Prima treaptă a păcatului este când cineva nu vrea să facă fapta bună
Dumnezeu a dat putere omului să facă toată fapta bună, şi dacă nu vrea să facă fapta bună, are păcat.
Dumnezeu a dat putere omului să facă toată fapta bună, şi dacă nu vrea să facă fapta bună, are păcat.
A doua treaptă a păcatului este când cineva face binele, dar cu scop rău.
Sfântul Ioan Damaschin spune aşa: “Binele nu este bine, când nu se face spre bine.” [...] Bunăoară vă dau un exemplu: Ciineva face fapta milosteniei cu scopul de-a fi lăudat de oameni, sau rugăciunea, sau altă faptă bună, care nu priveşte spre slava lui Dumnezeu, ci spre alt scop oarecare lumesc, acea faptă bună este fără suflet. Trupul faptei bune este lucrarea ei, iar sufletul sau viaţa ei este scopul, dacă scopul este bun şi drept.
În treapta a doua a păcatului este şi lucrarea cea cu lipsă a faptei bune. Când cineva face fapta bună, dar n-o face desăvârşit, ci cu lipsă. Toată fapta bună trebuie să se facă desăvârşită şi plină, nu cu ştirbire. [...]
Sfântul Ioan Damaschin spune aşa: “Binele nu este bine, când nu se face spre bine.” [...] Bunăoară vă dau un exemplu: Ciineva face fapta milosteniei cu scopul de-a fi lăudat de oameni, sau rugăciunea, sau altă faptă bună, care nu priveşte spre slava lui Dumnezeu, ci spre alt scop oarecare lumesc, acea faptă bună este fără suflet. Trupul faptei bune este lucrarea ei, iar sufletul sau viaţa ei este scopul, dacă scopul este bun şi drept.
În treapta a doua a păcatului este şi lucrarea cea cu lipsă a faptei bune. Când cineva face fapta bună, dar n-o face desăvârşit, ci cu lipsă. Toată fapta bună trebuie să se facă desăvârşită şi plină, nu cu ştirbire. [...]
A treia treaptă a păcatului este bântuiala lucrului celui rău.
Atunci când vine momeala gândului celui rău în minte. Îi vine omului un gând de curvie, sau de mânie, sau de ucidere, sau de mândrie, sau de slavă deşartă, sau de viclenie, sau de zavistie, sau de ură, sau de răzbunare, sau, în sfârşit, orice gând pătimaş şi rău, când bântuieşte mintea omului, aceasta este a treia treaptă a păcatului.
Atunci când vine momeala gândului celui rău în minte. Îi vine omului un gând de curvie, sau de mânie, sau de ucidere, sau de mândrie, sau de slavă deşartă, sau de viclenie, sau de zavistie, sau de ură, sau de răzbunare, sau, în sfârşit, orice gând pătimaş şi rău, când bântuieşte mintea omului, aceasta este a treia treaptă a păcatului.
A patra treaptă a păcatului este consimţirea sau unirea.
Când unim mintea noastră cu gândurile pătimaşe care le-am amintit mai sus, sau cu oricare alt gând de păcat. Păcatul vine mai întâi simplu în mintea noastră. Orice gând pătimaş, să zicem: femeie, bani, slavă, n-ar fi un păcat. Este momeala gândului simplu al păcatului. Dar când noi gândim la femeie şi începem a ne uni cu gândul, oarecum cu patimă, şi la bani, şi la slavă, şi la orice, am trecut atunci cu mintea în treapta a patra a păcatului. [...]
Când unim mintea noastră cu gândurile pătimaşe care le-am amintit mai sus, sau cu oricare alt gând de păcat. Păcatul vine mai întâi simplu în mintea noastră. Orice gând pătimaş, să zicem: femeie, bani, slavă, n-ar fi un păcat. Este momeala gândului simplu al păcatului. Dar când noi gândim la femeie şi începem a ne uni cu gândul, oarecum cu patimă, şi la bani, şi la slavă, şi la orice, am trecut atunci cu mintea în treapta a patra a păcatului. [...]
A cincea treaptă a păcatului este lupta.
Lupta se dă de aici pe toate treptele păcatului. Lupta este aceea când omul a consimţit cu mintea să stea de vorbă cu păcatul, cu gândul pătimaş, gândul păcatului, şi îndată, fiind pătruns de frica lui Dumnezeu, începe a se lupta, a-l scoate din minte, vede că nu-i bun. [...] În această treaptă se încaieră la luptă trei minţi: mintea drăcească, mintea omenească şi mintea sfintelor puteri.
Diavolii trag mintea noastră spre rău, spre păcate; sfintele puteri sau îngerii, spre gânduri bune; iar mintea omului stă în mijloc şi de bună voie se pleacă spre bine sau spre rău. În acest timp, cât mintea noastră se luptă, fie primind gândurile rele, fie pe cele bune de la îngeri, lupta aceasta în mintea omului este vrednică sau de cununi, sau de pedeapsa veşnică.
Lupta se dă de aici pe toate treptele păcatului. Lupta este aceea când omul a consimţit cu mintea să stea de vorbă cu păcatul, cu gândul pătimaş, gândul păcatului, şi îndată, fiind pătruns de frica lui Dumnezeu, începe a se lupta, a-l scoate din minte, vede că nu-i bun. [...] În această treaptă se încaieră la luptă trei minţi: mintea drăcească, mintea omenească şi mintea sfintelor puteri.
Diavolii trag mintea noastră spre rău, spre păcate; sfintele puteri sau îngerii, spre gânduri bune; iar mintea omului stă în mijloc şi de bună voie se pleacă spre bine sau spre rău. În acest timp, cât mintea noastră se luptă, fie primind gândurile rele, fie pe cele bune de la îngeri, lupta aceasta în mintea omului este vrednică sau de cununi, sau de pedeapsa veşnică.
După această treaptă, trece în a şasea treaptă a păcatului, care este învoirea.
Dacă a cedat de bună voie după această luptă să se învoiască cu gândul pătimaş, cu gândul păcatului, a trecut acum în treapta a şasea a păcatului şi trece de bunăvoie de la învoire la imaginaţie şi începe să şi le închipuie.
Dacă a cedat de bună voie după această luptă să se învoiască cu gândul pătimaş, cu gândul păcatului, a trecut acum în treapta a şasea a păcatului şi trece de bunăvoie de la învoire la imaginaţie şi începe să şi le închipuie.
A şaptea treaptă este păcatul cu mintea.
După ce omul a primit un gând pătimaş, începe a se îndulci cu mintea. Omul de la gând începe a-şi imagina păcatul. [...] N-ai păţit niciodată, când stai la rugăciune şi e cineva care te urăşte şi ai ciudă pe el, parcă te sfădeşti cu el? Parcă dacă ar fi acolo de faţă, i-ai zice ceva. Acum mintea este în luptă în treapta a şaptea. [...]
Când vei vedea că vin acestea prin imaginaţie, începe să-ţi dea război cu idolii păcatului. Vezi ce spune Sfânta Sinclitichia: “Idoli au stătut şi m-am împotrivit!” Toate păcatele în treapta a şaptea se fac idoli, se închipuiesc. Pe tabla împăratului minţii, al imaginaţiei, apar: femei, oameni care ne urăsc, bani, socoteli, ţi-aduce aminte din urmă, fel de fel. Oare nu păţin noi acestea? Care n-a păţit şi nu păţeşte acestea în toată clipa?
Eu, păcătosul, le păţesc, poate voi sunteţi scutiţi. Cine nu-şi închipuie păcatul cu mintea? Şi crezi că-i uşor păcatul cu mintea! Să nu crezi că-i uşor! [...] Dacă păcatul cu gândul n-ar fi fost greu, zice Sfântul Efrem Sirul, n-ar fi socotit Hristos, Însuşi Cuvântul şi Înţelepciunea lui Dumnezeu, preacurvie întru poftă de muiere şi ucidere întru a urî pe fratele. Ce zice? Cela ce priveşte o femeie, spre a o pofti pe dânsa, iată a preacurvit cu dânsa întru inima sa. Iată preacurvie nevăzută! Numai cu gândul. Cela ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om este! [...]
Deci în treapta a şaptea omul păcătuieşte cu mintea prin imaginaţie, după ce s-a învoit cu gândul în treapta a şasea.
După ce omul a primit un gând pătimaş, începe a se îndulci cu mintea. Omul de la gând începe a-şi imagina păcatul. [...] N-ai păţit niciodată, când stai la rugăciune şi e cineva care te urăşte şi ai ciudă pe el, parcă te sfădeşti cu el? Parcă dacă ar fi acolo de faţă, i-ai zice ceva. Acum mintea este în luptă în treapta a şaptea. [...]
Când vei vedea că vin acestea prin imaginaţie, începe să-ţi dea război cu idolii păcatului. Vezi ce spune Sfânta Sinclitichia: “Idoli au stătut şi m-am împotrivit!” Toate păcatele în treapta a şaptea se fac idoli, se închipuiesc. Pe tabla împăratului minţii, al imaginaţiei, apar: femei, oameni care ne urăsc, bani, socoteli, ţi-aduce aminte din urmă, fel de fel. Oare nu păţin noi acestea? Care n-a păţit şi nu păţeşte acestea în toată clipa?
Eu, păcătosul, le păţesc, poate voi sunteţi scutiţi. Cine nu-şi închipuie păcatul cu mintea? Şi crezi că-i uşor păcatul cu mintea! Să nu crezi că-i uşor! [...] Dacă păcatul cu gândul n-ar fi fost greu, zice Sfântul Efrem Sirul, n-ar fi socotit Hristos, Însuşi Cuvântul şi Înţelepciunea lui Dumnezeu, preacurvie întru poftă de muiere şi ucidere întru a urî pe fratele. Ce zice? Cela ce priveşte o femeie, spre a o pofti pe dânsa, iată a preacurvit cu dânsa întru inima sa. Iată preacurvie nevăzută! Numai cu gândul. Cela ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om este! [...]
Deci în treapta a şaptea omul păcătuieşte cu mintea prin imaginaţie, după ce s-a învoit cu gândul în treapta a şasea.
Treapta a opta a păcatului este păcatul cu lucrul
Treapta a opta este mai grea. De-abia în această treaptă omul păşeşte la păcatul cu lucrul.
Unul care-i luptat de duhul curviei, sau de-al răzbunării, sau de-al iubirii de arginţi, sau de-al iubirii de slavă, sau de-al mândriei – că toţi suferim de acestea în toată clipa – până în treapta asta s-a luptat cu gândul. De ce învaţă Sfinţii Părinţi: “Paza minţii, paza minţii!” ? [...] În această lucrare de pază a minţii este o lucrare de geniu pentru călugări. De aceea spune Sfântul Isihie Sinaitul în Filocalie: “Nimeni, care nu are paza minţii, nu va scăpa de căpeteniile tartarului în vremea morţii şi în vremea când trece prin vămi.” Pentru ce? Dacă n-ai păzit mintea, el a fost preacurvar nevăzut toată viaţa, şi ucigaş, şi iubitor de argint, şi iubitor de slavă, şi mândru, dar el n-a ştiut. El zace în adâncul păcatelor şi nu le-a simţit din cauza nesimţirii. [...] Deci el, până a ajuns în treapta a şaptea a păcatului, s-a luptat nevăzut, iar acum trece la păcatul văzut cu lucrul. În treapta a opta a păcatului omul cedează şi începe cu trupul să săvârşească păcatul cu lucrul.
Treapta a opta este mai grea. De-abia în această treaptă omul păşeşte la păcatul cu lucrul.
Unul care-i luptat de duhul curviei, sau de-al răzbunării, sau de-al iubirii de arginţi, sau de-al iubirii de slavă, sau de-al mândriei – că toţi suferim de acestea în toată clipa – până în treapta asta s-a luptat cu gândul. De ce învaţă Sfinţii Părinţi: “Paza minţii, paza minţii!” ? [...] În această lucrare de pază a minţii este o lucrare de geniu pentru călugări. De aceea spune Sfântul Isihie Sinaitul în Filocalie: “Nimeni, care nu are paza minţii, nu va scăpa de căpeteniile tartarului în vremea morţii şi în vremea când trece prin vămi.” Pentru ce? Dacă n-ai păzit mintea, el a fost preacurvar nevăzut toată viaţa, şi ucigaş, şi iubitor de argint, şi iubitor de slavă, şi mândru, dar el n-a ştiut. El zace în adâncul păcatelor şi nu le-a simţit din cauza nesimţirii. [...] Deci el, până a ajuns în treapta a şaptea a păcatului, s-a luptat nevăzut, iar acum trece la păcatul văzut cu lucrul. În treapta a opta a păcatului omul cedează şi începe cu trupul să săvârşească păcatul cu lucrul.
Treapa a noua a păcatului este obişnuinţa sau obiceiul
Un duhovnic bun, la mărturisire, ştie pe cel păcătos în ce treaptă este. Dacă-l întrebi aşa: “Moşule, sau mătuşă, sau soră, de ce fumezi?” “Părinte, m-am obşnuit cu ţigara!”, deodată îţi spune că e în treapta a noua. Că el n-a căzut o dată în viaţă. El spune că s-a obişnuit cu ţigara, că ţine tabachera cam aproape. [...] Deci îl cunoşti de la această vorbă în ce treaptă este, adică în treapta a noua. Acestea sunt trepte mai grele de-acum. Treapta a noua este obiceiul păcatului.
Un duhovnic bun, la mărturisire, ştie pe cel păcătos în ce treaptă este. Dacă-l întrebi aşa: “Moşule, sau mătuşă, sau soră, de ce fumezi?” “Părinte, m-am obşnuit cu ţigara!”, deodată îţi spune că e în treapta a noua. Că el n-a căzut o dată în viaţă. El spune că s-a obişnuit cu ţigara, că ţine tabachera cam aproape. [...] Deci îl cunoşti de la această vorbă în ce treaptă este, adică în treapta a noua. Acestea sunt trepte mai grele de-acum. Treapta a noua este obiceiul păcatului.
Treapta a zecea este deprinderea păcatului, nu-i obicei.
Omul din treapta a noua face păcatul din când în când din obişnuinţă, dar în treapta a zecea îl face mereu; s-a deprins să păcătuiască. Treapta a zecea a păcatului este cea mai periculoasă, pentru că păcatul devine a doua fire, a doua natură. Omul fuge la cârciumă şi la pahar vrând-nevrând. “Măi, da lasă-te de beţie, de fumat, uite că eşti bolnav! Te duci în gheenă, uite îţi pierzi şi mintea, şi trupul, şi sănătatea! Îţi pierzi toate dacă mai bei! Ţi-a spus şi doctorul, îţi spune şi duhovnicul!” “Nu, domnule, m-am deprins! Eu, dacă nu beau un păhar de vin sau de rachiu, nu mai pot să trăiesc!” [...] În treapta a zecea păcatul devine a doua natură. Este aproape ceva firesc, natural la el. Şi ca să întorci un om de pe treptele acestea la pocăinţă, îţi trebuie mai mare luptă. În treapta a şaptea, a opta, dacă a căzut o dată, se întoarce uşor. În treapta a noua mai greu, că a început să se obişnuiască. În treapta a zecea este mult mai greu să se întoarcă. S-a deprins şi nu se lasă până nu face păcatul. El este cum zice marele Apostol Pavel: Cine face păcatul, este rob al păcatului. L-a robit păcatul şi-l duce la lucrarea păcatului, vrând-nevrând. [...]
Omul din treapta a noua face păcatul din când în când din obişnuinţă, dar în treapta a zecea îl face mereu; s-a deprins să păcătuiască. Treapta a zecea a păcatului este cea mai periculoasă, pentru că păcatul devine a doua fire, a doua natură. Omul fuge la cârciumă şi la pahar vrând-nevrând. “Măi, da lasă-te de beţie, de fumat, uite că eşti bolnav! Te duci în gheenă, uite îţi pierzi şi mintea, şi trupul, şi sănătatea! Îţi pierzi toate dacă mai bei! Ţi-a spus şi doctorul, îţi spune şi duhovnicul!” “Nu, domnule, m-am deprins! Eu, dacă nu beau un păhar de vin sau de rachiu, nu mai pot să trăiesc!” [...] În treapta a zecea păcatul devine a doua natură. Este aproape ceva firesc, natural la el. Şi ca să întorci un om de pe treptele acestea la pocăinţă, îţi trebuie mai mare luptă. În treapta a şaptea, a opta, dacă a căzut o dată, se întoarce uşor. În treapta a noua mai greu, că a început să se obişnuiască. În treapta a zecea este mult mai greu să se întoarcă. S-a deprins şi nu se lasă până nu face păcatul. El este cum zice marele Apostol Pavel: Cine face păcatul, este rob al păcatului. L-a robit păcatul şi-l duce la lucrarea păcatului, vrând-nevrând. [...]
Treapta a unsprezecea a păcatului este deznădejdea
Aceasta este şi mai periculoasă. Omul în treapta a unsprezecea, ce zice când vede că nu se mai poate opri de beţie, sau de muieri, sau de păcate trupeşti, sau de înjurat, sau de furat, sau de fumat, sau de alte răutăţi, şi cade în deznădejde, că el n-ar să se mai poată opri? “Nu mă mai iartă Dumnezeu, dacă eu nu mă pot opri de la păcat!” Aici este cumpăna cea mai mare. Că zice: “Nimic mai rău şi mai tare ca deznădăjduirea!” De aceea se spune duhovnicului: “Ia aminte, o, vânătorule de suflete, duhovnice, de la aceste trei trepte să te sârguieşte să întorci sufletele mai tare înapoi: de la obişnuinţă, de la deprindere şi de la deznădejde. Deznădejdea este lângă moarte.” [...] Diavolul bate cu paloşul deznădejdii, care este cel mai grozav păcat, adică deznădejdea de mila lui Dumnezeu, care este păcat împotriva Duhului Sfânt.
Aceasta este şi mai periculoasă. Omul în treapta a unsprezecea, ce zice când vede că nu se mai poate opri de beţie, sau de muieri, sau de păcate trupeşti, sau de înjurat, sau de furat, sau de fumat, sau de alte răutăţi, şi cade în deznădejde, că el n-ar să se mai poată opri? “Nu mă mai iartă Dumnezeu, dacă eu nu mă pot opri de la păcat!” Aici este cumpăna cea mai mare. Că zice: “Nimic mai rău şi mai tare ca deznădăjduirea!” De aceea se spune duhovnicului: “Ia aminte, o, vânătorule de suflete, duhovnice, de la aceste trei trepte să te sârguieşte să întorci sufletele mai tare înapoi: de la obişnuinţă, de la deprindere şi de la deznădejde. Deznădejdea este lângă moarte.” [...] Diavolul bate cu paloşul deznădejdii, care este cel mai grozav păcat, adică deznădejdea de mila lui Dumnezeu, care este păcat împotriva Duhului Sfânt.
Treapta a douăsprezece a păcatului este sinuciderea
În treapta a douăsprezece se întâmplă ceea ce s-a întâmplat cu Iuda şi Cain. Cain, când a căzut în deznădejde, a zis: Mai mare este păcatul meu, decât a mi se ierta mie! În loc să ceară iertare de la Dumnezeu, a început să se sfădească: Cain, unde e fratele tău, Abel? Dar ce, eu am păzit pe fratele meu? În loc să zică: “Doamne, am greşit!”, s-a luat la ceartă. [...] Omul cel rău, dacă mereu zace în păcate, de la o vreme culmea relelor îl duce la sinucidere, să-şi ia viaţa, că nu mai poate suporta mustrarea conştiinţei.
Aici este ceea ce spune Proorocul David: Întru mustrări, pentru fărădelegi ai pedepsit pe om şi ai subţiat cu un păianjen sufletul lui. În treapta a unsprezecea, atâta nădejde mai are el, ca pânza unui păianjen. Olecuţă de nădejde. Dacă mai vine paloşul satanei şi o taie şi pe asta, fuge şi se spânzură, ori se îneacă, că nu-l mai iartă Dumnezeu. Deci treapta a douăsprezecea este sinuciderea. Este ceea ce spune Apostolul Pavel: Plata păcatului este moartea.
În treapta a douăsprezece se întâmplă ceea ce s-a întâmplat cu Iuda şi Cain. Cain, când a căzut în deznădejde, a zis: Mai mare este păcatul meu, decât a mi se ierta mie! În loc să ceară iertare de la Dumnezeu, a început să se sfădească: Cain, unde e fratele tău, Abel? Dar ce, eu am păzit pe fratele meu? În loc să zică: “Doamne, am greşit!”, s-a luat la ceartă. [...] Omul cel rău, dacă mereu zace în păcate, de la o vreme culmea relelor îl duce la sinucidere, să-şi ia viaţa, că nu mai poate suporta mustrarea conştiinţei.
Aici este ceea ce spune Proorocul David: Întru mustrări, pentru fărădelegi ai pedepsit pe om şi ai subţiat cu un păianjen sufletul lui. În treapta a unsprezecea, atâta nădejde mai are el, ca pânza unui păianjen. Olecuţă de nădejde. Dacă mai vine paloşul satanei şi o taie şi pe asta, fuge şi se spânzură, ori se îneacă, că nu-l mai iartă Dumnezeu. Deci treapta a douăsprezecea este sinuciderea. Este ceea ce spune Apostolul Pavel: Plata păcatului este moartea.
Din Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol.6
.jpg)
Postări
1 comments:
Are parintele Cleopa invataturi despre toate ale vietii,incepand triodul ar fi folositor sa se citesca aceste trepte ale pacatului ca si treptele rugaciunii in timpul utreniei,dupa cantarea a sasea a canonului sau dupa doxologie,in orice caz sa se citeasca duminica in timpul slujbei,sa fie cerute sa fie citite,sau sa vina un crstin,o crestina cu ele pe o foaie si sa le citeasca.
Trimiteți un comentariu