Necredinta chinuie sufletul - P. Paisie Aghioritul

Ce însemnă să nu cunoști adevăratul sens al nevoinței, ce înseamnă necredința, neîncrederea și greșita raportare la viața duhovnicească putem înțelege de la părintele Paisie aghioritul în cele ce urmează:
Când ai dispoziție să faci metanii, te împinge și diavolul să faci peste puterea ta - și dacă puterile tale sunt limitate, îți creează o stare nervoasă, pentru că nu-ți poți face ale tale, și în continuare îți creează neliniște cu o deznădejde ușoară la început, după care urmează... Îmi aduc aminte că atunci când eram monah începător, pentru o vreme, când mă întindeam să dorm, ispita îmi spunea: ,,Dormi? Scoală-te atâția oameni suferă, atâția au nevoie...” Și mă sculam iarăși – până când am ajuns să spun: ,,Ah, ce bine ar fi dacă mi s-ar tăia picioarele! Atunci aș fi îndreptățit să stau, fiindcă n-aș mai putea să fac metanii”. Un post Mare l-am terminat cu mare nevoie, fiindcă am vrut să mă silesc pe mine însumi peste puterea mea.
Când simțim neliniște nevoindu-ne, să știm că nu ne mișcăm în spațiul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e tiran ca să ne sufoce. Fiecare să se nevoiască cu mărime de suflet, potrivit cu puterile lui, și să cultive filotimia, ca să-i sporească dragostea de Dumnezeu. Atunci va fi mânat de filotimie și nevoința lui (adică multele metanii, multele postiri etc.) nu vor fi nimic altceva, fără numai exploziile dragostei sale - și va înainta cu noblețe duhovnicească.
Adică nu trebuie să se nevoiască cineva cu acrivie bolnăviciasă și să se sufoce de neliniște luptându-se cu gândurile, ci să-și simplifice nevoința sa și să nădăjduiască în Hristos, iar nu în el însuși.
Hristos e dragoste, bunătate și mângâiere, niciodată nu sufocă, ci are din belșug oxigen duhovnicesc, mângâiere duhovnicească.
Una este lucrarea duhovnicească subțire și altceva este acrivia bolnăvicioasă, care înăbușă cu neliniștea lăuntrică din pricina silirii exterioare fără discernământ, care sparge și capul cu durerile de cap.
-Părinte, unul care din fire gândește mult și își forțează capul cum trebuie să facă față lucrurilor ca să nu se obosească?
-Dacă se mișcă simplu, nu obosește. Dar când intră iubirea de sine, chiar și puțină, se strânge ca să nu facă vreo greșeală - și se obosește. Nu are importanță, să mai și greșească și să mai capete și puțină mustrare. Ceea ce zic se poate aplica, de pildă, unui judecător care mereu are de înfruntat cazuri grele și se teme ca nu cumva să judece strâmb și să se facă pricină de pedepsire a unor suflete nevinovate. Apare durere de cap în viața duhovnicească atunci când cineva are răspundere și se află într-o situație fără ieșire, căci trebuie să ia o hotărâre care va fi în defavoarea unora, în timp ce dacă nu o ia, rămân nedreptățiți alții. Adică atunci când conștiința este mereu presată.
Tu, soro, să iei aminte să nu faci lucrul duhovnicesc cu mintea, ci cu inima. Și să nu faci vreun lucru fără să te încredințezi cu smerenie lui Dumnezeu, fiindcă altfel te vei osteni, vei obosi și mintea ta și te vei simți rău duhovnicește.
De obicei, înlăuntrul chinuirii este ascunsă necredința – dar se poate ca cineva să se chinuiască și din mândrie.
Cu durere și dragoste pentru omul contemporan- Cuv.Paisie Aghioritul

Posted in: sfaturi