• duminică, 8 decembrie 2013

    Contraste

    Sunt bucurii care-ntristează,
    Sunt întristări ce fericesc,
    Sunt zile fără de lumină
    Şi nopţi adânci ce strălucesc.

    Sunt adevăruri ce doboară
    Şi sunt minciuni care ridică,
    Sunt împărați, atotputernici
    Ce însa tremură de frică.

    Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
    Dar când s-au stins parcă n-au fost,
    Palate care nu pot ține
    Cât o cocioabă adăpost…

    Sunt oameni albi pe dinafară,
    Dar negri în adâncul lor
    Şi negri în afară, negri,
    Da-n ei de-un alb strălucitor.

    Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
    Dar şi amaruri ce-ndulcesc
    Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
    Dreptăţi care nedreptăţesc.

    Sunt multe contradicţii, multe:
    Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
    Sunt suferinți ce-aduc lumină
    Şi fericiri nefericiri!

    Virgil Carianopol

    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More