Capitolul 1
luni, 8 august 2011
Iti cer IERTARE!
Bunule, iartă-mă că nu ştiu să mă rog ţie, ori cer prea multe, ori nu ştiu să-ţi mulţumesc pentru tot ce am. Iartă-mă că de cele mai multe ori sunt egoista şi mă rog doar pentru suferinţele mele, iar pentru sănătatea părinţilor mai puţin. Ei sunt sprijinul meu şi tot ce am mai bun, pentru că îi am de la tine Doamne. Bunule iartă-mă pentru că pe prietenii mei îi necăjesc, nu mă auzi rostindu-i în rugăciunile mele şi iarăşi îmi dau seama că ei sunt dăruiţi de Tine. Unde aş putea să găsesc bunătatea şi iertarea Ta, dacă nu prin ei? Iartă-mă pentru toate gândurile mele nechibzuite, pentru toate întrebările fără răspuns, pentru supărările fără sens, pentru dorinţe deşarte, pentru vorbe fără rost....Greşesc Doamne dar te iubesc în felul meu, de păcătoasa.
Bunule iartă-mă pentru tot ceea ce îţi cer, pentru că Tu ştii dinainte tot ce are nevoie sufletul meu. Nu sunt de multe ori altruista ,nu pomenesc în rugăciunile mele nici pe cei bolnavi, nici pe cei sărmani, nici pe bătrâni, nici pe vrăjmaşi, nici pe fraţi sau surori...ci doar suferinţa mea. Suferinţa Ta pe cruce a fost cu mult mai mare decât a mea, şi cu toate astea mă înţelegi şi eşti aici cu noi...Cum aş putea să nu te mai supăr?
Îmi cer iertare inimii mele, Doamne pentru toate emoţiile pe care i le-am dat de-a lungul timpului, îmi cer iertare ochilor mei pentru lacrimile care nu izvoreau din pricina păcatelor mele, buzelor mele pentru toate vorbele urâte, urechilor mele care au ascultat muzică grea şi zgomotoasă....stomacului pentru câte excese de mâncare am făcut...îmi cer iertare trupului meu că am uitat că este templu al Duhului Sfânt.
Mă ierţi Doamne pentru că nu ţi-am mulţumit pentru natura pe care Tu ne-ai dăruit-o, pentru toate legumele şi fructele care ne hrănesc pe noi, pentru pămîntul roditor şi ploaia care-l curăţă? Iartă-mă pentru că nu ţi-am mulţumit pentru fiecare Sfânta Liturghie la care am participat, pentru duhovnicul pe care mi l-ai dăruit, pentru sfinţii Tăi de care mă simt apropriat/ă. Am uitat să-ţi mulţumesc şi pentru suferinţa mea, pentru că prin ea eu mă apropii de Tine.
Iartă-mă Doamne pentru că au fost momente când am judecat fără să mă gândesc că nimeni nu cunoaşte judecăţile tale şi departe suntem noi de voia ta. Bunule iartă-mă că puţină milostenie fac, că nu-mi sun prietenii să le spun cît de mult îi iubesc, că uit să zâmbesc, să visez, să cred că niciodată Tu nu ne vei lăsa singuri. Iartă-ne pe toţi şi luminează-ne ca să ne înţelegem mai bine, să fim toleranţi şi mult iubitori.
Îţi mulţumesc Doamne,pentru toată dragostea Ta! „Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt..." (Sf. Apostol Pavel)
Pentru toţi prietenii mei, pentru părinţii noştrii şi pentru voi toţi!(sursa:Oana)
duminică, 7 august 2011
sâmbătă, 6 august 2011
marți, 2 august 2011
Necredinta chinuie sufletul - P. Paisie Aghioritul
Ce însemnă să nu cunoști adevăratul sens al nevoinței, ce înseamnă necredința, neîncrederea și greșita raportare la viața duhovnicească putem înțelege de la părintele Paisie aghioritul în cele ce urmează:
Când ai dispoziție să faci metanii, te împinge și diavolul să faci peste puterea ta - și dacă puterile tale sunt limitate, îți creează o stare nervoasă, pentru că nu-ți poți face ale tale, și în continuare îți creează neliniște cu o deznădejde ușoară la început, după care urmează... Îmi aduc aminte că atunci când eram monah începător, pentru o vreme, când mă întindeam să dorm, ispita îmi spunea: ,,Dormi? Scoală-te atâția oameni suferă, atâția au nevoie...” Și mă sculam iarăși – până când am ajuns să spun: ,,Ah, ce bine ar fi dacă mi s-ar tăia picioarele! Atunci aș fi îndreptățit să stau, fiindcă n-aș mai putea să fac metanii”. Un post Mare l-am terminat cu mare nevoie, fiindcă am vrut să mă silesc pe mine însumi peste puterea mea.
Când simțim neliniște nevoindu-ne, să știm că nu ne mișcăm în spațiul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e tiran ca să ne sufoce. Fiecare să se nevoiască cu mărime de suflet, potrivit cu puterile lui, și să cultive filotimia, ca să-i sporească dragostea de Dumnezeu. Atunci va fi mânat de filotimie și nevoința lui (adică multele metanii, multele postiri etc.) nu vor fi nimic altceva, fără numai exploziile dragostei sale - și va înainta cu noblețe duhovnicească.
Adică nu trebuie să se nevoiască cineva cu acrivie bolnăviciasă și să se sufoce de neliniște luptându-se cu gândurile, ci să-și simplifice nevoința sa și să nădăjduiască în Hristos, iar nu în el însuși.
Hristos e dragoste, bunătate și mângâiere, niciodată nu sufocă, ci are din belșug oxigen duhovnicesc, mângâiere duhovnicească.
Una este lucrarea duhovnicească subțire și altceva este acrivia bolnăvicioasă, care înăbușă cu neliniștea lăuntrică din pricina silirii exterioare fără discernământ, care sparge și capul cu durerile de cap.
-Părinte, unul care din fire gândește mult și își forțează capul cum trebuie să facă față lucrurilor ca să nu se obosească?
-Dacă se mișcă simplu, nu obosește. Dar când intră iubirea de sine, chiar și puțină, se strânge ca să nu facă vreo greșeală - și se obosește. Nu are importanță, să mai și greșească și să mai capete și puțină mustrare. Ceea ce zic se poate aplica, de pildă, unui judecător care mereu are de înfruntat cazuri grele și se teme ca nu cumva să judece strâmb și să se facă pricină de pedepsire a unor suflete nevinovate. Apare durere de cap în viața duhovnicească atunci când cineva are răspundere și se află într-o situație fără ieșire, căci trebuie să ia o hotărâre care va fi în defavoarea unora, în timp ce dacă nu o ia, rămân nedreptățiți alții. Adică atunci când conștiința este mereu presată.
Tu, soro, să iei aminte să nu faci lucrul duhovnicesc cu mintea, ci cu inima. Și să nu faci vreun lucru fără să te încredințezi cu smerenie lui Dumnezeu, fiindcă altfel te vei osteni, vei obosi și mintea ta și te vei simți rău duhovnicește.
De obicei, înlăuntrul chinuirii este ascunsă necredința – dar se poate ca cineva să se chinuiască și din mândrie.
Cu durere și dragoste pentru omul contemporan- Cuv.Paisie Aghioritul
Când ai dispoziție să faci metanii, te împinge și diavolul să faci peste puterea ta - și dacă puterile tale sunt limitate, îți creează o stare nervoasă, pentru că nu-ți poți face ale tale, și în continuare îți creează neliniște cu o deznădejde ușoară la început, după care urmează... Îmi aduc aminte că atunci când eram monah începător, pentru o vreme, când mă întindeam să dorm, ispita îmi spunea: ,,Dormi? Scoală-te atâția oameni suferă, atâția au nevoie...” Și mă sculam iarăși – până când am ajuns să spun: ,,Ah, ce bine ar fi dacă mi s-ar tăia picioarele! Atunci aș fi îndreptățit să stau, fiindcă n-aș mai putea să fac metanii”. Un post Mare l-am terminat cu mare nevoie, fiindcă am vrut să mă silesc pe mine însumi peste puterea mea.
Când simțim neliniște nevoindu-ne, să știm că nu ne mișcăm în spațiul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e tiran ca să ne sufoce. Fiecare să se nevoiască cu mărime de suflet, potrivit cu puterile lui, și să cultive filotimia, ca să-i sporească dragostea de Dumnezeu. Atunci va fi mânat de filotimie și nevoința lui (adică multele metanii, multele postiri etc.) nu vor fi nimic altceva, fără numai exploziile dragostei sale - și va înainta cu noblețe duhovnicească.
Adică nu trebuie să se nevoiască cineva cu acrivie bolnăviciasă și să se sufoce de neliniște luptându-se cu gândurile, ci să-și simplifice nevoința sa și să nădăjduiască în Hristos, iar nu în el însuși.
Hristos e dragoste, bunătate și mângâiere, niciodată nu sufocă, ci are din belșug oxigen duhovnicesc, mângâiere duhovnicească.
Una este lucrarea duhovnicească subțire și altceva este acrivia bolnăvicioasă, care înăbușă cu neliniștea lăuntrică din pricina silirii exterioare fără discernământ, care sparge și capul cu durerile de cap.
-Părinte, unul care din fire gândește mult și își forțează capul cum trebuie să facă față lucrurilor ca să nu se obosească?
-Dacă se mișcă simplu, nu obosește. Dar când intră iubirea de sine, chiar și puțină, se strânge ca să nu facă vreo greșeală - și se obosește. Nu are importanță, să mai și greșească și să mai capete și puțină mustrare. Ceea ce zic se poate aplica, de pildă, unui judecător care mereu are de înfruntat cazuri grele și se teme ca nu cumva să judece strâmb și să se facă pricină de pedepsire a unor suflete nevinovate. Apare durere de cap în viața duhovnicească atunci când cineva are răspundere și se află într-o situație fără ieșire, căci trebuie să ia o hotărâre care va fi în defavoarea unora, în timp ce dacă nu o ia, rămân nedreptățiți alții. Adică atunci când conștiința este mereu presată.
Tu, soro, să iei aminte să nu faci lucrul duhovnicesc cu mintea, ci cu inima. Și să nu faci vreun lucru fără să te încredințezi cu smerenie lui Dumnezeu, fiindcă altfel te vei osteni, vei obosi și mintea ta și te vei simți rău duhovnicește.
De obicei, înlăuntrul chinuirii este ascunsă necredința – dar se poate ca cineva să se chinuiască și din mândrie.
Cu durere și dragoste pentru omul contemporan- Cuv.Paisie Aghioritul
Cum se pune in valoare suferinta - Simeon Kraiopoulos
,,Să fii binecuvântat, Dumnezeul meu!” Iată cum se pune în valoare suferința!
Iubiții mei, așa cum am spus și la început, într-un chip sau altul, toți suferim. Durerea pe care o experiem este prezentă în orice moment. Am putea spune că nu există clipă în viața omului în care acesta să nu sufere de ceva, de o durere pricinuită de el însuși, sau venită de la cei dragi, de la copii, sau din partea celorlalți oameni. Apoi, atunci când aflăm în fiecare zi despre răul care se întâmplă într-un loc sau altul de pe glob, când aflăm că în Africa copiii sunt înfometați și mor de foame, sau altele asemenea, un suflet creștinesc nu poate să nu simtă durere pentru toate câte se întâmplă. Prin urmare, fiecare clipă este plină de pătimire și, voim sau nu voim, vom suferi. Toți vom împlini acest canon.
Problema nu este, așadar că suferim, ci în felul în care reacționăm la suferință. Cât de minunat ar fi să nu lăsăm să irosească suferința! De suferit, oricum vom suferi. Tot chinul suferinței va fi în zadar dacă nu valorificăm pozitiv această pătimire, dacă n-o exploatăm. Și valorificăm suferința, o exploatăm pozitiv, când cugetăm așa cum am mai spus și avem o atitudine potrivită. Întăi de toate, să nu ne împotrivim deloc și să nu ne văităm.
Chiar dacă-ți face rău toată lumea, să nu zici: ,,Acesta mi-a făcut rău...! ” Nu ți-ar fi făcut nimic, dacă n-ar fi îngăduit Dumnezeu. Iar El a lăsat așa lucrurile pentru că aveai nevoie de suferință. Nu înseamnă că cel care a făcut răul a săvârșit un lucru bun. În această postură se află și Iuda. El L-a trădat pe Hristos și aceasta este cea mai mare crimă, însă era în iconomia lui Dumnezeu să fie trădat tocmai de Iuda și să moară pe Cruce. De asemene, cei care L-au răstignit sunt răstignitorii Lui adevărați. Dar, trădarea, Crucea lui Hristos, moartea Lui înseamnă mântuire pentru lume. Așa și aici. Cel care ți-a făcut răul este răufăcător și va da răspuns într-o zi pentru aceasta, tu însă nu te folosești, nu câștigi nimic dacă în continuare spui: ,,Mi-a făcut așa și așa, să pățească și el la fel...!” Este păcat!
Dumnezeu îngăduie unui om să-ți facă rău și să suferi. Lasă-l pe acela, ia seama la suferința ta și să-L ai înaintea ochilor pe Dumnezeu. Așadar, nici un necaz, nici o pătimire să n-o înfrunți așa, ci dacă este posibil, suferința s-o întâmpini zicând aceste cuvinte: ,,Dumnezeul meu, fii binecuvântat, fie așa cum voiești tu!” astfel, durerea nu se va irosi, ci va fi valorificată, adică ne va folosi și va deveni pentru sufletul nostru marele bine despre care am vorbit.
Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007
Iubiții mei, așa cum am spus și la început, într-un chip sau altul, toți suferim. Durerea pe care o experiem este prezentă în orice moment. Am putea spune că nu există clipă în viața omului în care acesta să nu sufere de ceva, de o durere pricinuită de el însuși, sau venită de la cei dragi, de la copii, sau din partea celorlalți oameni. Apoi, atunci când aflăm în fiecare zi despre răul care se întâmplă într-un loc sau altul de pe glob, când aflăm că în Africa copiii sunt înfometați și mor de foame, sau altele asemenea, un suflet creștinesc nu poate să nu simtă durere pentru toate câte se întâmplă. Prin urmare, fiecare clipă este plină de pătimire și, voim sau nu voim, vom suferi. Toți vom împlini acest canon.
Problema nu este, așadar că suferim, ci în felul în care reacționăm la suferință. Cât de minunat ar fi să nu lăsăm să irosească suferința! De suferit, oricum vom suferi. Tot chinul suferinței va fi în zadar dacă nu valorificăm pozitiv această pătimire, dacă n-o exploatăm. Și valorificăm suferința, o exploatăm pozitiv, când cugetăm așa cum am mai spus și avem o atitudine potrivită. Întăi de toate, să nu ne împotrivim deloc și să nu ne văităm.
Chiar dacă-ți face rău toată lumea, să nu zici: ,,Acesta mi-a făcut rău...! ” Nu ți-ar fi făcut nimic, dacă n-ar fi îngăduit Dumnezeu. Iar El a lăsat așa lucrurile pentru că aveai nevoie de suferință. Nu înseamnă că cel care a făcut răul a săvârșit un lucru bun. În această postură se află și Iuda. El L-a trădat pe Hristos și aceasta este cea mai mare crimă, însă era în iconomia lui Dumnezeu să fie trădat tocmai de Iuda și să moară pe Cruce. De asemene, cei care L-au răstignit sunt răstignitorii Lui adevărați. Dar, trădarea, Crucea lui Hristos, moartea Lui înseamnă mântuire pentru lume. Așa și aici. Cel care ți-a făcut răul este răufăcător și va da răspuns într-o zi pentru aceasta, tu însă nu te folosești, nu câștigi nimic dacă în continuare spui: ,,Mi-a făcut așa și așa, să pățească și el la fel...!” Este păcat!
Dumnezeu îngăduie unui om să-ți facă rău și să suferi. Lasă-l pe acela, ia seama la suferința ta și să-L ai înaintea ochilor pe Dumnezeu. Așadar, nici un necaz, nici o pătimire să n-o înfrunți așa, ci dacă este posibil, suferința s-o întâmpini zicând aceste cuvinte: ,,Dumnezeul meu, fii binecuvântat, fie așa cum voiești tu!” astfel, durerea nu se va irosi, ci va fi valorificată, adică ne va folosi și va deveni pentru sufletul nostru marele bine despre care am vorbit.
Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007
Cum sa ne mantuim - Porfirie Bairaktaris
“Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi!”
“Si desi de mic copil faceam multe pacate, cand m-am reintors in lume am continuat a face pacate, care pana astazi s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a luat de bun si toti striga ca sunt sfant. Eu insa simt ca sunt cel mai pacatos om din lume.”
“Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit.”
“Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...]
In rugaciunea ta sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos.”
“Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu e vorba despre asa ceva, ci pur si simplu sunt robiti de satana. Sa fii pregatit sa reactionezi, sa te opui, sa respingi asediul satanei, asa cum pe un om pe care il prind raufacatorii si-l blocheaza, face o miscare brusca si, dand din maini il impinge, scapa din strangerea lor si se indreapta spre alta directie, spre Hristos, care il elibereaza.”
“Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire.”
“Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta.”
“Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata.”
“In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica.
Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt.
Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare.”
“Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine”
Măcar unul la Liturghie înseamnă scapăre de cumpăna… mortii !
INCERTitudinea
“Un alpinist. A vrut sa cucereasca. Cel mai inalt munte !
S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea ascensiunii cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu mai vazu, mai nimic. Totul era negru. In jurul lui.
Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.
Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui. Si bune, si rele. Se tot gandea, in cadere, la moartea care era aproape, cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul. Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie. A urmat un moment de tacere absoluta, in timp ce atarna in neant. Singurul lucru ce-i veni in minte fu : “Ajuta-ma Doamne !!! “.
Deodata auzi o voce venita din departari: “Ce doresti fiule?” “Salveaza-ma, Doamne!” striga alpinistul cuprins de frica mortii.
“Chiar crezi ca eu te pot salva ? “
“Da Doamne, cred in Tine “
“Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni” spuse Dumnezeu.
Alt moment de tacere urma . Alpinistul se indoi si pierdu credinta. Franghia era singura care-l tinea in viata ……… asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant.
Murise ……… inghetat de frig.”
Tu, cat de atasat de franghia ta, esti ?
S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea ascensiunii cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu mai vazu, mai nimic. Totul era negru. In jurul lui.
Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.
Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui. Si bune, si rele. Se tot gandea, in cadere, la moartea care era aproape, cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul. Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie. A urmat un moment de tacere absoluta, in timp ce atarna in neant. Singurul lucru ce-i veni in minte fu : “Ajuta-ma Doamne !!! “.
Deodata auzi o voce venita din departari: “Ce doresti fiule?” “Salveaza-ma, Doamne!” striga alpinistul cuprins de frica mortii.
“Chiar crezi ca eu te pot salva ? “
“Da Doamne, cred in Tine “
“Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni” spuse Dumnezeu.
Alt moment de tacere urma . Alpinistul se indoi si pierdu credinta. Franghia era singura care-l tinea in viata ……… asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant.
Murise ……… inghetat de frig.”
Tu, cat de atasat de franghia ta, esti ?
Dacă scriu...
Dintr-o groapa de-ncercare,
Nu lasa, Iisuse Doamne,
Sa fac altora-ntristare.
Daca scriu ravas departe
Si mi-e inima zdrobita,
Nu lasa ce scriu sa fie
Pentru altii o ispita.
Daca scriu un vers vreodata,
Si n-am ganduri intelepte,
Inimii mai da-i zabava,
Harul vietii sa-l astepte.
Daca scriu ca sa ma laud,
Sau sa-mbogatesc camara,
Da-mi carcel la-ncheietura,
Varsa-mi, Doamne, calimara!
Daca scriu intr-o scrisoare,
Ce durere ma apasa,
Schimba randurile scrise,
Intr-o haina mai frumoasa.
Daca scriu ceva in viata,
Da-mi sa scriu ceva de bine;
Si nu-mi lasa, Doamne, mana
Sa nu scrie despre Tine. (V.P.)http://biserica-savinesti.blogspot.com
Arhimandrit Iustin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă ESTE HAR...
- să iubeşti fără să fii iubit…
- să slujeşti fără să fii preţuit…
- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
- să ierţi fără să fii iertat…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
- să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
- să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
- să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
- să investeşti clădind fără speranţe…
- să taci pentru a nu face rau aproapelui…
- să vorbeşti de dragul adevărului…
- să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti…
Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!Rugaciune pentru vrajmasi
Doamne Iisuse Hristoase, ai mila de cei ce ma pizmuiesc, de cei ce ma urasc si de cei ce ma clevetesc ca sa nu patimeasca pentru mine, Doamne. Ci zdruncina si sfarma pe vicleanul sarpe care ii invrajmeste pe ei impotriva mea. Si Te rog Stapane sa ii ierti pe fratii mei care ma hulesc pe mine acum, asa cum m-ai iertat si pe mine, robul Tau, de cate ori am gresit si am venit spre mila Ta. Amin.
Rugaciune pentru frati si surori
Doamne Tie ma rog pentru fratii si surorile mele. Daruieste-le lor sanatate, pace, iubire, viata si darul Tau cel sfant, ca sa umble in caile Tale si sa faca cele placute Tie. Da-ne Doamne sa traim in pace si iubire. Asculta Doamne rugaciunea noastra si ne miluieste pe noi; ca milostiv si iubitor de oameni esti si Tie marire inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciune inaintea inceperii unei lucrari
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care ai spus prin gura profetului David: "Omul merge la munca si trudeste pana se insereaza". Prin gura binecuvantatului apostol Pavel ai spus: "Cel ce nu munceste, nu va manca." Si cu gura Ta prea curata ai spus: "Fara mine nu poti face nimic." Am ascultat cuvintele Tale sfinte, cu tot sufletul si inima mea, Doamne, si ma indrept spre bunatatea Ta cu smerenie. Ai mila de mine si ajuta-ma pe mine, un pacatos, ca sa termin lucrarea pe care acum o incep, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Pentru calatorie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cela ce esti calea, adevarul si viata si ai calatorit impreuna cu sluga Ta Iosif, precum si cu cei doi ucenici ce mergeau spre Emaus. Stapane, calatoreste si cu mine robul Tau, binecuvantand calatoria mea. Trimite-mi ca lui Tobie, pe Ingerul pazitor, ca sa-mi fie povatuitor si ocrotitor si sa ma fereasca nevatamat de toate intamplarile rele, ca in pace si in sanatate sa ma intorc intru ale mele si toata viata mea sa preamaresc numele Tau, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin
RUGACIUNE
Doamne, izbăveşte-mă de înşelăciunea urâtorului de Dumnezeu şi urâtorului de bine antihrist a cărui venire se apropie şi scapă-mă din cursele lui viclene în tainicul deşert al Mântuirii Tale. Dă-mi, Doamne, putere şi curaj să mărturisesc cu tărie Numele Tău cel Sfânt, să nu mă lepăd de Tine din pricina fricii pe care mi-o inspiră diavolul şi să nu Te tăgăduiesc pe Tine, Izbăvitorul şi Răscumpărătorul meu şi nici biserica Ta cea sfântă. Dăruieşte-mi, Doamne, plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi cruţă-mă, Doamne, în ceasul Înfricoşatei Tale Judecăţi. Amin.
Rugaciune catre Sf. Nectarie
O, preasfinte si intru tot laudate, mare facatorule de minuni Nectarie, primeste aceasta putina rugaciune de la noi, nevrednicii robi, caci catre tine, ca de la un adevarat izvor de tamaduiri si grabnic folositor si ajutator preaminunat scapand, si catre sfant chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinti ne rugam tie: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi saracia si ticalosia noastra. Vezi ranile sufletelor si ale trupurilor noastre. Rugamu-ne tie, Nectarie Sfinte, sarguieste de ne ajuta cu neincetatele si sfintele tale rugaciuni, si ne sprijineste pe noi, robii tai. Ia aminte la suspinele noastre si nu trece cu vederea pre noi, ticalosii si scarbitii, ca stim, sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si patimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu si astazi luminat vietuiesti intru împaratia cea gatita sfintilor, fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la ajutorul tau si cu credinta ti s-a rugat, nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si l-ai trecut cu vederea? Sau cui, intru dureri fiind, si spre ajutorul tau alergând, nu i-ai usurat suferinta?
Minunile si ajutorul tau ne-au facut si pe noi, ticalosii si scarbitii, sa te chemam intru ajutor. Auzit-am ca trupul tau a ramas neputrezit, pentru a intari in noi credinta in inviere. Auzit-am si ca din dragoste pentru norodul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvantarea sfintelor tale moaste sa se raspandeasca in toata lumea. Stim, o, alesule ierarhe, de multimea tamaduirilor pe care le-ai savarsit, nou doctor fara de arginti aratandu-te. Nu cunoastem nici suferinta si nici durere, pe care sa nu le poti alina. Nu cunoastem nici o boala careia tu sa nu ii poti aduce tamaduire, daca tamaduirea este spre mântuirea celor ce se roaga tie. Dar mai mult decat atat, nu numai ca ai tamaduit boli despre care doctorii ziceau ca nu pot fi tamaduite, ci si pe multi bolnavi i-ai ajutat a se intari in credinta si in rabdare, si sa ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Si acestia, fara sa primeasca tamaduirea trupeasca, au primit tamaduirea sufleteasca si i-au multumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost adusi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea ingusta a mantuirii.
Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au facut si pe noi a crede ca la orice facere de bine esti gata ajutator si grabnic folositor si sprijin minunat. Drept aceea, suntem incredintati ca pe tot cela ce alearga la tine, cerand cu credinta ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si noi credem ca si acum acelasi esti, sfinte, precum atunci cand i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Slaba este credinta noastra, dar fiind scarbiti si pagubiti, la tine alergam cu credinta si cu lacrimi. Ingenunchind, rugamu-ne tie, Sfinte Ierarhe Nectarie, sa te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cela ce n-a trecut cu vederea rugaciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri.
Catre Acela roaga-te, ca sa fim si noi ajutati si miluiti pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbaviti, ca sa laudam si sa binecuvântam si sa slavim intru tot laudatul si prea puternicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Minunile si ajutorul tau ne-au facut si pe noi, ticalosii si scarbitii, sa te chemam intru ajutor. Auzit-am ca trupul tau a ramas neputrezit, pentru a intari in noi credinta in inviere. Auzit-am si ca din dragoste pentru norodul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvantarea sfintelor tale moaste sa se raspandeasca in toata lumea. Stim, o, alesule ierarhe, de multimea tamaduirilor pe care le-ai savarsit, nou doctor fara de arginti aratandu-te. Nu cunoastem nici suferinta si nici durere, pe care sa nu le poti alina. Nu cunoastem nici o boala careia tu sa nu ii poti aduce tamaduire, daca tamaduirea este spre mântuirea celor ce se roaga tie. Dar mai mult decat atat, nu numai ca ai tamaduit boli despre care doctorii ziceau ca nu pot fi tamaduite, ci si pe multi bolnavi i-ai ajutat a se intari in credinta si in rabdare, si sa ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Si acestia, fara sa primeasca tamaduirea trupeasca, au primit tamaduirea sufleteasca si i-au multumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost adusi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea ingusta a mantuirii.
Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au facut si pe noi a crede ca la orice facere de bine esti gata ajutator si grabnic folositor si sprijin minunat. Drept aceea, suntem incredintati ca pe tot cela ce alearga la tine, cerand cu credinta ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si noi credem ca si acum acelasi esti, sfinte, precum atunci cand i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Slaba este credinta noastra, dar fiind scarbiti si pagubiti, la tine alergam cu credinta si cu lacrimi. Ingenunchind, rugamu-ne tie, Sfinte Ierarhe Nectarie, sa te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cela ce n-a trecut cu vederea rugaciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri.
Catre Acela roaga-te, ca sa fim si noi ajutati si miluiti pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbaviti, ca sa laudam si sa binecuvântam si sa slavim intru tot laudatul si prea puternicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciuni de pocainta
Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştrii, al lui Avraam, al lui Isac şi al lui Iacov şi al seminţiei lor celor drepte, Celce ai făcut cerul şi pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel temut şi slăvit, înaintea Căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale; pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi.
Nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel Preaânalt, bun, îndelulg-răbdător şimult-milostiv, Căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor.
Tu Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor, spre mântuire. Aşadar Tu, Doamne, Dumnezeule celor drepţi, n -ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacov, care nu Ţi-au greţit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie, păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult de căt nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi la înălţimea cerului, din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Străns sunt eu cu multe cătuşe, încât nu pot să-mi ridic capul şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am măniat şi rău am făcut am făcut înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci foarte urâte am făcut, înmulţindu-mi smintelile.
Dar acum îmi plec genunchii inimii, rugând bunătatea Ta şi zicând: Am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc; însă tot eu cer, şi nici mă osândi la întuneruc sub pământ, căci Tu eşti , Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul, după mare mila Ta şi te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele; căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin.
Altă rugăciune de pocăinţă
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşzi în vecii vecilor. Amin.
Nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel Preaânalt, bun, îndelulg-răbdător şimult-milostiv, Căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor.
Tu Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor, spre mântuire. Aşadar Tu, Doamne, Dumnezeule celor drepţi, n -ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacov, care nu Ţi-au greţit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie, păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult de căt nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi la înălţimea cerului, din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Străns sunt eu cu multe cătuşe, încât nu pot să-mi ridic capul şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am măniat şi rău am făcut am făcut înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci foarte urâte am făcut, înmulţindu-mi smintelile.
Dar acum îmi plec genunchii inimii, rugând bunătatea Ta şi zicând: Am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc; însă tot eu cer, şi nici mă osândi la întuneruc sub pământ, căci Tu eşti , Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul, după mare mila Ta şi te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele; căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin.
Altă rugăciune de pocăinţă
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşzi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune către Sfinţii Arhangheli
Doamne Dumnezeule, mare Împărate şi fără de început, trimite Doamne pe Mihail Arhanghelul şi slujitorul Dumnezeieştii Tale slave să gonească pe toţi vrăjmaşii care se luptă cu noi, şi în ceasul ieşirii sufletului meu din ticălosul meu trup, să fie lângă mine şi să mă izbăvească de vrăjmaşii cei ce-mi chinuie sufletul în ceasul morţii sale, şi pe Gavriil � vestitorul Prea Curatei Fecioare, pe Rafail, tămăduitorul, neputinţelor sufleteşti şi trupeşti, pe Uriil, Salaftul, Egudul şi Varahil, trimite Doamne Arhanghelii şi îngerii Tăi spre ajutorul nostru, ca să ne scoată de la vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi.
O, Dumnezeieştilor, şapte Arhangheli, nu ne lăsaţi pe noi, cei ce scăpăm la acoperământul vostru, certaţi-i pe toţi cei ce se luptă cu noi, şi-i faceţi pe ei, ca pe nişte praf pe faţa pământului, cu puterea voastră cea sfântă.
O, Dumnezeieştilor Arhangheli şi îngeri, cei cu pioase aripi, întâilor voievozi ai cereştilor puteri, nu ne lăsaţi pe noi, cei ce ne rugăm şi cerem ajutorul vostru.
O, minunaţilor Arhangheli şi îngeri păzitori ai noştri cei nebiruiţi, fiţi nouă ajutor întru toate ispitele ce ne împresoară de la diavoli şi de la oamenii cei răi, în scârbe, în boli şi de toate felurile de nevoi, şi ne păzeşte de tot felul de răutăţi sufleteşti şi trupeşti.
O, marilor şapte Arhangheli, Mihaile, Gavriile, Rafaile, Uriile, Salabatule, Egudule şi Varahil, nu ne lăsaţi pe noi, Arhanghelilor izbăvitori de toată înşelăciunea diavolească, biruiţi pe toţi cei ce se împotrivesc nouă.
Cu puterea cinstitei şi făcătoarei de viaţă Cruci a Domnului, cu rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi cu ale tuturor sfinţilor, a marilor Arhangheli şi îngeri Mihaile, biruitorule al vrăjmaşilor, biruieşte pe toţi cei ce se luptă cu noi, Gavriile, vestitorul Prea Curatei Fecioare, Rafaile, tămăduitorul neputinţelor omeneşti, tămăduieşte neputinţele noastre, cele sufleteşti şi trupeşti, Uriile, care eşti raza focului dumnezeirii, luminează-ne şi pe noi cei întunecaţi.
Salaftiile, rugătorule către Dumnezeu pentru toţi oamenii, roagă-te şi pentru noi păcătoşii şi ne îndeamnă la rugăciune, la blagoslovenia lui Dumnezeu, care-i întăreşte pe cei ce se ostenesc, întăreşte-mă şi pe mine, la nevoinţă şi la petrecere monahicească să-mi spovedesc păcatele şi sporire la faptă bună dăruieşte-mi.
Varahiile, dătătorule de blagoslovenie şi mijlocitor al facerilor de bine, mijloceşte şi pentru mine blagoslovenia lui Dumnezeu şi mântuirea şi facerea de bine, pentru toate cele sufleteşti şi trupeşti.
Ajutaţi-mă pe mine, nevrednica roabă a voastră, şi ne izbăviţi de cutremur, de potop, de foc, de sabie şi de moarte năprasnică şi de tot înşelătorul vrăjmaş. Şi ne izbăviţi pe noi şi pe toţi cei ce se roagă vouă întotdeauna, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
O, Dumnezeieştilor, şapte Arhangheli, nu ne lăsaţi pe noi, cei ce scăpăm la acoperământul vostru, certaţi-i pe toţi cei ce se luptă cu noi, şi-i faceţi pe ei, ca pe nişte praf pe faţa pământului, cu puterea voastră cea sfântă.
O, Dumnezeieştilor Arhangheli şi îngeri, cei cu pioase aripi, întâilor voievozi ai cereştilor puteri, nu ne lăsaţi pe noi, cei ce ne rugăm şi cerem ajutorul vostru.
O, minunaţilor Arhangheli şi îngeri păzitori ai noştri cei nebiruiţi, fiţi nouă ajutor întru toate ispitele ce ne împresoară de la diavoli şi de la oamenii cei răi, în scârbe, în boli şi de toate felurile de nevoi, şi ne păzeşte de tot felul de răutăţi sufleteşti şi trupeşti.
O, marilor şapte Arhangheli, Mihaile, Gavriile, Rafaile, Uriile, Salabatule, Egudule şi Varahil, nu ne lăsaţi pe noi, Arhanghelilor izbăvitori de toată înşelăciunea diavolească, biruiţi pe toţi cei ce se împotrivesc nouă.
Cu puterea cinstitei şi făcătoarei de viaţă Cruci a Domnului, cu rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi cu ale tuturor sfinţilor, a marilor Arhangheli şi îngeri Mihaile, biruitorule al vrăjmaşilor, biruieşte pe toţi cei ce se luptă cu noi, Gavriile, vestitorul Prea Curatei Fecioare, Rafaile, tămăduitorul neputinţelor omeneşti, tămăduieşte neputinţele noastre, cele sufleteşti şi trupeşti, Uriile, care eşti raza focului dumnezeirii, luminează-ne şi pe noi cei întunecaţi.
Salaftiile, rugătorule către Dumnezeu pentru toţi oamenii, roagă-te şi pentru noi păcătoşii şi ne îndeamnă la rugăciune, la blagoslovenia lui Dumnezeu, care-i întăreşte pe cei ce se ostenesc, întăreşte-mă şi pe mine, la nevoinţă şi la petrecere monahicească să-mi spovedesc păcatele şi sporire la faptă bună dăruieşte-mi.
Varahiile, dătătorule de blagoslovenie şi mijlocitor al facerilor de bine, mijloceşte şi pentru mine blagoslovenia lui Dumnezeu şi mântuirea şi facerea de bine, pentru toate cele sufleteşti şi trupeşti.
Ajutaţi-mă pe mine, nevrednica roabă a voastră, şi ne izbăviţi de cutremur, de potop, de foc, de sabie şi de moarte năprasnică şi de tot înşelătorul vrăjmaş. Şi ne izbăviţi pe noi şi pe toţi cei ce se roagă vouă întotdeauna, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Postări
