Gorgonia era "sinteza prin excelenţă a celor mai frumoase calităţi omeneşti" . "Arcă plină de hărnicie, de pudoare şi de înţelepciune; era realizatoarea celor mai înalte virtualităţi ale făptuirii şi destinului nostru, întrecând prin frumuseţea puţin comună a sufletului său
majoritatea femeilor".
~ Sfântul Grigorie Teologul ~
Născuta din oraşelul Arianz, ca şi fratii săi, viaţa Sfintei Gorgonia a fost scurtă. A trăit între anii 336-373. O viaţă caracterizată printr-o"înaltă ţinută morală şi o puternică credinţă în Dumnezeu" , astfel încât, pe pământ, patria Gorgoniei - spune Sfântul Grigorie -"era Ierusalimul de sus, nu cetatea văzută cu ochii trupului, ci aceea văzută cu ochii minţii, ai sufletului, cetate în care suntem înşine cetăţeni şi către care ne silim" .
La vremea potrivită, Sfânta Gorgonia se căsătoreşte, ca şi maica sa, tot cu un păgân, pe care - ca şi aceasta - îl converteşte la învăţătura evanghelică a Domnului Iisus Hristos. În casa celor doi soţi, apar copiii. "Lucrul cel mai frumos şi mai nobil , spune Sfântul Grigorie despre toate acestea, a fost că ea şi-a atras şi soţul în preocuparile sale, făcându-şi-l nu stăpân absurd, ci un bun şi împreună-slujitor. Nu numai atât, dar însuşi rodul trupului ei, copiii (…) i-a făcut rod al duhului, afierosind lui Dumnezeu (…) întreaga lor casă, ca pe un singur suflet. Ea şi-a făcut din căsătorie un monument de laudă, prin felul frumos şi graţia în care a trăit-o" .
Sfânta Gorgonia era şi o femeie cu "predispoziţii intelectuale" cultivate în casa sa cu oarecare tradiţii cărturăreşti a părinţilor săi: "citea şi explica Sfânta Scriptură şi era neîtrecută în cântarea Psalmilor" .
Ca femeie, şi mai cu seamă ca femeie frumoasă şi cu stare materială îmbelşugată, ar fi putut să fie roaba luxului, a podoabelor exterioare cele mai scumpe. Dar ea le dispreţuia pe toate acestea. Dacă "cunoştea atâtea şi atâtea podoabe exterioare de ale femeilor, nu cunoştea - spune fratele ei - nici una mai preţioasă decât caracterul şi decât strălucirea ei interioară. O singură roşeaţă îi plăcea: aceea a pudorii, o singură albeaţă: aceea a cumpătării; sulemeneala, dresurile (….) le lăsa pe seama celor de la răspântii şi pe seama tuturor acelora de care pe drept cuvânt se cuvine să roşeşti" . Podoaba cea mai de preţ a ei era virtutea; virtutea sub toate formele şi manifestările ei, la gradul superlativ.
Potrivit obiceiului şi scrupulozităţii morale, simţindu-se niciodată îndeajuns de pregătită pentru a se apropia de luminoasa baie a Sfântului Botez, Sfânta Gorgonia a primit această Sfântă Taină târziu, cu câtva timp înainte de a-şi încheia rosturile vieţii ei aici pe pamant. Spre sfârşitul vieţii, ea fusese lovită de o paralizie imobilizantă.
Clipa despărţirii de această viaţă n-a înspăimântat-o; teamă de necunoscut nu avea. Era conştientă că se duce… Dădea sfaturi celor apropiaţi; le vorbea mai ales despre viaţa veşnică, clipa morţii făcând-o învingătoare, nu o învinsă.
În accente de lirism elegiac şi vizionar în acelaşi timp, Sfântul Grigorie vorbind de clipele trecerii la Domnul a surorii sale, spune că "în armonia corurilor îngereşti, contemplând splendorile divine" de care dorise "să se desfete", aceasta ar fi rostit ca ultime cuvinte:
"În pacea Ta, Doamne, vreau să dorm şi să mă odihnesc!"
Aceasta nu este altceva decît o arătată mărturie şi dovadă a îndrăznelii şi a sfinţeniei cu care fericita Gorgonia a ieşit şi s-a dus către Hristos. Cu a Cărui nemărginită milă, prin rugăciunile sfintei, să ne învrednicim şi noi păcătoşii şi osîndiţii de sfîrşitul cel bun şi mîntuitor în pocăinţă şi mărturisire, ca împreună cu cei mîntuiţi să slăvim şi noi bunătatea Lui cea desăvîrşită, în vecii vecilor. Amin.
biserica.org
Postări
0 comments:
Trimiteți un comentariu