ochii sa nu vedem cu ce fel de legaturi ne-a legat, ca sa putem primi iertarea pacatelor, aceasta facandu-se fie prin taina sfintei spovedanii, fie prin rugaciunile si faptele bune ale noastre pe care le facem.
Toata stradania demonilor este insa parca indreptata impotriva noastra, ca sa nu fim nici unul scutiti de a nu cadea in acest pacat de invrajbire, de manie si cearta cu cineva. Parca mai mult ca oricand aceste rautati s-au inmultit. E frecventa dusmania dintre parinti si copii, dintre frati si rudenii, dintre soti si, nu mai vorbim, dintre vecini si straini. Trebuie sa stim ca, oricat de mare ar fi paguba materiala pe care ne-o fac cei care ne dusmanesc, nu exista iertare nici chiar la spovedanie, daca nu ii iertam din toata inima.
Pentru aceea, frate si sora, daca ai vrajba cu cineva, intai sa te impaci imediat, ca altfel nici o rugaciune sau fapta buna, sau vreun prinos adus la altar nu e primit inaintea lui Dumnezeu; nu te poti impartasi cu Sfintele Taine si nici rugaciunea Tatal nostru n-ai s-o poti spune, caci atunci cand zici ,,si ne iarta noua precum si noi iertam gresitilor nostri?, iti ceri singur osanda de la Dumnezeu, fiindca ceri sa-ti ierte precum si tu ierti, iar daca tu nu ierti si tii dusmanie, ura, nici Dumnezeu nu te va ierta. Domnul zice sa iertam de 70 de ori cate 7 intr-o zi celor ce ne gresesc. Aceasta inseamna sa iertam la infinit, asa cum Dumnezeu ne iarta noua cand ne intoarcem cu adevarata cainta si hotarare de a nu mai gresi. Suntem datori si noi sa iertam la infinit tuturor acelora care ne gresesc si mai ales atunci cand ei vin sinceri si cu durere in suflet si ne cer iertare. Daca ei nu inteleg ca atunci cand ne gresesc trebuie sa vina cu parere de rau sa ne ceara iertare, noi, care suntem crestini si cunoastem mai mult, trebuie totusi sa-i iertam din toata inima, caci ei nu stiu ce fac; nu numai sa-i iertam, dar noi sa le cerem lor iertare, ca in felul acesta ei se umilesc si se imblanzesc.
Daca ei nu inteleg lucrul acesta si ne iau in ras sau, si mai rau ne tulbura, desi ei sunt vinovati, datoria noastra de buni crestini cere ca noi sa le facem bine si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea lor, ca iarasi zice Domnul: ,,Sa iubiti pe vrajmasii vostri si sa faceti bine celor ce va urasc pe voi!?. Insusi Mantuitorul s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce, zicand: ,,Parintele Meu, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!?. Daca vom tine seama de aceste cuvinte sfinte ale Mantuitorului, vom primi iertare de la Dumnezeu .
Dumnezeu nu ne da iertarea direct, ci prin Taina Sfintei Spovedanii, pe care trebuie s-o facem sub epitrahil, inaintea unui preot duhovnic. Aceasta Sfanta Taina a fost mai inainte proorocita de Duhul Sfant prin unii prooroci ai Vechiului Testament . Iata ce spune Dumnezeu prin proorocul Ezechiel: ,,Spune-le pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea, pentru ce vreti sa muriti in pacat, voi, casa lui Israel, voi, crestinilor??
Prin proorocul Osia, zice: Intoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tau, caci ai cazut prin nelegiuirea ta, adu cuvinte de cainta si intoarce-te la Domnul?. De vom citi psalmii lui David, vom vedea ca acolo se vorbeste de iertare prin pocainta si pocainta consta in intoarcerea la Domnul Hristos si la invatatura Evangheliei Sale; intoarcerea de la calea rea la cea buna , adica pe calea Bisericii.
Pocainta consta in a fugi de calea cea larga a desfatarilor si a umbla pe calea cea stramta si necajita. Pocainta consta in parerea de rau si cainta pentru pacatele facute, hotarandu-te sa nu mai faci. Pocainta consta in marturisirea pacatelor la preot, asa cum vedem in Sfanta Scriptura, ca dupa ce a inviat din mormant, Domnul Hristos a venit in mijlocul ucenicilor si le-a zis: "Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi?. Pilde de iertare a pacatelor prin spovedanie la preot, avem destule in Sfanta Scriptura; spre exemplu: intoarcerea fiului risipitor sau neosandirea femeii care a fost prinsa in preacurvie.
Mai pe scurt, Domnul Hristos spune ca a venit sa caute oaia cea ratacita, a venit sa mantuiasca pe cei pacatosi care se pocaiesc, ca nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Tot un fel de spovedanie e si trimiterea celor 10 leprosi, pe care i-a vindecat, sa se arate preotilor. Sfantul Ioan Botezatorul, inainte de a boteza in apa Iordanului, ii punea pe cei care veneau sa-si marturiseasca pacatele, adica ii spovedea.
Mai inainte, in Legea Veche, pana la marii prooroci inspirati de Dumnezeu ca sa vorbeasca despre pocainta si iertarea pacatelor, in Legea lui Moise nu exista pocainta, ci razbunare impotriva pacatosului. Caci asa scria in Legea lui Moise: ,,moarte pentru moarte, si chiar de la altar sa fie scos ucigasul si sa fie omorat. Viata pentru viata, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte si asa mai departe?. Cine muncea sambata, spre exemplu, chiar daca promitea ca nu mai face, nu era iertat. Daca desfrana cineva, fara discutie trebuia omorat. Asa era de aspra Legea cea veche a lui Moise.
In legea cea noua a lui Hristos, a Evangheliei, totul e schimbat. Dumnezeu a trimis pe Ioan Botezatorul mai inainte, ca sa strige: ,,Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor, faceti roade vrednice de pocainta!? Cu toate ca idealul credintei noastre crestine este ca nimeni sa nu pacatuiasca, omul este insa neputincios si foarte lesne se lasa amagit de vrajmasii mantuirii sufletului, care sunt: trupul, lumea si diavolul. De aceea a lasat Domnul Hristos aceasta porunca a marturisirii pacatelor.
Spovedania se face la reprezentantii lui Hristos, la ucenicii Lui, care sunt preotii si arhiereii. Crestinii ortodocsi trebuie sa se spovedeasca la arhiereii si preotii duhovnici care au acest dar. Ereticii si multi necredinciosi plini de mandrie se ridica impotriva spovedaniei sustinand marturisirea directa, lui Dumnezeu, motivand ca preotul duhovnic este si el un om pacatos. La altii intervine sentimentul rusinii si-l evita pe preotul duhovnic, iar unii judeca usor, sustinand ca nu au pacate grele.
Oamenii patimasi intotdeauna au iubit intunericul noptii, ca la adapostul intunericului sa poata savarsi faradelegea fara grija ca-i poate vedea cineva. Acestia sunt la fel ca fiarele salbatice, care dupa ce se innopteaza pleaca sa pradeze, iar cand se lumineaza de ziua se retrag in culcusurile lor. Asa si cu oamenii patimasi: nu sufera Evanghelia, lumina credintei, invatatura sanatoasa, ci stau in intunericul pacatelor. Noi, oamenii, traind in aceasta viata, nu se poate sa nu gresim cu ceva; daca nu inaintea oamenilor, inaintea lui Dumnezeu sigur suntem plini de pacate. Cine zice ca nu are pacate face un indoit pacat, caci il face pe Dumnezeu mincinos, fiindca numai El este fara pacat.
A marturisi, a spovedi pacatele, este o virtute, o biruinta a omului impotriva eu-lui sau, impotriva mandriei care este de la diavolul; este una din marile virtuti ale faptelor bune. In clipa cand ai primit iertare sub epitrahil de la preot, pacatele spuse cu cainta, cu lacrimi, se sterg din catastifele demonilor. Daca nu spui unul din pacate, dintr-un oarecare motiv, ti se dubleaza si celelalte si te faci mai rau ca la inceput; ori le spui pe toate, ori mai bine nu te spovedi de forma. De aceea preotul duhovnic este dator sa aminteasca omului care a venit la spovedanie cuvintele sfintilor parinti din molitfelnice: ,,Iata, fiule Hristos este de fata, nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate cate ai facut ca sa primesti iertare de la Domnul. Iata, si sfanta lui icoana este inaintea noastra, iar eu sunt numai un martor ca sa spun inaintea Lui toate cate mi-ai marturisit, iar de vei ascunde de mine ceva, sa sti ca toatepacatele indoite le vei avea. Ia seama, asadar, sa nu te intorci de la doctor nevindecat?.
Ca dovada ca sunt adevarate aceste cuvinte, ascultati ce a vazut ucenicul unui duhovnic de la o manastire cand a venit o femeie sa se spovedeasca. Aceasta femeie se mai spovedise si la alti duhovnici, dar la nici unul nu indraznea, de rusine, sa spuna un pacat mare pe care-l avea. Venind si la duhovnicul acestei manastiri, in momentul spovedaniei, ucenicul acestuia, care era cu treburi prin altar, s-a uitat fara sa vrea spre locul unde spovedea duhovnicul si a observat ca femeia care se spovedea sta cu gura deschisa, iar din aceasta voia sa iasa un sarpe mare. Iesea putin, apoi se tragea inapoi, iar jos in fata ei era o gramada de serpi mai mici. Pe cand preotul duhovnic ii da dezlegare, a vazut ucenicul cum sarpele cel mare s-a tras inapoi; atunci si ceilalti serpi de jos au intrat unul cate unul pe gura femeii inapoi. Dupa ce a plecat femeia, ucenicul a spus duhovnicului cele ce a vazut, iar acesta l-a trimis dupa ea ca s-o intoarca. Ducandu-se, ucenicul a gasit-o pe drum moarta. Iata deci ca prin acest pacat al minciunii fata de Dumnezeu si-a primit pedeapsa pierzandu-se si vremelnic si vesnic.
Vrajmasul diavol invata pe oameni sa nu-si marturiseasca pacatele lor inaintea preotului. Asa i-a invatat si pe primii oameni, Adam si Eva, sa pacatuiasca, sa manance din pomul oprit. Cazand in pacat, Adam si Eva au fost constransi a-L minti pe Dumnezeu. Iata ce zice Sfanta Scriptura: ,,Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin rai, Adam si femeia lui s-au ascuns de la fata Domnului!?. Dovedit ca a mancat din pomul oprit, si astfel cunoscand ca este gol, Adam a dat vina pe femeie, iar femeia pe sarpe. Domnul Dumnezeu a aruncat blestemul asupra sarpelui, iar femeii i-a zis: ,,Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea nasterii; in dureri vei naste copii, atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani.? Lui Adam i-a zis: ,,Pentru ca ai ascultat de femeia ta si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci, blestemat va fi pamantul pentru tine... In sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta pana cand te vei intoarce in pamantul din care ai fost luat, caci pamant esti si in pamant te vei intoarce?.
Iata, frati crestini, primul blestem aruncat de Dumnezeu asupra lumii. Observam ca Dumnezeu a plecat cu blestemul de la cel care a fost pricina pacatului, de la sarpe. Pe sarpe l-a blestemat intai, apoi a trecut la femeie, iar apoi la Adam, ca sa ne invete ca mai mare pacat are cel care face pe altul sa pacatuiasca. Diavolul, dupa ce-i invata pe oameni sa pacatuiasca, nu-i lasa sa se spovedeasca cum trebuie. La spovedanie fiecare paraste pe celalalt: sotia pe barbat, barbatul spune ca femeia l-a facut sa zica, parintii pe copii si asa mai departe.
Cu acestea nu facem nimic, iar blestemul nu-l curmam de la noi decat printr-o spovedanie sincera, cu cainta, fara ocol. De aceea crestinul este dator sa faca trei feluri de marturisiri ale pacatelor in viata lor. Mai intai trebuie a ne marturisi vina pacatelor noastre inaintea lui Dumnezeu, direct prin rugaciunile ce trebuie sa ni le facem zilnic, prin psalmul 50, unde se aminteste de pacat, psalmii 3 si 87, precum si alte rugaciuni. A doua marturisire trebuie facuta catre oamenii din jurul nostru; adica sa nu le spunem niciodata ca suntem buni sau drepti, ci mari ticalosi in fata lui Dumnezeu, caci de aceea zice apostolul Iacov: ,,Marturisiti-va unii altora pacatele, plangeti-va pacatele unii altora!?. A treia marturisire a pacatelor trebuie facuta catre episcopi sau preotii duhovnici, pastratorii cheilor imparatiei cerurilor, reprezentantii autorizati ai lui Hristos pe pamant.
Aceste porunci, ca si toate celelalte, nu sunt grele de implinit. Dar, cum am spus, diavolul sta de capul omului, indemnandu-l sa nu-si marturiseasca pacatele niciodata, iar daca o face, sa o faca incomplet. Il indeamna pe om sa faca pacate multe si cu nerusinare. Cand merge sa le spovedeasca ii da rusine sa nu le poate spune. De aceea acesti oameni se aseamana cu unii care oricat ar sta pe fundul apei nu simt greutatea noianului de apa ce sta deasupra lor; daca sunt scosi pe uscat si le pui 50-60 kg de apa In spate nu pot suferi povara.
Asa sunt acestia care sunt cufundati in adancul faradelegilor. Ei nu simt greutatea pacatelor, dar cand se intorc la Domnul Hristos cu inima smerita si fac un pacat cat de mic, ii mustra constiinta si nu pot suferi pana cand nu se spovedesc la preot. Pe multi, din cauza rusinii de a marturisi pacatele la preot, i-a apucat moartea in pacate grele iar acum se afla in temnitele iadului, in focul vesnic, in chinuri. Acolo au vazut ei paguba nemarturisirii pacatelor si acolo striga cu tipete mari, ca bogatul din Evanghelie, dar e prea tarziu.
Noi, care vrem sa ne mantuim din vapaia focului vesnic, sa lasam rusinea la o parte, fratilor, si sa alergam dupa iertarea pacatelor pana nu ne mutam din viata aceasta trecatoare, caci nu stim ziua si ceasul cand ne va chema Domnul. Nu se poate pocainta fara marturisire si fapte bune si nici spovedanie fara pocainta si fapte bune; caci toate acestea trei sunt legate intre ele.
Sectantii si multi crestini nestiutori fac putina pocainta, tinand post, fac rugaciuni, mai fac milostenii, dar nu vor sa se spovedeasca la preot. De aceea pierd si osteneala postului si a faptelor bune pe care le-au facut. Poate omul sa-si dea viata averea de pomana, sa faca toate faptele bune posibile, daca nu se spovedeste la preotul duhovnic, tot in iad se duce, cu toate faptele lui bune. Asa inteleg sectantii, rataciti, cei care s-au despartit de biserica si de preot, ca e suficient sa aiba credinta si nu le trebuie preot si nici spovedanie.
Unii crestini se spovedesc mai rar, altii mai des, dar preotii nu le dau canon pentru pacatele lor si nici ei nu fac nici un fel de pocainta. Nu postesc, nu se roaga, nu fac milostenii, fiind si ei tot in pericol sufletesc. De aceea vin peste ei canoane de ispasire a pacatelor in diferite chipuri, canoane de la Dumnezeu. Aceste canoane consta in mari suparari, in boli, inchisori, paguba, moarte in familie si fel de fel de suferinte. Nimeni sa nu se insele ca daca a facut pacate si nu le-a spovedit va putea fi iertat, facand fapte bune sau platind slujbe pentru ele. Ascultati dintr-o carte veche a Bisericii un astfel de caz.
O femeie facuse un pacat de moarte si nu indraznea de rusine, sa-l marturiseasca. Facea insa fapte bune, mereu, ca: milostenii, postea, se ruga, priveghea, se spovedea de celelalte pacate si se impartasea cu Sfintele Taine, rugandu-se lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i ierte pacatul cel mare pe care-l facuse si-l tinea ascuns. Iata ca a cazut intr-o boala grea si nici atunci nu si-a marturisit pacatul cel mare, ci plangand s-a impartasit cu dumnezeiestile taine si asa a murit.
Dupa multe zile, o fata a ei se ruga cu credinta in camera si deodata a simtit un miros nespus de greu si nu stia de unde vine. Privind intr-o parte a camerei, vede stand deasupra patului o umbra urata si infricosata. Ea a cazut jos si a inceput sa strige pe Dumnezeu si Maica Domnului in ajutor. Atunci i-a venit glas de la acea umbra, zicandu-i: ,,Nu te teme, fiica mea, eu sunt nenorocita ta mama?. Fata ii spune: ,,Cum este cu putinta, maica mea, sa vii cu acest miros atat de urat, tu care erai atat de buna si plina de fapte frumoase?!?. Ea a raspuns: ,,Adu-ti aminte, fiica mea, ca ti-am spus eu odata ca am facut un pacat mare, de moarte, si nu l-am spovedit la preot fiindu-mi rusine; pentru acest pacat ma chinuiesc nespus de mult!?
"Dar celelalte fapte bune ? zise fata ? nu ti-au folosit, mama?? ,,Nu mi-au folosit cu nimic ? raspunse femeia ? pentru ca eu am ascuns pacatul?. Fata ii zise: ,,Dar acum pot sa te ajut eu cu slujbe, sarindare, liturghii si milostenii, ca sa capeti iertare mama?? Aceasta ii raspunse: ,,Nu mai este pocainta in iad, fiica mea; cat am avut vreme nu m-am indreptat, iar acum nu-mi mai foloseste la nimic. Indata ce m-am despartit de trup m-au rapit viclenii diavoli si m-au dus la judecata lui Hristos unde mi s-a spus cu glas infricosat, de tunet: Du-te de la Mine, blestemato, in gheena cea nesfarsita. Deodata m-am pomenit in fundul iadului. Asadar, nu mai este mila pentru mine; ci doar am fost slobozita ca sa-ti spun tie sa propovaduiesti la toti si sa nu mai pacatuiasca si altii ca mine. Spune si fratelui tau sa-si indrepte viata, sa se lase de toate impodobirile lumesti, sa nu se mai duca la distractii, caci aici in iad sunt multe femei si multi oameni care se chinuiesc pentru multe pacate de acestea?.
Fata a intrebat-o mai departe si altele, dar ea nu i-a mai spus nimic, spunandu-i ca nu are voie sa-i zica mai multe. S-a stins apoi ca fumul si a ramas in urma ei un miros atat de greu, incat nimeni nu mai putea intra in camera aceea. A trebuit sa-si faca patul in alta parte, unde a zacut bolnava multe zile de frica acestei vedenii. A chemat apoi duhovnicul si i-a spus toate cate a vazut si le-au si scris intr-o carte, ca sa citeasca toti si nimeni sa nu se mai insele si din cauza rusinii sa nu se spovedeasca.
Din Sfanta Scriptura vom aduce cateva marturii, care ne arata cum trebuie sa fie spovedania noastra. Ne vom referi la doi apostoli dintre cei 12: Iuda care l-a vandut pe Domnul pe 30 de arginti si Petru care s-a lepadat de El de trei ori. Petru a primit iertare si s-a facut iarasi prieten al lui Hristos, iar Iuda a ramas neiertat si s-a spanzurat, lasandu-si ticalosul trup atarnat de o craca, iar sufletul in chinuri vesnice cazand in deznadejde. Pentru ce a ramas Iuda neiertat? Ce trebuia sa faca? Trebuia oare sa-si spovedeasca greseala? Da, dar a marturisit-o si pe fata a spus: ,,Am gresit vanzand sange nevinovat!? Pe langa aceasta, a intors inapoi si cei 30 de arginti, pe care i-a aruncat in templu in fata arhiereului. Atunci ce n-a facutIuda ca sa fie iertat de Domnul? El n-a facut pocainta, frati crestini, pocainta adevarata, nu s-a cait inaintea Domnului, n-a plans cu lacrimi pacatul ci a cazut in deznadejde. El a dat vorbe si bani, asa cum majoritatea crestinilor nostri se spovedesc numai cu gura, spunand fel de fel , dar numai adevaratele lor pacate nu le spun inaintea duhovnicului. Palavragesc fel de fel, mai ales femeile, si socotesc ca daca platesc cu bani la spovedanie va veni si iertarea de la Dumnezeu.
Nimeni sa nu se insele, ca fara spovedanie curata si dreapta inaintea duhovnicului, nu este mantuire. Straina si mincinoasa a fost spovedania lui Iuda; adevarata marturisire a fost a lui Petru, care dupa ce si-a cunoscut greseala, a iesit din casa lui Caiafa unde se lepadase de trei ori de Hristos si a plans cu lacrimi amare.
Deci, frate crestine, cand vrei sa te marturisesti, paraseste si tu casa cea blestemata unde pentru dragostea unei femei blestemate te-ai lepadat de Dumnezeu; pleaca definitiv din casa ei, nu numai cu trupul, ci si cu inima si cu mintea. Fugi afara, desparte-te de obiceiurile cele rele, de prietenii cei rai, de calea pierzarii in care ai petrecut si te-ai dezmierdat; caci Petru i-a parasit pe toti, a ramas singur, s-a cutremurat, a plans si, frangandu-si inima, cu cainta mare s-a rugat la Domnul de iertare. Retrage-te si tu, frate crestine, un ceas la o parte, inlatura toate grijile lumesti, aduna-ti gandurile, roaga-te lui Dumnezeu sa te lumineze si, amintindu-ti toate pacatele, scrie-le pe hartie, dupa cum ne invata Sfantul Ioan Scararul. Ucenicii lui tineau totdeauna la ei cate o mica carticica unde insemnau toate gandurile, nu numai pacatele pe care le spovedeau la duhovnic.
Gandeste-te cu de-amanuntul ce pacate ai facut cu mintea, cu cuvantul, cu fapta, fata de Dumnezeu, fata de aproapele, fata de tine insuti. De ai vreun vrajmas, iarta-l din tot sufletul, de ai in casa vreun lucru strain, intoarce-l inapoi, de te-ai atins de cinstea cuiva, cere iertare, induioseaza-te, umileste-te, suspina si plangi cu amar, iar pentru toate pacatele cearta-te pe tine insuti, hotarandu-te cu multa statornicie sa nu le mai faci niciodata. Cu inima zdrobita si umilinta mergi catre duhovnic si marturiseste-te. Mergand la duhovnic, sa nu duci, ca Iuda, vorbe si bani, ci, ca Petru, fapte si lacrimi.
Spovedania sa fie intai fara rusine si in al doilea rand fara scuze si acuzari. Sa nu facem ca Adam care zicea ca Eva l-a indemnat, aceasta a aruncat pe sarpe si asa cu totii sau osandit. Cine ascunde pacatele sale, zice duhul prin gura lui Solomon, nu va castiga nici un bine, ci va fi ca un netrebnic inaintea lui Dumnezeu, caci pacatul ascuns este ca o rana ce putrezeste si ramane fara leac daca nu o cunoaste doctorul. Sa facem ca David, care nu s-a rusinat, ci marturisind Domnului pacatul zicea: ,,Am aratat faradelegea mea Domnului si pacatul meu nu l-am ascuns!? (Psalmul 31).
Este dator omul care se spovedeste sa-si aminteasca si de cate ori a pacatuit, mai ales in ceea ce priveste pacatele grele. De pilda: ,,Cati copii sunt fara cununie religioasa, cate avorturi, cand ai pacatuit, in posturi sau sarbatori; pacatele sunt unele mai grele si altele mai usoare. Cel care pacatuieste cu femeia nemaritata face desfranare, iar cel ce pacatuieste cu femeie maritata, face pacatul preacurviei. Trebuie sa spui in ce loc ai facut pacatul, in ascuns sau la aratare; pentru ca toate acestea ingreuneaza sau micsoreaza pacatul.
Iata un exemplu de pacat: am furat, parinte. Una este insa a fura un ou si alta este a fura un bou, cum spune vorba batraneasca. Una este a fura de la bogat si din cauza lipsei tale si alta este a fura de la vaduva, de la orfani, lasandu-i cu lacrimile pe obraz. In ce priveste acest pacat, trebuie precizat un lucru: nu ai iertare de te-ai spovedit la toti arhiereii pana nu dai inapoi in vreun chip oarecare ceea ce ai furat. Chiar daca nu mai traiesc persoanele acelea, sa le dai la saraci, la vaduve, la orfani, la necajiti.
Un alt exemplu: parinte, am mintit. Dar si minciuna imbraca mai multe aspecte: de pilda cand, un betiv ti-a cerut bani pentru bautura si cunosti acest lucru, mai bine este sa spui ca nu ai, caci nu faci un pacat. Dar in nici un caz sa nu te faci martor mincinos, sa nu bagi pe cineva la inchisoare, sa nu spui minciuni despre o familie, sa nu vorbesti pe cineva de rau si asa mai departe, caci acestea sunt pacate care apasa sufletul si nu vei scapa de osanda lui Dumnezeu daca nu le spovedesti cum trebuie. La iesirea sufletului va fi vai si amar, ca de aceea trag unii cate o saptamana ca boii la jug si nu le iese sufletul din cauza acestor pacate grele, minciuni, paraciuni, rautati. Adevarul trebuie sa iasa la iveala din toate pacatele, acestea trebuie sa le stie duhovnicul, nu vorbe goale cu care sa-l obosesti in zadar. Persoana care vrea sa se spovedeasca sa o faca cu smerenie, sa-si cunoasca pacatul, sa se aseze in genunchi inaintea duhovnicului pe care l-a ales si, cu capul plecat, sa faca marturisire completa. Este bine sa cautati duhovnici iscusiti, ca si acestia sunt ca doctorii, unii mai cunoscatori, altii mai putin cunoscatori, iar altii fac pe cunoscatorii si dau un tratament gresit.
Multi crestini m-au intrebat daca e bine sau nu sa schimbe duhovnicul. Ascultati cu luare aminte, ca sa nu va mai incurcati in aceasta problema. Intr-adevar, nu este bine sa se schimbe duhovnicul, ci e bine sa stie un preot duhovnic toate pacatele tale. Daca schimbi duhovnicul ca nu ti-a implinit voile tale, adica te-a oprit de la impartasit, sau spui unele pacate la unul si altele la altul, cu gand sa te dezlege la impartasit, e o mare greseala.
Se admite schimbarea duhovnicului atunci cand nu ai fost multumit, ca nu ti-a dat canon, sau nu te-a ascultat cu rabdare ca sa-i spui toate pacatele. Tot asa sa fugi de preotul care a fost caterisit sau, si mai grav, sa fugi de preotul care are diferite obiceiuri rele, indraznind la glume necuviincioase, dovedind astfel ca este un om neserios si fara frica de Dumnezeu. E bine sa te departezi si sa atentionezi si pe altii spre a nu cadea in astfel de ispite.
Fiecare sa-si cerceteze constiinta sa si sa se apropie cu curaj, cu credinta tare de scaunul de spovedanie, cu hartiuta cu pacatele scrise, incepand cu cele mai grele. Marturisirea sa fie facuta cu smerenie, cu lacrimi daca se poate. Iata care este spovedania cea adevarata.
Intai, cauta sa te impaci cu toti cei pe care i-ai suparat sau ai vreo suparare din partea lor.
Al doilea: cerceteaza-ti pacatele prin rugaciune si pregateste-te sa le pui pe hartie.
Al treilea: cauta duhovnic care sa stie vindeca ranile pacatelor; duhovnicul trebuie sa vindece pe cel bolnav, nu sa-l omoare, sa randuiasca canon dupa starea materiala a persoanelor, dupa functia pe care o indeplinesc, dupa pacatele lor. Celui bogat sa-i dea milostenii, celui sarac metanii, celui sanatos si voinic post, celui slab si neputincios rugaciuni.
Al patrulea: marturiseste dupa hartiuta cu smerenie pacatele sub epitrahil, fara sa spui vorbe fara rost.
Al cincilea: mai inainte de a incepe sa citesti pacatele, zi aceste cuvinte cu lacrimi:
,,Marturisesc inaintea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului si a tuturor sfintilor, inaintea sfintiei voastre, cinstite parinte, ca am pacatuit cu mintea, cu gandul, cu ochii, cu urechile, cu picioarele, cu mainile si cu toate simturile mele trupesti si sufletesti, noaptea si ziua de fata si in ascuns, impotriva cerului si a pamantului, impotriva aproapelui, am facut cu voie si fara de voie ? si incepi astfel sa-ti citesti pacatele dupa hartie.?
Dupa ce v-ati spovedit, aveti grija sa impliniti canonul si sa-l primiti cu dragoste si bucurie, nu cu neplacere si sila. Nimeni sa nu se intristeze daca este oprit de la Sfanta Taina pentru o vreme, crezand ca nu se mantuieste. Daca se afla sub canon si-l apuca astfel moartea, dar n-a mai savarsit pacate de moarte, mila lui Dumnezeu il primeste si se mantuieste. Pacatul, odata marturisit, a fost iertat de Dumnezeu prin gura preotului care zice:
,,Sa te ierte pe tine, fiule sau fiica duhovniceasca, Dumnezeu de toate pacatele si faradelegile tale.? Sa tinem seama ca aceasta taina este atat de importanta pentru ca tine al doilea loc dupa botez. Cel care se spovedeste cum trebuie este ca si cand s-a botezat din nou. Daca nu te pazesti de pacatele de moarte, de cele strigatoare la cer, sau impotriva Duhului Sfant, te asemeni cu un pom care-si dezbraca haina cea frumoasa si o arunca la gunoi. Cei care fac cu stiinta pacate mari ca: preacurvia, desfranarea, avorturile, mergerea la vrajitoare, cei ce se leapada de ortodoxie si se fac sectanti, se leapada de Dumnezeu si alte pacate asemanatoare sa se astepte ca le va veni pedeapsa dumnezeiasca in vreun chip oarecare inca in lumea aceasta, chiar daca va fi mai tarziu: adica boli grele, suferinte, pagube, inchisoare, moarte.
Acestia sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca nu i-a lepadat, ci vrea sa-i curete prin suferinta ca sa fie buni pentru gradinile raiului celui curat. Caci pe cei pe care nu ii cearta Domnul pe aici, ii pastreaza ca pe niste uscaturi pentru focul vesnic al iadului. De aceea e bine sa frecam mereu rugina pacatelor de pe cazanul sufletului si al trupului nostru prin pocainta, frati crestini. Sa frecam pana se ia toata rugina, caci omul, cand pacatuieste, rugineste, cocleste si intr-un astfel de vas nu se poate pune ceva curat.
Nu se poate impartasi cu Trupul si Sangele Scumpului nostru Iisus Hristos nici un om daca nu a facut pocainta adevarata, adica post, rugaciuni, metanii, osteneli, diferite fapte bune, chiar ajunari - unii care pot. Sa fugim ca de foc de toate pacatele mari si mici de care ati auzit, cu riscul de a primi moartea ca sfintii mucenici, caci numai asa vom dovedi si noi ca-L iubim pe Dumnezeu, pazindu-ne cat mai curati si implinind sfintele Luiporunci . Rugaciune
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, primeste marturisirea noastra, deschide mintea si inima tuturor celor ce au ascultat si vor asculta aceste cuvinte, ca nici unul sa nu fie inselat de diavol. Da-ne tarie si putere si fa-ne ca sa ne marturisim drept si cu pocainta inaintea fetei tale, ca sa fim si noi partasi imparatiei cerurilor si sa ne mantuim impreuna cu toti crestinii si sfintii in vecii vecilor. Amin.

sursa:http://ro.netlog.com/ortodoxul/blog/tag=BAIA+SUFLETEASCA!!!

Read More

Maica Teodosia Latcu

Născută: 17 martie 1917
Trecută la Domnul: 8 august 1990
Întemniţată la: Miercurea Ciuc, Văcărești, Constanța
Întemniţată timp de: 3 ani
Profesia: monahie

Read More

Spovedanie

Doamne, dintr-a inimii prisaca,
Dorurile-n roi spre Tine pleaca.
Lunga-i calea foarte, pan' la Tine...
Cum s-o afle bietele-mi albine?
Fac popas in ierburi inflorite,
Spornic sug dulceata din ispite
Si sa bea din floare daca-ncearca
Aripa de pulbere si-o-ncarca.
Din maces, din crini, din matraguna,
Mirosul florilor in stupi l-aduna.
Mustul dulce-luminos le-mbata.
Au uitat spre Tine drumul, Tata.
Ca margaritarele-n siraguri,
Lin s-aseaza faguri langa faguri.
Doamne, intr-a inimii prisaca,
Dorurile ceara or sa-ti faca
Si din ceara Ti-oi aprinde Tie,
Maine, la vecernie, faclie.

Read More

Focul

Casuta mea de scanduri s-a aprins.
Ardea in noapte. Focul a cuprins
Si tinda si odai si coperis.
Voiam sa ies din casa pe furis
C-o legatura-n mana. N-am putut.
In val de flacari albe m-am zbatut.
Vecinii toti dormeau, si de-nzadar
Plangeam inchisa-n grinzile de jar.
Si ca sa pot scapa din casa mea.
Am lepadat si haina caci ardea,
Si-am aruncat si legatura-n foc.
Ma-nabuseam si nu vedeam deloc.
Cuprinsa de uimirea mortii stam,
In oarba nemiscare asteptam
Sa arda-n mine tot sa fiu un scrum,
Si vantul sa ma vanture pe drum.
Am auzit un zvon de prabusiri
Si casa mea pieri; subtiri, subtiri...
Se ridicara palele de fum
Si-n goliciunea mea porni la drum.
Cerseam lumini si-n pragul noptii reci,
S-au fost deschis' zari albe de poteci.
Curata ca o candela-n altar,
cu trupul plin de rani dar greu de har,
M-am pomenit urcand pe scari ceresti
Spre miezul Dragostei Dumnezeiesti
Stiam de-acum ca focul fu apus
In casa mea, de Mana lui Iisus.

Read More

Ghetsemani

Picioarele spalate de plansul Magdalenii
Se fransera. Sub raza divinei milostenii
Iisus cazu in ruga cu fata-nsangerata
Si greu in pacea noptii rosti cuvantul: Tata,
Iti simt durerea sfanta si grija parinteasca,
Ma doare mila calda ce vrea sa ma-nveleasca,
Ma tulbura iubirea si jalea de Parinte.
Cand sangele va curge prinos al jertfei sfinte,
Cand urletul multimii va cere de la Tine
Sa osandesti pe Domnul luminilor depline,
Cand voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere,
Cand Fiul Tau cadea-va sub bici fara putere,
Cand sfarticandu-mi trupul in drumul alb de tara
Voi duce spre Golgota cereasca mea povara,
Parinte-al meu, in mila sa nu-ti uiti legamantul,
Ma lasa cu durerea sa mantuiesc pamantul.
Sa nu-ti aduni blestemul si fulgerele toate,
Ca sa opresti mania neputincioasei gloate;
Nu-i pedepsi pre dansii cu ploaie de pucioasa,
In marea Ta iubire ma uita si ma lasa,
Ma lasa, Doamne-al milei, sa nu-ti mai simt iubirea,
Sa stiu ca nu-mi ajunge la Tine tanguirea.
Te-mbraca azi in haina lucirilor de stele
Cu bucuria sfanta a invierii mele.
Ca sa nu stiu cat suferi in lumile-ti senine,
Parinte, fa sa treaca paharul de la mine.
Iisus ridica fruntea si-ncepe sa coboare.
O aripa de inger l-atinse cu racoare.

Read More

Te port in mine

Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.

Read More

Maica Teodosia

Read More